Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    83
  • comentarii
    9
  • vizualizări
    51.694

Despre blog

plimbări cu motocicleta

Postări în blog

Aferim

La Revoluție ai mei tocmai tăiau porcul iar eu eram într-a douășpea. La un liceu tare din București, poate cel mai bun, doar că eu nu învățam pe măsura măreției clamate a acestui liceu, în fine… Și când oamenii de la Timișoara erau uciși iar nea Nicu a venit cu prostiile alea, cu „agenturili străine” și celelalte minciuni tâmpite, cum obișnuia el, desigur că cu toții am spus că animalul va pieri. Rău și cu sânge mult. Mi se rupea sufletul de cei din Timișoara… Cum să împuști oamenii nevinovați, femei, copii sau muncitori? Eram cu toții îngrijorați și indignați de ce vești ascultam la radio. La Radio Europa Liberă, adică. Singurul mod alternativ de informare de atunci, pentru că cu toții, ceilalți, mestecau numai căcat. Am simțit atunci că se va termina această epocă (pe care cu mândrie o numeam Epoca Ceaușescu, nu?) în valuri de sânge. Nicidecum catifelat, precum în celelalte țări comuniste. Și atunci ne-am grăbit, cu porcul, pentru a fi în București cât mai repede. Istoria tocmai își accelera ritmul…

In familia mea Radio Europa Liberă era ascultat zilnic.

Nouă nu ne-a lipsit nimic în comunism. Aveam chiar și petrol pentru lampa din celălalt secol la care îmi făceam lecțiile, pentru că nici electricitate nu ne dădeau comuniștii mereu, chiar dacă „din munte pân` la mare, din Argeș la Bicaz / Zeci de hidrocentrale ne dau lumină azi”. Era crunt pentru ceilalți, bieții proletari; chiar ăi cei mai fanatici limbrici ai partidului o duceau cel mai cumplit. Dar noi ne-am descurcat binișor, că în ce privește hrana aveam bunici vrednici, la țară; iar ai mei (numai prin conjunctura întâmplării și a relaționării lor personale, că nu au fost nici unul membru de partid dar în pofida acestui… handicap -așa era privit în epocă- erau prieteni cu câțiva dintre cei importanți de la nivelul de vârf al vremii); ai mei au rămas jos, că nu-i interesau funcții, disprețuiau Partidul iar prietenii lor erau dintre ăi mai educați și mai  spălăței, genul cu care aveai ce discuta și care la rândul lor erau indignați de mersul Țării – chiar dacă nu făceau nici unul, nimic pentru a schimba asta, e drept.

De asemenea, prietenii mei cei mai buni făceau parte din familii ce aveau (și au) legături strânse cu lideri comuniști de vârf, aceștia fiind -credeți-mă!- oameni absolut respectabili, chiar dacă se întâmplă ca numele câtorva dintre aceștia să fie Ceaușescu. Am trăit acele zile și nu mănânc rahat. Și DA! Respect în continuare acești oameni.

Dar toată familia bunicii a fost exterminată în Siberia, pentru singura vină (închipuită) că ar fi fost exploatatori imperialiști români, cu un bunic preot (naaașpa!) și un altul vânător de munte într-un regiment regal de gardă (și mai naaașpa!). Am crescut într-un spirit al libertății alimentat întotdeauna fără teamă în familia mea. Acest bunic, ăla din Garda Regală (cu toate că el nu a fost niciodată motociclist), mi-a dăruit primul meu vehicul pe două roți cu motor, o mini-Mobra, despre care am scris aici. Avea aripile albe. Iar cel popă nu a fost niciodată habotnic.

Așa că după ce am răzbit (că nu era deloc voie dar în seara aia nici nu ne-a controlat nimeni – de parcă am fi furat carnea, dar comuniștii nu agreau nici măcar într-o formă autonomă să ai ce mânca) cu porcul tăiat acasă, era 22 decembrie, vreme în care toată lumea a devenit mai interesată de televizor decât de porc, eh; nu aveam pâine. Am plecat atunci nițel după pâine, cu motivul acesta: și când m-am întors ai mei plângeau ca după mort.

Sub pretextul cumpărării de pâine am plecat spre miezul orașului. Se auzea de acasă -nu stăm departe de centru- un zgomot constant și aprig, care mi-a zbârlit părul. Era un vuiet grozav dinspre oraș; foarte mulți oameni se îndreptau, ca și mine, pe jos, spre mijlocul Bucureștiului. Eu am prins o basculantă – dintre cele ce le-ați văzut în pozele vremii, înțesate de oameni- numai că aceasta a ocolit departe de locul acțiunii, și anume pe la pasajul de la Obor. Nu mai știu cum s-a întâmplat, în iureșul acela, că am ajuns să particip la un fel de echipă de control antiterorist, cu mâinile goale, al mașinilor ce mergeau spre centru. Era atunci o magnitudine magică a acțiunilor fiecăruia  și voiai să ajuți cu ce poți. Cu orice. Tuturor ne era teamă de teroriști și credeam, atunci, că prin aceste filtre îi putem opri să ucidă. Contribuția mea a fost modestă și nu o consider relevantă. Nu aș fi avut niciodată prilejul să scriu pe aici fără jertfa celor ce au murit, ori au fost răniți grav, ori au fost arestați și apoi maltratați -de către criminalii fără chip, fără identitate, pentru că e nepermis ca după 30 de ani Statul Român să nu fie capabil să-i judece pe cei vinovați. Dar fără acești oameni curajoși din prima line a protestatarilor din Timișoara sau București, poate că și azi croncăneam rusește. Ori în biata limbă cea de lemn a comuniștilor. Iar în fața lor și a umbrelor acestora, eu mă înclin cu respect și recunoștință.

Cunoscuți ai mei au demonstrat cu adevărat în seara zilei de 21 decembrie dar ei erau așa de puțini! Oamenii ceilalți stăteau pe margine și doar îi priveau iar pentru manifestanți era important să vină cât mai mulți lângă ei și strigau asta! Dar prea puțini au venit. Cei care demonstrau activ atunci erau câțiva intelectuali, apoi doar niște rockeri și ceva țigani (da, multe persoane de etnie rroma au demonstrat decisiv în contra regimului comunist, în vreme ce… oamenii cumsecade priveau de pe margine) și cu toții au fost foarte, foarte tineri. Și cu sufletul aprig și curat.

In vremea asta, în 23 decembrie, numeroși cetățeni, mai mulți ca noi ăia din drum care filtram traficul, așteptau, privindu-ne bovin acțiunea… „eroică” (așa credeam noi atunci, că putem opri teroriștii verificând mașini) la o coadă formată în dreptul unui magazin alimentar. De aici ei cumpărau ouă și conserve chinezești de carne. În fundalul așteptării lor la coada tăcută se auzea un lătrat continuu de Kalașnikov și zgomotul înfundat al mitralierelor grele de pe tancuri. Ieșeau din magazin luminați la față de cartoanele cu ouă ce le țineau în brațe, în vuiet de război. Noi mai strigam, „veniți cu noi!” și altele asemenea, numai că nu aveam succes. Strigam mai mult de frică, eram puțini și doar adrenalina ne încălzea. La un moment dat, deși nu era așa frig afară – dar era un timp șobolănos – am intrat în acel magazin, să mă încălzesc nițel – Alimentara se numeau cele de tipul ăsta. Si acolo aveau un radio, la care am auzit -în timp ce cumpărătorii ăia de la coadă mă felicitau și mă încurajau ca pe un revoluționar ce le asigura lor siguranța de a cumpăra alimente de vis până atunci, nu??? – că toar`șu Iliescu a cerut ajutorul Armatei Sovietice…. (momentul există, e real, doar că mai nimeni nu a considerat convenabil să readucă în atenție acest moment).

Și atunci am plecat acasă, pe jos. Și cam tuflit.

Cum adică să ceri ajutor Armatei Sovietice? Eram tare necăjit dar mai ales temător pentru ce va urma. M-am întors acasă cu o mare îndoială în suflet. Ce mai aveam eu de făcut, un biet copil? Iliescu a confirmat apoi, chiar dacă Armata Roșie nu a venit fizic și el a clamat mereu o (falsă) independență, o vreme în care țara a eșuat în democrația așa zis originală trâmbițată de către comuniști și urmașii lor până azi la putere: iar cei mulți, cei ca ăia care cumpărau ouă în zgomotul gloanțelor, cu fricile manipulate de regimul cumplit în care și-au petrecut viața, prostiți de ai lui Iliescu și înfricoșați de către Securitate, ne-au adus aici unde suntem astăzi. Prin vot, adică democratic.

IMG_20191223_124000

Iar eu, în timpul ăsta… nu am stat deoparte. Nici de acum încolo n-oi sta, chiar dacă mi-am îngăduit o pauză… Dar despre asta, poate că voi spune o altă poveste… 🙂

Vă rog frumos să vedeți aici o radiografie, excelent realizată, despre cei 30 de ani ai noștri. Anii cei liberi. Vă rog.

DOCUMENTAR RECORDER. 30 de ani de democrație

Mai rămâne doar un cântecel…

„Avioane de hârtie treceau solemn pe cer. Un înger râdea singur privind în frigider. Ce frumoasă-i lumea, ce foame şi ce ger.  Un ban într-o fântână, un cântec dus de vânt. Un zâmbet ce ne iartă pe toţi pe sub pământ. Ai grijă de numele tău, e ultimul rămas”

Ai grijă… de numele tău, om.


Vezi articolul integral

Aferim

Vremea nașpa mi-a schimbat iarăși macazul, că nu aveam nicidecum în plan să vizitez Viena. Io aveam chef să mă întorc în Munții Tatra și mai degrabă voiam să călăresc motocicleta printre dealurile din Slovacia, într-un peisaj rural, verde și așezat, cuminte; însă minunea tehnologiei ăsteia cu hărțile meteo online de vezi pe telefon cum te încolțește furtuna și mai ales vremea capricioasă a acestei veri mă alungă înspre Sud.

IMG_20190810_191934

Locul în care mă opresc e Klosterneuburg, la 17 km de centrul Vienei.

IMG_20190810_183007

Nu-i rău pe aici!  E un sat cochet, pe unde cică mai veneau în vacanță împărații; la o țigară în aer curat, de pădure; să se mai roage pe la mănăstirea de aici (construită la 1.100 și nițel); sau, de ce nu, poate la un vin  (mustește în jur de podgorii); acum ar putea veni chiar și cu cortul tovarășii împărați, cum și eu mă bucur de o găzduire grozavă – într-un un camping perfect organizat și aproape… împărătesc!

Am mai povestit pe-aici despre cum e să campezi prin țările astea care au tradiția turismului nomad, cum e și în Austria, în care o puzderie de oameni educați și ce nu par deloc săraci (fie și dacă te iei numai după cum arată caravanele lor baroce) preferă o vacanță aproape de natură sfidând rezervațiile turistice cu tot felul de stele ce îți oferă un standard complet dar… insipid. Cam așa arată facilitățile unui camping „de oameni”. De oameni normali. Cei care aleg stelele nenumărate ale cerului ce-ți luminează cortul, nu pe alea -cel mult cinci- zugrăvite pe un pliant dichisit…

Hisilicon Balong
Hisilicon Balong

Rămân câteva zile zdravene pe aici și firește că vizitez orașul:

IMG_20190811_162850

IMG_20190811_111740

IMG_20190811_144700

IMG_20190811_141147

IMG_20190812_210914

Cum adică „Care Dieter Bohlen?” 🙂

.

IMG_20190811_123233

IMG_20190811_121523

IMG_20190811_124126

IMG_20190811_114625

IMG_20190812_123718

IMG_20190811_154958

IMG_20190813_202142

IMG_20190812_143049

IMG_20190811_155055

IMG_20190811_111813

IMG_20190811_155557

IMG_20190812_143624

IMG_20190812_154405

IMG_20190811_145033

IMG_20190811_110932

IMG_20190811_131012

IMG_20190811_111516

IMG_20190811_121926

IMG_20190811_141337

IMG_20190811_141046

img_20190813_204010.jpg

IMG_20190812_123402

IMG_20190811_170336

Mă tot învârt prin Viena. Secession este stilul meu preferat dar… este un oraș cu detalii fascinante, în afara landmark-urilor turistice binecunoscute, iar satul în care ziceam că mi-am montat cortul este la rândul lui interesant (case drăguțe, cârciumi vesele, o atmosferă super decentă și relax). Vecinul olandez de cort observă că mi s-a rupt scaunul de camping și îmi oferă unul de al lui (el a venit cu mașina – deci a avut loc să care de toate- că motocicleta și-a adus-o până aici pe o platformă șmecheră). Pentru că boieresc pe șezlongul omului, îi ofer vreo două beri, normal. A plecat într-o bună zi, în zori; și-a luat scaunul cu discreție, pesemne că fiind foarte devreme nu a vrut să mă deranjeze doar pentru atâta lucru, dar… mi-a dăruit la rândul lui o bere, ce am găsit-o pe motocicletă:

IMG_20190812_084135

O beau cu plăcere și o mai ard  prin oraș.

IMG_20190811_131601

IMG_20190813_202344

IMG_20190811_153205

Mă mai fâțâi eu prin Viena dar, chiar de prind zile însorite,  cea mai cruntă ploaie a acestei veri aprige mă prinde aici, în cortul bine întins; și firește că, gospodar cum sunt, am proviziile la rece:

IMG_20190812_185127

Plouă țâfnos și mă sfătuiesc cu doamnele din staff-ul campingului despre ce e de făcut. După părerea lor, sunt binevenit să rămân aici chiar și până la toamnă dar nu aceasta ar fi soluția… 🙂 Mai stau nițeluș p`acilea, mai stă și ploaia; casc gura iarăși prin Vienna și apoi o decupez din nou. Spre Slovacia. Poate că păcălesc iar vremea asta schimbătoare…

Revin!

Traseul de la Viena și până acasă a fost cam  așa. Vezi cum am petrecut prin Cehia, cum am lenevit la Praga sau cum mi-a fost în Polonia.


Vezi articolul integral

Aferim

Un călător clandestin se pregătește în zori să plece din Praga împreună cu mine. Îl înțeleg pe greierașul ăsta (sau lăcustă, ce-o fi) că vrea să fugă de aici! Suntem pe o colină a Pragăi unde sunt înșirate campinguri (de fapt doar niște curți mai largi de casă cu oarecare facilități de campare înjghebate minimal) iar noi (și eu și insecta verzuie) am găsit liber numai la o tanti chinezoaică tare răutăcioasă și intruzivă, ce găsește de cuviință ca în inima Europei să instaureze cel mai neplăcut comportament învățat în țara ei, pe vremea tovarășului Mao (de unde pare că a plecat în misiune ordonată, precum îi dovedește caracterul). Deși vremea e… cel puțin ciudată, mă somează agresiv să plec imediat, indiferent dacă va fi furtună, precum se arată pe cer; cu o lipsă de empatie nemaiîntâlnită… și nu, nu am făcut nici o drăcie!

IMG_20190805_231105

Așa că îmi văd de drum. Numai că drumul meu, spre Karlovy Vary (ce în gândul meu e un fel de Herculane care din poze pare îngrijit și cu mare ștaif – așa cum ar fi fost complet îndreptățită și stațiunea noastră faimoasă dacă nu ajungea în ghearele unor golani cu carnete de partid) este asaltat de nori cumplit de negri și în fața mea aproape că se face noapte, chiar în miezul zilei.

IMG_20190806_223425

O cotesc atunci pe un drum local spre Sud, spre Plzeň, mama berii blonde.

IMG_20190806_231412

Dar furtuna nu mă iartă nici pe-aici…

IMG_20190806_231003

Fugărit de vremea grozavă, alerg mai departe.

IMG_20190806_230836

Încerc să merg în fața norilor dar aceștia mă înfrâng: ajung cu chinuială la o așezare omenească, printre rafalele de vânt și ploaie. Ploaia e violentă și mă adăpostește silueta unei case de crengile smulse de vânt. Câinele gospodăriei mă latră insistent și pe bună dreptate – la urma urmei, pentru el sunt numai un intrus și nu un călător hăituit de vijelie. S-a făcut noapte și furtuna s-a domolit un picuț, așa că încalec motocicleta în căutarea unui adăpost mai valabil. La câteva sute de metri zăresc aprinsă o firmă luminoasă și îmi încerc norocul: da, am tras lozul câștigător! Este doar o cârciumă sătească, dar au un apartament de închiriat (curat, călduros și ieftin) iar hangiul îmi deschide de îndată curtea, pentru a pune motocicleta la adăpost. Toată lumea sporovăie aici vesel, numai în cehă, iar bețivanii satului mă primesc cu o simpatie vivantă și petrecem împreună ciocnind halbele reci de Urquell împodobite cu spuma regulamentară până ce cârciumarul anunță ultima comandă.

Din nou se dovedește că berea este cel mai bun translator.

Și pentru că timpul e nemilos, aștept aici încă o zi, până ce furtuna trece.

Dar și mai funny e la fabrica de bere Budweiser de la České Budějovice.

Vremea s-a mai limpezit.

IMG_20190808_132128

Iar într-o stație de autobuz, Isus veghează.

IMG_20190808_132331

Poate că și asupra mea, chiar dacă deseori glumesc despre asta – am înțeles chiar pe pielea mea că n-ar fi chiar așa de supărăcios cum pare la prima vedere.

IMG_20190808_162001

IMG_20190808_201204

Mai zăbovesc nițel la Brno și de-abia aici realizez cât de urâți sunt banii cehilor.

IMG_20190808_225054

IMG_20190809_123742

Dar tot aici văd moartea cu ochii.

IMG_20190809_122637

Iar la granița austriacă sunt doar o sumedenie de indicatoare pentru bicicliști.

De-acum, dincolo de Cortina de Fier, către Viena!

IMG_20190808_210339

Traseul parcurs în etapa de acum cam ăsta e.

Vezi cum mi-a fost până aici,  în Polonia și la Praga.


Vezi articolul integral

Aferim

Am fost curios cum e în „țările frățești” din Europa Centrală. La frații noștri; tovarăși de „lagăr socialist”, așa cum Ursul Roșu de la Est a hotărât să-și denumească țarcul în care ne-a îmbrățișat pe toții cu de-a sila, într-un experiment sinistru ce ne-a batjocorit în numele acelei lumi ideale clamată mincinos drept apogeul civilizației umane.

Așa că în vara asta am plecat pe un drum ajustat zdravăn, din pricina vremii capricioase; a trebuit să mă mulțumesc doar cu partea sudică a Poloniei, o învârteală prin Cehia și nițel în Slovacia (de unde tot vremea m-a alungat la Viena) însă aș vrea tare mult ca într-o tură viitoare să vizitez mai ales  Gdansk-ul, orașul de naștere al Solidarność și să înțeleg ceva mai mult din ce înseamnă astăzi Țările Baltice…

IMG_20190726_222755

Mie îmi place peisajul românesc  cu tot cu stâlpii de înaltă tensiune.

Iată comunismul: puterea sovietelor plus electrificarea, a exclamat „Marele Lenin” în vremea în care mirajul vorbelor sale înroșea Europa. Slavă Domnului, în zilele noastre dintre toate acestea a supraviețuit doar electrificarea.

Vremea e tulbure încă de la plecare dar nu mă supără într-atât cât să nu mă amuz de specialitățile ultraexotice oferite de un restaurant ardelenesc și apoi de imaginea comică a unui cățel ce și-a luat lumea în cap, afișată într-o benzinărie maghiară.

Traversez rapid Slovacia și mă opresc în Munții Tatra.

IMG_20190729_084627

În munții aceștia aspri, la 800 de kilometri de la Carpați, trăiesc goralii – înseamnă munteni în limba română- vlahi ajunși aici de sute de ani, poate chiar din antichitate, prin transhumanță. „Eu sunt vlah. Mulți dintre cei ce locuim aici suntem vlahi. Nu știm exact când am venit aici, dar strămoșii noștri au sosit din Carpații Românești. Au fost păs­tori, ca și mine, au umblat în munții ăș­tia cu oile, cântând la fluier sau la ceteră. Semănăm atât de mult cu românii la muzică, la haine, la sim­bo­lurile sculptate în lemn sau cusute pe că­mășile noas­tre!” spune păstorul Piotr Kohut, iar întregul reportaj despre el și românii din Tatra vă rog să îl citiți, aici.

IMG_20190729_215741

Kraków, căreia noi îi spunem Cracovia, este doar la o aruncătură de băț…

In imagine este Catedrala Wawel, sanctuarul național suprem al nației poloneze. Are aproape 1000 de ani și în ea au fost încoronați toți regii lor; tot aici a slujit Papa Ioan Paul al II-lea și în cripta sa odihnesc suveranii și eroii națiunii, precum Władysław Sikorski, sau mareșalul Józef Piłsudski. Cum au salvat românii comorile de aici? A fost o grozavă surpriză pentru mine – și o să zic imediat ce m-a uimit.

IMG_20190731_093909

Dar înainte de a vizita orașul, mă instalez mai vârtos într-un camping verde.

Atracția principală aici este o pasăre isteață foc și foarte prietenoasă.

IMG_20190730_195433

Fostă capitală istorică a Poloniei și centru academic și cultural, Cracovia este un oraș care arde! E foarte viu, e împânzit de monumente de arhitectură restaurate cu îngrijire iar palatele, catedralele și universitatea Jagielloński sunt multicolore și împlinite cu detalii interesante, vitralii, picturi și statui. Nu mă plictisesc deloc în centrul vechi al orașului, dealtfel foarte animat dar fără a fi sugrumat de hoarde de turiști, precum în alte orașe faimoase.

IMG_20190731_111443

IMG_20190731_143417

Arde nu doar orașul dar și vodka, prezentă insistent în rafturile oricărui magazin. Se stinge cu o supă tradițională, de sfeclă roșie.

IMG_20190731_163927

IMG_20190731_141630

IMG_20190731_152400

IMG_20190731_140153

Hisilicon Balong
Hisilicon Balong

IMG_20190731_140327

Atenționările speciale de treceri de pietoni, acelea ce semnalează prezența copiilor, sunt înfățișate într-un fel funny -precum acesta:

IMG_20190801_121731

Iar tramvaiele din Cracovia sunt impecabile și arată cam așa:

IMG_20190731_120419

Plec de-aici spre vest, către Wrocław și mă opresc puțin la Gliwice. Cu gândul la bunicii noștri luptători, mă emoționează acest loc… Exact de lângă acest turn a început Al Doilea Război Mondial:

IMG_20190801_133712

Naziștii tocmai ce bătuseră palma cu sovieticii pentru împărțirea Poloniei (și se spune chiar de către un ofițer sovietic de contrainformații, că planul lor viza mai ales o ofensivă comună ce ar fi urmat să se oprească de-abia la Atlantic, pentru o victorie totală asupra Europei) dar întâi aveau nevoie de un motiv pentru război, un Casus belli.  De aceea a fost inventat un atac asupra acestui prăpădit de turn din lemn -pe atunci folosit pentru transmisii radio- comis de către deținuți germani îmbrăcați de naziști în uniforme poloneze, uciși imediat după incidentul regizat. Se întâmpla asta la 31 august 1939. In zorii următoarei zile, Hitler atacă Polonia iar după două săptămâni, Polonia este atacată și de Stalin, conform înțelegerii.

Polonezii luptă eroic, dar țara este sfâșiată de cei doi diavoli. De bucurie,  naziștii și sovieticii serbează victoria împreună, cu parade militare infrățite.

Iată harta poloneză la trei săptămâni de la începutul războiului și în fotografia istorică alăturată, General der Panzertruppe Heinz Guderian (stânga) și tovarășul Коmbrig / Командир бригады Semyon Krivoshein (dreapta), la parada sovieto-nazistă de la Brest-Litovsk din septembrie 1939.

România sprijină Polonia în aceste zile dramatice.

Membrii guvernului polonez ce s-au adăpostit la noi, că aveam atunci graniță cu polonezii, populația venită la noi în refugiu,  armata poloneză evacuată în România și mai ales Tezaurul Poloniei sunt salvate de către români, împotriva presiunilor infernale. Ai noștri au izbăvit împreună cu acest tezaur (vreo 40 de tone de aur) inclusiv comori inestimabile ale Catedralei Wawel: precum Spada Încoronării, Szczerbiec, folosită din 1320 la ceremoniile de încoronare ale regilor poloni. Sau pălăria din catifea ornată cu perle, primită în dar de regele Sobieski din partea Papei, după victoria de la Viena din 1683; ori partituri ale lui Chopin. Iar povestea salvării tuturor acestora cu ajutorul nostru este eroică și cu detalii fabuloase.

Polonia este crucificată în 1939, ca și mai înainte de câteva ori și, după ce a fost sugrumată în anii comunismului, astăzi renaște într-un ritm susținut.

Iar eu îmi văd de drum și mă opresc într-o pădure de pini, de lângă Wrocław.

IMG_20190801_182645

Aici este cel mai mișto camping în care am fost vreodată oaspete.

Polonezii sunt din fire oameni comunicativi și peste tot m-am simțit tare bine în țara lor, însă aici proprietarii campingului au întrecut măsura: o cafea fierbinte mi-a fost oferită în fiecare dimineață de patron, iar soția lui ne-a dăruit fiecăruia prăjituri excelente -făcute chiar de ea! Atmosfera aici este ca la un drink vesel, între prieteni vechi și în plus este tihnă, umbră și totul este strălucitor de curat.

Firește că a doua zi vizitez orașul. Observați piticul chitarist agățat de stâlpul de iluminat – pitici precum acesta au tâlcul lor și vă spun care-i treaba cu ei…

IMG_20190802_113016

Deși nu m-am omorât cu cartea niciodată, mi se năzare să vizitez mai întâi de toate Universitatea din Wrocław. Are o istorie de peste trei secole. Fondată de Leopold I Habsburg, universitatea a evoluat dintr-o școală modestă într-una dintre cele mai mari instituții academice din Germania (și apoi, din Polonia – după preluarea acestui teritoriu de către polonezi; un schimb impus de ruși, pentru că aceștia și-au împins granițele înspre Vest, așa cum demult le era poftă. Totul cu prețul unei drame cumplite pentru populațiile „purificate” cu cruzime după război, pe criteriile strict etnice dictate de tovarășii sovietici: polonezii ocupați de ruși au fost expulzați aici, nemții de aici au fost alungați din casele lor înspre Germania iar pe ceilalți i-au alungat cu toții). Zece studenți sau profesori ai acestei universități au primit premiul Nobel. Cam așa arată locul:

IMG_20190802_124303

IMG_20190802_124344

Eu mă minunez de sălile de clasă și apoi vagabondez prin oraș.

IMG_20190802_161104

IMG_20190802_125701

IMG_20190802_134934

IMG_20190802_142026

IMG_20190802_170138

Rafinamentul construit în secole ajunge un morman de moloz la sfârșitul WW2. Cam așa arăta Wrocław la momentul preluării sale de către polonezi:

IMG_20190802_142605

„Tovarășii” au tot dansat printre ruine vreo 45 de ani.

IMG_20190802_221424

Până când piticii le-au cam oprit veselia tâmpă.

Prima statuie a unui pitic a apărut în 2001, în onoarea Alternativei Orange – o mișcare subterană anarhistă, care din 1981 picta spiriduși pe clădiri;  miliția ștergea desenele a doua zi, iar cei din Alternativă desenau iarăși. Protestatarii nu puteau fi astfel arestați de milițieni pe motiv de opoziție în contra regimului, fără ca autoritățile să devină ridicole – cum să arestezi oameni pentru că desenează spiriduși?  Mișcarea aceasta, parte a Solidarność, a fost cel mai pitoresc element al opoziției poloneze față de Ciuma Roșie.

După  prăbușirea comunismului, a început o adevărată invazie de spiriduși în oraș: pe trotuare, pe stâlpi, la bancă, pitici hoți de prăjituri, pitici dormind în fața unui hotel, pompieri, soldați… Există hărți ale orașului cu aceștia, dar alții apar în fiecare zi. Plin de turiști care vânează piticii, înarmați cu hărți și cu aparate foto, Wrocław pare să fie  acum locul vânătorilor de spiriduși.

IMG_20190802_201342

Nu, asta nu-i o catedrală, e turnul  primăriei – construită între sec. XIII – XVI…

IMG_20190802_153456

Și cum nu ți se întâmplă în fiece zi să îți cânte Tziriac la masă, închid cu o bere savurată în ritmuri de mazurka scurta mea vizită în Polonia.

De-acum, spre Praga!

Traseul parcurs până acum e schițat aici.

– Stai aproape. In curând îți zic cum mi-a fost în Cehia și mai departe-


Vezi articolul integral

Aferim

La plimbare cu Poliția

Sună bizar „să te plimbi cu Poliția” dar tocmai ce mi s-a întâmplat și a fost funny – la începutul sezonului, invitat de prietenii din clubul polițiștilor pe motocicletă, Blue Knights Law Enforcement MC .

IMG_20190518_114501

Clubul lor moto este o organizație formată din profesioniști ai structurilor legii (nu doar polițiști ci și procurori, pompieri, judecători sau lucrători din servicii de pază și protecție ori salvatori pe motocicletă) care se bucură împreună de pasiunea pentru cele două roți. Dacă în viața lor profesională se zice (mai ironic dar nu prea) că „funcția doboară gradul”, aici strălucirea epoleților lasă loc respectului reciproc și mai ales pentru plăcerea ce-i reunește, motocicleta. Povestea acestora a început în America, în anii `70, cu doar un mic club local iar astăzi oamenii legii au cam 20 de mii de membri motocicliști, în vreo 30 de țări. Am cunoscut câțiva dintre ei cu prilejul unor acțiuni caritabile, Moshocicliștii, când am fost impresionat de grija cu care bikerii în uniformă din acest club moto (și mai ales polițaii din Giurgiu, care s-au implicat decisiv și au oferit inclusiv suport logistic consistent) au pregătit cu mult suflet cadourile lor pentru copiii mai puţin fericiţi de soartă, ca și când ar fi fost daruri pentru proprii lor copii.

Tura împreună nu a fost o plimbare obișnuită. Polițiștii s-au străduit să fie de folos comunității moto organizând la finalul ieșirii cu motoarele – gândită mai ales pentru începători – și cursuri practice de prim ajutor în accidentele de motocicletă, discuții libere despre legislație și chichițele acesteia, specifice motocicliștilor – totul într-un mediu deloc didactic și camaraderesc…

IMG_20190518_124807

IMG_20190518_114336

🙂 Ei bine, da! Există și popă pe motocicletă, de ce nu? 🙂

Percepția publicului larg asociază automat cluburile moto cu bandele de răufăcători însă adevărul nu este acesta. NU TOATE cluburile moto se ocupă cu activități infracționale și mai ales NU TOȚI membrii acestora sunt indivizi ce își petrec viața în tâlhărie și criminalitate. Conceptul de „bandă de motociclete în afara legii” a început în 1947, în urma unei bătălii crunte între membrii unor cluburi de motociclete din California. Lupta (mai târziu ficționalizată în filmul The Wild One, cu Marlon Brando) a stârnit teama publicului spectator  și atunci presa a apelat la Asociația Motocicliștilor Americani  (AMA), cel mai vechi grup de protejare a drepturilor motocicliștilor din USA.  În răspunsul lor faimos, AMA a explicat că incidentul nu a fost o acțiune a motocicliștilor obișnuiți, că 99% dintre rideri sunt cetățeni decenți, dar există „un procent” care se poziționează în afara legii. De atunci, membrii cluburilor ce se autodeclară astfel își afișează pe vestă emblema de outlaw biker – un petic în formă de cristal, cu inscripția  „1%” cusută în centru. 

Din acest motiv, bikerii Blue Knights poartă un patch brodat cu „99%”…

IMG_20190518_095326

IMG_20190518_122847

IMG_20190518_124931

Orice MC (și nu doar cel al polițiștilor) este diferit de o structură de tip ONG ce ar avea ca scop propășirea lumii pe două roți, chiar dacă obiectivele, general valabile, pot coincide. Pentru membrii unui club există obligații și îndatoriri, poate chiar mai aprige ca beneficiile ce le au astfel iar valoarea supremă – nu doar în cazul membrilor cluburilor moto – dar și în cazul motocicliștilor ce nu au ales o apartenență de grup este respectul. Chiar și membrii cluburilor declarate ca fiind în afara legii, cele 1%, nu vor căuta harță atâta vreme cât nu sunt provocați. Dimpotrivă, comportamentul este întotdeauna ajustat în spiritul valorii despre care spuneam, respectul.

De aceea, indiferent că ești ori nu motociclist, acordă respect, om. Și vei fi răsplătit, întotdeauna cu aceeași monedă. …

IMG_20190518_122331

Zen și arta reparării motocicletei.


Vezi articolul integral

Aferim

Cu cortul

Cu pretextul că musai trebuia să probez noul cort înaintea călătoriei din vara asta (despre care voi povesti în curând) am ieșit, un pic, la apă…

IMG_20190622_191943

Am ales o plajă la sud de Varna. Este un loc ce mi-a plăcut tare mult: liniștea e ruptă doar de valuri, ești izolat de turismul organizat pentru masele populare iar cortul l-am așezat în umbra unei păduri de pin din buza mării.

IMG_20190624_143930

Aici nu este propriu-zis un camping, pentru că facilitățile sunt modeste și ajungi pe un drum dificil dar aria este păzită iar proprietarul compensează sălbăticia naturii prin civilizație desăvârșită și multă amabilitate.

IMG_20190622_192039

Totuși, NU recomand locul celor cărora li se pare departe plaja dacă trebuie să coboare, ca aici, o faleză înaltă; nici celor mofturoși ori celor care nu dispun de un mijloc propriu de deplasare cu care să poată traversa câțiva km de drum aspru (accesul cu automobile obișnuite e anevoios)… 🙂

IMG_20190622_204957

In plus, plaja asta are pietre, nu ai cârciumă și nici muzică tare până-n zori. Doar zgomotul valurilor și foșnetul pădurii – despre care știu că multora li se pare nefolositor, că doar d`aia o taie cu totul, până va rămâne doar deșert…

Am fost apostrofat uneori cu opinia pe cum că ar fi cam de rușine să mergi cu cortul, dar mie îmi place (și) așa. Am descoperit în studenție cât de frumoasă poate fi o vacanță la cort,  în ieșirile cu motocicleta am avut deseori prilejul să rămân uimit de popularitatea acestui tip de petrecere a timpului în „țările cu apă caldă” iar în ce mă privește, spun cu mâna pe inimă că e al naibii de mișto – ești mai aproape de natură, te simți liber într-un mediu mult mai diferit ca între zidurile de acasă, ești mult mai mobil și, contrar șablonului încetățenit multora dintre noi, nu este neaapărat mai ieftin: deseori astfel poate fi chiar mai scump ca o vacanță statică, de tipul „all inclusive”!

IMG_20190623_102635

La Varna aveam să descopăr Retro Museum – o privire nostalgică și uneori ironică asupra vremurilor ce le-am trăit cu de-a sila.

IMG_20190623_144402

IMG_20190623_142413

Dar înainte de asta, cu o săptămână în urmă am găsit în apropierea  terasei cu scoici de la Dalboka un nou loc mișto, de data aceasta cu melci

Cu prilejul ăsta am fost la 2 Mai împreună cu vechi prieteni și tot cu cortul, după mai bine de 12 ani de când nu am mai fost pe-acolo. (Este binecunoscut că așa se merge la 2 Mai: ori cu cortul, ori la gazdă. Puzderia de turiști ce viermuiesc în pensiuni și casele de închiriat înghesuite ce au inundat fostul sat pescăresc au distrus farmecul locului și atmosfera, cândva boemă).

IMG_20190615_200738

Standardele locale privind turismul nomad (la cort, cu motorhome ori rulotă) nu au evoluat. Este drept că nici așteptările publicului nu îndeamnă spre bine, statisticile oferind câteva răspunsuri: majoritatea clienților români ai acestui tip de facilități turistice se așteaptă să nu plătească mai mult de echivalentul a 4 euro pentru serviciile complete și de calitate ale unui camping (chestia asta e imposibilă!), iar 80% din caravanele nou înmatriculate în RO sunt second-hand și au costat mai puțin de 2 mii de euro (adică-s niște căzături).

Mai mereu spre mare îmi fac drum pe la o terasă de cartier din Silistra. Contrar înfățișării modeste, întotdeauna aici am mâncat excelent, specialitățile bulgare sunt spectaculos gătite iar prețul… e ca printre blocuri…

IMG_20190617_125656

IMG_20190623_154955

Hai la Balcik!


Vezi articolul integral

Aferim

Adriatica are culorile fade. Liniștite și calme, dealtfel. Dar fără intensitatea luminilor întâlnite până acum.

IMG_20180905_121633

IMG_20180905_120729

IMG_20180905_114651

IMG_20180905_233300

Iar în Bosnia merg numai pentru oaia friptă la proțap …

IMG_20180906_133859

Traversez rapid în Serbia.

IMG_20180907_150525

Si numaidecât sunt iarăși în Bulgaria, la Vidin.

hdr

Cetatea lui Pazvante Chiorul strălucește pe malul Dunării.

IMG_20180908_120807

IMG_20180908_162040

Harta acestei etape este aici . Și-s iar acasă!

IMG_20180908_183606

Asta a fost. Iar după mai mult de 7 mii de km pe motocicletă, apusul nostru -de soare și nu numai, apusul nostru, în general-  îmi pare cel mai spectaculos.

IMG_20180908_191834

Vezi cum a fost până aici,  în Provence

sau

Citește toată povestea acestei călătorii.

Reclame

Vezi articolul integral

Aferim

.

img_20180829_170232.jpg?w=656&h=369

Plec de la Montpellier spre Provence și nuanțele, toate, devin mov.

Dar cumpăr și cel mai scump pachet de țigări din viața mea, cu 11 euro.

Liniștea locurilor este uluitoare.

IMG_20180902_080238

Tulburată numai de ciorile venite pe aici la furat, nu pentru peisaje și stări – precum suntem atenționați cu acest panou imens…

IMG_20180830_122742

Apa clipește limpede, în adierea de vânt.

IMG_20180829_170002

Dar mistralul mă prinde în gheare.

IMG_20180830_183933

Mistral, vântul acesta al sudului, bate acum cu putere, din lateral; și dă să mă dărâme de pe mobră. Cei 50-60 de km pe oră ai mistralului mă fac să mă adăpostesc în spatele unui foarte bine crescut gard viu. Aș fi vrut o căsuță…

Vecinii de camping nu au această problemă, cu vântul, cu camionul lor militar cu care ei călătoresc din Germania.

Sunt de trei zile blocat de vânt, în Provence.

IMG_20180831_122836

Sunt și al dracului de răcit. Am febră. O sting cu medicamentele dizolvate în șampanie.

IMG_20180901_093019

Vizitez Cavaillon, orașul în care zac de vânt, de boală și de… dor – și parcă mă bate gândul unui tatuaj…

IMG_20180902_113009

Vântul se oprește la fel de brutal cum a început; în zori, încalec spre casă și o ard viguros, cât mai departe de Mistral.

IMG_20180902_121136

Munții de la granița cu Italia sunt tare spectaculoși.

IMG_20180902_132949

hdr
hdr

IMG_20180902_143914

IMG_20180902_153447

hdr
hdr

IMG_20180902_145159

IMG_20180902_164054

IMG_20180902_181642

IMG_20180902_200545

IMG_20180903_151810

IMG_20180904_111236

IMG_20180904_093030

IMG_20180903_142121

Si din nou sunt în preajma apei, acum la Marea Adriatică, lângă Trieste.

IMG_20180904_183722

Cam ăsta a fost traseul acestui episod. Rămai în preajmă, urmează o altă poveste…

Vrei să vezi cum a fost în nordul Spaniei?

Reclame

Vezi articolul integral

Aferim

Io cu maimuța – la Guggenheim, Bilbao. Sunt foarte fericit că am ajuns călare pe motocicletă până aici, la 3 mii de km de casă. Si este cel mai vestic punct al Europei în care am ajuns eu până acum, ever.

IMG_20180824_163640

Deși este un muzeu de artă contemporană, un cățel din flori de zici că e făcut de o primărie bucureșteană de sector străjuiește intrarea principală a muzeului; cățelușul ăsta e așezat aici, pesemne, să se bucure toată lumea de acest landmark al orașului. Bilbao nu exista pe harta lumii până la construirea acestui spectaculos muzeu.

Mi-am prevăzut timp să îl văd și pe dinăuntru, dar expozițiile anunțate nu mă coafează. Iar despre cele permanente, prietenii de acasă m-au prevenit că nu sunt spectaculoase. Așa că merg inside numai pentru pipi – imaginea este a canapelelor ce străjuiesc veceul, clar dizainate tot de Frank Gehry, arhitectul grozav.

IMG_20180824_171736

Apoi hălăduiesc prin oraș…

Si merg mai departe. Din nou, spre munți.

Când merg cu motocicleta, îmi las gândurile să alerge. Mă bucur de ce văd cu ochii, mă las surprins de ce văd, de ce simt și de ce îmi spun oamenii și semnele, mă las în voia peisajului, a sunetelor drumului, a imaginilor simțite, a celor închipuite și a gândurilor mele.

IMG_20180825_192720

IMG_20180825_201709

hdr

IMG_20180825_203014

IMG_20180826_201059

IMG_20180826_171629

IMG_20180826_182606

IMG_20180826_173856

IMG_20180826_192439

IMG_20180827_143403

IMG_20180828_150614

IMG_20180828_141603

IMG_20180829_001356

Rămâi prin preajmă, spre Marea Adriatică

Vezi aici cum a fost în sudul Franței și la Atlantic

Reclame

Vezi articolul integral

Aferim

Prin regiunea Languedoc, o tai dinspre Millau spre sudul francez.

img_20180822_101639.jpg?w=656&h=369

Peisajul, casele, tot ce îmi văd ochii sunt al dracului de mișto!

IMG_20180821_164143

Catedralele gotice împușcă cerul aproape în fiecare sat…

IMG_20180821_133426

Iar la umbra podului medieval mă răsfăț cu un picnic.

IMG_20180821_151643

La pomul lăudat -cică- să nu te duci cu sacul! Deși fortăreața Carcassonne este spectaculoasă, aglomerația de aici îmi spune să îmi văd de drum…

img_20180822_082932.jpg?w=656&h=369

Așa că, pe drumuri de țară, explorez împrejurimile.

O brutărie rurală mă primește cu un aer tradițional, neschimbat de consumerismul deșănțat întâlnit în toate zonele poluate de turismul agresiv. Deși sunt doar un călător prăfuit, oamenii mă întâmpină aici cu un firesc bonjour, monsieur iar interacțiunea cu localnicii este foarte plăcută – am evadat din malaxorul turistic în care singurul lucru ce contează sunt banii pe care-i cheltui. Dealtfel, francezii sunt foarte politicoși -am constatat asta mereu și mă căznesc (pentru că eu sunt un tip mai direct) să le răspund în același stil, deși atunci când fac asta în engleză observ o ușoară crispare – ei nu doar că nu prea vorbesc engleză, ci sunt iritați, chiar, de limba aceasta 🙂

IMG_20180822_102807

Si în poza de mai jos NU este o catedrală. Este o universitate din secolul XIII.

IMG_20180822_105452

Sunt într-un sat de pe lângă Foix -Montreal pe numele lui- și de-aici, după o tură prin Pyrénées Ariégeoises, mă urc iarăși pe autostradă pentru că îmi e poftă de apă, de cea a Atlanticului …

img_20180824_144848.jpg?w=656&h=368

După ce am venit dinspre Biarritz, pe coasta oceanului, nu m-am prins că am traversat în Spania: doar indicatoarele de circulație -care brusc sunt scrise numai într-o limbă hârșâită- îmi spun asta. De pe drum, mai mult ca sigur că separatiștii basci au furat indicatorul care marca granița Spaniei. Sunt în San Sebastian și savurez clocotul străzii și al cârciumilor care împânzesc locul…

Dar mă întorc la ocean. Mă fascinează zgomotul și culoarea lui…

img_20180824_144638.jpg?w=656&h=369

Bascii sunt cam ciudați. În afară că vorbesc o limbă aspră, care îmi aduce aminte de sunetul unei table ruginite scăpată pe jos – deși ei săracii se străduiesc să fie drăguți – te privesc cu o căutătură mai tot timpul închistată și îmi fac impresia unor oameni nesiguri și tăcuți. (De obicei, cred eu, oamenii tăcuți sunt nesiguri pe ei și au mereu câte ceva de ascuns – nu am încredere în tipul acesta de oameni și felul acesta închis de a fi ascunde mai mereu dificultățile -psihice, de obicei- în care ăștia se zbat). In plus, bascii au și alegeri politice bizare – cel puțin pentru noi, cei care am învățat pe pielea noastră, cu vârf și îndesat, ce e aia socialism …

img_20180824_143945.jpg?w=656&h=368

IMG_20180824_215131

IMG_20180825_091145

Cam ăsta  a fost traseul de până acum. Intr-o vreme rece, tulbure și apăsătoare, încalec motocicleta la malul Oceanului Atlantic și plec: spre Bilbao și Munții Pirinei.

img_20180823_112007.jpg?w=656&h=369

.

Rămâi pe-aici, spre Pirinei și Mediterană.

Click acilea, să vezi cum a fost până la Atlantic!

Reclame

Vezi articolul integral

Aferim

După șapte ani de la cea mai îndepărtată călătorie am fost iar într-o tură mai vivace cu motocicleta… In drum spre Atlantic am trecut prin Rhône-Alpes, apoi pe valea râurilor Drôme și Durance. După o pauză la Guggenheim – Bilbao, am dat o raită în Munții Pirinei și am fost blocat de Mistral în Provence, iar spre casă am traversat Alpii Mediteraneeni; totul pe un traseu mai lung de 7 mii de km, în care am văzut un ocean, două mări, traversai și nouă țări. 🙂

IMG_20180813_142835

Dar până să ajung în țara vinului și a gustărilor rafinate bag de seamă că sârbii nu se încurcă în general cu mărunțișuri, nici dacă-i vorba de carne friptă… Cu strângere de inimă, vindecată doar de o porție zdravănă din animalul ce-l vedeți, decolez din mireasma de bou la proțap și tocmai până la Torino alunec iute pe autostradă și intru în Alpii din Sud-Estul Franței, pe la Briançon.

IMG_20180816_131800

Inaintez apoi prin munți, către Gap, cu direcția Crest. Sunt în mijlocul provinciei Hautes-Alpes și peisajele îmi par cumplit de frumoase pe aici…

IMG_20180816_182042

In patru zile de mers susținut ard două mii de km și odihnesc la Mirabel-et-Blacons, pe malul râului Drôme. Aici, apa strălucește de parcă cineva toarnă colorant în ea.

IMG_20180817_133248

Sunt oaspetele răsfățat al lui Melanie & Mișu, prietenii mei grozavi, ce sărbătoresc aici un eveniment important al vieții lor… Viață lungă și frumoasă împreună, dragilor!

IMG_20180819_000600

De-aici, plec mai departe, prin Parcurile d’Ardèche și  des Chevennes, către Millau. Opera arhitectului Sir Norman Foster, viaductul Millau este o spectaculoasă plăsmuire – ce am ținut musai s-o văd cu ochii mei.

IMG_20180821_123953

Până sa ajung aici, o mulțime de detalii îmi stârnesc atenția. Am plecat la drum încredințat de ideea, scornită de mintea mea pe baza unei scurte călătorii anterioare în Franța, pe cum că francezii sunt o specie de oameni mofturoși, superficiali și ce se cred superiori… M-am înșelat, detaliile întâlnite în drumul meu mi-au schimbat această impresie falsă. Am întâlnit oameni drăguți, politicoși, iar țara lor este o bijuterie care strălucește, da, prin detalii – nu întâmplător folosesc așa des acest cuvânt. Totul îmi pare foarte bine așezat la locul său și dincolo de peisajele dureros de frumoase, oamenii m-au captivat prin politețe, comunicarea deschisă cu un călător prăfuit ce vine de departe, firea lor care pare liniștită și privirea luminoasă a tuturor, lipsită de griji… Asta se vede în special în detalii. Nu am cum descrie asta prin vorbe sau fotografii, trebuie mers acolo, prieteni…

IMG_20180821_102311

Precum știți, evit de obicei orașele mari în călătoriile mele cu motocicleta și prefer să merg pe la țară. Mă uimește cum animalele fermierilor francezi par spălate, ca scoase din cutie, lucru ce nu l-am observat până acum la alții… In imagine, niște capre care îmi par desenate de frumoase ce sunt:

IMG_20180820_165548

Iar în biserica unui sat îl întâlnesc pe St. Cristophe…

IMG_20180820_185727

El este cunoscut la noi și ca Sfântul Hristofor, sfântul cu cap de câine. Ocrotitor al călătorilor și al animalelor, văzut drept păzitor de moartea neașteptată, St Christophe/Hristofor a fost pe nedrept înlăturat de-a lungul timpului din elita sfinților, poate pentru că mutra lui de câine lui nu inspira prea multă încredere – aici este arătat salvând un miel, dar capul său câinesc (evitat și în înfățișarea sa din această biserică sătească) a fost șters din multe reprezentări medievale.

Well, dacă tot s-a întâmplat ca fără nici un înțeles ori motiv logic drumul să mă facă să  mă opresc aici, m-am rugat Sfântului Cristophe, în vechea biserică pustie, să îmi dea puterea de a ajunge cu bine, iarăși, acasă… Harta drumului de până acum e aici.

IMG_20180820_191445

Rămâi aproape de mine, pentru povestea următoare, spre Oceanul Atlantic.

Reclame

Vezi articolul integral

Aferim

Cei care trebuie să plece sunt ei, borfașii, nu noi.

Gunoaiele penale din partidul de guvernământ, PSD, împreună cu aliații lor de la ALDE și din UDMR, sprijiniți de impotența opoziției politice, după o guvernare dezastruoasă exercitată de penali folosind ca intermediari o adunătură de agramați incompetenți – pentru care și Președintele Iohannis este vinovat, prin acceptarea acestora fără obiecții- și după potopul de insulte și minciuni ce le-au scornit și le-au susținut repetat împotriva tuturor ce nu le aplaudă faptele penale, toți politrucii ce ne fură, ne mint întruna și jefuiesc banii publici (ăștia fură chiar și banii copiilor sărmani, precum Dragnea), ei bine: ăștia  au asmuțit Jandarmeria  asupra oamenilor ce protestează împotriva lor; sub pretextul unor violențe chiar de ei ticluite, instigate și exercitate asupra demonstranților pașnici și deliberat împotriva forțelor de ordine, ce au amplificat violența  în loc să o elimine din cadrul demonstrației de ieri. Jandarmeria NU a protejat cetățenii și nici drepturile acestora, ci a protejat câțiva penali isterici aciuați la cârma țării.

PENALII NE TULBURĂ ȚARA ȘI CREEAZĂ, DELIBERAT, HAOS!

Frica de pușcărie îi face pe condamnații și cercetații penal aflați la putere în România să-i atace brutal, cu violență fizică – și nu doar verbală, ca până acum- pe cei care contestă: legitimitatea unor condamnați penal de a conduce țara, populismul deșănțat, îndepărtarea țării de Europa, lipsa investițiilor în infrastructură (drumuri, spitale, școli) și deriva morală, economică și socială în care PENALII au dus Țara.

NU este legitimă o conducere a Țării compusă din condamnați penal, NU este legitim un Parlament înțesat cu condamnați penal – și care legiferează în interesul penalilor, NU este legitimă nici o administrație locală ghidonată de condamnați penal,  în interes propriu. Toți aceștia induc, deliberat, fracturi în societate și instigă românii împotriva românilor. (spre exemplu: vedeți cum face asta deputatul PSD Cătălin Rădulescu – cel care nu demult a amenințat că va trage cu mitraliera în protestatari, condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru dare de mită, ).

LOCUL PENALILOR ESTE LA PUȘCĂRIE!

PROTEST - MODIFICAREA CODURILOR DE PROCEDURA PENALA - PIATA VICT(Mii de persoane protesteaza  fata de adoptarea de catre coalitia PSD-ALDE-și UDMR- a modificarilor la Codul de Procedura Penala. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO)

Pentru toate faptele voastre, penalilor, oamenii de bună credință vă cer: DEMISIA! Plecați la pușcărie! Alegeri anticipate! Justiție! Fără penali! 

protest foto alexandru socol bsk

(Foto: Alexandru Socol, by The Epoch Times Romania)

Plecați, penalilor!

În Parlamentul României croiesc acum legea, după chipul și asemănarea lor, 80 de parlamentari penali :  16 deputaţi și senatori condamnaţi definitiv; 11 deputați și senatori condamnaţi în primă instanţă; 20 de senatori și deputați trimişi în judecată; 33 de parlamentari sunt urmăriţi penal.

Prin asaltul brutal asupra oamenilor pașnici, Jandarmeria NU protejează cetățenii și interesele țării, ci o clică de penali îmbârligați la butoane. Jandarmeria reprimă pe cei ce protestează pașnic împotriva ticăloșiei vremelnicilor conducători. Și tot jandarmii amplifică violența provocatorilor de violență. Astfel, Jandarmeria nu protejează cetățenii și interesele acestora, ci pe cei 80 de penali și pe alții ca ei.

Penalii din fruntea Țării trebuie să plece! Acolo unde le e locul, la pușcărie!

Reclame

Vezi articolul integral

Aferim

A venit timpul pentru o tură mai vivace. 🙂 Firește, cu motocicleta. 🙂 La șapte ani după cea mai îndepărtată călătorie mă duc acum înspre Golful Biscaya, prin Rhône-Alpes, pe valea râului Drôme. După o pauză la Guggenheim – Bilbao, mă gândesc la Munții Pirinei, o raită pe Coasta de Azur și apoi spre casă prin Liguria – pe un traseu de vreo 7 mii de km, împărțit în trei etape; dacă Dumnezeu vrea să mă întorc sănătos, vin și cu poze…

ETAPA 1: București – Mirabel et Blacons  – 2.160km. 

(o medie de 430 km/zi, cu 5 zile statornice)

10 Aug: București – Zajecar – 380 km * 11 Aug: Zajecar – Kutina – 560 km * 12 Aug: Kutina – Venezia – 450 km * 13 Aug: Veneția * 14 Aug: Venezia – Fenestrelle – 480 km * 15 Aug: Fenestrelle – Blacons – 280 km * 16-19 Aug: Drôme

ETAPA 2: Blacons – Bilbao – Perpignan – 1.850 km

(o medie de  265 km/zi, cu o zi de pauză)

20 Aug: Blacons – Millau – 290 km * 21 Aug: Millau – Carcassonne – Saint Girons – 300 km * 22 Aug: Saint Girons – Biarritz – 290 km * 23 Aug: Biarritz – Guernica – Bilbao – 180 km * 24 Aug: Bilbao * 25 Aug: Bilbao – Candanchu – 300 km * 26 Aug: Candanchu – Viella – 200 km * 27 Aug: Viella – Andorra – Perpignan – 300 km

ETAPA 3: Perpignan – Rapallo – București – 2.510 km

(o medie de  360 km/zi, cu nici o zi de pauză)

28 Aug: Perpignan – Le Cannet des Maures – 380 km * 29 Aug: Le Cannet des Maures – Nisa – Rapallo – 320 km * 30 Aug: Rapallo – Veneția – 410 km * 31 Aug: Veneția – Zagreb – 360 km * 1 Sept: Zagreb – Belgrad – 410 km * 2 Sept: Belgrad – Vidin – 310 km * 3 Sept: Vidin – București – 320 km.

….

Ar fi grozav să-mi iasă tot planul ăsta, l-am publicat mai ales ca un ghidaj personal – și îmi cer iertare dacă-i plictisitor; dar pe mine mă va ajuta pentru planificarea drumului. Nu o să fiu online – am să revin cu povești ilustrate…

Să  ne revedem cu bine și o vară minunată fiecăruia!

Le lac Gentau refletant le Pic du Midi d Ossau (Pyrenees-Atlantiques, France)

(Lacul Gentau, Pyrénées-Atlantiques. Fotografia e de aici)

Reclame

Vezi articolul integral

Aferim

Un peisaj ce te face să crezi că ai nimerit într-un decor de la Facerea Lumii – așa sunt Cascadele Krushuna. La numai 200 de km depărtare de București se află acest Paradis. Iar după alți 15 km, la Peștera Devetashka, senzația aceasta – că ești în locul în care s-a plămădit Lumea – te cotropește pe deplin.

devetaschka cave 1

Dar până intri în peșteră te vei întreba dacă n-ai cheltuit timpul aiurea: din drumul asfaltat un semn ruginit îți arată un drumeag de țară, ce se înfundă între bălării; dintre ele răsar structuri de beton abandonate și o baracă ruginită. După ce treci de o barieră strâmbă, în peșteră ai intrat într-o altă lume…

 

 
Reclame
 
 

 

Vezi articolul integral

 

Aferim

Principelui Carol de România, în locul în care se va afla:
„Turcii, adunând cele mai mari mase la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstrație și, dacă este posibil, trecerea Dunării. Această demonstrație este indispensabilă pentru a-mi ușura mișcările. Nicolae”.

Telegrama

Aceasta este telegrama disperată, trimisă de către Marele Duce Nicolae (care era fratele Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei) Regelui Carol I în ultima zi din iulie 1877 și în urma căreia România a intrat ÎN RĂZBOIUL EI…

Participarea României la războiul ruso-turc, refuzată inițial de Rusia, devenise acum indispensabilă.

De ce?

 

 
Reclame
 
 

 

Vezi articolul integral

 

Aferim

Respect !

Valoarea supremă a motocicliștilor -oriunde în lume- este RESPECTUL, iar acesta nu se impune ci se dobândește. Cum? In primul rând, SALUTĂ: când saluți alți motocicliști, le acorzi acestora respect și ei vor recunoaște astfel în tine un motociclist și nu doar un posesor de motocicletă. In al doilea rând, motocicliștii prețuiesc SOLIDARITATEA. Aceasta se dovedește prin faptă și nu prin vorbe goale: ajută oricare camarad pe două roți, necondiționat, cu orice îți stă în putere. A treia valoare în care cred motocicliștii de oriunde este EGALITATEA: motocicliștii se consideră întotdeauna egali.

 

46bd15acd11d3413ba757b7761acf2cf

 

 
 

 

Vezi articolul integral

 

Aferim

Cine sunt “Moshocicliştii”?

Suntem oameni obișnuiți, ca tine. Acționăm voluntar și avem în comun dorința de a vedea copiii zâmbind. Da, suntem motocicliști; dar nu este obligatoriu să ai o motocicletă dacă vrei să vii cu noi, ori doar să dăruiești unui copil un cadou. Deviza noastră este Kilometri de zâmbete” și în fiecare an ne străduim să clădim câte o AUTOSTRADĂ. Nu căutăm câștig, nu suntem o instituție de binefacere și știm că nici nu putem salva lumea. Dar, de zece ani și în fiecare an, facem să zâmbească cât mai mulți copii…

moshociclistii

Ne deghizăm în crăciunei, crăciunițe, reni şi spiriduşi pentru a crea pentru copii o atmosferă în spiritul sărbătorilor de Crăciun; împărțim flyere părinților întâlniți în parcuri; apoi sortăm cu drag și atenție darurile colectate. Moș Crăciunul ce vine cu motocicleta înmânează cu grijă darurile fiecărui copil necăjit. Știm cât de atrași sunt toți copiii de motoare și de aceea îi vizităm pe cei aflați în nevoie cu motocicletele noastre – invitându-i să le încalece, să întrebe orice despre ele, să-și facă poze, iar cei mai curajoși dintre ei au parte de scurte plimbări pe două roți.

Vino la concertul nostru caritabil, cu un cadou pentru un copil.

afis-moshociclistii-10

Ce cadou poți să oferi? 

Aici găsești o listă cu copiii și vârstele acestora.

Ai prilejul, dacă dai click pe link, să alegi unul sau mai mulți copii din listă și să le oferi o parte din următoarele lucruri ce le sunt necesare:

  • Haine groase de iarnă: geci, pulovere, pantaloni groși.
  • Încălțăminte de iarnă: cizme sau ghetuțe impermeabile și îmblănite.
  • Cărți: pot fi cărți cu povești, de colorat, dar și romane, sau de aventuri, științifico-fantastice, cu poezii, cu animale, cu poze sau orice altă carte potrivită unui copil.
  • Căciuli, mănuși, fulare.
  • Rechizite: caiete pentru școală, creioane colorate, ghiozdan, penar, aquarele.
  • Cosmetice: șampon/gel de duș pentru copii, pastă și periuță nouă de dinți.
  • Lenjerie intimă – cu condiția să fie absolut nouă, nepurtată.
  • Alt cadou: orice ce ți-ai fi dorit să primești cadou chiar tu, când erai copil…

Pentru că încercăm să nu existe diferențe majore între cadourile copiilor, te rugăm ca ceea ce aduci copilului pentru care vrei să fii Moș Crăciun să se încadreze într-o cutie de pantofi. În cazul în care alegi să oferi o geacă sau alt articol vestimentar mai voluminos, le poți aduce separat de această cutie. Nu trebuie să faci un pachet care să cuprindă absolut toate articolele enumerate mai sus -ele sunt doar o listă care să-ți fie de ajutor în selectarea cadoului. Dacă vrei să dăruiești mai multe lucruri, poți alege mai mulți copii din listă.

Poți să adaugi cadoului tău, bineînțeles, jucării sau dulciuri.

img_mosho

Omule bun, TE ROG SĂ NU UIȚI: jucăriile, hăinuțele sau încălțămintea nu-i necesar să fie noi – pot fi jucăriile de care copilul tău s-a plictisit ori hainele ce i-au rămas mici, dar asigură-te că donezi lucruri curate, întregi și care pot fi folosite în siguranță. NU vom oferi copiilor jucării stricate, incomplete, rupte, haine pătate, ori încălțăminte uzată sau murdară.

mosociclistii

Vino la concertul nostru caritabil, cu un cadou pentru un copil.

Haide și tu! Ajută-i pe Moșhocicliști!

Click aici, să vezi cum poți ajuta.

Anunțuri

Vezi articolul integral

Aferim

Sicilia

Un gând mai vechi al meu, să vizitez Sicilia, se va întâmpla în scurt timp.

sicily

Pe întâi iunie (de ziua copilului!) ? o să plec cu motocicleta spre insula aceasta, pe un traseu care are cu totul vreo 6.500 de km și include și o tură de jur-împrejurul coastei italiene. După aproape trei săptămâni ar trebui să fiu din nou acasă…

siciliy 1

Revin cu vești și poze!

Anunțuri

Vezi articolul integral

Aferim

Albania …

O tanti vinde pe plajă un fel de gogoși micuțe, sunt câteva într-un pahar ca de înghețată și întreb ce sunt acestea. Domnul cu aer zdrențăros ce tocmai le plătise îmi dă să gust. Se uită atent la mine și vede că îmi place gustul lor. Se luminează la față și-mi oferă întreg paharul, abia … Citește în continuare Albania …b.gif?host=calatoriifestinalente.wordpre


Aferim

Cât costă ?

Prietenii cu motociclete mai urâțele sunt întrebați, de obicei, dacă „e beemveu”. Iar eu sunt sătul de întrebarea, la fel de stupidă și standard: „e chiar harley?”…  :-))) Asta în țară. Pentru că întrebarea obișnuită formulată de oamenii întâlniți în lumea largă este „de unde vii și încotro mergi?”… Toți motocicliștii fac haz pentru că … Citește în continuare Cât costă ?b.gif?host=calatoriifestinalente.wordpre


Aferim

Lenevesc nițel la Cerno Moreț, pe plaja unei Mări Negre ce s-a dovedit a fi aici foarte albastră și limpede, până să ajung la Beglik Tash -despre care se crede că este un sanctuar antic… Beglik Tash  este cel mai vechi sanctuar megalitic trac descoperit până acum în zona de coastă a Mării Negre. Este format din […]b.gif?host=calatoriifestinalente.wordpre


Autentifica-te  
×