Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    52
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    6.889

Despre blog

Dragos Buran's Blog

Postări în blog

buran_dragos

Iceland oct.2013

Salut,

Numele meu este Buran Dragos Razvan, sunt din Timisoara si ma consider un pasionat al motociclismului de cursa lunga, deci asa s-a nascut si ideea traseului Timisoara – Reykjavik.

Plecarea a fost din Timisoara pe la sfarsitul lunii septembrie pana in Germania, iar in prima seara am ramas la un prieten. Prima etapa, autostrada pe care deja o facusem de mai multe ori. Am avut parte de soare ceea ce a fost destul de bine. Din Germania pana in Olanda tot autostrada si in urmatoarea zi. Aici a inceput sa se faca putin mai rece dar a fost bine, de fapt era o trecere de la temperatura normala pentru aceasta perioada la o temperatura mai scazuta,cu care trebuia sa ma obisnuiesc pentru urmatoarele doua saptamani. Din Olanda in Danemarka a fost bine dar plictisitor… autostrada dreapta, putin vant si zero forme de relief. Aici am ramas la o familie de prieteni doua zile. De ce doua, pentru ca am vrut sa am o marja de o zi in plus, dat fiind faptul ca aveam deja prenotat biletul de vapor, deci mai bine o zi in plus pentru siguranta…

Baekmarksbro, dimineata 18 septembrie,- imi iau ramas bun de la familia la care am stat si ma indrept de aceasta data evitand autostrada, catre Hirtshals, de unde trebuie sa ma imbarc. Ajung in port, alimentez si caut docul la care se afla vaporul ce urma sa ma treaca o buna parte din Oceanul Atlantic, inspre Islanda. Inbarcarea se face repede si surprinzator de simplu. Iata-ma inbarcat, leg motocicleta bine, ma asigur ca nu se misca nici daca vor fi valuri mari, imi iau doar sacul de dormit si cateva ciocolate si plec sa imi caut patul in care imi voi petrece urmatoarele trei nopti…

Vaporul face trei zile pana in Seydisfjordur,trecand pe langa Insulele Shetland pana in Torshavn, capitala Insulelor Faroe. Aici, ai la dispozitie aproape o zi sa vizitezi orasul sau de ce nu chiar si insulele…Orasul este foarte frumos si linistit, cu cladiri in marea majoritate din lemn si pline de verdeata….Peisajul deja schimbat, impreuna cu conditiile meteo m-au facut sa imi dau seama ca sunt din ce in ce mai aproape de Islanda.

Seydisfjordur, ora noua dimineata – cobor de pe vapor si dupa ce trec de vama, unde sunt intrebat de ce am ales aceasta perioada a anului pentru un astfel de traseu si mi se lipeste pe motocicleta un fel de stiker cu data intrarii in tara,… … sunt gata de drum.

Prima impresie, foarte placuta. Soare si nu prea frig, patru grade plus. Incep urcarea spre Egilsstadir pe serpentinele ce serpuiau prin peisajul acoperit partial de prima zapada. De aici decid sa urc inspre Nordul insulei. Soarele si o adiere de vant, drumul perfect si zero trafic, ma fac sa ma simt asa de liber incat nici nu stiu cum am facut primi kilometri…

Da,.. primii kilometri in Islanda….,  Dupa aproape douazeci, treizeci de kilometri inspre nordul insulei pe care i-am facut pe soseaua 1, la intersectia cu Vopnafordur  decid ca a sosit momentul sa ma despart de strada principala si de altfel unica care inconjoara insula si  care este practicabila intr-o proportie mare pentru motociclete in aceasta perioada si sa imi continui turul insulei pe drumurile cele mai apropiate de coasta si de ocean in acelasi timp…( 85 ). De aici lucrurile aveau sa se schimbe si salbaticia si pustiul aveau sa-si puna amprenta peste tot ce ma inconjura. Mergand pe soseaua care cobora inspre fiord si care avea sa se tranforme in drum de balast compactat, iar mai apoi in drum de nisip si pietris, am inteles ca etapa pe care mi-am propus sa o fac se va scurta cu mult. Un platou de piatra gri acoperita partial de zapada care cobora lin inspre ocean, cu rauri si mici cascade, ma indeamna sa ma opresc si sa savurez putin din acest peisaj in timp ce imi pregateam ceva de mancare… asta ca sa fiu in forma, pentru ceea ce urma, si sa am puterea necesara sa tin motocicleta care era deja destul de grea in echilibru pe aceste drumuri..:smile: Ajung pe coasta, si de aici pentru sute de kilometri ma despart de valurile spumoase ale oceanului, doar cativa metri. Vantul sufla cu putere, si, desi am parte soare, incepe sa fie dificil sa inaintez datorita starii proaste a drumului. Nisip si iar nisip, nu trece nimeni si nu dau de nici o asezare pentru o perioada destul de lunga de timp. Parcurg tot mai mult si mai incet distantele dintre punctele fixate in orizontul ce se deschidea in fata mea, parte din cauza drumului, parte din dorinta de a fotografia totul desi asta nu se poate, daca vrei sa ajungi undeva… Ma minunez de peisaj si ma intreb cum este posibil ca cineva sa doreasca sa locuiasca aici, nu ca ar fi multe asezari, asa cum am mai spus… Ajung in Porshofn unde alimentez si imi pregatesc echipamentul de ploaie, se innoreaza si cerul devine gri intunecos, parca s-a intors totul cu capul in jos. Soarele care se apropia de apus, caramiziu rosiatic, pana nu mai demult, a facut un schimb cu griul de culoarea pietrelor ce ma inconjutau. Incepe sa ploua marunt si desi nu era frig o senzatie de disconfort se instalase incet, incet. Drumul devine din ce in ce mai inpracticabil si cu greu mai reusesc sa tin echilibrul motocicletei, o chestiune care devenise deja prioritara in acele conditii. Daca cadeam nu trecea nimeni sa ma ajute sa ma ridic, cine poate sti pentru cat timp. Dupa multe ore, oboseala isi spunea cuvantul si parca cineva intelesese acest lucru, pentru ca atunci cand eram pe punctul de a ma opri si de a campa, intalnesc ca din senin o doamna mai in varsta ce avea sa imi spuna unul dintre lucrurile ce s-au dovedit ca fiind dintre cele mai importante pentru motociclistii veniti in aceasta parte a lumii,.. si anume,.. ca peste vreo cinci kilometri este sosea. Ura, ura… am reusit fara sa cad, desi foarte greu un ultimii kilometri de nisip care musteau sub ploaia marunta…  Gata, ma opresc si incep sa montez cortul intr-un fel de padurice, daca as putea sa o numesc asa, dat fiind faptul ca in Islanda nu prea exista vegetatie;.. ploua, si asta imi ingreuneaza sarcina mai ales atunci cand trebuie sa imi pregatesc cina….:(Macar nu e frig”, imi spuneam,.. in timp ce rupt de oboseala, adorm…


islanda

islanda

islanda



Sursa
Oaspete

Iceland oct.2013

Salut, Numele meu este Buran Dragos Razvan, sunt din Timisoara si ma consider un pasionat al motociclismului de cursa lunga, deci asa s-a nascut si ideea traseului Timisoara – Reykjavik. Plecarea a fost din Timisoara pe la sfarsitul lunii septembrie pana in Germania, iar in prima seara am ramas la un prieten. Prima etapa, autostrada […]

buran_dragos

De la Mopti incercm sa trecem de posturile  tot mai dese de politie, mergand inspre Gao urmand sa intram in Niger. Dupa cateva opriri, suntem sfatuiti sa ne intoarcem si sa o luam pe alt drum. Incapatinarea noastra ne mai duce si pana in Tombouctou, in speranta ca vom putea urmari malul drept al Nigerului pana la granita… alte doua zile pierdute. Aici,  situatia cu rebelii a inceput sa ia amploare si in aceeasi zi decidem sa ne intoarcem la Mopti de unde sa coboram prin Somadougou catre Bankass si Koro inspre Burkina.. Drumul devine mult mai placut si se schimba formele de relief. Inaintam pe un podis ce devine tot mai stancos… culorile ce ne inconjoara in lumina asfintitului sunt superbe…. Ajungem in zona populata de Pelou. Se face tarziu si decidem sa ne oprim. Acum suntem destul de departe de zonele de conflict, deci putem instala tabara linistiti…

Spre Burkina Pelou Podis spre Burkina Drum aglomerat

Sursa
Oaspete

In drum spre Burkina Faso.

De la Mopti incercm sa trecem de posturile  tot mai dese de politie, mergand inspre Gao urmand sa intram in Niger. Dupa cateva opriri, suntem sfatuiti sa ne intoarcem si sa o luam pe alt drum. Incapatinarea noastra ne mai duce si pana in Tombouctou, in speranta ca vom putea urmari malul drept al Nigerului […]

Oaspete
Desi unii ar spune ca viata copiilor este la fel in fiecare colt al lumii, as vrea tousi sa ne mai gandim…. In mainile acestor mici meseriasi sta traditia construirii ambarcatiunilor ce reusesc sa pluteasca mii si mii de kilometri pe raul Niger…, cu incarcaturi nu tocmai de ignorat…

buran_dragos

Mopti, un port deosebit… aici chiar daca este mai greu pentru cei care vin de departe, Bamako  la sud vest, sau Niamey, mult peste granita cu Niger spre est, trecand  in Mali prin Labbezanga si continuand zile in sir pe cursul raului Niger, este foarte important sa ajunga…. Multi isi incearca norocul in piata ambulanta ce se naste in jurul acestor ambarcatiuni… Mirosul… mmmm… e mai greu de descris, nici nu stiu cu ce l-as putea asemana. Fructe, legume, peste afumat, paine proaspata… Aglomeratia si forfota impreuna cu galagia asurzitoare a celor care incearca sa isi vanda produsele, aproape ca te doboara in goana sa… Culorile ambarcatiunilor, iti lasa impresia ca vei fi hipnotizat, sunt atat de multe si atat de vii, incat uneori ti-e greu sa le definesti…

Mopti Mopti Mopti Mopti Mopti Mopti

Sursa
Oaspete

Mopti, un port deosebit…

Mopti, un port deosebit… aici chiar daca este mai greu pentru cei care vin de departe, Bamako  la sud vest, sau Niamey, mult peste granita cu Niger spre est, trecand  in Mali prin Labbezanga si continuand zile in sir pe cursul raului Niger, este foarte important sa ajunga…. Multi isi incearca norocul in piata ambulanta […]

buran_dragos

Djenne, Mali

Dincolo de Bani, un afluent al raului Niger, dupa o trecere cu bacul si cateva minute de drum din pamant batut,…. gasim localitatea Djenne. Aici totul este din pamantul galben, parca ars de prea mult soare. Ajungem in fata portii de la intrarea in Djenne si suntem opriti de catre localnicii ce ne sfatuiesc sa lasam masina acolo si sa mergem pe jos. S-a dovedit a fi un lucru foarte bun, astfel, am simtit si noi ce inseamna sa te pierzi prin acel labirint format din strazi parca din ce in ce mai inguste si mai prafuite, pe unde fugeau si se ascundeau in joaca lor nevinovata, o multime de copii…

Este asa de frumos incat nu cred ca o sa reusesc sa descriu ceea ce vedem… Tot ce ne inconjoara este din pamant, scoala in care elevii stau in genunchi si scriu cu carbune pe tablite din lemn cioplit, moscheea care se ridica impresionant in fata noastra, casele care au si doua etaje, pana chiar si piata centrala, este inconjurata de mici ziduri din acelasi pamant. In drumul nostru intortocheat spre centrul oraselului, avem ocazia sa vedem un atelier de tamplarie improvizat pe una dintre strazile ce permit sa treaca mai mult de o persoana sau doua in acelasi timp. Ne oprim si admiram masinariile ce le folosesc, nu stiu daca la noi se mai gasesc printr-un muzeu pe undeva… La  putin timp, cineva ma invita sa incerc si eu sa lucrez. Nu refuz, ba chiar ma bucur… Toata lumea rade de indemanarea mea ce lasa de dorit… Asa renunt la meseria de tamplar din Africa si ma intorc la cea de turist in acest minunat loc. Ajungem in centrul istoric, daca se poate spune asa, desi pentru mine e totul o istorie aici. In fata avem o piata mare presarata cu zeci de corturi improvizate, in care se vand atatea stofe si de atatea culori incat nu stiu sigur nici macar daca le-am mai vazut pana acum. Cei ce vand diverse fructe, si acestea necunoscute pentru mine, sunt inghesuiti impreuna cu vanzatorii de haine uzate printre corturile colorate. Pe ici pe colo cate o doamna striga cat o tine rasuflarea ca e gata masa de pranz…. adica doamnele de care ziceam mestecau  cu lingurile lor enorme in oale din aluminiu in care  fierbea incet, la foc mic, un fel de mancare. Nu stiu ce, dar se pare ca celor de acolo le place mult. Petele negre ce se vad prin multime , sunt vanzatori de carbune. Adica unu sau doi barbati ce faramiteaza bucati de carbune facand mici gramajoare ce mai apoi le vand. Nu stiu cui, dar sigur le vand daca sunt acolo…

Gasim un magazin de antichitati si suveniruri, il vizitam cu calm si fiecare dintre noi cumpara o amintire. Decidem sa vizitam si moscheea si dupa ce ne invartim ceva timp prin jurul ei ca sa gasim intrarea, ni se arata un batranel ce ne explica ca nu se poate intra decat cu acordul celui mai mare… Deci dupa ce asteptam si incercam o negociere, in zadar, plecam catre masina. Se face tarziu si mai avem de trecut si raul. In drum spre masina cineva ne invita sa vedem cum e in interiorul unei case. Intram in curtea comuna a unei case ce are mai multe apartamente pe nivel si urcam pe scarile intersectate de coridoare circulare pana pe acoperisul cladirii. De aici se poate vedea toata asezarea, piata, moscheea, chiar si poarta indepartata unde am lasat masina… Sunt o multime de haine spalate intinse la uscat pe terasele caselor, direct pe pamant. Aici nu cred ca stiu cum sa le intinda pe fire si nici nu cred ca se obosesc sa afle. S-au obisnuit asa… bine ca raman curate, sau…. Coboram si intram in casa, e totul simplu, multe paturi de diferite dimensiuni si culori, parca aruncate prin camerele fara usi ca si niste zaruri, in care mai sunt inca oameni ce se odihnesc…. nu cred ca dormeau la ora aia. Bucataria este comuna in mijlocul curtii, la parter si despre baie nu stiu nimic… nu am vazut. Este interesant sa vezi cu cat de putin se multumesc unii oameni, in timp ce noi ne gandim ca nu ne mai place masina, ca are piele neagra si noi o vrem crem sau ca televivorul are diagonala prea mica…!!!! Plecam pe strazile intortocheate, urmariti de o multime haotica de copii galagiosi ce ne conduc pana la masina pentru un mic “‘ cado”’ .Se face tarziu si cel ce a ramas sa supravegheze celelalte masini ne asteapta…

nevinovatie... moscheia masinute teleghidate tot noi... la joaca pe banca haine la uscat am facut tema!!! familie unita la scoala de pe terase carbunarii masa de pranz

Sursa
Oaspete

Djenne, Mali

Dincolo de Bani, un afluent al raului Niger, dupa o trecere cu bacul si cateva minute de drum din pamant batut,…. gasim localitatea Djenne. Aici totul este din pamantul galben, parca ars de prea mult soare. Ajungem in fata portii de la intrarea in Djenne si suntem opriti de catre localnicii ce ne sfatuiesc sa […]

buran_dragos

De la Navodari la Gura Portitei… Iunie 2012… Ajung impreuna cu Stain pe la patru dupaamiaza pe plaja din Navodari… Lasam masina pe plaja langa  scoala de kitesurfing si trecem imediat la treaba. Catamaranul era inca pe plaja fierbinte… Povestim cateva minute cu Dorin, instructorul de kite si actualul propietar al ambarcatiunii. Totul pare sa fie OK, tipul e de treaba si asa cum a promis de la bun inceput facem o tura toti trei pana la intrarea in portul Midia ca sa ne obisnuim. Pana la punerea pe apa, montarea catargului, a velelor si ce mai trebuia montat, plus cam doua ore dus intors de la capul digului, s-a lasat seara. Decidem sa plecam dimineata la prima ora. Plecam de pe plaja, eu entuziasmat, Stain bucuros ca o vom face in sfarsit. Oprim la iesirea din Navodari la un supermarket sa facem cumparaturile ce le vom lua cu noi si plecam sa cautam un loc ideal pentru cort. Asa am ajuns pe plaja din Golful Corbu, unde este un fel de 2Mai in stil vechi sau chiar Vama Veche… Nu intru in detalii despre acest loc, desi vreau sa spun doar celor ce inca mai doresc adevarate plaje pe care se poate dormi cu cortul,ca aceasta ar putea fi. Sambata dimineata, treziti din cauza caldurii si a mancarimii provocate de muscaturile tantarilor din seara precedenta, servim micul dejun la conserva si strangem tabara. Ne asteapta o zi lunga… Ajungem din nou pe plaja de la Kazeboo. Gata de plecare, bagaje legate, vele in vant si ceva valuri. Am plecat… mi se pare super, chiar daca unora, obisnuiti probabil cu ambarcatiuni serioase, li s-ar parea o idee nu tocmai potrivita…. eu in acel moment o gaseam, cea mai potrivita… Ajungem in dreptul intrarii in port si situatia se schimba, incepe sa se schimbe directia vantului si intensitatea valurilor. Avem deja cam doua ore de mers si abia trecem de farul din capul digului de Nord…. reusim intr-un final si urcam in susul litoralului pe langa plaja unde am dormit cu o seara inainte spre unitatea militara de la Capul Midia. Trec cateva ore si dupa o mare agitata si valuri destul de mari pentru catamaranul nostru, decidem sa tragem la mal si sa luam o pauza. Aici, din cauza valurilor de care tot povestesc, ne apropiem cam mult de plaja si uitam ca la apa mica trebuiesc ridicate carmele… deci ghinion, agitatie, intoarce cu botul in vant, apa mica si asa mai departe… ne scapa acest detaliu si pierdem suportul uneia dintre carme. Dupa mai bine de o ora de cautat, decidem sa inventam ceva si sa continuam. Zis si facut, cu ceva curele reusim sa blocam carma careia ii lipsea suportul si din nou la drum, adica la navigat sau cam asa ceva se spune in domeniul acesta… Deci navigam la distante cuprinse intre 100 m si 56 km, pentru tot restul zilei. Seara pe la noua ajungem la aproximativ la 2 km de Gura Portitei si ne oprim. Eram amandoi epuizati, in parte din cauza soarelui, parte din cauza apei ce ne stropea pana peste cap la fiecare val si nu in ultimul rand din cauza pozitiei incomode pe care o ai pe catamaran. Asta nu e valabil la cele adevarate, dar acesta nu cred ca a fost proiectat sa faci astfel de calatorii si in astfel de conditii, ori si cum s-a descurcat de minune si noi la fel…

Duminica dimineata, surpriza… Marea se transformase intr-un imens lac… nici o adiere de vant… Deci la vasle, ce bine ca le aveam. Dupa doua trei ore ajungem. Intram in primul dintre cele doua golfuri ce practic formeaza Gura Portitei si tragem catamaranul pe plaja. decidem sa nu zabovim prea mult si dupa o tura prin mica statiune, ce printre altele o recomand cu placere…. plecam. Unde??? Aceiasi problema, vantul… nimic,nici macar o adiere… La vasle… si tot asa intre vasle si slabele rafale de vant reusin sa pierdem in zare obiectivul nostru, pentru care am venit… Spre seara realizam ca nu vom ajunge si ne oprim mai devreme. Astfel nu am fost nevoiti sa mancam in cort cu neoprenele pe noi din cauza tantarilor.

Luni dimineata, trezirea pregatirea si plecarea. Aveam sa ne oprim dupa cateva ore pe plaja unde am pierdut bucata de carma la plecare…. Plaja unitatii militare Capul Midia… am cautat cam doua ore dar in zadar, cu toate ca apa azi era foarte limpede, nimic…, probabil au luat-o curentii… Asta e, cu parere de rau plecam si trecem din nou prin zona digului ce protejeaza intrarea in port. Aici situatia nu se schimbase, ba dimpotriva, valurile erau mai mari decat la plecare si de aceea am fost nevoiti sa trecem la distanta mult mai mare in larg…  unde nu iti este totuna pe o ambarcatiune formata din doua plititoare de vreo treizeci de centimetri late, si lungi de patru metri si jumatate, fixate intre ele cu doua bare din aluminiu la mai putin de doi metri si un catarg de sapte metri…. Dar am reusit, cu toate valurile, soare, vant, si tantari… GURA PORTITEI 2012…

imgp6510

imgp6415

imgp6419

imgp6423

imgp6444

imgp6460

imgp6492

imgp6481

imgp6435imgp6480

imgp6431



Sursa
buran_dragos

Bamako…

   … suntem in fata portilor de la manastirea din Kati. Dupa ce facem cateva fotografii cu doua tinere imbracate in haine foarte stralucitoare de sarbatoare, ne inghesuim toti in doua masini si urcam dealul din spatele manastirii. Ajungem in sus si cativa jandarmi binevoitori ne dirijeaza spre locurile de parcare special rezervate pentru noi printre miliardele de motorete colorate in miliarde de culori… De pe drumul ce urca spre amfiteatrul incepea deja, inghesuiala si frenezia celor ce venisera sa participe sau sa asiste la minunata slujba de Craciun. Am ajuns!!! Nu stiu cu ce sa incep, o mare de culori vii, o atmosfera fantastica, toata lumea fredona impreuna cu corul ce anima parca si mai mult sarbatoarea… Cand am intrat pe portile amfiteatrului am ramas inmarmuriti, si un sentiment puternic de emotie si bucurie ne-a cuprins in asa fel incat am lacrimat toti fara a incerca sa ne stapanim… A fost ceva special,… corul, corul ce canta o muzica atat de frumoasa pe ritmuri africane… toata lumea amabila si zambitoare…

   Dupa terminarea slujbei ne-am intors jos unde lasasem camionul si o masina, si de data aceasta, insotiti de maicutele misionare am plecat catre locul unde urma sa ramanem doua nopti ca sa ne odihnim , ce odihna!!! Ajunsi in curtea parohiei, am instalat corturile, unii s-au ocupat de donarea unor ajutoare famililor nevoiase, unii s-au ocupat de pregatirea mesei de Craciun;… tot paste, dar mai multe… iar eu de verificarea masinilor, adica filtre suflate sau schimbate, starea amvelopelor, faruri, stopuri etc… Dupa ce am mancat pe saturate pentru prima data de la iesirea din Maroc, am avut prilejul sa facem si primul dus si sa ne spalam cateva haine. Ziua s-a incheiat cu o relaxare totala in grup, fiecare povestind ceva despre viata lui normala…

   Dimineata, in sfarsit pe la noua, ca doar eram satuli toti de trezirea la sase, am plecat pe jos catre centru, de unde urma sa luam un taxi care sa ne transporte pana in Bamako. Ajunsi in centru dupa ceva timp petrecut pe strazile Katiului printre vanzatori de benzina, cei de legume si cei de pasari vii, sau mai stiu eu ce, incepe cautarea statiei de taxi. S-a dovedit a fi destul de dificil, dat find faptul ca depinde de unde il iei te duce in diferite zone ale capitalei. Ne-a trebuit ceva timp sa intelegem dar pana la urma am gasit si masina, un Mercedes microbuz verde fara geamuri, cu mii de adezive si in mii de culori; un tip ce statea in usa laterala care nici nu se inchidea in timp ce soferul gonea de parca eram urmariti,cu banci laterale facute din scanduri prinse cu sarma pe suporti din fierbeton sudati direct de partile ce mai erau intregi din podeaua mancata in mare parte de rugina si de timp,cu multe stegulete ce fluturau ca pe o nava de croaziera… era un spectacol, ce mai. E, surpriza… dupa ce negociem pretul pentru opt persoane si cadem la intelegere suntem gata de plecare, douazeci-treizeci de minute de strada. Plecam din statie si nu parcurgem nici cinci sute de metri ca ne si oprim, urca trei persoane si se aseaza in spate langa noi, mai mergem o bucata cam la fel si oprim, inca trei sau patru, asta in timp ce negociasem masina doar pentru noi, mai departe si din nou oprim… si tot asa am ajuns sa fim cam douazeci si sapte in masina unii peste altii. Stateam inghesuiti ca intr-un borcan de cremvusti si fiecare tinea pe cineva in brate, depinde de noroc… eu am tinut un baietel ce a adormit, probabil din cauza calduri sau…. a mirosului???

   Ajunsi in centru reusim sa coboram ultimii in timp ce toti se inghesuiau parca sa fuga din masina, si in toata inghesuiala asta ne mai si trageau cate o sacosa peste cap. Ce sa faci, asa e aici, e ceva normal…

   Plecam spre marele mercato din centru Bamakoului. O imensitate de culori si de sunete, comercianti ce incercau sa vanda orice, a se intelege intradevar orice; mestesugari ce iti faceau sandale,pantofi sau slapi pe loc, tesatori ce teseau tot felul de panze la razboaie de tesut de care nu mai vazusem decat la muzeu, undeva prin zona de nord a Romaniei. Vanzatori de piele de toate culorile si dimensiunile, artizani ce te faceau sa pierzi notiunea timpului urmarindu-i cum muncesc… Mergeam haotic, nu reuseam nicidecum sa pastram o logica,…eram furati la tot pasul de o curiozitate. Dupa ceva timp decidem sa cumparam, incep negocierile…. si dureaza…. Nici nu intelegeam daca ne certam sau negociem, era o harababura totala, ne intrebam unii pe altii ce luam, cu cat, de unde, de la cine… ne aratam unii altora ce am luat, ne sfatuiam… Si asa s-a facut seara, seara care in acea harababura, culori, mirosuri si sunete te purta parca intr-o alta dimensiune. Gata, trebuie sa plecam, asa a si fost, cu parere parca de rau, am plecat insotiti de ghidul nostru. Ghid?? …da, la intrarea in acest mercato esti atacat la propiu de numeroase persoane care mai putin sau mai mult insistente se ofera sa iti fie ghid, sa negocieze pentru tine si sa te tina departe de hoti, care nu erau putini in inghesuiala aceea… Pana la urma nici nu e rea idea, mai ales pentru cei ce nu au mai fost prin astfel de locuri si nu stiu in ce directie sa o apuce, sau ce valoare are moneda locala in comparatie cu ceea ce cumperi acasa cu o anumita suma. Dupa ce ne uitam cu coada ochiului la o batrana ce vindea chestii legate de woodu, atentionati de ghid ca asa e mai bine… iesim din calvar. Ne propune sa ne duca in apropiere la o terasa unde sa putem bea o bere linistiti si fara sa se inghesuie nimeni in noi. N-am ezitat nici macar un moment, la urma urmei eram in Mali si este permis se bei… nu mai eram in Mauritania, asta pe langa faptul ca era foarte cald si nebunia din piata isi lasase amprenta peste noi…

   O bere, doua sau chiar mai multe pentru unii dintre noi ne aduce umorul si cheful de glume… Ne despartim de ghid dupa ce ne tocmeste un alt Mercedes bus sa ne duca acasa si dupa ce il platim… Si iar podea, de data asta si mai ruginita, sau dupa ceva bere asa o vedeam, viteza, iar cat despre usi si geamuri nici nu mai are rost sa pomenesc, nu?? Nu stiu cum si pe unde ne-a dus dar cand am ajuns nu mai stateam nici macar unul pe banchete… eram imprastiati pe jos si plini de praf ce intra prin podea. Am ajuns din nou in Kati, unde suntem?? Propunem sa ramana cei mai afectati de bere in locul in care am coborat din masina, iar doi sa mearga dupa masini. Plecam pe un intuneric de sa il tai cu cutitul si dupa vreo jumatate de ora, printre stradute inguste si pline de praf ajungem la poarta parohiei, de unde luam doua masini si ne intoarcem sa ii recuperam pe toti cei ramasi acolo, in intuneric si latrat de caini… Asta a fost experienta din ziua noastra de odihna, in Bamako. Superb… cu ghidul la bere... mercato... dupa negocieri... in timpul pauzei... mestesugari... motorete... lemne de foc aprozar... la spalatorie... corul catolic Kati...



Sursa
buran_dragos

Spre Bamako…

   Inca din primele momente in aceasta tara, lucrurile se schimba inspre bine;… Dupa plecarea din frontiera ne oprim la o benzinarie sa facem plinul la masini si urcam pe drumul ce ne va duce prin Nioro du Sahel si Diema, spre capitala Bamako. Platim taxa de drum, ni se rup bilete si se ridica curelusa de piele ce leaga cele doua butoaie de tabla, care formeaza impreuna deja clasica bariera africana… Continuam spre sud inca doua trei ore… soarele incepe sa coboare din ce in ce mai repede si ne da de inteles ca este obosit chiar si el;… a sosit momentul sa ne oprim… Mali, o noua dimineata, inconjurati de copacei micuti de baobab printre a caror floricele mov-rozalii rasar primele raze ale soarelui, parca trezit deodata cu noi, ne face sa ne dam seama cata frumusete ne inconjoara. Este ziua de Craciun. Sarbatorim si noi cu o cana de ceai si cateva fursecuri cu gem de caise si ne grabim sa plecam mai departe…. Suntem asteptati la slujba organizata de cateva misionare crestine, la biserica in aer liber din Kati. Drumul este destul de bun si liber cu toate acestea nu reusim sa intelegem de ce sunt asa de multe masini accidentate pe margini, cine stie!!! Greutatile prea mari si incarcate haotic, starea tehnica a masinilor ce lasa mult de dorit, sau soferi fara prea multa instruire si cu lipsa de experienta?… Suntem aproape… oricat de mult am fi asteptati, nu putem sa nu ne oprim putin in marele targ de la intrarea in Kati, e o nebunie…

zarzavaturi... legume si de toate... taxiuri... la cumparaturi... nebunie.. spre targ...

…de aici ne mai despart cativa kilometri pana la locul unde se tine slujba de Ciraciun…



Sursa
Autentifica-te  
×