Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    103
  • comentarii
    6
  • vizualizări
    14.271

Despre blog

un blog despre calatorii cu motorul si biblioteca de informatii despre trasee moto din Romania si Europa

Postări în blog

Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 1

20180513_102341.jpg

Duminica dimineața. Aseară când am parcat motorul în spatele pensiunii, m-am gândit sa pun o piatra sub cric dar m-am lăsat putin pe motor și am văzut ca nu se afunda, asa ca am renunțat. Pe la 3, când ne-am culcat ploua torențial; acum ma uit pe geam si vremea este perfecta: soare cu câțiva nori pufoși. Ma uit si pe fereastra care da spre parcare și ... ce sa vezi, white motor down!. Nu ma îngrijorez prea tare pentru ca probabil s-a lăsat ușor pe o parte pe măsura ce s-a afundat cricul. Si când te gândești ca patronul pensiunii ne-a pus sa le parcam acolo, zicând ca e mai sigur pentru ca in parcarea din fata dimineața este agitație si cică ar fi mai sigur sa le lăsam in spate... sigur pe dracu!
Coboram jos sa evaluam pagubele si asa cum ma asteptam, nu s-a intamplat absolut nimic, doar oglinda s-a rasucit locsul ei si s-a murdarit ghidonul putin de noroi :)

20180513_090100.jpg
white motor down
Plecam pe la ora 10.00 dupa un mic dejun saracacios inclus in pretul camerei. Suntem la vreo 5-6 km de monumentul Arch of Freedom asa ca in 10 minute ajungem in varful muntelui la monument. Trecatoarea Beklemto ajunge la altitudinea de 1520m, iar din punctul de maxim se face un drum ingust care urca pe varful muntelui chiar pana la monument. Suntem la aproximativ 1600m si de aici avem parte de o panorama de 360 grade. E superb! e soare cu cativa nori si dupa ploaia de azi noapte atmosfera este clara si se poate vedea in toate directile pe o distanta de aproximativ 70-80km.
Monumentul a fost finalizat in 1978 la 100 de ani de la terminarea războiului de independenta in care a luptat si Romania alături de Rusia împotrivă imperiului otoman. Arhitectul care a conceput acest monument se numește Georgi Stoilov.

20180513_103138.jpg
Arch of Freedom
20180513_102306.jpg
vedre spre nord de la Arch of Freedom
20180513_102042.jpg
Arch of Freedom
20180513_102058.jpg
vedere spre sud de la Arch of Freedom
O luam din loc pentru ca și azi avem de parcurs aproape 400 km. Coborârea este spectaculoasa, mai ales ca de data asta vegetația este ceva mai rarefiata si putem admira peisajul ce se deschide spre sud. Șoseaua este bordata pe ambele parți de salcâmi infloriți si mirosul se poate simți chiar si în casca. Sunt sute de curbe pana jos, de toate felurile: si largi si mai strânse si chiar si câteva ace de par, dar din păcate nu le putem aborda relaxați pentru ca aproape fără excepție in fiecare curba dam peste o pata de nisip sua peste o groapa.
Odată ajunși in vale, intram pe drumul național 6 care leagă Sofia de Burgas, dar care acum este dublat de o autostrada asa ca traficul este suportabil. Șoseaua este aproape perfecta: multe curbe largi, asfalt ca'n palma si priveliști frumoase mai ales către nord, către lanțul muntos pe care tocmai l-am traversat.
La Karlovo reușim sa o luam putin aiurea dar ne întoarcem rapid in șoseaua principala. Pe la 13.30 ajungem in Kazanluk. De aici o luam pe un drum secundar care urca abrupt către Buzludzha monument, un monument comunist ce a fost construit in cinstea primei întruniri a unui grup de socialiști ce s-au adunat pentru prima oara pe acest vârf de munte in anul 1891 si au format Partidul Socialist Democrat ce avea sa devina Partidul Comunist Bulgar. Construcția se pare ca a costat echivalentul a 35 milioane de dolari si au dinamitat vârful muntelui astfel incat sa creeze platoul pe care este asezat monumentul, reducând înălțimea acestui vârf cu aproximativ 9m. Proiectul a fost realizat de același arhitect care a proiectat Arch of Freedom, Georgi Stoilov.

20180513_132248.jpg
monumentul Buzludzha
20180513_132149.jpg
platforma din fata monumentului Buzludzha


Acum monumentul este părăsit si nu se poate vizita, mai ales ca exista un paznic care nu permite accesul in interior.
Plecam mai departe pe drumul care ne va scoate la Shipla pass. Sunt vreo 10 km groaznici! problema este ca sunt extrem de multe gropi iar din cauza ca drumul traverseaza o padure de foioase, umbra aruncata de copaci si frunze pe sosea face identificarea tuturor gropilor aproape imposibila. Andrei nu mai suporta clănțănitul dinților, asa ca își bagă picioarele si bagă viteza, sa scape mai repede. Eu nu am suspensiile lui, asa ca croșetez in continuare printre sutele de gropi.

20180513_132307.jpg
Shipka pass
Ajungem in sfarsit in drumul principal adica in Shipka pass. Nu mai mergem sa vizitam monumentul pentru ca si eu si Andrei l-am ia vazut si sincer ne-am cam saturat de drumurile astea cu gropi.
Mâncam rapid ceva si începem coborârea catre Gabrovo. Seamăna izbitor cu drumul de pe versantul nordic al trecatorii Beklemeto, adică un drum extrem de virajat care aproape 100% din lungime străbate o pădure de foioase, astfel încât nu prea poți vedea nimic in jur si nici nu iti dai seama cat mai e pana jos.
Continuam pe drumul national pana la vreo 20km de Veliko Tarnovo si apoi o luam la dreapta pe drumurile secundare 609 si 303. E o scurtătură către cascada Kanya Bunar. Ca lungime ar fi o scurtătură, doar ca drumul foarte ingust si năpădit de tufișurile si copacii de pe margine. In multe curbe vizibilitatea extrem de limitata si riscul de a te lovi frontal cu o mașină este destul de ridicat. Noroc ca nu prea e circulat. Este foarte întortocheat si din cauza asta durează ceva pana iesim in drumul național 4. Pe acesta mergem doar vreo 2-3 km ca apoi sa o luam la stânga pe un drum si mai mic. Asta nici măcar nu are un număr pe harta. E destul de denivelat si plin de gropi pe alocuri dar stiu ca ar trebui sa ne scoată chiar la cascada.
Pe la ora 16, reușim sa ajungem la Kaya Bunar. Aici este un fel de Mecca a pasionaților de picnic din zona, este plin ochi de masini si oameni iesiti la iarba verde. Ne aduce aminte de Romania, dar macar aici nu fumega toată pădurea de la grătare si nu miroase a mici si a manele.
Daca aveti chef puteti urca pana sus, in pucntul de unde incepe cascada si se mai mege printr-un conion foarte ingust de-a lungul raului, dar eu am mai fost si lui Andrei ii e le ne sa urce, iar atmosfera nu prea ne place asa ca o luam din loc.

20180513_160157.jpg
cascada Kaya Bunar
Dupa ultima noapte suntem destul de obosiți asa ca nu prea ne mai arde de alte opriri, deci ne îndreptam vertiginos spre Ruse. Odată reintrați pe drumul național, dam de o droaie de tiruri care nu înțeleg unde se duc la ora asta, duminica seara. Chestia e ca drumul e plin de tiruri. Deși de la oboseala, incepuse sa ma cam ia somnul, acum ca am de lucru cu depășit tiruri, oboseala mi-a cam trecut si pe nesimtite, iata ca ajungem in Ruse.
Înspre Romania se vad nori negri de furtuna. Trecem de vama bulgărească si de coada unde se plătește taxa de pod (noi nu avem treaba cu asta) si intram pe "podul prieteniei". Eu cred ca de fapt s-au im prietenit muncitorii cand lucrau sa-l repare pentru ca deja au apărut petice in asfalt si banuiesc ca muncitorii abia așteaptă sa se reîntâlnească.
Trecem relativ repede de granita, si apoi ne mai oprim pentru o ultima pauza de realimentar / tigare / golit vezica, etc. Spre Bucuresti cerul este negru si prognozle nowcasting ne spun ca o sa ne ploua.
Dupa atatia ani de mers cu motoarele, suntem atat de satui de prognoze meteo, incat ne cam lasa rece tot ce vedem pe telefoane. Dupa vreo juma' de ora de odihna la benzinarie, plecam catre Bucuresti. Sunt multe zone unde se vede ca a plouat de curând, dar pe noi nu uda nici măcar o picătură. Pe la 19.30 ajungem in Bucuresti. Suntem perfect uscati dar la orizont cerul este negru. Macar de data asta am avut noroc. Si de fapt tot weekendul am avut noroc, vreme aproape perfecta, temperatura perfecta, Bulgaria e ok cu preturi mici si peisaje frumoase!


Costin Beekman
20180512_190851.jpg

Iata ca a trecut un an de la ultima iesire mai lunga cu motoarele si asta pentru ca intre timp s-a produs inevitabilul si, mai nou, nu mai este doar 1+2 roti, a mai aparut si 1 mic + 4 roti mici.
Am planificat iesirea asta inca din martie, sperand sa se intample mai repede dar din diverse motive am tot amanat pana am ajuns a stabilim ca vom pleca in weekend-ul 12-13 mai. Initial trebuia sa fim vreo 4 motociclisti, dar pana la urma 2 dintre ei au anulat pe ultima suta de metri si am ramas doar eu cu Andrei. Se pare ca in ultimul timp cam noi doi suntem oamenii de baza... ceilalti incet-incet si-au gasit alte preocupari. Traseul stabilit va fi acesta: traseu Beklemeto Shipka
Am decis sa plecam la ora 9.00 din Bucuresti pentru ca trebuie sa prindem bacul de la Turnu Magurele. Am verificat programul trecerilor catre Nikopole si exista un vapor la ora 12, iar urmatorul trece abia la ora 16, deci daca il pierdem pe cel de la 12, e cam nasol. Asa ca sunt punctual si ajung la 9 fara 5 minute la locul de intalnire, fac rapid plinul si la 9.04 ne punem in miscare.
Nebunia de 1 Mai a trecut, s-a mai domolit si caldura, si vremea nu se anunta chair perfecta pentru acest weekend, dar spre surpinderea mea, traficul pe iesirea din Bucuresti este destul de intens. Nu inteleg ce cauta toata lumea sa plece catre Alexandria...probabil ca de cand toata elita tarii se trage din Teleorman si Videle, multi oameni s-au decis sa mearga in pelerinaj pe la locurile "sfinte" din judet. In fine.. ne strecurma printre cozile de masini si dupa vreo 30 km traficul incepe sa fie acceptabil.
Ajungem pe la 10.15 in Alexandria unde ne pomenim ca suntem nevoiti sa ne abatem putin de la traseu pentru ca centrul orasului este blocat de un "mare" eveniment, denumit pompos "zilele Europei" sau ceva de genul asta. Au blocat traficul in centru pentru a face loc unei parade cu costume populare pe care sunt convins ca toti locuitorii orasului o asteptau cu sufletul la gura pentru ca sunt mai multi participanti la parada decat spectatori.
Facem un mic popas la o benzinarie, dupa care plecam catre Turnu Magurele. Drumul este mult mai liber si destul de drept, asa ca in aproximativ 40 minute ajungem la granita, pe malul Dunarii. Aici spre suprinderea noastra nu e absolut nicio masina! Oprim motoarele in fata barierei care ne blocheza drumul si ne uitam pe geamul ghiseului din vama, dar acolo nu e nimeni. Imediat apare grabit un granicer, ne ia actele si dupa ce leverifica, ne spune sa mergem la urmatorul ghiseu sa platim taxa de trecere a Dunarii. Vama este chiar in port si desi este 12 fara 20min, suntem singurii care vor sa treaca Dunarea spre Bulgaria.

20180512_113650.jpg
Pe ferry la Turnu Magurele

20180512_120223.jpg
Dunarea intre Turnu Magurele si Nikopole
Ne urcam pe vapor si asteptam. E amuzant, chiar pare ca nu mai vine nimeni si astia vor face cursa doar cu noi doi. Pare ca suntem intr-un film de Kusturica: pe vapor e un "domn" care pescuieste in Dunare, acompaniat de un fel de valet care ii cara tot echipamentul. Probail e un om important pe plan local pentru  ca atunci cand pleaca, se saluta cu tota lumea printr-o strangere de mana si doua saruturi pe obraz. Pe mal lenevesc cativa caini latiosi, iar ceva mai departe, alti pescari stau pe un ponton sub umbrelute si dau la peste. Suntem singurii intrusi care deranjeaza aceasta stare de "dolce far niente" de sambata la amiaza. In sfarsit se face ora 12 si vaporul se pune in miscare. In 15 minute ajungem pe malul bulgaresc al Dunarii, debarcam si intram in granita bulgareasca. Aici dam de un politist de fronitera care pare ca este deranajat de prezenta noastra. Ne controleaza actele si dupa ce ne mai cere cativa Euro pentru "taxa de transbordare", ne lasa sa trecem.
Din granita, o luam catre Grivita si Plevna. Drumul merge putin pe malul Dunarii apoi coteste spre sud. Segmentul asta e destul de placut: o zona deluroasa cu multe  curbe si asfalt bun.
La Plevna, ne decidem sa o luam prin centru, poate gasim ceva interesant de vazut. Nu gasim nimic, asa ca ne decidem sa plecam mai departe. Urmatorul obiectiv este pestera Prohodna, deci va trebui sa ne indreptam spre orasul Lukovit, de unde se face drumul de acces. Doar ca in bulgareste, ni se pare ca toate numele orasele suna la fel, asa ca ne lasam pacaliti si o luam spre orasul Lovech. Dupa cativa km ne prindem ca suntem pe drumul gresit dar nu ne putem intoarce pentru ca soseaua este prevazuta cu separatoare de sens. Asa ca ne decidem sa o luam pe un drum secundar care ne va scoate undeva in apropiere de Lukovit. Sunt cam 50km si din pacate caliatea asfaltului nu este foare buna, ba chiar uneori sub orice critica. Desi in Bulgaria benzinariile sunt destul de dese, ca de obicei cand sunt cu rezervorul pe minim, in zona asta nu gasim nicio benzinarie. Sunt cu ochii pe kilometraj si pe indicatorul de benzina si pana iesim din nou in drumul principal nu intalnim nicio benzinarie. Sunt deja pe rosu de vreo 30km, cand in sfarsit dam peste o benzinarie, dar normal ca legile lui Murphy se aplica ca intotdeauna si aici nu le functioneaza plata cu cardul. Noroc ca urmatoarea este la cativa km mai incolo.
Benzinaria asta e ceva deosebit: intrarea este marcata de un stalp in varful caruia sta o farfurie zburatoare si din loc in loc sunt amplasate statui cu personajele din Flinstones si chiar o replica a masinii lui Fred Flinstone.
Dupa ce mancam rapid ceva, plecam catre pestera Prododna.

20180512_152426.jpg
intrarea in pestera Prohodna
20180512_152458.jpg
Pestera Prohodna
20180512_152911.jpg
Pestera Prohodna


Desi peisajul nu anunta nimic, pentru ca in jurul nostru sunt doar dealuri destul de plate, faptul ca pe drum e plin de autocare cu turisti, ne spune ca pestera ar trebui sa fie destul de spectaculoasa.
Din drumul principal se face un drum acoperit cu pietris si dupa cateva sute de metri parcam in apropierea intrarii in pestera. Coboram putin pe o poteca relativ abrupta si iata ca  in fata noastra se deschide o intrare imensa de aproximativ 30m inaltime si 20m latime. E impresionant! Practic pestera Prohodna este un tunel gigantic, lung de aproximativ 500m in al carui tavan s-au format doua goluri ce seamana cu 2 ochi. Prin aceste doua goluri, daca ajungeti la ora potrivita, soarele arunca cateava raze care luineaza interiorul pesterii. Intrarea este gratuita, asa ca pestera este plina de turisti, iar localnicii mai castiga un ban cinstit oferind lectii de alpinism. Dupa iesierea din pestera se poate vizita in continuare canionul dar noi nu am mai avut timp si am decis sa plecam mai departe.
Inspre nord-vest cerul este negru si deja vantul a inceput sa se inteteasca asa ca nu mai stam la taclale si plecam mai departe.
Din fericire soseaua se indreapta catre singura zona de cer senin asa ca suntem optimisti ca vom scapa fara sa ne prinda ploaia. Urmatorul obiectiv este pestera Saeva Dupka situata la aproximativ 20km de Prohodna. Ne grabim destul de tare, dar cu toate astea, cu cateva minute inainte a ajungem in parcarea pesterii, ploaia ne ajunge din urma dar nu ne uda prea tare pentru ca reusim sa ne bagam la adapost.  Am avut noroc pentru ca ploaia se transforma intr-o ploaie torentiala care dureaza aproximativ o ora. Cand incepe sa se mai domoleasca, ne decidem sa mergem sa vizitam pestera in speranta ca pana terminam de vizitat, va iesi soarele si se va usca cat de cat si soseaua.

20180512_163621.jpg
la adapsot langa pestera Saeva Dupka
20180512_163045.jpg
inainte de ploaie
20180512_182730.jpg
dupa ploaie
Suntem doar noi doi si inca 2 turisti bulgari, plus ghidul. Acesta nu prea stie nimic altceva in afara de bulgara, asa ca noi ne vedem nevoiti sa ascultam niste explicatii din care nu intelegem aproape nimic. Adica intelegem doar cuvantul "pesterata" care apare destul de des in explicatiile ghidului.
Din nou avem parte de o surpriza placuta pentru ca aceasta pestera este foarte spectaculoasa. Spre deosebire de pesterile din Romania, cum ar fi Pestera Muierii sau Pestera Ursilor, aceasta este la fel de bogata in formatiuni carstice, dar este mult mai mult dezvolata pe verticala, avand parte de cateva urcusuri si coborari si de o sala destul de ampla pe inaltime care ocazional este folosita ca sala de concerte.
Pestera este amenajata si electificata deci parcurgerea ei este destul de facila.

20180512_180320.jpg
pestera Saeva Dupka
20180512_180145.jpg
pestera Saeva Dupka
S-a facut deja ora 19 si mai avem de parcurs aproximativ 100km. Din fericire ploaia s-a oprit, cerul este aproape senin si asfaltul s-a uscat. Soseaua este perfecta: multe curbe largi, soarele bate din spatele nostru si traficul este destul de redus. Dupa cativa kilometri o luam la dreapta pe un drum secundar care ar trebui sa fie o scurtatura catre orasul Troyan. Drumul a fost recent asfaltat asa ca totul este perfect. Ajungem langa lacul de acumulare Sopot, unde ne oprim pentru cateva poze. Ne minunam pentru ca nu neasteptam ca acest drum secundar sa fie atat de bun. Dar ca orice minune, totul se spulbera in cateva minute, pentru ca dupa cativa kilometri, asfaltul nou se termina si intram intr-o zona plina de carpeli. In viata mea n-am mai vazut atata ambitie in a repara un drum: cred ca sunt vreo 4 randuri de petice aplicate in decurs de cativa ani, astfel incat s-a ajuns ca nu se mai cunoaste care a fost primul rand de asfalt si drumul arata ca un puzzle format din diverse culori de asfalt. Din fericire dupa ce trecem de lacul de acumulare Sopot, dumul incepe sa fie ceva mai bun dar tot e destul de valurit.

20180512_191915.jpg
Lacul Sopot
20180512_191648.jpg
langa lacul Sopot
Ne intoarcem in drumul principal undeva inainte de intrarea in orasul Troyan. Mai avem putin. S-a facut deja ora 8.15 si incepe sa se intunece. De aici incepe urcusul catre pasul Beklemeto. Soseaua este destul de intortocheata dar din pacate nu ne putem bucura de aceste curbe pentru ca asfaltul inca nu s-a uscat complet si in majoritatea curbelor este acoperit de nisip.
Incet, incet urcam la peste 1000m altitudine si ajungem la hotelul Panorama unde ne vom opri in aceasta noapte. Pana aici, desi soseaua este destul de fun, nu prea poti admira peisajul pentru ca 99% din acest drum este prin padure. 
La hotel proprietarul ne roaga sa mutam motoarele in parcarea din spate pentru a ne asigura ca acestea vor fi in siguranta peste noapte si dupa cum se vede, la acest hotel chiar si motocicletele au parte de o panorma pe cinste!
Se lasa noaptea si incepe din nou sa ploua. Mancarea e buna, si preturile sunt destul de mici asa ca ne relaxam sperand ca pana a doua zi sa se termine ploaia astfel incat weekendul sa se termine la fel de bine cum a inceput.

20180512_204120.jpg



Costin Beekman

Dupa multe ture prin tara, pe drumurile deja clasice, precum Transfagarasan, Cheia, Transalpina, si altele, probabil ca iti doresti sa mai descoperi si alte sosele pe care sa te distrezi in weekend. In ultimii ani, sunt din ce in ce mai multe drumuri judetene sau comunale care au fost reabilitate si care, din cauza ca leaga doar cateva sate mici, sunt aproape mereu aproape deloc circulate. Acesta este un lucru bun, dar are si doua dezavantaje: risti sa te relaxezi si cand nu te astepti sa te trezesti cu o masina venind din sens opus, si al doilea, mai ales primavara, drumurile sunt pline de nisip care a fost aruncat de drumari in timpul iernii pentru aderenta.

1. Belis - Dealu Botii - 15km
dealu%2Bbotii.JPGi

Aceasta sosea a fost asfaltata de curand si face legatura intr DN1R si soseaua Transapuseni. Drumul se prezinta intr-o stare foarte buna, are latimea de aproximativ 4-5m, foarte virajat dar cu curbe destul de largi si este foarte putin circulat. Cei 15km traverseaza cateva dealuri pe maulul nordic al Lacului Belis-Fantanele... 
...mai multe informatii...


2. Poiana Campina - Valea Lunga - 21Km
DSC_3100.JPG


Daca sunteti in zona si v-ati saturat de DN1 sau pur si simplu cautati sa explorati drumuri noi interesante, acestaq traseu e o optiune buna. Se poate folosi ca alternativa daca sunteti de exemplu in drum spre Transbucegi pentru ca de la Valea Lunga se poate ajunge la Pucioasa pe un drum la fel de fun.
De pe DN1 va trebui sa treceti prin Campiana pentru ca nu se poate vira direct din DN1. Apoi in Poiana Campiana va trebui sa o luati spre Provita. In Poiana Campiana se trece pe sub calea ferata apoi... 


DSC_6394.JPG

Aceasta scurta portiune de drum a fost asfaltata de cativa ani si se prezinta intr-o stare foarte buna. Venind dinspre sud din satul Hales, drumul incepe cu o zona destul de rapida cu cateva linii drepte lungi. Apoi pe masura ce inaintam drumul se afunda in padure si incepe sa urce, mai intai cu cateva curbe largi, apoi devine din ce in ce mai intortochiat. Pe la mijlocul drumului ajungem la...
...mai multe informatii...


4. Baile Herculane- Baia de Arama - 61Km
herculane.JPG

Drumul este destul de putin tranzitat pentru ca exista rute mai rapide de a ajunge de la Baile Herculane la Targu-Jiu iar proiectul de realizare a drumului Trans Retezat, care poate fi accesat din DN67D, a fost abandonat pentru moment. Parcurs dinspre Baile Herculane inspre Baia de Arama se disting 2 segmente diferite:
Segmentul 1 - viteza medie de parcurgere 60km/h:
Desi peisajul de pe Valea Cernei este spectaculos si zona are potential...
...mai multe informatii...


5. Sarata Monteoru - Leiculesti - 20Km
20161015_130116.jpg

Acest drum este relativ putin cunoscut pentru ca pana de curand nu era asfaltat si nici nu este intr-o zona foarte turistica. Nu leaga localitati foarte mari sau imprtante si din acest motiv traficul este foarte redus spre deloc.
99% din lungimea traseului dintre Merei si Leiculesti traverseaza o padure densa de foioase si senzatia este ca traversezi un lung tunel de vegetatie. Singurle zone dezpadurite sunt in statiunea Sarata Monteoru si spre finalul traseului, langa Leiculesti. Daca aveti noroc...
...mai multe informatii...


6. Grosii Tiblesului - Botiza - 27Km
grosii2.jpg

Acest drum este unul dintre multele drumuri care au fost reabilitate in ultimii ani dar care nu are de fapt o importanta foarte mare si in consecinta nu este foarte circulat. Ceea ce pentru motociclisti nu este tocmai rau. Soseaua leaga Tara Lapusului de Maramures si traverseaza muntii
Drumul este foarte ingust, latimea variaza intre 3,5m si 5m si in acest motiv este destul de periculos in cazul in care apare ceva din sens opus.
Venind dinspre Grosii Tiblesului drumul serpuieste pe firul unei vai trecand alternativ prin paduri de foioase si poienite pline de capite de fan. Usor, usor poienitele dispar, padurea se indeseste si...
...mai multe informatii...


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 1

20170402_115653.jpg
Barajul Valea Uzului

Aseara am petrecut singuri. Pe la ora 11, personalul a parasit pensiunea, si ne-au lasat singuri cu ultima comanda. Am fost prevazatori si am mai luat niste rezerve care ne-au tinut pana pe la ora 1. Duminca dimineata, in mod suprinzator, pe la ora 9.20 eram toti in restaurant la micul dejun iar pe la 10.30 eram pregatiti de drum. Ba chiar am avut timp sa-mi intind si lantul pentru ca cu o seara in urma incepuse sa cam zdrangane.
La ora 11 am plecat. Cerul e perfect senin si deja temperatura a ajuns la 12 grade. Singura problema e ca stim ca ne astepata  vreo 50 km de clantanit dintii pe un drum destul de prost pana la Comanesti. Din fericire, nu e chiar atat de rau pe cat am fost avertizati, poate din cauza peisajului care e superb sau a vremii care de mult nu a mai tinut asa cu noi. 
Ideea e ca fara sa ne oprim, cam in 50 de minute, trecem de Comanesti, Darmanesti, si ne afundam pe valea Uzului. Aici gasisem din intamplare pe net, niste imagini cu un baraj foarte spectaculos si ne-am gandit sa-l vedem cu ochii nostri.

20170402_095634.jpg
Valea Trotusului
Drumul pana in apropiere de baraj e destul de prost, in schimb partea de urcus pana la nivelul lacului e destul de buna si drumul e spectaculos. Facem o tura pana sus si dupa cateva poze, coboram si la baza barajului pentru o noua sesiune foto. Barajul e impresionant: un zid imens lung de vreo 500m si inalt de 87m cu niste contraforti masivi pentru rigidizare. Seamana cu poarta Mordor-ului din Lord of the Rings!
Valea uzului ar fi interesanta de explorat: exista un drum care traverseaza muntii pana in Transilvania, la Sanmartin dar din pacate nu este asfaltat si nu ne incumetam sa ne aventuram, mai ales eu si Marius cu Hornet-urile din dotare.
20170402_120832.jpg
Barajul Valea Uzului
E frumos aici la baraj, dar trebuie sa o luam din loc. Ne indreptam spre Onesti, apoi la Targu Ocna o luam pe un drum secundar care ne scoate in Pasul Oituz. Aici ne intalnim din nou cu un pardaox al geografiei din Romania: la o distanta de aproximativ 30km, pe aceiasi sosea exista doua localitati, denumite la fel: Oituz. Noroc ca sunt in judete diferite ca altfel nu imi dau seama cum ar fi procedat polita cand ar fi vrut sa se duca sa faca o perchezitie pe la cineva acasa...
Spre deosebire de Valea Trotusului, in pasul Oituz, asfaltul este mult mai bun dar configuratia traseului este oarecum similara: venind dinspre est spre vest, drumul urca lin, apoi in ultima parte a trecatorii avem parte o zona mai spectaculoasa, un segment plin de curbe stranse si sepentine. Doar ca parca pasul Oituz este ceva mai circulat decat Valea Trotusului si pasul Ghimes.

20170402_133407.jpg
Pasul Oituz
Odata trecuti inapoi in secuime, ne oprim sa alimentam in Targu Secuiesc. Aici, la benzinarie, descoperim ca au si restaurant, asa ca ne hotaram sa luam pranzul aici. Observam ca in localul asta isi beau cafeaua si politistii locali inainte de a-si instala radarul pe marginea drumului si ne dam seama ce viata grea au romanii in zona asta si cat de discriminati sunt: saracii incearca sa-si plateasca consumatia dar cei de la bar sunt atat de rai incat nu vor sa le primeasca banii :) si mai rau mi se pare ca nici macar nu le-au oferit niste gogosi sa mearga cu cafeaua.

20170402_133421.jpg
Pasul Oituz
Dupa o masa copioasa, aproape ca ne ia somnul si cu greu reusim sa ne suim din nou pe motor. Drumul catre Covasna e destul de placut mai ales ca asfaltul e destul de bun. Dupa Covasna, continuam mai departe spre sud catre Intorsura Buzalui. Pe acest segment stim de pe google maps ca ne asteapta o bucata fara asfalt care conform calculelor mele ar trebui sa aiba cam 8km. Dupa iesirea din Covasna, drumul pare ok, dar pe masura ce ne indepartam, asfaltul devine din ce in ce mai prost si chiar la iesirea din satul Zagon, asfaltul se termina. E ok, totusi... drumul nu e circulat de camioane sau tractoare si in consecinta e destul de ok. Doar pe zonele mai abrupte sunt denivelari mai accentuate iar in locurile umbite, drumul e inca umed dar totusi aderent.
Soseaua urca destul de accentuat, cu multe serpentine stranse si abrupte, apoi la fel cum am urcat pana in varful dealului, incepem sa coboram catre sud: din nou multe serpentine dar de data asta parca e ceva mai stresant petru ca atunci can cobori pe pietris ai impresia ca riscul de derapaj este mai mare. A fost nesperat de usor de traversat bucata asta de drum forestier si iata-ne iesiti din nou la asfalt. Dupa un scurt popas intr-o poiana superba, o luam din nou din loc catre Valea Siriului.

20170402_155128.jpg
Drum Covasna - Intorsura Buzaului
A trecut ceva vreme de cand nu am mai parcurs drumul asta pe caldura si vreme buna. Parca de data asta e mult mai fun! Pare prea scurt! e mult mai frumos. Pe nesimtite ajungem la Lacul Siriu si trcem in viteza pe langa baraj.
Inainte de Cislau viram la dreapta catre Valenii de Munte dar de data asta, gps-ul ne sugereaza sa o luam pe alt drum care sa ne scoata aproape de Ploiesti si astfel sa evitam aglomeratia dintre Valeni si Ploiesti.

20170402_163207.jpg
Valea Siriului

20170402_163153.jpg
Lacul Siriu
Decizia e buna: drumul asta de la Tarlesti la Magura pe DN1A, e mult mai liber, ba chiar pustiu, si destul de bun. Doar ca trebuie sa fim atenti pentru ca din cand in cand soseaua ne intinde cate o capcana si din senin rasare cate o denivelare invizibila si aproape ca iti scapa motorul din mana...
Pe la ora 18.30 ajungem in Ploiesti. Mai oprim odata pentru o ultima alimentare. Ne hotaram sa o luam pe DN1 pentru ca chiar daca soseaua e mult mai aglomerata decat autostrada A3, macar aici nu e atat de plictisitor.
Pe la 7.30 ajungem in Bucuresti. Suntem cu totii obositi dar multumiti. Am facut 900 de kilometri in 2 zile si am vazut o groaza de locuri noi si frumoase. Si mai ales suntem multumiti ca sezonul 2017 a fost inugurat cu succes si cu mai ales a fost inaugurat cu vreme buna! sper sa avem parte tot anul numai de vreme ca asta!

Costin Beekman
20170401_172029.jpg

Anul asta, chiar de la inceputul lunii Martie, parea ca a venit primavara. Chiar in prima saptamana din Martie se inregistrau temperaturi de 17-18 grade. Asa ca am planificat rapid o prima iesire, asa de inaugurare a sezonului. Primul weekend in care eram liber, era cel cu 25-26 martie. Ne-am strans vreo 3-4, dar cu cateva zile inainte de eveniment, s-a schimbat brusc prognoza pentru weekend: se anuntau multe precipitatii si chiar ninsoare pe alocuri. De data asta ne-am hotarat ca totusi poate e mai bine sa amanam mai ales ca ultimele dati am avut parte numai de frig si ploaie si chiar ajunsesem sa credem ca unii dintre noi sunt rude cu familia Adams si umbla cu norul dupa ei.
Asa ca iata-ne in sambata urmatore, dimineata, pe 1 aprilie, in benzinarie la Petrom in Baneasa. Suntem 3: eu, Andrei si Marius. De data asta se anunta un weekend perfect: maxime de 18-20 grade, cer senin si mult soare! Nu mai pierdem mult timp si o luam din loc. DN1 este plin motociclisti care se indreapta, ca si noi catre drumurile de munte.

20170401_101308.jpg
Petrom Baneasa
Pana la Predeal nu prea pierdem timpul pentru ca am facut drumul asta de zeci de ori. De aici o luam catre Rasnov prin Paraul Rece. Drumul asta este foarte frumos pentru motociclisti: o prima parte cu curbe largi si rapide si o a doua parte cu vreo 12 ace de par unul dupa altul. Din pacate e genul ala de drum pe care nu poti merge relaxat pentru ca e plin de capcane, mai ales pe partea de serpentine. Toate acele de par sunt destul de valurite si pline de gropi iar 70% din curbe sunt pline de nisip sau pietris.
La Rasnov, dupa o scurta pauza, o luam spre Zarnesti si apoi spre Poiana Marului, Sinca Veche si Sercaia. Din nou un drum frumos dar cu asfalt destul de prost: multe valuri si gropi. Dupa Poiana Marului peisajul incepe sa devina din ce in ce mai domol si in curand suntem in Podisul Transilvaniei, in zona cetatilor fortificate sasesti.
Traversam DN1 si o luam catre Hoghiz. Aici ne sunt puse la incercare cunostintele de geografie: Suntem pe valea Oltului! stiu ca pare ciudat, dar chiar asa este: in drepata noastra curge Oltul! apoi , ce sa vezi?!: trecem prin Venetia! doar ca nu e cea din Italia, ci satul Venetia de Jos. Nu sunt canale, nici gondole, e doar o coincidenta de nume... e o Venetie doar ca e mult mai "jos".
Segemntul asta de drum e mai relaxant: am scapat de asfaltul ala prost de pana acum si avem parte de linii drepte lungi de cativa kilometri condimentate din cand in cand cu cateva curbe stranse.

20170401_142544.jpg
Cetatea Homorod
Traversam si DN13 si ne hotaram sa oprim sa vizitam o cetate fortificata asa ca ne oprim la prima care ne iese in cale, adica la Homorod. Aici e pustiu. Doar un bilet in poarta cetatii unde e scris ca daca vrem sa vizitam, trebuie sa mergem la numarul 29 si sa luam cheia cetatii... Suna complicat, asa ca parcul de vis-a-vis de biserica, brusc, pare mult mai tentant, deci ne retragem intr-un chiosc la umbra. E ora 14 si daca urmam planul de a ajunge de aici direct pe valea Trotusului la Lunca de Jos, ar insemna ca mai avem doar 130km. E prea devreme! trebuie sa ne mai facem de lucru: vom face un ocol pe la Praid si Gheorgheni.

20170401_165354.jpg
Pasul Bucin
Pornim spre Odorheiul Secuiesc, apoi de aici o luam spre Praid. E putin dificil cu orientarea pentru ca aici indicatorele rutiere au putin alta logica. Pare ca unele localitati nu trebuie sa apara pe indicator, desi sunt orase importante. Noroc ca avem si un gps care ne scoate rapid in oras.
Drumul spre Praid este destul de bun si pe alocuri chiar e destul de fun. Sunt multe curbe largi peste cateva dealuri si traficul relativ redus. Pe nesimtite ajungem la Praid si de aici intram pe drumul catre pasul Bucin,
Pe drumul asta am mai fost, dar din pacate era dupa o ploaie torentiala, asfaltul era ud si afara era destul de frig. Acum conditiile sunt perfecte.
Soseaua incepe sa urce usor, valea devine din ce in ce mai ingusta si ne afundam intr-o padure deasa de foioase. Pe masura ce urcam soseaua devine din ce in ce mai intortocheata si coniferele incep sa inlocuiasca foioasele. Soseaua ajunge pana la 1160m. Aici iesim din padure intr-o vasta poiana presarata cu case de vacanta si oprim sa admiram peisajul. Inca mai sunt urme de zapada dar deja au inflorit toporasii, deci e clar ca iarna s-a terminat. 
Dupa ce ne relaxam putin pe o pajiste si aproape  adormim, ne hotaram sa plecam mai departe. Ar fi frumos sa mai ramanem dar din pacate mai avem doar cateva ore de lumina.

20170401_171959.jpg
Pasul Bucin



20170401_172553.jpg
Pasul Bucin
Coborarea spre Joseni este complet diferita fata de versantul vestic: aici sunt mult mai multe curbe stranse si chiar si serpentine. Pasul se termina brusc cu un ultim ac de par si brusc totul devine plat.
Trecem de Gheorgheni si de aici o luam spre sud, spre Mirecurea Ciuc. Drumul asta dintre Gheorgheni si Sf. Gheorghe este poate cel mai bun drum de mers cu motorul dintr-o zona de deal din Romania. Suprafata soselei este perfecta, majoritatea curbelor au vizibilitate foarte buna iar peisajul este superb.
Inainte de Miercurea Ciuc o luam la stanga pe o scurtatura pentru a iesi spre pasul Ghimes. Dupa o mica greseala si o intoarcere de vreo 2 km, reusim sa iesim in DN12A in satul Frumosa. De aici incepe urcusul catre pasul Ghimes si dupa cativa kilometri ajungem la barajul si lacul de acumulare Frumosa. Mai e putin si apune soarele asa ca nu putem sa stam prea mult pentru ca am vrea sa ajungem pe lumina la cazare.

20170401_190735.jpg
Lacul Frumoasa

20170401_190838.jpg
Langa Lacul Frumoasa
Dupa ce trecem de lac, soseaua incepe sa urce mai accentuat. Din vale se vede soseaua cocotata pe varful dealului din fata noastra si cateva masini mici care par de jucarie. Un prim ac de par, apoi urcam pe coasta muntelui si dam din nou de un ac de par si gata! Suntem in varf. Dupa o scurta trecere pe la 1100 de metri incepem sa coboram pana ajungem pe valea raului Trotus.
De aici asfaltul incepe sa devina din ce in ce mai prost. Soseaua a fost intial facuta din dale de beton apoi a fost asfaltata. Din pacate pare ca s-au zgarcit la asflat pentru ca acolo unde inca nu au aparut gropi oricum se simt rosturile din placile de beton.

20170401_191700.jpg
Pasul Ghimes
Valea Trotusului este o insiruire nesfarsita de sate: Ori ca suntem noi disperati sa ajungem la cazare, ori pur si simplu asa este, dar satul asta Lunca de Sus pare fara sfarsit! Apoi incpe Lunca de Jos.. din nou fara sfarsit! Astia cred ca aveau o singura localitate si ca sa scurteze distanta pana in centru, s-au hotart sa o imparta in doua ca sa aiba doua primarii si doua centre de comuna.
In sfarsit, pe la ora 8.00 ajungem la pensiune. Suntem singuri dar, surpriza, bucataria e deschisa si chiar fac si mancare ok. Au si palinca, care dupa un drum de aproape 500 km pica perfect. Si chiar e o palinca buna. Au si bere si cel mai bine e ca e doar 5 lei sticla. Au bere locala, fosta bere "Igazi Csiki Sor" adica "Adevarata bere Ciuc" care dupa un proces cu cei de la Heineken care detin brandul Ciuc, au pierdut si le-a fost interzis sa foloseasca numele Ciuc in limba maghiara. Dept urmare acum se numeste doar "Igazi Sor" adica "adevarata bere".
Nu conteaza cum se numeste, conteaza ca e buna. Asa ca pana la culcare ne delectam cu cateva Igazi Sor si cu ultima sticla de palinca din rezerva strategica a pensiunii. Noroc ca s-a terminat ca cine stie ce se mai intampla... 

Articolul urmator: ziua 2


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 20

DSC_9978.JPG

E ultima zi. Mai am 550km pana acasa. Am pierdut sirul zilelor si a celor vazute si intamplate. Mi se pare ca am plecat de o vesnicie de acasa si daca m-ar intreba cineva ce am facut acum o saptamana sau acum cateva zile, as avea probleme sa-mi amintesc. Asta e partea frumoasa a unei calatorii de genul asta: vezi atatea locuri si faci atatea lucruri incat ti se da un fel de reset la creier.
M-am trezit la aceiasi ora la care ma trezesc cand ma duc la munca pentru ca maine chiar ma duc la munca. Am mancat repede ceva si la 8.40 am fugit. Dupa ploaia de aseara, totul este foarte ud iar in Apuseni e ceata. Soarele se simte deasupra cetii pentru ca din cand in cand isi mai face simtita prezenta. Soseaua prin Apuseni e libera si peisajul e foarte frumos. Dar azi nu imi este gandul decat la casa asa ca merg oarecum automat, ca un robot, ma las la fiecare curba fara a simti vreo placere deosebita.

DSC_9962.JPG
Garda de Sus
DSC_9968.JPG
Lac pe Aries langa Campeni
DSC_9972.JPG
langa Lupsa
O tin pe drumul national 75 catre Tuda iar la Buru virez la dreapta catre Rimetea. Vroiam de mult sa vad satul care a ajuns celebru pentru felul in care au reusit sa pastreze casele de patrimoniul si pentru faptul ca toate casele traditionale din centru sunt vospite in alb si toate astea intr-un peisaj montan mirific. Locul e exact cum mi-l imaginam: un sat linistit specific Ardealului, cu cativa oameni pe ulite si ceva mai multi oameni adunati in centrul satului in jurul fantanii unde preotul isi curata masina de cosit iarba iar o femeie spala rufe in bazinul de langa fantana. Zici ca e totul regizat pentru turisti.
Imediat dupa satul Rimetea, urmeaza cheile Valisoarei, un loc destul de putin cunoscut dar foarte pitoresc.

DSC_9976.JPG
Rimetea
DSC_9979.JPG
Cheile Valisoarei
Dar iata ca dupa cativa kilometri ies in DN1! Welcome to Romania! Traficul e infernal: e aglomerat, sunt tot felul de cocalari cu masini puternice care fac slalom inconstient printre tiruri si masini fara sa le pese de nimeni. Brusc revin cu picoarele pe pamant. Au trecut 26 de ani de la revolutie si noi ne chinuim pe aceleasi drumuri pe care mergeam si eu cand eram mic cu ai mei in concediu si chiar si pe vremea aia mi se pareau subdimensionate.
Dupa cateva zeci de minute pierdute prin ambuteaje, inainte si dupa Alba-Iulia, reusesc sa ajung pe autostrada. E faimoasa autostrada care a fost demolata la cateva luni dupa inaugurare, asa ca nici de data  asta nu ma pot bucura pra mult. Pe la ora 1 ajung la Sibiu. Urmeaza Valea Oltului: Talmaciu II apoi Talmaciu...astia zici ca le-a placut asa de mult denumirea orasului incat au facut si un sequel. Ar putea sa infinteze si satul "Talmaciu se intoarce" sau ar putea sa faca si un prequel, gen: "Talmaciu inceputuri". In fine... cred ca sunt doar plictisit. La intrarea pe Valea Oltului se vede un nor de furtuna, dar sincer nici nu ma mai intereseaza, poate sa ploua cu galeata, sa ma ude pana la piele...nu conteaza... eu azi ajung acasa!
Valea Oltului e nesperat de libera si iata ca intr-o ora si putin sunt la Ramnicu Valcea. Aici parca istoria se repeta: acum un an cand ma intorceam din Normandia, tot pe dealul Negru a aparut brusc un nor de furtuna si a fost rupere de nori. Acum din nou se vede un nor negru si in fata tuna si fulgera. Doar ca azi am noroc. Nicun strop! nimic. O alta coincidenta e faptul ca fix in locul in care acum un an, cand ma intoceam din Franta, ma intersectam cu Andrei si Adina care plecau intr-o excursie si cu care un an mai tarziu am plecat la Nordkapp, acum ma intersectez  cu Mihai Barbu cu motocicleta lui cu atas si cu toata familia pe motocicleta... O fi vreun semn.. poate la anul plecam pe undeva impreuna :)
Pe la 15.30 ma opresc pe Dealu Negru sa realimentez. Mai am putin... doar 150km. In mod normal as mai opri odata pana acasa, dar astazi nu; nu mai opresc, dorul de casa imi da puteri si ultimul segment il fac dintr-o bucata. Cred ca e cel mai lung segment pe care l-am facut fara oprire in excursia asta. 
Pe autostrada merg ca in transa... nici nu ma mai uit la bornele kilometrice... parca sunt intr-un tunel ... nu mai vad nimic, nu mai imi simt mainile si fundul care au amortit de mult... nu mai simt nici caldura care ma speria atat de mult dupa frigul din Norvegia.... Nu stiu cum reusesc dar la ora 5.05 ajung acasa.

DSC_9983.JPG
intrarea pe Valea Oltului
Gata! 10 346 Kilometri! A fost cea mai tare exeperienta pe care am avut-o pana acum! am vazut unele dintre cele mai frumoase locuri din cate am vazut pana acum si din cate cred ca exista. Daca m-ar fi intrebat cineva acum un an daca voi face asta as fi zis ca e nebun, ca in nciun caz nu am cum... Dar iata ca daca iti propui ceva, si daca chiar iti doresti un lucru, acel lucru sigur se va intampla.
In cifre excursia asta s-ar rezuma cam asa:
- 10 346 kilometri
- 25 de zile pe drum
- 15 tari: Romania, Ucraina, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria
- 45 de opriri pentru alimentare cu benzina si aproximativ 500l de benzina
- aproximativ 140 tuneluri si cam 180km prin tunel. Cel mai lung tunel: 11km
- cel mai inalt punct, in Romania, pe Transrarau: 1450m
- taxe de drum: ~6 euro pe Atlantic Road
- 10 feriboturi
- amenzi de cirucualtie: 0
Pe langa toate cifrele care nu spun mare lucru sau spun o gramada, toata experienta a fost incredibila, Am avut 3 saptamani de plimabare, 4-5 zile numai cu ploaie, o saptamana in care nu s-a facut noapte, in care nu am stiut ce e ala intuneric, in care la ora 2 noaptea imi batea soarele in ochi, am tremurat de frig in mijlocul verii, am avut si un mic accident chiar la 100km de destinatia turei: Nordkapp; dar cel mai important e ca toti am ajuns cu bine acasa si cu mintea resetata.
Mai stau cateva ziele sa-mi revin si apoi voi cauta urmatorea destinatie! asta e doar inceputul....

DSC_9984.JPG
10346 km mai tarziu...

Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 19

DSC_9942.JPG

Azi urmeaza sa intru in tara, asa ca ma trezesc de dimineata pe la 7, ora Slovaciei, ma duc la micul dejun, si la 8.30 am plecat. Ceasul motorului este setat pe ora Romaniei, deci este ora 9.30 si ma decid sa nu ma mai uit la ceasul telefonului. De azi am revenit pe fusul orar de acasa.
Mi-am marcat pe harta un drum secundar care traverseaza muntii si as vrea sa o iau pe aici. Pana la drumul asta sunt 20 kilometri si am doua variante: fie o iau pe drumul national, fie pe autostrada. Avand in vedere ca intrarea pe autostrada e ceva mai in spate, ma decid sa o iau pe drumul national. E groaznic! e foarte aglomerat, se merge cu maxim 60km/h si numai prin localitati. Pana la urma ma decid sa ocolesc pe autostrada chiar daca asta inseamana probabil o economie de timp de vreo 2-3 minute. Macar pentru psihicul meu e mai bine asa...
Imediat ce intru pe drumul secundar, situatia se schimba: soseaua e pustie, asfaltul e perfect si peisajul e frumos. Traversez niste munti, trec printr-o statiune de ski dar partea frumosa nu tine decat vreo 50km.
Langa lacul Nitrianske o iau la stanga catre Prievidza si apoi intru din nou pe drumuri principale.

DSC_9939.JPG
lacul Nitrianske
DSC_9940.JPG
langa Nitrianske
DSC_9941.JPG
barajul Nitrianske
De acum peisajul a devenit mai linistit, sunt numai dealuri si campuri cu grau, dar e frumos. Probabil ca m-am obisnuit cu traficul din tarile scandinavice pentru ca nu mai am deloc rabdare in zonele unde sunt cateva masini si camioane. Din fericire mai sunt din loc in loc si cateva sgmente de autostrada, asa ca totusi inaintez destul de bine.
Afara e destul de cald deja, semn ca ma apropii de casa, termometrele de pe sosea arata 28 grade in aer si 47 de grade la nivelul asfaltului, asa ca mai desfac fermoarul la geaca. Dupa nici 5 minute, un bondar sau o albina, nu mi-am dat sema in viteza cu care a venit, cert e ca mi s-a infit direct in gat! Frate cum ustura! zici ca a venit direct cu fundu' la inaintare si m-a intepat inainte sa se faca praf... Am impresia ca o sa mi se umfle tot gatul dar din fericire e doar usturimea impactului.  Gata ma inchid la geaca pana in gat, mai bine sa mor de cald decat sa mai imi intre ceva in gat.

DSC_9944.JPG
langa Zvolen
Pe la ora 1.30 ies din Slovacia si intru in Ungaria. De aici, totul devine anost. Toata Ungaria e numai campie, politistii parca stau la panda mai mult decat in orice alta tara sau poate sunt eu subiectiv, Cert e ca ma apuca o plictiseala si un somn de nu stiu ce sa mai fac.. Ati incercat vreodata sa cascati intr-o casca integrala? daca nu , va zic eu cum e...Poti sa deschizi gura doar pana la jumatate si apoi inghiti in sec... Iar eu cas intr-una... nu stiu ce sa fac!? mi se inchid si ochii de somn si de plictiseala... Ce naiba sa fac? ma mai opresc, ma mai odihnesc, dat tot nimic... pana la urma imi vine ideea sa cant! si cant toate idioteniile care imi trec prin minte de la opera la Ozone sau compozitii proprii adhoc, un fel de cantat in baie doar ca in casca nu ma aude nici dracu. Incep sa vorbesc si in ungureste...adica sa repet cele doua cuvinte pe care le stiu in combinatie cu numele localtiatilor pe care le vad pe indicatoare: Berettyóújfalu!! Berettyóújfalu!! Igen Igen!!!
Pare ca metoda are succes si in cateva minute sunt aproape fresh. Deci de acum pana la intrarea in tara tip la toti soferii care mi se pare ca nu merg cum as vrea eu: fie merg prea incet fie prea pe mijlocul drumului...dar acar tip in casca si in ritm de muzica... bine ca nu ma aude cineva pentru ca probabil sigur m-ar duce la nebuni...
E ora 16.30 si mai am putin pana in tara, si ma lupt sa nu ma grabesc si sa ma prinda vre-un radar. Chiar la vreo 15km de granita eram in spatele unui camion cand imi fac semn niste motociclisti depe contrasens sa o las mai incet... In 100m dau peste un echipaj de plitie care sta cu radarul la panda, incetinesc rapid la 50km/h dar chiar cand trec prind dreptul lor, il vad pe politist ca isi scoate statia si comunica ceva cu colegii...Sa vezi ca astia m-au luat! Trec mai departe si vad in departare ca e un politist care a iesit in mijlocul drumului sa opreasca pe cineva... Mai bine sa trag pe dreapta, poate scap... E cam penibil... Sunt oricum in raza vizuala si a celui cu radarul si a celui are opreste soferii, deci oricum daca m-au luat nu scap. Asa ca plec mai departe. M-am panicat degeaba, cel vizat era tirul din fata mea. Eu am fost mascat de el si am scapat!

DSC_9953.JPG
in Apuseni
 La 5.10 intru in tara. Merge repede, am doar o masina in fata iar vamesii abia daca ma baga in seama. Am putin fata de terorist dar se pare ca nu suficient :)
Odata intrat in Romania deja am impresia ca aproape am reusit: calatoria e aproape de final! Mai ma 600km pana acasa si vreo 100 pana la cazare.
Doar ca pana la Arieseni trebuie sa o iau pe DN76 Oradea - Deva. Drumul e celebru, si inteleg ca s-a facut si un grup pe Facebook unde oamenii isi varsa supararea. E un drum national destul de imprtant si de cand ma stiu eu, soseaua e in lcuru. Sunt zeci de kilometri in care sunt semafoare, se reface terasamentul sunt zone cu asfalt lispa sau zone care arata ca dupa bombardamente. E incredibil! santierul cred ca are pe putin 10-15 ani! E aproape ca in Ucraina doar ca din fericire la noi e doar un drum.
Mi-am rezervat o cazare la o pensiune la Vartop. La Stei, o iau pe DN75 catre Turda. Se vad Apusenii si deasupra lor un or negru de furtuna. Pana aici a fost soare dar de acum, as avea mare noroc daca scap... Drumul deja e ud de la ploaia care tocmai a trecut dar totusi am noroc. Incepe sa ploua la vreo 5 kilometri de Vartop dar deja nu ma mai afecteaza. La ora 8 sunt in parcare la pensiune si ploua torential. De data asta am scapat. Tocmai am citit pe net ca la cativa kilometri mai la vale drumul a fost blocat de aluviuile aduse de torente pe sosea. Azi am avut noroc!
DSC_9956.JPG
in Apuseni pe DN75
DSC_9958.JPG
la Vartop

Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 18

DSC_9916.JPG

Azi ne-am hotarat ca eu sa o iau inainte, sa incerc sa respect planul si sa ajung marti acasa. Andrei si Adina au mai mult timp si pot sa mai intarzie o zi, doua, asa ca o vor lua mai usor.
Aseara, imediat cum am iesit la plimbare prin oras, a inceput sa ploua...si a plouat toata noaptea. Dimineata pe la 8 cand m-am trezit inca mai ploua dar in cateva zeci de minute s-a oprit. E perfect! Pot sa plec linistit, macar pentru inceput voi fi uscat.

DSC_9913.JPG
Dresda
Din Dresda ies pe autostrada 17 apoi dupa cativa kilometri ies pe drumul 172 catre rezervatia naturala Elvetia Saxona, o regiune muntoasa cu formatiuni stancoase din calcar in jurul albiei raului Elba. Acum realizez ca de fapt de la Hamburg pana aici am mers practic de-a lungul Elbei. E Duminica si traficul e destul de aglomerat. Zici ca, brusc, am ajuns pe valea Prahovei pentru ca se merge bara la bara. Dupa ce ca e aglomerat, mai sunt si zone unde se lucreaza la drum si sunt semafoare. Inaintez destul de greu si practic in 2 ore de cand am plecat am facut doar 90km. Imediat dupa intrarea in Cehia, o iau la stanga pe un drum secundar de munte pentru a incerca sa vad ceva din aceasta regiune. Macar de pe motor,  pentru ca nu am timp de drumetii.

DSC_9921.JPG
Elvetia Saxona


Drumul nu e cel mai bun iar pe jos e ud...dar atmosfera e de poveste: trec prin paduri atat de dese si de întunecate incat zici ca trec printr-un tunel de verdeata. Pana la Novy Bor totul se termina si ma trezesc in peiasajul uzual pentru Cehia: dealuri line cu palcuri de pomi si multe lanuri de grau sau alte cereale. E frumos, ceva mai interesant decat a fost pana acum in Germania, dar problema e ca sta sa ploua. Drumul e ca in Romania: trece prin zeci de sate si e destul de aglomerat. Merge destul de greu si ma decid sa scurtez putin traseul pentru azi pentru ca oricum nu am timp si nici nu e vremea buna pentru vizitat ceva. Asa ca o iau spre Liberec apoi pe E422 pana la Olomouc. Macar pe aici mai am cateva bucati de autostrada si ar trebui sa ma misc mai repede.

DSC_9926.JPG
Langa Liberec
Mi-am rezervat de azi dimineata o camera la Trencin, in Slovacia si as vrea sa ajung la o ora rezonabila, undeva in jur de 7, asa ca incerc sa fac pauze cat mai putine. Din pacate ploaia ma mai sacaie din cand in cand si uneori soseaua e destul de uda, astfel incat dupa cateva reprize scurte de ploaia, lantul e din nou uscat, si fiind ai destul de uzat incepe sa scoata zgomote. Ma opresc si il mai dau cu spray de lant, deci inca niste timp pierdut.
Pe la 3.30 opresc la o benzinarie si prind niste net si descopar ca mai am doar vreo 200 km. Wow, pare ca voi ajunge la Trencin in jur de ora 6.
Norii de ploaie s-au mai imprastiat si iata ca iese si soarele. E prima oara dupa 3 saptamani cand merg pe motor si imi e cald! E vara frate! Am si uitat senzatia...
Ajuns la olmouc, o iau catre Vyskov, dar inainte de acest oras ar trebui sa ies de autostrada si sa o tai prin Ivanovice na Hané spre drumul E50. Doar ca imediat ce iese de pe autostrada si vreau sa o iau spre Ivanovice, descopar ca drumul e blocat pentru a e in lucru. Sunt nevoit sa ocolesc vreo 5km apoi reintru pe ruta dorita. La Morkovice-Slížany, sau cel putin cred ca acolo s-a intamplat, o iau gresit pe alt drum si pana sa ma dezemeticesc, ma trezesc la Kroměříž. Ce bou sunt!! Inca un ocol,... de data asta de vreo 30km. Pana la urma voi ajunge in Trencin asa cum am estimat de dimineata: la ora 7. Am scurat traseul voit ca sa incerc sa ajung mai devreme dar iata ca din neatentie am reusit sa-l lungesc la loc la cat era de la inceput: 600km pentru ziua de azi.

DSC_9927.JPG
Tencin
DSC_9928.JPG
Trencin
DSC_9930.JPG
Trencin
DSC_9933.JPG
Trencin
La oara 7 fara 15 intru in sfarsti in Trencin. Orasul e simpatic, are potential pentru ca pe dealul de langa centru exista un castel vechi care este si simbolul si atractia orasului. Inca de la Dresda am inceput sa observ influenta comunismului asupra aspectului oraselor, si daca in Dresada nu era atat de prezenta, pe masura ce m-am dus spre est, influenta a devenit din ce in ce mai evidenta. Centrul medieval al orasului Trencin a fost stricat de niste insertii de arhitectura comunista de proasta calitate cu aspect de anii 70'. Orasul ar fi fost chaiar frumos dar din pacate jumatate din centrul vechi e ocupat de cladiriele astea hidoase si neintretinute.
Ce e bine, e ca am revenit la preturile din Romania. Dupa o scurta plimbare pe stradutele din centru si pe la poalele cetatii, ma asez la o terasa, la o bere. E 2Euro! E un semn..sunt aproape de Romania!

DSC_9929.JPG
Trencin

citeste mai departe: ziua 20


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 17

DSC_9859.JPG

Aseara am petrecut in cartierul rosu din Hmaburg, mai ales ca dupa austeritatea din Norvegia, aici ni s-a parut ca s-a dat drumul la distractie: sunt magazine deschise dupa 8, poti sa-ti iei bere la orice ora, sunt oameni pe strada, intr-un cuvant e viata. Dimineata m-am trezit mai devreme cu gandul sa dau o tura prin centru, prin Hafencity, sa vad si pe zi cum arata orasul. Cartierul e o reconversie urbana de la fostele depozite din port intr-un nou centru plin de cladiri de birouri, hoteluri, cladiri rezidentiale, restaurante si toate functiunile necesare unui nou cartier. Arhitectura e interesanta, nu seamana cu niciun oras european din ce am mai vazut pana acum. Sunt foarte multe cladiri masive, cele mai multe din carmida aparenta, si tot cartierul e strabatut de canale navigabile conectate la raul Elba. Punctul central al cartierului este Elbphilharmonie, filarmonica din Hamburg, care e inca nefinalizata si va fi cea mai inalta cladire din Hamburg, exceptand turlele bisericilor sau turnul de televiziune.
Mi se pare foarte interesant in cartierul asta ca exista o serie de pasarele pietonale, care merg din cladire in cladire, traverseaza canalele si iti ofera o alta persepectica asupra orasului.

DSC_9845.JPG
Hamburg
DSC_9848.JPG
Hamburg, catedrala st Michael
DSC_9855.JPG
Hamburg
DSC_9862.JPG
Hamburg,  Elbphilharmonie
DSC_9877.JPG
Hamburg
Pe la 11 ma intorc pe Reeperbahn strase unde avem hotelul sa ma vad cu Andrei si Adina pentru micul dejun. Aici nu mai e atmosfera efervescenta de aseara dar lumea e in continuare relaxata. Deja sunt grupuri care s-au pus la tersa si si-au comandat halbe de bere, mai vezi cate un petrecaret care  umbla descult si cu o sticla de vin in mana sau un altul care bea dintr-o bere iar in ambele buzunare de la spate are alte sticle neincepute.
Pe la 12.30 ne punem in miscare. Ca peisaj, zona asta a Germaniei nu are multe de oferit asa ca primul obiectiv este muzeul Panzer din Munster. Aici au o colectie impresionanta de tancuri de la primele tancuri produse in primul razboi mondial pana la modele noi din anii 90. Gasim aici tot ce am vazut prin jocurile de pe calculator gen Medal of Honor sau Call of Duty: Panzer IV, Tiger 1 si 2, Flak 88. E foarte tare sa le vezi pe viu dupa ce te-ai jucat atata timp cu ele pe calculator...

DSC_9880.JPG
Munster, Panzer museum
DSC_9884.JPG
Munster, Panzer museum - tiger 1
DSC_9889.JPG
Munster, Panzer museum -T34
DSC_9894.JPG
Munster, Panzer museum
De la Munster o luam pe drumuri de tara cate Wolfsburg, orasul unde este fabrica Volkswagen. E mai placut pe felul asta de drumuri decat pe autostrada, e ceva mai liber si traversam zeci de kilometri de padure de toate feluriele: de pini, de brazi, de foioase sau amestecate. In Germania, au si ei radare fixe pe marginea soselei, doar ca spre  deosebire de norvegieni, aici nu sunt semnalizate, ba chiar sunt vopsite in culoarea mediului inconjurator sa nu le observi de departe. Cred, totusi, ca nu am luat niciunul...
Pe la 4 ajungem in Wolfsburg sa mancam. Andrei si Adina decid sa o ia mai usor, si pe ziua de azi ar vrea sa se opreasca mai repede, undeva pe langa Halle. Eu trebuie sa ajung marti acasa asa ca nu am incotro decat sa-mi respect planul si sa ajung la Dresda. Asta e... pare ca aici ne despartim, eu o voi lua inainte spre casa.

DSC_9900.JPG
Wolfsburg, Phaeno, Zaha Hadid
Deja s-a facut ora 5 si mai sunt aproape 300km pana la Dresda, deci schimbare de plan: o voi lua numai pe autostrada pana acolo. Pe autobahn, nu exista limita de viteza, cu exceptia locurilor unde se lucreaza sau a zonelor mai periculoase, gen intersectii de autostrazi, curbe mai accentuate, etc. Din cand in cand, daca nu esti atent, in timp ce tu mergi linistit cu 130 km/h, te mai trezesti ca trece o masina pe banda a 3-a de ai impresia ca tu stai pe loc.. probabil ca are peste 200km/h!. E relaxant sa stii ca poti sa mergi cat poti sau cat te tine masina si sa nu te pandeasca vreun politist sa-ti ia carnetul.
E destul de plictisitor sa mergi atatia kilometri pe autostrada si tocmai asta am vrut sa evit. Imi impart cei 270km in 3 segemente egale, si imi propun sa fac doar 2 pauze. Pe la 8.30 estimez ca ar trebui sa fiu in Dresda. La prima oprire, imi da Andrei un mesaj ca pana la urma vor ajunge si ei in Dresda si ca si-au rezervat la un hotel. Sun si eu la acelasi hotel si cu greu resusesc sa-mi mai gaseasca si mie o camera. Acum problema e ca eu nu mai am datele in roaming active si Andrei e pe motor deci nu pot vorbi cu el ca sa ne intalnim deci va trebui sa gasesc hotelul singur.

DSC_9907.JPG
langa Leipzig, pe autostrada
Ies de pe autostrada, intru putin in oras si ma opresc langa o statie de autobuz. Aici au o harta a orasului dar e schema transportului in comun. Nu stiu cum se face ca din intamplare imi cad ochii fix pe Post Platz, locul unde e hotelul. Imi dau seama cam pe unde ar fi pentru ca pe telefon in google maps am harta incarcata, dar fara date, nu mi se vad denumirile de strazi. Macar pot sa ajung in zona, destul de aproape. Reusesc sa ajung in centru dar fix cand eram destul de aproape, o strada cu sens unic ma scoate la mama dracu si sunt nevoit sa traversez raul Elba pe partea cealalata. Mai dau o tura si pana la urma opresc intr-o intersectie mare si intreb un localnic daca stie unde e hotelul sau Post Platz. Asta se gandeste, se intoarce pe toate partile si imi arata intr-o directie. Al doilea localnic pe care il intreb imi arata in alta directie. Mai bine il sun pe Andrei. El tocmai a ajuns la hotel si dupa ce-i zic numele strazii pe care sunt, ne dam seama amandoi ca sunt in capatul celalat al strazii. In 2 minute ajung si eu la hotel. Tocmai trecusem pe acolo cu 10 minute inainte.... dar nu l-am observat.
Dupa ce ne instalam la hotel, pe la ora 10, iesim putin prin oras sa mancam ceva. Ne asezam la o prima terasa si chiar dupa ce studiasem cu atentie meniul si ne hotarasem ce vrem,vine chelnerul si ne spune ca terasa se inchide. Ok,...ne mutam la urmatoarea. A inceput sa ploua, asa ca ne asezam cu destul de mult deranj, incercand sa aranajm masa si scaunele astfel incat sa nu ne ploua. Dupa ce deranajam toti clientii de pe terasa, apare si fata care serveste si ne spune ca terasa se inchide, dar daca vrem, ne putem muta in interior... Frate! ce-i cu astia?! Plecam mai departe... Gasim o alta terasa care pare ca are de toate: mancare, se fumeaza pe terasa si e multa lume. Ne asezam din nou, chiar langa calculatorul unde vin chelnerii sa inregistreze comanda. Desi se perinda toti pe acolo, pare ca niciunul nu ne baga in seama... trec asa cam 5 minute si intr-un final vine una la noi. "Cu ce va servesc?" Noi incepem sa ii insiram felurile de mancare la care ne hotaraseram dar vaca incepe sa rada si ne spune ca la 11 s-a inchis bucataria. Fix in momentul ala bat clopotele de ora 11 in piata in care suntem. Ce nesimtiti! s-au facut ca nu ne vad pana a trecut timpul si s-a facut ora 11...
Asta e... macar au bere si inca nu inchid terasa... Oricum la orasa asta, mancarea ingrasa... Pofta Buna!
DSC_9908.JPG

citeste mai departe: ziua 19

Dresda

Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 16

DSC_9842.JPG

Aseara am reusit sa prindem feribotul de la Kristiansand pana la Hirshals si imediat dupa ce ne-am urcat pe vapor, am sunat sa ne rezervam o cabanuta la un camping foarte aproape de port. Pe la 11 am coborat de pe feribot si in 10 minute eram la receptie in camping. Noi obisnuiti ca in Norvegia, unde orice camping are niste cabanute de la ok in sus, ne trezim aici ca ne duce receptionerul la singura casuta din camping, care pare ca nu a fost folosita de cativa ani. E ceva mai mare decat o casuta de 2 persoane din campingurile autohotone, are 4 locuri in paturi suprapuse si miroase a putregai. Miroase ca la bunica la tara in casa veche. Si coloac peste pupaza, nu merge nici lumina. Il chemam pe receptioner care dupa cateva minute reuseste sa miste de bec si sa-l aprinda... Macar avem frigider pentru berea Arctic, adusa din Norvegia, de parca am fi idioti.. am importat bere scumpa din Norvegia in Danemarca. Aici se vinde bere la orice ora, ba chiar receptionerul merge si imi deschide la ora 12 magazinul din camping si imi vinde cateva beri. Alta viata!

DSC_9834.JPG
camping langa Hirshals
Dimineata ne trezim pe la 9.30 si incepem din nou cu impachetatul. Merge greu, si abia pe la 12 si ceva ne urnim din loc. Probabil ca nu prea ne trage ata pentru ca azi avem veo 500 km pana la Hamburg doar pe autostrada, deci niciun fun.
Si asteptarile se adeveresc: dupa cativa kilometri intram pe autostrada. E bine, e soare, e cald, zici ca e vara... dar peisajul e anost si nu se schimba absolut deloc pe masura ce coboram spre sud. Sunt numai campii, toate cultivate cu cate ceva si din cand in cand te izbeste un miros de ingaseminte care macar par naturale, asta daca nu au inventat ingraseminte chimice cu aroma de balegar...
Dupa vreo 90km facem o prima pauza pentru ca eu aproape am ramas fara benzina. Aici sunt foarte rare benzinariile pe autostrada, sunt cam din 60 in 60km. Asa ca iesim de pe autostrada si ne abatem printr-un sat unde la vreo 2km dam peste o benzinarie. Aici dezbatem putin planul pentru ziua de azi si mie imi vine ideea, dupa ce m-am uitat dimineata de cazari prin Hamburg si am vazut ca sunt cam scumpe, sa ma uit de un cort ieftin ca sa il am ca backup. Andrei are o alta problema: anvelopele sunt cam pe sfarsite dupa drumurile din Norvegia si se uita dupa un service in drumul nostru. Ne decidem sa ne despartim. Eu ma voi opri sa-mi iau cort iar ei o vor lua mai repede inainte sa incerce sa prinda deschis la service si daca au noroc sa-si schimbe si anvelopele.
Zis si facut: dupa 80km ajung la un magazin de bricolaj pe care mi l-a recomandat un localnic si gasesc oferta perfecta: un cort de vara de 10Euro. E numai bun pentru ce am eu nevoie. Il iau si plec mai departe sa ma reintalnesc cu Andrei si Adina.

DSC_9835.JPG
benzinarie langa granita cu Germania
Catre granita cu Germania incepe sa se innoreze si fix in momentul in care trec in Germania incepe sa ploua. Pare ca s-au desfintat granitele pentru oameni dar pentru ploaie inca exista. Nu ploua prea tare si in cativa kilometri se opreste. In Germania traficul incepe sa se aglomereze si la vreo 10 kilometri dupa granita deja sunt destul de pline ambele benzi de pe austostrada. Totusi se merge bine: 110-120km/h.
La un moment dat intorc capul o secunda in lateral sa-mi mai fuga picaturile de ploaie de pe viziera si cand ma uit din nou in fata, vad ca toata coloana franeza brusc in fata mea. Sunt cu 2 degete pe frana mereu, si nu mai am timp sa apuc cu toata mana, maneta, sa franez, ci doar strang cat pot frana din fata si apas pe pedala din spate la maxim. Sunt pe banda 2 iar pe banda 1 am niste camioane in dreptul meu, dar reusesc cumva sa ma bag printre cele 2 benzi si depasesc cu putin cu roata din fata fundul masinii din fata mea... Cand credeam ca am scapat, motorul incepe brusc sa vobleze. Dansez pe autostrada la 80km/h si deja ma vad impastiat pe sosea! Imi aduc aminte in fractiunea aia ca singura sansa pentru a iesi din voblaj e sa accelerezi, asa ca iau mana de pe frana si usor, usor incep sa accelerez...Incredibil!!! a scapat, motorul isi revine si sunt din nou in echilibru! Frate cum a fost!, cat noroc am avut sa scap! Tipa cu masina din fata mea care a vazut totul in oglinda, incetineste si se da pe dreapta si ma intreaba daca sunt ok. Ii fac semn ca totul e ok acum, si nu imi doresc decat sa ma opresc sa-mi revin. In cativa kilometri dau peste o parcare si e tocmai bine pentru ca trebuie sa ii astept si pe Andrei si Adina.
Intr-un sfert de ora apar si ei. A mers totul perfect: au ajuns la service cu 30 de minte inainte de ora inchiderii si domnul de acolo le-a schimbat ambele anvelope si toate placutele de frana in mai putin de 20minute. Si in spirit pur german, i-a pus sa plateasca cash undeva aproape de jumatate din valoarea lucrarii cu condiatia sa nu ceara factura. Eficienta germana! nici in Romania nu se putea rezolva mai bine si mai rapid.

DSC_9836.JPG
Hamburg
Dupa ce ne-am rezolvat toti probelemele, plecam spre Hamburg. Aici am pus ochii pe un camping care pare relativ central. Nu mai stam de povesti si ultimii 130km ii facem pe nerasuflate, asa ca pe la 8 suntem in curtea campingului. Doar ca aici e o mare inghesuila, sunt numai rulote si nici umra de iaraba sau de cineva la receptie. Nu avem ce face asa ca plecam mai departe. Ne decidem sa ne luam niste camere la un hotel mai central sa putem vizita si noi ceva din Hamburg. Dar ce sa vezi...hotelul gasit pe Booking, e fix in cartierul rosu din Hamburg. Frate, ce e aici! Zici ca ai ajuns in Sincity! E depravare maxima! E o combinatie intre atmosfera din Vama Veche, Amsterdam si Istanbul: gasesti magazine de bautura unde poti sa iesi pe strrada si sa te apuci sa bei, e plin de shaormerii, e plin de oameni pe strazi si la terase, se bea se tipa, se canta si mai ales e plin de prostituate pentru ca aici e legal. Cred ca poti sa platesti si cu cardul.
Wow! in sfarsit am gasit viata intr-un oras! si e viata de noapte pentru ca aici in sfarsit se face noapte cu adevarat! Noapte buna!

DSC_9843.JPG
Hamburg

Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 15

DSC_9822.JPG

Aseara am verificat care e programul feribotului catre Danemarca si am gasit doar variante pana in ora 15. Pana la Kristiansand, portul de plecare, mai avem vreo 400km asa ca ne decidem sa ramanem acolo si a doua zi sa luam feribotul.
Eu vreau sa ma catar pana la Preikestolen asa ca plec înaintea lui Andrei si a Adinei, pe la 9, urmand sa ne întâlnim in Oanes la feribot undeva dupa pranz.

DSC_9778.JPG
langa Sauda
Din Sauda, unde am dormit, soseaua urmărește malul unui fiord pentru vreo 30 de kilometri. E soare si drumul e aproape pustiu asa ca ma pot bucura in voie de curbe si de peisaj. La capatul fiordului ajung la o intersectie si eu stiu ca trebuie sa o iau stanga spre Sand si spre drumul 13. Asa imi apare pe harta de pe geanta de rezervor scoasa de pe Google maps. Doar ca indicatoarele imi spun sa o iau in alta directie. Ma iau dupa indicatoare si dupa vreun kilometru ma opresc pentru ca imi dau seama ca merg in directia gresita. Ma intorc pana la intersectie, ma uit din nou la indicatoare si dupa ce ma conving ca m-am uitat bine o iau din nou pe acelasi drum... Dar tot nu sunt convins asa ca ma opresc din nou dupa cativa kilometri si ma uit pe gps pe telefon: sunt pe un drum secundar care ma duce cam aiurea... Ma intorc a 3-a oara si de data asta o iau pe drumul marcat pe harta. Dupa cateva curbe, daca harta e corecta, ar trebui sa ies la un pod sau un tunel care sa ma treaca fiordul in partea ailalta. In loc de astea, dau de un port de feribot unde e un afis mare ca linia de feribot e desfintata. Nu am incotro, ma decid sa ma incred in semne, asa ca o iau pe drumul secundar... sa vedem unde ma scoate. Oricum varianta alternativa ar fi un ocol de vreo 100km si asta inseamna ca nu voi mai avea timp de niciun Preikestolen. 

DSC_9781.JPG
langa Sand
DSC_9784.JPG
pe feribot la Nesvik
Drumul secundar, desi abia vizibil pe google maps, pare nou: asfalt perfect, doua benzi late si parapeti noi. Dupa cativa kilometri intru intr-un tunel, apoi un altul, apoi direct din tunel ies pe un pod suspendat deasupra unui fiord si imediat intru intr-un alt tunel si apoi inca unul... Si e doar un drum secundar... Dupa cativa kilometri, iata ca ajung la drumul 13! Semenele au avut dreptate! Google, nu. Ciudat este ca drumul E13, desi drum principal si european pe deasupra, este mult mai ingust si mai prost decat drumul precedent. Pe alocuri e atat de ingust, incat abia incape un tir, si problema e ca sunt numai viraje printre stanci si nu vezi nimic dupa colt. Si normal ca dupa o curba de genul asta, dau nas in nas cu un tir... Uff ce emotii, abia reusec sa ma strecor printre tir si parapet..ce naiba sa faci in cazul asta? Ai de ales intre o prapastie de vreo 30m si un tir de 20 de tone..
Pe la ora 10 ma apropii de satul de unde trebuie sa iau un feribot si de la cativa kilometri se vede vaporul care intra in port. La vreo 2km, ma intalnesc si cu coloana de masini care tocmai au coborat de pe feribot. Bag viteza, paote am noroc si il prind. Ajung fix cand urca ultima masina si imi fac semn sa ma urc si eu. Mama ce coordonare! Dupa ce ca am salvat cel putin 15 minute de asteptat, vad ca nu apare nimeni sa-mi ia banii, asa ca mai salvez si niste bani.
La 11:20 ajung in parcare la Pleikestolen. E plin de masini. Imi leg casca si geanta pe motor, imi schimb cizmele cu ghete de munte si plec la drum. Pe panoul cu informatii spune ca traseul dureaza 4 ore dus intors, sunt in total 7.6km si ca se urca de la 280m altitudine pana la 604m.  Ar trebui sa-l fac mai repede de atat..

DSC_9788.JPG
spre Preikensotlen
DSC_9792.JPG
spre Preikensotlen
DSC_9796.JPG
spre Preikensotlen
DSC_9804.JPG
langa Preikensotlen
DSC_9809.JPG
Preikensotlen
DSC_9818.JPG
Preikensotlen
Poteca e lata si dupa cum scrie pe un panou, tocmai a fost amenajata acum vreo 2 ani cu ajutorul unor serpasi din Nepal. E ca pe Magheru! E plin de oameni, sunt siruri, siruri.. Unii cobaoara altii urca. Dupa o ora si jumatate ajung la locul faptei: Preikestolen e o stanca verticala care pleaca din apele fiordului Lyse si se termina la 604m cu o suprafata aproape orizontala. De aici poti sa admiri peisajul incedibil si daca ai curajul te poti apropia de marginea prapastiei de 600m. Vantul bate foarte puternic, uneori te misca din loc dar am noroc ca bate dinspre prapastie.
Coborarea de aici merge mai repede si pe la 2:20 sunt inapoi in parcare iar pe la 3.40 ajung la locul de intalnire. Coordonarea e din nou aproape perfecta si iata ca Andrei si Adina apar dupa 5 minute.
DSC_9830.JPG
pe feribot la Oanes
DSC_9829.JPG
pod la intrarea in fiordul Lyse
Dupa ce trecem fiordul Lyse, ne oprim la o benzinarie si Andrei verifica din nou pe net  programul feribotului de Danemarca. Se pare ca e unul la 8.15 dar pe site-ul companiei nu apare. Apare doar pe un alt site care vinde bilete pentru mai multi operatori de feriboturi. Din pacate nu se mai pot face rezervari deci nu putem stii nici daca chiar exista o cursa la 8.15 si nici daca mai e loc si pentru noi. E 5 fara douazeci si ar fii bine sa ajungem cel putin cu o ora inainte de plecarea feribotului. Asa ca ultimii 180 km ii facem doar cu o scurta pauza.
La 7.20 ajungem in port la Kristiansand la casa de bilete. Aici ne spun sa ne ducem la coada de acces la feribot si sa ne punem pe lista de asteptare pentru ca totul e rezervat si vaporul ar trebui sa fie plin... Fugim repede la ghiseu si casierul ne zice sa mai asteptam cateva minute pana verifica colegii lui de pe vapor daca mai avem loc. Dureaza mai mult de catva minute sau poate asa ni se pare.. 

DSC_9831.JPG
pe feribot catre Danemarca
DSC_9832.JPG
plecarea din Kristiansand
Coada de masini aproape s-a terminat si casierul nu ne zice nimic. Intr-un final ne face in sfarsit semn si ne zice ca au gasit locuri si pentru noi! Suntem salvati! Diseara vom dormi pe continent. Asta e impresia cel putin dupa ce am trecut cu vaporul catre Finlanda si acum ne intoarcem tot cu vaporul.
Plecarea din Norvegia imi da senzatia ca vacanta e pe sfarsite, desi mai sunt vreo 5 zile... Scandinavia a fost incredibila si mai ales Norvegia. Daca si vremea ar fi fost mai buna, ar fi fost perfect. Macar in locurile importante am avut soare.

citeste mai departe: ziua 17


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 14

DSC_9769.JPG

Ora 9.10, ne trezim ca boierii, iesim in prispa si ce sa vezi... azi avem soare! Mai sunt cativa nori, dar in general e senin si e mult mai cald. Dupa ploiaia de ieri lantul meu e plin de noroi si uscat asa ca ma apuc sa-l curat. Pe la 11.20 plecam. Soseaua e perfecta, e uscata, asfaltul e ca-n palma, peisaul e superb... ce sa mai, un inceput de zi perfect!

DSC_9718.JPG
camping in Sande 
DSC_9723.JPG
pe feribot de la Lavik
DSC_9722.JPG
pe feribot de la Lavik
Intr-o ora ajungem la Larvik de unde trebuie sa luam un feribot. Aici intram in vorba cu un batranel norvegian cun BMW K1600. E limuzina de la BMW, si omul ne povesteste ca e fermier si ca poate sa plece in concediu doar in luna august dupa ce a strans recolata. A umblat prin toata Europa de Vest si acum il bate gandul sa vina si prin Europa de Esti, si prin Romania. Omul, e relaxat, are tot ce-i trebuie, traieste din agricultura si pare ca isi permite orice, inclusiv sa iasa in timpul saptamanii la o plimbare cu motoarele cu prietenii.

DSC_9730.JPG
Bergen
DSC_9736.JPG
Bergen
DSC_9738.JPG
Bergen
Dupa feribot, mai mergem putin si iata-ne in Bergen. Intram in centru, ne parcam motoarele si plecam la o scurta plimbare, poate gasim si ceva sa mancam. Orasul e foarte simpatic, e inconjurat de munti pe o latura, si de mare si insule pe cealalta latura. Chiar pe malul apei, in centru, gasim o piata de peste, unde la tarabe gasest tot ce vrei: peste proaspat, homari, crabi, balena, creveti, scoici. Toate sunt proapeste si ti le gateste pe loc. Nu putem rezista tentatiei asa ca mancam pe saturate din toate bunatatile.
Pe la 4 plecam mai departe. Drumul e destul de aglomerat pentru ca e soseaua care face legatura cu Oslo, Bergen fiind al doilea oras ca marime din Norvegia. Dupa vreo 20km de mers aproape bara la bara iesim pe un drum secundar. E perfect aici, sunt doar cateva masini si peisajul e din nou superb, de parca ar fi altfel in vre-un loc prin Norvegia.

DSC_9744.JPG
cascada langa Eikedalen
DSC_9749.JPG
spre Jondal
De cand am plecat azi dimineata am trecut prin vreo 50 de tuneluri. Le-a numarat Adina. Si nu tuneluri scurte, tuneluri de 2-3 chiar 5 km. Pe drumul asta pe care suntem acum, la ce trafic e si la cum arata drumul nu te-ai astepta sa mai gasesti vreun tunel. Drumul e destul de ingust, pe alocuri abia incape sa treaca un camion. Dar iata ca norvegienii chiar si pe un drum ca asta, nu s-au putut abtine si au tras niste  tuneluri. Ajungem cu numaratoarea la 58 si cand credeam ca mai mult nu se poate, iata ca dam peste un tunel de 10km! E ireal, mergi si mergi, in linie dreapta si totul in jurul tau e identic: peretii de stanca, luminile pe tavan, si linia punctata pe mijlocul soselei. Atat, si asta timp de 8-9 minute... Apoi iesim din tunelul asata, mai mergem putin si dam peste tasu'! tunelul de 11,5 km. Azi au fost in total 65 de tuneluri, pe numarate! Deci practic din cei 360km parcursi astazi, aproximativ 70-80km au fost prin tunel. Si chiar azi cand e soare, noi sa mergem prin pamant...

DSC_9755.JPG
cascada Latefossen
La Odde intram din nou pe un drum principal si dupa cativa kilometri dam peste o cascada. Asta e marcata pe sosea ca punct de inters, pentru ca altfel am trecut pe langa zeci de cascade si nu ne-am sinchisit sa oprim. Aici macar sunt doua cascade una langa alta. Ne oprim pentru cateva poze apoi dupa cativa kilometri iesim de pe drumul european catre Seuda unde ne-am rezervat o cabanuta.

DSC_9762.JPG
drumul 530 spre Sauda
DSC_9765.JPG
drumul 530 spre Sauda
Drumul asta este foarte tare! este foarte ingust, si practic traverseaza toate tipurile de peisaj: la inceput megem pe costa unui munte pe malul unui lac, apoi urcam si ajungem intr-o zona montana plina de stanci si cu petice de zapada. Sunt atatea satanci incat ai impresia ca ai ajuns pe luna... Drumu sperpuieste printre pietroaie si lacuri de munte apoi coboara intr-o vale si continua printr-un canion. Pe la 9 reusim sa ajungem la camping. Avem o cabanuta cu tot ce ne trebuie: bucatare, baie, televizor. Andrei vine cu ideea stralucita sa facem gratar. A vazut un magazin chiar langa camping si acolo au de toate: gratar de unica folosinta, coaste, frigarui si fripturi de porc.
O zi perfecta se termina perfect: o masa calda cu friptura si bere.

DSC_9772.JPG
camping la Sauda
DSC_9776.JPG
camping la Sauda

Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 13

DSC_9655.JPG

Dimineata am inceput-o prin a pune hainele la uscat dupa ploaia de acum 2 zile. Cu o seara inainte mi-a fost cam lene sa fac asta, dar azi dimineata fiind inspirat de soare m-am apucat sa intind la uscat toate tricorurile si chilotii din geanta laterala. 10% dintre ele au scapat dar restul sunt putin umede.
La campingul unde stam e soare asa ca nu ne grabim cu impachetatul si pe la 11.30 plecam. Imediat cum trecem de primul munte se innoreaza brusc. Asa ziceau si la meteo dar noi inca mai speram la o minune.

DSC_9621.JPG
la caming langa Atlantic Road
Pana in Molde sunt 30km si ajungem rapid. Apoi trebuie sa intram pe drumul 64 care ne duce spre orasul Andalsnes si de acolo spre Trollstigen. Inca din Molde incep sa se vada niste munti mai inalti decat cei de pana acum si toti au varfurile inzapezite. Imediat cum intram pe soseaua 64, intram intr-un tunel care trece pe sub apa vreo 5km apoi traversam o insula mica, apoi un pod in genul celui de pe Atalntic Road, doar ca mai mare, si apoi pentru a trece peste urmatorul fiord trebuie sa luam un vapor. Practic in juma' de ora am folosit toate mijloace de traversat apa mai putin avionul.

DSC_9626.JPG
la coada la feribot langa Molde
La Andalsnes facem o pauza de realimentare cu benzina si mancare pentru ca urmeaza Trollstigen si nu se stie unde e urmatoarea benzinarie. Apoi incepe treaba: mai intai intram pe o vale larga intre doua siruri de munti foarte inalti, probabil ca depasesc 1500m in conditiile in care noi suntem aproape de nivelul marii. Apoi valea se termina brusc, blocata de un alt munte de pe care se vad siroaie de apa cum curg in cascade printre stancile negre. De aici incep serpentinele! Practic drumul urca de la o altitudine de vreo 150m pana la 700m in doar 6km. Sunt 9 ace de par iar soseaua e uneori atat de ingusta incat nu incap doua masini una pe langa cealalta si se creaza mici ambuteaje.
In varf normal ca exista un magazin de suveniruri si un restaurant, dar au facut si un loc de belvedere care sta in consola peste prapastia de aproape 600m.

DSC_9636.JPG
Trollstigen
DSC_9652.JPG
Trollstigen
DSC_9654.JPG
Trollstigen
DSC_9674.JPG
Trollstigen
DSC_9675.JPG
Trollstigen
DSC_9690.JPG
cu feribotul catre Eidsdal
Pe la 14.00 plecam mai departe spre fiordul Geiranger. Vremea e mohorata dar macar nu ploua. Trecem printr-o vale unde pare ca e capitala capsunilor din Norvegia: toate campurile din vale sunt plantate cu capsuni si toti localnicii vand capsuni in fata portii exact ca la noi in tara.
Mai luam un feribot pana a Eisdal apoi urmeaza fiordul Geiranger. Drumul urca usor si pe masura ce ne apropiem de fiord incepe sa ploua. Chiar la buza fiordului e o parcare cu priveliste catre fiord dar noi trebuie sa ne oprim sa ne echipam de ploaie. Pana ne luam salopetele pe noi, pana mai stam la o tigara, se opreste si ploaia. Asta e...nu ne mai dezbracam pentru ca nu pare ca sunt sanse sa iasa soarele. Si avem dreptate. Cum incepem coborarea incepe din nou sa ploua marunt.
Geiranger fiord e unul dintre cele mai cunoscute fiorduri din Norvegia si in consecinta in portul din capatul fiordului sunt parcate doua vapoare mari de croaziera. Unul dintre ele e vaporul cu buze pictate pe botul navei, si probabil ca e fix acelasi vapor pe care l-am vazut la intrare in portul din Helsinki. Ne-a facut al dracu'! dar el a ocolit Norvegia prin sud si a mers si noaptea... si nici nu a facut pana ca mine :)

DSC_9699.JPG
fiordul Geiranger
DSC_9700.JPG
fiordul Geiranger
DSC_9703.JPG
ambuteaj in varf de munte
DSC_9707.JPG
lacul Dupvatnet
Imediat cum coboram in oraselul Geiranger, soseaua incepe sa urce din nou. La fel ca si la coborare avem parte de o serie nesfarsita de ace de par care de data asta ne urca la 1050m altitudine plecand chiar de la nivelul marii si asta in doar 15 km. Sus ploua marunt, e ceata pentru ca suntem in nor si traficul este blocat de autocarele care nu au loc sa treaca unul pe langa altul. Deja temperatura a ajuns la 7 grade si manusile mele incep sa cedeze la apa si la frig, In varf intram pe drumul european 15 si , imediat ce traversam un lac, soseaua intra intr-un tunel. Are 4.5 km si coboara. Apoi ies din tunel si dupa 1 km intru in alt tunel: 3, 5km si coboara in continuare. Speranta ar fi ca la capatul celalat sa iesim si sa fie uscat si sa nu mai ploua. Doar ca nu se intampla asa. Inca 2-3 kilometri ce ceata si ploaie si urmeaza un nou tunel! 2,5km. Iar la capat ce sa vezi!? e uscat si nu mai ploua... E momentul pentru un picnic pe marginea drumului: pauza de masa.
E deja ora 6 si noi am facut doar vreo 200 de km din cei 400 pe care ni i-am propus pe ziaua de azi. Soseaua coboara in continuare si pare ca am scapat de ploaie pe ziua de azi. Dar normal ca nu avem noi norocul asta... incepe din nou. Si de data asta pare ca o sa dureze. Si mergem, si mergem, si ploua si ploua si mai tare si mai incet... si nervii nostri sunt la pamant... Nu e posibil asa ceva! in fiecare zi ploaie! Din pacate drumul e superb, traversam tot felul de fiorduri sau mergem pe malul unor lacuri dar nu prea ne putem bucura de toate astea.

DSC_9714.JPG
langa Folva
Pe la 7.30 oprim sa alimentam din nou in apropiere de Byrkjelo. Din pacate magazinul e inchis si mie mi-e pofta de bere. La 8 fix, in Norvegia, se blocheaza casele de marcat si nu mai poti cumpara bautura. Mai sunt 24km pana in Byrkjelo si e 7.35. O iau din loc, il las pe Andrei si Adina in urma sa se mai odihneasca si pare ca totul merge bine: drumul e relativ drept si urmareste malul unui lac. Ba chiar incepe sa se si usuce. Dar dupa vreo 10km treaba se schimba: ca sa ajungi in Byrkjelo trebuie sa traversezi un munte... si dai si urca, si urca, din nou ace de par, din nou asfalt ud, din nou ploaie si ceata... Sunt cu ochii pe ceas si pe viteza...Daca reusesc sa scot o medie de 60-70km/h ar trebui sa ajung. Fix la intrarea in Byrkjelo e un supermarket! e ora 19:54 si e deschis! La casa nu e nimeni asa ca ies victorios cu un bax de bere.
O problema e rezolvata. Acum trebuie sa mai avem si unde sa dormim. Ploaia nu ne da pace si in primul camping care ne iese in cale ne oprim sa intrebam de casuta. E plin. Mai sunam si la urmatoarele 2-3 campinguri de pe traseu dar si alea sunt pline. In timp ce eu alergam sa prind deschis la bere, Andrei a mai sunat la cateva campinguri dar nu i-a raspuns nimeni. Dar iata ca dupa 15 minute il suna cineva inapoi. Vorbeste romaneste si incepe sa-l ia la misto pe Andrei. Ala crede ca e vreun prieten din Romania care vrea sa-i faca o gluma. Dupa cateva minute, Andrei ruseste sa-l convinga ca nu e o gluma si ca noi chiar avem nevoie de o camera in seara asta. Si iata ca asta are liber ceva. Problema e ca mai avem vreo 70km si e deja ora 9. Asta e... alta optinue nu avem.
Ploua din ce in ce mai tare si noi deja satuli si obosti ne grabim spre camera promisa. La cum mergem s-ar putea sa castigam o cazare gratuita in sistemul penitenciar din Norvegia...
Pe la 10, gasim in sfarsit campingul si avem noroc: cabanuta rezervata a fost data pe Booking.com si tipul de la receptie, se scuza si ne zice ca ne da o cabanuta ceva mai mare si cu baie in interior la acelasi pret.
Putin noroc la sfarsitul unei zile obositoare nu strica. Maine se anunta soare si temperaturi de peste 20 grade... sa-i mai credem??? nu stiu... om vedea...

DSC_9717.JPG
caming in Sande

citeste mai departe: ziua 15


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 12

DSC_9611.JPG

A plouat in continuare toata noaptea. Camera in care m-am cazat dadea fix catre burlanul ce colecteaza apa de pe casa, asa ca am auzit susurul apei la fereastra fara intrerupere pana aproape dimineata. La 7.00 m-am trezit. Azi trebuie sa bag viteza pentru ca vreau sa-i ajung din urma pe Andrei si Adina care au dormit la Trondheim. Sunt 400km in fata mea. Ma gandesc sa mananc bine la micul dejun ca sa ma tina pe drum. In Norvegia se obisnuieste ca atunci cand ai micul dejun inclus sa-ti faci si niste sandwichuri pentru mai tarziu. Ma gandesc ca ar fi o idee buna sa fac si eu acelasi lucru doar ca astia de aici pare ca au anticipat ideea mea si nu au pus deloc sevetele pe nicaieri. Ma resemnez si mai mananc putin si plec.
E 8.45 si m-am decis sa ma risc: desi este foarte innorat, azi sunt optimist. La vreme au zis ca mai incolo se va face frumos si sper sa aiba dreptate macar odata in excursia asta. In curand optimismul meu creste pentru ca vad la orizont cateva pete de cer senin. Doar ca vremea e decisa sa se joace putin cu nervii mei: ba pare ca va iesi soarele, ba mai cad cativa stropi. Si o tine tot asa cateva ore.

DSC_9573.JPG
cascada Laksfors

DSC_9574.JPG
cascada Laksfors

DSC_9576.JPG
lacul Smeelehjaevrie
Pe la 11.30 iata ca nimeresc in prima raza de soare pe ziua de azi. Si chiar in momentul ala trec pe langa cascada Laksfors. Soarele tine 5 minute cat sa apuc sa fac 2 poze cu curcubeul de deasupra cascadei apoi dispare din nou in ori.
Drumul e frumos, urmareste cursul unui rau sau din cand in cand malul cate unui lac. E bine totusi ca nu prea sunt localitati si merg constant cu 90-100km/h. In Norvegia nu prea vezi politie pe drum stand la panda dar au foarte mute radare fixe. Spre deosebire de politia romana care nu vrea sa previna accidente ci doar vrea ne usureze de bani, aici fiecare radar e marcat cu cativa kilometri inainte cu un semn. Si asta are ca efect ca toti soferii merg regulamentar pe acea portiune  de la  semn pana la radarul fix. Si mai au si radare puse in cascada, adica 2-3 radare la distante de cativa kilometri intre ele si masoara viteza medie pe care o ai de la unul la altul, astfel incat nu poti sa mergi mai tare nici intre radare. 

DSC_9583.JPG
lacul Snåsavatnet
DSC_9585.JPG
pe malul lacul Snåsavatnet
Pe la 1.00, intr-un final apoteotic, dupa cateva reprize scurte de ploaie, in sfarsit iese si soarele chiar cand ajung pe malul lacului Snåsavatnet. Au trecut 3 zile de cand nu l-am mai vazut dar pare ca a treut vreo luna... De aici drumul pana la Trondheim pare mai scurt si mult mai frumos. Nu mai intru in Trondheim pentru ca e tarziu si trebuie sa ma intalnesc cu Andrei si Adina si azi am vrea sa ajungem si la Atlantic Road. Pe la 4 reusim in sfarsit sa ne reunim intr-o parare la vreo 40km duapa Trondheim. Suntem in grafic: mai avem vreo 100km pana la Kristiansand, locul de unde se intra pe Atlantic Road. Soseaua devine din ce in ce mai spectaculoasa, sunt din ce in ce mai multe tuneluri si din ce in ce mai mlte curbe mai stranse. Trecem niste munti apoi urmarim malul unui fiord pe drumul E39 si deodata chiar dupa satul Halsanaustan soseaua se termina brusc in mare: trebuie sa luam un feribot mai departe. Asteptarea dureaza doar 5 minute si in 20 de minte suntem pe partea cealalata. mai e putin pana la Atalantic road si drumul merge din insula in insula: mai trecem printr-un tunel de 6km pe sub apa apoi inca un pod, trecem si de Kristiansand, apoi inca un tunel pe sub apa si iata-ne la punctul de plata pentru Atlantic Road.

DSC_9596.JPG
pe ferry
DSC_9595.JPG
de pe ferry
Accesul pe sosea costa 66NOK de motocicleta adica vreo 6 Euro. E prima taxa de drum pe care o platim in Norvegia ca motociclisti dar trebuie sa merite ca doar vorbim de o sosea celebra. Dupa cativa kilometri zarim insulitele si podul care a facut celebru drumul. Trecem pe un dig pana pe prima insula si ajungem la podul cu pricina. Cerul s-a inseninat deci avem conditiile perfecte. Trecem podul si ne oprim sa facem poze. Mai departe nu se mai vede decat un singur pod, gen podul de peste lacul Herastrau de langa ambasada Chinei. Asta e tot! That's all folks! Atata relama pentru un pod bombat si curbat. Oricum in Norvegia pare ca au un singur proiect de pod pe care l-au folosit peste tot. In Lofoten am vazut vreo 5 poduri simiare si poate chiar mai mari si mai spectaculoase.
Deci fasaiala maxima!

DSC_9601.JPG
Atlantic Road
DSC_9604.JPG
Atlantic Road
Cred ca am devenit noi prea fitosi.. Nu ne mai da pe spate asa cu una cu doaua oirce podet intre doua insulite. Nici macar magazin de suveniruri nu au facut, asa macar plecam si noi cu satisfactia ca ne lipeam un sticker pe motor cu Atlantic Road. 
Lasam atractia zilei in urma si ne lovim de urmatoarea problema: cazarea! La Molde e un festival de jazz si toate campingurile din zona sunt pline. Sunam peste tot si chiar la ultimul camping de pe lista reusim sa gasim ca cabanuta libera. Alternativa era o camera de hotel cu minim 50Euro. Noi ne-am ales ca o cabanuta ieftina cu priveliste la lac si la munti. Va urma ...


Costin Beekman

Articolul anterior: pauza la Lofoten

DSC_9519.JPG

A venit momentul sa o iau spre casa, spre sud, si in sfarsit spre locuri mai calde. De ieri de cand am plecat de pe insula Skrova, adica de pe la 2 ploua in continuu. Ploua mocaneste, marunt, de zici ca e o zi de noiembrie. Din 4 zile, cat am stat pe Lofoten, doua zile a fost innorat, una a fost cu soare si una a plouat. Totusi suntem peste cercul polar si se pare ca asa e vremea pe aici.
Andrei, Adina si Alex au luat-o inainte si pe drum s-au separat pentru ca Alex a vrut sa o ia pe coasta pana la Trondheim. Aseara, Alex m-a sunat sa-mi zica ca tocmai a trantit motorul si nu crede ca mai poate continua. Avariile nu sunt foarte mari, motorul merge dar nu se mai simte in siguranta, asa ca o va lua pe ruta cea mai scurta spre tara.
Deci iata-ma la 7.30 dimineata trezit si gata de plecare pentru a-i prinde din urma pe Andrei si Adina. Ploua in continuare... Nu s-a oprit toata noaptea si nu se vede niciun semn ca s-ar putea opri. Asa ca ma echipez cu salopeta de ploaie si plec.

DSC_9514.JPG
langa Leknes
DSC_9515.JPG
langa Leknes
DSC_9524.JPG
in port la Meskenes

DSC_9537.JPG
Meskenes
DSC_9541.JPG
pe feribot
La 10.30 am feribot din capatul insulelor Lofoten, de la Moskenes pana in orasul Bodo. Langa, Moskenes exista un satuc cu cel mai scurt nume posibil...se numeste "A", cu un cerculet mic deasupra si se citeste "O". Aici se termina drumul ce strabate toate insulele. Nu am timp sa mai ajung pana aici pentru ca la 9.30 cand ajung in Moskenea, deja e super coda la vapor. Noroc ca motocicletele au locuri speciale pe feribot, asa ca ne bagam toti in fata. Sunt vreo 10 motociclisti din toata Europa. Printre ei remarc un cuplu de englezi pe la patruzeci si ceva de ani care calatoresc fiecare pe motorul lui, cate un Triumph Tiger de fiecare, normal, dar pasagerul de pe motorul barbatului e fiul lor de vreo 16 ani. Odata intrati in cala vaporului, ni se pun la diapozitie niste sufe pentru legat motoarele doar ca trebuie sa ne descurcam sa le legam singuri. Eu pic fix intre motoarele familiei de englezi si impreuna cu un sudez de langa noi, reusim sa ne prindem cum functioneaza sistemul de intins sufa. Din vorba in vorba, aflu ca cei doi englezi au fost de 2 ori pana acum la Nordkapp si acum e a 3-a oara pentru ca au vrut sa-l duca si pe fiul lor... Ce familie misto.. Probabil ca in curand o sa-ia si aluia mic motor si o sa plece impreuna toti 3 sa cutreiere lumea.

DSC_9556.JPG
intrarea in Bodo
DSC_9561.JPG
Bodo
Calatoria pana la Bodo dureaza aproximativ 3 ore si jumatate asa ca dupa ce iesim din port imi caut un scaun si incerc sa mai dorm putin. Lofoten se pierde usor usor in ceata si in norii de ploaie si in curand nu se mai vede nimic. A fost superb. Sper sa ma mai intorc...
Pe masura ce ne apripiem de Bodo, la orizont, norii de furtuna incep sa se mai sparga si in unele locuri se ved petice de cer senin. In departare se vad si locuri insorite dar aici unde sunt eu, soarele nu a ajuns inca.
E deja 2.30 si as vrea sa fac minim 300km pentru a mai recupera putin. O iau spre.......  apoi ma reintalnesc cu drumul E6 care vine de la Alta, Narvik si apoi merge spre Trondheim. Drumul pana la Fauske si dupa e superb ca orice drum din Norvegia, merge printre munti, si de cele mai multe ori pe malul unui fiord sau a unui lac. Din pacate zonele cu limite de viteza sunt foarte dese si aici nu prea iti vine sa depasesesti deloc limita... De exemplu daca amenda daca depasesti cu 1-5 km/h viteza legala, este de 70 Euro, apoi in functie de gravitate ai emenzi de 400, 800 Euro sau chiar puscarie direct fara nicio judecata... Deci mai bine e sa mergi legal.

DSC_9564.JPG
Skjerstadfjorden
DSC_9565.JPG
Skjerstadfjorden
Dupa veo 100km pe malul fiordului Skjerstadfjorden drumul incepe usor, usor sa ia altitudine. Daca pana acum parea ca vremea se indreapta si chiar pe alocuri incepuse sa iasa si soarele, pe masura ce urc in munti, vremea pare ca se strica din nou. Se face si foarte frig si iata ca in curand incepe sa ploua. Si ploua destul de serios si s-a facut foarte frig. Un indicator de pe margine imi spune ca am ajuns la 650m altitudine, ceea ce nu ar insemna nimic la noi in tara, dar aici chiar se simte. Deja pe versantii laterali soselei se vad petice de zapada. In cativa kilometri un nou indicator anunta ca peste 2km voi trece de Cercul Polar. La fix! ma opresc sa ma mai incalzesc putin si sa mananc de pranz pentru ca in fata pare ca vine potopoul.

DSC_9567.JPG
la Cercul Polar
DSC_9568.JPG
la Cercul Polar
La cercul polar, normal ca exista un mega magazin de suveniruri si un restaurant pentru ca e usor sa iei banii turistilor mandrii ca au reusit sa treaca de o linie imaginara: paralela de 66 grade si 33 minute. Desi acum traversez cercul polar spre sud, totul in jurul meu imi da senzatia ca ma indrept de fapt spre nord: e vant, e ceata, ploua in rafale... e vremea perfecta de mers cu motorul... Cum zicea cineva: "de ce nu iei mama masina?"... chiar asa! de ce? :)
Am facut cam 150km si deja parca m-as opri in prima camera, in prima cabanuta, in orice loc uscat si cu caldura. Dar totusi as vrea sa ma tin de plan... macar cei 300km. Ploaia aproape ca se mai opreste din cand in cand, dar tot nu vrea sa cedeze. Imi zic ca macar sa gasesc un magazin sa-mi iau o bere, sa am diseara cand ma opresc. Doar ca in Norvegia, in timpul saptamanii berea se vinde doar pana la ora 8, sambata pana la ora 6 iar Duminica se pare ca nu se vinde deloc. Deci nu voi avea parte nici de asta... Drumul e frumos: trec de tot felul de munti, mai trec pe langa un fiord apoi iar munti si tot asa. Norvegienii se pare ca au o placere deosebita de a face tuneluri. Mergi ce mergi si cand dai peste un deal ceva mai abrupt, hop un tunel de vreo 7 kilometri. Astia cred ca ar fi rezolvat Transfagarasanul scurt: ar fi tras rapid un tunel de vreo 20km si gata, ce atatea curbe si serpentine si cel mai frumos drum din lume...
Pe la 7.30 se fac cei 300 de kilometri si ma hotarasc sa opresc. Nu se mai poate, ma ploua de vreo 3 ore si deja picioarele mele inoata intr-o balta. In rest sunt uscat dar mi-e putin cam frig. Gasesc o camera intr-un motel si dupa ce-mi fac un dus sa-mi revin ma duc la receptie sa cer o bere sa-mi revina si moralul... Dar ghnion! Ceva mai la vale exista un centru de reabilitare pentru alcoolici si nu au voie da vanda alcool.. Asa ca dupa o zi atat de umeda ma voi culca pe uscat!

DSC_9571.JPG
Sandvik

citeste mai departe: ziua 13


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 11

DSC_9454.JPG

Dupa 11 zile de mers si 5000 de kilometri, ne-am reunit cu grupul de prieteni care isi fac vacanta in Lofoten. Aici planificasem sa fac o pauza o vreme pentru a petrece cateva zile cu ei si cu ocazia asta sa-mi revin dupa atatea zile de mers in medie cam 500km pe zi.
Grupul de insule Lofoten este unul dintre cele mai frumoase locuri din Norvegia: sunt zeci de insule cu stanci foarte abrupte care ies direct din mare iar soseaua serpuieste printre ele cand pe coasta, cand prin mijlocul insulelor, cand pe poduri spectaculoase, sau tuneluri care trec prin munti sau pe sub apa. Atunci cand e senin, cerul si apa au niste culori ireale iar peisajul e de vis.
In prima zi ne-am cazat in orasul Harstad care este in zona de inceput a arhipelagului. Orasul, desi maricel pentru zona asta, nu prea ofera multe lucruri de facut. A doua zi am decis sa facem o drumetie in imprejurimi si am mers in satul Elsgnes la nord-vest de Harstad iar de aici am urcat pe un munte de pe malul marii pana in varf la 534m. Peisajul era superb dar din pacate de pe la 450m in sus am intrat in nor si nu s-a mai vazut nimic.

DSC_9330.JPG
langa Elgsnes
DSC_9353.JPG
langa Elgsnes
DSC_9360.JPG
langa Elgsnes
Pe seara am plecat spre Laukvik unde urma sa stam la un camping. Ne era pofta de niste bere si am zis ca pana acolo sa oprim la un magazin sa ne aprovizionam. Am trecut de Harstad unde fiind un oras mare, era plin de magazine si supermarket-uri si am zis ca pana la Laukvik, care e la 150km mai spre vest, sigur mai gasim ceva. Dar iata ca parcurgem 50, 100km si nu gasim nimic... si nu ar fi nicio problema, doar ca iata ca nu prea mai am benzina... Deja mai am putin si intru pe rosu si niciun semn de civiizatie. Ma opresc intr-o parcare si intreb un localnic care imi spune ca mai sunt 35 km pana la urmatorea benzinarie adica in Svolvaer. E la limita, limitei...  Sper sa-mi ajunga... Doar ca campingul e pe alt drum si daca vreau sa iau benzina din Svolvaer ar trebui sa fac un ocol de vreo 40km. La interesctia cu drumul spre camping, imi da prin cap sa-l sun pe Andrei care a ajuns deja la camping si imi zice ca sa nu ma mai stresez ca-mi da el benzina, mai bine sa vin la camping. 
Asa ca iata-ma in dimineata urmatoare luand un shot de benzina la prima ora pe stomacul gol in timp ce transferam benzina dintr-un rezervor in altul. Macar am scapat de stresul cu pana prostului. Astazi eu si cu gasca de prieteni vom merge pe insula Skrova pentru ca ei au o cabanuta inchiriata aici. Andrei, Adina si Alex s-au decis sa o ia inainte si sa plece spre sud spre Trondheim, pentru ca vremea pe Lofoten e urata si s-au cam saturat; de cand am ajuns aici e in continuu innorat si din cand in cand mai si ploua.

DSC_9369.JPG
langa Laupstad
Pe la 4 luam ferry-ul spre Skrova si cum iesim in larg iata ca apare soarele! e incredibi! Deoadata  toata atmosfera se trandforma: culori, lumina, moralul nostru... e superb. Din cate am inteles, insula asta e un fel de Hawaii pentru insulele Lofoten, aici climatul e de asa natura incat sunt sanse mult mai mari sa fie vreme frumosa, in timp ce pe insulele principale vremea e mohorata. Si noi am nimerit fix in una dintre acele zile... Pe insula exista un mic orasel de pescari, cateva casute, un magazin, 2 baruri si cam atat. E totul atat de autentic, atat de linistit, si cel mai important e ca e soare.... e superb!
Iar daca urci in varful muntelui de pe insula, privelistea e incredibila! Cred ca asta este cea mai frumoasa priveliste care mi-a fost dat sa o vad de cand ma stiu eu... Nici pozele nu sunt suficiente pentru a descrie senzatia pe care o ai cand ajungi in varf... nu as mai pleca de aici niciodata...

DSC_9376.JPG
langa Svolvaer
DSC_9384.JPG
Svolvaer 
DSC_9393.JPG
spre insula Skrova
DSC_9432.JPG
pe Skrova
DSC_9438.JPG
pe insula Skrova
DSC_9467.JPG
pe insula Skrova
DSC_9431.JPG
pe insula Skrova
DSC_9454.JPG
pe insula Skrova 
DSC_9428.JPG
pe insula Skrova
Din pacate ca orice lucru frumos, nu tine niciodata mult, si in urmatoarea zi ne intoarcem pe Lofoten si normal ca incepe din nou sa ploua... Pe ploaia asta nu prea avem ce face... asa ca ne ducem sa vizitam Henningsvaer, un sat imprastiat pe cateva insulite unde se poate ajunge cu masina. E frumos, dar ar fi si mai frumos pe soare... Ziua o incheiem langa Valberg, la un alt camping pe malul marii. Ploua in continuu de 7 ore si nu e niciun semn ca s-ar opri... E cazul sa o iau spre sud, spre tarile calde... asa nu se mai poate!

DSC_9499.JPG
spre Henningsvaer
DSC_9482.JPG
spre Henningsvaer
DSC_9487.JPG
Henningsvaer
DSC_9493.JPG
spre Henningsvaer

citeste mai departe: ziua 12


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 10

DSC_9316.JPG

Ce ciudat si totodata frumos e sa nu se faca nopate niciodata. Aseara pentru prima oara in viata am vazut "midnight sun" adica imi batea la propriu soarele in ochi pe la ora 1:30. Atmosfera e ireala... e zi dar totul pare incremenit pentru ca toata lumea doarme, nu e nicio miscare si ai impresia ca esti intr-un film sf apocaliptic in care toata populatia planetei a disparut si tu esti singrul supravituitor. Si ca sa te bucuri ca ai scapat, bei o bere... :)
Azi nu e graba mare. Maine ne intalnim cu niste prieteni in Lofoten si avem tot timpul sa ajungem. E din nou soare si senin si chiar e cald. Dupa aproape o saptamana, imi e cald cand stau la soare! Ne strangem din nou tot calabalacul, ne curatam si ne ungem lantul si plecam pe la 12.00. Nici nu conteaza ora, am putea sa plecam la orice ora si sa mergem cat ne tin puterile pentru ca oricum nu ne prinde noaptea. Singura problema e ca o luam spre sud si la un moment dat tot o sa dam de noapte deci incercam totusi sa nu decalam programul prea mult.

DSC_9295.JPG
camping langa Alta
 Prima parte a drumului e destul de lenta, traversam orasu Alta si e destul de aglomerat iar limitele de viteza sunt intre 30 si 50km/h. Dupa jumatate de ora, in sfarsit iesim din oras. Drumul urmareste linia tarmului si avem parte de privelisti superbe. Din cand in cand mai trecem printr-un tunel apoi iar peisaje cu munti si mare si tot asa. Peisajul e incredibil: peste tot in jur se vad munti stancosi, unii cu urme vagi de zapada, altii acoperiti de ghetari. E putin "enervant" uneori pentru ca trebuie sa ocolim mici fiorduri si pentru zeci de kilometri aproape ca ne invartim in acelasi loc.
La un moment dat dupa ce traversam capatul dinspre uscat al unei peninsule, coboram pe malul unui alt fiord si aici o parte din suprafata apei este acoperita de o patura compacata de ceata care urca usor si pe cele 2 maluri ale fiordului. Imaginea e ireala, mai ales cand soseaua traverseaza capatul acestui nor care s-a lipit de suprafata apei.

DSC_9298.JPG
langa Sørkjosen

DSC_9304.JPG
langa Sørkjosen
Soseaua urmareste in mare malul apei dar din cand in cand mai urca la cateva zeci sau chair sute de metri altitudine pentru a trece in urmatorul fiord. Am vrea sa oprim din 10 in 10 kilometri sa mai admiram peisajul dar din pacate nu avem chair atata timp la dipozitie.
Ce  destul de deranjant la nord de cercul polar, este faptul ca soarele sta tot timpul destul de jos fata de orizont si din cauza asta, pe de-o parte mergem foarte mult cu soarele in ochi iar in momentul cand traversezi un loc umbrit, frigul iti cam intra in oase. Soarele asta care ne bate constant in ochi ne oboseste destul de tare... Asa suntem noi... acum 2 zile ne plangeam ca e frig si ca ploua, acum e prea mult soare si tot nu e bine! ce oameni!!

DSC_9306.JPG
Sørkjosen
DSC_9311.JPG
langa Olderdalen
Dupa evenimentul cu roata, bugetul a devenit destul de strans asa ca icercam sa mancam doar in benzinarii si in supermarket-uri. Benzina parca s-a mai ieftinit putin fata de acum cateva luni cand faceam calculele de buget asa ca ar trebui sa fie ok.
Dupa vreo 350km de mers cu soarele in ochi, oboseala pune stapanire pe noi! Am vrea sa mancam ceva cald si sa gasim un loc bun de campare. Ne decidem sa ne oprim undeva pe langa Setermoen la vreo 80 km de Narvik. In seara asta vom gati paste! Ne-am cumparat tot ce ne trebuie pentru niste carbonara, daca gasim si un camoing cu bucatarie, totul ar fi perfect. Si iata ca in primul camping in care oprim toul e ok. Desi gazdele sunt o famile de coreeni cu care nu prea ne intelegem, pana la urma se pare ca au tot ce aveam nevoie.

DSC_9313.JPG
langa Olderdalen
DSC_9317.JPG
Birtavarre
Maine mai avem 100 km si ajungem in Lofoten. Aici ne vom petrece cateva zile cu un grup de prieteni. Dupa 11 zile de mers in medie vreo 450km/zi in sfarsit vom avea parte de o pauza. Practic aici ajungem la jumatatea acestei calatorii. In Lofoten vom ajunge la 5000km parcursi.

Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 9

DSC_9228.JPG

Dupa ce aseara am dat cu oistea-n gard, am cam stat cu griji toata noaptea asa ca nu prea am reusit sa dorm. Pe la 8.00 m-am trezit apoi am mai incercat sa mai dorm putin in living pe canapea dar tot nu am reusit. Le lasasem numarul de telefon celor care mi-au luat motorul si eram cu ochii in telefon sa vad daca suna. Pe pricipiul "no news is good news" am zis ca probabil au reusit sa indrepte janta, altfel probabil ar fi sunat sa ma intrebe daca comanda una noua... sau poate nici nu s-au apucat de ea... Nu prea am stare.. Azi in sfarsit e o zi cu soare, si aici cand e soare, peisajul e superb. E incredibil cum se schimba lucrurile cu putin soare. Repvag, locul unde ne-am cazat, e un sat de pescari, sunt cam 20 de case daca numeri si cotetele de caini si pare un loc incremenit in timp si spatiu. Toate casele sunt din lemn si pare ca au doar cateva culori din care pot alege cand le construiesc: galben, rosu inchis, verde, gri si alb. Nu misca nimic pe aici cu exceptia unui ren care alearga singur pe drum...
DSC_9213.JPG
Repvag
Pe la 12.30 plec cu Alex pe motor spre Honningsvåg unde ar trebui sa-mi gasesc motorul intr-o stare sau alta. Sunt vreo 55 de kilometri de mers ca pasager. E ca dracu.. urasc sa fiu pasager! nu am inteles niciodata femeile care sunt innebunite sa mearga cu cineva pe motor. Si eu macar merg pe un motor comod, daca era vitezana cred ca era chiar penibil.. :) Imi pare rau ca nu sunt pe motorul meu pentru ca soseaua e extrem de pectaculoasa: se merge pe maulul marii, sau chiar pe sub mare. Nordkapp este de fapt pe o insula care e conectata de continent cu un tunel finalizat prin 1999. Tunelul trece pe sub mare si drept urmare, jumatate din cei 7 km ai sai cobori abrupt iar restul ii urici la loc.
Pe la 1.15 suntem la benzinaria Shell din Honningsvåg unde ar trebui sa-mi gasesc motorul. Aici aflu ca mototul e gata! Dar nu stiu sa-mi zica ce i-au facut. Service-ul de motoare e tot in acest orasel dar in alta parte. Platesc factura pentru transport si vad ca baiatul care a venit aseara cu platforma sa-mi ia motorul e si el aici. Imi zice ca el in timpul zilei e sofer de autobuz si ca ma va duce pana la service da-mi iau motorul. Ce tare! Si mai tare e cand ajung la service. Baiatul de acolo mi-a schimbat anvelopa deja si a reusit sa indrepte si janta. Si norocul meu este ca acest service abia s-a deschis in vara asta. Pana acum nu exista niciun service de motociclete in Honningsvåg.
Pana la urma am avut noroc. Practic nu am pierdut decat veo 2 ore fata de cum ne-am fi miscat in mod normal si mi-am schimbat si anvelopa pe fata! Se zice ca in Norvegia asfaltul est mult mai rugos si uzeaza foarte repede anvelopele asa ca oricum era posibil ca anvelopa de de pe fata sa trebuiasca sa o schimb.
DSC_9221.JPG
spre Nordkapp
Deci iata-ma la ora 14.00 cu motorul gata si pregatit sa cuceresc ultimii 30km pana la Nordkapp. Vremea e perfecta, e senin si temperatura e tocmai buna. Desi mai am atat de putin, nu pot sa nu ma opresc sa nu fac poze pentru ca peisajul e superb: se urca de la nivelul marii pe cateva serpentine pana pe un platou apoi drumul traverseaza insula pana la Nordkapp. Inca o vale apoi drumul urca abrupt si dupa o curba se zareste cladirea cu restaurantul si magazinul de suveniruri si parcarea cu o mare de rulote. Nu am vazut atatea rulote intr-un loc niciodata!
E ora 15.00 si in parcarea de la Nordkapp, toti motociclistii care ajung, se dau jos de pe motor si se imbratiseaza fericiti. Am reusit si noi! dupa mici peripetii iata-ne aici! si dupa atata ploaie si frig, iata ca ma avut noroc si am prins o zi perfecta. Nici nu speram la mai mult! E momentul la care visam inca de la Anul Nou cand mi-am propus sa fac asta.

DSC_9223.JPG
parcarea de la Nordkapp

DSC_9231.JPG
Nordkapp
DSC_9232.JPG
Nordkapp
DSC_9233.JPG
cea mai nordica balustrada de pe continenet
DSC_9234.JPG
the end of the world
Dupa vreo ora de poze si cumparat suveniruri, plecam. De aici trebuie sa ne intoarcem pe acelasi drum vreo 100 de kilometri apoi o vom lua spre Narvik. Pentru mine parte din drum e la prima parcurgere pentru ca aseara am mers cu camionul si o parte cu Alex pe motor. Oricum drumul asta azi, pe soare, este complet altul! este cu totul altceva cand il faci pe ploaie, ceata si frig. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce dezamagire trebuie sa fie sa vii pana aici si sa prinzi ceata.
Dupa ce ne-am atins scopul, acum suntem relaxati, nu ne mai grabim nicaieri. Mai facem o pauza mai lunga pe o plaja superba apropae de Repvag, apoi plecam spre Alta. Trecem si pe langa locul accidentului de aseara, care acum, pe soare, pare un loc numai bun de oprit si admirat peisajul.
Dupa ce intram pe drumul spre Narvik, mai oprim la o benzinarie sa ne facem plinul la bere. Vanzatorul ne vede ca ne uitam la frigider si vine la noi disperat si ne zice ca sa luam acum, ca dupa 8 nu mai voie sa vanda bautura. Mai avem 2 minute! Impreuna cu vanzatorul luam repede niste baxuri si fugim la casa. Reusim sa cumparam cam cu 10 secunde inainte sa se blocheze casa!

DSC_9268.JPG
plaja langa Repvag
DSC_9257.JPG
Langa Nordkapp
DSC_9263.JPG
la plaja
DSC_9274.JPG
reni pe drum
De aici avem o portiune pe drum care se departeaza de mare si peisajul se schimba complet: totul devine mult mai arid, aproape nu exista niciun copac, iar cei care mai sunt sunt aproape uscati... dar ce e frumos aici, e faptul ca e plin de reni. Ba chiar la un moment dat drumul e blocat de o turma care traverseaza strada.
Pe la ora 9.30 ajungem aproape de Alta si imediat cum am ajuns din nou langa mare, a aparut si vegetatia. Ca aspect ai crede ca esti undeva in Grecia pe malul mediteranei, doar ca e cu vreo 20 de grade mai frig... Chiar inainte de Alta, gasim un camping. E ok. E pe malul unui rau fix in locul unde se varsa in mare. Este prima seara cu cer senin de cand am trecut de cercul polar. In sfarsit vom avea ocazia sa vedem cum se plimba soarele pe cer, pe la orizont fara sa apuna asa ca ne punem cu berile care inca sunt reci cu fata la soare, vorba cantecului: seara, noapte si dimineata pe racoare noi stam cu fata la soare...

DSC_9285.JPG
langa Alta
DSC_9293.JPG
camping langa Alta, ora 1:30 a.m.

citeste mai departe: ziua 11


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 8

DSC_9152.JPG

De cateva zile de cand am ajuns in preajma cercului polar nu a mai fost noapte dar nici nu am mai vazut soarele. In dimineata asta, iata ca in sfarsit se arata putin soare printre nori. Nu e cine stie ce dar totusi e bine. Andrei cu Adina vor sa mai stea putin sa se odihneasca mai ales ca e foarte frumos campingul de malul raului Kitinen asa ca eu cu Alex plecam mai repede adica pe la 11 fara un sfert.

Azi avem de facut aproximativ 500km pana undeva in apropiere de Nordkapp. De cand am ajuns in partea nordica a Finlandei, peisajul a ramas aproape la fel doar ca pomii sunt din ce in ce mai mici si mai rari din cauza climatului mai aspru. Pe alocuri  copacii dispar complet si ramane doar un peisaj in genul celui din golul alpin de la noi. Acest lucru combinat cu aspectul drumului care are linii drepte nesfarsite si sunt doar putin valurite de dealurile pe care le treaverseaza, te duce putin cu gandul la drumurile americane gen route 66.


DSC_9173.JPG
reni in Laponia
Dar e o mare diferenta: la un moment dat, ma uit in stanga si observ un ren care paste linistit la marginea drumului. Apoi dupa cativa kilometri inca unul pe partea dreapta. De data asta apuc sa opresc si observ ca in padure mai sunt inca vreo 10. Au si pui. Din pacate sunt destul de timizi si nu vor sa stea la poza asa ca plecam mai departe. Nu trece mult timp si dam peste un ren care s-a oprit in mijlocul drumului. Alex trece usor pe langa el iar renul fuge in partea stanga a drumului. Cand ajung si eu, renul imi taie calea si imi trece pe partea dreapta iar cand ajung in dreptul lui o ia la fuga in paralel cu mine pe langa motor… Asta e nebun! Cred ca vrea sa facem o liniuta J. Alearga cam cu 30km pe ora din cate vad iar dupa vreo 50 m renunta si fuge inaopi in padure. L-am facut!


DSC_9161.JPG
Langa Satannen
Mai mergem vreo jumatate de ora si norii incep din nou sa se indeseasca, iar in zare se vad zone unde sigur ploua. Nu dureaza mult si intram in ploaie, doar ca in 5 minute se opreste si iese din nou soarele, apoi din nou istoria se repeta, si tot asa pentru vreo 100 de kilometri. Ai impresia ca treci pur si simplu prin niste perdele de ploaie. Drumul e aproape pustiu, singurele vehicule pe care le mai intalnim sunt masini cu rulote si motociclisti. Chiar e amuzant ca la cat de pustiu e drumul, ne oprim la un moment dat intr-un popas si lasam motoarele putin mai in drum, iar vanzatorul de acolo ne spune sa le mutam ca poate vrea sa treaca cineva… cine?! Nu e nimeni!


DSC_9181.JPG
Langa Ivalo
La Ivalo ne mai oprim odata pentru realimentare si ii dam bataie. Inca e soare iar drumul incepe sa fie chiar interesant. Au inceput sa apara si niste dealuri putin mai serioase si drumul serpuieste pe malul unui rau. In sfarsti mai avem si noi parte de cateva curbe! Pe la ora 14 incepe sa ploua din nou dar de data asta trec cele 5 minute si nu se opreste… tot mergem in speranta ca se va opri la fel ca si pana acum. Doar ca ploaia se incapataneaza sa cada si se si inteteste. E cazul sa ne oprim sa mancam si sa-I asteptam si Andrei si Adina care intre timp s-au regrupat cu colegii nostri de drum, cei din Iasi.

Trece o ora si ploaia tot nu s-a oprit. Asta e… ma echipez de ploaia si plecam mai departe.

DSC_9185.JPG
Primul indicator spre Nordakapp
Desi ploua, moralul mai creste putin pentru ca intalnim primul indicator rutier catre Nordkapp: mai avem 365km. In 50 km ajungem la granita cu Norvegia. Oprim sa alimentam pentru ultima oara in Finlanda unde totusi benzina e ceva mai ieftina. Alimentam si cu cateva beri. Dupa vreo 15 minunte apare si restul grupului: Andrei, Adina si cele 2 motoare din Iasi. Suntem in formatie completa din nou. Ploua deja de 3 ore si lumea cauta tot felul de solutii sa rezolve micile brese in echipament: unii  isi mai iau manusi, altii sosete sau spray de impermeabilizat inclatamintea. La mine pare ca banda adeziva aplicata cu 2 zile in urma inca isi face treaba.

Plecam cu totii spre Norvegia. Ploua in continuare si temperatura a ajuns la vreo 8 grade. Nu ne dorim decat sa ajungem odata la cazare, intr-un loc uscat si sa ne odihnim. Pe la ora 7 ajungem la un fiord. In capatul acestuia, 100 km mai la nord, pe o insula e Nordkapp. Deja peisajul s-a schimbat complet: acum pe o parte a drumului avem marea iar pe partea celalata avem muntii. E spectaculos! Varfurile muntilor sunt ascunse de nori de ploaie, pe alocuri se zaresc petice de zapada iar din loc in loc se vede cate un fir de apa care coboara aproape vertical printre stanci.


DSC_9198.JPG
dupa Lakselv
Ploaia refuza sa se opreasca desi la meteo spuneau ca la ora asta ar cam trebui sa se termine. E timpul sa ne oprim. In primul sat intrebam de cazare dar totul e ocupat. Mai avem o sansa in Repvag, urmatorul sat la vreo 30km. Drumul si peisajul devin din ce in ce mai spectaculoase. Cum sa explic?... imaginati-va cum ar arata Transfagarasanul daca ar creste nivelul apei marii pana undeva la cota 1600 adica undeva pe la cascada Capra… Fix asa arata si aici! Nu mai sunt copaci, sunt doar stanci, muschi, licheni sim area.

Dupa cateva curbe intram intr-un tunel. Are vreo 3 km. Macar aici nu mai ploua. La iesirea din tunel urmeaza o curba si drumul se ingusteaza. Eu sunt ultimul  si in fata mea e Alex. De dupa colt, din curba apare un tir iar drumul fiind foarte ingust il surprinde pe Alex care evita in ultimul moment un impact intre cutiile laterale si tir. Cred ca a trecut la vreo 15cm cu cutia stanga de remorca tirului. Apoi pare sa se redreseze din eschiva, doar ca in secunda urmatoare I se opreste motorul si franeza brusc in fata mea. Franez si eu cat pot doar ca nu mai reusesc sa opresc la timp… pe jos e ud. Ma infig cu roata si farul in spatele lui. E ok nu a cazut niciunul, doar ca atunci cand dau sa plec ghidonul se misca foarte greu! La dracu! Sa vezi ca s-a indoit furca…. Reusesc sa imping motorul pana pe marginea drumului si incepem sa ne uitam. Nu e furca… e roata… e pe janta. De la impact s-a taiat amvelopa si s-a indoit serios si janta. Perfect! Suntem in mijlocul pustietatii, e Duminica, e 9 seara, ploua si e frig! Si mai suntem si in Norvegia unde e foarte scump totul.


DSC_9203.JPG
problem....
DSC_9202.JPG
detaliu de janta...
DSC_9206.JPG
time out..
Incerc sa umflu roata cu o pompa dar nu am nicio sansa. Janta e indoita de poti sa bagi degetul, iar taietura nu imi dau seama daca e patrunsa pana pe partea cealalta. Ideea e ca nu am cum sa mai misc motorul de aici. Sun la o firma de asistenta si cam dupa o ora de asteptat in ploaie, imi trimit un camion sa ma ia. Intre timp Andrei a gasit cazare in satul urmator, in Repvag. Vorbim cu soferul si acesta ne spune ca va duce motorul in urmatorul orasel la vreo 40km iar pe mine ma va lasa la cazare urmand ca maine la prima ora sa comande o anvelopa noua si sa incerce sa indrepte janta. Problema e ca daca nu reuseste sa o indrepte, va trebui sa comande una noua si asta in cel mai bun caz va ajunge maine la ora 4.


In drum ne lasa si pe noi la cazare iar el pleaca mai departe cu motorul… Practic am dat motorul unui strain fara sa semnez nimic… Sa vedem maine ce reusim sa rezolvam.  Anvelopa nu va ajunge mai repede de ora 1 deci maine program de voie! Putem dormi cat vrem!


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 7

DSC_9132.JPG

Aseara, a fost mai mult seara pentru ca nu s-a facut deloc intuneric. Am stat la foc de tabara pana pe la unu si ceva dar era putin cam ciudat sa stai la foc pe lumina... Dupa o masa buna cu slanina si fruipturi, ne-am bagat la culacare la putin timp dupa apus, sa nu cumva sa ne prinda rasaritul treji, mai ales ca soarele rasarea la ora 3.
Pe la 9 a.m. ne-am trezit, am strans totul rapid si ne-am decis sa ne oprim la prima benzinarie pentru cafea. Peste lac, in directia in care ne indreptam se vad nori grei de ploaie asa ca ne decidem ca ar fi mai safe sa ne luam echipamentul de ploaie pe noi. Fix cand ne-am urcat pe motor a inceput sa ploua. Macar am apucat sa strngem corturile pe uscat...

DSC_9103.JPG
langa Siikalatva
Urmatorii cativa zeci de kilometrii ii mergem prin ploaie pana dam de o benzinarie unde oprim sa alimentam si sa mancam. Ce ne frapeaza in continuare, e ca desi afara sunt doar vreo 13-14 grade, majoritatea oamenilor de aici umbla in pantaloni scurti, slapi si mananca inghetata... Chiar am auzit o poveste amuzanta cu o doamna din Laponia care in perioada asta doarme in pivinita pentru ca la parter, in casa, e prea cald.
Benzinaria in care ne-am oprit, e la cativa kilometri de Oulu. Aici intram in vorba cu un cuplu de finlandezi care au remarcat ca venim de departe si ne intreaba incotro mergem. De la ei aflam ca la cativa kilometri mai incolo, e un magazin mare cu echipament moto. Alex e deja ud la picioare de la mersul prin ploaie iar Adina sufera din cauza frigului. Hotaram sa ne oprim la magazin pentru ca e in drum.
Aici gasim de toate: pe langa o gramada de modele de motoare, au toata gama de accesorii si echipamente: genti de motor, manusi, geci, incaltari, tot ce-ti trece prin cap. Adina isi gaseste o mesada cu incalzire electrica iar Alex isi ia niste cizme impermeabile. Baietii, pe langa magazin, au si un service si in cateva minute monteaza o priza pe motorul lui Andrei pentru a cupla mesada electrica.
Toate opririle astea ne-au cam intarziat, este deja ora 13 si noi nu am facut decat vreo 80 km. Imediat dupa Oulu, gps-ul ne joaca o festa si ne ia putin pe alt drum. Gasim rapid o ruta alternativa, si chiar e mai bine asa, pentru ca drumurile secundare sunt mai pitoresti. Din pacate vremea nu prea tine cu noi... de cand ma plecat din Tallinn nu prea am mai vazut soarele. Tot timpul cerul e acoperit cu nori gri de ploaie dispusi in fasii, ceea ce e frustrant pentru ca mereu ai impresia ca una din acele fasii de nori de la orizont e cer senin sau un nor alb de vreme frumoasa... si de fiecare data nu e asa..

DSC_9107.JPG
Alakylä
DSC_9111.JPG
Alakylä
La vreo 30 de kilometri de Kemi, o luam pe o scurtatura. E un drum care ar trebui sa ne scoata dupa orasul Kemi in drumul E75. Pana acum am mers pe drumuri principale si in Finlanda la 80% din zonele cu restrictii de viteza, au montate radare fixe. Si functioneaza! Mergand pe ideea aia ca daca nu depasesti cu mai mult de 10km/h viteza legala, nu se intampla nimic, am trecut pe langa un radar cu 68 in zona de 60km/h si chiar in dreptul stalpului cu radar... zdrang! un blitz direct in ochi! noroc ca nu am numere la motor, pe fata, si nu cred ca au cum sa ma recunoasca :). Acelasi lucru il patesc si Alex si Andrei. De acum incolo suntem mult mai atenti si incercam sa nu depasim cu mai mult de 2-3 km/h viteza legala iar eu am capatat un reflex si la fiecare radar ma uit la camera si ma stramb in toate felurile. Ideea e ca pe acest drum secundar nu mai sunt radare, traficul e aproape inexistent asa ca reusim sa mergem mai repede.
Dupa vreo 25 km de drum ok, ne oprim pe un pod sa facem poze si chiar ne intrebam de ce nu o ia nimeni pe acel drum inainte, pe unde ar trebui sa o luam si noi. Doar e un traseu pe unde ne-a bagat Google! Imediat dupa ce intram pe acel drum, se termina asfaltul... doar ca in Finlanda drumurile de pamant sunt mult mai bune decat multe drumuri de la noi, ca sa nu mai vorbesc de cele din Ucraina. Daca mi-ar fi zis cineva ca o sa merg cu Hornetul cu 100km/h pe macadam, as fi zis ca e nebun! dar iata ca se poate. Segmentul asta tine vreo 20km si reusim dupa vreo 15 minute sa iesim in drumul principal si implicit la asfalt.

DSC_9115.JPG
Santa Claus village

DSC_9117.JPG
acasa la Mos Craciun
Urmatorea oprire e le Rovaniemi, la satul lui Mos Craciun care este asezat pe cercul polar. Ma rog... inteleg ca cercul polar nu are o pozitie fixa din cauza modificarii inclinatiei pamantului, dar daca vrei sa-ti faci o poza sa arati ca ai trecut de cercul polar, aici e locul potrivit. Satul lui Mos Craciun e de fapt un sat de vacanta care in aceasta perioada e inchis pentru ca se renoveaza, sau pentru ca Mos Craciun lucreaza de fapt sa faca jucarii si nu are timp de turisti. Practic aici gasim un magazin de suveniruri, destul de kitsch-oase in mare parte, si cam atat... E cam dezamagitor, asa ca plecam mai departe.

DSC_9126.JPG
prin Laponia
DSC_9128.JPG
Laponia
De vreo 3-4 zile incoace drumul e destul de plictisitor, totul e foarte plat, sunt linii drepte de 2-3 kilometri si din cand in cand niste curbe foarte largi. Si pe langa asta, mai e si innorat. La fel ca si ieri pe la ora 7, in sfarsit apare putin si soarele... Noi suntem deja obositi si demoralizati de ultimele zile cu ploaie, frig si nori asa ca ne bucuram ca niste copii de aparitia neasteptata a catorva raze de soare. Andrei ridica mana in aer in semn de victorie iar eu fac slalom pe drum pentru a marca momentul.
Pe la ora 9 dam peste un camping foarte simpatic pe malul unui rau. E destul de ok asa ca ne decidem sa innoptam aici sau ma rog... e lumina... mai corect zis: sa dormim aici. In seara asta soarele va apune la 1.06 si va rasari la 1.36 deci avem super oferta: 2 la pret de 1: apus si rasarit aproape in acelasi timp.
Ne parcam motoarele si aprindem un foc. Locul e superb doar ca ne lovim de o problema la care nu ne-am fi gandit: este plin de tantari! M-a avertizat o prietena cu in nord cam asa e, dar nu am crezut-o. E mai rau, mult mai rau decat la noi in Delta. Acolo macar sunt activi doar pe crepuscul, adica dimineata si seara. Aici e crepuscul tot timpul! suntem mancati!

DSC_9140.JPG
camping Orakoski

DSC_9145.JPG
camping Orakoski

citeste mai departe: ziua 9


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 6

DSC_9072.JPG

Aseara am stat pana tarziu la sprituri si ne-am culcat pe la 2. Dimineata ne-am trezit si primul lucru pe care l-am observat a fost ca sacosa cu mancare era imprastiata peste tot si pasarile ne mancasera mancarea… ce prosti! Zici ca suntem pantofari d’aia care nu au mai stat niciodata la cort! Asta e… noroc ca supermarketul e chiar la iesirea din camping asa ca ma duc sa refac proviziile.

Pana mancam, pana ne dusam si impachetam se face ora 11.30. Intre timp se casca si o gaura in nori si se arata putin de cer senin. E timpul sa plecam, tot spre nord. Pana iesim din Helsinki e putin aglomerat, mai dam si de un mic ambuteiaj pentru ca a fost un accident in lant pe autostrada, apoi traficul devine ok.
DSC_9051.JPG
camping la Helsinki
Din pacate la orizont apare un nor negru iar in spatele lui cerul e gri uniform. Imediat cum ajungem sub nor, incepe sa ploua. Nu foarte tare, doar o burnita marunta, suficient cat sa ne faca sa oprim pentru echipare. Eu sunt optimist si ma decid sa mai merga asa, sperand ca scapam rapid de ploaie. In Finlanda, oamenii sunt foarte pretenosi: la toate benzinariile vine cinva care fie ne intreaba unde merge si de unde venim, fie sunt motociclisti care ghici unde merg? Tot la Nordkapp…
Plecam mai departe dar nu avem noroc… Dupa vreo 20 de kilometri le fac semn baietilor din fata sa oprim sa ma echipez si eu. Singurul punct vulnerabil in echipamentul meu, sunt cizmele, care au o zona din material textil pe unde intra apa, asa ca Andrei se duce sa cumpere o rola de “duct tape” adica banda adeziva, d’aia de vezi in filme cand ia cineva ostatici si le pune banda peste gura. Il intreaba, pa vanzator daca are, si asta, nu prea stie engleza dar intelege ceva cu “duck” asa ca il trimite pe Andrei la restaurantul de alaturi…. A crezut ca vrea vre-o fruptura de rata… In final reuseste sa o gaseasca, normal ca nu la restaurant… Ne badajam cizmele cu scotch si plecam.
Sunt 15 grade si ploua mocaneste, dar macar avem un fel de drum expres si ne miscam repede. Ploaia se joaca cu nervii nostri, ba pare ca se opreste, ba se inteteste…si tot asa ne tine pret de vreo 2 ore. Banda adeziva isi face treaba pentru ca sunt inca uscat.

DSC_9055.JPG
protectie de ploaie
Dupa ce trecem de Lahti, ploaia da semene ca se opreste. Mergem deja de vreo doua ore prin ploaie si moralul e cam la pamant. De cand am ajuns la Tallinin, in urma cu 2 zile, nu am mai vazut soarele iar de cand am intrat in Polonia, peisajul e aproape neschimbat: Aceleasi paduri de pini sau de mesteceni si conifere, drumuri drepte peste dealuri line si asfalt impecabil. Totusi, in Finlanda sunt mult mai multe paduri. De fapt, 80% din drum e prin padure. Felul in care arata padurile astea si faptul ca peste tot se vad stanci te face sa crezi ca esti undeva la munte la noi in tara, doar ca cineva a luat peisajul si l-a aplatizat.
DSC_9061.JPG
distractie in benzinarie
Pe la ora 6, in sfarst apare soarele!. Oprim intr-o parcare sa ne bucuram de peisaj si sa ne incalzim, dar pare ca a fost doar “publicitate”… a iesit doar vreo juma’ de ora si apoi cerul s-a acoperit din nou cu nori. Apoi dupa vreo ora a iesit din nou cateva minute si iar a disparut…
In seara asta ne-am decis sa dormim in salbaticie si vremea e un factor important pentru o seara reusita. Prognoza nu e prea favorabila, pare ca urmatoarele cateva zile vom avea parte numai de vreme de genul asta. Mai bine nu ne mai uitam pe nicio prognoza.

DSC_9068.JPG

DSC_9071.JPG

Pe la ora 9.30 ajungem in preajma lacului unde ne-am propus sa incercam sa campam. Ne-am pregatit pentru seara asta: in urma cu vreo 200 de kilometri ne-am cumparat fripturi, carnati, carbuni, tavite din aluminium pentru gratar… tot ce mai avem nevoie, e sa gasim un loc bun de campare. Intram pe un drum forestier, si dupa doua curbe dam de locul ideal: e fix pe malul lacului, avem vatra pentru foc, avem mese si bancute si locuri de campare. Si nu e nimeni! Nici nu speram la mai mult de atat! E perfect. Ne instalam corturile, si aprindem focul. Pana sa se faca jarul pentru gratar, ne vine mareata idee sa facem frigarui pe bat cu slanina si paine. Rezultatul e ceva incredibil!! Cred ca nu am mai mancat de mult ceva atat de gustos! Facem vreo 3 serii de frigarui si la ultima mai adaugam si niste branza. E demential! Nu stiu daca o sa mai intre si friptura pentru ca deja ne-am saturat. Inchei aici pentru ca friptura e pe gratar iar tastatura e deja unsuroasa de la slanina…

DSC_9082.JPG

DSC_9087.JPG
livingul
DSC_9089.JPG
cazare la malul lacului
DSC_9093.JPG
slanina la protap
Maine vom ajunge la Mos Craciun. As zice nopate buna! Dar e ora 12.06 si inca e lumina. Mai sunt 3 ore si rasoare soarele...

Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 5

DSC_9000.JPG

Azi e zi de pauza. Avem doar de trecut din Tallinn in Helsinki. Ne-am propus sa ne trezim ceva mai devreme, sa vizitam putin centrul orasului, si apoi sa ne suim pe vapor iar seara sa vizitam Helsinki-ul. Doar ca la ora 8 cand am deschis ochii, afara era mohorat si ploua torential. Am mai dormit pana pe la 9 si ne-am dat seama ca partea cu turismul prin Tallinn a picat. Asa ca am luat-o usor si la10.30 am plecat. Am avut noroc: in primul rand, fix cu 10 minute inainte sa plecam, s-a oprit ploaia. Apoi, motoarele noastre au dormit peste noapte intr-un garaj, deci sunt perfect uscate.

DSC_8975.JPG
garajul din Tallinn
In 15 minute suntem in port si aici ne despartim: Andrei si Adina au bilete la un vapor, noi la altul. Ei pleaca cu vaporul de ora 12, noi cu cel de ora 12:30, asa ca eu cu Alex suntem primii la coada, la urcarea pe feribot. Dupa 10 minute mai apare un motociclist finlandez care se intoarce din Germania de la un festival BMW. Ne povesteste ca a fost prin toata Europa inclusiv prin Romania unde i-a placut foarte mult si unde normal ca a fost pe Transfagarasan.

DSC_8978.JPG
terminalul D in Tallin
DSC_8984.JPG
in cala la Baltic Queen
La ora 11.40 se da drumul la acces pe vapor. Baietii de la Tallink ne leaga motoarele de punte ca sa nu se rastoarne in timpul calatoriei, pentru ca marea e destul de agitata. Lasam totul pe motor si ne urcam pe "sundeck" la etajul 10 sa vedem plecarea din port. Sundeck e un nume impropriu pentru ca afara sunt 15 grade, bate vantul si deasupra plutesc niste nori grei de ploaie.
Pe vapor toata lumea misuna cu bax-uri de bautura, ba chiar unii au carucioare burdusite cu zeci de bax-uri. E semn ca vom ajunge in iadul betivilor: tarile scandinave, unde berea la supermarket pleaca de la 3 euro in sus iar la restaurant nici nu mai zic... Apropo' de betivi, asa te simti pe vapor, zici ca ai baut toata noaptea, vaporul are un usor tangaj, te ia ameteala, iar cand mergi ti-e greu sa tii o linie dreapta.

DSC_8990.JPG
portul din Tallinn
Dupa ce mancam un meniu putin cam scump, plecam sa exploram atractiile de pe vapor. Chiar langa  restaurant exista un bar cu formatie si aici un fel de matusica de vreo 50 de ani intretine atmosfera cantand niste slagare estoniene. Lumea pare sa aprecieze spectacolul pentru ca toti batraneii sunt pe ringul de dans cu sotiile lor si le invartesc cu incetinitorul pe ritumul muzicii. Plecam repede sa nu ne deprimam.
La ora 4 fix, parcam vaporul, adica blocul de 10 etaje in port la Helsinki. Aici macar nu mai ploua...
Reusim sa ajungem pe bajbaite in centul orasului pentru a ne reintalni cu Andrei si Adina. Orasul e simpatic dar atmosfera e destul de mohorata. Problema e ca nu am vazut niciun motor pe strada si nici motoare parcate si nu stim daca e ok sa parcam taraneste ca in Romania pe trotuar, sau trebuie sa parcam pe locuri marcate si sa platim parcarea. In final ne decidem sa parcam pe o straduta laturalnica pe locuri marcate, cand auzim claxoane si niste muncitori ne fac semne disperate. Probabil ca nu e ok unde vrem sa parcam, dar se dovedeste, de fapt, muncitorii sunt romani si ne-au observat numerele de inmatriculare si vin sa ne salute. Noroc cu ei ca ne indruma catre niste locuri de parcare pentru motociclete unde nici nu e nevoie sa platim.

DSC_9007.JPG
andocarea la Helsinki
DSC_9017.JPG
caedrala din Helsinki
DSC_9022.JPG
Helsinki
Pana sa apara Andrei, plecam la o plimbare prin oras. Prima oprire e pe treptele catedralei din Helsinki, doar ca aici in loc sa auzim muzica de orga, auzim niste muzica de la un concert rock. Pare ca e aproape, asa ca o luam pe urmele sunetului sa vedem ce se intampla. Pana la urma descoperim ca de fapt e un mega festival de rock in centul orasului, intr-un parc, si toata lumea s-a adunat sa asculte muzica. Cei care nu au bilet, stau pe iarba cu o bere, o vodka, si asculta muzica. E misto atmosfera: in tot centrul orasului rasuna muzica si se simte energia aia pe care o ai cand te duci la un concert si esti nerabdator sa ajungi in fata scenei.
Din pacate nu avem bilet si trebuie sa plecam sa cautam cazare. Ne decidem ca nu se mai poate trai in lux ca pana acum pentru ca am ajuns in Scandinavia, si ca in seara asta va trebui sa dormim la cort.
Anulez cererea pe care o facusem pe Airbnb si la care nu primisem niciun raspuns, si normal ca imediat ce luam aceasta decizie incepe sa ploua. Asta e... vom pune cortul pe ploaie.. specialitatea preferata a lui Andrei.

DSC_9042.JPG
la camping in Helsinki
La 7 ajungem in camping si dupa ce ne instalam, plecam la un supermarket sa ne luam de mancare. Ne intoarcem la camping cu sacosele pline si in loc sa mancam ce am cumparat, Alex scoate slanina si tuica luate la pachet. Avem si ceapa. Nu ne mai trebuie nimic, slana e perfecta si e suficienta cat sa ne saturam si sa mai ramana si pentru alte seri. Sutem probabil cam nationalisti...ceapa cu slana la Helsinki! ce poate fi mai frumos...
De acum incolo, incepe viata in salbaticie. Pentru urmatoarele zile planuim foc de tabara si carne la figaruie... sper sa ne iasa...

Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 4

DSC_8958.JPG

Aseara ne-am culcat tarziu, undeva pe la 2-3, pentru ca am mai stat la "discutii" pana tarziu in noapte. Ne-am hotarat sa nu incercam sa ne trezim foarte devreme pentru ca nu are rost sa plecam obosti pe drum mai ales ca ziua va fi din ce in ce mai lunga si teoretic avem timp suficient sa ajngem pe lumina. In consecinata ne-am trezit pe la 8-9, apoi eu cu Alex ne-am curatat si uns lanturile si am reusit sa plecam pe la 11.
Din Kaunas am iesit relativ repede pe autostrada A1 si dupa vreo 20 de kilometri am iesit pe drumul A8 cate Riga. Eu sunt cu rezervorul spre gol si aici mi se par ceva cam rare benzinariile asa ca la prima pe care o vad, fac semne disperate sa ne oprim. Andrei nu m-am vazut dar a oprit oricum. Nu gasim hot dog dar in schimb au kebab, asa ca ne luam micul dejun aici.

DSC_8932.JPG
caazare de la Kaunas
Pe la 12 o luam din nou din loc si dupa vreo 80 de kilometri, intr-o benzinarie langa Panevėžys, ce sa vezi... ne reintalnim cu prietenii nostri din Iasi. E ceva dubios pare ca ori noi ii urmarim pe ei ori ei ne urmaresc. Nici nu ma simt plecat din tara avand in vedere ca peste tot dam de romani: pe drum am mai vazut un cuplu de romani din Cluj cu un motor care probabil ca se duc si ei tot la Nordkapp... Baietii din Iasi vor sa bifeze toate capitalele de pe traseu asa ca astazi ii vom lasa in urma pentru ca ei  vor sa ramana peste noapte la Riga. Ne spun ca vor recupera in Finlanda si vom ajunge cu totii pe 11 iulie la Nordkapp. Eu sincer cred ca au calculat ceva gresit...dar vom vedea...

DSC_8944.JPG
reintalnirea cu baietii din Iasi langa Panevėžys
Andrei e stresat de jocul pe care il are la cric si se hotaraste sa se opreasca la un service BMW in Riga sa-l verifice. Eu cu Alex am vrea sa vedem centrul vechi din Riga asa ca ne decidem sa ne despartim si sa ne reunim intr-o benzinarie la vreo 70km dupa Riga. De la benzinarie mergem intins pana la Riga fara nicio oprire.
Intre Lituania si Letonia nu exista aproape nicio diferenta, totul arata identic: drumurile sunt la fel de bune, peisajul e idenitic, daca nu eram atent nici nu observam ca am trecut in alta tara. Oricum de cand am intrat in Polonia, drumurile sunt la fel: sosele drepte ca-n palma, multe paduri, zici ca avem un deja vu da 2 zile incoace. Nu zic ca nu e frumos, mie imi plac la nebunie padurile de pini sau cele de foioase, dar le vezi odata, de doua ori, de 100 de ori, mergi, mergi... si nu se schimba nimic! e ca in Ziua Cartitei!
La ora 3 parcam in centrul vechi din Riga. Ne luam lucruile de valoare dupa noi si plecam sa dam o tura. Orasul e mic, asa ca dupa aproximativ o juma' de ora ne declaram multumiti de ce am vazut si ne asezam la o terasa sa asteptam un semn de la Andrei si Adina cand or termina cu verificarea din service. Ne e cald si am vrea un loc la umbra dar nu sunt locuri libere asa ca ne asezam la soare. Chiar cand ne plangeam ca e cald si soare, deodata sa intuneca si incepe vantul... la orizont e un nor negru de frutuna chiar in directia in care va trebui sa plecam.

DSC_8949.JPG
Riga
DSC_8953.JPG
Riga
DSC_8955.JPG
Riga
DSC_8959.JPG
Riga
DSC_8964.JPG
nori de furtuna langa Riga
Pare trista situatia. Nu am niciun chef sa-mi iau echipamentul de ploaie pe mine, deci ar fi mai bine sa o luam din loc, poate reusim sa depasim norul.
Suntem la limita, vantul bate extrem de tare, iar cerul e impartit in doua: pe partea stanga avem nori negri de furtuna iar pe partea dreapta  e aproape senin. Dumul merge nehotarat, cand spre furtuna, cand spre zona cu cer senin. Ii dam bataie si dupa ce ne stropesc cateva picaturi de ploaie, reusim sa lasam in urma norul si iesim la lumina. Asta se numeste noroc! :).
Pe la 6 ajungem la locul de intalnire si ii gasim pe Andrei si Adina relaxandu-se pe iarba langa benzinarie.

DSC_8965.JPG
langa Dunte, Letonia
Andrei tocmai a reusit sa scape dintr-o situatie destul de delicata: a reusit sa ia un radar in afara localitatii cu mult peste viteza legala, iar sanctiunea e amenda intre 400 si 600 Euro, confiscarea motorului si suspendarea permisului timp de 6 luni. Cum a reusit? O masina fara insemne, cu radar, l-a detectat, au venit dupa el cu girofarurile aprinse si dupa ce i-au povestit ce il asteapta, Andrei le-a propus o afacere. Probailca asta sprau si ei, astfel incat sa fie bine pentru toata lumea. Politistii l-au invitat in masina de politie si dupa ce i-au cerut telefonul ca sa se asigure ca nu-i poate filma, i-au spus sa scape pe jos, pe podeaua masinii, toti banii care-i considera el ca ii are in plus in portofel. Dupa un calcul aritmetic simplu, respectiv cat costa aducerea motorului pe rampa in tara, cat costa sa se intoarca in Letonia undeva de in preajma Cracinului ca sa-i recupereze carnetul, s-a decis ca o spaga cu doua zerouri e la super-oferta, asa ca lucrurile s-au rezolva repede cu 2 hartii scapate din portofel.

DSC_8968.JPG
dupa intrarea in Estonia
Dupa acest eveniment mergem mai precaut, mai ales ca in Estonia amenzile sunt de 10 ori mai mari.
Mai avem de mers vreo 200 de kilometri si peisajul ramane aproape identic. Singura diferenta e ca aici sunt mult mai multe paduri si radarele fixe sunt cam la fiecare 10 kilometri. Cu toata precautia mea se pare ca voi primi o felicitare prin posta de la polita din Estonia, insotita de o poza de profil pe motor cu mine depasind de putin viteza limita.
Asta e... daca nu ne-au oprit, probabil ca vom ramane doar cu o datorie catre statul estonian pe care sper sa nu o platesc niciodata.

DSC_8972.JPG
paduri de pini langa Varbola
Mai avem putin pana a Tallin, e deja ora 9 seara si sunt din ce in ce mai multe semne ca ne apropiem de cercul polar: soarele e inca pe cer la ora asta, dar afara e destul de racoare, sunt 16 grade si simt ca incep sa-mi inghete mainile.. in Finlanda, e clar, voi trece la haine mai groase.
La 9:40 ajungem in sfarsit la cazare. Suntem la jumatatea drumului pana la Nordkapp iar maine vom avea o zi de pauza: doar vom trece Marea Baltica pana la Helsinki. De maine se termina si cu luxul si vom incepe sa dormim la cort. Urmeaza Scandinavia!

DSC_8974.JPG
ultima oprire inainte de Tallinn


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 3

DSC_8909.JPG

Dupa ziua pierduta in granita dintre Ucraina si Polonia, acum mai avem doua zile sa ajungem la Tallinn si aproximativ 1000km, deci practic revenim la planul initial facut de mine, adica un segment de la Lublin la Kaunas si unul de la Kaunas la Tallinn.
La 8 suntem la micul dejun si la 9 si un pic suntem gata, mai putin Andrei si Adina care vor sa o ia mai usor asa ca eu cu Alex plecam inainte, urmand sa ne intalnim pe drum. Azi avem parte de o zi frumoasa cu cativa nori si o temperatura perfecta: sunt aproximativ 20 grade si adie putin vantul. 
Polonia e foarte frumoasa, zici ca esti intr-o reclama la paste fainoase: o campie imensa cu lanuri de cereale, cu palcuri de pomi si din loc in loc paduri de pini sau de foioase cu mesteceni. Problema e ca peisajul este identic peste tot, adica cei de la street view ar fi putut sa faca o mare economie in Polonia daca pozau doar un singur drum si copiau pozele pe toate celelalte drumuri din tara, mai ales ca Polonia e una din primele tari ca suprafata din Europa.

DSC_8894.JPG
langa Radzyn Podlasky
DSC_8897.JPG
Cumulusi
Undeva dupa Radzlyn Pdalsky ne reunim cu Andrei si Adina si dupa vreo 50 de kilometri, ne oprim sa mancam masa de pranz care a devenit traditionala de cateva zile incoace: hotdog facut la grill in benzinarie. Am crezut ca e ceva specific in Ucraina dar se gaseste si in Polonia in toate benzinariile. Sper sa-l gasim si in tarile baltice.

13621464_10209550648545111_2121044339_o.
Hot dogs!
Nu stiu ce e cu drumul asta, desi pare ca nu leaga niciun oras important din Europa, este full de tir-uri. De fapt cred ca nu am vazut atatea tir-uri pe un drum niciodata. Dupa Bialystok, spre Lituania devine si mai rau: sunt coloane intregi de tiruri, sunt cu zecile in coloana. Si problema e ca se mai inteteste si vantul din lateral. La fiecare cateva tir-uri care trec pe contrasens, ne izbeste un curent de aer de ne muta din loc. Chiar si Andrei care are ditamai parbrizul de protectie, e afectat de curentii de aer.

DSC_8906.JPG
Langa Bialystok
Cel mai nasol e cand trebuie sa le depasim, pentru ca drumul e destul de ingust si ca sa te asiguri trebuie sa ne apropiem de linia de demarcatie dintre benzi si aproape de fiecare data trece milimetric un alt camion de pe contrasens. E destul de stresant...
Din fericire drumurile din Polonia sunt impecabile si nu mai trebuie sa fim atenti sa evitam si gropile. Practic de cand am intrat in Polonia nu am vazut nicio groapa. 
Pe la ora 5 trecem granita in Lituania, adica trecem de panoul care indica ca am trecut granita pentru ca nu exista punct de control. Peisajul e identic ca-n Polonia, soselele sunt la fel de bune, singura diferenta e grafica semnelor de circulatie.

DSC_8913.JPG
Tirist pasionat de renastere
Desi ne-am luat corturile, avand in vedere ca inca preturile la cazare inca sunt ok, ne hotaram sa ne gasim si in seara asta o cazare. Deja, in Lituania, preturile camerelor la hotel sunt peste bugetul nostru, asa ca ne multumim cu un apartament undeva la 13 Euro de persoana pe noapte. Si cel mai bine, e ca apartamentul e chiar in centul orasului Kunas. Probabil ca altfel nu am fi venit nicioadata sa vizitam acest oras, asa macar vedem si noi piata centrala si doua strazi de langa. Oricum inteleg, ca asta e cam tot centrul.
Deja suntem pe aceiasi paralela cu nordul Angliei si se cunoaste: soarele apune mult mai spre nord, si la alt unghi, iar la ora 11 inca mai e lumina. Centrul vechi din Kunas e destul de populat asa ca ne mai intindem la niste litri de bere. Am gasit un bar unde au bere artizanala la cilindri de 3 sau 5 litri. 6 litri ar trebui sa fie suficienti...
In sfarsit am avut o zi fara probleme! sau, ma rog..., nu cred ca se pune surubul de la cricul lui Andrei care s-a slabit si speram ca la noapte sa nu cedeze, mai ales ca motorul meu ar fi o victima sigura. Am parcat lipit de el...

DSC_8915.JPG
Langa Kunas
DSC_8917.JPG
Kunas
DSC_8928.JPG
Bere artizanala la 3 litri
DSC_8925.JPG
Kunas

citeste mai departe: ziua 5


Costin Beekman

Articolul anterior: ziua 2

DSC_8869.JPG

Lviv, ora 7 a.m. E soare, dar putin cam racoare. Azi ne-am propus sa ajungem la Varsovia si am stabilit ca vom pleca in jur de ora 9. Eu cu Alex coboaram pe la 8 si ceva la micul dejun iar Andrei si Adina dupa un somn ceva mai lung, sunt gata pe la 9.15. Pe la 10 reusim sa ne impachetam si sa plecam.

DSC_8860.JPG
Lviv, Ucraina
Pana la granita de la Rava-Ruska sunt cam 60 de kilometri. Mai facem o ultima oprire cu cativa km inainte de vama pentru alimentare si aprovizionare cu bautura si tigari. Aici totul e foarte ieftin! de exemplu un pachet de tigari e cam 80 eurocenti iar o sticla de coniac de 750 ml e aproximativ 3 euro.
La 11 ajungem in granita si dam peste un mare ambuteaj. In fata se vede o multime de oameni. Nu prea ne dam seama ce se intampla si ne facem loc usor, usor pana ajungem in fata. E totul blocat! Incepem sa intrebam in stanga si in dreapta sa aflam ce se intampla dar e foarte dificil pentru ca nimeni nu stie si nu intelege engleza. Reusim sa aflam ca granita e inchisa, ca nimeni nu stie de ce si cat va dura. Soldatii din granita ne spun ca poate dura intre o ora si 1, 2 sau poate chiar 5 zile. Nu intelegem nimic. Unii zic ca cica ar fi un summit NATO in Polonia si s-ar fi blocat granita ca sa nu intre teroristii... In fine.. ideea principala e ca ambele sensuri sunt blocate si nu putem iesi pe aici. Ne intalnim si cu cele 2 cupluri de motociclisti din Iasi care vor sa ajunga la Nordkapp, sunt bocati si ei in granita si incepem sa dezbatem situatia. Se pare ca toate granitele intre Ucraina si Polonia sunt blocate asa ca avem doua alternative: fie o luam spre sud catre Slovacia, ceea ce inseamna un ocol de vreo 400 de kilometri sau ar mai fi o varianta sa incercam prin Belarus. Andrei suna la consulat, la ambasada, la ministerul de externe si reuseste sa afle ca nu putem trece prin Belarus pentru ca e nevoie de viza. In rest nu aflam nimic pentu ca stirea e prea noua si nimeni nu stie nimic. Granita  s-a inchis acum o ora!

DSC_8866.JPG
granita de la Rava-Ruska
DSC_8868.JPG
 Rava-Ruska
Dupa ce epuizam toate variantele de telefoane, ne decidem sa o luam dpre sud catre Slovacia, asta parand cea mai buna sansa de a trece granita. Plecam cu cei 4 romani din Iasi si dupa cativa kilometri intram pe un drum secundar care merge spre sud, catre granita cu Slovacia. E groaznic... acum o ora speram ca vom intra in Polonia vom scapa de drumuri proaste si iata-ne din nou pe un drum plin de gropi, unde asfaltul pare ca a fost turnat undeva acum veo 20 de ani.

DSC_8872.JPG
Langa Nemyriv
Dupa 50 de kilometri ne decidem sa incercam si granita de la Krakovets. Ajungem aici in jur de ora 12 si situatia e identica: o multime de oameni si masini care satau in fata portilor inchise. Incercam sa aflam mai multe informatii si dupa multe discutii si semne cu oamenii din coada reusim sa aflam adevaratul motiv pentru care au fost inchise granitele: Azi a intrat in vigoare o lege prin care e obligatoriu ca toti ucrainienii care trec granita sa aiba viza. Drept urmare toata lumea care facea trafic de frontiera s-a organizat si a blocat granita ca sa protesteze si noi am fost prinsi la mijloc. Problema e ca nimeni nu stie cat va dura aceasta situatie.
Hotarm ca decat sa ne rupem motarele pe alte drumuri proaste incercand sa ajungem la granita cu Slovacia, mai bine stam sa asteptam. Sperante sunt ca poate in 2-3 ore se va deschide granita. Intre timp apar 3 motociclisti polonezi care si-au petrecut vacanta in Constanta si acum se intorc acasa. Cu ajutorul lor, pentru ca ei reusesc sa se inteleaga cu cei din vama, aflam ca mai exista un punct de frontiera care se pare ca e deschis doar ca drumul pana acolo e foarte prost. Cei din Iasi se hotaresc sa plece sa-si incerce norocul acolo si facem schimb de numere de telefon ca sa ne anunte daca reusesc sa treaca.
Intre timp noi ne mutam motoarele mai aproape de poarta de intrare in granita si la un moment dat se deschid portile. Toata lumea care astepta da navala sa intre in vama, doar ca protestatarii vin imediat si blocheaza din nou poarta. A reusit sa treaca doar o masina iar noi am ramas primii in fata portilor inchise.

DSC_8879.JPG
Granita Krakovets
DSC_8881.JPG
Granita Krakovets
E apoape ora 4 si dupa o ora si ceva de cand au plecat, aflam in sfarsit ca motociclistii din Iasi au reusit sa treaca de vama. Mai stam juma' de ora si ne hotaram sa plecam si noi. Pare ca aici nu se va rezolva prea curand situatia. Plecam in gasca cu cei 3 motociclisti polonezi si cu inca un motociclist din Germania cu care nu prea reuseste sa se inteleaga nimeni dar totusi prin semne reusim sa-i spunem ca vom incerca alta granita.

DSC_8885.JPG
granita Hrushiv
La 5 ajungem la cel de-al 3-lea punct de frontiera si aici se pare ca e deschis doar ca e coada foate mare. Noroc cu cei 3 polonezi care reusesc sa-i convinga pe vamesi sa ne lase in fata. In sfarsit, ne mearge si noua ceva bine! Trecem pe rand pe la toate ghiseele si dupa aproximativ o ora ajung si la ultimul ghiseu, la controlul vamal din Polonia. Aici vine o functionara sa ma controleze in bagaje, iar eu foarte sincer, declar tot ce am: o sticla de bautura si un cartus de tigari. Ea se uita la mine si imi zice ca nu e bine, imi spune ca am dat raspunsul gresit, trebuie sa spun ca am doar doua pachete mici de tigari.. ca atat e legal... Da! ce prost, nu stiu ce a fost in capul meu! asta vroiam sa declar si eu: am doar doua pachete de tigari.

DSC_8884.JPG
comando international pentru trecut granita
La ora 18.00, in sfarsit, dupa 7 ore, reusim sa intram in Polonia si in U.E. Noroc ca aveam o zi de rezerva pana la feribotul de la Tallin la care aveam cumparate bilete. Asta e, in loc sa vizitam Varsovia, am vizitat toate granitele dintre Ucraina si Polonia... ceva educativ, n-am ce sa zic...
Ziua e compromisa, asa ca ne decidem sa mai mergem pana la Lublin si sa innoptam acolo. E ok, mai avem 1050 Km pana la Tallin si doua zile pentru a prinde feribotul.

DSC_8887.JPG
intrarea in Polonia


Autentifica-te  
×