Mergi la conţinut
  • postări
    372
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    25.395

Postări în blog

pemotoare.ro

Am dormit prost, din cauza altitudinii. M-am trezit din oră-n oră, iar pe la 5 dimineața o vacă mușca cu atâta poftă din iarba de lângă iurtă că mi-era frică să nu-mi muște în curând in pat. Când mă hotărăsc să mă ridic din pat, văd că nu pot călca în piciorul drept. Pesemne că motocicleta mi-a prins, totuși, laba piciorului. Șchiop, nedormit și cu dureri de spate, încercă să mă organizez. Mănânc ceva, beau un ceai, fac bagajul, mă mai uit odată la Son-Kul și plec. 

Drumul până la Naryn, un orășel urât (ca mai toate din Kârgâzstan), merge greu. În prima parte am pietriș și praf, dar în a doua ies la asfalt. Și asfaltul ăsta, care leagă Bishkek-ul de pasul Torugart (granița cu China) e perfect. Doar nu era ca marfa chinezească să ajungă greu în Kârgâstan. Mă doare, în continuare laba piciorului drept, dar faptul c-am reușit să-mi pun cizma e semn bun. Fac tot posibilul să nu fiu nevoit să-l pun jos. Am încercat odată să țin motocicleta în el și-am simțit o durere care m-a secerat.

BMW_bannere_012019.gif

Dorm o noapte la Naryn, să mai prind putere și plec mai departe, spre Tash Rabat. Deși nu m-am obișnuit cu ora locală, am mai prins putere și parcă m-a mai lăsat piciorul. Sunt tot șchiop, dar e mai bine, semn că mâine voi fi ca nou. La hotelul din Naryn am întâlnit doi olanezi, bicicliști. Pe primul, la micul dejun, pe al doilea, pe o targă, în parcare, în timp ce era urcat în ambulanță. O căzătură cu bicicleta îi rupsese ceva în zona inghinală și nu mai putea nici să miște piciorul. Voi fi mai antent de aici înainte. Vreau să ajung întreg înapoi la Bishkek. 

Așa de mult îmi place șoseaua, că sunt pe cale să ratez intersecția cu drumul neasfaltat ce duce la Tash Rabat. Trec printr-un chei spectaculos și, după câteva minute, ajung la Caravanseraiu Tash Rabat, aflat într-o vale pitorască, în inima munților. Caravanseraiul era hanul unde negustorii, aflați în călătorie, se opreau ca să se odihnească. Tash Rabat este constuit din piatră și se crede că era un punct de oprire important pe Drumul Mătăsii. Astăzi locurile sunt pustii, dar acum 600 de ani pe aici trecea una dintre cele mai importante și aglomerate rute din lume – mărfurile din China și India – mătase și bijuterii, curgeau către apus, unde aveau să împodobească nobili cu stare de la marile curți. 

DSC03550-1620x1080.jpg Caravanseraiul Tash Rabat

Astăzi este liniște. Câțiva turiști și câțiva localnici care au ridicat iurți ca să câștige niște somi în plus. Apusul se lasă peste munți iar eu trag la primele iurți de lângă caravanserai. Nu mai sunt așa de fancy ca la Son-Kul. Pe jos nu mai găsesc covoare, ci doar iarbă, iar în sobă nu mai găsesc lemne, ci turte de bălegar uscat. În jurul iurților, bălegar mai proaspăt, de la vițeii care pare că stau de strajă. Până la urmă, calc într-o balegă. Era greu s-o ratez. 

Iau cina alături de un cuplu de nemți (am văzut foarte mulți nemți în Kârgâstan) care vin din China și-mi povestesc despre ororile din Xianjiang – regiune din China aflată imediat după munții la poalele cărora ne aflăm. Majoritari în acea regiune sunt uigurii – etnie de origine turcică, musulmană, persecutați de chinezi și trimiși în lagăre. Se spune că peste un milion de oameni sunt prizonieri în centrele de “educare vocațională”, așa cum le spun chinezii. Nemții îmi spun povești demne de 1984 al lui Orwell, dar cu tehnologie modernă. Sistemul “face recognition” funcționează așa de bine încât ești monitorizat permanent. Poliția te urmărește non-stop și știe fiecare mișcare pe care-o faci. 

DSC03543-1620x1080.jpgNu există lemne, așadar focul se face cu bălegar uscat

Altfel, cuplul de nemți mă face să zâmbesc. Sunt din Hamburg, el avea un BMW R1200GS cu care a făcut 5.000 de km în trei ani, și l-a vândut, iar ea, profesoară de științe politice, știe foarte clar că e periculos să mergi cu motocicleta în Germania. Sunt hikeri și backpackeri, dar nu le prea priesc condițiile de la iurtă. Mâncăm o supă și o mâncare de cartofi, primită cu mare bucurie. Ne-am săturat de atâta carne. În Kârgâzstan mănânci carne cu carne – nu e tocmai un rai culinar, mai ales în nord. Cred că niciunde n-am mai mâncat așa de prost.

Adorm greu, la fel ca-n toate nopțile de până acum și mă trezesc des. Se lasă frigul și mă bag mai adânc în sacul de dormit. Simt vântul în iurtă și observ că am o gaură fix deasupra capului. Mă folosesc de-o pătură ca s-o acopăr – în felul ăsta îi dau un plus de stil camerei. 

Mă trezesc pe la 5.00 și degeaba încerc să mai dorm. Citesc puțin mă apuc de strâns, iau un mic dejun frugal și încerc să aflu detalii despre ruta către Osh. Îmi dau seama că localnicii știu mai puține decât mine și nici măcar nu găsesc localitățile pe hartă. Pentru ei Osh-ul e la fel de departe cum e pentru mine Insula Paștelui. Și tot știu mai multe despre Rapa Nui decât ei despre Osh. 

DSC03575-1620x1080.jpgO nouă zi la iurtăDSC03501-1620x1080.jpgMă așteptă zile pline, așadar curăț și ung lanțul

Optimist, setez “Osh” în GPS. Ruta mea, sugerată de Sambor de la Adv Factory arată așa: Tash Rabat – Kazarman – Jalal-Abad – Osh – 607 km. Nu-i mare lucru, dacă plec devreme îi fac. Am făcut eu și 1.000 pe zi. Doar că nu iau în calcul starea drumului – iar starea asta e total lipsită de asfalt. De multe ori e un drum pe care, dacă ar exista agricultură, l-am numi “drum agricol”. Sunt porțiuni în care e mai lat și plin de pietriș – porțiuni care nu-s pe gustul meu. E foarte periculos cu motocicleta, pentru că dacă ieși de pe urma de roată de 30 cm unde pietrișul a fost compactat și dai în pietriș mare, ai șanse mari să te-ntinzi pe jos. Și, din când în când, inevitabilul wash-board unde trebuie să ai o anumită viteză ca să nu-ți distrugi motocicleta de la vibrații. Am câteva treceri prin vaduri de apă, dar nu-mi pun probleme și-ncerc să mă orientez. Drumul are mai multe ramificații, și intersecții, toate seamănă și trebuie să fiu foarte atent, altfel mă voi rătăci. Noroc cu maps.me, care funcționează fantastic. Dau peste niște case jerpelite și niște copii îmi ies în cale strigându-mi “hello, how are you”. Copiii fac parte din prima generație care studiază engleză la școală. Peste 10-15 ani, Kârgâzstanul va fi o țară unde chiar vei putea cere de mâncare fără să știi rusă. Le dau copiilor pachetul meu de biscuiți și merg mai departe. 

DSC03612-1620x1080.jpgDrumul dintre Tash Rabat și Baetovo

Zona asta e dezolantă. Seamănă puțin cu sudul Dobrogei de la noi, doar că totul e la o scara mai mare. Nu-mi rămâne decât să mă bucur de motocicletă. Setez traction control-ul la intervenție minimă, opresc abs-ul pe roata spate, setez cutia de viteze pe G (am modelul DTC), trec schimbarea pe manual și, dă-i. Îmi place să simt spatele cum derapează și gonesc pe drumul pustiu de parcă m-ar fugări lupii. Pe nesimțite, dezolantul se transformă în frumos. Merg pe o culme lină, dar mă aflu probabil pe la 2.000 de metri și văd în stânga o creastă a Tian-Shan-ului, care desparte Kârgâzstanul de China. Am un alt moment de euforie și ridic drona – sunt fericit c-am stâns imagini frumoase. Nu mă întorc cu mâna goală. În trei zile de Kârgâzstan am cât în două săptămâni de Rusia. 

Opresc să aranjez GoPro-ul și vine un localnic să-mi ceară de băut. Îi dau sticla cu apă. Bea (probabil din politețe), dar mă întreabă de vodkă. “N-am, nene, vodkă, nu vezi că sunt cu motorul”. Ne strângem mâna, plec mai departe, iar spectaculosul devine din nou dezolant. O zonă aridă, cu dealuri golașe și același drum pietruit și prăfuit. Mă țin tare de motocicletă și încerc să nu-mi pierd concentrarea. Suprafața nu e dificilă, dar devine monoton, iar monotonia cauzează neatenție și o clipă de neatenție poate aduce multe necazuri. 

DSC03632-1620x1080.jpgDezolantul se transformă rapid în frumos

Și cum trag de mine să ajung la Kazarman, văd două forme ce se profilează pe mijlocul drumului. Niște localnici, cred. De unde, sunt un cuplu de canadieni, care merg pe jos, între două sate pierdute din Kârgâzstan. “Ce faceți, fraților, pe jos, în pustiul ăsta. N-a trecut nicio mașină și, ce era să facem: am pornit la drum spre Kazarman, cine știe”. Și-au început călătoria în Vietnam acum doi ani și jumătate, au făcut toată China și drumul continuă spre Uzbekistan. Le urez baftă și la 5 kilometri dau de doi bicicliști din Germania, care au aceeași direcție. Sunt prăfuiți și rupți de oboseală. Au multe bagaje și țin o cameră de bicicletă de-a curmezișul pieptului. Îmi explică că-i ajută să tragă cu tot corpul. Par epuizați. Mai au vreo 50 de km din drumul ăsta pietruit și urmează un pas montan. Nu știu dacă vor reuși să ajungă la Kazarman. 

Kazarman e un sat pierdut unde se opresc mai toți cei care fac ruta asta. E singurul loc în care te poți opri și trebuie s-o faci. Starea drumului nu te lasă să mergi mai mult. Ajung în Kazarman la ora 17.00, după o zi de off-road, și-mi dau seama că n-are rost să merg mai departe. La orizont sunt nori de furtună și sunt prea obosit ca să continui în ritmul ăsta, așadar caut un home-stay. În Kârgâzstan funcționează un fel de agenție care se numește CBT – Community Based Tourism – în CBT sunt înrolate mai multe familii care pun la dispoziție camere pentru călători și turiști. Aleg o astfel de casă și îi întâlnesc acolo pe canadieni. Până al urmă, au reușit. N-avem ce mânca pentru că am ajuns târziu. Mergem la magazinul din sat, luăm un salam, niște roșii, un cașcaval, pâine, bere și vodkă și începem festinul. Stăm de vorbă până târziu, în noapte, despre mâncarea proastră din Kârgâzstan, despre China, despre Africa, despre toate. Lucrează într-o pădure din Canada și iubesc natura. Verifică dacă copacii sunt sănătoși și le oferă expertiză companiilor care replantează copaci după tăiere. Lucrează vara și câștigă destul de bine încât să-și permită să călătorească. Îmi explică că traiul e bun în Canada. Câștigurile sunt mai și cheltuielile mici dacă nu ții să locuiești în buricul târgului. 

Le povestesc despre o familie de nemți pe care-am întâlnit-o la Tash Rabat (alții decât cei cu China). Călătoresc cu un camion MAN (cum sunt cele de Dakar), pus la punct pentru expediție. Canadienii îi ironizează. “Noi le zicem German Tanks. Sunt indivizi cu bani cărora le place să se izoleze în camion. Nu văd, nu cunosc, nu trăiesc nimic din locurile prin care călătoresc. Dorm în camion, mănâncă în camion, nu socializează.”

Pe la miezul nopții mă retrag la somn și după niște bere Baltika amestecată cu vodkă am, în sfârșit, un somn bun. Dorm până la 8.00, iar canadienii mei par cam răvășiți la micul dejun: “prea multă bere”. Le donez niște solpadeină, facem schimb de contacte, ne strângem mâinile. 

DSC03590-1620x1080.jpg

Drumul e la fel – când îngust și cu șleauri, când pietruit, când washboard. Nici urmă de asfalt. Dar m-am odihnit și nu mă plâng. Până la urmă, de asta am venit aici. Dacă voiam șosele perfecte, mă duceam în Alpi. Trec un nou pas de 3.000 de metri, care leagăă regiunile Naryn și Jala-Abad. Munții pe care i-am trecut despart nu doar două regiuni cu nume diferite. Despart nordul rusificat, de sudul tradiționalist. Jalal-Abad și Osh sunt pe Valea Ferganei, un teritoriu mult-disputat, la granița cu Uzbekistanul. Se simte un aer oriental mult mai puternic – terase cu covoare pe pereți și șașlâc, cu narghilea și ceai. E cu totul altă țară. Bărbații poartă haine tradiționale, iar femeile sunt acoperite din cap până-n picioare. E o zonă fierbinte, tradiționalistă și religioasă, iar 3 din 10 oameni sunt uzbeci. 

Sunt 38-40 de grade, iar înainte de Jalal-Abad dau de asfalt. Bucuria e mare la început, dar dispare imediat ce văd traficul dintre Jalal-Abad și Osh. Nu e foarte aglomerat, dar după o săptămână de locuri pustii mi-e greu să mă adaptez la agitația asta.

Ajung, doborât de căldură la Osh. De data asta voi alege un hotel mai bun. Vreau răcoare, un duș bun, un pat confortabil, vreau să nu ies din clădire ca să mă duc la toaletă, vreau să-mi splă niște haine. Găsesc hotelul și rezerv două nopți. Vreau să scriu și să mă odihnesc. S-a dus, deja, o săptămână. Iar Osh, capitala Sudului, un centru important pe Drumul Mătăsii, una dintre cele mai vechi așezări din Asia Centrală, cu o istorie de peste 3.000 de ani, pare locul potrivit. Aici e locul de unde începe Pamir Highway. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Vara, când soarele topește zăpezile de pe înălțimi, kârgâzii își ridică iurtele în văile munților. Vor rămâne acolo, având grijă de animale, până ce vor da primii fulgi. Copiii sunt călare pe cai, femeile țin gospodăria, iar seara se-adună cu toții în iurtă. Iurta ține loc și de bucătărie și de dormitor.

Sunt mai multe drumuri care străbat munții dinspre Bishkek. Eu îl aleg pe cel mai simplu, dar și cel mai ocolit. Merg având profilul munților în dreapta și granița cu Kazahstanul în stânga. Sunt fericit c-am plecat la drum și singura grijă e să nu dau în vreun radar – atâția polițiști n-am văzut niciodată. Toți, cu pistoalele la ochi, doar-doar te prinde pe picior greșit. 

BMW_bannere_012019.gif

După liniile drepte încep urcarea pe o vale lină. Asfaltul este impecabil, traficul lejer, motocicleta toarce frumos, iar eu cursiv, viraj după viraj. Las undeva în stânga drumul spre lacul Issik-Kul, al doilea lac alpin ca mărime după Titikaka. Deocamdată nu e în planul meu.

Spre lacul Son-Kul ai mai multe drumuri. Din șoseaua pe care mă aflu eu sunt două rute. Iau drumul de Sud – aud că e mai frumos. Pe pe șoseaua principală se vede cum urcă spre cer, pietruit și liber. Sunt câțiva nori, sufcient cât să dea cerului și munților niște culori care te lasă fără suflare. Deși are în jur de 50 de km, voi petrece ore bune pe acest drum. Nu eram, cumva, pregătit pentru asta. Pentru drumurii pustii care să taie munți tăioși, ce încep cu pășuni și arbuști și se termină cu stânci golașe și ascuțite.

DSC03332-1620x1080.jpgSpre lacul Son-Kul

Opresc să ridic drona, să fac fotografii. Pun aparatul pe trepied și trec înainte și-napoi. Îmi place ce văd și sunt fericit că-mi place. După câteva zile de oraș, căldură și monotonie, am ajuns în sfârșit unde trebuia să ajung. 

Drumul șerpuiește printr-o vale, apoi trece peste un râu pe un podeț de lemn și continuă mersul în amonte. Nu e nici țipenie de om, doar niște vaci care pasc liniștite pe malul râului. Dar or avea și ele un stăpân. Apoi râul se face nevăzut, iar drumul începe să urce, ca un șarpe, câtre cer. Îmi dau seama că mă aflu într-un pas care mă va duce pe culmea muntelui. După câteva viraje mă opresc să scot niște biscuiți din geantă. E deja ora 5.00 și eu n-am mancat mai nimic. 

Bun, imaginează-ți Transalpina, dar mai îngustă și fără asfalt, iar tu să te oprești în mijlocului drumului ca să mănânci biscuții și nimeni să nu te deranjeze. Nimeni, absolut nimeni, n-a trecut pe-acolo cât timp m-am învârtit eu. Cuprins de extaz, ridic drona și o pun să mă urmărească. Sunt cu un ochi la dronă, cu unul la drum. La un moment dat, fix cum îmi stă în fire, cad ca berbecul. Voiam să pun piciorul jos dar n-am băgat de seamă că n-am unde să-l pun. Așadar, direct pe burtă cu motocicleta venind peste mine. Mă trag repede din reflex, dar tot îmi prinde piciorul. 

DJI_0261-1620x1080.jpgTerskey-Torkop Pass – 3133m

Sunt campionul căzăturilor stupide. Căzături gratuite, de pe loc, fără nicio explicație. Motocicleta rămâne într-o poziție imposibilă și fac trei încercări nereușite. Simt o durere în genunchiul stâng – e o problemă mai veche. Dacă mai devreme mă bucuram că nu-i nimeni pe drum, acum n-ar fi stricat o mână de ajutor. N-am ce face și mă văd nevoit să trag de roata față până aduc motocicleta într-o poziție din care s-o pot ridica. Mă împing în picioare, și gata. Cutia n-are nimic la prima vedere, doar o zgârietură în colț, crashbarul e si el zgâriat, hand-guard-ul e și el puțin atins. O nimica-toată. Cum se spune, i-am făcut botezul, nu? 

După ce urc pasul, mi se desfășoară în fața ochilor un tablou grandios. Lumina de apus, petele norilor pe pășunile verzi de la 3.000 de metri, lacul Son-Kul, care se vede, albastru, în depărtare. Un canion care sparge, brusc întinderea ce se ondulează lin. Și drumul, drumul care se întinde lin către apus. Nu mai simt oboseală, nu mai simt durere, nu mai simt nimic. E unul din acele momente rare în care sunt așa de puternic mișcat de ce se petrece în jurul meu, încât ating cea mai pură stare de fericire. 

DSC03350-1620x1080.jpgIurta mea. Focul arde în sobă, iar seara se lasă peste Tian-Shan

Pun cricul jos la un complex de iurte de pe malul lacului. Administrat de localnici, e varianta hotelieră a iurtei – iurta familiei a fost multiplicată și simplificată ca să poată fi transformată în iurtă turistică. Înăuntru sunt trei paturi, dar voi dormi singur. E construită dintr-un schelet de lemn, pe pereți sunt covoare cu motive locale, pe deasupra e un celofan ca să nu intre ploaia, iar pe jos e un covor așezat direct pe iarbă. Mă pun în patul de lângă sobă – cred că va fi frig la noapte. Lemnele trosnesc deja înăuntru, dinspre sobă vine o căldură plăcută și moleșitoare, iar eu mă simt ca și cum ar fi trecut un camion peste mine: mă doare genunchiul, spatele, gâtul, stomacul și simt că ard. Sunt secat de energie și abia acum, că a scăzut adrenalina, îmi dau seama de asta. De afară se adu tropotele cailor mânați de copiii din “cartier”. Așa cum noi ne jucam bambilici în fața blocului, ei se aleargă cu caii. Se strigă, se îndeamnă, se fugăresc. Uneori și doi pe cal, încearcă să se doboare unul pe altul.

La 10.20 se stinge lumina – becul care-mi făcea lumină-n iurtă e conectat la un generator. Generatorul se oprește și se mai aud câteva voci. Încet-încet, se sting, și cu stingerea lor mi se închid și mie ochii. Pentru puțin timp, pentru că n-am reușit să mă adaptez la ora locală. O fi asta sau o fi din cauza altitudinii? Sunt la 3.000 de metri și știu că nu rezist bine la altitudine. Efortul din timpul zilei, ascensiunea bruscă. Stare de nesomn, oboseală, puls crescut. Mă trezesc din nou și ies să iau o gură de aer rece. De-abia mă mișc. Afară sunt undeva pe la cinci grade, dar din cauza oboselii simt frigul și mai tare. E semilună pe cer, dar se văd și stelele înghețate. Și ce frumos e. Mă întorc zgribulit în iurtă și bag ultimul lemn pe foc. Mă arunc în sacul de dormit și închid ochii.

Proiect susținut de Honda România și Motul România.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Reţeaua BMW Motorrad se extinde cu un nou centru de service la Bucureşti, Moto Hub, aflat în cadrul Romexpo, pe Bulevardul Expozitiei 22-30. Intrarea C, Romexpo, hala G7. https://bmw-motorrad-motohub.ro/

Moto Hub devine cel mai mare centru de service BMW din țară, cu cinci posturi de lucru, dintre care unul dedicat pentru urgențe și recepție directă, fără programare. Totul se desfășoară pe o suprafață de 600 de mp, din care 360 mp pentru service. 

Noul centru Moto Hub include un magazin de piese şi accesorii, staţie ITP, spaţiu de vânzare motociclete second-hand, servicii de rent a bike, tururi moto cu ghid profesionist în România şi străinătate şi, prin şcoala de pilotaj RideX, module de training de safety, cornering sau off-road. 

Servicii complete pentru clienții BMW Motorrad

BMW_bannere_012019.gif

Moto Hub oferă magazin de piese şi accesorii, staţie ITP, spaţiu de vânzare motociclete second-hand, servicii de rent a bike, tururi moto cu ghid profesionist în România şi străinătate şi, prin şcoala de pilotaj RideX, module de training de safety, cornering sau off-road. 

“Ne bucură faptul că piața de motociclete din România este în creștere, în ultimii ani se alătură acestui fenomen din ce în ce mai mulți clienți, mulți din pasiune, dar și mai mulți împinși de aglomerațiile urbane și necesitatea de a reduce timpul petrecut în trafic. Astfel, a venit natural nevoia de a deschide încă un partener de service BMW Motorrad, în București. Echipa de la Moto Hub este una exclusiv formată din motocicliști pasionați, de oameni dedicați motociclismului și călătoriilor pe două roți. Numele pe care l-au ales este unul reprezentativ pentru ceea ce î i doresc să devină, un adevărat HUB pentru motocicli tii din România.” – Ionuț Bâtu – Brand Manager BMW Motorrad România și Bulgaria.

În prezent marca este repezentantă, alături de noul centru de service Moto Hub Bucureşti, de trei centre de vânzări şi service la nivel naţional: Automobile Bavaria Otopeni, Group West Oradea şi Apan Iaşi.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Aud de acasă că se-ntâmplă ceva cu planeta Mercur. Mercur Retrograd, sau ceva asemănător. Că intră în Capricorn (zodia mea) și că stă acolo unde face totul vraiște. Nu pot spune prea multe despre legătura dintre poziția planetelor și destinele umane, sunt un profan, dar dacă e să fie adevărat, atunci știu cui i se datorează belele de azi. Practic, nu prea mi-a ieșit nimic. Hai să le luăm pe rând. 

Mă trezesc pe la 09.00. Nu-s leneș, sunt încă pe ora României. Mă dau cu greu jos din pat, iau rapid micul dejun și mă apuc de bagaj. Azi e ziua plecării. Am în plan vreo 300 de km, până în inima Kyrgyzstanului. Mercur mă lasă să mănânc în voie, dar imediat după aceea se dezlănțuie. 

BMW_bannere_012019.gif

Mă duc la motocicletă să-i montez parbrizul și oglinzile. Lipsește un șurub de la parbriz. Fir-ar să fie. Până la urmă îl descopăr prins de parbriz și nu unde și-ar fi avut locul. Hai că e bine. Dau să montez oglinzile. Totul ok, dar când să le strâng, ia cheie de unde nu-i. Mă uit sub șaua Hondei și… nimic. Sunt nevoit să împrumut o cheie de la alt motociclist. 

Cutiile motocicletei au încărcare laterală. Nu știu de ce s-a inventat genul ăsta de cutie – e cea mai proastă idee din lumea motociclismului. Nu încape nimic, iar dacă înghesui câteva lucruri pe verticală, o să-ți cadă pe jos de îndată ce deschizi cutia. Eu m-am crezut mai deștept și am prins cu duct-tape în partea de sus a cutiei din stânga, pe interior, pompa, trusa medicală și o anvelopă de rezervă. În felul ăsta mai aveam loc pentru dronă, baterii, laptop. În camera de hotel a mers totul perfect, dar după ce am montat cutia pe motocicletă, am văzut cum se prăbușesc. Ok, o să încerc alt aranjament data viitoare. Apropo, duct-tape mai prost decât cel de 25 de lei din supermarketurile noastre n-am mai văzut. E unul bun în Germania, dintr-un fel de pânză, dacă ajungeți pe acolo luați-mi și mie. 

Trebuie să public un articol. Sunt aici de două zile și n-am scris nimic. Textul e gata, trebuie doar să selectez fotografiile din aparat și să dau publish. Bag cardul și… hop, numai arw-uri. Arw-ul e raw-ul de la Sony. Eu, nefiind fotograf în adevăratul sens al cuvântului, ci doar un om care face poze, nu lucrez cu arw. Nu editez nimic. Le pun așa cum ies. Nu pentru că aș face parte dintr-o mișcare a puriștilor, ci pentru că nu știu. Dar plănuiesc să învăț. În fine, până una-alta, n-am cu ce să deschid fotografiile. Caut un program sony, il downloadez, îl instalez, îl deschid și.. nu funcționează. Cei câțiva prieteni care m-ar putea ajuta nu s-au trezit încă, sau au alte treburi. Găsesc ceva online, dar iese la rezoluție mică. De aceea n-am nicio fotografie din Bishkek în articolul anterior. 

Cu chiu, cu vai, plec. Deja mi-e foame de la cât timp am pierdut, dar vreau doar un iaurt și niște biscuiți. Mă opresc la supermarket. Dacă tot m-am oprit, hai să schimb și niște bani. E coadă. Dar, stai, unde-i al doilea portofel (am două, cu banii distribuiți diferit, în caz că…). Știu foarte bine că l-am pus, dar nu mai țin minte exact unde. Ar trebui să fie printre haine. Scot geanta cu haine din cutia laterală și mă apuc să scormonesc în ea. Nu găsesc nimic. Exasperat, mă trag pe marginea trotuarului și mă apuc să scot tricourile, pantalonii și ce mai am pe-acolo. O cucoană se oprește și mă întreabă ceva. Nu inteleg ce zice. Insistă, iar când ridic capul văd că-n stânga și-n dreapta sunt niște vânzători ambulanți cu lucruri așezate pe jos, la marginea trotuarului. “Nu, cucoană, nu sunt de vânzare.”

Găsesc până la urmă portofelul, dar nu mai vreau să stau la coadă. Găsesc un schimb valutar unde primesc somi la un curs cam dezavantajos, dar cheie de 14 tot nu găsesc. Cât de greu poate fi să găsești o cheie? O las naibii de cheie și de tot, că-i târziu și plec din oraș. Stau de prea mult timp pe loc, în costum moto, la 38 de grade. 

Pornesc la drum fără să vreau să mă opresc până la destinație. Dar socoteala nu ține, pentru că-n fața mea am un nor negru. Trage pe dreapta, scoate costumul de ploaie (care evident e la fundul roll-bagului), trage-l pe tine. Costum de ploaie dintr-o bucată, căci de la Siberia încoace nu mă mai bazez pe mebranele gore-tex și alte tex, care-s bune doar pentru o oră-două și asta dacă nu-i dă foarte tare (cu excepția celor laminate, aici e altă discuție). De la atâta entuziasm, trag de el și rup husa. În fine, da-o nabii. Nu-mi mai pun mănușile, cât de frig poate fi. După 20 de minute, îmi tremură mâinile. Trag iar pe dreapta, iar scormonit în roll-bag, iar la fundul sacului. Sunt 10 grade afară și-i dă, cu vânt și cu ploaie. Și știți cât e de greu să-ți bagi mâinile deja unde în mănuși. 

Gata, acum n-are ce să mă oprească. O să pun cricul jos abia pe malul lacului Song Kul. Fac dreapta după indicator, și întru pe un drum neasfaltat. Afară plouă și se face întuneric. Nu-i nimic, ajung. Din fericire, nu-s tăntălău până la capăt și-mi dau seama că n-am alimentat de la plecarea din Bishkek. Stai puțin, că nu-s pe Valea Oltului. Deschid o aplicație – iOverlander – foarte utilă, recomandată de site-ul Mad or Nomad, scris de un fost jurnalist MCN (bine-documentat și frumos scris, apropo) și văd că prima benzinărie e… departe. Așadar riscam să mă trezesc în mijlocul pustietății, în ploaie, fără carburant. Cu toată rezerva mea de doi litri. Apropo, azi am avut un consum de 4,3 litri pentru 100 km și încă nu mi se aprinsese becul de rezervă la 320 de km. 

Schimbare de planuri, hai la Naryn și mergem mâine pe malul lacului. Pierd ceva timp, dar nu vreau să risc, mai ales că ploaia asta nu mă ajută prea mult. Naryn este un oraș urât, aflat în munții din inima Kyrgyzstanului și destul de aproape de China, folosit ca bază pentru explorarea zonelor din apropiere. Găsesc un hotel care-arată foarte bine, spre surprinderea mea, și tot spre suprinderea mea nu mai pățesc nimic până la ora redactării acestui articol.

Hai, mâine va fi mai bine. 

P.S. N-au fost chiar toate rele pe ziua de azi. Am lăsat în urmă Bishkekul și am intrat în munți. Am avut în fața ochilor niște priveliști deosebite. N-am fotografiat pentru că eram în întârziere și ploua. Dar mă ocup mâine.

DSC03290-copy-1-1620x1080.jpgLacul Orto Tokoy

Proiect susținut de Honda România și Motul România.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Mă ia somnul. Sunt în Aeroportul Istanbul, abia-deschis, o structură-mamut care urmează să strângă 200 de milioane de pasageri pe an. Sunt la granița dintre civilizația Apuseană și Asia, iar asta îmi dă o stare aparte. Dintotdeauna am fost curios să văd ce-i dincolo.

Am avut un zbor ușor până aici, iar acum mă așteaptă alte cinci ore de drum. Îmi dau seama că e fantastic. În doar cinci ore mă voi afla în Bișkek, Kyrgyzstan, la o aruncătură de băț de China, lângă India, lângă Himalaya, la limita stepei Kazahe ce duce spre Siberia. În doar cinci ore, apar ochii migdalați, obiceiuri pe care nu le cunosc și înălțimile Pamirului. Totul, datorită unei mașinării fantastice care merge cu 800 de km/h peste munți, peste mări, peste granițele unde aveai nevoie de vize, de completat acte în limbi necunoscute, de mers săptămâni întregi pe drumuri drepte. 

BMW_bannere_012019.gif

Încă nu mi-am intrat în starea de călătorie. Mai am lucruri de rezolvat, iar wi-fi-ul și smartphone-ul mă țin legat de mailuri, notificări, de cei de-acasă. Încă nu mă simt pe drum. Starea de călătorie e acel moment în care închizi într-un sertar tot ce-ai acasă și te uiți doar înainte, gândești doar înainte și cauți să iei cât mai mult din tot ce vezi. Dac-aș fi plecat cu motorul din București, aș fi intrat în starea asta pe la… Drajna. Dar totul ar fi durat cel puțin două-trei luni și nu prea-mi surâdea ideea. Mai ales că am văzut deja Georgia și Armenia, am făcut și Rusia, mi-ar fi rămas doar Azerbaijanul și Turkmenistanul. Dar datorită aviației și mulțumită unei companii din Polonia (ADV Factory) care mi-a transportat motocicleta la Bishkek, iată-mă în aeroportul Istanbul, cu costumul moto în cala avionului. 

Și cum stau ba cu gândurile mele, ba cu o carte, ba cu watsapp-ul, vine la mine un tip cu ecuson Turkish Airlines. “Zburați spre Bișkek? Căutăm voluntari care să plece cu zborul de mâine, la 9.30 seara sau la miezul nopții. Această cursă e overbooked. Vă oferim 600 de euro și cazare în Istanbul, la un hotel din centru”. Adevărul e că nu mi-ar prinde rău 600 de euro în portofel. Și să petrec o zi în Istanbul, orașul care mă împresionează de fiecare dată. Am la dispoziție 30 de zile, ce-nseamnă o zi în minus?

Dar simt, cumva, că nu vreau. Am plecat cu un scop și… abia am plecat. Nu pot începe călătoria cu o pauză în Istanbul doar pentru că mi se oferă 600 de euro. Nu funcționează. Probabil din același motiv pentru care-am ales această meserie în locul uneia mai bănoase, din acelaș motiv pentru care aleg drumurile grele ale Pamirului și nu drumurile perfecte ale Alpilor. Simt că nu ar fi corect. Că mi-aș trăda, cumva, călătoria, cititorii, partenerii. Așadar, refuz politicos oferta și-mi văd de cartea mea. Grupul de voluntari se strânge repede… noroc cu niște backpackeri din Germania. 

Mi-am ales un scaun la ieșirea de urgență și mă felicit pentru decizie: avionul e plin-ochi. Jumătate sunt europeni cu rucsaci și pantofi de hiking, gata să cucerească crestele Tian-Shanului și Pamirului. Sunt singurul european care nu poartă uniforma de hiking. Am scaunul lângă un Kyrgyz cam gras și timp de cinci ore încerc să-mi găsesc locul. Nu pot să dorm, mă simt rău din cauza oboselli, nu pot să mă mișc. Rememorez călătoria din Georgia și Armenia. Văd cerul roșiatic al răsăritului deasupra mării Caspice. Prind, până la urmă, o oră de somn. Mă trezesc deasupra deșertului, încerc să închid iar ochii. Cu chiu, cu vai aterizăm și faptul că mă așteaptă un taxi de la Hotel mă face să mă simt confortabil. 

Pun pentru prima oară piciorul pe pământul Kyrgyz. 

La sosiri mă așteaptă șoferul de taxi, un bărbat uscățiv pe la 40 de ani. Evident, lingua franca nu mai e engleza, ci rusa, iar eu nu știu decât să spun că “nu inteleg” si “multumesc”. Inteleg, totuși, întrebările comune precum “de unde ești”. Mi-au fost puse de multe ori în Siberia.

Șoferul îmi comunică câteva informații prețioase: că sunt musulmani (știu, dar mai știu și că găsești alcool la orice magazin), că au femei frumoase (îmi desenează niște forme voluptoase în aer și mă întreabă dacă am copii), … și cred că atât am înțeles. Oprim la o casă de schimb, iau niște somi, apoi mă lasă în fața hotelului. Hotel ce nu seamănă prea tare cu ce știam c-am rezervat pe booking, dar fie. Știe el mai bine. Cu ochii cârpiți de somn plătesc 10 dolari și mă duc la recepție. Nu apar în lista de rezervări. Mă aflu, de fapt, la Hotel Salutel, iar eu trebuia să ajung la Hotel Salut. Chem alt taxi și mă duce la hotelul meu. Îl recunosc: e pe o stradă urâtă, cu gropi peticite și-n clădirea de vis-a-vis aveam să aflu că funcțioează un bordel. Grozav! 

Dar în curte mă așteaptă motocicleta, cu cutiile și parbrizul demontat, recepționera știe engleză, camerele sunt curate și au aer condiționat, iar wifi-ul funcționează perfect. 

Prind câteva ore de somn și ies la plimbare. Afară sunt peste 30 de grade, iar betoanele încinse te fac să te simți ca-ntrun cuptor. Rupt de foame, mă așez să mănânc un kebap și să beau un ceai. Cu 500 de somi (7 dolari) mănânci bine în Bișkek. Mă duc apoi să-mi iau cartelă locală ca să am internet și încep plimbarea pe străzile orașului. 

Bișkek este un oraș recent-construit (primește statut de oraș în 1848) și totul e pe model sovietic. Chuy este bulevardul central al orașului și la fiecare intersecție cu un bulevard mai mare de pe direcția Sud-Nord vezi munții Tian-Shan, cu vârfurile permanent înzăpezite. Clădirile pătrățoase, de tip socialist, îmi amintesc de Alma-Ata și de orașele de provincie ale Rusiei. Paralel cu bulevardul Chuy se află Bulevardul Frunze. Poartă numele unui general bolșevic născut în Bișkek, din tată basarabean și mamă rusoaică. A fost unul dintre marii lideri ai armatei ruse, iscusit și vizionar. A murit la 40 de ani, otrăvit cu cloroform (o doză de 7 ori mai mare decât cantitatea normală pentru anestezie) în timpul unei operații de ulcer realizată la presiunile lui Stalin. În stilul caracteristic, după ce a scăpat de el, Stalin l-a glorificat și a schimbe denumirea orașului Bișkek în Frunze. Orașul a purtat acest nume din 1926 până în 1991. 

În piețele mari ale orașului există statui ale lui Manas, eroul legendar al kyrgyzilor, despre care s-a scris un poem în 500.000 de versuri, dspre bătălia dintre Manas și regele Indiei. Într-o altă statuie, Manas este înfățișat omorând un balaur, mit constant în toate culturile. 

Kyrgyzii, în schimb, au ocupații omenești. E duminică, iar o familie șapte copii a ieșit să-și cumpere o înghețată, parcurile sunt pline, iar la fiecare colț găsești vânzători ambulanți: suc, înghețată, fructe și, ceea ce m-a intrigat mai tare, niște băuturi repartizate în trei butoaie diferite. Una este kvass, un fel de bragă, băutură din care am și gustat, dar despre celelalte două știu doar că sunt băuturi locale, dar n-am apucat să le încerc. 

Se spune că Bișkek e un oraș cu o viață de noapte intensă. Acum este duminică, așadar petrecerile au avut loc cu 24 de ore mai devreme și totul este liniștit. Beau o bere, mănânc o plăcintă cu brânză și plec spre hotel. Mă prinde ora 3.00 fără să închid un ochi. Al naibii fus orar.

Mă trezesc târziu, pe la 11.00. Ar fi câte ceva de văzut: bazarul, un muzeu, străzile orașului. Dar mâine vreau să plec și mă concentrez pe pregătirile de drum. Trebuie să montez parbrizul și cutiile, să-mi fac bagajul, să încarc bateriile, să studiez rutele. Mă așteaptă o călătorie de 30 de zile și vreo 4.000 de km. Am timp, la întoarcere, de Bișkek, dacă voi mai simți că e cazul. 

Planul e să plec mâine dimineață în munți, cu direcția Song Kul, un lac ce se află la 3.000 de metri. Iar de acolo va continua, cu anumite ocolișuri, spre Tajikistan, Uzbekistan, sudul Kazahstanului și înapoi. N-am idee unde-o să dorm, nici ce-o să găsesc în călătoria asta. Dar asta-i toată frumusețea. Să-nceapă aventura. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Da, sunt motociclete adventure. Știm, ce sens are să le duci pe pistă? Știm, trebuie să aibă alte calități. Dar, totuși, nu-i așa că muriți de curiozitate? Noi, da. Tocmai de aceea am luat noul BMW R1250GS și l-am pus față-n față cu KTM 1290 Adventure, pe circuitul Motor Park România. Să aflăm care-i mai rapid. 

Când a apărut pe piață, KTM 1290 Adventure S a șocat pe toată lumea cu motorul V2 de 160 de cai putere. Era ceva fără precedent în lumea Adventure, iar motocicleta portocalie a devenit preferata sportivilor. 

BMW_bannere_012019.gif

BMW, pe de altă parte, a mizat întotdeauna pe confort și pe a oferi o motocicletă prietenoasă. Dar cu update-ul pentru 2019, lucrurile au evoluat și-n materie de putere – 136 de cai și 143 de NM (KTM declară 141). Mai mult, motorul e mai rafinat, se turează mai repede, iar cuplul este disponibil în turații mai joase. Desigur, una dintre primele întrebări care ne-a venit în minte a fost: este mai rapid decât KTM 1290 Adventure. Ei bine, asta am vrut să aflăm cu acest test, așadar am adus ambele motociclete pe circuitul MotorPark România. 

Urmăriți filmul în fereastra de mai jos sau direct pe YouTube. Alimentat și turat de Rompetrol. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Faceți cunoștință cu cel mai nou membru al familiei R nineT, lansat astăzi la BMW Motorrad Days, în Garmisch-Partenkirchen, Munchen. Modelul /5 celebrează 50 de ani de la apariția seriei omonime și 50 de ani de startul producției în uzina din Berlin Spandau.

Culoare Lupine Blue metallic, finisaje atent alese, manșoane încălzite în dotare standard, crom pentru oglinzi și evacuare, o șa retro embosată și protecții de cauciuc la furcă – BMW a păstrat multe elemente care ne duc cu gândul la modelul /5, prezentat acum 50 de ani. Finisajul motorului, felul în care arată furca, roțile cu spițe în culoarea Aluminium Silver, toate ne duc cu gândul la o motocicletă retro, dar nici noile tehnologii nu lipsesc – ASC devine standard la toată familia R nineT. 

BMW_bannere_012019.gif

Din punct de vedere tehnic, lucrurile nu diferă deloc față de R nineT pure. Furca pare să fie aceeași, iar motorul, cutia de viteze, toate păstrează caracteristicile familiei heritage BMW. 

Mai multe despre această motocicletă ne va spune Bogdănel, care e deja pe drum spre BMW Motorrad Days.

Povestea care a inspirat R nineT /5

Producția de mașini BMW a crescut enorm în anii 60, așadar compania a luat decizia să mute producția de motociclete la Berlin. Totul s-a întâmplat în 1969, cu 400 de angajați și noua gamă /5: R50/5, R60/5, R75/5. Cu un șasiu complet nou, un motor îmbunătățit și un design modern pentru acele vremuri, seria /5 a avut un succesc considerabil. 

Vorbim de începuturile anilor 70: muzică rock și un puternic simț al libertății – de aici și culorile tari, îndrăznețe în care au fost îmbrăcate modelele din seria /5. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Carlin Dunne era pe cale să câștige cursa Pikes Peak și să seteze un nou record, călare pe noul Ducati V4 Streetfighter. Dar totul s-a sfârșit la câțiva metri înainte de finish, într-un accident fatal pentru pilotul Ducati. 

Carlin Dunne era favoritul acestui an. Cu trei victorii la activ, după ce s-a antrenat mai bine de șase luni pentru această cursă, reușise pole position și era cel mai rapid după primele trei secțiuni, ba mai mult decât atât, era pe cale să doboare recordul Pikes Peak. Dunne concura pe prototipul Ducati Streetfighter V4, motocicletă ce urmează să fie lansată în versiune de serie în această toamnă, la EICMA. Cursa de la Pikes Peak avea să fie debutul spectaculos al acestei motociclete. 

BMW_bannere_012019.gif

Nu există informații oficiale despre cauza accidentului, dar un reporter Gazzette – o publicație din SUA -, prezent la cursă, povestește cum a văzut motocicleta zburând spre prăpastie. Totodată, mai mulți martori vorbesc despre o denivelare care le-a dat bătăi de cap mai multor piloți. Dunne ar fi intrat foarte tare în acea denivelare și ar fi pierdut controlul roții-față. Dar nu există niciun comunicat oficial care să vorbească despre cauzele accidentului. 

Nu este primul accident mortal de la Pikes Peak. În “Cursa Norilor” și-au pierdut viața nouă piloți. Acum cinci ani, un pilot a murit la câțive metri după ce a trecut linia de finish, în timp ce se bucura de sfârșitul cursei. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Triumph Scrambler 1200 este cea mai interesantă motocicletă new-retro a sezonului. Vine cu o roată de 21 pe față, cu suspensie ce are o cursă de 200 mm, cu un look spartan și în același timp elegant. Dar pe piață există și un BMW R nineT Scrambler, echipat cu un boxer răcit cu aer care sună incredibil. Iar motocicleta, în sine, e frumoasă de-ți ia ochii. 

Știm, teoretic există și un Desert Sled, dar Ducati nu dă motoare la test în România. 

BMW_bannere_012019.gif

Ca să vedem care-i cea mai bună am luat în calcul felul în care arată și sună (dar aici lucrurile sunt tare subiective), cum se comportă în oraș, cât de confortabile sunt la drumuri mai lungi, cât de distractive sunt pe viraje și cum sunt în off-road, pentru că Triumph Scrambler și-a construit deja o imagine de performer. Povestea noastră, în fereastra de mai jos sau direct pe canalul nostru de YouTube. 

Abonați-vă la canalul nostru de YouTube pentru mai multe filme similare.

Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Mă pregătesc intens de aventura mea de o lună în Asia Centrală, iar pe listă trebuie să includ un dispozitiv de umflat roțile în caz de… nici nu vreau să-i pronunț numele. Opțiunile ar fi următoarele: compresor moto 12v, compresor auto 12v, pompă de picior, capsule. Voi ce folosiți? 

Problema e următoarea: Africa Twin are anvelope cu cameră, așadar un kit minimalist cu șnur și capsule iese din discuție. În plus, n-ai voie cu capsule sub presiune în avion. A pățit-o un prieten. Așadar, trebuie să mă bazez pe compresor auto/moto sau pe pompă de picior. 

BMW_bannere_012019.gif

Compresorul moto – n-am găsit vreunul în stocul magazinelor din România, iar un prieten mi-a spus că se chinuie destul de mult să umfle o roată, în caz de nevoie. N-am testat, însă. 

Compresorul auto – unul pe la 100 de lei ar trebui să-și facă treaba. Cel puțin așa văd în review-urile magazinelor online. Este ceva mai voluminos ca un compresor moto, dar cântărește 1.2 kg, ceea ce nu e deloc mult. Am însă câteva rețineri: rezistă la șocuri? Stă într-un side-case de motocicletă, pe drumuri grele, nu într-un portbagaj de mașină. 

Pompă mecanică, de picior – e mică și compactă, nu prea are cum să se strice, dar inconvenientul e că… dai la pompă. Voi testa astăzi una să văd cât e de mare și cum funcționează. 

Voi ce alegeți?


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Motoboom anunță flota de teste pentru 2019: Triumph Scrambler 1200, Speed Twin, Thruxton, Tiger 800, Tiger 1200. Motocicletele se află și pe lista noastră, așadar de-abia așteptăm să schimbăm impresii. 

Programările se fac la nr de telefon 0258 734 988 sau pe mail –  contact@motoboom.ro

Triumph Scrambler 1200 – este o motocicletă pe care-am așteptat-o cu mare interes. Suspensie cu cursă lungă, roată-față de 21, roți tubeless cu spițe, electronica de pe Tiger 800, totul bine-integrat într-o motocicletă clasică. Cum să nu fii curios? Motorul are un caracter aparte și trage de rupe, iar suspensiile… cele mai bune pe care le-am întâlnit la clasa asta. Unde mai pui că are de toate, de la moduri de mers la cruise control și butoane vizibile pe timp de noapte. Am ținut-o timp de o săptămă – citește impresiile noastre. Și am pus-o într-un test comparativ cu BMW R nineT Scrambler. Rezultatul, în curând. 

Triumph Speed Twin – un prieten care-a apucat deja s-o testeze mi-a zis că s-a îndrăgostit: frumoasă, motorul trage foarte bine, destul de comodă la drum lung. L-a încântat mai mult decât Scramblerul, actualul superstar al gamei heritage de la Triumph. Bonneville Speed Twin este un roadster de 1200 cmc, derivat din Bonneville. Și luând în calcul cuvântul “Speed”, ne dăm seama că accentul este pus pe performanță.  Numele Speed Twin apărea prima oară în 1938, și e clar că noul roaster Triumph păstrează multe elemente cu inspirație clasică. N-am apucat încă să-l testăm, dar e următorul pe lista noastră. 

Triumph Thruxton – cafe-racer? Așa trebuie să arate un cafe-racer. Semi-ghidoane, poziție sportivă, un look ce pune în valoare trăsăturile clasice ale motocicletei. La fel ca restul motocicletelor din gama heritage, Triumph Thruxton are la bază motorul de 1.200 cmc, dar look-ul este mult mai agresiv. Dar, totodată, elegant. Cumva, și Thruxton-ul ne-a scăpat anii trecuți. N-am reușit să ne dăm încă cu el, dar anul acesta are un loc deja stabilit în calendarul nostru. 

Tiger 800 – anul trecut a câștigat comparativul nostru din clasa adventure pentru că oferă cel mai bun mix din ambele lumi: ținută sportivă și totodată confortabilă pe stradă, comportament bun în off-road și pe drumuri fără asfalt. Reușește, cumva, să puncteze foarte bine la toate capitolele și este o motocicletă pe care cei de la Triumph au reușit s-o rafineze de la an la an. 

Tiger 1200 –  nava-amiral Triumph pe segmentul adventure, cu un motor de 1.200 cmc, gata de traversarea continentului. Când te urci pe o astfel de motocicletă simți chemarea drumului: Nordkapp, Magadan, Vladivostok, Alpi. Pune degetul pe hartă și ajungi acolo rapid și confortabil. Asta e impresia pe care mi-a lăsat-o Triumph Tiger 1200. 

Programările se fac la nr de telefon 0258 734 988 sau pe mail –  contact@motoboom.ro

BMW_bannere_012019.gif


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Acum câțiva ani, se punea că e un coșmar birocratic să-ți iei vize pentru Stan-uri. Astăzi ai nevoie doar de 30 de minute și de 130 de dolari. Faci totul din fața laptopului. 

In februarie 2019, Uzbekistanul a eliminat vizele pentru români. Ceea ce m-a bucurat destul de mult, am dat și share pe Facebook. Desigur, nimeni n-a părut să rezoneze cu mine – cine altcineva era interesat de Uzbekistan? Kazahstanul, de asemenea, a renunțat la viza de ceva ani, așadar mi-au mai rămas doar Kyrgyzstan și Tajikistan. Dacă te duci pe roți, ai nevoie și de viza pentru Turkmenistan, o țară destul de închisă, dar nu e cazul la mine: voi zbura direct la Bishkek, iar după o lună voi lăsa motocicleta în același loc. 

BMW_bannere_012019.gif

Așadar, vizele pentru Kyrgyzstan și Tajikistan se obțin online, prin sistemul e-visa. Trebuie doar să completezi niște date, să încarci o copie după pașaport, să plătești taxele (66 de dolari – Kyrgyzstan, două intrări, 70 de dolari Tajikistan – viză + permis GBAO – Gorno-Badakhshan Autonomous region- , necesar pentru traversarea Pamir Highway) și gata. Pentru Kyrgyzstan, poți lua viză turistică de 90 de zile, cu o singură intrare sau viză de 30 de zile, cu două intrări. Până de curând, erau anumite probleme cu e-visa la frontierele terestre ale Kyrgyzstanului. Între timp, poți trece cam pe oriunde cu o astfel de viză. 

Fără dronă în Uzbekistan, am aflat de la Adrian Iorgu, un motociclist din Timișoara care e acum în zonă. El a reușit, cumva, s-o ascundă  pentru trecerea frontierei – are un DJI Spark, dar eu cu Mavic 2 mă văd nevoit s-o pun la poștă în Tajikistan, cu destinația România. Din fericire, voi fi trecut deja Pamirul. 

Va trebui să plec cu ceva dolari cash după mine, dolarul fiind mai popular decât euro în zonă. Înțeleg că sunt probleme cu cardurile Visa în Uzbekistan și că găsesc bancomate doar în orașele mai mari. 

Altfel, mai am nevoie de o împuternicire tradusă în rusă, în caz că-mi cere cineva pe-acolo, pentru că motocicleta nu-i a mea, și cam atât. 

Mai am 10 zile până la călătorie și sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Despre ce iau cu mine și ce las acasă, într-un articol viitor. 

Foto: Buhara – By Jean-Pierre Dalbéra from Paris, France – Le minaret et la mosquée Kalon (Boukhara, Ouzbékistan


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

BMW Vision DC Roadster este un concept ce previzionează o nouă linie de motociclete electrice, ce-ar putea apărea pe piață până în 2023. Efortul BMW este demn de lăudat, pentru că arhitectura respectă, cel puțin vizual, tradiția companiei. Conceptul are un sistem de răcire a bateriei ce ne duce cu gândul la motorul boxer, iar transmisia către roata-spate se face prin cardan. 

Dacă la motocicletele clasice motorul este cel care iese în evidență, tot ce-nseamnă electric orbitează în jurul bateriei. Iar aici bateria este elementul central, mare și așezată pe verticală. Pe fiecare parte găsim două sisteme de răcire, dotate cu ventilator, care imită cilindrii unu motor boxer. Și, până la urmă, asta era și ideea boxerului. Așezarea cilindrilor permitea o răcire foarte eficientă. 

BMW_bannere_012019.gif

Motorul este mult mai compact și se află undeva în spatele bateriei, fiind conectat la un cardan – un alt element de bază al tradiției BMW. 

Edgar Heinrich, șeful de design BMW Motorrad, explică ceva interesant: “Cuplul mare disponibil imediat oferă o accelerație care-ți taie răsuflarea. Această putere livrată aproape brutal crează o experiență complet nouă în materie de performanțe dinamice”. Adică nu aduce în discuție doar linia de design care va defini o nouă clasă de motociclete BMW, dar vine și cu detalii despre dinamică. Ceea ce-nseamnă că acest proiect nu este într-un stadiu tocmai incipient. 

Totul este orientat către roata-față, cadrul din aluminiu este completat de o structură tubulară, iar materiale precum fibra de carbon și aluminiul sunt folosite pentru a reduce masele. Totodată, vedem o suspensie de tip duo-lever, în locul furcii clasice, folosită la actuala generație R1250R. 

BMW Motorrad nu anunță nimic clar despre apariția unei versiuni de serie, dar potrivit unui material de presă lansat azi de BMW Group, compania va avea în portofoliu 25 de motociclete electrice până în 2023. Și DC Vision Roadster ar trebui să fie unul dintre ele.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Motocicliștii au prioritate la trecerea frontierei Republicii Moldova în lunile de vară. Inițiativa Poliției de Frontieră din Moldova vine pe fondul faptului că motocicliștii nu au nimic de declarat și că sunt nevoiți să suporte temperaturi de 35 de grade, stând pe loc în combinezon. 

“Facilitarea trecerii frontierei pentru motocicliști este o inițiativă a Poliției de Frontieră care va prinde ”viață” pe parcursul celor trei luni de vară. În contextul temperaturilor înalte care se înregistrează în această perioadă, dar și faptul că motocicliștii de obicei nu au nimic de declarat la controlul vamal, s-a propus de a le permite trecerea tuturor formalităților de frontieră fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport”, se arată într-o postare pe Facebook a Poliției de Frontieră moldovene.

BMW_bannere_012019.gif

Această inițiativă reglementează o situație firească. De obicei, motocicliștii trec frontiera dintre state, cu acordul autorităților, fără să aștepte tot șirul de mașini, microbuze, autocare, s.a.m.d. Iar asta se întâmplă peste tot în lume. Am călătorit în America de Sud, Europa, Maroc, Georgia, Armenia, și peste tot am fost lăsat sau chiar invitat să treacă în față. Chiar și în Rusia, unde procedurile sunt mult mai complicate (patru acte de completat și semnat, una-două ore de așteptare chiar dacă nu e coadă), iar cozile sunt imense. 

Motivul este lesne de înțeles: ploaie, frig, căldură, soare puternic, în mașină stai la adăpost indiferent de vreme. Pe motocicletă ești ca un copac în bătaia vântului – dacă e frig, tremuri de frig, dacă e cald stai ca-n cuptor. Totodată, ai mai puțin spațiu de bagaje și-n afară de haine nu poți căra prea multe lucruri. Totul merge mai repede. 

Am avut și surpriza neplăcută ca, la granița dintre Grecia și Bulgaria, un șofer așezat într-un Audi cu să intre cu mașina în mine. La propriu, încercând să-mi blocheze calea. “Da’ ce te bagi în față?”. Fix pentru astfel de situații ar trebuie reglementată o situație de altfel normală.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Triumph Scrambler 1200. Îl așteptam, nerăbdător, la test. Pentru că sunt cucerit de clasa new-retro, heritage, classic, spune-i cum vrei și pentru că ar fi prima motocicletă nouă care poartă numele Scrambler și care promite să fie capabilă de ceva distracție în off-road.

Ca să ne împrietenim mai bine, am ținut-o timp de o săptămână. Am făcut drumuri în oraș și o tură mai lungă, cu ocazia comparativului cu R nineT Scrambler. Filmul apare peste câteva zile, așadar mă voi abține de la spoilere. 

Bun, și-acum să trecem la idei concrete. Iată câteva lucruri pe care le-am învățat despre Triumph Scrambler, luat de la Motoboom.

BMW_bannere_012019.gif

  • prima accelerație e magică. N-ai cum să nu te îndrăgostești de sunetul motorului, de felul în care răspunde. Vibrează puțin pe la 5.000-6.000 de ture, dar n-o să stai prea mult acolo. Ai suficient cuplu jos – 110 NM. E mai mult decât suficient. La nici 200 de metri am început să râd de fericire. “Imi place, îmi place mult. E o motocicletă foarte tare”, mi-am zis. 
  • la a doua accelerație, am simțit o durere ascuțită la genunchiul stâng. Aveam niște blugi de stradă (știu, nu e bine, nu faceți ca mine), rupți în genunchi (viața de jurnalist e grea) și am atins motorul. Arde. Dar asta nu-o nimic. După câteva minute am simțit și mai multă căldură din partea dreaptă. Evacuarea a început să se încingă, iar eu stăteam cu gamba fix pe evacuare. A trebuit să mut piciorul mai în exterior, să merg crăcănat, altfel mi-ar fi fost imposibil cu blugii de stradă. Triumph Scrambler 1200 e o sobă pe roți. N-o să fie prea plăcută vara, într-un oraș sufocat de trafic.
  • la drum lung n-ai treabă cu căldura. Simți ceva, acolo, la piciorul drept, dacă-l ții lipit de evacuare, dar pe mine nu m-a deranjat. Nici în oraș nu e foarte supărător dacă se mișcă lucruile. Problemele mari apar abia atunci când stai pe loc. 
  • în afară de faptul că se încălzește, nimic de reproșat în trafic. Ba, dimpotrivă. Triumph Scrambler 1200 se mișcă senzațional. Ghidonul e sus și trece peste oglinzile mașinilor, motocileta e îngustă și te strecori ușor, poziția înaltă te ajută să vezi, suspensiile absorb ireproșabil denivelările. Este o motocicletă excelentă pentru oraș
  • apropo de suspensii – cred că-s cele mai bune pe care le-am întâlnit la o motocicletă din clasa asta. stabilitate și precizie când mergi tare, confort când ai drumuri proaste. Sunt impresionat. 
  • despre design voi încerca să nu vorbesc. Este o chestiune de gusturi. Dar materialele folosite, felul în care este finisată, rezervorul solid, toate îți lasă impresia unei motociclete de calitate, pe care n-o s-o vinzi niciodată. O să poți merge cu ea zeci de ani fără să se demodeze. 
  • e o motocicletă clasică, dar e plină de tehnologie. Practic, are pachetul de electronice de la Tiger 800 – ride by wire, moduri de mers, keyless ride, cruise control, un display la care poti conecta smartphone-ul. Și toate sunt aranjate discret, astfel încât nu strică linia motocicletei. Foarte bine, Triumph!
  • Frâne foarte bune. Etreire Brembo M50 (de superbike), discuri de frână Brembo, îngheață când apeși maneta. 
  • nu e doar o motocicletă de duminică. E o motocicletă pe care-o poți folosi zilnic, în oraș și la drum lung. Am făcut 600 de km în ziua comparativului. E drept c-aș fi avut nevoie de un masaj la umeri la final, dar cu toate astea e o motocicletă comdă – șa confortabilă, ergonomie care-ți permite să ai o poziție relaxată, ghidon lat și înalt. 

Cam atât, deocamdată. Peste câteva zile apare testul comparativ dintre Triumph Scrambler 1200 și BMW R nineT Scrambler. 

Mai jos, o galerie foto semnată de Florian Vîlsan.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

E timpul pentru o nouă aventură. Una din aia de-o lună, singur pe drum, undeva departe, fără prea multe bagaje, dar cu echipamentul foto-video după mine. Cu jurnal de călătorie la PeMotoare, cu imagini trase pe drum și transformate-n filme. O călătorie marca PeMotoare. 

De data asta va fi Asia Centrală: Kyrgyzstan, Tadjikistan, Uzkbekistan. Și puțin Kazahstan. Pamir Highway, Coridorul Wakhan, Cele Șapte Lacuri din Tadjikistan. Samarkandul și Buhara. Drumul Mătăsii. Locuri de o frumusețe extraordinară, pline de povești, locuri încărcate de istorie. 

BMW_bannere_012019.gif

Și de data asta va fi Honda Africa Twin – o motocicletă sinonimă cu aventura. Nu are nevoie de prezentări – vă spun, doar, că e în versiunea DCT, are cutiile de bagaje originale (cutii laterale), voi mai folosi o geantă de șa și o geantă de rezervor. Pentru orice eventualitate, am luat și o rezervă de doi litri de carburant cu mine. Și-am încălțat-o cu anvelope mixte. Aud de la cei care sunt deja pe-acolo că s-a cam stricat drumul de la ploile din ultima vreme.

Jurnalul de bord va fi pe site-ul PeMotoare, multe fotografii pe Facebook și Instagram, iar la final  vin filmele, pe canalul nostru de YouTube. Cam asta e calendarul. 

Proiect susținut de Honda și Motul


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Ai cel mai tare job din lume”, îmi tot spun prietenii. “Ești foarte norocos”. Da, așa e. Este cel mai frumos job din lume – să tragi cu pasiune pentru ceea ce crezi și să dai mai departe. Iar acum jobul ăsta poate fi și al tău. Căutăm Junior Web Editor.

Tip job: Full-Time

BMW_bannere_012019.gif

Despre noi:

Suntem o echipă mică și dinamică formată din jurnaliști pasionați de motociclete, povești și călătorii, care a crescut constant în cei trei ani de la lansare, devenind una dintre cele mai puternice voci pe segmentul de adventure moto la nivel internațional. Și pentru că proiectele s-au înmulțit și avem multe idei pe care vrem să le punem în aplicare, a venit momentul să ne mărim echipa. Suntem în căutarea unui Junior Web Editor care să crească împreună cu noi și să contribuie la dezvoltarea unui proiect multimedia internațional.

Profil:

Limba engleză (scris) – nivel avansat

Pasiune pentru motociclism

Permis categoria B (ideal și A 😊)

Responsabilități:

Monitorizarea noutăților din domeniul moto

Redactarea de articole despre cele mai noi modele de motociclete sau evenimente de pe piața moto

Contribuie cu idei de articole și interviuri

Contribuie la atingerea și creșterea obiectivelor de trafic pe site și reach pe rețelele sociale

Suport în realizarea testelor de motociclete

Deplasări ocazionale în țară și în străinătate pentru teste sau participarea la evenimente de profil

Ce oferim:

Salariu negociabil în funcție de experiență și performanță

Posibilitatea de a lucra într-o echipă profesionistă și de a-ți dezvolta abilități noi și oportunități de carieră la nivel internațional

Mediu de lucru antreprenorial 

Flexibilitate în organizarea programului

Vrei să afli mai multe? Trimite-ne CV-ul și hai să ne cunoaștem! cristian.predoi@drivemag.com


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Am aterizat in Munchen cu un zbor de dimineață. Mi-era dor de Alpi. Vreme perfectă, cu soare și 20 de grade, sfârșit de mai. Mare noroc, pentru că de cele mai multe ori plouă. Mă aștepta o tură de 1.000 de km și traversarea Alpilor, până pe malul lacului Como. 

Destinația: Concorso D’Eleganza Villa D’Este, un eveniment deosebit, unde BMW avea să prezinte Conceptul R18. Acest Concurs de Eleganță este unul dintre cele mai frumoase din lume și, anual, 50 de mașini clasice din întreaga lume se întrec în frumusețe. Prima ediție a avut loc în 1929, iar anul acesta s-au împlinit 90 de ani de când găsim pe malul lacului Como cele mai fascinante mașini construite vreodată. Concursul include și o secțiune pentru motociclete, cele mai vechi având mai bine de 100 de ani. Și, ca să intre în concurs, toate trebuie să fie funcționale.

BMW_bannere_012019.gif

Dar și drumul meu către Cernobbio, locul unde se află Villa D’Este, avea să fie o experiență în sine, așadar i-am dedicat un film special. Îl puteți urmări în fereastra de mai jos, sau direct pe canalul nostru de YouTube. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Ducati anunță vedeta salonului moto EICMA: Streetfighter V4, un supernaked derivat din Panigale V4. Cu winglets, dar fără carene, cu motorul V4 de 1100 de cmc, dar fără semighidoane. Ducati Streetfighter V4 ar putea fi cel mai interesant Streetfighter al anului. 

Va fi prezentat în versiunea de serie la toamnă și cel mai probabil va ajunge pe piață în primăvara anului 2020. Dar până atunci, prototipul Streetfighter V4 va fi împins la limită în cursa Pikes Peak. 

Ducati a publicat două fotografii oficiale, în care vedem Streetfighterul camuflat. Nu este un camuflaj de teste, ci un camuflaj care să scoată în evidență liniile agresive ale motocicletei – farul dublu, minimalist, winglet-urile, evacuarea scurtă, bascula monobraț.

BMW_bannere_012019.gif

N-avem date tehnice, dar în presă se vorbește despre 185 de cai putere. Dacă se va confirma, atunci Ducati va seta un nou etalon în materie de putere. Deocamdată, supremația o deține KTM 1290 Superduke R, cu ai săi 177 de cai putere. 

Dar se anunță un an interesant, pentru că pe piață se zvonește că austriecii de la KTM pregătesc un nou SuperDuke R: motor modificat, care să îndeplinească normele Euro 5, și care va aduce, în stilul caracteristic KTM, un nou plus de putere, modificari la cadru și mai mult rafinament. Un prototip a fost “surprins” recent de paparazzi pe un circuit din Austria. 

Nu știm nimic despre un nou S1000R, deocamndată, dar nu ne-ar surprinde să aflăm că și BMW pregătește o nouă versiune a supernaked-ului bazat pe S1000RR. Mai ales că a trecut ceva vreme de când acesta a apărut pe piață. 

Cu alte cuvinte, se anunță un an interesant în segment. Iar noi nu putem decât să ne frecăm mâinile de bucurie. 

ducati_streetfighter_v4_2-1440x1080.jpg

Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Sună bine. Corpolent. Grav. Gutural. Iar dacă sunetul trece printr-o evacuare Akrapovic, lucrurile devin și mai interesante.

Zilele trecute am făcut cunoștință cu Aprilia RSV4 1100 Factory, care vine cu un motor mai puternic, cu alte suspensii, cu frâne de top. N-am apucat s-o scoatem pe circuit, dar nici n-am rezistat tentației de a face o prezentare. Și pentru că nu putem descrie sunetul unei motociclete în cuvinte, publicăm filmul de mai jos:

Prezentare realizată de Bogdănel

Importatorul Aprilia in România este TheBikeHub.

BMW_bannere_012019.gif

Urmărește și Noul BMW S1000RR – Test pe circuitul de la Estoril


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Motocicletele adventure-touring sunt construite să mănânce mii de kilometri, de la drumurile din Alpi la locuri uitate de lume. Dar ce te faci când trebuie să folosești motocicleta zilnic, pentru mersul la serviciu. M-am trezit într-o astfel de situația cu Honda Africa Twin, așadar o să vă spun, pe scurt, cum e. 

E o zi de vineri, cu trafic înfiorător. Parcă toate mașinile din București erau pe stradă. Iar eu aveam de bătut orașul în lung și-n lat: Pipera – Dr Taberei – Baneasa – Piata Muncii. Fix în ordinea asta. 

BMW_bannere_012019.gif

Mă înarmez cu răbdare, oricum altceva n-am de făcut și plec la drum. Mă simt confortabil pe o motocicletă adventure, chiar și-n aglomerați asta: poziția înaltă m-ajută să văd peste mașini, ghidonul înalt trece ușor peste oglinzile celor pe lângă care mă strecor, totul merge brici. Dacă trebuie să ocolesc îmi vine la îndemână datorită razei de întoarcere permisive, iar cutia DCT schimbă singură. 

Merg cu lumina de drum pornită (fază lungă), iar farul meu bate fix în oglinzile mașinilor. N-au cum să nu mă vadă și mulți dintre ei îmi fac loc să trec. Nu-s genul de motociclist cu comportament agresiv. Nu turez motorul ca să-mi fac simțită prezența, nu încerc să mă bag dacă n-am loc. Aștept să mi se facă loc și trec. Dacă nu, aștept. Și chiar dacă nu mi se face loc, Africa Twin (versiunea standard) este o motocicletă îngustă și se strecoară foarte ușor.

N-am monitorizat consumul, dar cred ca se învârte undeva în jur de 5 litri pentru o sută de km. Știu o scurtătură ca să evit Doamna Ghica, dar pentru asta trebuie să sar niște borduri. Ceea ce nu-i o problemă când vine vorba de Africa Twin. 

Am lăsat cutiile acasă. Nu-i o idee bună să iei lateralele în trafic. Sunt ceva mai late decât ghidonul și poți foarte ușor să te lovești de cei din jur dacă nu ești atent. 

E cald afară, sunt aproape 30 de grade și ventilatorul pornește destul de des. Simt o vagă senzație de căldură, dar nu e ca și cum aș avea un calorifer lângă mine. Africa Twin poate fi folosită și pe timp de vară. 

Totul decurge lin, mă mai mir de ura cu care unii apasă claxonul. Încerc să nu intru în jocul nervilor din trafic și să-mi văd de treabă. Le rezolv pe toate și-mi dau seama că Africa Twin nu e deloc o motocicletă rea pentru oraș. Ba, dimpotrivă. Se mișcă elegant prin trafic, e ușor de manevrat, nu te obosește. E un all-rounder excelent. Iar asta vine de la unul care folosește scuterul. 

Citește mai mult:
Test Comparativ: Cele mai bune maxi-scutere de 300 cmc
Motociclete practice – Cele mai bune din 2019
Vespa GTS 300 HPE – Ce-am învățat după trei zile prin București


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

O tură pe D915 face ca “Drumul Morții” din Bolivia să pară o plimbare prin parc. Iar dacă ne uităm la filmul de mai jos o să-țelegem de ce a primit această titulatură. Dar hai s-analizăm puțin lucrurile. 

Filmul de mai jos a fost postat de Roberto Santillan, un motociclist care călătorește pe un KTM 1290 Adventure. 

BMW_bannere_012019.gif

“A fost una dintre cele mai nebune experiențe! Nu doar pentru că eram înspăimântat, dar am văzut unele dintre cele mai frumoase locuri. Incă nu mi-am revenit: la o altitudine de 2.000 de metri, o singură greșeală și s-a terminat totul”, scrie Roberto pe pagina sa de Facebook. 

Roberto e undeva prin Georgia în acest moment și se îndreaptă către Rusia, prin Stan-uri și Mongolia. 

Cel mai periculos drum din lume? 

Dar să revenim la D915. Este cel mai periculos drum din lume? Greu de spus, având în vedere imaginile teribile cu acele drumuri din India, foarte înguste și pline de Royal Enfield-uri vechi. 

De fapt, vremea face diferența. În această perioadă a anului poate fi dificil – așa cum se vede și-n clipul de mai sus. Singur, pe zăpadă și noroi, pe un drum îngust la 2,000 de metri, fără parapet, cu alunecări de teren. Chiar dacă ești sigur pe tine și ai experiență, nu poți ști când pleacă malul de pământ de sub roți. 

Dar dacă cerul e senin și se usucă pământul, dacă drumarii din zonă deblochează pasajele dificile, lucrurile nu mai sunt așa de complicate. Am fost pe D915 acum trei ani, iar vremea a fost un coșmar – ploaie și ceață. Nu vedeam la 5 metri în față, deci nu eram în stare să vedem nici măcar abisul unde puteam aluneca. Dar suprafața era bine-bătută, fără prea mult noroi și fără alunecări de teren, așadar nu ne-a dat mari bătăi de cap. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Am strâns laolaltă cele mai dorite maxi-scutere de pe piață. Yamaha X-Max 300, Vespa GTS 300 Hpe, Piaggio Beverly 300, BMW C400GT și Sym Cruisym. Dacă ne veți întreba de Forza 300, nu e încă disponibilă la test în România. 

Yamaha X-Max 300 este un clasic când vine vorba de scutere sportive. Totodată, combină sportivitatea cu spiritul practic și oferă confort, protecție la vânt, spațiu de depozitare și un consum redus. Nu e de mirare că e preferatul multora.

Vespa GTS 300 nu are nevoie de prea multe descrieri. Este cel mai cool scuter de pe piață. De fapt, e mai mult decât un scuter, e un element de stil – a strâns în jurul lui o comunitate foarte mare, de fani loiali, care folosesc Vespele la orice – de la oraș la ture în jurul lumii. 

BMW_bannere_012019.gif

Piaggio Beverly 300 vine de la aceeași companie, dar mizează pe pragmatism. Dacă Vespa are roți mici, Beverly are roți mari – cele mai mari din test, suficient spațiu de bagaje și confort. Oferă tot ce nu oferă Vespa în materie de spirit practic. 


BMW C400GT este prima încercare a celor din Munchen în segmentul scuterelor de clasă medie. BMW aruncă în joc elementele de confort din lumea moto – șa încălzită, display TFT Connectivity și oferă un scuter foarte confortabil și potrivit pentru drumurile lungi. 

Sym Cruisym este nou pe piața din România. Importatorul Sym și-a deschis porțile acum câteva luni și oferă scutere și maxi-scutere la prețuri foarte atrăgătoare. De exemplu, Cruisym costă 5.000 de euro – o diferență sesizabilă față de scuterele similare de pe piață. 

Ca să stabilim care-i mai bun, am ales câteva probe: autostradă și confort, drumuri virajate, trafic, spațiu de depozitare, preț. În funcție de acești factori, am încercat să alegem un câștigător. Povestea, în filmul de mai jos. Subscribe pe canalul nostru de YouTube. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

KTM era singurul dintre marii jucători care să nu ofere o motocicletă adventure entry-level, în gama 300-500 cmc. Dar a fost doar o chestiune de timp, pentru că noul 390 Adventure e aproape gata. O confirmă fotografiile-spion. 

KTM 390 Adventure este derivat din platforma 390, construită de Bajaj în India. Avem deja un Duke și un RC, segmentul Adventure fiind singurul care lipsea. Astfel, va fi același monocilindru de 370 cmc, dar cu setări adventure (mai mult cuplu jos, rapoarte diferite ale cutiei), același cadru trellis, dar suspensii cu cursă mai lungă. 

BMW_bannere_012019.gif

În două dintre fotografiile-spion vedem roți de aliaj, cu fața de 19 inch și suspensii WP, în timp ce în a treia observăm roți cu spițe. Presupunem că vor exista două versiuni: o versiune S, urmând ca în paralel să apară și o versiune R, cu suspensii mai bune, cu roți cu spițe, cu o șa diferită și cu o roată-față de 21. 

KTM 390 Adventure va avea ecran TFT și, posibil, traction-control. 

Din fotografiile-spion reiese că designul este inspirat de la 790 Adventure – cel puțin farul, deflectoarele de vânt și partea superioară, în zona rezervorului.

Cel mai probabil le vom vedea la toamnă, la salonul de la Milano, urmând ca din primăvară să ajungă în showroom-uri. Rivalii: BMW G310GS, Royal Enfield Himalayan, Kawasaki Versys X-300, Suzuki V-Strom 250.

KTM-390-Adventure-005-1.jpgKTM-390-ADV-1.jpgKTM-390-Adventure-001-1.jpg

Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

BMW vrea piața din America. O piață-gigant, dominată de sunet V2, de cruisere mari și grele. Fără discuție, America înseamnă Harley-Davidson. Dar BMW crede că un boxer de mari dimensiuni, o ergonomie de cruiser și un design potrivit pot schimba lucrurile. Așadar, faceți cunoștință cu R18. 

R18 este doar un concept în acest moment. Dar nu e făcut de amorul artei – cel târziu în a doua parte a anului 2020 vom vedea prima motocicletă de serie derivată din acest concept. Scriu “prima”, pentru că sunt mai multe pe listă, și vor lua forme diferite: bobber, bagger, touring, etc. 

BMW_bannere_012019.gif

Am făcut cunoștință cu R18 la Concorso d’Eleganza Villa d’Este, un eveniment de mașini clasice, desfășurat la Cernobbio, pe malul lacului Como din Italia, unde BMW este partener. Este cel mai faimos eveniment de acest gen din Europa și unul dintre cele mai puternice din lume. O parte a expoziției este dedicată motocicletelor – există și acolo un concurs de frumusețe, iar BMW Motorrad prezintă anual un concept – anul acesta a fost R18. 

Întâlnirea mea cu R18 și un scurt interviu cu Edgar Heinrich – Head of Design BMW Motorrad, în fereastra de mai jos sau direct pe YouTube. 

Conceptul R18 arată fabulos, dar cât de diferită va fi versiunea de serie? Desigur că farul, levierele, carburatoarele, precum și alte elemente custom vor dispărea. Dar motorul, cadrul, felul în care e așezat amortizorul, cardanul expus, toate vor fi păstrate. Motorul este un boxer răcit cu aer, de 1.800 cmc, și a fost construit astfel încât cilindrii să nu iasă foarte mult în afară. Cu toate astea, este imens. Și-l vezi în toată splenodarea lui, indiferent de unghiul din care privești. Iar asta a fost și intenția celor de la BMW. 

Nu știm exact cum va arăta primul cruiser din seria BMW R18, dar presupunem că va semăna mult cu ce am văzut în Italia – curat, cu cât mai puține elemente. Probabil că această nouă clasă va veni cu o întreagă gamă de accesorii custom, echipamente și elemente de lifestyle. Cu spații dedicate în showroom-uri și la saloanele mari, cu o nouă idee de comunicare. BMW ne spune că acesta nu e un nou R1200C. De data asta e “the real deal” – are motorul potrivit, dimensiunile corecte, designul de care e nevoie ca să cucerească America. 

La Concorso d’Eleganza au mai fost prezentate două concepte – Ducati Hypermotard și MV Agusta Superveloce Serie Oro. Despre ultimul avem o confirmare clară că va ajunge în curând în versiunea de serie.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

×