Mergi la conţinut
  • postări
    410
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    31.545

Postări în blog

pemotoare.ro
the-bike-hub.jpg

Și arată foarte bine. Un showroom frumos, care respectă standardele de brand – nu doar motociclete înșirate, pur și simplu, în același loc. Am vizitat showroom-ul acum vreo două săptămâni, înainte de deschidere și mi-a plăcut ce-am văzut. Nu doar decorul, ci și exponatele: o Aprilia Tuono, seria Moto Guzzi V7 & California, gama Vespa, scutere Piaggio – inclusiv MP3, care poate fi condus și de cei care au categoria B. 

Mi-a plăcut și viziunea celor de la The Bike Hub, felul în care văd piața moto, optimismul lor și faptul că avem cumva o convingere comună: într-un oraș sufocant ca Bucureștiul avem nevoie de două roți ca de aer. Și trebuie să-i facem pe cât mai mulți să înțeleagă asta.

Evenimentul de deschidere a avut loc miercuri seara, iar colegii mei Bogdănel și Ivana au fost la datorie. Cum a fost atmosfera, în materialul video de mai jos:

Showroom-ul este pe Calea 13 Septembrie, nr 55-57, Bucuresti, vizavi de catedrala-mamut aflată în construcție în curtea casei poporului.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro
bmr.jpg

Știu, ideea articolului poate părea stupidă pentru unii, un fel de “mănânci, calule, ovăz?” dar printre comentariile pozitive am primit unul în care eram mustrat că motocicleta-i prea nouă și c-ar fi bine să mergem și cu motoare mai vechi. Alți prieteni îmi spun că n-ar pleca cu-atâta electronică după ei așa departe pentru că te poate lăsa în drum. Dar eu o țin pe-a mea: să aibă frâne bune, putere, suspensii, confort. Chiar și la capătul lumii. 

Am mers și cu DR650 la drum foarte lung, în Kazahstan. Știu cum e. Am mers și cu o Yamaha Tenere din 93 ce rămânea fără frâne la coborâre pe Transfăgărașan. Iar la fiecare alimentare trebuia să pun și ulei, zici că era-n doi timpi. Mânca jumătate de litru la mia de km. Am mers, în fine, cu de toate în orice condiții.

Cea mai bună motocicletă pentru a pleca în jurul lumii e aia pe care-o ai, am zis-o de nenumărate ori. Decât să dai bani pe o motocicletă scumpă, iar apoi să stai să te uiți la ea, mai bine una mai ieftină și cu banii rămași pleci în Siberia. Sau decât să-ți iei adventure nou și să nu ieși de pe asfalt de teamă că se zgârie, mai bine-ți iei o statuetă cu pescarul chinez la care să privești de dimineața până seara.

Ce vreau să spune e că nu-s avocatul rablelor a căror principală calitate e că-s ieftine sau că nu se strică – ceea ce e un mit, din punctul meu de vedere, pentru că orice fier crapă după o anumită uzură.

Îmi vine acum în minte o secțiune de drum de coastă din Peru. Drum din ală liber, cu asfalt perfect și viraje de 90 de grade. Ah, ce bine-mi părea că nu mă aflam pe acel Tenere vechi și că puteam să mă dau pe viraje.

Îmi mai vine-n minte idiotul ăla cu tuc-tuc-ul care mi-a întors în față fără să se uite-n oglindă, fără semnalizare, fără nimic. Ce bine c-am avut frâne bune și anvelope cu aderență, nu Mitas-urile ălea E-07.

Și mai e ziua aia în care-am făcut 500-600 de km. Cum ar fi fost să-i fac cu DR-ul ăla din Kazahstan, unde la 90 km/h îmi tremurau dinții de la vibrații și nu știam cum să mă mai mult pe șaua aia tare ca o scândură?

“Da, dar să pleci cu-atâta electronică, se duce dracului…” Nu știu, eu în 60.000 de km n-am avut nicio problemă. Și cred că pot face încă atât fără să crape.

“Dar o motocicletă veche o repari în mijlocul drumului, la una din asta nouă n-ai ce să-i faci”. Poate-o repară unul priceput. Eu nu m-am apucat de motociclism în era Mobra, n-am prea avut motociclete care să se strice, iar când s-au stricat le-am dus la service. Deci n-o prea am pe asta cu mecanica.

Singura problemă reală a motocicletelor ăstora de adventure-touring e că-s din ce în ce mai grele. Iar dacă pleci singur și ai drumuri fără asfalt în față (sau dacă n-ai drumuri), să controlezi măgăoaia poate fi un calvar. Iar dacă-ți cade… mai bine să nu-ți cadă.

Dar există și variante ușoare. Dacă mâine-aș pleca-n Mongolia, unde toată lumea zice că nu-i bine să te duci cu motocicletă grea, ori în Africa, ori mai știu eu unde, aș alege ceva mai ușor – să aibă sub 200 de kg cu rezervorul plin, o autonomie respectabilă și ceva confort. Dar, totuși, cât mai nou. Hai, dac-aș ajunge în India, poate-aș merge pe Royal Enfield, că-i ceva tradițional – asta-i altă poveste.

“Ți s-a urcat la cap, Predoi, mai ieri mergeai pe Hornet, acum numai figuri”. Probabil, dar de ce să-ți faci nevoile-n fundul curții când lumea a evoluat?


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro
ghid-romania-offroad.png

Peste 3.000 de km de trasee off-road și drumuri necirculate, în cele mai frumoase zone din România. Ghidul va fi disponibil în varianta tipărită, dar și sub forma unei aplicații mobile cu navigare off-line. 

Traseul cuprinde Cazanele Dunării, operele lui Brâncuși din Tg. Jiu, orașul Sibiu, Valea Oltului, Transfăgărășanul, bisericile fortificate din Transilvania, Cetatea Râșnov, Muntele Ceahlău, ceramica de la Marginea, mănăstirile din Moldova, culmile din Bucovina, Satele din Maramureș, orașul Cluj-Napoca, Platoul Padiș, Țara Moților, Satele din Munții Poiana Ruscă sau Banatul Montan.

În ghid vei găsi doar drumuri publice, în afara rezervațiilor.

Ghidul și aplicația vor conține descrieri ale traseelor, detalii despre obiectivele turistice care merită vizitate, hărți pentru navigare, datele de contact ale cazărilor recomandate și legende despre locurile străbătute.

Aplicația mobilă vine cu track-urile GPS ale traseelor și hărți detaliate ce pot fi descărcate pentru navigare offline.

Ghidul România Off Road va fi lansat la Smaeb, în această primăvară, iar acum se află în stadiul de precomenzi. Detalii aici.  

Acest ghid este semnat de Carpathian 2 wheels guide, aceeași băieți care-au făcut Ghidul Munților Apuseni, Trasee Off-Road Bosnia-Herțegovina și Touring în România.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro
Salar-de-Uyuni-YouTube.jpg

Grandios. Asta aș putea spune despre ce se vede de la minutul 6:00. Începem cu un preludiu pe Drumul Morții, luăm o pauză în La Paz, iar apoi mergem pe nori. Iată al treilea film din seria Go South. Poate fi urmărit în fereastra de mai jos sau direct pe canalul nostru de YouTube. 

Bolivia este a treia țară pe care o vizităm în tura noastră de 11.000 de km în America de Sud. Urmărește primele două episoade:

Filmul din Chile – Traversarea deșertului Atacama și întâlnirea cu păsările Flamingo

Filmul din Peru – Lima, Machu Picchu și o zi în mijlocul comunității Uros de pe lacul Titikaka

Montaj: Adi Popescu


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Ceva care să vină la fix cu Africa Twin, cu seria CB, cu GoldWing sau cu RC30. Știu, nu prea există posesori de RC30 pe aici, dar merge la fix pe VFR. Căștile vin în culorile motocicletelor și poartă logo-ul Honda. Deja au ajuns în România, la importatorul Dual Motors și vin cu o reducere de 15%. 

Pentru Africa Twin, cea mai populară Honda din acest moment, Arai oferă Tour-X4, ce vine în patru scheme de culoare. E o cască pe care o poți folosi cu sau fără ochelari, vizor ori cozoroc, adică o cască foarte versatilă.

arai-Honda-RC-800x450.jpg

QV-Pro este un all-rounder dedicat posesorilor de Honda Goldwing, în două culori – roșu și gri. Pentru cei care vor un open-face, există CT-F, în variantele Gold Wing Red și Gold Wing Grey.

RX-7V nu prea mai are nevoie de prezentări – este vârful de gamă Arai. Casca a primit un update pentru 2018 – Variable Axis System – vizieră cu ax variabil și trei ediții speciale Honda – HRC, RC 30 și CB.

Toate modelele amintite mai sus pot fi găsite și probate în showroom-ul Dual Motors, importatorul Arai în România, sau comandate de pe bikershop.ro.

Arai-Honda-Africa-Twin-plus-CB-800x450.j


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

BMW Motorrad România ne prezintă acțiunile pentru începutul sezonului 2018.  O campanie Early Bird Bonus ce presupune un voucher de echipamente sau accesorii de 500 de euro, perioadă de garanție extinsă de la 2 la 4 ani (5 ani în cazul programului de finanțare 3asy Ride Select), asigurare CASCO avantajoasă și implicarea în motorsport printr-un parteneriat cu MotoRC. 

Mai jos, comunicatul de presă ce anunță planul BMW pentru începutul sezonului 2018. 

Campania Early Bird Bonus 

Începând cu 1 februarie, BMW Motorrad România a demarat campania Early Bird Bonus, ce vine în întâmpinarea clienţilor care vor să începă noul sezon în şaua unei motociclete BMW Motorrad şi le oferă acestora un voucher de accesorii sau echipamente în valoare de 500 de euro (TVA inclus).

Campania este valabilă până la data de 31 martie 2018 şi este valabilă atât pentru motocicletele din stoc, cât şi pentru cele comandate în configuraţia dorită de clienţi. Totodată, această campanie poate fi cumulată cu alte campanii aflate în desfăşurare la dealerii BMW Motorrad din România.

În plus, începând cu perioada aceste campanii şi continuând pe toată durata anului 2018, BMW Motorrad România va extinde perioada de garanţie a motocicletelor noi de la 2 la 4 ani.

Detalii complete – aici

early-bird-800x335.png

Extinderea programului de finanţare 3ASY RIDE SELECT 

BMW Motorrad România continuă dezvoltarea soluţiei de finanţare 3asy Ride Select, lansată oficial în primăvara anului 2017. Flexibilitatea acestui program şi feedback-ul foarte bun primit din piaţă au creat premizele extinderii proiectului pe termen lung şi îmbunătăţirea constantă a acestuia.

Noutatea pentru anul 2018 o reprezintă introducerea unei perioade de garanţie de 5 ani pentru toate motocicletele finanţate prin programul 3asy Ride Select.

BMW-F850GS54-2406-800x533.jpeg

Noul F850GS

3asy Ride Select a debutat în primăvara anului trecut şi reprezintă o soluţie de finanţare competitivă pentru motociclete, la nivelul pieţei auto. Pachetul urmăreşte toate elementele unui program complet de finanţare. Avansul a fost redus de la 33% la 20%. Cu o valoare reziduală garantată de până la 50%, clientul are libertatea să aleagă la finalul perioadei între trei opţiuni: să plătească valoarea reziduală şi să intre în posesia motocicletei, să refinanţeze valoarea reziduală cu un nou leasing sau să returneze motocicleta fără a mai fi nevoie să plătească valoarea reziduală. Această soluţie vine şi cu beneficiul unei rate deosebit de mici. Dobânda este de asemenea competitivă, dobândă fixă de numai 3,99% pentru finanţare euro şi 4,99% pentru lei. Există, în premieră, şi posibilitatea unei achiziţii în 12 rate egale, fără dobândă şi cu valoare reziduală 1%, ca alternativă la finanţarea cu valoare reziduală 50%.

În colaborare cu Groupama, BMW Motorrad a creat şi cea mai competitivă ofertă de CASCO din piaţă. Cota anuală este de 5,9% pe an pentru opţiunea “Complet” şi 4,4% pentru opţiunea “Anotimpuri”. Cu absolvirea unui curs de siguranţă de la unul din cei doi traineri acreditaţi BMW Group (Rider Academy sau Ridex), cotele scad la 4,9%, respectiv 3,9% pe an – o valoare la nivelul celei din piaţa auto.

Detalii complete: http://bmwmotorradnews.ro/3asy-ride-select/ 

BMW Motorrad România încheie un parteneriat cu Motorcycle Racing Championship (MotoRC) pentru sezonul competiţional 2018 

BMW Motorrad România extinde implicarea în motorsportul din România, semnând un parteneriat cu organizatorii competiţiei Motorcycle Racing Championship valabil pentru sezonul competiţional 2018.

Campionatul este o platformă excelentă de educare şi învăţare, iar clasele „Rookies” oferă şansa multor rideri să experimenteze pilotajul dinamic într-un mediu controlat, pe circuit. BMW Motorrad România este alături de acest proiect prin implicarea trainerilor şi piloţilor care reprezintă marca şi a unor programe organizate special în timpul etapelor.

“Creşterea nivelului competiţional în motorsportul românesc reprezintă o etapă importantă în maturizarea pieţei moto, contribuind în egală măsură la dezvoltarea şi educarea participanţilor la trafic pentru o mai bună siguranţă rutieră. Disponibilitatea unui campionat dedicat şi a unui circuit pentru sporturile cu motor în România permite în acelaşi timp dezvoltarea unor programe de antrenament pentru junori care ne vor reprezenta în motorsportul internaţional. Parteneriatul cu Motorcycle Racing Championship este un pas pentru a consolida o cultură moto adecvată unei ţări dezvoltate. Suntem încrezători că acest demers va da rezultate şi va promova talentul şi dedicarea piloţilor în competiţii”, a declarat Ionuţ Bâtu, Country Manager BMW Motorrad România şi Bulgaria.

bmw-motorc-800x533.jpg

“Ne bucurăm să putem avea un partener de anvergură din sfera motociclismului, atât local cât şi mondial, cum este BMW Motorrad. Acest lucru arată că eforturile noastre de a crea un cadru competiţional şi educaţional pentru motocicliştii din România sunt privite cu încredere, fapt ce ne obligă să continuăm în încercarea noastră de a promova motociclismul responsabil în rândul tuturor pasionaţilor.

Un parteneriat vine totdeauna şi cu o responsabilitate, de a performa la nivelul aşteptărilor. Astfel, dorim să realizăm acest campionat cât mai atractiv, atât pentru participanţi, cât şi pentru spectatori, media, parteneri şi orice alte părţi implicate”, a precizat Cătălin Manea, organizator MotoRC.

Sezonul 2017 i-a avut drept câştigători pe Cătălin Cazacu – clasa Stock 1000 şi Emil Drăghici – Stock 600. În cele cinci etape ale sezonului au fost 397 de participanţi, mulţi dintre aceştia fiind înscrişi la clasele suport Rookies 600 şi Rookies 1000. Mulţi dintre paricipanţi au fost la prima lor experienţă competiţională şi la prima întâlnire cu circuitul într-un mediu sigur şi controlat. Aceasta dovedeşte că Motorcycle Racing Championship este un program excelent de pregătire şi educare pentru viitorii piloţi, dar şi pentru cei care vor să experimenteze pilotajul dinamic pe două roţi.

BMW S 1000 RR a fost starul claselor Stock 1000 şi Rookies 1000, peste 14 rideri alergând în sezonul 2017 în şaua motocicletei sport germane. Printre aceştia s-a numărat şi câştigătorul campionatului naţional la clasa Stock 1000, Cătălin Cazacu.

Calendarul competiţional al Motorcycle Racing Championship 2018 are 5 etape, iar pentru a exclude costurile crescute ale deplasării pe un circuit din afara ţării, toate etapele vor avea loc pe circuitul MotorPark România, după cum urmează:

Etapa 1: 4-6Mai -sensorar
Etapa 2: 8 – 10 Iunie – sens antiorar
Etapa 3:  29 Iunie – 1 Iulie – sens orar
Etapa 4: 31 August – 2 Septembrie – sens antiorar
Etapa 5: 28 – 30 Septembrie – sens orar

Mai multe informaţii cu privire la Motorcycle Racing Championship puteţi afla pe pagina de Facebook dedicată: https://www.facebook.com/cupamotorc/

bmw-motorc2-800x600.jpg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro
gosouth.jpg

Peru. Țara asta e mare și colorată. De la Lima la Machu Picchu, de la Machu Picchu la Titicaca.  Deșert și junglă, ocean și vârfuri înzăpezite, de 6.000d de m, mahalale zgomotoase și arhitectură colonială superbă. Mâncare bună și băutură cam proastă, cu excepția pisco sour. Drumuri pustii și trafic haotic în jurul orașelor. Are câte puțin din fiecare. 

Este a doua țară prin care trecem în călătoria noastră din America de Sud. Ar fi imposibil să vedem tot și-ar fi foarte greu să arătăm tot. Dar în filmul de mai jos vei vedea atât cât să ceri mai mult și cât să mă-ntrebi “auzi, cât a fost transportul? și cu cine? căci tare mă bate gândul.”

Filmul poate fi urmărit în fereastra de mai jos sau direct pe YouTube. Unde te invităm să te abonezi pentru a fi la curent cu următoarele episoade.

Editor video: Adi Popescu

Urmărește și Partea I – Aventura noastră în Chile


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Bobber Black, Speedmaster, noul Tiger 1200. Iar în curând va veni și noul Tiger 800 XCX. Dar până atunci să aruncăm o privire peste noile motociclete Triumph care sunt deja în stocul importatorului Motoboom. 

Bobber Black – după succesul avut de Bobber, Triumph plusează din nou și ne aduce Bobber Black – varianta mai cool și mai performantă a Bobber-ului pe care-l știm deja. Da, nu e vorba doar despre o motocicletă vopsită în negru. Bobber Black vine cu o furcă nouă, frâne mai puternice, o roată de 16 inch pe față, un far LED. Prețul – 13.290 euro, cu TVA.

Bonneville_Bobber_Black_01-800x534.jpg

Speedmaster – deci, cine poftește la un cruiser, cu poziție relaxată, linii clasice englezești și motor de 1.200? Speedmaster se bazează pe aceeași platformă Bonneville T120, dar vine cu ghidon de tip “beach bars”, scărițe poziționate înainte, șa coborâtă. Deși retro, nu-i lipsesc sistemele electronice de siguranță – două moduri de mers (Road și Rain), ABS, traction control. Pentru mai mult confot ai cruise control. Prețul: 13.290 euro cu TVA.

Prețuri promoționale pentru motocicletele din stoc. Iată oferta Triumph în România, prin Motoboom

Tiger 1200 XRT – mai ușor, mai manevrabil, mai sprinten. Frâne mai bune, lumini adaptive și cam toate sistemele electronice posibile. Triumph a prezentat la Milano noul Tiger 1200 XRT – o variantă îmbunătățită a motocicletei pe care-o știam până acum. În stocul Motoboom găsești deja Tiger 1200 XRT – 18.590 de euro. Pentru cei neinițiați, modelele Tiger vin în câte șase variante – trei cu înclinații stradale, trei dotate cu roți cu spițe și alte accesorii mai “adventure”. Prețul diferă în funcție de variantă și dotări. Cel mai ieftin Tiger 1200 (XR) costă 14.390 euro, în timp ce varianta de top XCA este 19.590.

În curând va apărea și Tiger 800, dar mai avem puțin de așteptat. Vă ținem la curent cu noutățile.

tiger-1200-800x534.jpg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro
trafic-peru-juliaca.png

Am fost pe “Drumul Mortii” din Bolivia. Unic. Ei bine, în Romania orice drum e un drum al mortii din cauza maimuțoilor cu mușchii umflați. După ce stai mai mult de-o lună acasă, te obișnuiești – așa suntem făcuți, să ne adaptăm la orice mediu – dar de îndată ce pleci din nou observi cum lucrurile se întâmplă total anapoda pe șoselele patriei. 

Cum e în America de Sud? Să fie clar, în Chile și Argentina se circulă ca-n Europa – ai infrastructură, curățenie, șoferi disciplinați. Nu te simți niciodată în pericol. În Peru și Bolivia, pe de altă parte, nu te-aș sfătui să circuli dacă te prinde noaptea pe drum. Mai ales în Peru. Autobuze ce depășesc camioane în viraj, moto-taxi-uri care-ți întorc în față, faruri care te orbesc. De trei ori am fost scos de pe drum într-o zi de autobuze care depășeau camioane și odată era să mă înfig într-un moto-taxi care mi-a întors brusc în față. Bine că am frâne la motocicletă.

Pe-acolo oamenii nu sunt obișnuiți cu motocicletele noastre. Motocicliștii lor au maxim 150-250 cmc și folosesc motoarele ca să care butelii și saci de cartofi. Circulă pe marginea drumului, în regim de bicicletă. Așadar, șoferul peruan când vede un singur far nu mai stă pe gânduri și intră în depășire. Nu poate înțelege că acel far vine 120 km/h.

Apoi, infrastructura. În 90% din cazuri e ca-n palmă – asta dacă nu-ți cauți tu de lucru pe drumuri  comunale. Singura problemă – pârâul trece prin mijlocul drumului. În funcție de cum ai norocul (dacă plouă mai mult sau mai puțin în munți), poate fi un pârâu liniștit sau un râu în toată regula, cu aluviuni, copaci, pietre. Uneori, pârâul curge direct pe asfalt și poate apărea mătasea broaștei pe fund. Astfel, un firicel de apă lat de un metru și adânc de două degete poate da cu tine de pământ. Fix asta ni s-a întâmplat nouă.

Dar să revenim la oameni și trafic. Odată depășeam un autocar, iar în stânga aveam un hău ce dădea în ocean. Deodată văd cum autocarul îmi intră în față, iar șoferul aruncă pe geam o caserolă cu orez și carne – ce-i mai rămăsese de la prânz. Mai aveam puțin și o primeam fix în freză. Intrase pe contrasens ca să dea cu ea în vale – că nu-i tocmai frumos să arunci gunoiul în mijlocul drumului.

Gunoaie, ursărie, șoferi needucați – e o aventură să conduci în Peru. Totuși, e ceva în traficul din România ce mă sperie mai tare ca-n Peru: smardoiala – cuvânt din argou care vine de la smardoi, explicat de dex prin bătăuș – acea atitudine de tupeu obraznic, nesimțit, violent. Șoferii peruanii, oricât ar fi ei de ne-educați și de haotici în trafic, nu sunt răi. Dacă fac o prostie, n-o fac din răutate, cu bună-știință. Așa e mersul acolo. În România, în schimb, simți răutatea, șmecheria, impertinența, proasta-creștere la fiecare pas, iar în trafic îți pot fi fatale. Depășiri violente pe linia continuă, flash-uri pe autostradă în timp ce ți se lipește de spatele mașinii, “dă-te mai repede la o parte că eu merg cu 200”, mișcări menite să te intimideze, zig-zag-uri. Toate sunt făcute cu bună știință, cu scopul de-a demonstra ceva, de-a arăta că el e șmecher, se descurcă, că nu stă în rând cu fraierii.

De fiecare dată când mă întorc acasă de undeva, simt frica. Am simțit-o când m-am întors din Caucaz. De întoarcerea din nordul Europei nu mai zic, eram transpirat încă de prin Ungaria. Iar acum mi s-a confirmat cu America de Sud. Iar problema e că nu ne vom schimba prea curând. Le trecem cu vederea prea ușor, “că oricum n-ai ce să le faci”, iar astfel de lucruri devin o normalitate. Trec câteva luni, începem să ne obișnuim sau, și mai rău, devenim și noi agresivi. Pentru că trăiești într-o junglă unde numai cel puternic scapă.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

A fost un început de an destul de aglomerat pentru NHTSA – National Highway Traffic Safety Administration – autoritatea americană pentru siguranța traficului. Unii ar spune că această instituție este destul de paranoică, pentru că le găsește nod în papură tuturor producătorilor și, una-două, îi obligă să schimbe câte-un șurub la vreo motocicletă. Totuși, problemele semnalate se bazează pe cazuri specifice – exemplare cu probleme – sau pe diverse teste, deci sunt probleme reale. Nu este o regulă ca rechemările în service din SUA să se aplice și în Europa – nu pentru că motocicletele din Europa ar fi fără probleme, ci pentru că aici nu-i obligă nimeni să le facă. 

Harley-Davidson: 174.000 de motociclete în America, 250.000 în toată lumea – 31 de modele, echipate cu ABS – cam tot ce înseamnă Touring, CVO Touring și VSRC. Ce s-a întâmplat? Mai mulți posesori de Harley-Davidson au fost prea leneși ca să-și schimbe la timp lichidul de frână – cel puțin odată la doi ani, așa cum anunță producătorul și cum e normal – iar componentele sistemului de frânare au avut de suferit. Așadar, Harley-Davidson s-a angajat să schimbe lichidul de frână fără niciun cost la toate modelele afectate.

2015-Harley-Davidson-FLHTKL-ElectraGlide

Brembo – un alt caz important. Probleme cu pistonul pompei de frână radiale – diametru 15 mm – 16 mm – , vândut între 2015 și 2017, care a fost montat pe un număr important de motociclete Ducati, Aprilia, KTM, MV Agusta, TM Racing, Moto Morini și Horex. Brembo le-a trimis o notificare producătorilor astfel încât aceștia să-i informeze cheme în service pe clienți pentru înlocuirea piesei defecte.

brembo-master-cylinder-800x533.jpg

Kawasaki Ninja ZX-10R (2016 – 2018), probleme detectate la cutia de viteze. Sunt afectate aproximativ 4.000 de motociclete ( în SUA) și potrivit NHTSA, forțele mari care acționează asupra cutiei de viteze pot face ca metalul să cedeze. Problemele au fost întâlnite la treptele 2, 3 și 4. Nu este primul episod de acest fel pentru Kawasaki – o situație similară se întâmpla în perioada 2002-2008. Totodată, de aceaastă problemă a fost afectată și Yamaha R1.

kawasaki-zx-10r-2016-ninja-1000-9-800x60

Honda Goldwing echipate cu airbag. Pentru că mecanismul de declanșare al airbag-ului ar putea exploda. Recall-ul afectează 960 de unități în America, dar e pentru a treia oară când Honda cheamă motociclete în service din cauza airbag-ului Takata. Odată cu modelul 2018, Honda nu mai foloseste airbag Takata.

suzuki-gsxr-1000-800x500.jpg

Triumph Thruxton – 2016 – 2018 – oprirea motorului când accelerația este închisă sau deschisă brusc, cu ambreiajul tras. Problema se va rezolva cu un update la ECU, ce va ajuta la menținerea turației motorului în astfel de situații.

ThruxtonRDiablo-800x508.jpg

Indian Roadmaster – 7,392 unități în America – 2015-2017. Recall-ul vine din cauza cablurilor din portbagaj expuse la apă, care ar putea crea un scurt-circuit care să aprindă lumina de frână chiar și-atunci când nu frânezi.

indian-roadmaster11.jpg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Țuică (fiartă sau nu), haine groase și voie bună. Ai nevoie de așa ceva dacă vrei să reziști la Bikes on Ice, singura întrunire moto de iarnă din România. Se întâmplă în acest weekend – 16-19 februarie – în Ghelari, Hunedoara și este un eveniment cu tradiție. Anul acesta a ajuns la ediția 13. 

Am participat și eu la un Bikes on Ice. Nu-s genul care să ia întrunirile moto la rând, dar muream de curiozitate să văd cum e la Hunedoara. Pe vremea aia aveam o Honda Hornet, fără parbriz, și nici la capitoul echipamente nu stăteam excepțional. Așadar, am luat o pereche de pantaloni de schi pe care i-am tras peste pantalonii moto și încă mă întreb cum am reușit să bag șosetele de schi în cizmele sport. Țin minte că pe Valea Oltului peretele muntelui era înghețat, aveam ceva mâzgă pe jos și termometrul arăta 0 grade. Ce traction control, ce ABS, ce manșoane încălzite! Mi s-a făcut cu adevărat frig pe autostradă, după ce-am trecut de Sibiu. Iarna, cu 130 km/h, pe Hornet, nu e o idee tocmai bună. N-am fost chiar un adevărat, pentru că m-am cazat la o căsuță (neîncălzită) și mi-am adus aeroterma de-acasă. Alții au stat la cort.

la-bikes-on-ice-800x600.jpg

La Bikes on Ice 2014. Remarcați tank-bag-ul extins la maximum. Mai mult ca să mă protejeze de frig

Dar nu de la aerotermă m-am încălzit, ci de la focul în jurul căruia am stat la povești cu oamenii de-acolo (și de la țuică, recunosc), oameni cu care stau de vorbă și azi, cu mare drag. Și-acum comunicatul Bikes on Ice. Atenție:

“Clubul de motocicliști Road Patrol M.C. Hunedoara organizează, în weekend-ul 16-18 februarie 2018, ediția cu numărul treisprezece a întâlnirii moto “Bikes on Ice”, singura întâlnire de motocicliști care se desfășoară pe timp iarnă în țara noastră.

Inspirat de o extravagantă întâlnire ce se desfășoară de peste 60 de ani în Germania, Elefantentreffen, evenimentul adună, an de an, câteva sute de iubitori ai motocicletelor și nu numai, într-un cadru natural deosebit, pe parcursul a trei zile. Cei care doresc să își testeze propriile limite au ocazia să campeze, gratuit, în spații special amenajate, în aer liber, iar focul de tabără, vinul fiert, muzica rock și buna dispoziție sunt, de asemenea, ingrediente nelipsite.

Ediția din acest an are loc în localitatea Ghelari, județul Hunedoara, la Pensiunea Panorama. Vor avea loc diverse concursuri cu specific moto și se vor putea vizita așezările pitorești din Ținutul Pădurenilor, o regiune cu un farmec aparte, situată la poalele Munților Poiana Ruscă. Una dintre principalele atracții ale evenimentului o constituie tradiționala tombolă de sâmbătă seara, care oferă participanților posibilitatea de a câștiga câteva zeci de premii, constând în echipament și accesorii moto de cea mai bună calitate, oferite de către sponsorul principal al evenimentului din acest an, MotoBoom.

Mai multe informații legate de Bikes on Ice se pot obține la numerele de telefon de pe afișul oficial al evenimentului”.

Hai noroc și mahmureală ușoară!

Notă. Am găsit fotografia de la începutul materialului pe motociclism.ro, user Pepito.

bikes-on-ice-1-424x600.jpg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro
Foto-YouTube-v2.jpg

GoSouth | Călătoria noastră în America de Sud a început din Chile. Valparaiso, mai exact, locul unde ne-am trimis motocicletele cu vaporul. A urmat mai bine de-o săptămână în care-am urcat de la nivelul oceanului la 5.000 de metri, am traversat deșertul Atacama și-am văzut locuri ce par de pe altă planetă. 

Tura noastră a durat cinci săptămâni, în care-am făcut 11.000 de km. Traseul: Chile, Peru, Bolivia, Argentina. Se spune că o fotografie face cât 1.000 de cuvinte. Dar ce spuneți de-un film? Planul nostru a fost să realizăm câte-un film pentru fiecare țară. Primul dintre ele e gata. Tocmai l-am încărcat și poate fi vizionat în fereastra de mai jos sau direct pe YouTube. Nu uitați de butonul subscribe ca să fiți la curent și cu următoarele episoade.

Editor video: Adi Popescu


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Sunt uluit. Nu-mi vine să cred ce-mi văd ochii. Merg cu motocicleta pe o oglindă nesfârșită, în care se vede doar reflexia soarelui și urmele lăsate de câțiva nori. Este cea mai intensă trăire din tura asta. Salar de Uyuni este infinit. Un  infinit de nedescris. 

Avem norocul să-l prindem inundat. Noroc, pentru că altfel nu ai această oglindă în fața ochilor. Dar asta-nseamnă că trebuie să intrăm cu motocicletele într-un lac de sare. “E adânc, sarea o să afecteze înstalația electrică și-o să vă crape motorul”, ne avertizează un localnic. Stăm la buza deșertului și ne uităm la mașinile 4×4 care se scurg încet prin marea de sare. Problema e la intrarea în deșert – ai un vad adânc și destul de lung de trecut. Apa e tulbure și nu vezi ce e pe fund. Un băiat vine la noi și ne face o ofertă: 10 dolari și mergem cu Land Cruiser-ul lui prin Salar. Nu. N-am venit cu motorul pân-aici ca să vizităm Salar de Uyuni cu Land Cruiser-ul. Hai pe motoare. Ce-o fi, o fi!

Ne luăm inima-n dinți, ne ridicăm în scărițe și urmărim un 4×4 cu turiști. Teoretic, ar trebui să știe locul unde apa-i mai puțin adâncă. Pe unde merge el, mergem și noi. E o traversare de vreo 20 de metri, iar în cele mai multe locuri apa trece de nivelul cizmelor. La un moment dat, simt cum toată roata-față se scufundă. Nu las accelerația, am aderență și reușesc să ies.

Gata, ce-a fost greu a trecut, îmi zic. Acum n-am decât să mă bucur de întinderea asta nesfârșită de sare. E un loc unic pe Pământ. Cel mai mare deșert de sare de pe Planetă, transformat în oglindă datorită unui strat de-o palmă de apă. Merg încet, ca să n-arunc toată sarea în radiatoare, mă las purtat încet de motocicletă și mă las înconjurat de locul ăsta colosal. Nu se poate, e o altă planetă. Ne-am teleportat, cumva, într-un alt spațiu. Și simt c-a meritat. Tot efortul, toată agitația, toate miile astea de kilometri pe ploaie, pe noroaie. Sunt împlinit.

Dakar-Salar--600x600.jpg

Revin cu picioarele pe pământ la monumentul Dakarului, unde trebuie să-mi aștept rândul ca să fac fotografia. Apoi la steaguri, păcat că n-am luat steagul României după mine, l-aș fi lăsat acolo. Apoi găsim o părticică de Salar doar pentru noi. Nu e deloc greu, la cât e de mare. Soarele se scurge-ncet către Pământ și ne trimite-o rază roșiatică de după un nor de-un gri închis. Mai la stânga se văd nori de furtună. În dreapta, un munte care se reflectă în oglinda de sare.

Nu ne dăm seama cum se scurge timpul. Ne trezește întunericul și ne dăm seama că suntem la mai bine de 10-15 km de ieșire. Ne ținem după lămpile roșii ale mașinilor întârziate. Va trebui să traversăm, din nou, vadul adânc de la intrare. De data asta pe întuneric. Ce mai contează? Ridicat în scărițe, cu genunchii flexați, două degete pe ambreiaj și accelerația sub control, în treapta a doua, las motocicleta să-și facă treaba. Roata-față găsește calea, controlul tracțiunii are grijă să n-alunec, iar suspensiile setate pe modul enduro absorb denivelările. Am trecut. Sper doar să-mi pornească motorul mâine după această baie de sare. Acum n-avem unde spăla motorul. Ne ducem direct la hotel. Un hotel de… sare.

Dimineața ne oprim la o spălătorie. Pe evacuări, pe etrieri, pe cilindri, practic pe toată partea inferioară a motorului e un strat solid de un centimetru de sare.

Salar-de-Uyuni-800x600.jpg

Salar-de-Uyuni-Oglinda-600x600.jpg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

A sosit vremea ca producătorii de motociclete din lume să-și facă calculele și să se declare lideri ori să recunoască c-au pierdut – sau ceva la mijloc. Iată cum s-au descurcat companiile moto din afara Japoniei in 2017. 

KTM Industries AG – creștere de 17% în 2017, cu un record de 238,334 unități vândute

Austriecii rămân numărul unu în Europa când vine vorba de motociclete vândute și înregistrează aș șaptelea an de creștere consecutivă, cu record în materie de venituri și profit.

KTM-Logo-800x450.png

Din datele financiare anunțate pe 29 ianuarie reiese o creștere cu 14% a cifrei de afaceri  față de 2016 – 1,5 miliarde de euro, și un EBIT (profit inainte de plata dobanzilor si impozitului) cu 8% mai mare – 132,5 milioane de euro în ultimele 12 luni, față de 122,3 milioane în 2016. Profitul net înainte de plata taxelor a crescut la 117 milioane, de la 108,9 cât se înregistra anul trecut.

Compania declară vânzări de 238.334 unități KTM și Husqvarna în 2017 – o creștere cu 17% față de 2016, datorată nu doar motocicletelor construite în Austria, ci și modelelor de mică capacitate făcute în India alături de Bajaj Auto, care a vândut 35,000 de motociclete KTM în 2017, pe lângă exportul de piese necesare asamblării către alte fabrici, precum cele din Malaezia și Brazilia.

Bugetul de dezvoltare KTM pentru 2017 a fost de 92 de milioane de euro, iar producătorul de suspensii WP a fost complet integrat în KTM AG.

Ținta KTM: 360,000 de motociclete vândute anual, până în 2021 și 400,000 în 2022. Asta și datorită exinderii către China – KTM a semnat un contract anul trecut cu partenerul său CFMoto.

KTM-Factory-800x450.jpeg

BMW Motorrad – al șaptelea an de vânzări record 

BMW Motorrad a anunțat o creștere cu 13,2% în 2017 – 164,153 de motociclete vândute (față de 145,032), datorită creșterilor puternice din Europa și Asia. Așadar, BMW este din ce în ce mai aproape de obiectivul propus: 200,000 de motociclete pe an în 2020.

BMW-Motorrad-800x600.png

Cea mai mare piață BMW este Germania – 26.664 motociclete vândute în 2017 (creștere de 7,1%). Totodată, cea mai mare creștere pentru BMW a fost înregistrată în Europa – 15% față de 2016. Cele mai multe motoiclete BMW s-au vândut în Franța (16.607 – creștere de 24%), urmată de Italia (14,430 – 17,3%), Spania (11,193 – 17,6%) și UK (9,550 – creștere de 8,7%).

BMW R1200GS și GS Adventure s-au vândut în peste 50,000 de unități în 2017 – un record istoric. De altfel, 86.000 dintre motocicletele vândute au motor boxer. Platforma S (patru cilindri în linie) s-a vândut în 21,752 exemplare, în timp ce noile motociclete sub 500 cmc – G310R și G310GS au avut, de asemenea, un debut puternic – 11,595 de unități vândute.

BMW n-a stat rău nici la motocicletele cu șase cilindri în linie – 6,719 exemplare vândute.

BMW-Factory-800x534.jpeg

Piaggio – creștere de 12,4% în Q3 2017

Grupul Piaggio n-a publicat încă raportul pentru 2017, dar vânzările din al treilea trimestru arată un trend pozitiv pentru specialistul în scutere din Italia.

Piaggio-Logo-600x600.png

Cifra de afaceri a crescut cu 2,5%, la 1,141 miliarde (în primele nouă luni din 2017), iar profitul net a fost de 25,1 milioane (creștere de 31,2%) cu vânzări de 426,700 de vehicule față de 411,700 în primele nouă luni din 2016. Piaggio ajunge la o cotă de 15,2% din piața scuterelor.

Investițiile Piaggio au fost de 55,6 milioane de euro, dintre care 35,2 s-au dus în R&D.

Piaggio deține și 20% din piața scuterelor în America de Nord, iar debutul pe piața din India (Aprilia SR150 și Vespa) este unul promițător.

Pe de altă parte, când vine vorba de sectorul moto cifrele nu sunt de lăudat, chiar dacă Piaggio afirmă că Aprilia a înregistrat creșteri de vânzări datorită Tuono V4, Shiver 900 și Dorsoduro 900.

Vespa-Factory-800x534.jpeg

Triumph – cele mai bune vânzări din ultimii 30 de ani

Triumph anunță cu o creștere cu 22% a cifrei de afaceri – 498,5 milioane de lire în 2017, cu un profit net înaintea taxelor de 8,1 milioane – creștere de 46%. Totul datorită unei creșteri substanțiale a vânzărilor – de la 56.254 la 63.404 unități, dintre care cele mai multe (86.1%) au plecat în afara UK.

Triumph-Logo-800x364.jpeg

În R&D s-au băgat 29,2 milioane de lire, iar Triumph a lansat cinci modele noi în ultimele 12 luni –  765 Street Triple, Bonneville Bobber Black, Bonneville Speedmaster, Tiger 800 și Tiger 1200, iar noua versiune Speed Triple va ajunge în curând în showroom-uri.

Totodată, participarea în clasa Moto2 cu propulsorul de 765 cmc cu trei cilindri în linie nu poate să sune decât bine pentru Triumph.

Triumh-factory-800x531.jpeg

Ducati bate pasul pe loc – 55,817 de motociclete vândute în 2017

Ducati a avut o creștere modestă în acest an – 420 de unități în plus față de 2016.

Cei de la Ducati spun că fiecare model a jucat un rol important în vânzări, menționând Multistrada 950, care a avut un debut bun. Totodată, gama Monster este destul de populară, dar și noul Supersport. Mai mult, toate cele 500 de exemplare exclusiviste Ducati Superleggera – 80,000 de euro – au fost vândute încă înainte de-a intra în producție. Seria Scrambler rămâne, de asemenea, o componentă importantă – în 2017 au fost livrate 14,061 motociclete.

Ducati s-a vândut bine în Italia – creștere de 12% – 8,806 unități, iar altă creștere importantă a fost înregistrată în Spania – 28,3%.  De fapt, în Europa Ducati a crescu cu 4%. Problema a fost America, unde s-au vândut cu 1,3% mai puține motociclete – 8,898. În Asia, italienii au vândut 5,805 unități, iar China a crescut cu 31%, datorită dublării numărului de dealeri.

Ducati privește cu încredere spre 2018, datorită modelului Panigale V4 – cea mai mare investiție în R&D pe care firma italiană a făcut-o într-un singur produs, dar și datorită noilor Scrambler 1100, 1260 Mulistrada, 821 Monster și 959 Panigale Corse.

Ducati-Factory-800x532.jpeg

Harley-Davidson închide două fabrici. Scădere de 11,1% a vânzărilor în Q4 – US

Prima măsură după rezultatele financiare dezamăgitoare din 2017 este închiderea a două dintre capacitățile de producție (500 de locuri de muncă) și investiția în motocicletele electrice. Harley-Davidson închide fabrica din Kansas – 800 de locuri de muncă. 400 dintre angajații din Kansas vor fi mutați la uzina din York, Pennsylvania. Totodată, americani renunță la producția de roți de aliaj din Adelaide, Shout Australia – alte 100 de locuri de muncă pierdute.

Harley-Davidson-Logo-800x528.png

Profitul net al Harley-Davidson a scăzut cu 82% în ultimult trimestru, la 8,3 milioane de dolari. Prețul unei acțiuni a fost de 5 cenți față de 27 de cenți în anul anterior, chiar dacă cifra de afaceri a crescut și chiar dacă livrările din Q4 au crescut cu 11,3% – 47.198 de motociclete vândute.

Vânzările pe piața globală au crescut cu 6,7% față de 2016 și au ajuns la 242.788 unități. Cea mai mare scădere a fost acasă – 8,5%.

Nici pentru 2018 nu se anunță vremuri prea bune – Harley-Davidson se așteaptă la noi scăderi.

Americanii au anunțat că vor face pasul decisiv în domeniul motocicletelor electrice și că în următoarele 18 luni vom a vea un Harley-Davidson electric în showromm-uri. Pe lângă motorul electric, Harley-Davidson mizează pe atragerea tinerilor și pe deschiderea de dealeri noi în afara Statelor Unite. – în 2017 au apărut 57 de dealeri noi. Harley se așteaptă ca peste 10 ani să vândă mai bine de 50% în afara granițelor.

Harley-Davidson-Engine-800x473.jpeg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Trafic haotic, aer îmbâcsit de fum diesel, camioane vechi, mii de microbuze. Și cică noi am avut noroc. Dacă alegeam cealaltă intrare ne trezeam cu leșuri de porc aruncate în mijlocul drumului,  de-ți întorc stomacul pe jos povestește George. 

Termenul “ursărie” a fost des-folosit în tura asta. Nu l-am găsit în dex, dar dacă știți Academia care se ocupă de acest domeniu pe Facebook, puteți înțelege ușor la ce mă refer. În orice caz, pentru neinițiați, se referă la bâlci, țigănie, prost-gust. O plimbare prin Peru și Bolivia, mai ales, îți oferă destule oportunități ca să-l folosești: mizerie, kitch, marfă chinezească, muzică care răsună din fiecare vitrină, moto-taxi-uri care mai de care mai tunate, mașini din care cad tablele. Orașe precum Pisco, Juliaca, Huancayo din Peru sunt exponente perfecte, iar intrarea în La Paz, capitala Boliviei, intră în aceeași categorie.

trafic-bolivia-800x447.png

Trafic în La Paz

Cred c-am avut nevoie de vreo două ore ca să străbatem orașul până în centru. La Paz-ul are două zone – Alto, la 4.000 de metri, unde stau săracii și centrul plus cartierele noi, la 3.400 de metri, unde stau bogații. Te izbește puternic diferența dintre târgurile din Alto și prețul unei cine bune în centru. Dintre blocurile cu multe etaje din Sopocachi, ce găzduiesc deseori hoteluri de cinci stele, și mahalalele de pe deal. În La Paz sunt două lumi, iar zidul ce le desparte e foarte înalt.

Taxi-urile sunt vai, mama lor. Niște Toyota cu 600.000 de km în bord care n-au fost reparate niciodată. Toate au o pătură peste bord, scaune roase de timp și de uzură și probleme tehnice serioase la direcție, astfel încât nu poți ține volanul c-o mână. Iar șoferii nu prea știu nici ei de capul lor și trebuie să le explici unde vrei s-ajungi cu google maps în față.

IMG_3014-800x600.jpg

Telefon public în La Paz

Emblematice pentru La Paz sunt autobuzele americane din anii 60, cumpărate second-hand (încă mai au traseul original din Illinois scris pe ușă), care străbat străzile orașului în lung și-n lat. Toate sunt viu-colorate și par să fie pentru Bolivia ce sunt mașinile americane vechi pentru Cuba.

Pe lângă autobuze și taxi-uri, transportul către cartierele din Alto – zona înaltă a orașului – se face prin gondole, identice cu cele pe care le vedem în stațiunile de schi.

La-Paz-Go-South11-800x600.jpg

Așa se vede orașul din cartierele sărace

Peste tot vezi fața președintelui Evo Morales, care conduce Bolivia din 2006 și se crede reîncarnarea lui Tupac Katari, un erou indigen care-a luptat împotriva coloniștilor. Tendințele autocratice sunt evidente – Morales a făcut un referendum prin care le-a cerut bolivienilor permisiunea să candideze din nou în 2019. Poporul a spus “nu”. Morales a găsit, totuși, o soluție și a convins Curtea Constituțională să-i acorde acest drept. Se pare că drumul spre o democrație consolidată în America de Sud este încă anevoios.

Bolivia are o Armada – forțe navale, cu toate că n-are ieșire la mare. Cinci mii de oameni și patru ambarcațiuni, care patrulează râurile din jungla Amazonului și lacul Titikaka. Dar e mai mult decât atât. E nostalgia bolivienilor, oceanul după care încă plâng și pe care l-au pierdut acum 130 de ani în Războiul Pacificului – Bolivia se întindea până la Antofagasta, stăpândind o zonă bogată în resurse din Atacama și având ieșire la ocean. Zona a fost cucerită de Chile, iar Bolivia a rămas a doua țară fără ieșire la ocean din America de Sud, alături de Paraguay.

În centrul orașului e vechea zonă colonială, cu străzi paralele și perpendiculare, care-ar putea arăta bine. Dar cerul este brăzdad de cabluri, casele stau să cadă, iar lângă catedrala din centru, oamenii au tras un bloc de sticlă. Sună cunoscut, nu? Singura stradă mai acătării este Calle Jaen, cu case coloniale transformate în muzeu.

La-Paz-Go-South3-800x600.jpg

Vechi și nou

Tot în centru găsești piețele stradale, principala atracție din ghiduri. De fapt, tot centrul este o piață, cu tarabe înșirate pe stradă care vând de toate – de la frunze de coca la chiloți. Cea mai interesantă este strada vrăjitoarelor (Mercado de la Brujas), de unde poți cumpăra tot felul de leacuri pentru dragoste și dușmani, afrodisiace, totemuri și cărți cu descântece.

Capitala Boliviei n-are prea multe de oferit. E de-ajuns să petreci o zi, ca să-ți faci o idee, și poți merge mai departe.

La-Paz-Go-South12-800x600.jpg

La Paz, seara. Zona centrală

IMG_3065-800x600.jpg

Tot centrul este o piață

La-Paz-Go-South4-800x600.jpg

Calle Jaen

La-Paz-Go-South13-800x600.jpg

Alaturi de prietenii de la hotelul Midtown La Paz, inainte de plecare


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

BMW Motorrad România extinde implicarea în motorsportul din România, semnând un parteneriat cu organizatorii competiţiei Motorcycle Racing Championship (MotoRC) valabil pentru sezonul competiţional 2018. 

“Creşterea nivelului competiţional în motorsportul românesc reprezintă o etapă importantă în maturizarea pieţei moto, contribuind în egală măsură la dezvoltarea şi educarea participanţilor la trafic pentru o mai bună siguranţă rutieră. Disponibilitatea unui campionat dedicat şi a unui circuit pentru sporturile cu motor în România permite în acelaşi timp dezvoltarea unor programe de antrenament pentru junori care ne vor reprezenta în motorsportul internaţional. Parteneriatul cu Motorcycle Racing Championship este un pas pentru a consolida o cultură moto adecvată unei ţări dezvoltate. Suntem încrezători că acest demers va da rezultate şi va promova talentul şi dedicarea piloţilor în competiţii”, a declarat Ionuţ Bâtu, Country Manager BMW Motorrad România şi Bulgaria.

“Ne bucurăm să putem avea un partener de anvergură din sfera motociclismului, atât local cât şi mondial, cum este BMW Motorrad. Acest lucru arată că eforturile noastre de a crea un cadru competiţional şi educaţional pentru motocicliştii din România sunt privite cu încredere, fapt ce ne obligă să continuăm în încercarea noastră de a promova motociclismul responsabil în rândul tuturor pasionaţilor.

Un parteneriat vine totdeauna şi cu o responsabilitate, de a performa la nivelul aşteptărilor. Astfel, dorim să realizăm acest campionat cât mai atractiv, atât pentru participanţi, cât şi pentru spectatori, media, parteneri şi orice alte părţi implicate”, a precizat Cătălin Manea, organizator MotoRC.

Sezonul 2017 i-a avut drept câştigători pe Cătălin Cazacu – clasa Stock 1000 şi Emil Drăghici – Stock 600. În cele cinci etape ale sezonului au fost 397 de participanţi, mulţi dintre aceştia fiind înscrişi la clasele suport Rookies 600 şi Rookies 1000. Mulţi dintre paricipanţi au fost la prima lor experienţă competiţională şi la prima întâlnire cu circuitul într-un mediu sigur şi controlat. Aceasta dovedeşte că Motorcycle Racing Championship este un program excelent de pregătire şi educare pentru viitorii piloţi, dar şi pentru cei care vor să experimenteze pilotajul dinamic pe două roţi.

catalin-cazacu-1-800x533.jpg

Catalin Cazacu

BMW S 1000 RR a fost starul claselor Stock 1000 şi Rookies 1000, peste 14 rideri alergând în sezonul 2017 în şaua motocicletei sport germane. Printre aceştia s-a numărat şi câştigătorul campionatului naţional la clasa Stock 1000, Cătălin Cazacu.

Calendarul competiţional al Motorcycle Racing Championship 2018 are 5 etape, iar pentru a exclude costurile crescute ale deplasării pe un circuit din afara ţării, toate etapele vor avea loc pe circuitul MotorPark România, după cum urmează:

Etapa 1: 4-6Mai -sensorar
Etapa 2: 8 – 10 Iunie – sens antiorar
Etapa 3:  29 Iunie – 1 Iulie – sens orar
Etapa 4: 31 August – 2 Septembrie – sens antiorar
Etapa 5: 28 – 30 Septembrie – sens orar

În acelaşi timp, premiera pentru sezonul 2018 al MotoRC o reprezintă integrarea unui program de formare de tip şcoală de şoferi, având ca obiectiv dezvoltarea aptitudinilor pentru toţi riderii care vor să-şi îmbunătăţească stilul de mers, pentru o siguranţă crescută pe stradă sau pentru condusul sportiv, pe circuit. BMW Motorrad România este alături de acest proiect, prin implicarea trainerilor şi piloţilor care reprezintă marca şi a unor programe organizate special în timpul etapelor.

Mai multe informaţii cu privire la Motorcycle Racing Championship puteţi afla pe pagina de Facebook dedicată: https://www.facebook.com/cupamotorc/

bmw-motorc2-800x600.jpg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro
iubim-2-roti.jpg

Cel mai iubit festival moto din București revine în 2018. Tot în grădina clubului Quantic, lângă Grozăvești, unde n-ai nevoie decât de-o bere și de câteva acorduri de chitară ca să uiți că ești în București. 

În fiecare an scriu cu plăcere despre Iubim 2Roți. Povestea asta frumoasă a început, cumva, în același timp cu povestea “PeMotoare”, în anul 2013. Atunci avea loc la Piața Constituției. După aceea aveam să-i cunosc pe băieții de la Free Riders, organizatorii acestui eveniment și să devenim prieteni. M-au cucerit imediat cu energia lor care, cumva, se transmite imediat, cu un optimism iremediabil și cu felul relaxat de-a vedea lucrurile. Ne-am mai maturizat între timp. Și eu și ei. Dar energia asta a rămas acolo. O poți simți pe 25-27 mai, când are loc a șasea ediție Iubim 2Roți.

Ce se întâmplă acolo? Muzică în aer liber, tot felul de ateliere, întâlniri cu prietenii. În curând va fi anunțat line-up-ul festivalului, dar până atunci s-au pus în vânzare abonamentele “early-bird” – 30 de lei. Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Zăpadă. Fix asta ne trebuia, pentru că-n rest am avut de toate. Suntem la 4.600 de metri, undeva la nord de La Paz și ne îndreptăm către “Drumul Morții” din Bolivia.

O lăsăm încet ca să nu ne pomenim cu vreo bucurie, ne oprim să ridicăm drona – peisajul îmi amintește de Norvegia, trecem de o barieră ce ne invită la control anti-narcotice – suntem curați – și ajungem la intrarea pe North Yungas Road, cunoscut și drept “Drumul Morții” – “Cel mai periculos drum din lume”. Mă entuziasmez repede. Demult voiam s-ajung aici. Trag motocicleta, fac fotografii, spun ceva la Go Pro și sunt gata de atac. Daniel îmi taie imediat elanul: “hai că nu-i pe-aici”. Cum să nu fie pe-aici, e indicator cât casa. “Îl facem pe urcare, nu pe coborâre. Mi-a zis Tomescu pe unde s-o luăm”. Așadar, îmi mai pun puțin pofta-n cui și-l ascult pe bătrân. Nu degeaba a trecut prin viață și recunosc că-ntotdeauna am preferat să urc, nu să cobor.

preludiu-death-road-800x600.jpg

Acest North Yungas Road (pentru că există și-un South) pleacă de la 1.200 de metri și urcă până la 4.600 de metri, în 56 de km. Yungas-ul este frontiera dintre pădurea tropicală și Anzi. Așadar, jos ai junglă, sus ai munte, două lumi total diferite.

A fost numit “cel mai periculos drum din lume”. Dar e cel mai periculos, cum și Transfăgărășanul nostru e cel mai frumos. Depinde de unde te uiți. Deocamdată, cele mai periculoase sunt fetele de 15 ani care coboară drumul cu bicicleta. Drumul ăsta e un adevărat punct turistic, plin de bicicliști, care pleacă de la 4.300 și se pun pe băut după ce-ajung la bază, de fericire c-au scăpat. Muzica duduie în cârciumile de azi, iar liceeni rock’n’roll (fetele de 15 ani și prietenii lor) trag dintr-o țigară și beau bere la draft.

Dar nu e cazul să ne umflăm în pene. Pentru că drumul ăsta a luat multe vieți. Acum e o atracție turistică pentru bicicliști, plătești taxă de acces și ai toalete, dar nu demult era singura legătură dintre zona asta și La Paz. Adică ciculau mașini, autobuze, camioane, pe un drum care uneori are doar câțiva metri lățime, fără parapet și cu o prăpastie unde dac-ai alunecat, dus ai fost. În 1983, un camion care transporta 100 de oameni s-a rostogolit în hău. Nimeni n-a scăpat. Iar Death Road face victime și azi: 18 bicicliști au murit pe acest drum, de când a devenit atracție turistică. Viteză prea mare pe coborâre, biciclete cu frâne proaste, neatenție.

Daniel-pe-Death-Road-800x600.jpg

Dincolo de istoria mortală, acest drum este o cărare spre paradis. Mai ales la amiază, după ce-au trecut toți bicicliștii și-l poți admira în liniște. Treci pe sub cascade care-ți fac un duș rece, tragi puternic în piept aerul de pădure tropicală, ochiul se bucură când vede acel verde-ud, sănătos, de junglă. Vegetația explodează în jurul tău, iar tu te aprinzi odată cu ea. Circuli pe stânga-așa se merge pe Death Road și simți cum se face frig pe măsură ce urci. Ne oprim și facem multe fotografii. Ridicăm din nou drona. Aveam nevoie de o schimbare de peisaj.

La final, nu-s fericit c-am scăpat, sunt fericit c-am fost.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro
Mongolian-Summer.jpg

De-aș fi acasă, m-aș duce la evenimentul ăsta. Se întâmplă duminică seara, pe 28 ianuarie, de la 16.00 la 23.00, la QP Pub. Și se spun povești motociclistice dinspre Mongolia. Povestitorii sunt oameni care-au fost spre Est astă-vară. Vă dați seama ce mare concentrație de vize de Mongolia pe metru pătrat va fi acolo, vorba lui Mihai Barbu. 

Cum sună evenimentul, direct de pe pagina de facebook: 

“Vara trecută a fost tare aglomerat drumul spre și dinspre Mongolia. Românii posesori de motociclete, cu mic, cu mare, au luat-o spre Est. Tolbele cu povești au devenit brusc neîncăpătoare, așa că le-am organizat o dare de seamă cum rar s-a pomenit. Și pentru că, lucru știut, suntem o locație travel-friendly, am zis că ce-i mai bine de făcut iarna, decât să povestim despre depărtări la un vin fiert? Cea mai mare parte din călătorii mongoli vor fi prezenți duminică, 28.01.2018, începând cu orele 16:00, la QP Pub, unde vor susține, pe rând, niște prezentări. Vă așteptăm să-i descoasem, să vedem ce, cum, cât și eventual de ce? Că unde.. e clar. 🙂

Şi pentru că urâm vizele şi sperăm ca într-o zi să scrie asta la toate graniţele, zicem: “Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile”. Nu facem rezervări.

Vor fi prezenți, după cum urmează:

Kulturide East Adventure: Radu, Alex (Ursu), Tudor, Codrut și Denisa

MotorcyclingTo: Adrian și Mihai

Two Ride Pamir: Theodor si Vali Pana

Just4Touring: Bogdan și Vali”

Cum spuneam mai sus, de-aș fi acasă, m-aș duce. Dar nu sunt. În momentul ăsta sunt undeva prin La Paz, Bolivia, și mă duc către Salar de Uyuni. Dar contez pe voi.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

E beznă și pustiu. Plouă, cu tunete și fulgere. O ploaie rece, așa cum întâlnești la 4.000 de metri. Nu pot fi mai mult de 8.0 grade C afară, iar umezeala lacului te face să-ți clănțăne dinții. Noi suntem fii ploii, pe marginea bălții: unul fără baterie la telefon, altul fără credit. Dar fiecare cu câte-o pungă de frunze de coca-n mână și-o sticlă de whisky care trece din stânga-n dreapta ca să ne întărească spiritul. Și râdem. Un râs din acela sănătos, potrivit unei situații idioate. 

Stăm la adpăpostul gecilor de ploaie, dar la picioare suflă vântul. Căci avem pantaloni scurți. Suntem la buza rezervației Uros, în locul unde oamenii insulelor de stuf au contactul cu pământenii. De obicei este agitație, dar cu ploaia asta și cu venirea nopții nu prea se plimbă nimeni cu barca. Noroc cu un taximetrist, care-aduce o turistă din Mexic ce trebuie s-ajungă pe insulele plutitoare. “Senor, poti sa dai si tu un telefon pentru noi? Am rămas fără credit. Uite, ăsta-i numărul. Felix trebuie să răspundă. Spune-i că suntem aici și-l așteptăm”. După câteva cuvinte schimbate, “a zis că vine în cinci minute”. Pefect, pentru că altfel am mai fi înghețat ceva vreme până la ora stabilită pentru întâlnire – asta dacă Felix ar fi luat-o de bună. Taximetristul stă cu noi cele cinci minute, să ne țină de urât și să facă puțină lumină în întunericul ăsta. Încingem o discuție fluentă despre Peru, Bolivia, motociclete, gagici. În spaniolă, desigur. Ne invită-n mașină. Îi spunem că putem sta și la aer, nu suntem gringos, suntem români.

Barca alunecă pe un canal îngust, printre pereții de stuf care de-abia se mai zăresc, dar Felix pare să știe drumul ăsta și cu ochii-nchiși. Îi întindem sticla de whisky, iar înainte de a bea, varsă câteva picături în lac, pentru Mama Cocha (oamenii lacului cred în Mama Cocha – Mama Apelor, nu în Pacha Mama – Mama Terra). Felix are vreo 30 de ani și pielea arsă de soare a oamenilor Uros – un scut care rezistă deopotrivă soarelui puternic de peste zi și frigului de peste noapte – în luna iulie, temperaturile scad și la -15 grade. S-a născut și a trăit într-o casă de stuf, pe-o insulă plutitoare. Familia lui este una dintre cele 254 de familii care trăiesc pe 94 de insule – dintre care cinci primesc turiști. Alături de socrul său, Juan cel din Port, a pornit o afacere în turism. De șase luni, au transformat insula în care trăiesc într-un mini-hotel pentru cei care vor să rămână peste noapte pe o insulă plutitoare, în mijlocul los Uros.

Uros9-450x600.jpg

Felix

Oamenii Uros se consideră fii ai soarelui și s-au mutat pe lac ca să se adăpostească de triburile violente de pe uscat. La început își construiau bărci mari, din stuff, unde putea să locuiască o întreagă familie. Foloseau limba uros, dar au adoptat aymara în urma schimburilor comericale. Aymara se vorbește de la Puno spre Sud-Est și pe insulele Uros, în timp ce quechua se este limba Imperiului Inca și se vorbește de la Puno spre Nord-Vest.

Uros8-800x600.jpg

Juan ne explică viața Uros

Acum bărcile sunt folosite pentru transport, dar oamenii Uros trăiesc tot pe insule de stuf. Este o comunitate mare ce-și păstrează identitatea. Tot pe o insulă de stuf este și grădinița, și școala și cabinetul medical unde la fiecare două zile vine câte un medic din Puno. Vezi chiar și-o biserică adventistă – cea mai mare și impunătoare construcție de pe insule. “Ca peste tot, bisericile arată mai bine ca școlile”, remarcă Daniel.

Tot pe lacul Titikaka (se pronunță Titihaha în Aymara, pentru că kaka sună la fel de rău și-n spaniolă) mai găsești insula Taquile – aceasta fiind una naturală. Acolo trăiesc vorbitor de quechua, care se ocupă cu agricultura și cu țesăturile. Felul în care se îmbracă arată situația matrimonială – femeile necăsătorite au fuste colorate, cele căsătorite au fuste negre. Bărbații poartă căciula pe lateral dacă n-au nevastă și pe spate dacă s-au pricopsit. Și alte astfel de coduri. Șeful insulei este ales în fiecare an, de către locuitori, prin ridicarea mâinii și nu primește salariu pentru asta.

Uros10-800x600.jpg

Femeie Taquile, îmbrăcată-n straie de sărbătoare

Noaptea e frig. Stau înfololit în sacul de dormit, am mai pus și-o pătură peste mine. Deasupra capului am o carpetă cu viața populației Uros – de la mitologie la de-ale omului: bărbatul prinde pește, femeia gătește. Îmi îngheață mâinile pe tastatură și nu pot să scriu. Am primit două sticle cu apă fierbinte ca să le băgăm sub pătură, pe post de calorifer. Toaleta e într-o covercă alăturată, iar ca s-ajungi acolo trebuie să calci pe stuful ud, prin ploaie. Ai bec, dar n-ai priză-n cameră. Sursa de electricitate – panourile solare. Dar felul în care se aude ritmul ploii pe trestie, unduirea insulei dacă trece o barcă mai mare în viteză, șuieratul vântului și mirosul de stuf ud te aduc aproape de spiritul lacului Titikaka – loc de naștere al multor culturi și legende.

Este ultima noapte în Peru. O fi bine să băgăm frunzele ălea de coca în bagajul de cală?

Uros1-800x600.jpg

Uros2-800x450.jpg

Uros6-800x600.jpg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Tocmai am revenit de la Machu Picchu. Și-o să vă spun ceva ce nu găsiți în manualele de istorie. Nimic despre Templul Soarelui, nimic despre agricultura în terase, nimic despre piața centrală sau despre Inca. Căci și astea-s peste tot. 

O să vă povestesc despre contactul meu direct cu locul, al cărui preludiu a început la 7.00 dimineața, când m-am dat jos din sacul de dormit. N-am stat la cort peste noapte, dar așa de bun era hotelul că n-am îndrăznit altfel. Deci, mă trezesc voios și plec spre gara din Ollataytambo, de unde trebuie să iau trenul spre Machu Picchu.

go-south1-1-800x600.jpg

Trenul catre Aguas Calientes

Cum ajungi

Să vă explic cum e cu accesul la Machu Pichu. Dacă vii aici ca să mergi pe munte sau te crezi mai sportiv din fire, te duci pe Inca Trail – care are aproape 50 de km. Este o experiență completă. Sau stai Trei Săptămâni în Anzi, ca Marius Chivu.

Dacă vii cum am venit noi sau cu trollerul după tine, trebuie să iei trenul. Oricum ai da-o, nu poti ajunge cu motorul sau cu altceva. Ori pe jos, ori pe ferrocarril. Cel mai apropiat punct este Hidroelectrica – o hidrocentrală pentru care trebuie să te duci pe la Santa Teresa. Acolo lași motorul și iei trenul. Dar ocolești. Noi am luat trenul din Ollataytambo – un sat Incaș unde găsești și alte ruine, dar de care n-o să-ți mai pese după ce-ai văzut Machu Picchu.

go-south8-800x600.jpg

Aguas Calientes

Trenul te lasa la Aguas Calientes – cunoscut și sub numele de Machu Picchu Pueblo – o stațiune urâtă, construită total anapoda, pentru cei care vor să urce la ruine. De aici ai ori microbuz (24$ dus-întors), ori pe jos. Microbuzul face vreo 20 de minute. Pe jos n-am încercat.

Noi am cumpărat biletele din Cusco – de la agențiile oficiale Peru Rail și Machu Picchu. Altfel, ai tot felul de prestatori de servicii care te îmbie cu diverse variante.

Se intră în două faze. Înainte de 12.00 și după 12.00. Dacă vrei un traseu extins – Huyana Picchu sau Machu Picchu Montana, trebuie să ajungi de dimineață. Altfel, n-o să-ți vândă bilet.

Cât costă

Păi nici cultura asta nu-i așa de ieftină ca la noi. Pe noi, toată afacerea ne-a costat vreo 180$ de individ: 105 trenul (“la reducere”, ne zice fata de la agentia Peru Rail) + 24 microbuzul + biletul de intrare. Și acesta e biletul de bază, fără acces la Huyana Picchu sau la Machu Picchu Montana.

Cu vreo 2.500 de vizitatori in fiecare zi, cât înregistrează în sezonul turistic, Machu Picchu e o afacere profitabilă. Produce vreo 500.000$ pe zi, fără să punem la socoteală toate hotelurile unde sunt cazați cei 2.500, restaurantele și alte servicii conexe.

Ia pașaportul după tine

Sau măcar o fotografie pe telefon. Ți-l vor cere la cumpărarea bileltelor de tren, la cumpărarea biletelor de microbuz, la cumpărarea unei sticle de bere. Nu, asta nu, dar daca tot am adus vorba, o sticlă de bere la Machu Picchu costă 5,2$ (17 soles).

Cum e cu trenul

Trenurile astea sunt turistice. Cu acoperiș panoramic, muzică incașă și o felie de cozonac local din partea casei. Doar că sunt mai lente chiar și decât trenurile din România. Pentru 44 de km ne-a luat, la dus, o oră și jumătate. La întoarcere, două. Iar dacă la dus ești entuziasmat și stai cu ochii pe geam ca să te uiți la învolburatul Urubamba și la munții din jur, la întoarcere o să numeri minutele. Mai ales că probabil e întuneric afară.

go-south2-1-800x600.jpg

Frumusețe pe ferrocarril

La Machu Picchu se trag, în medie, 10.000 de selfie-uri într-o zi proastă, din care doar un sfert ajung pe Instagram. Inevitabil apare și-un turist american, cu maiou, pantaloni trei sferturi și șapcă cu lamă care umblă cu-n seflie stick după el și se oprește la fiecare colț.

Se merge pe un singur sens. Adică de sus în jos. Adică dacă vrei să te-ntorci pe poteca pe care tocmai ai venit, se găsește un paznic vigilent care să te fluiere și să ți se-arunce-n față. Deci, mare grijă la traseu. Poți rămâne cu locuri nevizitate la care să nu mai poți ajunge.

go-south3-1-800x600.jpg

Ți se înmoaie picioarele 

Oricât ar fi de aglomerat sau de scump, oricâți paznici te-ar flueira, Machu Picchu te impresionează. O dovadă de măiestrie arhitecturală, pe un vârf de munte, la 2.400 de metri altitudine, cu învolburatul Urubamba în jur. Cu llamele care pasc nestingherite. Cu norii care acoperă, uneori, cerul Anzilor. Cu vegetația bogată din jur. Dacă ești pasionat de istorie sau de arheologie, o să fii în extaz. Dar și simplu vizitator să fii, Machu Picchu e un loc magic.

go-south5-1-800x600.jpg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

După 600 de km de serpentine cu urcări la 4.000 de metri mai ceva ca o telecabină, ne prinde bine o pauză. Așadar, lăsăm motoarele în parcarea hotelului – e greu să găsești hotel cu parcare – și începem si urcăm și să coborâm străzile pietruite ce duc către Plaza de Armas, punctul central al orașului. Nu e ușor, pentru că ne aflăm la 3.400 de metri. Și cum nu suntem tocmai atleți din fire, fiecare pas aduce cu sine câte-o gâfâială sănătoasă. 

Cusco este cel mai frumos oraș de până acum. Cu o piață centrală împunătoare, cu palate coloniale superbe, cu străzile înguste, pietruite, de pe vremea imperiului Inca, cu Piața San Blas. Locul ăsta are ceva sepecial. Încă vezi ziduri din perioada pre-colonială, executate cu o măiestrie incredibilă. Și astăzi, cu toate tehnologiile, așa ceva ar fi greu de făcut: ziduri din cuburi de piatră imense, tăiate la perfecție care se suprapun cu o precizie milimetrică. Zona unde se  află Plaza de Armas a fost miezul urbei și înainte de venirea spaniolilor. Era de două ori mai mare decât cea construită de oamenii lui Pizzaro. Acum, în piață tronează două catedrale impunătoare, construite pe loul fostelor clădiri Inca.

thumb_IMG_2271_1024-800x600.jpg

Plaza de Armas

Pe vremea aceea nu prea exista noțiunea de politically corect, așadar spanioli au transformat templele în catedrale, și i-au convertit pe locuitorii anzilor la creștinism. Nu în totalitate, pentru că și astăzi urmașii indigenilor au superstiții și sărbători păgâne, cred în Pachamama (Mama Terra, ca să nu-i spunem Mama Natură), iar într-una dintre catedralele spaniole (fost templu) o vedem pe Fecioara Maria îmbrăcate în straie de-ale muntenilor locali. În același loc nu ești lăsat să faci fotografii cu telefonul la tablouri – nici la Louvre nu se întâmplă asta -, iar dac-ai scos aparatul din buzunar vine un paznic vigilent care te pune să ștergi fotografia. Tablourile sunt, iarăși, adapatate, pentru că Iisus, de exemplu, când își cară crucea este mânat de la spate de niște soldați în straie de conquistadori.

thumb_IMG_2300_1024-800x600.jpg

Stradă din Cusco

Voi folosi sintagmele Inca și quechua sau civilizație andină, pentru că Inca era numai unul – împăratul, în timp ce muritorii de rând făceau parte din mai multe triburi – quechua, aymara, etc. Că-și zic cu toții acum incași, e altceva.

Dar gata cu istoria, să trecem la altele. Orașul este unul 100% turistic. Ai la dispoziție toate prostiile – tururi peste tururi, agenții de turism, fete care te invită la masaj din 10 în 10 metri, magazine scumpe cu produse din lână Alpaca și o mulțime de restaurante ce-ți servesc burgeri, pizza și altele de acest fel, dar și locuri deosebite. Noi ne aflăm în extra-sezon, deci putem respira cât de cât. Peste câteva luni, în schimb, locul va musti de turiști.

La un moment dat, într-o curte interioară unde funcționa un târg cu obiecte pentru turiști, vedem un grup de trei camelide – două alpaca și o llamă. Mă așez lângă o alpaca albă, ce stătea liniștită, ca să ne facem un selfie. Mare-mi e mirarea când văd că această alpaca nu doar că se ridică să plece, ba se și uită-n camera telefonului. Asta e povestea fotografiei de mai sus.

Prin oraș te plimbi pe jos sau cu taxi-ul. Este ieftin – o cursă costă între 5 și 8 soles – 1,5 dolari – 2,4 dolari și ca să iei taxi ridici mâna și se oprește o mașină, la întâmplare, în fața ta. Fără să fie inscripționată, fără ceas fără nimic. Te-nțelegi cu șoferul.

ocus_1366x570_guest_area_courtyard09-800

Belmond Hotel Monasterio – curtea interioară

La Cusco poți fi și rege și backpacker. Ai o sumedenie de hosteluri, locuri unde poți să-ți speli hainele și magazine de unde să-ți iei de-ale gurii, dar ai și palate transformate în hoteluri de lux. Unul dintre ele, Belmond Hotel Monasterio, se află într-o clădire din 1592 – palatul lui Inca Amaru Qhala. Apoi au venit spaniolii și-au transformat-o într-o mânăstire. A devenit hotel în 1965 și include o capelă barocă ce te lasă cu gura căscată și un copac înalt în centrul curții interioare. Mai sunt multe alte locuri frumoase, foste case coloniale cu grădină interioară, la prețuri rezonabile, dar e greu să găsești un loc de parcare pentru motocicletă.

De-ale gurii

Mănânci bine la Chicha por Gaston Acurio – un restaurant deținut de un mare chef peruvian, la Limo – un fusion între bucătăria japoneză și cea peruviană sau la Barrio Ceviche – ați ghicit, un loc cu vietăți ce vin din mare. Pentru mine, treaba asta cu mâncarea este tare importantă. Nu poți înțelege o țară fără să guști ce mănâncă. Să mănânc pizza într-un astfel de loc e un sacrilegiu. Așadar, încerc de toate, de la chicharron-ul de pe marginea drumului la Lomo Saltado în stil japonez. Un singur fel n-am încercat și cred că o s-o las pe altădată – cuy – care-i nimic altceva decât porcușorul de guineea. Mi se pare puțin sinistru să-l văd pe farfurie – vine întreg și încă i se văd dinții, iar tovarășul de drum George (gurmand) spune că l-a încercat și nu i-a plăcut de niciun fel. Așadar, m-am rezumat la lomo saltado (vită la tigaie), ceviche, anticucho și friptură de alpaca. Peruvienii pun la aproape orice porumb și cartofi – deh, ei le-au inventat.

thumb_IMG_2239_1024-800x600.jpg

Lomo Saltado

De băut, ai berea Cuzquena, pe care-o găsești peste tot, pisco sour și ceva vin – Peru stă mai slab la acest capitol decât vecinii Chile și Argentina. Strugurii sunt cultivați în special pentru pisco (un fel de țuică de-a lor). Găsești totuși un Itipalka bun, iar dacă te arunci în variațiile de cocktailuri pe bază de pisco – sour, chilcano, tonic, pleci de la masă pe trei cărări, fără să știi cum te-a luat – e dulce și savuros. Iar acest pisco este, de obicei, de două feluri: aromat (se bea ca atare) și nearomat (pentru mix-uri). Ne-a povestit nouă Carlos, barmanul hotelului. Inițial am coborât la bar ca să bem o bere pentru ca apoi să căutăm ceva de pus în farfurie. Dar berea s-a prelungit c-o degustare de pisco și cu povești aromate. Până la urmă am ajuns la restaurant, dar ceva mai veseli decât credeam. Așadar, sfat! Înainte de-a pleca-n oraș, treci pe la barul hotelului.

thumb_IMG_2230_1024-800x600.jpg

Lecția de pisco. Cu Carlos

Dar uite c-au trecut 5.000 de semne și-am vorbit doar despre istorie, mâncare și băutură. Pesemne că asta am făcut, căci altceva notabil nu-mi aduc aminte. Ah, ar fi viza pentru Bolivia, biletele pentru Macchu Picchu, întâlnirea c-o moldoveancă pe nume Steluța și încercările fără succes de-a dormi la 3.400 de metri. Dar puțin mai târziu.


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Sunt intins pe burtă, în mijlocul șoselei, cu coatele pe asfalt și cu piciorul stâng prins sub motor. Motocicleta e pe partea stângă. M-am dus vreo 10 metri pe asfalt. S-a întâmplat foarte repede, dar parc-a durat o veșnicie. Îmi trag, cu grijă, piciorul de sub motor și mă ridic. Sunt întreg. Echipamentul este rupt la genunchi și jerpelit pe șold și pe coate, dar sunt întreg. Mă doare puțin genuchiul stâng, dar sunt bine. 

Veneam lansat, relaxat, pe o șosea virajată, perfectă. La un moment dat, un vad. Apa curgea liniștit, pe deasupra asfaltului – ceva inofensiv având în vedere prin ce-am trecut ieri. Dar n-aveam de unde ști că pârul curgea demult și, pe sub stratul de apă, se formase vegetație – extrem de alunecoasă. Pârâul se afla într-un viraj, așadar am intrat ușor aplecat. M-am dus sanie.

Cu ajutorul unui localnic ridic motocicleta și trag pe dreapta. Cutia din stânga este deformată, crash-bar-ul zgâriat (de parcă ar mai conta la cât am căzut pe el), dar în rest e bine. Îi scriu lui Daniel: “Am căzut. Ai grijă la scurgerile alea de apă. Sunt ok, mai stau 5 min să mă liniștesc și vin. Dar m-am trântit bine. M-am dus târâș 10 m”. Răspuns: “Și eu.. de aia te sunasem”.

cazatura-prinscrieen-377x600.jpg

Cu vreo 50 de km înainte descoperisem o porțiune superbă și am rămas în urmă ca să ridic drona. Au urmat câteva coborâri de vis, cu viraje perfecte, intercalate cu linii drepte în care să poți admira văile. Fără trafic. Un drum ce cobora din nori, de la patru mii de metri, până la 2.000. De la 6-7 grade în termometru, la 20. De la ceață la soare. De la platou aplin, la fructe. Nu m-așteptam ca acesta să fie drumul care să mă pună la respect.

Dar s-a întâmplat, așadar acum nu pot decât să mă bucur că sunt bine și că n-a fost ceva mai grav. Plec încet de la locul faptei, mai urc odată la 4.000 de metri, după care cobor pentru ca, într-un sat, să mă reîntâlnesc cu Daniel. Stătea de vorbă cu o quechuancă, care i-a spus că știe și ea o fată în Lima și pe cineva la Cusco. Opresc, ne lăudăm unul altuia cu găurile din echipament și imi comand de la băștinașă o porție de chicharron. Chicharronul este un fel de carne la tigarie și poate fi de porc, de pui, de vită sau de fructe de mare. Cam de orice. Eu am mâncat un porc sănătos, cu porumb, cartof și ceapă, iar gustul porcului mi-a adus aminte de carnea pe care-o făcea bunică-mea în tigaie, pe soba de la țară. Delicios! Am stins masa cu o Cola – deh, globalizare – și-am rămas uimit când am văzut primul papagal carnivor. Cucoana avea un papagal verde, pe care-l hărnea cu chicharron de porc.

thumb_IMG_2149_1024-800x600.jpg

La o portie de chicharron

thumb_IMG_2156_1024-800x600.jpg

Papagalul carnivor

Giftuit, văd altfel viața. Chiar dac-am căzut, mă simt mai bine și sunt gata să admir din nou locurile astea superbe. Este Peru-ul așa cum mi-l imaginam. Cu munți înalți, vegetație și serpentine. Sute de km fără linii drepte, doar viraje. Urci până la 4.000 de metri, cobori la 2.000, apoi urci din nou. Totul, într-un cadru natural incredibil. Azi nu mai plouă. Azi sunt doar nori care apar pe alocuri pe cer și pictează culturile agricole din altiplano. E ca-n wallpaperele Windows. Un soare frumos și-un asfalt uscat care-ți face poftă de mers. Și viraje. Sute de viraje. Asta ne așteaptă până la Cusco, drum pentru care vom mai avea nevoie de o oprire.

La plecarea din sat, de la doamna Chicharron, un șofer de camion local ne face cu mâna și ne ia la întrebări: ce motoare sunt, cât costă, ce motor au (“oh, 1.200, la noi nu găsești așa ceva”) și de unde suntem.

“Allemania?” Nu, România. “România…? Ceaușescu!” Exact..

thumb_IMG_2181_1024-752x600.jpg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro

Un drum îngust, cu râpă în dreapta și perete în stânga. N-au loc două mașini dacă se întâlnesc, iar noi suntem nevoiți să ieșim în marginea drumului când trec camionanele. Hău fără parapet, și fără linii drepte. E cea mai grea zi de până acum. 

Dimineața începe glorios în Huancayo – cel mai urât oraș pe care l-am văzut. Mizerie, marfă chinezească vândută în stradă, fiecare magazin cu câte-o boxă gălăgioasă orientată spre trecători, de unde răsună tot felul de muzici – de parcă fără muzică în vitrină n-ai putea să-ți iei chiloți. Gropi, foarte multe gropi, clădiri urâte, lumini stridente. Bâlci. Cel mai urât oraș pe care l-am văzut în tura asta. Concurează cu Ayagoz-ul din Kazahstan pentru titlul de cel mai urât oraș pe care l-am văzut vreodată. Iar cerul mohorât și ploaia de-afară n-aveau cum mă face să mă simt mai bine.

go-south1-800x600.jpg

Huancayo

Plecăm cu întârziere. Urmează un drum întortocheat, de 677 de km, până la Cusco. Drum prin munți, unde înaintezi anevoios. Nu știm din câte segmente vom reuși să-l facem.

După 20-30 de km cu ploaia în vizieră ne trezim cu drumul blocat de o alunecare de teren. “Mașina trebuie să vină în 30 de minute ca să elibereze”, ne spune omul de la drumuri. In perioada asta a anului, alunecările de teren sunt frecvente. Dacă ești destul de ghinionist, te poți trezi cu o alunecare de bolovani fix deasupra ta. N-avem răbdare și trecem înainte ca mașinăria să vină. Putem ocoli. Nu e ceva de netrecut.

Drumul se îngustează din ce în ce mai mult. Ai o singură bandă, iar asfaltul… când e, când nu e. Din cauza viiturilor e deseori rupt și te alegi cu suficiente porțiuni de pământ sau noroi cât să ții motocicleta doar pe enduro și să mergi mai mult în scărițe.

go-south2-800x600.jpg

Suntem pe valea râului Mantero și trecem prin sate de munte sărăcăcioase – un amalgam de case din chirpici, cotețe, oameni, animale și moto-taxi-uri. Oamenii se uită curioși spre noi. Singurul motociclist pe care-l vedem este un american cu un V-Strom 1000. Nu prea se bagă nimeni pe aici. Motocicliștii lor nu par să fie prea impresionați. Călare pe motoare indiene sau chinezești de 125 cmc se plimbă de colo-colo. Nu de plăcere, ca noi, ci cu treabă. Iar o astfel de treabă poate însemna să cari și trei butelii pe codița motocicletei. Puțini au cască. O pelerină de ploaie jerpelită, o șapcă, o glugă, sunt de-ajuns. Ei fac asta în fiecare zi, noi o facem odată și ne văităm. Ei, călare pe bicicletele alea prăpădite, noi pe motoare de 20.000 de euro, cu echipamente moto în straturi, cu tex-uri, cu pinlock, cu manșoane încălzite. Cu traction control, cu mod enduro, cu ABS inteligent. Și ne văităm.

Sat-din-valea-Mantero-800x444.png

Sat din Valea Mantero

Drumul și gândurile ne sunt barate de un râu. Ei, acum e-acum. Un râu în toată regula, pe care-n funcție de cât plouă îl prinzi cu debit mai mic sau mai în putere. Nu e o baltă mai mare, ci curge serios, e tulbure și a fost umflat de ploaia de peste zi. Nu știu cum e de obicei, dar la prima vedere îmi dă ceva emoții. Partea noasoală cu albiile de râu e că nu știi ce-ai dedesupt. Nu știi dacă e mai bine prin mijloc sau pe lateral, dacă e vreo groapă adâncă-n pe undeva, dacă e vreun pietroi din care-ți sare roata. Până la urmă ne ridicăm în scărițe și trecem. Ajungem cu bine pe partea cealaltă. Roata-față își găsește drumul, iar spatele menține tracțiunea.

go-south6-800x450.jpg

Noroi. Mult noroi,

Urmează alte zeci de viraje, alte câteva sate. Ploaia e în continuare cu noi. Ne trezim cu o porțiune lungă de noroi și băltoace. N-avem cele mai bune anvelope pentru așa ceva. Măcar fața de-ar fi fost ceva dual-sport. Cu spatele te mai descurci, dar fața să nu plece. Trecem de asta, dar la următoarea Daniel cade. Un șofer îl scoate în afara drumului și pierde direcția. Apare plin de noroi, din cap până-n picioare.

Drumul continuă în aceeași notă până la Ayacucho. Un oraș ce n-ar avea cum să-ți placă, dar ceva mai bun ca primul. Toată lumea claxonează. Scurt. Pentru atenționare, pentru salut, din lipsă de a altceva. Ești încercuit de claxoane și de fluierele polițiștilor locali ce-ncearcă să dirijeze traficul. Pentru localnici cred că e deja un zgomot de fond, la fel ca un ciripit de păsărele într-o pădure.

Găsim o terasă în Plaza de Armas – fiecare oraș din Peru are o Plaza de Armas, mâncăm ceva și ne retragem. Mâine o s-o luăm de la capăt.

go-south3-800x600.jpg


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

pemotoare.ro
bmw-f850gs.jpg

VACANȚĂ | Noul BMW F850 GS poate fi al tău, timp de o lună. Este complet echipat –  ai la dispoziție 8.500 de km ca să pleci în concediu, să te duci la serviciu sau să faci ce-ți trece prin cap. Ce trebuie să faci pentru asta? E foarte simplu. 

Campania este organizată de BMW Motorrad România, iar câștigătorul este cel care propune cel mai apreciat traseu de călătorie. În primul rând,  te înscrii pe site-ul campaniei.

Apoi:

  1. Completezi datele, descrii călătoria pe care vrei s-o faci, lași un link cu traseul configurat în Google Maps, urci o fotografie cu tine – e foarte important.
  2. Data limită: 31 ianuarie 2018
  3. După înscriere, BMW Motorrad România postează toate propunerile pe pagina de Facebook.
  4. Propunerea cu cel mai mare număr de reacții (like, love, wow, sad) va fi câștigătoare. Afli la 26 februarie.
  5. Găsești toate detaliile în regulamentul de pe site – dai click pe termeni și condiții.

Cine e F850GS? Este noua motocicletă adventure de clasă medie a celor de la BMW. Are un motor complet nou, ce oferă 95 de cai putere, roată de 21 pe față, far LED, display Connectivity, suspensii semi-active și multe altele. Este urmașul lui F800GS și a fost prezentat acum două luni la Salonul de la Milano.

Deci, ți-ai făcut planuri de concediu?


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

×