Se spune că prostul moare de grija altuia, la fel cum câinele moare de drum lung. Pentru că prostul are timp și minte odihnită. Nevăzându-și de ale sale, preferă să stea cu ochii pe capra vecinului și s-o toace până-l uită Dumnezeu. 

Să ne uităm în ograda noastră, la noi ăștia care avem legătură cu motociclismul. Importatori, jurnaliști, vânzători, combinatori, consumatori. Pe cât suntem de puțini, săraci și neștiutori, pe atât suntem de fudului, de bătăioși și de bârfitori.

Suntem o minoritate. În mod normal, o minoritate ar trebui să fie unită pentru un scop comun: în cazul nostru importatorii ar trebui să fie uniți într-o asociație care să le reprezinte interesele și să facă lobby pentru credite acordate ușor, pentru asigurări normale, pentru un program gen “prima motocicletă”, etc. Ar trebui ca o dată la ceva vreme să stea la masă și să caute soluții de creștere. Dar nu. Concurența, care-ar trebui să fie una strict constructivă și să se refere doar la vânzări, se transformă în mișto-uri pe Facebook și băgat bețe în roate. În comentarii la adresa altuia, în hăhăială, în balcanism. Nu e vorba de aluzii fine, ci de o răutate ieșită din comun.

Jurnaliștii moto ar trebui să fie solidari și să formeze un front comun pentru un dialog decent între presă și importatori. Dar la noi nu doar că nu se întâmplă asta, ci jurnalistul moto îl denigrează pe alt jurnalist în fața unor importatori, din diverse motive: simpla plăcere de a bârfi, ori un plan mișelesc de-al pune pe celălalt într-o lumină proastă. Este rușinos! Și nici nu se mai face pe ascuns. Pentru că mai nou, jurnalistul moto se ia de alt jurnalist pe Facebook, în postare publică, iar primul comentariu este al importatorului X care începe să-i țină isonul. Nu finețuri, ci o răutate ieșită din comun. Oricât de mult ți-ar displăcea o persoană, decența ar trebui să te oprească de la jigniri. Măcar pentru faptul că face același lucru ca tine, trage zi-lumină pe bani puțini și știi că odată ai dat mâna cu acel om.

Și, desigur, consumatorul final. De multe ori neinformat, nepăsător, dar gata să arunce venin în comentarii pe Facebook. Ultimii doi ani mi-au dat acces la două publicuri: un public internațional, format în mare parte din americani, europeni și, mai nou, ceva indieni și thailandezi. Și publicul nostru, românesc, de toate zilele. Dintre toți, cei mai răi și cei mai hateri sunt… ați ghicit – românii. Un film care e bine-primit de publicul din Marea Britanie, care mănâncă motociclism pe pâine, e criticat în România.

Evident, lucrurile se și interesectează pe triunghiul vânzător-consumator-presă. Toată lumea are ceva de împărțit cu toată lumea.

Cine are de câștigat? Nimeni. Cine are de pierdut? Cu toții avem de pierdut. De la importatorii care vând motociclete cât să le numeri pe degete, la presa moto care nu poate fi consecventă și n-are din ce să-și susțină activitatea, la consumator, care n-are parte de produse de calitate, ca într-o țară normală. Pentru că, vedeți voi, toate se leagă până la urmă. Exact ca-n țara asta pe care-o blestemăm în fiecare zi și față de care nu suntem mai buni cu nimic.

Și-atunci te-ntrebi… mai merită?

P.S. Nu voi da exemple nici aici, nici în privat pentru că asta m-ar include în aceeași categorie cu cei de care sunt dezamăgit. Nu m-a supărat nimeni ieri, alaltăieri sau azi la prânz. Textul nu vine ca o răbufnire, ci este lucid și rece. Am vrut să-l scriu de vreo 10 ori până acum și tot de-atâtea ori m-am oprit. Este un semnal de alarmă. Dacă acea energie folosită pentru a denigra ar fi canalizată spre lucruri constructive, alta ar fi soarta noastră. Una mai bună.

Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro