Iubim 2Roți 2018 – 25-27 mai, club Quantic

Cel mai iubit festival moto din București revine în 2018. Tot în grădina clubului Quantic, lângă Grozăvești, unde n-ai nevoie decât de-o bere și de câteva acorduri de chitară ca să uiți că ești în București.
În fiecare an scriu cu plăcere despre Iubim 2Roți. Povestea asta frumoasă a început, cumva, în același timp cu povestea “PeMotoare”, în anul 2013. Atunci avea loc la Piața Constituției. După aceea aveam să-i cunosc pe băieții de la Free Riders, organizatorii acestui eveniment și să devenim prieteni. M-au cucerit imediat cu energia lor care, cumva, se transmite imediat, cu un optimism iremediabil și cu felul relaxat de-a vedea lucrurile. Ne-am mai maturizat între timp. Și eu și ei. Dar energia asta a rămas acolo. O poți simți pe 25-27 mai, când are loc a șasea ediție Iubim 2Roți.
Ce se întâmplă acolo? Muzică în aer liber, tot felul de ateliere, întâlniri cu prietenii. În curând va fi anunțat line-up-ul festivalului, dar până atunci s-au pus în vânzare abonamentele “early-bird” – 30 de lei. Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului.
0 Comments
Recommended Comments
There are no comments to display.
Join the conversation
You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.