Mergi la conţinut
  • postări
    523
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    52.977

Drumul Oaselor – Ziua Munților. Go East #12

Autentifica-te  
pemotoare.ro

175 vizualizări

Vreme de noiembrie afară. Ploaie măruntă, 10 grade. Azi am o zi lungă. “Man, it’s a long way to Ust Nera”, îmi spune Marty, un biker slovac ce-a trecut pe-acolo înaintea mea. Lumea asta e mică. Te găsești imediat cu alții care sunt pe drum, afli cum e. Zsolt mă sfătuiește să plec foarte devreme – poate pe la 5.00, e deja lumină afară. E ultima zi cu internet. Deci ultima zi în care pot primi mesaje. Dar eu sunt cu gândul la râul ăla. Mi-a mai spus cineva, aseara, la benzinarie, că e greu de trecut. 

Mă uit la galeria de admisie – e sus. Evacuarea, la fel. Dar să nu fie curentul puternic. Până la urmă, mă gândesc, dacă e chiar groasă o să trec prima oară bagajele, ca să elimin din greutate, apoi trec motorul. Nu o să arate cool, dar sunt grele cutiile astea. N-am prea avut de ales – dronă, trepied, cameră, go pro-uri, laptop, hard, baterie externă câteva chei, pompă, chit de pană… S-au adunat. Deci da, așa fac. Oricum, nu e ca și cum aș avea de ales. 

Îmi iau la revedere de la proprietarul gostiniței, un om pe la vreo 50 de ani, cu care am vorbit multe în dimineața asta, dar n-am înțeles nimic. El în rusă, eu în română. Așa merge pe-aici. A, am înțeles că până la Kyubeme nu mai e nicio benzinărie. Știam asta. Omul îmi strânge mâna puternic și face un gest puternic de suținere. Chiar simt că-mi dorește baftă din tot sufletul. Ce oameni cu suflet bun într-un loc așa de trist. Căldura oamenilor e total în antiteză cu răceala locurilor. 

Merg bine la început. Plouă încet, sunt ceva bălți, dar reușesc să țin o viteză de 90 km/h. Apoi, dau în noroi – reduc la 30-40. Apoi bun. Apoi, iar noroi. Apoi, o benzinărie. Hopa, hai să alimentăm, ce dacă pun doar 4 litri. 

Ușor-ușor, peisajul se schimbă. Încep să prindă contur munții. Și un drum fără asfalt și fără trafic, prin pădure. Ceața se ridică, iar nori pufoși se plimbă pe deasupra brazilor. Cât de dor îmi era de munți. Nu e soare, dar e mai bine-așa. Sunt contrastele puternice, iar verdele e frumos. Drumul e bun, încep să merg tare, dar mă opresc des, căci am ce vedea. La un moment dat, o vale largă și un râu, cu plaje de pietriș și pădure – fix imaginea aia pe care o vezi în documentarele cu urși. Mă opresc, ridic drona –  mă voi întoarce acasă cu niște imagini bune. Am trei acumulatori – unul aici, unul rămâne pentru trecerea râului și unul pentru zona Ust-Nera. 

Vin primele serpentine. Văd șoseaua cum coboară, face un viraj de stânga, apoi dreapta, trece peste un pod și se pierde în zare. Apoi, un mal de zăpadă netopită. Nu știu la ce altitudine sunt. Vine iarăși o urcare virajată, de care mă bucur din plin. Las spatele să derapeze puțin în modul enduro, îndrept ghidonul, schimb treapta, vin lansat și… bang, râul. Stătea pitit după un mal de pământ. Dau tare în frâne, nu pot să intru așa, în forță. Trebuie să analizez, să pornesc camera. Și când mă uit mai bine… în locul torentului la care mă așteptam, văd un râu de nici nu știu dac-o să-mi ajungă apa la scărițe. Ăsta o fi? Or fi mai multe? Nu, c-aș fi știut. Ăsta e. Asta e, traversez, renunț la dronă, dar pun camera pe trepied, pentru diversitate. Oricum sunt multe peisaje la fel, când prind ceva diferit trebuie să trag.  

Mai trec o dată, mă întorc și dau să strâng. Apare un camion. Șoferul se dă jos cu chef de vorbă. Pare puțin pilit. De unde vii, unde te duci, lucrurile obișnuite, dasvidania.

Ajung pe un platou frumos și-mi propun să nu mă mai opresc până la Kyubeme – una dintre cele mai faimoase benzinării din lumea motocicliștilor călători – e singura formă de viață pe o distanță de sute de kilometri. Toți cei care trec pe-acolo lipesc stickere, așadar mă conformez și eu, dar pun undeva pe lateral. Nu mai am loc în față și nu se cade să pun peste alte stickere. Apoi mănânc un borș și niște carne cu orez, beau un ceai, fac un selfie cu pisica ce stă lungită lângă mine și dus sunt. 

pisica-de-la-kyubeme.jpg

DSC02094.jpg

Merg ce merg, îl văd pe șoferul pilit că-mi face semn. Opresc să văd ce vrea. E cu un prieten. “Auzi, vrei un ceai?”. Nu, mulțumesc, mă grăbesc că vine noaptea. “Dar o vodcă”. E, fix asta m-ar pune acum în valoare. Le fac cu mâina, bag în viteză și nainte!

E deja târziu și încep să obosesc. Trec printr-o porțiune plină de noroaie. Nu-mi place, iar trebuie să încetinesc. Și trebuie să curăț foarte des viziera pentru că nu văd nimic. Doar lumina soarelui ce devine mai dulce și anunță apusul. Iar eu mai am de mers. Într-adevăr, e distanță mare – 560 de km fără pic de asfalt. Sunt nevoit să fac distanțele astea. N-aș avea unde să rămân peste noapte. Îmi dau seama că merg deja de 12 ore și încerc să mă concentrez. Drumul e bun, dar cam alunecos de la ploaie și traversez un munte. Arată bine. Vine un viraj de dreapta pe care, inexplicabil, îl abordez târziu. Intru cu fața în noroiul de pe marginea drumului și mă îndrept spre hău. Dau cu ea de pământ. De data asta nu-mi mai prinde piciorul. Scot cutiile ca să fie mai ușoară, o ridic și merg mai departe. Tot nu-nțeleg cum de-am putut să cad acolo. 

Trag de mine până la Ust Nera. Credeam că știu la ce să m-aștept. Am fost avertizat – “orașul ăsta arată de zici c-a venit Apocalipsa”. Câteva blocuri, dintre care o parte au fost deja părăsite și două-trei străzi dintre care niciuna cu asfalt. Este unul dintre orașele miniere din nord. A servit inițial ca bază pentru gulagurile din zonă, apoi a primit alte câteva blocuri. Dar puțini sunt cei care vor să locuiască aici. Probabil n-au de ales. 

Este cel mai nordic punct pe care-l ating în tura asta și se bate cu Verkhoyansk pentru statutul de capitală a frigului – în ianuarie, temperatura medie e de -45 de grade. 

Acum e destul de cald, să fie vreo 18 grade, dar tot n-aș dormi pe străzi, așadar plec în căutarea unicului hotel din oraș. Nu mai am net în zona asta. Desigur, am Edge, dar nu m-ajută la nimic. Gata, rup legătura cu lumea de pe Continent – deținuții din gulaguri se refereau la restul Rusiei ca la un Continent. Pe vremea aceea nu exista încă un drum care să lege regiunea de vestul țării, de unde proveneau dușmanii poporului, iar prizonierii soseau cu vaporul în portul Magadan și de acolo erau repartizați pe insulele ce formau arhipelagul gulag.

DSC02119.jpg

Mă tot învârt pe străzi și nu găsesc nimic care s-arate a hotel. Până la urmă, întreb pe cineva. “Vezi clădirea aia galbenă? În spatele ei”. Ajung la clădirea galbenă, dar nu văd nimic. Mai întreb odată. “Da, uite, acolo e hotelul, la etajul trei”. Mă uit eu mai bine și văd un bloc – unul dintre cele mai urâte, desigur – cu două intrări. Intru, ajung la recepție, văd camera, plătesc. Nu e ca și cum aș avea de-ales. 

Înainte de cină, adică înainte merge la magazin să-mi iau un salam și-o pâine, vreau să alimentez, ca să fiu pregătit mâine dimineață, să nu mai caut benzinării. Și când învârt roata, văd din nou avertizare de presiune scăzută în anvelope. Sunt obișnuit, de când am coborât la 2.00 bar, îmi tot arată mesajul ăsta. Motocicleta vrea să umflu spatele la 2.90. Dar eu nu și nu. Hai, totuși, să văd cât am: 0,7. Aoleo, nu e bine. Sigur am luat ceva. Trag pe dreapta, ridic pe cricul central, rotesc roata și văd cuiul. Scot cleștele ca să-l scot. Are cam jumătate de deget arătător. Balșoi! Hai că mi-am făcut de lucru în seara asta. 

Mulțumesc lui Dumnezeu și lui BMW c-a pus anvelope tubeless pe motocicleta asta. Fix de reparat o cameră n-aveam chef acum. De fapt, nu-i vorba de chef, n-aș fi putut. Trebuia să dau jos roata spate, să dau jos anvelopa de pe jantă, să scot camera, apoi să pun petic și sau să înlocuiesc. Nu vă puteți închipui ce înseamnă asta. La cât de tare au flancul anvelopele ăstea e aproape imposibil, fără antrenament și leviere bune. Așa, cu o bucată de cauciuc și un instrument.. să-i zicem sulă, rezolv în cinci minute. “Trăsăi ața, băgai sula și-i astupai crăpătura…”. De ce să fiu trist?

Problemă mare în timpul operațiunii, cu țânțarii. Țânțarii ăstora sunt cele mai agesive vietăți pe care le-am văzut. Noroc c-am un spray bun, cu care formez un scut eficient. Altfel, nu puteam lucra. 

Termin treaba, nu găsesc pâine, dar iau niște salam cu roșii și cu brânză și mă duc în camera mea de cămin. Pe perete e un ceas ce-arată ora 7.00, probabil de-acum 10 ani. Pe pervazul mare e un frigider mic care nu funcționează. Dau să mă uit pe geam, văd blocul părăsit din fața mea. Unde înainte erau geamuri, au rămas doar găuri negre, iar lumina slabă de pe stradă face ca totul să pară și mai înfricoșător. Dar am tv și un tablou pe perete. În baie, wc-ul și o cadă. Chiuvetă? Dar la ce-ți mai trebuie chiuvetă când ai robinet la cadă. 

Apuc doar să copiez imaginile de pe carduri pe hard, ca să fiu pregătit a doua zi, trimit sms acasă și pic frânt. Încerc să mă gândesc la un titlu pentru ziua asta. Să fie legat de faptul c-a fost grea? Sau lungă? N-o să mă arunc, naiba știe ce mai urmează? 

DSC02099.jpg

DSC02102.jpg

In acelasi loc, dar mai din spate

DSC02110.jpg

DSC02114.jpg

Tranquility Base Hotel & Casino – Hotelul meu din Ust Nera. La etajul trei.

DSC02115.jpg

In cartier

DSC02123.jpg

După blocuri

DSC02127.jpg

BMW Motorrad Showe Gel. Body and Bike


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

  • Conținut Similar

    • De pemotoare.ro

      Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home3/r68963pemo/public_html/wp-content/plugins/revslider/includes/operations.class.php on line 2159
      <?xml version="1.0" encoding="UTF-8"??????>Gear – Pe Motoarehttps://pemotoare.ro Revistă moto online. Motociclism, aventură, călătorii.Wed, 12 Aug 2020 13:42:42 +0000ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=5.4.4Klim Kodiak și Krios Pro. Cum e în mijlocul veriihttps://pemotoare.ro/klim-kodiak-si-krios-pro-cum-e-in-mijlocul-verii/ https://pemotoare.ro/klim-kodiak-si-krios-pro-cum-e-in-mijlocul-verii/#respondWed, 12 Aug 2020 13:42:40 +0000https://pemotoare.ro/?p=31544https://pemotoare.ro/klim-kodiak-si-krios-pro-cum-e-in-mijlocul-verii/feed/0Casca Klim Krios Pro – Primele impresiihttps://pemotoare.ro/casca-klim-krios-pro-primele-impresii/ https://pemotoare.ro/casca-klim-krios-pro-primele-impresii/#commentsFri, 05 Jun 2020 08:00:36 +0000https://pemotoare.ro/?p=31455https://pemotoare.ro/casca-klim-krios-pro-primele-impresii/feed/1Klim Kodiak. Primele impresiihttps://pemotoare.ro/klim-kodiak-primele-impresii/ https://pemotoare.ro/klim-kodiak-primele-impresii/#respondThu, 28 May 2020 07:22:09 +0000https://pemotoare.ro/?p=31431https://pemotoare.ro/klim-kodiak-primele-impresii/feed/0Black Friday. Ce-ați spune de niște căști?https://pemotoare.ro/black-friday-ce-ati-spune-de-niste-casti/ https://pemotoare.ro/black-friday-ce-ati-spune-de-niste-casti/#respondFri, 15 Nov 2019 14:33:48 +0000https://pemotoare.ro/?p=30965https://pemotoare.ro/black-friday-ce-ati-spune-de-niste-casti/feed/0Mi-am pus Termoscud și-am ieșit în vortexul polar ca să văd cum ehttps://pemotoare.ro/mi-am-pus-termoscud-si-am-iesit-in-vortexul-polar-ca-sa-vad-cum-e/ https://pemotoare.ro/mi-am-pus-termoscud-si-am-iesit-in-vortexul-polar-ca-sa-vad-cum-e/#commentsSat, 02 Nov 2019 10:19:07 +0000https://pemotoare.ro/?p=30905https://pemotoare.ro/mi-am-pus-termoscud-si-am-iesit-in-vortexul-polar-ca-sa-vad-cum-e/feed/1Bell SRT Modular – impresii după 2.000 de kmhttps://pemotoare.ro/bell-srt-modular-impresii-dupa-2-000-de-km/ https://pemotoare.ro/bell-srt-modular-impresii-dupa-2-000-de-km/#respondTue, 21 May 2019 07:04:38 +0000https://pemotoare.ro/?p=30282https://pemotoare.ro/bell-srt-modular-impresii-dupa-2-000-de-km/feed/0REV’IT! Offtrack – Unboxing și primul duș recehttps://pemotoare.ro/revit-offtrack-unboxing-si-primul-dus-rece/ https://pemotoare.ro/revit-offtrack-unboxing-si-primul-dus-rece/#respondMon, 20 May 2019 05:47:36 +0000https://pemotoare.ro/?p=30271https://pemotoare.ro/revit-offtrack-unboxing-si-primul-dus-rece/feed/0Anvelope Adventure. Cele mai bune din 2019https://pemotoare.ro/anvelope-adventure-cele-mai-bune-din-2019/ https://pemotoare.ro/anvelope-adventure-cele-mai-bune-din-2019/#respondFri, 08 Mar 2019 10:56:40 +0000https://pemotoare.ro/?p=29990https://pemotoare.ro/anvelope-adventure-cele-mai-bune-din-2019/feed/0Rev’it! Defender Pro GTX – Impresii după tura din Siberiahttps://pemotoare.ro/revit-defender-pro-gtx-impresii-dupa-tura-din-siberia/ https://pemotoare.ro/revit-defender-pro-gtx-impresii-dupa-tura-din-siberia/#respondWed, 20 Feb 2019 11:50:36 +0000https://pemotoare.ro/?p=29932https://pemotoare.ro/revit-defender-pro-gtx-impresii-dupa-tura-din-siberia/feed/0Căști Adventure – Cele mai bune pentru 2019https://pemotoare.ro/casti-adventure-cele-mai-bune-pentru-2019/ https://pemotoare.ro/casti-adventure-cele-mai-bune-pentru-2019/#respondThu, 07 Feb 2019 17:06:14 +0000https://pemotoare.ro/?p=29860https://pemotoare.ro/casti-adventure-cele-mai-bune-pentru-2019/feed/0Sursa
    • De pemotoare.ro
      Recent am dat o tură la 32 de grade cu Kodiakul de la Klim. Și, cu vreo câteva săptămâni în urmă am prins o zi de trafic în oraș, cu vreo 34 de grade. Am fugit cât am putut de repede spre Brașov, dar tot am avut de îndurat. Iată cum a fost. 
      La începutul sezonului, am luat costumul Klim Kodiak și casca Klim Krios Pro de la BMW Motorrad MotoHub, service BMW, cu showroom și magazin de echipamente și accesorii. Am ales Kodiakul pentru că e nou, pentru că are Gore-Tex Laminat și pentru că e “costumul suprem”, ca să citez pe cineva. 
      Iată ce scrie pe etichetă: “Kodiakul a fost creat să facă față unei zile de 400 de mile, pe pasuri montane și pe furtunile specifice unei ture adventure”. Fac o scurtă trimitere la impresiile de la început de sezon, iar acum e cazul să vorbim despre comportamentul costumului în zilele călduroase. Pentru că la ploaie înțeleg că nu există dubii. 
      În oraș, este fix cum te-ai aștepta să fie: oribil. Pentru că în oraș, la 35 de grade, este oribil, orice costum ai avea pe tine, cu excepția (poate) a unei veste pe care-o bagi în apă. Nici măcar costumele din plasă nu fac mare lucru, având în vedere aerul cald care vine de peste tot. Dar sunt convins că nimeni n-are pretenția să-l poarte prin centru, așadar să trecem la touring.
      Klim Kodiak este un costum masiv, dar nu e un costum gros, de iarnă. E de reținut. La mai puțin de 20 de grade trebuie neapărat să iei o bluză sau ceva mai gros. Drept urmare, costumul se comportă bine la temperaturi mari. Aerisirile sunt foarte bine gândite, și te ventilezi chiar și pe motocicletele de adventure, care au de obicei o protecție la vânt foarte bună. Deși ai protecții hard, solide, deși ai tot felul de ramforsări, deși îți dă feelingul de cavaler teuton, materialul respiră. 
      Geaca are două orificii de ventilație la piept, două laterale, două la spate, și câte patru pe fiecare braț. Pantalonii au patru ventilații, tot pe lateral, în locul unde e cel mai probabil să ajungă ceva aer.
      Nu mi s-a întâmplat încă anul ăsta, dar am mers cu motorul și la temperaturi de 37-40+ de grade, cu costumele mai vechi: Dainese D-Explorer Gore-Tex, Rev’it! Off-Track. Ei bine, de pe la 35 de grade în sus vântul este așa de fierbinte încât închizi aerisiri, închizi viziera, acoperi orice spațiu pe unde-ar putea intra căldura. E momentul când e mai bine să nu te ventilezi deloc și să fii protejat. Simți cum îți fierbe creierul în cască, iar dacă n-ai camel back te dezhidratezi imediat. Oprești la primul magazin, iei o apa, bei cât poți și pleci la drum. După 20 de minute, apa e fiartă și trebuie să-ți cumperi alta. Din nou, un costum din mesh, prin care intră tot aerul, nu face mare lucru.
      Ei bine, nu știu cum se comportă Kodiakul în astfel de condiții, dar în afară de faptul că uneori e mare și greoi, ca o armură medievală, nu văd de ce nu s-ar comporta bine.
      Cu alte cuvinte, sunt mulțumit de comportamentul Kodiakului la pe vreme caldă 30-32 de grade și nu cred că te va încurca la drum lung. 
      Următoarea provocare pentru mine este cum să-l curăț. M-am prăfuit, am căzut în noroi și e clar că are nevoie de o spălare, dar trebuie să studiez atent etichetele ca să nu-i stric componenta impermeabilă. Revin cu detalii. 
      Casca Klim Krios Pro 
      N-am învățat prea multe lucruri noi despre Krios Pro de la primul articol. Mi se pare că s-a lăsat mai mult decât mă așteptam, iar acum se simte puțin mare. Probabil ăsta e motivul pentru care simt vântul în zona urechilor când merg pe autostradă, pe o motocicletă care n-are o protecție la vânt foarte bună. Și mi se pare, în continuare, zgomotoasă. Dopuri de urechi, neapărat. 
      Pe de altă parte e foarte ușoară, căptușala e comodă, iar viziera fotocromatică îmi place foarte mult, chiar dacă uneori se vede ciudat din cauza umbrelor lăsate de cozoroc. 
      Am folosit Klim Kodiak și Krios Pro la testul cu Triumph Tiger 900 Rally Pro și la cel cu V-Strom 1050 XT, material ce urmează să fie publicat. Găsiți produsele la BMW Motorrad MotoHub. Apropo, la momentul redactării acestui articol vine cu o campanie Summer Sale. Mai multe detalii pe site-ul lor și pe pagina lor de Facebook. 
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Casca Krios Pro de la Klim costă 3.372 de lei. Astfel, intră în zona de top, alături de Arai Tour X4 (aprox 3.500 lei) și Shoei Hornet Adventure (2.400 lei – 3.000 lei), BMW GS Carbon (2.700 lei). Ce face de banii ăștia? În mare parte, e foarte ușoară, vine cu un interior deosebit și cu vizieră fotocromatică la pachet (la Shoei trebuie să o cumperi separat, Arai nu oferă decât viziera clasică). Am luat-o de la BMW Motorrad Moto-Hub, iar prima ieșire serioasă a fost o tură de 1.300 de km cu Africa Twin și BMW R1250GS Adventure. Iată ce-mi place și ce nu-mi place.  
      E foarte ușoară – are 1.300 g, cu tot cu cozoroc și vizieră. O simți ca un fulg. După trei zile cu ea pe cap, am pus mâna pe Araiul meu de stradă și am simțit-o ca pe o cărămidă. Trebuie să recunosc că am strâmbat puțin din nas. 
      E mai silențioasă decât Klim Krios (versiunea mai veche). Pentru mine, Krios era supărătoare pe orice motocicletă cu parbriz – singurul loc unde mă înțelegeam cu ea era o motocicletă naked, unde nu primeam deloc turbulențe, ci doar vânt în freză. Dar Krios nu e făcută pentru motoare naked, ci pentru adventure. Ei bine, Krios Pro e la un nivel peste versiunea anterioară, dar n-aș putea spune că e mai silențioasă decât Arai Tour X4 (cu Shoei n-am mers). Să zicem că e la același nivel cu alte căști adventure și sub căștile touring. Pentru ture lungi n-ar strica niște dopuri.
      Viziera fotocromatică e cea mai tare chestie pe care-am încercat-o până acum. Da, nu funcționează la fix cu cozorocul. În sensul că, dacă stai puțin cu ea deschisă, va lua forma cozorocului, iar atunci când o închizi o să vezi în X. E firesc – lumina ajunge doar pe zonele unde cozorocul e tăiat, în timp ce zonele acoperite vor rămâne deschise. Lucrurile se reglează în maxim 30-60 de secunde, deci nu-l văd ca pe un mare dezavantaj. Mulțumită infrastructurii din România, n-am reușit să trec prin niciun tunel. Am montat pinlock-ul (inclus în pachet) și și-a făcut treaba. Viziera poate fi dată jos și înlocuită cu ochelari, dar n-am experimentat deocamdată. 
      Interiorul e diferit față de Krios. În primul rând, pare mai mic. Te strânge mai tare. Și, probabil din cauza fagurelui de tip Koroyd, am simțit la început niște puncte de presiune. Nu e foarte potrivită pentru forma capului meu si nu o simt că se așează perfect. Oricum, după prima probă s-a mai lăsat și acum o port fără probleme o zi întreagă. Koroydul ăsta e un fel de fagure despre care Klim spune că oferă mai multă protecție și mai multă ventilație. Interiorul este foarte plăcut la atingere și comod. Este detașabil și poate fi spălat.
      Ventilată este, n-am ce să-i reproșez. Poate prea ventilată, uneori. La viteze de autostradă, călare pe Africa Twin Adventure Sports, intră vântul pe la urechi. Cel puțin în cazul meu, pentru că n-am mai auzit pe altcineva pângându-se de asta. Nu-mi dau seama cum, nu-mi dau seama pe unde, pentru c-am avut toate aerisirile închise. Pe R1250GSA e mai bine, parbrizul fiind mai lat. Acesta ar fi un punct negativ. Totodată, anumite detalii, finisaje și elemente din plastic nu dau neapărat senzația unei căști solide, premium – este un lucru care nu le scapă celor mai experimentați și cu spirit critic. Dar, per total, pot spune că sunt mulțumit de felul în care arată și se simte.
      Sistemul prin care se leagă sub bărbie e pe bază de magnet și nu mai ești nevoit să-ți dai mănușile jos ca să o pui și să o scoți de pe cap. 
      Acestea sunt primele observații despre Klim Krios Pro. Revin când am ceva nou. 
      Update: un cititor ne-a atras atenția că carcasa căștii nu e dezvoltată de Klim, ci pleacă de la un produs mai vechi. Mergând pe fir, observăm că ințial, carcasa a fost construită de Uvex, acum mai bine de 10 ani. Uvex Enduro Carbon a fost o cască apreciată la vremea ei. Ulterior, casca a fost rebranduită Nishua, iar apoi a fost preluată de Klim, sub numele Krios. Din Krios a devenit Krios Pro, cu modificările de rigoare, enumerate mai sus: interior, Koroyd, vizeră, aerisiri.

      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Am dat prima tură cu noul echipament de adventure – Klim Kodiak și cu noua cască Krios Pro, luate de la BMW Motorrad MotoHub, dealer Klim în București. Condiții de drum: temperaturi între 15 și 26 de grade, off-road și autostradă, bonus 10 minute de ploaie torențială. Să-ncepem cu costumul. 
      Despre Klim am auzit în urmă cu ceva ani. De fapt, un prieten mi-a zis “frate, Klim e the shit”. Adică ar fi cel mai tare echipament de adventure. Iar pe măsură ce am văzut tot mai mulți oameni care-l laudă, mi-am dat seama că trebuie neapărat să văd ce-i cu Klimul ăsta, de ce costă așa de mulți bani și dacă e chiar așa de reușit.  Pentru cei nefamiliarizati, Klim este un brand american. Dacă dai un search pe google, vei vedea cuvintele-cheie: “snowmobile, motorcycle, and off-road gear”. Printre lucrurile interesante oferite se numără garanția pe viață (desigur, în anumite condiții). Am încercat să aflu ce presupune această garanție și m-a lămurit dealerul MotoHub:
      “Klim ofera garantie pe viata pentru defecte de fabricatie dar evident ca trebuie luat in calcul ca echipementul are parte si de o uzura normala in timp.În afara acestei garantii life-time, castile sunt garantate cinci ani, incaltarile 1 an.
      Anumite garantii se vor rezolva prin inlocuire, altele prin reparatie, decizia e la latitudinea lor.
      Sunt si anumite lucuri care cred ca sunt de bun simt si elimina garantia: rupturi, modificari, neglijenta, uzura normala, taieturi, arsuri, accidente. (accidentele intra la cealalta discutie).
      La echipamentele care trebuie sa fie waterproof si ploua prin ele, da, este considerata treaba de garantie.”
      Acum că ne-am lămurit, să trecem direct la subiect. 
      Klim Kodiak ar fi un fel de “creme de la creme”. Costumul suprem, bun si pe soare și pe ploaie, și la Nordkapp și în Maroc, și la touring și la off-road. Este foarte versatil și funcțional, cu tot felul de buzunare și aerisiri, iar culorile sobre și inserțiile de piele îi dau o notă serioasă și-l fac să se potrivească și la motoarele touring, și la motocicletele adventure. 
      În primul rând, trebuie să fii atent la mărime. Nu-ți recomand să-l iei de pe net, ci să te duci la dealer. Eu, în mod normal, aș fi avut 48 sau 50. Dar în timp ce 50 mi-era mare, 48 venea perfect la lungime dar nu puteam sub nicio formă să închid capsele de la pantaloni, sau sa mai iau ceva pe sub geacă în afară de tricou. Așadar, dacă nu ești Adonis, ar trebui să încerci mărimi intermediare: la mine funcționează un 27, adică aceeași lungime a mânecilor și pantalonului ca la 48, dar cu o talie de om normal care, din când în când, mai ia un mic și-o bere. 
      Chiar și-așa, croiala pantalonilor este puțin largă – un stil mai… american, mai nordic, spre deosebire de stilul italian unde hainele stau mai pe corp. Cu toate astea, înțeleg că Kodiakul ar fi cel mai “european” costum și îmi place cum arată în poze și cum mă simt în el. 
      Are foarte multe protectii: spate, umeri, coate, genunchi, tibie, șold, piept. Am dat jos protecțiile de la șold – nu-s preferatele mele și simțeam ca mă deranjează în off-road. 
      Inserțiile de piele de pe brațe oferă o notă sportivă, dar și rigiditate dacă vrei să îndoi cotul. De altfel, Klim Kodiak este un costum greu și puțin rigid din cauza protecțiilor, ramforsărilor, goretexului laminat și a cusăturilor folosite. E puțin rigid, în sensul că nu e chiar ca o armură medievală (am văzut și astfel de costume), dar nici ușor ca un costum simplu, cu membrană detașabilă. Am observat că dacă mergi tare pe autostradă pe o motocicletă care nu oferă o protecție la vânt în zona umerilor, vei simți protecțiile cum pun un ușor punct de presiune. Voi încerca să mai fac niște ajustări ca să-l așez mai bine.
      Despre impermeabilitate înțeleg că nimeni nu-și pune problema, așadar n-o să insist. Trebuie să raportez, totuși că m-a plouat torențial vreo 10 minute, dar n-am avut nicio emoție.
      Am fost întrebat, în schimb, cum rezistă la căldură. Având o maximă de 26 de grade, mi-e greu să răspund, deocamdată. Dar până acum cred că e destul de ventilat. Dacă stai pe loc desigur că ți-e cald, dar cum te-ai pus în mișcare aerul intră prin toate orificiile deschise. Ba mai mult, pe autostradă, noaptea, la 14-15 grade, m-am întors cu două straturi termice pe sub geacă. Așadar, măcar un polar sau un fleece serios trebuie să ai dacă pleci la drum. 
      Cât costă: Jacheta – 5577, pantalon – 4.200. Nu e ieftin. Ba chiar, e cel mai scump costum pe care-l știu. Merită? Fiecare-și are calculele proprii când vine vorba de cheltuit bani pe echipamente moto, dar dacă ai banii nu văd de ce nu. Până acum, la mine dă cu plus.
      Voi reveni cu alte detalii după tura următoare. Totodată, va urma un text despre casca Klim Krios Pro.
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      În primăvară am luat în teste două căști Bell. O cască flip-up – Bell SRT Modular și una integrală –  Star Mips, care a ajuns și pe circuit, în MotoRC. E momentul să revenit cu impresii despre ele și cu un link către magazinul de unde le-am luat. Băieții de la bikermag sunt în toiul promoțiilor de Black Friday – și-am văzut acolo câteva oferte interesante. 
      De exemplu, Star Mips costă acum 1.450 de lei, în timp ce SRT Modular este 1099. Ambele, cu pinlock în cutie. Nu sună rău deloc. Le găsiți pe site-ul bikermag.ro

      Căștile au intrat pe mâna, de fapt, pe capul lui Bogdănel, de la care avem următoarele impresii. 
      Interioriul a rezistat bine la ambele modele. Nu sunt foarte grijuliu cu căștile mele, le las pe unde apuc, le așez pe oglinda motocicletei, iar de existența husei am uitat demult. Bureții se simt încă strânși, iar materialul din interior nu a capatat vreun miros respingător, deși nu le-am curățat decât o dată.
      Mi s-au potrivit pe cap destul de bine din prima, dar la modelul Star a fost nevoie de cateva ore bune de purtare ca să nu mă strângă în partea din spate a capului. Aici contează foarte mult forma capului, așadar atenție la prima probă. La mine, interiorul s-a mai lăsat, iar acum totul pare în regulă. 
      Star Mips. În primul rând, să lămurim ce-i cu acel Mips. Vine de la Multi-directional Protection System și îi permite capului să se miște ușor în interiorul căștii. În felul acesta, creierul are protecție suplimentară în cazul unui impact.
      Sistemul Mips Cât despre confort, Star Mips este destul de silențioasă, mai silențioasă decât alte căști sport. N-am observat nimic deranjant la viteze mari cu Star Mips, iar pe circuit casca s-a comportat aproape ca una sport, deși este o varianta sport-touring. Am încercat-o pe mai multe tipuri de motoare, inclusiv pe naked și am rămas surprins de aerodinamică. N-am avut nicio clipă senzația că nu-mi pot ține capul drept pe motocicletă. N-am prea multe lucruri să-i reproșez – singurul aspect ar fi că viziera s-a mătuit puțin cam repede. 
      Bell SRT. Ca idee, căștile modulare n-au fost niciodată preferatele mele, dar după cateva luni cu modelul Bell, am început să înțeleg utillitatea acestor căști. A durat o vreme până să mă obișnuiesc cu butonul de deschidere al mandibulei, fara să deschid și ventilația frontală – ăsta ar fi singurul lucru care mă deranjează.
      Ventilatia este destul de importanta pentru mine indiferent de modelul castii. Aparent, cei de la Bell se descurca foarte bine la capitolul ventilatii, atunci cand deschizi toate prizele de aer simti cum aerul incepe sa circule.
      Sursa
×