Mergi la conţinut
  • postări
    214
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    6.042

Drumul Oaselor – Ziua Munților. Go East #12

Autentifica-te  
pemotoare.ro

11 vizualizări

Vreme de noiembrie afară. Ploaie măruntă, 10 grade. Azi am o zi lungă. “Man, it’s a long way to Ust Nera”, îmi spune Marty, un biker slovac ce-a trecut pe-acolo înaintea mea. Lumea asta e mică. Te găsești imediat cu alții care sunt pe drum, afli cum e. Zsolt mă sfătuiește să plec foarte devreme – poate pe la 5.00, e deja lumină afară. E ultima zi cu internet. Deci ultima zi în care pot primi mesaje. Dar eu sunt cu gândul la râul ăla. Mi-a mai spus cineva, aseara, la benzinarie, că e greu de trecut. 

Mă uit la galeria de admisie – e sus. Evacuarea, la fel. Dar să nu fie curentul puternic. Până la urmă, mă gândesc, dacă e chiar groasă o să trec prima oară bagajele, ca să elimin din greutate, apoi trec motorul. Nu o să arate cool, dar sunt grele cutiile astea. N-am prea avut de ales – dronă, trepied, cameră, go pro-uri, laptop, hard, baterie externă câteva chei, pompă, chit de pană… S-au adunat. Deci da, așa fac. Oricum, nu e ca și cum aș avea de ales. 

Îmi iau la revedere de la proprietarul gostiniței, un om pe la vreo 50 de ani, cu care am vorbit multe în dimineața asta, dar n-am înțeles nimic. El în rusă, eu în română. Așa merge pe-aici. A, am înțeles că până la Kyubeme nu mai e nicio benzinărie. Știam asta. Omul îmi strânge mâna puternic și face un gest puternic de suținere. Chiar simt că-mi dorește baftă din tot sufletul. Ce oameni cu suflet bun într-un loc așa de trist. Căldura oamenilor e total în antiteză cu răceala locurilor. 

Merg bine la început. Plouă încet, sunt ceva bălți, dar reușesc să țin o viteză de 90 km/h. Apoi, dau în noroi – reduc la 30-40. Apoi bun. Apoi, iar noroi. Apoi, o benzinărie. Hopa, hai să alimentăm, ce dacă pun doar 4 litri. 

Ușor-ușor, peisajul se schimbă. Încep să prindă contur munții. Și un drum fără asfalt și fără trafic, prin pădure. Ceața se ridică, iar nori pufoși se plimbă pe deasupra brazilor. Cât de dor îmi era de munți. Nu e soare, dar e mai bine-așa. Sunt contrastele puternice, iar verdele e frumos. Drumul e bun, încep să merg tare, dar mă opresc des, căci am ce vedea. La un moment dat, o vale largă și un râu, cu plaje de pietriș și pădure – fix imaginea aia pe care o vezi în documentarele cu urși. Mă opresc, ridic drona –  mă voi întoarce acasă cu niște imagini bune. Am trei acumulatori – unul aici, unul rămâne pentru trecerea râului și unul pentru zona Ust-Nera. 

Vin primele serpentine. Văd șoseaua cum coboară, face un viraj de stânga, apoi dreapta, trece peste un pod și se pierde în zare. Apoi, un mal de zăpadă netopită. Nu știu la ce altitudine sunt. Vine iarăși o urcare virajată, de care mă bucur din plin. Las spatele să derapeze puțin în modul enduro, îndrept ghidonul, schimb treapta, vin lansat și… bang, râul. Stătea pitit după un mal de pământ. Dau tare în frâne, nu pot să intru așa, în forță. Trebuie să analizez, să pornesc camera. Și când mă uit mai bine… în locul torentului la care mă așteptam, văd un râu de nici nu știu dac-o să-mi ajungă apa la scărițe. Ăsta o fi? Or fi mai multe? Nu, c-aș fi știut. Ăsta e. Asta e, traversez, renunț la dronă, dar pun camera pe trepied, pentru diversitate. Oricum sunt multe peisaje la fel, când prind ceva diferit trebuie să trag.  

Mai trec o dată, mă întorc și dau să strâng. Apare un camion. Șoferul se dă jos cu chef de vorbă. Pare puțin pilit. De unde vii, unde te duci, lucrurile obișnuite, dasvidania.

Ajung pe un platou frumos și-mi propun să nu mă mai opresc până la Kyubeme – una dintre cele mai faimoase benzinării din lumea motocicliștilor călători – e singura formă de viață pe o distanță de sute de kilometri. Toți cei care trec pe-acolo lipesc stickere, așadar mă conformez și eu, dar pun undeva pe lateral. Nu mai am loc în față și nu se cade să pun peste alte stickere. Apoi mănânc un borș și niște carne cu orez, beau un ceai, fac un selfie cu pisica ce stă lungită lângă mine și dus sunt. 

pisica-de-la-kyubeme.jpg

DSC02094.jpg

Merg ce merg, îl văd pe șoferul pilit că-mi face semn. Opresc să văd ce vrea. E cu un prieten. “Auzi, vrei un ceai?”. Nu, mulțumesc, mă grăbesc că vine noaptea. “Dar o vodcă”. E, fix asta m-ar pune acum în valoare. Le fac cu mâina, bag în viteză și nainte!

E deja târziu și încep să obosesc. Trec printr-o porțiune plină de noroaie. Nu-mi place, iar trebuie să încetinesc. Și trebuie să curăț foarte des viziera pentru că nu văd nimic. Doar lumina soarelui ce devine mai dulce și anunță apusul. Iar eu mai am de mers. Într-adevăr, e distanță mare – 560 de km fără pic de asfalt. Sunt nevoit să fac distanțele astea. N-aș avea unde să rămân peste noapte. Îmi dau seama că merg deja de 12 ore și încerc să mă concentrez. Drumul e bun, dar cam alunecos de la ploaie și traversez un munte. Arată bine. Vine un viraj de dreapta pe care, inexplicabil, îl abordez târziu. Intru cu fața în noroiul de pe marginea drumului și mă îndrept spre hău. Dau cu ea de pământ. De data asta nu-mi mai prinde piciorul. Scot cutiile ca să fie mai ușoară, o ridic și merg mai departe. Tot nu-nțeleg cum de-am putut să cad acolo. 

Trag de mine până la Ust Nera. Credeam că știu la ce să m-aștept. Am fost avertizat – “orașul ăsta arată de zici c-a venit Apocalipsa”. Câteva blocuri, dintre care o parte au fost deja părăsite și două-trei străzi dintre care niciuna cu asfalt. Este unul dintre orașele miniere din nord. A servit inițial ca bază pentru gulagurile din zonă, apoi a primit alte câteva blocuri. Dar puțini sunt cei care vor să locuiască aici. Probabil n-au de ales. 

Este cel mai nordic punct pe care-l ating în tura asta și se bate cu Verkhoyansk pentru statutul de capitală a frigului – în ianuarie, temperatura medie e de -45 de grade. 

Acum e destul de cald, să fie vreo 18 grade, dar tot n-aș dormi pe străzi, așadar plec în căutarea unicului hotel din oraș. Nu mai am net în zona asta. Desigur, am Edge, dar nu m-ajută la nimic. Gata, rup legătura cu lumea de pe Continent – deținuții din gulaguri se refereau la restul Rusiei ca la un Continent. Pe vremea aceea nu exista încă un drum care să lege regiunea de vestul țării, de unde proveneau dușmanii poporului, iar prizonierii soseau cu vaporul în portul Magadan și de acolo erau repartizați pe insulele ce formau arhipelagul gulag.

DSC02119.jpg

Mă tot învârt pe străzi și nu găsesc nimic care s-arate a hotel. Până la urmă, întreb pe cineva. “Vezi clădirea aia galbenă? În spatele ei”. Ajung la clădirea galbenă, dar nu văd nimic. Mai întreb odată. “Da, uite, acolo e hotelul, la etajul trei”. Mă uit eu mai bine și văd un bloc – unul dintre cele mai urâte, desigur – cu două intrări. Intru, ajung la recepție, văd camera, plătesc. Nu e ca și cum aș avea de-ales. 

Înainte de cină, adică înainte merge la magazin să-mi iau un salam și-o pâine, vreau să alimentez, ca să fiu pregătit mâine dimineață, să nu mai caut benzinării. Și când învârt roata, văd din nou avertizare de presiune scăzută în anvelope. Sunt obișnuit, de când am coborât la 2.00 bar, îmi tot arată mesajul ăsta. Motocicleta vrea să umflu spatele la 2.90. Dar eu nu și nu. Hai, totuși, să văd cât am: 0,7. Aoleo, nu e bine. Sigur am luat ceva. Trag pe dreapta, ridic pe cricul central, rotesc roata și văd cuiul. Scot cleștele ca să-l scot. Are cam jumătate de deget arătător. Balșoi! Hai că mi-am făcut de lucru în seara asta. 

Mulțumesc lui Dumnezeu și lui BMW c-a pus anvelope tubeless pe motocicleta asta. Fix de reparat o cameră n-aveam chef acum. De fapt, nu-i vorba de chef, n-aș fi putut. Trebuia să dau jos roata spate, să dau jos anvelopa de pe jantă, să scot camera, apoi să pun petic și sau să înlocuiesc. Nu vă puteți închipui ce înseamnă asta. La cât de tare au flancul anvelopele ăstea e aproape imposibil, fără antrenament și leviere bune. Așa, cu o bucată de cauciuc și un instrument.. să-i zicem sulă, rezolv în cinci minute. “Trăsăi ața, băgai sula și-i astupai crăpătura…”. De ce să fiu trist?

Problemă mare în timpul operațiunii, cu țânțarii. Țânțarii ăstora sunt cele mai agesive vietăți pe care le-am văzut. Noroc c-am un spray bun, cu care formez un scut eficient. Altfel, nu puteam lucra. 

Termin treaba, nu găsesc pâine, dar iau niște salam cu roșii și cu brânză și mă duc în camera mea de cămin. Pe perete e un ceas ce-arată ora 7.00, probabil de-acum 10 ani. Pe pervazul mare e un frigider mic care nu funcționează. Dau să mă uit pe geam, văd blocul părăsit din fața mea. Unde înainte erau geamuri, au rămas doar găuri negre, iar lumina slabă de pe stradă face ca totul să pară și mai înfricoșător. Dar am tv și un tablou pe perete. În baie, wc-ul și o cadă. Chiuvetă? Dar la ce-ți mai trebuie chiuvetă când ai robinet la cadă. 

Apuc doar să copiez imaginile de pe carduri pe hard, ca să fiu pregătit a doua zi, trimit sms acasă și pic frânt. Încerc să mă gândesc la un titlu pentru ziua asta. Să fie legat de faptul c-a fost grea? Sau lungă? N-o să mă arunc, naiba știe ce mai urmează? 

DSC02099.jpg

DSC02102.jpg

In acelasi loc, dar mai din spate

DSC02110.jpg

DSC02114.jpg

Tranquility Base Hotel & Casino – Hotelul meu din Ust Nera. La etajul trei.

DSC02115.jpg

In cartier

DSC02123.jpg

După blocuri

DSC02127.jpg

BMW Motorrad Showe Gel. Body and Bike


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

  • Conținut Similar

    • De pemotoare.ro
      America de Sud, Nordkapp, GS TT, o căzătură și o mulțime de teste. Zile de vară cu 45 de grade, zile reci cu 3 grade, ploi, vânt. Costumul meu de adventure Clover Crossover 3 le-a văzut pe toate. Iată cum am trecut prin ele și ce-am învățat despre el în tot acest timp.
      Este un costum foarte bine ventilat – patru orificii de ventilație generoase pe piept, două guri de aer pe brațe, spate detașabil. Pantalonii au, la fel, câte două orificii de ventilație pentru fiecare picior. Este excelent pentru clima din România, cu veri toride. Iar când vine frigul, pui stratul de ploaie, stratul termic, și ai rezolvat-o. E potrivit pentru motociclete adventure, cu parbriz mare. Pentru că parbrizul nu te lasă să te ventilezi, pe timpul verii, și ai nevoie de guri de aerisire generoase. Și același parbriz + deflectoare de vânt și alte elemente de carenaj te ajută pe timp de iarnă. Drumul spre Nordkapp
      E un costum de vreme caldă, așadar dacă ești friguros e posibil să tremuri puțin când temperatura coboară sub 10 grade. Chiar și după ce ai pus toate straturile, tot mai simți nevoia de ceva. Este ușor. Spre deosebire de costumele foarte tehnice, cu tot felul de protecții și prețuri mari, pe care le simți ca și cum ai purta o armură medievală, Cloverul ăsta e ca un fulg. Nu-l simți. Și-s tare încântat de asta în zilele de vară. Te protejează. Chiar dacă n-are protecții grele, ține bine la trânte. Am căzut destul de urât în Peru și m-am dus târâș, pe asfalt. Zone de impact: șold, genunchi, antebraț. Nicio vânataie, doar o ușoară durere de genunchi. Cred că s-a deplasat putin protecția la piciorul stâng, un lucru frecvent la costumele din material textil Stratul de ploaie cu care e dotată geaca e extraodinar – cel mai bun de până acum. Ține și de frig – te protejează de vânt și partea tare e că poți să-l pui pe deaspura, ca pe o geacă de ploaie normală. Ceea ce ajută foarte mult, pentru că, după ce s-a oprit ploaia, îl dai jos și rămâi cu costumul uscat. L-am purtat doar pe deasupra. Cu stratul de ploaie la GS TT
      Stratul de ploaie cu care sunt dotați pantalonii nu e chiar așa de grozav. Nu e suficient de respirabil pentru gusturile mele E un costum accesibil. Prețul de listă de 525 de euro pentru geacă la Motor-Team este foarte bun. Până la urmă, e un costum cu trei straturi, pe care-l poți purta tot anul. Iar într-o lume în care echipamentul moto poate costa mai mult ca o motocicletă second hand, e foarte bine. Dar prețul ăsta mic se reflectă în materiale – nu-s neapărat proaste, dar nu se compară cu cele pe care le vei găsi pe un costum mai scump – Rev’it Defender Pro Gore-Tex, de exemplu. De aceea ți-e frig când e frig și membrana de la pantaloni nu te lasă să respiri cum trebuie. Totodată, mai apare o ață rătăcită pe la vreo cusătură și alte astfel de scăpări inofensive. Îi poți pune și airbag. N-am încercat Ingenios construit din punct de vedere al aerisirilor – ai foarte multe posibilități de configurare Raportul calitate-preț este unul bun. Așadar, dacă vrei un costum versatil, cu precădere pentru zile calde, dar pe care să-l poți folosi tot timpul anului și dacă nu vrei să cheltuiești o avere, te poți baza pe Crossover. Îl găsești la Motor-Team.

      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Arai a lansat Renegade-V la EICMA. Este o cască dedicată posesorilor de motociclete precum Harley-Davidson sau Ducati Diavel și a fost construită în urma unei colaborări de trei ani cu americanii de la Harley. 
      Arai rămâne un brand conservator în ceea ce privește liniile. Cu toate că vine cu o “bărbie sculptată astfel încât să ofere un aspect puternic, ce seamanănă cu o față de jucător de rugby”, îți ia doar 3 secunde să-ți dai seama că e un Arai veritabil.
      Dar nu e doar aspectul bărbiei. Renegade-V se remarcă prin aerisirea eficientă. Ai patru prize de aer în partea frontală și patru guri de aerisire pe lateral, ce asigură circulația aerului. Dacă vei privi cu atenție, vei observa guri de aerisire între gât și ureche. Acestea ar fi responsabile cu evacuarea aerului cald din interior.
      Din punct de vedere al confortului, în general, este foarte important să te asiguri că viitoarea ta cască a fost gândită pentru tipul de motocicletă pe care o folosești. O cască sport pe un chopper nu va fi prea eficientă, de exemplu, pentru că poziția de mers pentru care a fost gândită e diferită.
      Noua cască Arai vine cu pinlock, căptușeală detașabilă, buzunare pentru sistemul de comunicație și curea cu Double-D ring.
      Prețul – 2.745 de lei dacă optezi pentru o variantă monocoloră și 3.165 de lei pentru variantele colorate. Importatorul Arai în România este Dual-Motors. 
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Acum o lună mi-am luat echipament nou pentru stradă. Pantaloni John Doe, geacă Roland Sands Design și mănuși John Doe. Toate de la Mobra Shop. Prima impresie după câteva purtări – i-aș lua și când nu sunt cu motorul. 
      Inspirați din ținuta piloților de vânătoare americani, cu buzunare generoase, croială slim fit, protecții detașabile și un strat de kevlar pe toată suprafața. Materialul textil este respirabil și ține la vânt și la ploaie (wind and water repellent, nu windproff sau waterproof). In plus, are o căptușală interioară foarte plăcută la atingere.
      Sunt pantaloni in trei straturi –  exterior din bumbac, 100% kevlar la mijloc – pentru protecție și mesh interior pentru contactul cu pielea. Se spală la 30 de grade și se pot călca cu fierul. Trei culori disponibile: negru, verde, camel.

      Ce-mi place la ei:
      Cum arată. Doar un ochi de cunoscător își dă seama că sunt pantaloni pentru motociclism. Altfel, ii poti purta oriunde și cu orice. Materialele sunt de calitate, croiala reusită, dau foarte bine. Mesh-ul este minunat. Problema pe care o aveam cu blugii mei moto era că, la temperaturi ridicate, când transpiram, se lipeau de piele iar senzația nu era deloc plăcută. Ei bine, am purtat pantalonii John Doe și la 30 de grade. Mi-a fost cald, evident (ai strat de kevlar, pe toata lungimea piciorului) dar nu am simtit acelasi disconfort. Mi-a fost cald și atât. Ai buzunare. In buzunarele de la jeansii mei moto nu aveam loc sa bag prea multe lucruri. Aici, cu cele patru buzunare incapatoare – de aia le zice cargo pants – poți pune totul, de la portofel si chei la ochelari de soare. Foarte confortabili – i-am purtat pe cruiser, retro, naked, chiar si in pozitie de supersport. Nu am simțit niciodată că ar tine pe undeva. Poti sa-i porti intreaga zi fără grijă. Temperaturi la care i-am folosit: 16-30 de grade. Nu mi-a fost frig la 16 grade, mi-a fost cald la 30 dar nu a fost un disconfort accentuat. Poti sa-i porti fara grija si cand e frig – daca e cazul ai loc sa bagi un strat termic. Nu m-a prins ploaia până acum. Deci, până una-alta, sunt pantalonii mei preferati. Revin cu impresii după primele ploi si zile cu friguroase. II găsești la MobraShop.ro
      La Distinguished Gentleman’s Ride. Surprins de fotograful Radu Fugarescu
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Ai la îndemână toate lucrurile importante, o poți transforma în geantă de umăr sau rucsac și poți sprijini capul pe ea dacă vrei să tragi un pui de somn. 
      Primul tank-bag mi l-am luat pe vremea când aveam Honda Hornet. Era cea mai la îndemână soluție pentru bagaje – magneți, hartă, protecție la vânt, că n-aveam parbriz. L-am folosit apoi la o Yamaha Tenere, după care l-am abandonat odată cu venirea R1200GS-ului. Imi oferea trei cutii mari, plus un roll-bag. Acesta era arhi-suficient pentru orice. Dar luna trecută mi-am luat o nouă geantă de rezervor și mi-am dat seama că nu voi mai pleca la drum lung fără ea. Iată de ce:
      Ai la îndemână actele și banii. Când trebuie să treci granița nu mai trebuie să te dai jos de pe motor și să cauți în top-case. Sau să scormonești prin buzunare. Ai la îndemână aparatul foto. Și E mai protejat de vibrații ca-n topcase, care flambează destul de urât la denivelări. Ai la îndemână toate nimicurile care-ți folosesc. Telefon, pe care poți să-l conectezi la bateria externă, rezervarea de ferry-boat, șapca, ochelarii de soare. Poți să-l transformi în geantă de umăr și să vitizezi orașul în care tocmai ai ajuns. Și ai toate lucrurile de valoare la tine. Singurul inconvenient? Trebuie să-l dai jos la fiecare alimentare. Căci de aceea îi zice geantă de rezervor.
      Eu am ales un tank-bag EVO pentru GS de la SW Motech. Cum adică pentru GS? Adică urmărește forma rezervorului și se prinde pe un inel. Avem deja 12.000 de km împreună și n-are semne de uzură. Volumul poate fi extins de la 17 la 25 de litri (nu l-am extins niciodată), are trei buzunare exterioare, husă de ploaie și câteva buzunare pe interior pentru obiectele mărunte. Pot braca la maximum ghidonul și nu-mi ia din campul vizual.
      Dar o să vi-l prezint mai în detaliu într-un articol viitor. L-am luat de la Motomus, importator SW Motech în România. Recomand.

      Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro
    • De pemotoare.ro
      “Frate, dacă vrei să-ți iei o cască adevărată, îți iei Shoei sau Arai”, îmi spunea un prieten atunci când m-am apucat de motociclism. Eram, desigur, în căutarea unei căști. Și, nu-mi permiteam nici Shoei, nici Arai, nici nu prea știam eu cum trebuie să fie o cască moto. Atunci am ales un Nolan – care și-a făcut treaba o perioadă. Asta după ce am purtat, timp de două săptămâni, un open-face – marimea greșită. E greu să-ți alegi casca dacă ești experimentat, deci vă dați seama cum e la început. Au trecut anii, Nolanul a rămas undeva pe un raft, iar eu am tot cumpărat căști. Ultima dintre ele, zilele trecute. Am pus ochii pe Arai Chaser-X. Și mi-am dat seama că e posibil ca prietenul meu să fi avut dreptate.  
      Eu am o problemă cu forma capului. Puține căști mi se potrivesc. Shoei și Suomy nu-mi intră sub nicio formă pe cap, dar port cu succes Shark și Schuberth. Chiar și aici, ochelarii nu cad perpendicular pe nas. Așadar, îmi e foarte greu să-mi aleg o cască nouă. Cu toate acestea, am cumpărat relaxat Arai. Pentru că vine cu bureți interiori pe dimensiuni diferite. Atfel, poți avea un burete mai gros pentru partea stângă a capului, unul mai subțire pentru dreapta, un alt burete pentru partea superioară.
      Magazinul Dual Motors
      Am ales Chaser X pentru că are chin-guard și pentru că-mi stă cel mai bine pe cap. Chin-guard, și încă unul generos, are și vârful de gamă RX-7V, casca pe care o poartă Dani Pedrosa – dar n-am vrut să merg așa departe. Apoi mai este QV-Pro, special construită pentru touring, dar nu țineam să am sistemul Pro-Shade. Așadar, am plecat de la Dual Motors – importatorul Arai în România – cu o cutie alb-albastră, în care aveam casca Chaser-X, viziera fumurie și un lubrifiant cu care să ung, din când în când, garniturile.
      Prima tură a fost la un track-day pe circuitul Motor Park Romania. Cum am ieșit de la boxe, am fost impresionat de ventilația acestei căști, chiar dacă are o singură priză de aer în partea superioară a capului, spre deosebire de alte căști Arai. Extrem de bine aerisită, te răcorește chiar și-ntro zi de vară. Are o priză de aer superioară, reglabilă pe două trepte, două prize de aer la vizieră și o priză de aer la bărbie, reglabilă, de asemenea, pe două trepte. Rezultatul este uimitor.

      Arai Chaser-X este dotată cu o vizieră clară, cu pinlock. Foarte tradiționaliști, cei de la Arai nu au optat până acum pentru ochelari de soare interiori. Arai consideră că ar fi în detrimetul siguranței. Astfel, au dezvoltat o vizieră cu strat închis integrat, rabatabil, ce acoperă jumătate de vizieră – poartă numele Pro-Shade. Eu am optat, însă, pentru varianta clasică – o vizieră de soare. Și nu regret. Calitatea vizierei este de top și-ți oferă un confort superior, o vizibilitate mai bună și niște ochi mai odihniți decât ochelarii rabatabili – aceștia sunt o soluție mai comodă, dar de compromis.
      Arai Pro Shade
      Acum ceva ani, se spunea că e greu să schimbi viziera la o cască Arai. Nu știu dacă mai există acest mit, pentru că de ceva vreme, Arai a schimbat mecanismul de înlocuire a vizierei. Este extrem de simplu și schimbi viziera în 30 de secunde.
      Iată-mă, așadar, pe circuit, cu Arai Chaser X. Am avut parte de trei intrări și am ajuns până la 220-230 km/h pe linia dreaptă, călare când pe BMW S1000R, când pe BMW S1000XR. Pe ambele motociclete m-am simțit excelent cu această cască. Desigur, a fost mai multă liniște pe XR datorită parbrizului, dar și pe naked, la viteze mari, casca a preluat vântul într-un mod elegant și, foarte important, nu mi-a distrus gâtul. O cască de slabă calitate, sau care n-a fost gândită pentru motociclete sport, îți va da dureri de gât după 130 km/h. Am trecut prin asta și nu mai vreau să se întâmple niciodată.
      Și mai e un aspect de care era să uit. Greutatea. La 1.620 de grame, Arai este o casca grea pentru standardele de azi. Cam atât cântărește un flip-up de calitate. Iar cei de la Arai știu asta și spun că o greutate mai mică ar duce la scăderea singuranței. Și că se concentrează să echilibreze casca astfel încât să nu se simtă greutatea. Le iese. Dacă pui o cască de 700 de lei pe cap, cu aceeași greutate, vei simți imediat diferența. Arai nu-și arată gramele. Nu am călătorit o zi întreagă ca să pot vorbi foarte mult despre acest aspect, dar voi reveni cu impresii.

      Cam acesta e feedback-ul pe care-l pot da după o zi pe Adâncata cu Arai Chaser-X.
      Ar mai fi multe de spus. Despre cum se construiește această cască, manual, în Japonia. Despre testele de siguranță, despre forma rotundă a căștilor Arai. Despre filosofia conservatoare a celor de la Arai, care dezvoltă tehnologii și materiale noi dar nu schimbă designul – modelul de top RX-7 arată cam la fel de 10 ani. Dar cum textele lungi riscă să devină plictisitoare, voi reveni cu un articol în curând. Până atunci, e posibil să mai strâng și ceva km cu Arai Chaser-X.
      Voi ține casca sub observație cel puțin doi ani, timp în care vă voi povesti cum se comportă și voi face observații punctuale.
      Prețul variază în funcție de culoare. A mea – Competition Red – costă 2.571. În acest moment, prețul este redus de la 3.041 lei. O vizieră fumurie costă 310 lei. Unde o găsești? La Dual Motors.  

      Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro
×