Mergi la conţinut
  • postări
    524
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    53.041

Drumul Oaselor – Ultima zi până la Capătul Lumii. Go East #14

Autentifica-te  
pemotoare.ro

174 vizualizări

E ora 7.00, iar diminețile în Susuman sunt liniștite. Puținii oameni care-au mai rămas își văd de treburile obișnuite, un autobuz vechi și zgomotos culege pasagerii de la colțul străzii și câteva mașini noroite se îndreaptă către ieșirea din oraș. În acest timp eu îmi aranjez lucrurile în cutii pentru ultima oară-n această parte de lume. Azi ies din Arhipelagul Gulag. Gata cu cer gri, ploaie și frig. Cu hoteluri în paragină și orașe fantomă. Astăzi iesi la lumină.   

Mai am 626 de km din acest drum al Golgotei. Kolyma highway – pentru cei nefamiliarizați cu rusa, se citește Kolâma, iar numele îi vine de la râul care desparte regiunea în două. Trebuie să-i fac dintr-o bucată, iar orizontul este din nou gri. Sunt 8 grade afară și-o să m-aștepte o nouă zi de ploi și noroaie. Dar e ultima. Orice s-ar întâmpla, azi o scot la capăt. După-amiază o să fiu la semnul de intrare în Magadan, fac și eu o fotografie unde face toată lumea, dau o încheiere frumoasă pentru film, după care mă duc la hotel. Și iau o cină bună. Da, în seara asta o să mănânc bine și-o să beau o bere. 

Gata, hai că-s optimist. Hai la drum. Motorul pornește frumos, iar cei doi cilindri în linie sună în ritm de V, datorită intervalului de aprindere modificat. Și ce bine sună. Pornesc încălzirea în manșoane, mă mai uit odată către hotelul dezolant, le fac cu mâna câtorva trecători și plec. 

Îmi propun să opresc mai rar azi. Am filmat destul, am material-gârlă și-o să fie o zi lungă. Vlad mi-a amintit să fac dreapta la Bolshevik, înainte de Susuman, pentru Tenkinsky Trakt. E o variantă mai intersantă a drumului. Dar cu ploile astea și cu ultimele întâmplări, nu mă mai trage inima. Gata cu bolshevicii. Mergem la civilizație. Drum direct. 

Și de-odată ajung într-un vârf de munte. Munte mic, dar tot munte e. Și văd așa drumul, frumos desenat în jos și ceața care se ridică. Ce imagine! Hai să scot puțin drona. Ce mai contează zece minute? Încep să zbor, trag două trei cadre… hai să facem și-o urmărire. Acum, eu am patentat un sistem foarte interesant de-a lucra cu drona pe urmărire. La drona asta ai o telecomandă de care prinzi telefonul. Iar eu am luat niste duct-tape și am legat telecomanda de suportul de smartphone. Și-n felul ăsta am cadrul în permanență în fața ochilor și pot face câteva reglaje fine dacă e cazul. 

Și cum merg eu așa cu drona după mine, văd că se duce spre stânga, spre tufișuri. Apăs repede pe X, ca s-o scot din modul de urmărire, dar nu știu cum naiba face că se mai duce un metru spre stânga, de capul ei. Suficient cât să se agațe de niște crengi și să se blocheze. Ei bine, asta-mi lipsea. Sper că nu s-a stricat. Hai să vedem. Dar ia drona de unde nu-i. Pe marginea drumului sunt niște boscheți deși, aflați pe coama muntelui și s-a blocat undeva acolo. Încă am semnal de la cameră dar nu văd decât niște frunze galbene și fragmente foarte mici de drum. Dar chiar și-așa, când mai trece un camion pe lângă mine îl pot observa puțin pe cameră. Trece un camion, trece al doilea, mă uit la pozitia dronei. Fac doi pai spre stanga, doi pasi spre dreapta, incerc sa-mi dau seama cat de departe sau aproape poate fi. Trebuie să fie undeva pe sus, în zona asta. Analizez ultimul video. Hai să ne cățărăm. Și, cu telecomanda într-o mână, m-apuc să escaladez malul de pământ printre boscheți. Alunec, cad, încerc să mă țin de crengile subțiri. Și boscheți ăștia sunt așa de deși, de-abia intru printre ei. Se pune și ploaia, o ploaie măruntă și rece. Să nu cad naibii pe-aici. Și caut, și caut, și mă cațăr, și alunec, și drona nu e. Cum cred că mă apropii, dau zoom-in pe harta de pe telefon și văd că sunt mai departe. Sunt in zonă fără semnal, deci n-am o hartă propriu-zisă, ci doar două puncte pe un ecran alb. Merg în pași de pitic, ca să-mi dau seama dacă e bine sau nu. Trebuie să fie undeva la maxim 10 metri în jurul meu, dar unde? Bateria scade vertiginos. Și bateria dronei și bateria mea. Iar dacă se duce de tot bateria dronei, dusă o să rămână. Unde ești tu, drono? Nu primesc niciun răspuns. Dacă ăștia de la DJI ar fi fost destepti, ar fi pus și ei o alarmă, un sunet ceva, pentru situații de genul ăsta. Când e suficient de-aproape ca s-o auzi, dar nu poți s-o vezi pentru că-s boscheți. Stai, dar poate au pus. Doar că eu am o metodă mai mult empirică de-a lucra. Adică mi-e lene să citesc manualul de utilizare. Așadar îmi ia vreo 40 de minute până să găsesc funcția în meniu. Și, bingo, cu doar 10% baterie, drona începe să piuie. E la 3 metri de mine, în șanț. Jos, nu sus. M-am cățărat degeaba prin boscheți, m-am noroit degeaba. Am pierdut aproape o oră când o puteam găsi în două minute. Iar camioanele ălea pe care eu credeam că le văd de sus, de fapt le vedeam de jos. Pentru că drona mea se relaxa cu burta-n sus. Fac un test ca să văd dacă funcționează – culmea, încă zboară – o șterg cu niște șervețele, îmi șterg părul ud de la ploaie cu un tricou și plec mai departe. 

DSC02219.jpg

Mai pun odată fotografia ca să vedeți în ce hal arăt

Nu trec 10 km și văd cu coada ochiului un ditamai ursul alergând, la 3 metri de mine, pe marginea drumului. Pare vesel, îmi amintește de Baloo. Și nu știu dacă e din cauza imaginației mele sau a oboselii, dar parcă-mi face cu mâna. Mă rog, mă salută cu laba stângă. Pornesc camera, dar prea târziu. A dispărut. Probabil își vedea de treabă și s-a speriat de sunetul motorului. Deci chiar e plin de urși. Cum ar fi fost să dau nas în nas cu el în timp ce căutam drona?

Merg, merg și iar merg și-mi propun să nu mă mai opresc prea curând. Vremea se strică și mai tare, drumul la fel. Ploaie foarte puternică, torențială, și nu mai văd nici măcar gropile, doar simt motocicleta cum se zdruncină sub mine. Mă dor mâinile de la cât mă străduiesc să o țin sub control pe gropile astea. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Dau de noroi, alunecă, iar gropi, camioane. Niciodată n-am mers în condiții așa de rele. Și nici nu-s într-o formă prea bună. Merg fără oprire de 11 zile, 500-600 de km pe zi, iar ultimele trei au fost foarte grele. Mi-e frig și mi-e foame. N-am m-ai mâncat ceva cald de trei zile.

Apare primul cafe și-mi dau seama cum arăt după privirea fetelor de la tejghea. Sunt noroit și pe nas, ud-leoarcă și oricât m-am străduit să mă șterg pe preșul de la intrare, tot las urme de noroi. Infulec un borș și ceva carne cu cartofi, două ceaiuri calde, iau și desert. Îmi mai vine sufletul la loc. Dar nu pot să stau prea mult. Mai vreo 300 de km și e târziu. E momentul în care-mi dau seama c-o să mă prindă noaptea.

captura-go-pro.png

Începe o nouă tură de ploaie, o nouă porție de noroaie și sunt deja resemnat. Jur că nu mai simt nicio plăcere să merg cu motocicleta în condițiile ăstea. Nu vreau decât să se termine. N-am gânduri, n-am planuri. Nu mă gândesc la nimic. Doar ascult muzică, să mai alunge din starea asta gri și merg. Sunt pe un fel de pilot automat. Merg bine, dar nu mai gândesc ce fac. Totul e di reflex. Deodată, ceva-mi atrage atenția în bord: coolant temperature too high. Check coolant level. Continue driving in part load to cool down. Mă dau jos să mă uit la motor. E împachetat tot într-un strat gros de noroi uscat. Radiator, bloc motor, furtune. Am un litru de apa la mine, il arunc pe radiator ca să mai dizolve noroiul. Observ niste urme, probabil e lichidul de răcire. A fiert motorul și l-a dat afară. Merg încet și monitorizez temperatura. Nu pot s-o țin sub 120 de grade. Mers incet plus noroi. Urcă repede și ajunge la 130 de grade. Mă opresc la un râu. Umplu sticla, arunc pe radiator. Repet de vreo cinci ori. Sper să n-apară iar vreun urs. Mai merg 20 de km. Degeaba. Opresc din nou, fac același lucru. 

Motorul încă trage fără probleme. Chiar și la temperatura asta asta, trage de rupe. Merge ca și când n-ar fi nimic. Dar nu-mi permit să mă bucur de asta acum, merg într-a 6-a, subturat. S-ar putea cala motorul, apoi pistoane blocate și gata, final de poveste. Dar nu mă lasă el la greu. La coborâri opresc motorul, ca să se mai răcească și-o las să meargă din inerție. Nu e deloc sigur ceea ce fac, nici nu stiu dacă ajută la ceva.

Opresc să verific și filtrul de aer. Cine știe… Desfac, e plin de praf, dar nu e așa de grav, îl scutur puțin. Oprește o mașină. “Totul ok?” Da, da, mă descurc. “Ai grijă cu opritul pe-aici, grizzly”. Știu, i-am văzut, mulțumesc. În timp ce fac operațiunile ăstea sunt cu ochii-n patru și cu simțurile ascuțite, de parcă toți urșii din Siberia m-ar urmări. 

Iar cum un necaz nu vine singur, trebuie să renunț și la pinlock. S-a stricat deja de câteva zile și mi se aburește viziera în zona nasului. Mă opresc la fiecare 20 de minute s-o șterg – și de aburi și de noroi – altfel nu mai văd nimic. Odată scăpat de pinlock, se va aburi integral, dar îmi va fi mai ușor s-o curăț. Sau voi merge cu ea semi-deschisă și gata. 

Zsolt (Transylvania to Magadan) mi-a dat câteva ponturi pentru drumul ăsta, printre care și coordonatele unui gulag. În fine, rămășițele unui gulag. În condițiile ăstea mai bine mi-aș vedea de drum, dar e foarte aproape de șosea. Așadar… opresc. Dar trebuie să las motocicleta și să merg puțin pe jos. Văd un indicator, care probabil mă anunță că n-am voie pe-acolo. Eu, tot înainte. Dar după 15 pași, ceva-mi spune c-ar fi mai bine să mă-ntorc. Dronă pierdută, vizieră, radiator, ploaie, urși. Nu vreau să-mi forțez norocul. E deja 7.00, mai am o grămadă de mers, iar eu să văd un loc încărcat de povești urâte? Și pentru prima oară-n călătoria asta mă-ntorc frumos, mă urc pe motor și merg mai departe. Fără niciun regret. Am văzut destule. 

Kilometrii trec din ce în ce mai greu. Trebuie să opresc din ce în ce mai des ca să curăț viziera. Vine noaptea. E ploaie, și frig și simt stropii reci cum îmi ajung la nas. Îmi dau seama că planul meu cu fotografia la întrare în Magadan în lumina caldă de apus nu mai stă în picioare. 

În sfârșit dau de asfalt. Dar e drum în lucru, trebuie să fiu atent. Nu e marcat peste tot, e o noapte neagră ca smoala. Bine că am far bun, cu LED și două proiectoare care fac din noapte zi. Dar chiar și-așa, nu mi-e comod.

Văd semnul Magadanului vag, la ora 23.00, după 16 ore de mers, printre picăturile de ploaie de pe viziera semi-aburită. Gata, am ajuns. Am reușit. Dar nu mă-ncearcă nicio bucurie, niciun semn de împlinire. Nu opresc. Mi-e frig, sunt rupt de oboseală și nu vreau decât să ajung la hotel și să fac un duș cald.

Mă trezesc a doua zi și mă duc să fac fotografia de final. S-a ales praful de finalul pe care-l gândisem, cu Magadanul la apus, uitându-mă spre mare, spunând cât a fost de frumos și planificând următoarea călătorie cu privirea vrăjită de noi orizonturi. Încerc să vorbesc ceva la cameră, dar nu reușesc nicio încheiere măreață. Asta e. A fost frumos? Nu, cum naiba să fie frumos. A fost interesant, solicitant, inedit, greu. Dar nu frumos. Și-mi dau seama că n-o să mai fac niciodată drumul ăsta – o simțeam de zilele trecute -mi-a fost de-ajuns. Dar nici nu-l regret. Asta e, n-am final, dar a ieșit o poveste pe cinste. Acum o să mă duc să spăl motocicleta, o pregătesc pentru transport și asta a fost. Văd eu după aia încotro mă-ndrept.

Notă: Mulțumesc BMW Motorrad România și Rompetrol – KMG International că au făcut posibilă această călătorie. În curând va apărea și filmul 

DSC02222.jpg DSC02232.jpg

ultima-zi.jpg

Mask of Sorrow. Monument ridicat în memoria victimelor gulagurilor


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

  • Conținut Similar

    • De pemotoare.ro
      Suntem în pauza dintre sezoane și-a venit momentul să vorbim despre echipamentele noastre din 2020. Le-am purtat tot anul, în condiții diferite, de la zile călduroase de vară la ture pe vreme rece, călătorii lungi sau naveta prin oraș. În acest episod vă povestim ce-am învățat despre ele după un an de folosire. Iată lista:
      Klim Krios Pro și Kodiak de la BMW Motorrad MotoHub
      Este primul Klim la PeMotoare. Dar cel mai probabil nu e și ultimul, pentru că e genul de costum care te scapă de multe griji. În primul rând, nu te mai oprești când vezi norii de ploaie – are Gore-Tex Pro și nu trece nicio picătură de apă. Apoi, ești blindat cu foarte multe protecții, inclusiv la piept, iar materialul pare foarte rezistent la abraziune. În plus, Klim spune că oferă garanție pe viață și în unele cazuri, ți-l repară dacă ai făcut accident.
      Pando Moto Jeans (modelele Mark Kev și Karl Navy) și căștile Premier de la Motogolan
      Sunt niște produse cu care am făcut cunoștință anul acesta. Pando Moto este un brand din Lituania care produce pantaloni moto, iar noi am avut pe mână (sau pe picior, mai bine zis), modelele Mark Kev și Karl Navy – destul de diferite. Mark Kev e un pantalon mai casual, cu protecții soft, potrivit pentru cruisere și modele retro, în timp ce Karl Navy e mai sport.
      Căștile Premier vin din Italia, iar noi am optat pentru colecția retro, deși cei de la Premier construiesc căști pentru orice fel de motocicletă.
      Casca Shoei GT-Air 2, Geaca de vară Rev’it!, Ghete Rev’it! de la MotorTeam
      Shoei GT-Air 2 este o cască sport-touring foarte versatilă și este, de asemenea, o premieră. Până acum, din cauza formei interioare, niciunul dintre membrii echipei PeMotoare nu putea purta Shoei. Dar se pare că modelele noi sunt alfel construite, lucru care n-a putut decât să ne bucure, mai ales că GT-Air 2 este o cască foarte reușite.
      Ce-am învățat după ce-am purtat timp de un an aceste echipamente, în filmul de mai jos.
      [embedded content] Filmul poate fi vizionat aici sau direct pe canalul nostru de YouTubeSursa
    • De pemotoare.ro

      Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home3/r68963pemo/public_html/wp-content/plugins/revslider/includes/operations.class.php on line 2159
      <?xml version="1.0" encoding="UTF-8"??????>Gear – Pe Motoarehttps://pemotoare.ro Revistă moto online. Motociclism, aventură, călătorii.Wed, 12 Aug 2020 13:42:42 +0000ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=5.4.4Klim Kodiak și Krios Pro. Cum e în mijlocul veriihttps://pemotoare.ro/klim-kodiak-si-krios-pro-cum-e-in-mijlocul-verii/ https://pemotoare.ro/klim-kodiak-si-krios-pro-cum-e-in-mijlocul-verii/#respondWed, 12 Aug 2020 13:42:40 +0000https://pemotoare.ro/?p=31544https://pemotoare.ro/klim-kodiak-si-krios-pro-cum-e-in-mijlocul-verii/feed/0Casca Klim Krios Pro – Primele impresiihttps://pemotoare.ro/casca-klim-krios-pro-primele-impresii/ https://pemotoare.ro/casca-klim-krios-pro-primele-impresii/#commentsFri, 05 Jun 2020 08:00:36 +0000https://pemotoare.ro/?p=31455https://pemotoare.ro/casca-klim-krios-pro-primele-impresii/feed/1Klim Kodiak. Primele impresiihttps://pemotoare.ro/klim-kodiak-primele-impresii/ https://pemotoare.ro/klim-kodiak-primele-impresii/#respondThu, 28 May 2020 07:22:09 +0000https://pemotoare.ro/?p=31431https://pemotoare.ro/klim-kodiak-primele-impresii/feed/0Black Friday. Ce-ați spune de niște căști?https://pemotoare.ro/black-friday-ce-ati-spune-de-niste-casti/ https://pemotoare.ro/black-friday-ce-ati-spune-de-niste-casti/#respondFri, 15 Nov 2019 14:33:48 +0000https://pemotoare.ro/?p=30965https://pemotoare.ro/black-friday-ce-ati-spune-de-niste-casti/feed/0Mi-am pus Termoscud și-am ieșit în vortexul polar ca să văd cum ehttps://pemotoare.ro/mi-am-pus-termoscud-si-am-iesit-in-vortexul-polar-ca-sa-vad-cum-e/ https://pemotoare.ro/mi-am-pus-termoscud-si-am-iesit-in-vortexul-polar-ca-sa-vad-cum-e/#commentsSat, 02 Nov 2019 10:19:07 +0000https://pemotoare.ro/?p=30905https://pemotoare.ro/mi-am-pus-termoscud-si-am-iesit-in-vortexul-polar-ca-sa-vad-cum-e/feed/1Bell SRT Modular – impresii după 2.000 de kmhttps://pemotoare.ro/bell-srt-modular-impresii-dupa-2-000-de-km/ https://pemotoare.ro/bell-srt-modular-impresii-dupa-2-000-de-km/#respondTue, 21 May 2019 07:04:38 +0000https://pemotoare.ro/?p=30282https://pemotoare.ro/bell-srt-modular-impresii-dupa-2-000-de-km/feed/0REV’IT! Offtrack – Unboxing și primul duș recehttps://pemotoare.ro/revit-offtrack-unboxing-si-primul-dus-rece/ https://pemotoare.ro/revit-offtrack-unboxing-si-primul-dus-rece/#respondMon, 20 May 2019 05:47:36 +0000https://pemotoare.ro/?p=30271https://pemotoare.ro/revit-offtrack-unboxing-si-primul-dus-rece/feed/0Anvelope Adventure. Cele mai bune din 2019https://pemotoare.ro/anvelope-adventure-cele-mai-bune-din-2019/ https://pemotoare.ro/anvelope-adventure-cele-mai-bune-din-2019/#respondFri, 08 Mar 2019 10:56:40 +0000https://pemotoare.ro/?p=29990https://pemotoare.ro/anvelope-adventure-cele-mai-bune-din-2019/feed/0Rev’it! Defender Pro GTX – Impresii după tura din Siberiahttps://pemotoare.ro/revit-defender-pro-gtx-impresii-dupa-tura-din-siberia/ https://pemotoare.ro/revit-defender-pro-gtx-impresii-dupa-tura-din-siberia/#respondWed, 20 Feb 2019 11:50:36 +0000https://pemotoare.ro/?p=29932https://pemotoare.ro/revit-defender-pro-gtx-impresii-dupa-tura-din-siberia/feed/0Căști Adventure – Cele mai bune pentru 2019https://pemotoare.ro/casti-adventure-cele-mai-bune-pentru-2019/ https://pemotoare.ro/casti-adventure-cele-mai-bune-pentru-2019/#respondThu, 07 Feb 2019 17:06:14 +0000https://pemotoare.ro/?p=29860https://pemotoare.ro/casti-adventure-cele-mai-bune-pentru-2019/feed/0Sursa
    • De pemotoare.ro
      Recent am dat o tură la 32 de grade cu Kodiakul de la Klim. Și, cu vreo câteva săptămâni în urmă am prins o zi de trafic în oraș, cu vreo 34 de grade. Am fugit cât am putut de repede spre Brașov, dar tot am avut de îndurat. Iată cum a fost. 
      La începutul sezonului, am luat costumul Klim Kodiak și casca Klim Krios Pro de la BMW Motorrad MotoHub, service BMW, cu showroom și magazin de echipamente și accesorii. Am ales Kodiakul pentru că e nou, pentru că are Gore-Tex Laminat și pentru că e “costumul suprem”, ca să citez pe cineva. 
      Iată ce scrie pe etichetă: “Kodiakul a fost creat să facă față unei zile de 400 de mile, pe pasuri montane și pe furtunile specifice unei ture adventure”. Fac o scurtă trimitere la impresiile de la început de sezon, iar acum e cazul să vorbim despre comportamentul costumului în zilele călduroase. Pentru că la ploaie înțeleg că nu există dubii. 
      În oraș, este fix cum te-ai aștepta să fie: oribil. Pentru că în oraș, la 35 de grade, este oribil, orice costum ai avea pe tine, cu excepția (poate) a unei veste pe care-o bagi în apă. Nici măcar costumele din plasă nu fac mare lucru, având în vedere aerul cald care vine de peste tot. Dar sunt convins că nimeni n-are pretenția să-l poarte prin centru, așadar să trecem la touring.
      Klim Kodiak este un costum masiv, dar nu e un costum gros, de iarnă. E de reținut. La mai puțin de 20 de grade trebuie neapărat să iei o bluză sau ceva mai gros. Drept urmare, costumul se comportă bine la temperaturi mari. Aerisirile sunt foarte bine gândite, și te ventilezi chiar și pe motocicletele de adventure, care au de obicei o protecție la vânt foarte bună. Deși ai protecții hard, solide, deși ai tot felul de ramforsări, deși îți dă feelingul de cavaler teuton, materialul respiră. 
      Geaca are două orificii de ventilație la piept, două laterale, două la spate, și câte patru pe fiecare braț. Pantalonii au patru ventilații, tot pe lateral, în locul unde e cel mai probabil să ajungă ceva aer.
      Nu mi s-a întâmplat încă anul ăsta, dar am mers cu motorul și la temperaturi de 37-40+ de grade, cu costumele mai vechi: Dainese D-Explorer Gore-Tex, Rev’it! Off-Track. Ei bine, de pe la 35 de grade în sus vântul este așa de fierbinte încât închizi aerisiri, închizi viziera, acoperi orice spațiu pe unde-ar putea intra căldura. E momentul când e mai bine să nu te ventilezi deloc și să fii protejat. Simți cum îți fierbe creierul în cască, iar dacă n-ai camel back te dezhidratezi imediat. Oprești la primul magazin, iei o apa, bei cât poți și pleci la drum. După 20 de minute, apa e fiartă și trebuie să-ți cumperi alta. Din nou, un costum din mesh, prin care intră tot aerul, nu face mare lucru.
      Ei bine, nu știu cum se comportă Kodiakul în astfel de condiții, dar în afară de faptul că uneori e mare și greoi, ca o armură medievală, nu văd de ce nu s-ar comporta bine.
      Cu alte cuvinte, sunt mulțumit de comportamentul Kodiakului la pe vreme caldă 30-32 de grade și nu cred că te va încurca la drum lung. 
      Următoarea provocare pentru mine este cum să-l curăț. M-am prăfuit, am căzut în noroi și e clar că are nevoie de o spălare, dar trebuie să studiez atent etichetele ca să nu-i stric componenta impermeabilă. Revin cu detalii. 
      Casca Klim Krios Pro 
      N-am învățat prea multe lucruri noi despre Krios Pro de la primul articol. Mi se pare că s-a lăsat mai mult decât mă așteptam, iar acum se simte puțin mare. Probabil ăsta e motivul pentru care simt vântul în zona urechilor când merg pe autostradă, pe o motocicletă care n-are o protecție la vânt foarte bună. Și mi se pare, în continuare, zgomotoasă. Dopuri de urechi, neapărat. 
      Pe de altă parte e foarte ușoară, căptușala e comodă, iar viziera fotocromatică îmi place foarte mult, chiar dacă uneori se vede ciudat din cauza umbrelor lăsate de cozoroc. 
      Am folosit Klim Kodiak și Krios Pro la testul cu Triumph Tiger 900 Rally Pro și la cel cu V-Strom 1050 XT, material ce urmează să fie publicat. Găsiți produsele la BMW Motorrad MotoHub. Apropo, la momentul redactării acestui articol vine cu o campanie Summer Sale. Mai multe detalii pe site-ul lor și pe pagina lor de Facebook. 
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Casca Krios Pro de la Klim costă 3.372 de lei. Astfel, intră în zona de top, alături de Arai Tour X4 (aprox 3.500 lei) și Shoei Hornet Adventure (2.400 lei – 3.000 lei), BMW GS Carbon (2.700 lei). Ce face de banii ăștia? În mare parte, e foarte ușoară, vine cu un interior deosebit și cu vizieră fotocromatică la pachet (la Shoei trebuie să o cumperi separat, Arai nu oferă decât viziera clasică). Am luat-o de la BMW Motorrad Moto-Hub, iar prima ieșire serioasă a fost o tură de 1.300 de km cu Africa Twin și BMW R1250GS Adventure. Iată ce-mi place și ce nu-mi place.  
      E foarte ușoară – are 1.300 g, cu tot cu cozoroc și vizieră. O simți ca un fulg. După trei zile cu ea pe cap, am pus mâna pe Araiul meu de stradă și am simțit-o ca pe o cărămidă. Trebuie să recunosc că am strâmbat puțin din nas. 
      E mai silențioasă decât Klim Krios (versiunea mai veche). Pentru mine, Krios era supărătoare pe orice motocicletă cu parbriz – singurul loc unde mă înțelegeam cu ea era o motocicletă naked, unde nu primeam deloc turbulențe, ci doar vânt în freză. Dar Krios nu e făcută pentru motoare naked, ci pentru adventure. Ei bine, Krios Pro e la un nivel peste versiunea anterioară, dar n-aș putea spune că e mai silențioasă decât Arai Tour X4 (cu Shoei n-am mers). Să zicem că e la același nivel cu alte căști adventure și sub căștile touring. Pentru ture lungi n-ar strica niște dopuri.
      Viziera fotocromatică e cea mai tare chestie pe care-am încercat-o până acum. Da, nu funcționează la fix cu cozorocul. În sensul că, dacă stai puțin cu ea deschisă, va lua forma cozorocului, iar atunci când o închizi o să vezi în X. E firesc – lumina ajunge doar pe zonele unde cozorocul e tăiat, în timp ce zonele acoperite vor rămâne deschise. Lucrurile se reglează în maxim 30-60 de secunde, deci nu-l văd ca pe un mare dezavantaj. Mulțumită infrastructurii din România, n-am reușit să trec prin niciun tunel. Am montat pinlock-ul (inclus în pachet) și și-a făcut treaba. Viziera poate fi dată jos și înlocuită cu ochelari, dar n-am experimentat deocamdată. 
      Interiorul e diferit față de Krios. În primul rând, pare mai mic. Te strânge mai tare. Și, probabil din cauza fagurelui de tip Koroyd, am simțit la început niște puncte de presiune. Nu e foarte potrivită pentru forma capului meu si nu o simt că se așează perfect. Oricum, după prima probă s-a mai lăsat și acum o port fără probleme o zi întreagă. Koroydul ăsta e un fel de fagure despre care Klim spune că oferă mai multă protecție și mai multă ventilație. Interiorul este foarte plăcut la atingere și comod. Este detașabil și poate fi spălat.
      Ventilată este, n-am ce să-i reproșez. Poate prea ventilată, uneori. La viteze de autostradă, călare pe Africa Twin Adventure Sports, intră vântul pe la urechi. Cel puțin în cazul meu, pentru că n-am mai auzit pe altcineva pângându-se de asta. Nu-mi dau seama cum, nu-mi dau seama pe unde, pentru c-am avut toate aerisirile închise. Pe R1250GSA e mai bine, parbrizul fiind mai lat. Acesta ar fi un punct negativ. Totodată, anumite detalii, finisaje și elemente din plastic nu dau neapărat senzația unei căști solide, premium – este un lucru care nu le scapă celor mai experimentați și cu spirit critic. Dar, per total, pot spune că sunt mulțumit de felul în care arată și se simte.
      Sistemul prin care se leagă sub bărbie e pe bază de magnet și nu mai ești nevoit să-ți dai mănușile jos ca să o pui și să o scoți de pe cap. 
      Acestea sunt primele observații despre Klim Krios Pro. Revin când am ceva nou. 
      Update: un cititor ne-a atras atenția că carcasa căștii nu e dezvoltată de Klim, ci pleacă de la un produs mai vechi. Mergând pe fir, observăm că ințial, carcasa a fost construită de Uvex, acum mai bine de 10 ani. Uvex Enduro Carbon a fost o cască apreciată la vremea ei. Ulterior, casca a fost rebranduită Nishua, iar apoi a fost preluată de Klim, sub numele Krios. Din Krios a devenit Krios Pro, cu modificările de rigoare, enumerate mai sus: interior, Koroyd, vizeră, aerisiri.

      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Am dat prima tură cu noul echipament de adventure – Klim Kodiak și cu noua cască Krios Pro, luate de la BMW Motorrad MotoHub, dealer Klim în București. Condiții de drum: temperaturi între 15 și 26 de grade, off-road și autostradă, bonus 10 minute de ploaie torențială. Să-ncepem cu costumul. 
      Despre Klim am auzit în urmă cu ceva ani. De fapt, un prieten mi-a zis “frate, Klim e the shit”. Adică ar fi cel mai tare echipament de adventure. Iar pe măsură ce am văzut tot mai mulți oameni care-l laudă, mi-am dat seama că trebuie neapărat să văd ce-i cu Klimul ăsta, de ce costă așa de mulți bani și dacă e chiar așa de reușit.  Pentru cei nefamiliarizati, Klim este un brand american. Dacă dai un search pe google, vei vedea cuvintele-cheie: “snowmobile, motorcycle, and off-road gear”. Printre lucrurile interesante oferite se numără garanția pe viață (desigur, în anumite condiții). Am încercat să aflu ce presupune această garanție și m-a lămurit dealerul MotoHub:
      “Klim ofera garantie pe viata pentru defecte de fabricatie dar evident ca trebuie luat in calcul ca echipementul are parte si de o uzura normala in timp.În afara acestei garantii life-time, castile sunt garantate cinci ani, incaltarile 1 an.
      Anumite garantii se vor rezolva prin inlocuire, altele prin reparatie, decizia e la latitudinea lor.
      Sunt si anumite lucuri care cred ca sunt de bun simt si elimina garantia: rupturi, modificari, neglijenta, uzura normala, taieturi, arsuri, accidente. (accidentele intra la cealalta discutie).
      La echipamentele care trebuie sa fie waterproof si ploua prin ele, da, este considerata treaba de garantie.”
      Acum că ne-am lămurit, să trecem direct la subiect. 
      Klim Kodiak ar fi un fel de “creme de la creme”. Costumul suprem, bun si pe soare și pe ploaie, și la Nordkapp și în Maroc, și la touring și la off-road. Este foarte versatil și funcțional, cu tot felul de buzunare și aerisiri, iar culorile sobre și inserțiile de piele îi dau o notă serioasă și-l fac să se potrivească și la motoarele touring, și la motocicletele adventure. 
      În primul rând, trebuie să fii atent la mărime. Nu-ți recomand să-l iei de pe net, ci să te duci la dealer. Eu, în mod normal, aș fi avut 48 sau 50. Dar în timp ce 50 mi-era mare, 48 venea perfect la lungime dar nu puteam sub nicio formă să închid capsele de la pantaloni, sau sa mai iau ceva pe sub geacă în afară de tricou. Așadar, dacă nu ești Adonis, ar trebui să încerci mărimi intermediare: la mine funcționează un 27, adică aceeași lungime a mânecilor și pantalonului ca la 48, dar cu o talie de om normal care, din când în când, mai ia un mic și-o bere. 
      Chiar și-așa, croiala pantalonilor este puțin largă – un stil mai… american, mai nordic, spre deosebire de stilul italian unde hainele stau mai pe corp. Cu toate astea, înțeleg că Kodiakul ar fi cel mai “european” costum și îmi place cum arată în poze și cum mă simt în el. 
      Are foarte multe protectii: spate, umeri, coate, genunchi, tibie, șold, piept. Am dat jos protecțiile de la șold – nu-s preferatele mele și simțeam ca mă deranjează în off-road. 
      Inserțiile de piele de pe brațe oferă o notă sportivă, dar și rigiditate dacă vrei să îndoi cotul. De altfel, Klim Kodiak este un costum greu și puțin rigid din cauza protecțiilor, ramforsărilor, goretexului laminat și a cusăturilor folosite. E puțin rigid, în sensul că nu e chiar ca o armură medievală (am văzut și astfel de costume), dar nici ușor ca un costum simplu, cu membrană detașabilă. Am observat că dacă mergi tare pe autostradă pe o motocicletă care nu oferă o protecție la vânt în zona umerilor, vei simți protecțiile cum pun un ușor punct de presiune. Voi încerca să mai fac niște ajustări ca să-l așez mai bine.
      Despre impermeabilitate înțeleg că nimeni nu-și pune problema, așadar n-o să insist. Trebuie să raportez, totuși că m-a plouat torențial vreo 10 minute, dar n-am avut nicio emoție.
      Am fost întrebat, în schimb, cum rezistă la căldură. Având o maximă de 26 de grade, mi-e greu să răspund, deocamdată. Dar până acum cred că e destul de ventilat. Dacă stai pe loc desigur că ți-e cald, dar cum te-ai pus în mișcare aerul intră prin toate orificiile deschise. Ba mai mult, pe autostradă, noaptea, la 14-15 grade, m-am întors cu două straturi termice pe sub geacă. Așadar, măcar un polar sau un fleece serios trebuie să ai dacă pleci la drum. 
      Cât costă: Jacheta – 5577, pantalon – 4.200. Nu e ieftin. Ba chiar, e cel mai scump costum pe care-l știu. Merită? Fiecare-și are calculele proprii când vine vorba de cheltuit bani pe echipamente moto, dar dacă ai banii nu văd de ce nu. Până acum, la mine dă cu plus.
      Voi reveni cu alte detalii după tura următoare. Totodată, va urma un text despre casca Klim Krios Pro.
      Sursa
×