Mergi la conţinut
  • postări
    913
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    80.518

Kawasaki Ninja ZX-10RR 2018 – pregătire de livrare (Unboxing)


Tiberiu Troia

308 vizualizări

Construită pentru a omologa motocicleta participantă în WSBK, Kawasaki Ninja ZX-10RR Winter Edition este o adevărată motocicletă de curse înmatriculabilă.

În ultimii Kawasaki a făcut niște pași uriași în lumea motociclismului pe circuit, reușind victoria în WSBK în 2013 prin Tom Sykes, urmat de Jonathan Rea, care a reușit să câștige titlul mondial trei ani consecutiv, între 2015-2017, într-un stil impresionant.

Miza era foarte mare și era nevoie de o motocicletă care să facă față concurenței, pentru a ataca sezonul competițional 2018, în încercarea de a cuceri cel de-al patrulea titlu mondial consecutiv, performanță încă neatinsă de nimeni.

Pentru a înscrie un model nou în Campionatul Mondial de Superbike, regulamentul prevede producerea unui număr minim de 250 de unități din modelul care urmează să fie omologat. De-a lungul timpului au fost mai multe situații în care un producător nu a reușit să producă această cantitate, și, ca urmare, motocicleta respectivă nu a putut fi omologată.

Primul exemplu pe care mi-l amintesc este Bimota, care a dezvoltat o motocicletă timp de doi ani, avându-l ca pilot de test pe Ruben Xaus (pe care l-am întâlnit la Barcelona, pe circuitul Catalunya), după care firma a fost nevoită să abandoneze proiectul pentru că nu au putut fi construite 250 de motociclete.

Kawasaki nu s-a confruntat cu această situație, forța concernului Kawasaki Heavy Industries fiind uriașă, un adevărat colos, care produce uzine electrice, vapoare și are zeci de fabrici și subsidiare în numeroase țări ale lumii.

Modelul Ninja ZX-10RR Winter Edition a fost prezentat la EICMA, au fost produse 1000 de unități și motocicleta a putut fi omologata în WSBK, Jonathan Rea a fost magnific, a cucerit pentru a patra oară consecutiv titlul mondial, a devenit cel mai mare pilot de Superbike din istorie, depășindu-l pe Carl Fogarty, pilotul legendă care câștigase de patru ori campionatul, dar nu consecutiv.

Kawasaki Ninja ZX-10RR

Fișa tehnică Kawasaki Ninja ZX-10RR Winter Edition

Motor în patru timpi cu patru cilindri în linie, răcire cu lichid, patru supape pe cilindru, DOHC, injecție electronică

Capacitate cilindrică: 998 cmc, cursă și alezaj: 76,0 x 55,0 mm, raport de compresie: 13,0:1

Putere maximă: 200 CP (147,1 kW) /13.000 rpm și 210 CP (154,4 kW) /13.000 rpm cu RAM air, cuplu maxim: 113,5 Nm la 11.500 rpm

Cutie de viteze cu șase trepte, dublu ambreiaj în baie de ulei cu acţionare mecanică, transmisie finală pe lanț

Cadru monococă turnat din aluminiu, basculă turnată din aluminiu

Suspensia față: furcă telescopică hidraulică inversată Ø 43 mm complet reglabilă, cursă roată față 120 mm

Kawasaki Ninja ZX-10RR

Suspensia spate: sistem Back-link orizontal și amortizor cu gaz, complet reglabil, cursă roată spate 114 mm

Frână față hidraulică cu dublu disc semi-flotant de Ø 330 mm din oțel și etriere Brembo M50 monobloc radiale cu două pistonașe, ABS inteligent Kawasaki (KIBS)

Frână spate hidraulică cu disc de Ø 220 mm și etrier Brembo cu un pistonaş, ABS inteligent Kawasaki (KIBS)

Roată faţă/spate 17”, jante Marchesini forjate din aliaj de aluminiu, cu şapte spiţe

Lungime: 2090 mm, ampatament: 1440 mm, înălțime la şa: 835 mm

Gardă la sol: 145 mm, masă la plin: 206 kg, capacitate rezervor: 17 ltr.Kawasaki Ninja ZX-10RRModelul Kawasaki Ninja ZX-10RR poate fi comandat la magazinul firmei United Motors din București, importator autorizat Kawasaki.

Pentru fanii firmei Kawasaki am selecționat mai jos câteva articole postate recent.

Kawasaki Ninja H2 – test şi prezentare – varianta video

Kawasaki Ninja H2 SX SE, cel mai puternic motor din gama Sport-Touring – pregătire de livrare (Unboxing)

Kawasaki Z900 – test și prezentare – varianta video

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.


Vezi articolul integral

0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Participa la conversatie

You are posting as a guest. Daca ai un cont, autentifica-te pentru a comenta folosind contul existent.
Nota: Comentariul necesita aprobarea moderatorului inainte sa devina vizibil.

Oaspete
Adaugă un comentariu...

×   Inserat ca 'rich text'.   Insereaza ca text simplu

  Only 75 emoji are allowed.

×   Linkul a fost inserat automat sub formă de conținut.   Șterge formatarea și afișează ca link simplu

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Creează O Nouă...