Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    400
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    27.505

Vânzările Ducati în 2018 – firma din Bologna preia conducerea la clasa Superbike  

Autentifica-te  
Tiberiu Troia

65 vizualizări

2018 a fost un an bun pentru Ducati, volumul vânzărilor fiind aproape de cel reușit în 2015, cu 2.800 de unități sub recordul absolut al companiei.

Vânzările Ducati în 2018

Cu un an în urmă, Ducati a reușit să vândă pe plan mondial 55.871 de unități, stabilind recordul firmei, rezultat obținut după o creștere continuă de 8 ani.

După o ascensiune constantă a urmat o ușoară scădere a vânzărilor, dar, mai important decât volumul, a fost faptul că firma a preluat conducerea la clasa Superbike.

Din cele peste 53.000 de unități vândute, 9,700 au fost modele din familia Panigale, rezultatul promovând firma pe primul loc la categoria Superbike, pentru prima oară în existența companiei, cu o cotă de piață de peste 26%.

Practic, una din patru superbike vândute în lume a fost un Panigale, iar succesul se datorează, în mare parte, noului motor V4 și modelelor care sunt echipate cu acest motor performant.

Și familia Multistrada s-a bucurat de interesul publicului, cu 11,829 de motociclete vândute, noul Multistrada 1260 fiind un adevărat succes, cu 6.569 de unități, mult peste jumătate din totalul vânzărilor.

Vânzările Ducati în 2018

Comparat cu rezultatul obținut în 2017, recordul absolut al firmei, rezultatul anului 2018 reprezintă o scădere de 5% a vânzărilor la motoarele de peste 500 cmc, pe o piață care a scăzut cu 3% pe total, dar o consolidare a poziției la categoria motocicletelor de sport scumpe.

Cea mai importantă piață a devenit Italia, cu 9.200 de motociclete vândute, o creștere de 4,5%, care a făcut din SUA cea de-a doua piață ca mărime, cele 7.843 de unități fiind înregistrate pe o piață care a scăzut cu 9% la categoria motoarelor de peste 500 cmc.

În Spania au fost înregistrate 2.444 motociclete vândute, adică o creștere de 8%, Japonia a avut o creștere de 2%, cu 1.941 de unități, ca și Elvetia, creștere de 2,2%, cu 1.276 motociclete.

Foarte încurajatoare sunt rezultatele firmei pe piețele din Asia, în special în China, unde a fost înființată o filială a fabricii, rețeaua de dealeri crescând de la 19, la 23 de magazine, ceea ce a însemnat o creștere a vânzărilor de 29%.

Și în România au crescut vânzările în 2018, dar, volumul nu poate fi comparat cu rezultatele înregistrate în țările dezvoltate, situație generală în acest domeniu.

Vânzările Ducati în 2018

Sursa: Ducati

Toate poveștile postate pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi citite și pe pagina de Facebook, pe LinkedInTwitterGoogle+, iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.


Vezi articolul integral

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×