Mergi la conţinut
  • postări
    291
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    15.466

Bucureștiul a devenit o mare groapă. Există scăpare?

Autentifica-te  
pemotoare.ro

39 vizualizări

gropi-in-asfaltul-din-bucuresti.jpg

E nenorocire pe străzi. Trafic, mașini parcate unele peste altele, avarii, nervi, claxoane. De la an la an, de la lună la lună, parcă-i tot mai rău. Iar anul acesta, pe lângă șoferii care stau cu nasul în Facebook, taximetriști care întorc unde vor ei și maimuțele cu volan, mai avem o mare problemă – gropile.  Dar bine c-avem luminițe pe Magheru la o lună după Crăciun. 

Gropi ca-n iarna asta nu mi-a fost dat niciodată să văd. Liniile de tramvai ascund adevărate cratere, gurile de canal se termină cu o prăpastie pe care n-o vezi niciodată, iar bulevardele sunt găurite la fiecare metru. Am început să le memorez pe cele de pe drumul spre muncă. Dar din când în când, apare una nouă și o trosnești, strângi din dinți, îți scapă o înjurătură și-astfel o pui pe harta minții. Cred că zicala “ești prost de dai în gropi” e nedreaptă. N-ai nicio șansă, oricât ai fi de inteligent, literat, abil.

Dacă dai un search pe Google după cuvintele cheie “Bucuresti”, “strazi”, “gropi”, vei vedea, an de an, sunt fix aceleași știri: “suntem abia la jumătatea iernii și orașul este plin de gropi”, “București, capitala gropilor”, ba chiar ar exista și o aplicație care ne arată câte gropi sunt pe străzile orașului. Suntem, cumva, ca-n “Ziua Cârtiței”. De fapt, e ceva mai rău: nu doar că ne trezim în fiecare dimineață și totul se repetă, dar parcă prăpastia în care ne scufundăm devine din ce în ce mai adâncă. 

Starea proastă a drumurilor e ceva istoric. Încă de pe la începuturi, glorioasa Calea Victoriei, cunoscută pe vremea aia drept Podul Mogoșoaiei, ascundea capcane. “Fără veste te simţi cufundat deodată în noroi şi te mai alegi şi cu o mână scrântită sau cu un picior frânt. Să mai adăugăm pe lângă aceasta şi lipsa felinarelor şi abia atunci putem face o idee despre trista stare în care se aflau uliţele Bucureştilor pe timpii aceia”, nota scriitorul Nicolae Filimon. Desigur, era cea mai importantă arteră din București, restul fiind o mare mocirlă. 

Am mai remarcat ceva, mai ales la străzile recent construite/lărgite – gurile de canal sunt fix pe mijlocul drumului. Fix pe unde trece roata. Și cum a alinia o gură de canal la nivelul asfaltului ține de domeniul SF în România, auzi la fiecare secundă, cu o precizie incredibilă, zgomotul roții care lovește muchia de asfalt. Pac, pac, pac – un ritm monoton, ca țăcănitul enervant al unui ceas în camera liniștită. N-am putea pune gurile de canal altundeva decât în mijlocul străzii? Ca să nu mai blocăm totul de fiecare dată când e o avarie. 

Mai e o lună și ieșim cu motoarele. Privirea sus, trageți aer în piept. Ne așteaptă o cursă cu obstacole. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

  • Conținut Similar

    • De pemotoare.ro
      Am pus mâna pe unele dintre cele mai bune căști de adventure de pe piață. E posibil să fi ratat câteva, dar am vrut ca acest material să se bazeze în primul rând pe experiența personală. Trei dintre căștile prezentate sunt căștile pe care le-am purtat până acum, în diversele teste și călătorii: Arai Tour X4, Schubert E1 și Shark Explore-R. Celelalte două pe care le-am adus în discuție sunt Shoei Hornet X2 și Klim Krios. 
      Dar să-ncepem cu începutul: cea mai bună cască e cea care-ți vine perfect. Uită de culori, materiale, caracteristici – în primul rând trebuie să ți se potrivească pe forma capului. Doar atunci îți va oferi protecție și confort la nivelul la care a fost proiectată. Deci, înainte de-a cumpăra, trebuie să probezi foarte atent și să fii sigur că ți se potrivește. Și-acum să-ncepem, în ordine cronologică. 

      Shark Explore-R:  e prima cască adventure și e, de fapt, o cască integrală cu cioc. E o Vision R (cască de touring), căreia poți să-i dai jos viziera și să-i pui ochelari și cozoroc. Ce-mi place: este comodă, te izolează bine termic și fonic și e foarte versatilă: are un windstopper în gulerul detașabil, ochelari de soare rabatabili și poate fi purtată în trei moduri. Ce nu-mi place: nu e bine-ventilată pentru off-road, ochelarii integrati sunt de proastă calitate, iar atunci când pui ochelarii de enduro, câmpul vizual se îngustează foarte mult. Importatorul Shark în România este Motor-Team.

      Schuberth E1: e casca pe care-am folosit-o cel mai mult în călătoriile mele. La fel ca Shark, este o cască de touring, cu cozoroc. De fapt, este un C3 Pro. Ce-mi place: probabil cel mai plăcut interior folosit vreodată la o cască – arată la fel de bine după foarte multe spălări și este comfortabil. Ochelarii de soare sunt de bună-calitate, iar gulerul este făcut dintr-un material foarte rezistent – o poți lăsa oriunde. Este silentioasă. Este o cască de touring veritabilă. Ce nu-mi place: nu e suficient de bine ventilată, pinlock-ul este de proastă calitate, la fel si vizierele sau mecanismul de blocare a vizierei. Mecanismul de glisare a ochelarilor s-a stricat. Se simte grea pe cap. Am cumpărat-o de la United Motors. 

      Arai Tour X4: am cumpărat-o recent și am reușit s-o port doar două zile până la data redactării acestui articol. De aceea nu am foarte multe de spus despre ea. Îmi place că se simte foarte ușoară pe cap, că e bine-ventilată, îmi place calitatea materialelor. Ce nu-mi place, până acum: sistemul de schimbare a vizierei e greoi. Importatorul Arai în România e Dual Motors. 

      Mai multe detalii și informații despre aceste căști, în filmul de mai jos. Poate fi urmărit aici sau pe canalul de YouTube. 
      [embedded content]
      Shoei Hornet X2 – din păcate, nu pot purta Shoei. Sau, cel puțin, n-am putut purta niciunul dintre modelele încercate – nu se potrivesc cu forma capului meu. Dar posesorul acestei căști mi-a spus că e foarte mulțumit de ea și că este cea mai confortabilă cască pe care-a purtat-o până acum. Și-l cred pe cuvânt. Casca pe care-o vedeti in video este de la Motor-Team. 

      Klim Krios – e o cască foarte ușoară, cea mai ușoară din acest grup și este construită din carbon. Totodată, este foarte ventilată – așa de ventilată că nu poți închide priza de aer din bărbie. Probabil că nu este foarte plăcut iarna, dar cei de la Klim au lansat Krios Pro, care va ajunge în scurt timp și în România. Krios Pro vine cu mai multe update-uri, printre care și un sistem de închidere a aerisirii frontale. Importatorul Klim în România este Motor Inn. 

      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Ai un superbike și vrei să intri pe circuit? Atunci ai nevoie de o cască de top. Am dat o tură pe la magazinele moto și am strâns cele mai bune căști de pe piață: AGV Pista, AGV Corsa, Schuberth SR2, Arai RX-7V, Shoei X-Spirit III, Bell Race Star, X-Lite X803. Ei bine, ce alegem? 
      Și, mai mult, cu ce e specială o cască de curse și cu ce e diferită față de una de stradă? De ce nu e bine să folosești așa ceva pe o motocicletă naked, oricât ai fi de tentant. Cum se probează? Ce caracteristici trebuie să aibă o cască de calitate? În acest film am încercat să vă răspundem la cât mai multe întrebări. 

      Filmul poate fi urmărit în fereastra de mai jos sau direct pe canalul nostru de YouTube, unde vă invităm să vă abonați. 
      [embedded content]
      Unde găsești căștile din video: Arai (Dual Motors), Shoei (mymoto, MotorTeam), Schuberth & AGV (United Motors), X-Lite (mymoto). Cât despre Bell Race Star, am împrumutat-o de la un prieten. 
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      America de Sud, Nordkapp, GS TT, o căzătură și o mulțime de teste. Zile de vară cu 45 de grade, zile reci cu 3 grade, ploi, vânt. Costumul meu de adventure Clover Crossover 3 le-a văzut pe toate. Iată cum am trecut prin ele și ce-am învățat despre el în tot acest timp.
      Este un costum foarte bine ventilat – patru orificii de ventilație generoase pe piept, două guri de aer pe brațe, spate detașabil. Pantalonii au, la fel, câte două orificii de ventilație pentru fiecare picior. Este excelent pentru clima din România, cu veri toride. Iar când vine frigul, pui stratul de ploaie, stratul termic, și ai rezolvat-o. E potrivit pentru motociclete adventure, cu parbriz mare. Pentru că parbrizul nu te lasă să te ventilezi, pe timpul verii, și ai nevoie de guri de aerisire generoase. Și același parbriz + deflectoare de vânt și alte elemente de carenaj te ajută pe timp de iarnă. Drumul spre Nordkapp
      E un costum de vreme caldă, așadar dacă ești friguros e posibil să tremuri puțin când temperatura coboară sub 10 grade. Chiar și după ce ai pus toate straturile, tot mai simți nevoia de ceva. Este ușor. Spre deosebire de costumele foarte tehnice, cu tot felul de protecții și prețuri mari, pe care le simți ca și cum ai purta o armură medievală, Cloverul ăsta e ca un fulg. Nu-l simți. Și-s tare încântat de asta în zilele de vară. Te protejează. Chiar dacă n-are protecții grele, ține bine la trânte. Am căzut destul de urât în Peru și m-am dus târâș, pe asfalt. Zone de impact: șold, genunchi, antebraț. Nicio vânataie, doar o ușoară durere de genunchi. Cred că s-a deplasat putin protecția la piciorul stâng, un lucru frecvent la costumele din material textil Stratul de ploaie cu care e dotată geaca e extraodinar – cel mai bun de până acum. Ține și de frig – te protejează de vânt și partea tare e că poți să-l pui pe deaspura, ca pe o geacă de ploaie normală. Ceea ce ajută foarte mult, pentru că, după ce s-a oprit ploaia, îl dai jos și rămâi cu costumul uscat. L-am purtat doar pe deasupra. Cu stratul de ploaie la GS TT
      Stratul de ploaie cu care sunt dotați pantalonii nu e chiar așa de grozav. Nu e suficient de respirabil pentru gusturile mele E un costum accesibil. Prețul de listă de 525 de euro pentru geacă la Motor-Team este foarte bun. Până la urmă, e un costum cu trei straturi, pe care-l poți purta tot anul. Iar într-o lume în care echipamentul moto poate costa mai mult ca o motocicletă second hand, e foarte bine. Dar prețul ăsta mic se reflectă în materiale – nu-s neapărat proaste, dar nu se compară cu cele pe care le vei găsi pe un costum mai scump – Rev’it Defender Pro Gore-Tex, de exemplu. De aceea ți-e frig când e frig și membrana de la pantaloni nu te lasă să respiri cum trebuie. Totodată, mai apare o ață rătăcită pe la vreo cusătură și alte astfel de scăpări inofensive. Îi poți pune și airbag. N-am încercat Ingenios construit din punct de vedere al aerisirilor – ai foarte multe posibilități de configurare Raportul calitate-preț este unul bun. Așadar, dacă vrei un costum versatil, cu precădere pentru zile calde, dar pe care să-l poți folosi tot timpul anului și dacă nu vrei să cheltuiești o avere, te poți baza pe Crossover. Îl găsești la Motor-Team.

      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Arai a lansat Renegade-V la EICMA. Este o cască dedicată posesorilor de motociclete precum Harley-Davidson sau Ducati Diavel și a fost construită în urma unei colaborări de trei ani cu americanii de la Harley. 
      Arai rămâne un brand conservator în ceea ce privește liniile. Cu toate că vine cu o “bărbie sculptată astfel încât să ofere un aspect puternic, ce seamanănă cu o față de jucător de rugby”, îți ia doar 3 secunde să-ți dai seama că e un Arai veritabil.
      Dar nu e doar aspectul bărbiei. Renegade-V se remarcă prin aerisirea eficientă. Ai patru prize de aer în partea frontală și patru guri de aerisire pe lateral, ce asigură circulația aerului. Dacă vei privi cu atenție, vei observa guri de aerisire între gât și ureche. Acestea ar fi responsabile cu evacuarea aerului cald din interior.
      Din punct de vedere al confortului, în general, este foarte important să te asiguri că viitoarea ta cască a fost gândită pentru tipul de motocicletă pe care o folosești. O cască sport pe un chopper nu va fi prea eficientă, de exemplu, pentru că poziția de mers pentru care a fost gândită e diferită.
      Noua cască Arai vine cu pinlock, căptușeală detașabilă, buzunare pentru sistemul de comunicație și curea cu Double-D ring.
      Prețul – 2.745 de lei dacă optezi pentru o variantă monocoloră și 3.165 de lei pentru variantele colorate. Importatorul Arai în România este Dual-Motors. 
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Acum o lună mi-am luat echipament nou pentru stradă. Pantaloni John Doe, geacă Roland Sands Design și mănuși John Doe. Toate de la Mobra Shop. Prima impresie după câteva purtări – i-aș lua și când nu sunt cu motorul. 
      Inspirați din ținuta piloților de vânătoare americani, cu buzunare generoase, croială slim fit, protecții detașabile și un strat de kevlar pe toată suprafața. Materialul textil este respirabil și ține la vânt și la ploaie (wind and water repellent, nu windproff sau waterproof). In plus, are o căptușală interioară foarte plăcută la atingere.
      Sunt pantaloni in trei straturi –  exterior din bumbac, 100% kevlar la mijloc – pentru protecție și mesh interior pentru contactul cu pielea. Se spală la 30 de grade și se pot călca cu fierul. Trei culori disponibile: negru, verde, camel.

      Ce-mi place la ei:
      Cum arată. Doar un ochi de cunoscător își dă seama că sunt pantaloni pentru motociclism. Altfel, ii poti purta oriunde și cu orice. Materialele sunt de calitate, croiala reusită, dau foarte bine. Mesh-ul este minunat. Problema pe care o aveam cu blugii mei moto era că, la temperaturi ridicate, când transpiram, se lipeau de piele iar senzația nu era deloc plăcută. Ei bine, am purtat pantalonii John Doe și la 30 de grade. Mi-a fost cald, evident (ai strat de kevlar, pe toata lungimea piciorului) dar nu am simtit acelasi disconfort. Mi-a fost cald și atât. Ai buzunare. In buzunarele de la jeansii mei moto nu aveam loc sa bag prea multe lucruri. Aici, cu cele patru buzunare incapatoare – de aia le zice cargo pants – poți pune totul, de la portofel si chei la ochelari de soare. Foarte confortabili – i-am purtat pe cruiser, retro, naked, chiar si in pozitie de supersport. Nu am simțit niciodată că ar tine pe undeva. Poti sa-i porti intreaga zi fără grijă. Temperaturi la care i-am folosit: 16-30 de grade. Nu mi-a fost frig la 16 grade, mi-a fost cald la 30 dar nu a fost un disconfort accentuat. Poti sa-i porti fara grija si cand e frig – daca e cazul ai loc sa bagi un strat termic. Nu m-a prins ploaia până acum. Deci, până una-alta, sunt pantalonii mei preferati. Revin cu impresii după primele ploi si zile cu friguroase. II găsești la MobraShop.ro
      La Distinguished Gentleman’s Ride. Surprins de fotograful Radu Fugarescu
      Sursa
×