Mergi la conţinut

Pemotoare.ro

  • postări
    540
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    75.754

Scutariu lansează cartea “Est, spre Siberia”


pemotoare.ro

360 vizualizări

Cu Scutariu am împărțit un semi-compartiment de Transsiberian timp de patru nopți. Și niște camere prin  Maroc. Am golit sticle împreună și-am spus povești. Scutariu îmi e prieten. Și din cauza lui am ajuns în Siberia, pe Drumul Oaselor. I-o reproșez și acum.

Scutariu este rusofil. E îndrăgostit de Rusia, de cultura lor, de imensa taiga. A fost în Rusia de mai multe ori decât se duc alții în Thassos de 1 mai. Iar dacă nu se duce-n Rusia, se duce-n Ucraina, de parcă alte destinații n-ar exista pe Pământul ăsta. “Ce-ai tu cu mine dacă mie-mi place?” Ne-am certat pe frumusețea Siberiei. Eu i-am zis că e gri și urâtă.  El s-a supărat pe mine când m-am luat de Rusia lui. 

BMW_bannere_012019.gif

Tocmai de aceea trebuie să mergeți la lansare sau, dacă nu, să citiți cartea “Est, spre Siberia”. Pentru că veți vedea Rusia prin ochii unui iubitor de Rusia. Rusia, în cea mai bună formă a ei. Veți vedea Rusia lui Scutariu – mare, misterioasă, plină de aventură, cu munți, cu natură, cu oameni interesanți. Veți simți temerile lui, fricile motociclistului care pleacă pentru prima oară singur în necunoscut, dar și bucuriile. 

Scutariu a făcut Drumul Oaselor acum doi ani, cu un an înaintea mea. Era cât pe ce să-l facă a doua oară cu mine, așa de mult i-a plăcut. A plecat singur din București, a ajuns la Moscova, a mers cu Transsiberianul, s-a dat jos la Irkutsk și de acolo, pe Kolima Highway, pana la Magadan. 

Vă așteaptă sâmbătă, pe 16 februarie, la ora 13.00, la QP Pub – General David Praporgescu, nr. 13. 

Găsiți cartea la lansare și, ulterior, în librării.

scutariu.png


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Participa la conversatie

You are posting as a guest. Daca ai un cont, autentifica-te pentru a comenta folosind contul existent.
Nota: Comentariul necesita aprobarea moderatorului inainte sa devina vizibil.

Oaspete
Adaugă un comentariu...

×   Inserat ca 'rich text'.   Insereaza ca text simplu

  Only 75 emoji are allowed.

×   Linkul a fost inserat automat sub formă de conținut.   Șterge formatarea și afișează ca link simplu

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Creează O Nouă...