Mergi la conţinut
  • postări
    295
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    15.594

Honda pregătește noua Africa Twin – mai mare și mai tare

Autentifica-te  
pemotoare.ro

71 vizualizări

Sunteți gata pentru zvonurile momentului? Noua Africa Twin va avea un motor mai mare și mai puternic, care să îndeplinească normele Euro 5 și numele de cod va fi CRF 1100L. Pe lângă asta se vorbește de un rezervor de 20 de litri și de mai multe dotări. Dar să le luăm pe rând. 

Toată discuția intră la capitolul “zvonuri”. Iar primul este că noua Africa Twin va fi prezentată la toamnă și va ajunge pe piață în 2020. Motivul? Toată lumea va trece la Euro 5, iar pentru asta toți producătorii vor trebui să facă modificările de rigoare. Cei mai mulți preferă să crească capacitatea cilindrică a motorului, pentru a nu pierde din putere. Au făcut-o cei de la BMW, cu R1250GS și probabil că așa ceva se va-ntâmpla și-n cazul Honda. Capacitatea cilindrică va crește de la 990 cmc la 1080 de cmc și va aduce aproximativ 5 cai putere în plus. Nimic despre o eventuală distribuție variabilă – păcat, pentru că Honda a lansat V-Tec-ul în 1983, pe CBR400.
Și nu e doar motorul. Se mai spune că Honda Africa Twin – în versiunea de bază – va avea un rezervor mai mare: de la 18 la 20 de litri. În plus, se mai zvonește că transmisia DCT va fi îmbunătățită și că display-ul actual va fi înlcuit de un TFT. La capitolul confort va intra opțiunea keyless ride. Niciun zvon despre cruise control – deși credem cu tărie că de data asta se va întâmpla – și despre anvelope tubeless. 

BMW_bannere_012019.gif

Honda Africa Twin – rețeta succesului

Când s-a lansat, în 2016, Africa Twin a venit cu promisiunea “True Adventure”. Ajutată de mitul legendarei NXR 750, a fost una dintre cele mai așteptate motociclete din ultimii ani. Africa Twin era un nume greu și toată lumea aștepta o motocicletă adventure japoneză simplă și fiabilă. A venit fără electronicele la modă pe motocicletele mai mari, fără moduri de mers și IMU – o motocicletă simplă cu care să pleci în jurul lumii. 

Dar lucrurile au evoluat repede, iar în 2018 Honda a introdus accelerația “throttle by wire” cu patru moduri de mers și cu un control al tracțiunii pe șapte nivele. Mai mult, a lansat versiunea “Adventure Sports”, cu rezervor de 24 de litri. Debutul Africa Twin a fost unul de mare success – s-a impus repede și urcat în clasamentul vânzărilor, unde se află imediat în spatele BMW R1200GS. 

100honda-africa-twin-adventure-sports-20

Africa Twin a venit cu o poziționare foarte intelingentă. Mai mică și mai ieftină decât R1200GS și KTM 1290, dar mai mare și mai confortabilă decât motocicletele de clasă medie ca F800GS și Tiger 800. Iar prin această tactică a câștigat foarte mulți clienți. Dar nici competiția n-a stat degeaba: BMW a lansat F850GS, Triumph a venit cu o nouă versiune de Tiger 800, iar KTM trage tare cu 790 Adventure și cu 1090 Adventure. Așadar, clasa s-a cam aglomerat. 

Dar Honda face o nouă mișcare prin creșterea cilindreei, iar Africa Twin se va simți din nou mai rapidă și mai puternică decât rivalii. De altfel, în testul nostru de anul trecut, Africa Twin a fost mai rapidă decât F850GS și decât Tiger 800 – chiar dacă noi aveam pe mână versiunea Adventure Sports – cea mai grea motocicletă din test. Pe lângă capacitatea cilindrică, vor fi acele opțiuni de confort, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla cu prețul – pentru că display-urile TFT și tehnologiile de acest gen costă. Și-ar mai fi ceva: e o tendință cu motocicletele adventure – de la an la an, de la versiune la versiune, devin mai grele. Sperăm ca Africa Twin să nu ia prea multe kilograme cu acest update. 

Urmărește filmele noastre cu Africa Twin:

Probabil că Honda nu va schimba prea multe la design și la ciclistică – nici n-ar avea de ce, Africa Twin arată foarte bine și se pilotează excelent. Motocicleta din fotografia pe care-am ales-o pentru a ilustra acest articol este conceptul Enduro Sports creat de departamentul R&D Honda. Iar ce vedem pe coperta revistei japoneze este o randare, dar nu credem că Africa Twin va împrumuta farurile alungite.

Honda-africa-twin-.jpg

Cam astea ar fi zvonurile momentului și nu știm în ce măsură se vor confirma. Un lucru e clar: Honda ascultă feedback-ul din piață și vine cu îmbunătățiri, de la o generație la alta. Și-ar mai fi un zvon pe care-aș vrea să-l aud: un CRF750L. Că s-o numi Transalp sau altfel, nu mai contează. Dar cu o Africa Twin care se duce deja în 1100 de cmc, o versiune mai ușoară și mai ieftină, cu motor mai mic, n-ar suna deloc rău pentru orice pasionat de aventură. 


Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

  • Conținut Similar

    • De pemotoare.ro
      Rev’it! Defender Pro GTX e fix genul meu de costum moto: tehnc și versatil. Îl port de o jumătate de an la toate turele cu motociclet adventure, dar aventura de pe “Drumul Oaselor” este cea care m-a făcut să-i testez limitele: zile de ploaie, frig, noroaie. Căci pe vreme caldă mi-era clar c-o să fie bun la cât de mari sunt aerisirile. 
      După un an cu Clover Crossover, am tecut la Rev’it! Defender Pro GTX. Tot de la Motor-Team, importatorul celor două branduri în România. Cele două costume sunt cam la fel, de la straturi la construcție și culori, dar la o privire mai atentă vei observa că Rev’it! folosește materiale mai bune. Dar asta vine cu un preț.

      Defender Pro GTX e format dintr-un strat exterior solid și o membrană Gore-Tex. Fără membrană termică – lucru care pe mine nu mă deranjează. Ba dimpotrivă, prefer un strat termic de la un magazin de munte. Pentru zilele friguroase, de exemplu, am o bluză Mammut, iar în combinația de trei straturi (geacă, Gore-Tex, termic) și bluză de corp pot merge și la 2-3 grade fără să-mi fie frig cu acest costum. Aici se vede diferența față de Clover – la aceleași temperaturi, în aceeași configurație, îmi era frig. 
      Jacket Defender Pro GTX
      Alte observații: 
      îmi plac fermoarele mari și solide pe care le pot apuca cu mănuși.  aerisirile sunt foarte bine poziționate și te ventilezi fără probleme.  pantalonii vin in trei lungimi: short, medium, long. Am luat short și sunt cam scurți. De aici înainte voi merge pe medium.  a rămas într-o formă surprinzător de bună după noroaiele și uzura din Siberia Mai pun odată fotografia ca să vedeți în ce hal arăt
      Pe ploaie – cât e Gore-Tex-ul de eficient?
      M-am tot gândit când îmi făceam bagajul dacă e cazul să-mi mai iau costumul de ploaie sau nu. Vorba aia, scrie Gore-Tex din cap până-n picioare, e iulie-august, iar Scutariu zice că nu l-a plouat deloc anul trecut. “Hai că nu-l mai iau, ține la 1-2 ploi”. La 1-2 zile ar fi ținut, dar vreo 1.500 de km m-a plouat în continuu, cam de la granița cu Ucraina până la Moscova. Apoi am avut multe zile cu soare, dar fix când aveam nevoie mai mare de vreme bună (adică pe Drumul Oaselor) a început să mă plouă din nou – și-a ținut-o așa timp de patru zile, când ploaie măruntă, de noiembrie, când torențială, cu 6-7 grade în termometru. Frig și noroi – aproape 2.000 de km de noroi. 
      Ce-am învățat din treaba asta? Oricât ar fi Gore-Tex-ul de Gore-Tex (notă: costumul ăsta n-are Gore-Tex laminat – se spune că-i mai eficient), oricât ar fi el de garantat să țină la ploaie, după o vreme te uzi. Eu m-am udat prima oară în zona mâinilor, până la coate – acolo am niște fermoare pentru ventilație. Apoi au mai urmat alte puncte “strategice”. La fel am pățin și cu Dainese D-Explore-R Gore-Tex. 
      Totuși, nu mi-a fost frig. Odată pus stratul termic, chiar dacă simțeam umezeală, a fost bine.
      Din fericire, n-am avut nicio căzătură mai serioasă ca să-i testez rezistența la abraziune și protecțiile, dar sunt sigur că m-ar fi protejat foarte bine. 
      Prețul: 656 € – geaca, 456 € – pantalonii. Nu-i puțin, dar e un costum cu care mergi câteva sezoane, fie vară, fie iarnă, fără bătăi de cap.  
      Defender Pro GTX nu va ieși din scenă așa de repede, dar va fi acompaniat de Ridge Gore Tex – tot de la Rev’it! – Gore-Tex laminat, un look minimalist, un costum pe care-l voi folosi mai degrabă la turele pe asfalt. Sunt tare curios să văd, printre altele, care e diferența între Gore-Tex-ul laminat și membrana separată și cum e să-l porți în zile călduroase.
      Jacket Ridge GTX
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Am pus mâna pe unele dintre cele mai bune căști de adventure de pe piață. E posibil să fi ratat câteva, dar am vrut ca acest material să se bazeze în primul rând pe experiența personală. Trei dintre căștile prezentate sunt căștile pe care le-am purtat până acum, în diversele teste și călătorii: Arai Tour X4, Schubert E1 și Shark Explore-R. Celelalte două pe care le-am adus în discuție sunt Shoei Hornet X2 și Klim Krios. 
      Dar să-ncepem cu începutul: cea mai bună cască e cea care-ți vine perfect. Uită de culori, materiale, caracteristici – în primul rând trebuie să ți se potrivească pe forma capului. Doar atunci îți va oferi protecție și confort la nivelul la care a fost proiectată. Deci, înainte de-a cumpăra, trebuie să probezi foarte atent și să fii sigur că ți se potrivește. Și-acum să-ncepem, în ordine cronologică. 

      Shark Explore-R:  e prima cască adventure și e, de fapt, o cască integrală cu cioc. E o Vision R (cască de touring), căreia poți să-i dai jos viziera și să-i pui ochelari și cozoroc. Ce-mi place: este comodă, te izolează bine termic și fonic și e foarte versatilă: are un windstopper în gulerul detașabil, ochelari de soare rabatabili și poate fi purtată în trei moduri. Ce nu-mi place: nu e bine-ventilată pentru off-road, ochelarii integrati sunt de proastă calitate, iar atunci când pui ochelarii de enduro, câmpul vizual se îngustează foarte mult. Importatorul Shark în România este Motor-Team.

      Schuberth E1: e casca pe care-am folosit-o cel mai mult în călătoriile mele. La fel ca Shark, este o cască de touring, cu cozoroc. De fapt, este un C3 Pro. Ce-mi place: probabil cel mai plăcut interior folosit vreodată la o cască – arată la fel de bine după foarte multe spălări și este comfortabil. Ochelarii de soare sunt de bună-calitate, iar gulerul este făcut dintr-un material foarte rezistent – o poți lăsa oriunde. Este silentioasă. Este o cască de touring veritabilă. Ce nu-mi place: nu e suficient de bine ventilată, pinlock-ul este de proastă calitate, la fel si vizierele sau mecanismul de blocare a vizierei. Mecanismul de glisare a ochelarilor s-a stricat. Se simte grea pe cap. Am cumpărat-o de la United Motors. 

      Arai Tour X4: am cumpărat-o recent și am reușit s-o port doar două zile până la data redactării acestui articol. De aceea nu am foarte multe de spus despre ea. Îmi place că se simte foarte ușoară pe cap, că e bine-ventilată, îmi place calitatea materialelor. Ce nu-mi place, până acum: sistemul de schimbare a vizierei e greoi. Importatorul Arai în România e Dual Motors. 

      Mai multe detalii și informații despre aceste căști, în filmul de mai jos. Poate fi urmărit aici sau pe canalul de YouTube. 
      [embedded content]
      Shoei Hornet X2 – din păcate, nu pot purta Shoei. Sau, cel puțin, n-am putut purta niciunul dintre modelele încercate – nu se potrivesc cu forma capului meu. Dar posesorul acestei căști mi-a spus că e foarte mulțumit de ea și că este cea mai confortabilă cască pe care-a purtat-o până acum. Și-l cred pe cuvânt. Casca pe care-o vedeti in video este de la Motor-Team. 

      Klim Krios – e o cască foarte ușoară, cea mai ușoară din acest grup și este construită din carbon. Totodată, este foarte ventilată – așa de ventilată că nu poți închide priza de aer din bărbie. Probabil că nu este foarte plăcut iarna, dar cei de la Klim au lansat Krios Pro, care va ajunge în scurt timp și în România. Krios Pro vine cu mai multe update-uri, printre care și un sistem de închidere a aerisirii frontale. Importatorul Klim în România este Motor Inn. 

      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Ai un superbike și vrei să intri pe circuit? Atunci ai nevoie de o cască de top. Am dat o tură pe la magazinele moto și am strâns cele mai bune căști de pe piață: AGV Pista, AGV Corsa, Schuberth SR2, Arai RX-7V, Shoei X-Spirit III, Bell Race Star, X-Lite X803. Ei bine, ce alegem? 
      Și, mai mult, cu ce e specială o cască de curse și cu ce e diferită față de una de stradă? De ce nu e bine să folosești așa ceva pe o motocicletă naked, oricât ai fi de tentant. Cum se probează? Ce caracteristici trebuie să aibă o cască de calitate? În acest film am încercat să vă răspundem la cât mai multe întrebări. 

      Filmul poate fi urmărit în fereastra de mai jos sau direct pe canalul nostru de YouTube, unde vă invităm să vă abonați. 
      [embedded content]
      Unde găsești căștile din video: Arai (Dual Motors), Shoei (mymoto, MotorTeam), Schuberth & AGV (United Motors), X-Lite (mymoto). Cât despre Bell Race Star, am împrumutat-o de la un prieten. 
      Sursa
    • De pemotoare.ro
      America de Sud, Nordkapp, GS TT, o căzătură și o mulțime de teste. Zile de vară cu 45 de grade, zile reci cu 3 grade, ploi, vânt. Costumul meu de adventure Clover Crossover 3 le-a văzut pe toate. Iată cum am trecut prin ele și ce-am învățat despre el în tot acest timp.
      Este un costum foarte bine ventilat – patru orificii de ventilație generoase pe piept, două guri de aer pe brațe, spate detașabil. Pantalonii au, la fel, câte două orificii de ventilație pentru fiecare picior. Este excelent pentru clima din România, cu veri toride. Iar când vine frigul, pui stratul de ploaie, stratul termic, și ai rezolvat-o. E potrivit pentru motociclete adventure, cu parbriz mare. Pentru că parbrizul nu te lasă să te ventilezi, pe timpul verii, și ai nevoie de guri de aerisire generoase. Și același parbriz + deflectoare de vânt și alte elemente de carenaj te ajută pe timp de iarnă. Drumul spre Nordkapp
      E un costum de vreme caldă, așadar dacă ești friguros e posibil să tremuri puțin când temperatura coboară sub 10 grade. Chiar și după ce ai pus toate straturile, tot mai simți nevoia de ceva. Este ușor. Spre deosebire de costumele foarte tehnice, cu tot felul de protecții și prețuri mari, pe care le simți ca și cum ai purta o armură medievală, Cloverul ăsta e ca un fulg. Nu-l simți. Și-s tare încântat de asta în zilele de vară. Te protejează. Chiar dacă n-are protecții grele, ține bine la trânte. Am căzut destul de urât în Peru și m-am dus târâș, pe asfalt. Zone de impact: șold, genunchi, antebraț. Nicio vânataie, doar o ușoară durere de genunchi. Cred că s-a deplasat putin protecția la piciorul stâng, un lucru frecvent la costumele din material textil Stratul de ploaie cu care e dotată geaca e extraodinar – cel mai bun de până acum. Ține și de frig – te protejează de vânt și partea tare e că poți să-l pui pe deaspura, ca pe o geacă de ploaie normală. Ceea ce ajută foarte mult, pentru că, după ce s-a oprit ploaia, îl dai jos și rămâi cu costumul uscat. L-am purtat doar pe deasupra. Cu stratul de ploaie la GS TT
      Stratul de ploaie cu care sunt dotați pantalonii nu e chiar așa de grozav. Nu e suficient de respirabil pentru gusturile mele E un costum accesibil. Prețul de listă de 525 de euro pentru geacă la Motor-Team este foarte bun. Până la urmă, e un costum cu trei straturi, pe care-l poți purta tot anul. Iar într-o lume în care echipamentul moto poate costa mai mult ca o motocicletă second hand, e foarte bine. Dar prețul ăsta mic se reflectă în materiale – nu-s neapărat proaste, dar nu se compară cu cele pe care le vei găsi pe un costum mai scump – Rev’it Defender Pro Gore-Tex, de exemplu. De aceea ți-e frig când e frig și membrana de la pantaloni nu te lasă să respiri cum trebuie. Totodată, mai apare o ață rătăcită pe la vreo cusătură și alte astfel de scăpări inofensive. Îi poți pune și airbag. N-am încercat Ingenios construit din punct de vedere al aerisirilor – ai foarte multe posibilități de configurare Raportul calitate-preț este unul bun. Așadar, dacă vrei un costum versatil, cu precădere pentru zile calde, dar pe care să-l poți folosi tot timpul anului și dacă nu vrei să cheltuiești o avere, te poți baza pe Crossover. Îl găsești la Motor-Team.

      Sursa
    • De pemotoare.ro
      Arai a lansat Renegade-V la EICMA. Este o cască dedicată posesorilor de motociclete precum Harley-Davidson sau Ducati Diavel și a fost construită în urma unei colaborări de trei ani cu americanii de la Harley. 
      Arai rămâne un brand conservator în ceea ce privește liniile. Cu toate că vine cu o “bărbie sculptată astfel încât să ofere un aspect puternic, ce seamanănă cu o față de jucător de rugby”, îți ia doar 3 secunde să-ți dai seama că e un Arai veritabil.
      Dar nu e doar aspectul bărbiei. Renegade-V se remarcă prin aerisirea eficientă. Ai patru prize de aer în partea frontală și patru guri de aerisire pe lateral, ce asigură circulația aerului. Dacă vei privi cu atenție, vei observa guri de aerisire între gât și ureche. Acestea ar fi responsabile cu evacuarea aerului cald din interior.
      Din punct de vedere al confortului, în general, este foarte important să te asiguri că viitoarea ta cască a fost gândită pentru tipul de motocicletă pe care o folosești. O cască sport pe un chopper nu va fi prea eficientă, de exemplu, pentru că poziția de mers pentru care a fost gândită e diferită.
      Noua cască Arai vine cu pinlock, căptușeală detașabilă, buzunare pentru sistemul de comunicație și curea cu Double-D ring.
      Prețul – 2.745 de lei dacă optezi pentru o variantă monocoloră și 3.165 de lei pentru variantele colorate. Importatorul Arai în România este Dual-Motors. 
      Sursa
×