Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    58
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    14.067

Balchik - Ziua a-II-a - "Numai 3 kilometri" - duminică 29 april 2012

Autentifica-te  
Motanyc

346 vizualizări

  
IMG_6600.JPG    Cu toate că ne-am pus la somn târziu, după o zi întreagă de călărit, obosiți nevoie mare, am reușit să ne trezim până în 11. Știu că nu mai e dimineață, dar uneori e devreme pentru un week-end.
    Duşaţi, spălaţi, echipaţi, ieşim în oraş, mânaţi de la spate de foame, să căutăm un loc drăguţ unde să dejunăm, de prânz.
    Căluţul e şi el somnoros, dar se trezeşte la apropierea noastră. Il mângâi uşor pe coamă şi-l linştesc, deocamdată nu călărim, mai poate dormi în voia cea bună.

    Coborâm pantele abrupte ale Balchik-ului îndreptându-ne către apă, căutăm să mâncăm la o terasă pe faleză, unde ne poate atinge briza mării.
IMG_6609.JPG
  
După puţin învârtit în sus şi-n jos pe faleza unică a Balchik-ului, cedăm nevoii imperioase de a mânca, şi alegem o terasă unde observăm că lumea se cam înghesuie, şi se vorbeşte română. Nu că nu s-ar vorbi şi la alte terase, căci toate au un mesaj clar: "Bine aţi venit dragi prieteni români". Nemaivorbind că toate meniurile conţin şi limba română, şi bineînţeles, se acceptă şi lei.
  

Aşa cum am mai spus, alegem "Old boat", pentru că e plină, semn că mâncarea e bună, şi patroana reuşeşte să ne convingă să alegem "Barca Veche", doar vrem să mâncăm, nu să navigăm pe mare.

IMG_6619.JPG

    Dacă tot am venit la mare, chipurile de 1 Mai, să ne încadrăm în peisaj şi să mâncăm specific pescăresc. Răsfoind meniul foarte bogat şi plin de diverse feluri de mâncare, ochii mi se opresc asupra unui lavrachi, şi-mi aduc aminte cu câtă ardoare şi poftă, pronunţa 'Luna' cuvântul 'lavrachi', peştele ei favorit. Retrăiesc cu plăcere clipele din 'Geamandura' şi mă hotărăsc asupra lavrachi-ului. Lina păstrează specificul, dar ca să nu comandăm la fel, hotărăşte să savureze un somon la gratar.
    Trebuie să mulţumim respectuos bucătarului de la "Barca Veche", peştii au fost excelenţi, şi gătiţi atât de gustos, încât aproape nici oasele nu le-am mai lăsat în farfurie.
IMG_6630.JPG    Cu burţile pline, încântaţi de calitatea serviciilor de la "Old Boat", ne continuăm plimbarea, agale, pe faleza Balchik-ului, pe sub pomii fără soţ, îndreptându-ne spre ceea ce părea a fi "Cuibul liniştit", vila de vară a Reginei Maria, propunându-ne pentru astăzi să vizităm domeniile Regniei Mamă a României.
    Pentru cine nu ştie, Balchik-ul, împreună cu restul Cadrilaterului, intra în componenţa Regatului României, din 1913, după al doilea război balcanic. Cadrilaterul a fost redobândit de Bulgaria în 1940 odată cu cel de-al doilea răboi mondial.
    Grădinile Reginei Maria sunt unice în Europa, şi sunt opera Reginei însăşi, o mare iubitoare de flori şi plante exotice. Locul în sine, grădinile pline de verdeaţă şi flori, cu alei labirintice, liniştea şi umbra oferită de vile şi curţile alăturate, toate duc către o stare de relaxare şi împăcare. Nici nu e de mirare, că marii artişti plastici ai vremii, erau mereu prezenţi printre invitaţii Reginei. Balchik-ul, cu domeniile regale, devenise un Mecca a artiştilor, care îşi găseau deseori inspiraţia pe aleile domeniului de la Balchik.
IMG_6643.JPGIMG_6642.JPG

    Ne pierdem şi noi în visare, plimbându-ne şi admirând splendoarea locului. Păşim agale pe aleile umbrite şi răcorite cu fântâni şi izvoare, unde soarele şi umbra duc o luptă continuă pentru fiecare bucăţică de sol.

IMG_6663.JPGIMG_6658.JPG


IMG_6703.JPGIMG_6665.JPG


IMG_6713.JPGIMG_6709.JPG


IMG_6722.JPG    Ne trezim în apropiere de vila Rândunica, unde observăm oarece aglomeraţie. Degustare gratuită de vinuri. Aici poposim şi noi, şi după ce degustăm două soiuri, alegem să luăm o sticlă, pentru mai târziu, care chipurile ar avea 60 de ani vechime. Praful şi ceara de pe sticlă ar putea convinge, însă preţul, 10 leva, cam spune altceva. Totuşi vinul e bun, l-am degustat, aşa că punem sticla la rucsac pentru diseară la cină.

    Ne mai învârtim pe lângă cactuşi, plante exotice, havuzuri răcoritoare, în cele din urmă părăsim grădinile, plăcuţi impresionaţi, şi plecăm spre hotel, să luăm căluţul şi să prindem ceva plajă, nu înainte de a ne răcori cu câte o îngheţată mare şi delicioasă.

    Aşadar, ne punem costumele de baie, luăm câte un prosop, izoprene, cască şi mănuşi şi pornim, călare, spre Albena, staţiunea din apropiere, recunoscută pentru plaja cu nisip fin.

IMG_6740.JPGIMG_6738.JPG

    Ne bucurăm de soare, însă nu şi de apă. Dacă aş spune că era rece aş jicni orice frigider care se respectă, era insuportabil de rece, mă mir că nu se vedeau cuburile de gheaţă. Aşadar ne relaxăm citind şi stând la soare.

gust_de_libertate.jpg

    Aproape de şapte, umbrele se lungesc şi încet încet cuceresc plaja. Când soarele nu te bate direct să te încălzească, ne dăm seama că încă e aprilie, şi statul în chiloţi la umbră nu are nimic interesant. Aşadar, pe căluţ, înapoi la hotel. Pe drum, doar 5 km, ne dăm seama că e o ţâră friguţ, aşa că la hotel punem gecile pe noi şi hotărâm să mergem la Dalboka, o crescătorie de midii, ni s-a recomandat să nu o ratăm.

    Căştile pe cap, o întrebare scurtă la recepţie despre direcţie. "La 3 km de Kavarna, care-i după Balchik, drumul spre România". Bun, deci aproape, haidem la drum.
    După 17 km încep să-mi pun întrebări, aşa departe o fi!? Vedem un indicator cu Kavarna, dar tot departe pare. Burta cere umplută, deja am mers cam multişor, îi dăm înainte. Noaptea s-a lăsat, frigul începe să se instaleze, dăm de Kavarna, da în ce direcţie-i Dalboka? Ioana doarme bine mersi în camera de hotel. Ce rost avea s-o trezesc pentru 3 km??? Întrebăm nişte puştoaice care par a rupe ceva engleză, dar nu ştiu să ne spună direcţia. Singura care vorbea engleză ne trimite înainte, apoi dreapta, cam la 3 km. Iar 3 km??? O fi însemnând ceva expresia "3 km". După ce vorbitoarea de engleză schimbă câteva cuvinte cu celelalte două puştoaice, şi află de intenţiile noastre, auzim, la unison un "aaaa" convins din 3 piepturi tinere, şi vedem pe faţa lor cum se luminează.
    Mă bucur nespus că au înţeles ce vrem, şi deja zâmbesc; puţin cam pripit, căci faţa imi pica, cu un zgomot mai mare decât viziera închisă cu viteză, când văd trei braţe in direcţii total opuse. Una zice înainte, una să întoarcem, una ne trimitea în parc. Lina începe să râdă în spate, eu le trimit pe coclauri pe fetele cu bune intenţii şi-i dau înainte.
    Văd un peco, opresc, întrebăm direcţii. "Out of town, turn right, 3 km". Bă să-i bag, am făcut deja 30 km, tot 3 mai am? Omul părea serios, aşa că ieşim din oraş şi vedem semn cu Dalboka 7 km. Eeeeexact 3 km.
    Ajungem, destul de târziu, la ferma de midii, pe drumuri bulgăreşti, iar ferma e lângă apă, doar deh, creşte midii Motanyce, nu oi; se coboară pe un drum cu o singură bandă şi atât de abrupt că deja îmi făceam probleme pentru drumul de întors. Nu-i nimic, îmi zic, acu să-l vedem pe Yggdrasil, doar e un armăsar în toată regula, făcut pentru astfel de drumuri.

IMG_6769.JPG    Avem noroc şi restaurantul terasă a fermei e încă deschis şi se mai serveşte, aşa că ne aşezăm la o masă şi ne uităm pe meniul cu diverse feluri de mâncare, toate făcute din midii. Aplicăm aceeaşi regulă, comandăm două feluri principale: 'Midii a la Burgas' - midii cu orez şi eu aleg 'Midii în sos picant la tigaie'. Primesc o oală mare şi plină cu midii întregi, adică cu scoică cu tot. La ce foame am avut, am suferit rău pigulind la cele scoici, şi uitându-mă cu ce poftă se înfrupta Lina din porţia ei. Noroc că mi-a trecut prin cap să comand şi nişte aperitive: midii la grătar, midiii afumate şi midii pane. Aş fi vrut eu şi un melc de mare, dar se terminaseră, aşa că m-am mulţumit cu midii garnisate cu midii, la felul principal midii. Mâncărurile foarte gustoase, nimic de zis, doar că foamea mă zorea, iar scoicile mă păcăleau, multe fiind goale, rămânându-mi doar să ling sosul de pe ele.

    E noapte, spre 11, s-a lăsat frigul şi ne aşteaptă un drum de 40, 40+ km,aaaa, pardon, doar 3 km. Plecăm încet, odată cu ultimii oameni de la terasă, şi luăm în piept, cu avânt, urcuşul abrupt care ne scoate de la fermă. Yggdrasil, armăsarul, trage liniştit şi nu-şi face griji, deşi farul bate undeva spre lună, iar drumul e foarte prost, rinichii noştri o pot confirma. Acum înţeleg de ce alţi turişti lăsau maşinile sus, şi coborau la pas. Totuşi căluţul şi-a făcut cu prisosinţă datoria şi m-a făcut mândru de el.

    Ne întoarcem spre Balchik, puţin îngheţaţi, avem noi gecile, dar prin blugi cam bate vântul, şi genunchii se revoltă, aşa că mergem uşor la trap, să ne mai mângâie din aburul revărsat de respiraţia caldă a murgului.

    Leg căluţul în acelaşi loc, sub balconul nostru şi la lumină, aşa cum ne-au indicat gazdele, şi ne încălzim cu vinul roşu luat de la "Rândunica", chipurile de 60 de ani. Somnul ne îmbie, odată cu căldura ce ne-o pompează vinul în vene, şi ne târâm spre paturi, în noaptea tăcută, într-un oraş deja adormit.


Noapte bună îţi urăm,
oraş adormit.
9153600733300861767-1965580722985659702?


Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×