ziua a patra a calatoriei a fost cea mai frumoasa de pana acum. am vazut locuri si am trait senzatii…
am plecat din constanta putin inaintea pranzului. ovidiu-mihai kogalniceanu- targusor. in timpul noptii s-a pornit un vant care a batut toata ziua. ne-a insotit pana la galati. nu stiu de ce, el tot batea din lateral, probabil nu era deloc de acord cu traseul ales de noi. l-am lasat sa ne inghionteasca ba la dreapta ba la stanga si ne-am facut ca nu intelegem “unde bate” el. pe harta mea, in triunghiul format intre satele targusor, cheia si gura dobrogei, figurau ceva pesteri, niste chei si un monument. am zis ca merita sa vedem cu ochii nostri cum arata zona si ce e interesant de vazut. si foarte bine am facut!
artur tot avea o fantezie cu branza de la stana. sa mancam o branza direct de la o stana. cu paine. si rosii. o idee chiar buna…inainte de intrarea in targusor, am vazut ceea ce parea a fi o stana. am oprit si am intrat in vorba cu cel ce parea a fi ciobanul de serviciu. am aflat ca nu e nici o stana acolo, si ca el nu e cioban ci paznic. asadar nici urma de branza pentru artur. am stat totusi de vorba cu el pret de vreo jumatate de ceas, ocazie cu care am aflat ca in sat ar fi un centru de colectare lapte si ca am putea cere acolo ceva branza. ne-a mai povestit cum pe vremuri un boier local, mare om de afaceri, a insistat sa aduca si la el pe mosie calea ferata, pentru a putea incarca direct in vagoane cerealele. cam la fel cum acum demnitarii asfalteaza strada unde locuiesc ei, rude ale lor, sau vreo amanta plebee. e o imbinare a utilului cu placutul, o imbinare a interesului personal cu cel public. ar trebui sa incurajam demnitarii din bucuresti, spre exemplu, sa isi gaseasca amante din dorohoi. in scurt timp am avea autostrada bucuresti-dorohoi. tot la intrarea in sat mai sta in picioare cladirea in care se afla rezervorul cu apa, care aproviziona locomotiva cu abur. din cand in cand, dupa cum ne-a zis paznicul, localnicii care isi mai fac ba o soba, ba un gratar in curte, vin si scot caramida de la baza cladirii. indraznesc sa aproximez ca primul sau al doilea satean care va veni dupa caramida va ajunge foarte faimos. toata tara va afla de el de la televizor. parca si vad crainica spunand: un barbat a murit astazi, ingropat sub o cladire. oricum el se va sacrifica pentru ceilalti. pentru ca odata daramata, nu va mai fi nici un pericol. vom merge apoi cu totii “la luat de caramizi”…
cine vrea sa faca ceva cu adevarat deosebit intr-o zi a concediului la mare, sa vina aici. aici- adica unde va voi povesti imediat.
imediat dupa calea ferata se face un drum la dreapta, drum alb de piatra. dupa vreo cinci kilometri veti ajunge la manastirea sf casian. complexul domina intreaga zona, e construit pe un varf de deal. privind de departe ai putea crede ca esti undeva in italia si ca te indrepti catre o abatie dominicana. noua ne era foame, arturi visa branza… speram sa ajungem la manastire si acolo cineva sa zica: ati ajuns taman cand noi punem masa, poftiti si voi. ne-a intampinat linistea. si pacea. si doi baieti de prin nordul moldovei, care muncesc acolo. nu a zis nimeni nimic de masa… hmmm, o fi inca devreme, am gandit.
am plecat sa vizitam pestera. pe o placuta scria ca avem de mers 500m. cred ca acolo metrul are o alta lungime, pentru ca am mers mult mai mult. peisajul initial semana cu cel din grecia, apoi brusc ne-am crezut in bucegi. fara exagerare. drumul pana la pestera a fost o surpriza neasteptata. deosebit de frumos. dupa ce am urcat o scara metalica subreda, exact atat ca trebuia, am ajuns in pestera. nimic spectaculos pana aici. mai erau ceva turisti. lumea vine, urca pe scara de fier, face trei poze si pleaca acasa. “isn’t that nice! but it’s wrooooong!”
nu asa se face. atat in dreapta cat si in stanga, doua culoare inguste si intunecate pornesc catre inima muntelui. de aici si numele de pestera. nu e vorba de o grota, ci de o pestera. culoarul din stanga merge usor ascendent aproximativ 5 metri, nu prea poti sa stain in picioare. inainte de a se infunda, din el se face o firida in dreapta, cam de 70cm inaltime. intri in firida si faci stanga. de aici mai poti urca aproximativ 4 metri. e placut. si liniste. si intuneric. pe jos mai sunt catva lumanari stinse. am aprins una, am stat putin si apoi am plecat catre iesire. mai venisera doua grupuri de turisti. facusera pozele de rigoare si acum se pregateau sa plece. nu statusera mai mult de 2 minute. i-am luat direct: ati fost si sus in dormitor? evident, nu fusesera. i-am luat de manuta si i-am dus pana la lumanare. acolo le-am povestit ca pustnicul care a trait aici nu dormea la intrare, de frica animalelor si a frigului, ci se retragea aici, in capatul tunelului. evident bateam campii, improvizam. eram ca si ei, pentru prima data in pestera, dar ma purtam de parca pestera era locul meu de joaca, sau subiectul tezei de doctorat. whatever. inainte de plecare le-am explicat ca traditia cere ca odata ajuns in captul culoarului, sa aprinzi o lumanare, astfel incat cei ce vor veni dupa tine, sa aiba totusi o luminita care sa ii ajute in intuneric. “e un gest cu o incarcatura simbolic-crestina” le-am zis. asta le-a placut cel mai mult. evident ca nu exista o astfel de traditie, dar ma bucur pentru ca i-am imbogatit cu o poveste, in amintirea lor calatoria la sf casian, va avea si o aroma de un romantism mai gotic asa…
cum ar fi ca peste cativa ani, cand voi reveni in pestera sf casian, cineva sa-mi spuna ca aici exista o traditie de sute de ani… sa aprinzi o lumanare, o luminita crestina in intunericul taios al pesterii…
cum ar fi sa fii singurul care stie ca a nascut o traditie…
culoarul din dreapta, asta e o alta poveste. aici chiar ai nevoie de curaj. am inaintat aproximativ 15 metri, dar de cateva ori m-am strecurat printr-un spatiu atat de stramt incat atingeam cu nasul zidul umed din fata. stand pe o parte, in genunchi. habar nu am cat de lunga e de fapt pestera. you google it…
am iesit si ne-am intors la cei doi muncitori. ne-au spus ca sunt din saveni, o localitate aproape de prut, in nordul moldovei. le-am spus ca daca au ceva de transmis acasa, noi putem juca rolul postasului, pentru ca vom trece probabil prin saveni. au refuzat. au mobile. eu, in locul lor as fi scris o scrisoare. ar fi fost mai frumos. “dragii mei, primind aceasta scrisoare, veti fi stiind despre mine ca sunt bine…”
artur cand e flamand, i se citeste pe fata. acum pe fata lui se citea ca mai are doar o liniuta la baterie. am adus eu vorba asa de o masa la manastire dar muncitorii au zis ca sunt doar cativa calugari. am dedus ca asta inseamna: no food for you.
am baut de la izvor cate un litru de apa. si acum cu burtile temporar pline am plecat rapido, catre sat. nu am gasit nicio fabrica de branza. dar cica doctorul veterinar vinde. doctorul veterinar nu era acasa. apoi trezit de zgomotul cainilor a iesit cineva din casa. am aflat ca aia nu era casa doctorului si ca doctorul nici nu vinde nicio branza. artur palpaia slab. am intrat in primul magazin din cetrul satului. am luat rosii, branza si paine. si 5 carnati pt artur. eu tot insistam ca e mult prea multa mancare, dar stii cum e omul cand i-e foame…
nimic din ce am cumparat nu era de acolo. rosii de supermarket, branza la fel, paine din aia de rezista 3 saptamani… capitalism.
inainte ca artur sa se inchida de tot am reusit sa ajungem chiar la intrarea in cheile dobrogei. asa o masa mai rar. pe iarba, la umbra, trecea si un rausor pe acolo… in loc de farfurii coaja de paine desfacuta. steagurile de pe motociclete fluturau. viata e frumoasa.
dar cheile dobrogei sunt si ele frumoase. le gasiti intre targusor si cheia. nu au mai mult de un kilometru, dar sunt spectaculoase. cred ca s-au filmat si ceva filme aici, poate si drumul oaselor din seria margelatu.
la iesirea din chei va puteti umple sticlele cu o apa foarte buna si rece.
era deja cam tarziu si noi nu prea ne indepartasem de constanta. pana la tulcea am inteles ca aceasta va fi o zi a extremelor. extrem de frumos incepuse si extrem de prost a continuat.
din cauza drumurilor. intre doua capitale de judet. in plin sezon turistic, drumul intre constanta si tulcea e in lucru. sa presupunem ca ai de sapat o gradina. cum faci? incepi dintr-un colt si usor usor sapi toata gradina. idiotii care sunt platiti ca sa repare drumul asta s-au gandit sa sape aici un rand, acolo un rand, dincolo alt rand. pe scurt drumul este de tot rahatul. sunt 3 sau patru portiuni de cate 5, 6 kilometri in care nu prea vezi la mai mult de 20 de metri in fata, din cauza prafului. pe jos este pietris, dar din acela mare, cu pietre cat pumnul. cu masina e un cosmar, dar cu motorul este tortura. la un moment dat am vazut si un panou din care reiesea ca lucrarile trebuiau terminate deja. din ce am intrebat si noi pe acolo se pare ca drumul va fi gata prin 2014. daca esti un turist strain, trebuie sa fii intruchiparea prostiei sau un masochist extrem ca sa revii pe meleagurile astea. cred ca de fapt intentia hotilor de la conducere este de a nu atrage turistii in romania. probabil sunt sedinte de guvern cu titlul: “ce naiba sa mai facem ca sa nu mai vina nimeni niciodata aici. si cum sa facem sa ne batem joc de romani, pe banii lor evident”. pe vremuri politicienii furau toti banii pt infrastructura. acum nu mai fura chiar tot, o parte este investita intr-un program bine pus la punct de bataie de joc.
era sa cad de cateva ori.
cu siguranta ministrii nostri m-ar fi sunat sa-mi spuna ca isi cer scuze pt disconfort. exact asta scria pe un panou: ne cerem scuze pentru discomfort. ce mi-as dori sa-mi cer scuze dupa ce le-as taia 3 membre…
in concluzie: nu aveti ce cauta pe drumul dintre constanta si tulcea. pana prin 2014.
dar sa ne intoarcem la lucruri serioase.
tulcea e si el un oras. am intrat in vorba cu mihai, un localnic cu care nu intra nimeni niciodata in vorba. nici ceilalti localnici. mie mi-a placut de el. am vorbit de pretul apartamentelor, de fetele din tulcea si am si invatat ceva de la el: “fata, fata, buna/ nu vrei o guma?” nu e cea mai reusita rima, dar…
ne-ar fi placut sa ajungem la sulina, dar poate ajungeti voi in locul nostru. sa o salutati pe sulina.
tulcea-galati. un drum superb, virajat, destul de liber, asfalt bun. o placere pt motocicleta. ne grabeam putin pentru ca nu stiam la cat e ultimul bac spre galati. nimic nu prevestea ceea ce urma sa se intample…
(va urma)