Jump to content
  • entries
    1,658
  • comments
    0
  • views
    85,287

Cronica Endurocross – Campionatul Național – Etapa II – Secas, Brazii 25.05.2019


FRM

298 views

Image_54A II-a etapa de Endurocross din Campionatul National a avut loc la finalul saptamanii trecute in localitatea Secas, comuna Brazii, judetul Arad. Etapa a fost organizata de clubul Lion Racing Team Sebis sambata, 25 mai 2019.

Au concurat clasele:  A, Veterani, B, C si Fete; QUAD-A și C; ATV-A și C.

La start s-au aliniat peste 60 de sportivi pe un traseu care a imbinat viteza cu tehnica si obstacolele moderate. Organizarea a fost una deosebită, meritând menționat aici sprijinul și realul interes al autorităților locale.

Clasa PRO a fost castigata de Andrei Nicusor de la CSU Stiinta Bucuresti. Cel mai bun Veteran a fost Gagyi Peter de la clubul Master Bike Cluj.

Ilyes Zakord Szilveszter (Master Bike Cluj), s-a impus la clasa Expert, iar Novanc Florin Nicu (Lion Racing Team Sebis), este cel mai bun sportiv al clasei Hobby.

Image_68Cel mai bun la clasa Quad Pro este Mocuta Razvan Andrei de la clubul Lion Racing Team, acesta oferindu-ne împreună cu Sebastian Bodea de la Quad Club Timișoara un final de infarct. Cu doar câțiva metri înainte de final Sebastian Bodea rămâne fără benzină și secundele pierdute cu trecerea pe rezervă se dovedesc suficiente pentru a fi ajuns si intrecut de Răzvan, care îl învinge astfel pe campionul en-titre al clasei.

Tot de la clubul Lion Racing Team se impune la clasa Hobby Iacob Denis.

Lungu Radu Mihai (ATH Racing Floresti), incheie primul cele 7 ture la clasa ATV Pro, iar Okrosi Istvan (Persistent Enduro Team Cetariu), castiga la clasa Hobby.

Rezultatele CNIR Endurocross Etapa II sunt disponibile aici.

Image_270Iată în continuare câteva interviuri oferite la finalul competiției de către oficialitățile locale (www.arq.ro - jurnalist Dorin Bodea):

„Ne bucurăm că localitatea Secaș, din comuna noastră Brazii, a fost din nou gazda acestui eveniment sportiv la care au participat mulți concurenți dar și localnici în calitate de spectatori, tineri sau mai în vârstă. Este o onoare pentru noi ca și comunitate să fim gazde bune și dorim ca acest sport să se desfășoare în fiecare an la Secaș. Pe această cale mulțumesc tuturor participanților și organizatorilor, lui Cătălin Mocuța și doamnei Nicoleta Olariu. Așteptăm ca anul viitor să vină aici la Secaș și mai mulți concurenți”, a spus primarul interimar al comunei Brazii, Nicușor Vesa

Image_278Promotorul acestui eveniment la Secaș, fostul primar, Ioan Vesa: „Mi-am dorit dintotdeauna ca Secașul să devină un punct de atracție turistică și sportivă, dar nu numai Secașul, ci întreaga comună Brazii, pentru că aceste locuri sunt deosebit de frumoase și merită promovate, astfel că atunci când am fost solicitat în 2017 de Cătălin Mocuța, organizatorul acestui eveniment am spus «DA», gândind acest lucru ca o oportunitate pentru promovarea acestor meleaguri frumoase. Astăzi mă bucur că din nou că suntem gazda acestui eveniment și chiar dacă nu sânt eu primar acum, m-am implicat ca persoană fizică pentru a da o mână de ajutor organizatorilor, pentru că îmi doresc ca acest eveniment să devină un BRAND al localității Secaș, satul meu natal. Este o oportunitate pentru noi toți de a promova satul românesc și de a face din comuna Brazii o comună turistică, având un potențial extraordinar în acest sens. Sunt multe locuri frumoase aici la noi, pe Valea Mădrigeștiului spre Slatina de Muraș, la Iacobini, la Buceava și Șoimuș, practic fiecare localitate are o frumusețe și un farmec aparte, iar oamenii sunt primitori și calzi. Avem câteva obiective de interes în comună cum este biserica de lemn de la Buceava-Șoimuș care este pe lista UNESCO, mai este și o moară acționată pe apă la Buceava, însă ne dorim și alte obiective de interes turistic care ar aduce plus valoare comunei”.

Urmatoarea etapa va avea loc pe 8 iunie 2019 la Plescuta in organizarea aceluiasi club Lion Racing Team.

Foto: ARQ – Stirile care te desteapta (www.arq.ro)


0 Comments


Recommended Comments

There are no comments to display.

Join the conversation

You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Add a comment...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Create New...