FSA aduce angrenaje și cockpit-uri noi în colecția de MTB
Angrenajele cu brațe tubulare din aluminiu prelucrate CNC sunt metoda prin care unii producători concurează modelele din carbon, iar FSA intră în joc cu noul angrenaj KFX. KFX înlocuiește modelele K-Force în topul gamei și arată se pare corespunzător pretențiilor.
Brațele sunt întâi forjate, apoi prelucrate final la mașina CNC. Acestea vor fi disponibile în lungimile 170 și 175 mm, folosesc ax BB39EVO și sunt compatibile cu foile FSA cu prindere direct mount. Sunt disponibile foi cu 30/32/34/36/38 de dinți și sunt toate compatibile cu transmisii SRAM și Shimano 11 și 12.
Iată câteva imagini cu prototipurile, fotografii făcute de Bikerumor acum un an în fabrică.
Semnele mici de pe braț permit alinierea perfectă la asamblarea finală. Metoda de construcție nu e nouă și a mai fost folosită de multă vreme de Cannondale la angrenajele SiSL și mai recent și de cei de la Hope Technologies într-o variantă adaptată de ei.
Angrenajul cu powermetru PowerBox primește opțiunea brațelor de aluminiu ce vine și cu o scădere a prețului. Brațele sunt din aluminiu 6061-T6 forjate la rece și e disponibil tot în lungimile 170-175 mm. Foile disponibile sunt între 30-36 și greutatea e de doar 840 g.
Brațele folosesc un design în trepte cu un capăt prelucrat CNC pentru a mai scădea din greutate.
Noile brațe Gradient din aluminiu sunt destinate bicicletelor all-mountain/gravity fiind mai groase, mai rezistente și cu o greutate de doar 628 g cu o foaie de 30t. Acestea primesc și opțiuni mai mici, foile fiind disponibile între 28-38t iar brațele în lungimile 165/170/175 mm. Sunt de asemenea compatibile cu toate sistemele 11-12 viteze și folosesc tot axul BB392EVO, ceea ce înseamnă că se potrivesc pe orice cadru exceptând fat bike-urile, dar de multe ori cu distanțiere.
Conceptul FSA ICS a fost prezentat acum câțiva ani și de atunci a fost introdus pe multe biciclete de șosea de mărci mai mari sau mai mici. Conceptul e de a împerechea un ghidon și o pipă cu un set de cuvete speciale. Cadrul trebuie adaptat și el, dar producătorii par să fie de acord cu implementarea.
Cât de curând acest lucru se va populariza și la MTB.
Design-ul implică rutarea cablurilor, cămășilor și furtunelor prin ghidon direct în pipă. Sub pipă sunt găuri care permit introducerea cablurilor în cuvete, de unde trec în cadru.
Pipa KFX folosește aluminiul forjat 3D, învelit cu carbon, pentru a forma o structură ușoară și rezistentă. Are o înclinație agresivă de 12 grade, fiind adresată celor din lumea XC.
Ghidonul KFX Flat folosește o zonă centrală ranforsată asimetrică pentru a oferi o zonă superioară complet plată. Greutatea începe de la 160 g pentru lățimea de 700 mm. Ranforsările din zona levierelor și manetelor și zonele speciale de montare a manșoanelor asigură o construcție rezistentă.
Există și opțiunea unui ghidon riser cu rutare internă pentru o compatibilitate ulterioară cu sistemul ICR. Acesta este în mod suprinzător mai ușor, cu o greutate de doar 155 g la 700 mm. Ambele ghidoane sunt disponibile și în lățimea de 760 mm.
Tija rotundă din carbon KFX întregește colecția cu un setback de 0 mm și prindere cu două șuruburi. Este dintr-o singură piesă continuă de fibră de carbon, are 181 g, lungimi de 350 și 400 mm și diametrul de 27.2 și 31.6 mm.
Grupul de all-mountain Gradient primește un ghidon și o pipă cu interfață de 35 mm. Ghidonul folosește fibra de carbon și are o greutate de 250 g, cu un rise de 20 mm și o lățime de 800 mm. Pipa e forjată 3D din aluminiu și are greutatea de 123 g la lungimea de 35 mm, fiind disponibilă și în lungimea de 50 mm.
Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Informații și imagini de pe bikerumor.com
0 Comments
Recommended Comments
There are no comments to display.
Join the conversation
You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.