Duminică seara, o mașină a fost înghițită de o groapă săpată de RADET, iar o a doua a căzut peste ea. Printr-o minune, nimeni n-a pățit nimic. Dar totul se întâmplă la patru ani de la 20 Octombrie 2015, când polițistul Gigină a murit cu motoicleta în condiții similare. Am ieșit atunci în stradă, Oprea a plecat, dar lucrările tot prost-semnalizate sunt. Patru ani, și nu suntem în stare să semnalizăm gropi ce pot fi mortale. Ce s-ar fi întâmplat dacă în groapa aia ar fi căzut o motocicletă? Oare de câți morți e nevoie ca să se schimbe ceva? 

Infrastructura deplorabilă și lucrările făcute de mântuială sunt responsabile pentru multe dintre accidentele de pe șoselele din România. Lucrări prost marcate și care durează o veșnicie, drumuri ca-n Pamir, lipsa autostrăzilor. Nu e vorba doar de disconfortul nostru. Toate cresc puternic șansele de accident, sau devin direct responsabile. Totodată, lipsa parcărilor, amplificată de lipsa de bun simț și de dreptul nescris de a-ți lăsa mașina unde vrei creează premise pentru accidente mortale. 

Pe strada Doamna Ghica din Bucurețti, aproape de intersecția cu Tunari, mașinile sunt parcate chiar și pe mijlocul drumului, între benzile de circulație, până în buza trecerii de pietoni. Venind dinspre Tunari, îți taie orice urmă de vizibilitate către sensul opus, iar dacă cineva traversează nu-l vezi. Fizic, nu ai cum. Iar trecerea de pietoni despre care vorbesc duce fix către o școală. Imaginați-vă: condiții de iarnă, cu ploaie, ceață, asfalt alunecos și un copil care aleargă spre școală. NU-l vezi.

Mi-am zis că lamentatul pe Facebook nu ajută pe nimeni, așadar am sunat la Politia Sector 2 ca să le spun despre ce e vorba. Mi-au spun că “o să vadă cum pot rezolva”, sau ceva asemnător. Am trecut la câteva ore prin același loc și nu-mi amintesc să fi văzut vreo mașină mutată, ridicată sau cu notificare în geam. Mașinile sunt zilnic acolo, de parcă ar fi ceva firesc. Ce-ar mai fi de făcut? Să sun zilnic? Să sunăm cu toții, zilnic?

Nu vreau să vă stric bucuria de ieri. O fi luat Vasilica doar 30%, dar până una-alta, noi tot în mocirlă suntem. Totul începe cu schimbarea unor oameni, dar nu se oprește acolo. Nu vreau nici să fiu un apostol al Apocalipsei, dar trebuie să ne dăm unul altuia câte-un semnal, din când în când. Altfel, vom percepe nefirescu ca firesc, indolența ca normalitate. Observ cu stupoare că ne îndreptăm spre asta. 

Sursa Foto: Ciprian Ciucu

Articol preluat de pe site-ul pemotoare.ro