Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    570
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    46.188

Importatorul Indian Motorcycles a deschis un magazin la Cluj-Napoca

Autentifica-te  
Tiberiu Troia

89 vizualizări

Devenit în ultimii ani orașul operațiunilor IT, Cluj-Napoca a urcat pe locul doi în România și în clasamentul magazinelor moto.

Magazin Indian la Cluj-Napoca

Cu mulți ani în urmă, în Cluj-Napoca exista un singur magazin moto, al firmei Motoland, deschis de prietenul meu Marcel Petrișor.

Tot Marcel a fost unul dintre primii promotori ai motociclismului în zonă, nu numai practicând, ci chiar organizând primul concurs de enduro-cros, eveniment care s-a bucurat de mult interes.

El a fost unul dintre cei care au clădit imaginea firmei KTM în România, fiind la acea oră dealer KTM, Ducati și, în cele din urmă, Yamaha.

Anii au trecut, magazinele au apărut ca ciupercile, motocicliști sau nemotocicliști s-au trezit patroni de magazine, toată lumea dând sfaturi de specialitate, chiar dacă unii nu au nici măcar permis de conducere.

Magazin Indian la Cluj-Napoca

În acest peisaj pestriț, una dintre cele mai serioase companii specializate în comercializarea de vehicule recreaționale din România, ASP Group East din București, importatoare a produselor grupului Polaris, a decis să deschidă o operațiune în Cluj-Napoca.

Începând din 2013, Indian Motorcycles este parte a grupului Polaris, iar ASP a devenit cu un an în urmă importator autorizat al motocicletelor Indian, înregistrând o creștere spectaculoasă a vânzărilor.

Magazinul recent deschis la Cluj-Napoca nu este exclusiv Indian, nici nu ar putea rezista un astfel de magazin în România, încă nu a sosit vremea.

Magazin Indian la Cluj-Napoca

În magazin pot fi găsite, comandate și achiziționate toate produsele producătorilor pe care ASP îi reprezintă în România, în primul rând Polaris, dar nu numai.

Magazinul se află la intrarea în Cluj-Napoca dinspre comuna Baciu, pe strada Transilvaniei, numărul 28, în locul fostului magazin Subaru, iar vizitatorii sunt întâmpinați cu amabilitate de Radu Felecan, om cunoscut și respectat în lumea pasionaților de ATV-uri.

În ultimul timp, drumurile m-au purtat prin Cluj, poate mai mult decât mi-aș fi dorit, dar nu am scăpat ocazia și am vizitat magazinul în care s-au vândut în primele luni de existență câteva motociclete Indian, am postat un material live și am ținut să vă împărtășesc vestea apariției acestui nou magazin. Niciodată nu sunt prea multe, cu condiția să fie operate de profesioniști.

Magazin Indian la Cluj-Napoca

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe YouTube.


Vezi articolul integral

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×