Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    710
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    30.047

Morbidelli: „Dacă nu merge mai bine în 2020, Rossi se va retrage.”

Autentifica-te  
Motobikes

48 vizualizări

Italianul de la SRT Yamaha vorbește despre echipa sa, despre coechipier și despre Valentino.

gp-di-valencia-25.jpg

Calm, liniștit, analitic – așa poate fi descris Franco Morbidelli în interviul pe care l-a acordat spaniolilor de la MotoSan, în care italo-brazilianul vorbește despre situația echipei sale, despre Fabio Quartararo, dar și despre situația pieței piloților, condiționată inevitabil de alegerea pe care o va face Rossi în legătură cu reînnoirea contractului său pentru 2021.

Referitor la așteptările sale pentru sezonul care urmează, Franco nu se încurcă în cuvinte: vrea să termine constant între primii cinci. Dar este evident cum un coechipier de nivelul lui Fabio Quartararo poate fi atât un stimulent, cât și un obstacol în calea acestor obiective.

gp-di-valencia-2.jpg

„Am avut ocazia să-l observ îndeaproape și să-l studiez și m-a ajutat foarte mult să evoluez”, explică Morbidelli. „Și chiar și Rossi și Vinales recunosc că au învățat de la el. Quartararo este un pilot foarte rapid, un mare talent. Este capabil să meargă tare imediat, ceea ce îl ajută să facă timpi foarte buni în antrenamente și să meargă bine la începutul cursei. S-a acomodat foarte rapid cu Yamaha, a găsit o setare de bază foarte bună, care îi dă încredere și a terminat sezonul într-o oarecare stare de grație.”

gp-di-valencia-3.jpg

Vorbind despre viitor, Morbidelli are idei clare: „Obiectivul meu este să merg mai bine decât în 2019. Sezonul 2020 va fi important pentru că se vor începe imediat negocierile pentru contracte. Totul depinde de mine, trebuie să reușesc să fiu rapid în cursă, cum am fost și în antrenamentele libere. Dacă voi reuși să merg bine, oportunitățile nu vor lipsi.”

Oportunități care, inevitabil, vor depinde de mișcarea trupelor în MotoGP. Cu un Vinales care s-a declarat interesat de schimbarea echipei, dar, mai ales, cu un Rossi pus în fața alegerii importante, e clar că ar putea avea loc schimbări de proporții.

gp-di-valencia-7.jpg

„Desigur, alegerea lui Rossi va condiționa diferite mișcări”, explică Franco, care îl cunoaște bine pe Doctor, antrenându-se constant la Ranch cu echipa VR46. „Lui Valentino îi place să alerge, dar vrea să fie în față, nu va continua ca să termine pe opt sau pe 10. Sezonul 2019 nu a mers cum spera și se așteaptă să meargă mai bine anul acesta. Dacă nu va fi așa, cred că se va retrage.”


Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×