Mergi la conţinut

Freerider

Autentifica-te  
  • postări
    72
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    16.010

Experiența Leogang 2019, Austria!

Autentifica-te  
freeriderro

144 vizualizări

„Niciodată nu este prea târziu”, aș spune că este mottoul după care mă ghidez uneori în viață. După o „carieră” de peste 20 de ani de mtb „obișnuit”, am observat că vreau și pot mai mult decât am făcut în trecut, sau decât credeam că pot. Astfel, în toamna lui 2018 am adăugat o nouă bicicletă la colecție, un mtb pentru enduro, și lucruri nemaipomenite au început să se întâmple. Mai mult, șansa a făcut ca tocmai în 2019 Cupa Națională de Enduro să ne ofere nu mai puțin de 7 concursuri. A fost potriveala perfectă pentru că bicicleta o folosim nu doar la plimbare ci și la concursuri. Sincronizarea a fost perfectă!

2019 a fost un sezon incredibil, nebun! Am alergat cu noul mtb peste tot prin țară, iar cele 7 concursuri din calendarul Cupei au fost obligatorii, având prioritate chiar și în fața concediului la mare „super-important” și care poate deveni subiect delicat în conversațiile cu consoarta, dacă nu rămâne inclus printre priorități. Cumva, le-am potrivit pe toate, iar anul a fost cum nu se poate mai reușit. Dar nu neapărat pentru că mă dădeam eu cu bicicleta, ci mai ales pentru că am vizitat locuri noi din țară, împreună cu familia și prietenii. Am văzut locuri foarte frumoase!

the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazilThe Epic Bikepark Leogang

Cum însă bicicleta era nouă și în căutare de senzații noi, eventual și tari de ce nu, am dat o fugă „afară”. Și unde puteam merge decât într-unul din locurile consacrate unde bicicleta este, nici mai mult, nici mai puțin, venerată. Leogang este una din cele mai cunoscute stațiuni montane din Austria, celebră pentru sporturile de iarnă. Însă vara Leogang devine The Epic Bikepark Leogang, pentru că deja de ceva vreme, stațiunea este „cotropită” vara de iubitorii disciplinei mtb gravitaționale, eduro și downhill. Traseele pentru cross country mtb sunt și de asemenea, acolo, iar cât privește cursiera, o poți folosi cu succes pentru că drumurile asfaltate din regiune sunt absolut perfecte. Însă, în adevăratul spirit austriac, administratorii zonei nu stau cu mâinile în sân și dezvoltă în continuare. Nu demult au investit încă 1 milion de euro în construirea de trasee noi.

Steinberg-Line-by-FOX-leogang.jpgSteinberg Line by FOX – Leogang

Proaspăt încheiată mini-aventura de la un alt eveniment la fel de celebru din Austria, concursul de mtb-xc Salzkammergut Trophy, în drumul spre traseele de cursieră din Dolomiți, ne-am oprit trei zile și în Leogang. Am stat la hotel Bacher, amplasat chiar prea bine, la baza pârtiei, în cazul nostru la baza gondolei pe care o foloseai pentru a coborî apoi pe oricare din traseele din bikepark.

the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil

Hotelul nu este exagerat de mare, dar e optimizat pentru pasionații de bicicletă, iar personalul este extrem de amabil. I se spune simplu “bike hotel”. La subsol ai ce vara este „camera de biciclete”, la care ai acces direct de afară. Apoi de aici, ai acces direct în cameră. Da știu, mă impresionează lucruri care la alții sunt normalitate… Mai avem „puțin” și ajungem și noi la nivelul ăsta. Nu în ultimul rând, pe acoperiș îți era oferită și piscina pentru ca totul să fie bine, după o zi „grea” la dat pe trasee.

the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil

În Leogang am sosit cu echipamentul folosit la Salzkammergut Trophy unde plouase generos și de care de nu avusesem încă timp să mă ocup. Așa că păstra incă aroma și pământul de acolo. Hotel Bacher avea însă și serviciul de spălătorie specială pentru echipamentul sporiv, contra cost desigur. Le-am dat hainele pe care aproape le credeam irecuperabile, iar înapoi le-am primit impecabile.

The Epic Bikepark Leogang este mare! Spre exemplu doar zona Riders Playground dedicată începătorilor, are 10.000 m2. Însă fiecare aspect ce ține de bicicletă este acoperit aici, indiferent că vorbim de downhilleri, freerideri și mtb-isti. Dacă te urci în gondola Asitzbahn de 8 persoane sau Steinbergbahn at Asitz de 10 persoane, vei ajunge direct la startul celor 12 trasee din parc, ce oferă niveluri de la ușor la moderat și dificil.

Matzalm-Trail-01.jpgMatzalm Trail – LeogangForsthof-Trail-leogang-01-150x150.jpg Matzalm-Trail-03-150x150.jpg Schwarzleo-Trail-leogang-01-150x150.jpg Forsthof-Trail-leogang-02-150x150.jpg

Bikepark Leogang este unul din primele și cele mai mari din Europa, și va găzdui în 2020 pentru a 2a oară, Campionatul Mondial de MTB UCI presented by Mercedes-Benz, programat să aibă loc între 4 și 6 septembrie. Dacă te tentează să încerci traseele pe care se dau profesioniștii, aici trebuie să vii.

Însă cum experiența mea gravitațională era „limitată”, am ales să nu mă aventurez pe trasee fără să le cunosc puțin mai întâi. Așa că am luat legătura cu școala Elements Outdoor Sports care nu doar te învață cum să abordezi fiecare traseu și element de pe traseu ci organizează inclusiv camp-uri și excursii.

scoala-elements-outdoorsports-leogang.jpScoala Elements Outdoorsports Leogang

David Willet a fost ghidul care m-a luat în primire, iar inițierea a fost complexă. Am început de la baza traseelor, din Riders Playground, unde David mi-a evaluat nivelul, după care am urcat cu gondola până în vârf. Cum intențiile mele nu erau să dau „shred” și să rup bicicleta și trailurile în două sau mai multe, pauzele erau dese, timp în care David povestea cum a ajuns să lucreze aici în calitate de ghid, cum e în general viața în bikepark și de ce Leogang este mecca bicicletelor. Pe scurt, este super, atunci când pasiunea ta este datul tare la vale.

the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil

Însă în bikepark mi-a plăcut nu doar pentru că ai aceste trasee construite artificial pe care te poți da doar la vale, la fel ca la schi. Găsești și trasee naturale, poteci pe care ai voie cu bicicleta. Trasee care pleacă de jos din stațiune, urcă alternând când pe drumuri forestiere, când pe poteci, până când ajungi sus unde te lasă și gondola. Odată ajuns aici, după binemeritata bere care poartă numele vârfului din zonă, o iei la vale fie pe trailurile din bikepark, fie pe alte poteci naturale cu înclinație mai mică și potrivite cam indiferent de nivelul tău, inclusiv pentru cei mici.

the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil

Dar imaginea cu adevărat impresionantă și care la noi lipșeste în general, este cea cu copiii echipați din cap până în picioare cu echipament de downhill. Ok, nu vă închipuiți că instrunctorii îi duc pe cei mici pe vârf și de acolo le dau drumul la vale. Dimpotrivă, se începe tot de jos, din zona Riders Playground, iar protecția este folositoare indiferent cât de “light” se dau cei mici.

the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil

Însă mentalitatea și sensul cuvintelor în Bikepark Leogang și în general în Vest, este alta. Nefiind încă familiarizați cu nișa gravitațională, care în Austia nu este deloc nișă, noi cuătam „family trails” pe care să se poate da întreaga familie, de la cei mici, până la cei mari indiferent de nivleul skill-ului. Însă ce ințelegeam noi prin family trails era cu totul altceva față de ce înseamnă la ei. Dacă la noi un family trail este un drum forestier domol care urcă ușor și pe care până și cei mai mici bicicliști pot merge, în „țările civilziate” family trail este o potecă de foarte bună calitate, pe care te dai la vale și de-a lungul căreia întâlnești suficient de multe elemente atent construite și dimensionate, încât să nu-ți pună probleme, dar care sunt totuși elemente, cum ar fi contapante, sărituri, tabletop-uri etc., toate trebuind abordate într-un anumit fel pentru a fi „safe”, dar și „fun”. Și pentru ca totul să fie bine, întâlnești aici în Leogang o mulțime de școli de mtb, la fel ca cele de schi și snowboard iarna.

Riders-Playground-leogang-06-150x150.jpe Riders-Playground-leogang-07-150x150.jpe Schwarzleo-Trail-leogang-02-150x150.jpg scoala-elements-outdoorsports-leogang-15

Sejurul nostru în Leogang a fost scurt și evident, n-am avut timp să mă dau pe toate traseele, insă am înțeles ce înseamnă un bikepark, reușind să le și compar cu ce avem pe la noi. Din păcate nu putem face vreo comparație. Dar ce mi-a plăcut cel mai mult este că Bikepark Leogang nu înseamnă doar „dat tare la vale”. E drept că pe asta se axează, ture epice și foarte intense la vale, pe trasee mai mult sau mai puțin tehnice, ce culminează cu cele folosite la Cupele Mondiale.

the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil

Însă locul înseamnă mult mai mult de-atât. Găsești și trasee „normale”, așa cum le înțelegem noi, numai bune pentru plimbări, totul acompaniat de inconfundabilul peisaj absolut superb al Alpilor austrieci. Ah și da, să nu uităm de curățenia impecabilă. Păstrată cum? Cu bun simț și în lipsa lui, cu amenzi. Simplu.

the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil the-epic-bikepark-leogang-foto-dan-mazil

Dar foarte important și nu trebuie uitat, în cazul în care ai de gând să dai o tură anul ăsta în The Epic Bikepark Leogang, să-ți organizezi sejurul în septembrie, pentru a profita și de super-evenimentul care va avea loc acolo, mai precis  Campionatul Mondial de MTB UCI presented by Mercedes-Benz, între 4 și 6. Așadar organizează-te și fă-ți rezervările din timp, pentru că toată lumea va fi acolo!

The post Experiența Leogang 2019, Austria! appeared first on FreeRider.


Sursa articolului - Freerider

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×