O vizită la atelierul lui Vova și noul lui Nightrain
La nici două luni de la ultimul proiect terminat de Vova, o nouă motocicletă se apropie de final, un Nightrain Fat Ass.
Indiferent dacă ai sau nu treabă, merită să faci o vizită la atelierul lui Vova, măcar odată la două-trei luni.
În afară de faptul că aproape orice motociclist și-ar dori un astfel de loc personal de joacă (ceea ce americanii numesc “Man’s cave”), aici se întâmplă câte ceva, niciodată același lucru repetat iar jucăriile sunt atât de multe, încât greu te poți concentra.
Făcusem ultima vizită cu nici două luni în urmă, când Vova termina o motocicletă superbă și credeam că va urma o perioadă de acalmie.
M-am înșelat. Vova a început lucrul la un Nightrain, cel de-al treilea din cariera sa.
Pe primul l-a vândut imediat după ce l-a terminat, cu vreo 17 ani în urmă, pe cel de-al doilea nu a putut să-l încalece, datorită unei probleme de sănătate, așa că a venit vremea celui de-al treilea.
Și pentru că își dorea de mult un Fat Ass, a luat de la firma Rick’s Motorcycles din Germania un kit de modificare pentru o anvelopă spate de 300 și a început treaba.
Cu ajutorul neprețuit a lui Cătălin, modificarea motocicletei a demarat în momentul în care am început filmarea, așa cum se întâmpla cu mulți ani în urmă la Curtea Sticlarilor.
Am asistat încercând să nu încurc pe nimeni și am urmarit etapele lucrării, cu toate că este greu să fii atent la o singură motocicletă, chiar dacă se lucrează la ea, atracțiile din atelier fiind foarte multe și diferite.
Vreo 15 motociclete în diferite stadii, vreo 5-6 mașini în lucru și cine știe câte altele demontate prin atelier, cred că nici Vova nu le mai știe.
Și, ca să nu fiu singurul privilegiat, martor al lucrării de custom românesc, am făcut plimbarea filmată prin atelier, material difuzat în emisiunea La Volan de sâmbătă 22 februarie 2020, transmisă de Digi24.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.
0 Comments
Recommended Comments
There are no comments to display.
Join the conversation
You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.