Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    846
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    42.396

MotoGP 2020 sub semnul întrebării. Se amână și etapa de la Jerez!

Autentifica-te  
Motobikes

82 vizualizări

Dorna tocmai a transmis un comunicat în care spune că Motomondialul nu va începe nici în mai, la Jerez.

motohepe.jpg

Situația din Spania este foarte gravă, cu aproape 50.000 de cazuri confirmate de Covid-19 și peste 3.600 de decese ca urmare a teribilei pandemii. În aceste condiții, era de așteptat ca etapa de la Jerez a Motomondialului, care ar fi fost, de fapt, prima a sezonului pentru clasa regină, să fie amânată, pentru că e foarte puțin probabil ca situația să se amelioreze enorm în puțin peste o lună. Amânarea este „sine die”, pentru că nu se poate ști deocamdată cum va evolua situația în Spania.

În aceste condiții, prima etapă completă de MotoGP din 2020 ar urma să fie cea de la Le Mans, din Franța, pe 15-17 mai. Dar nici în Franța situația epidemiei nu este deloc roz, cu peste 25.000 de cazuri confirmate de Covid-19 și peste 1.300 de decese. E drept că în Hexagon autoritățile au luat măsuri mai devreme și există șanse ca, într-o lună și jumătate, să se revină la o oarecare normalitate, dar rămâne problema că mulți dintre oamenii implicați în organizarea Motomondialului, de la piloți, mecanici, oameni de PR și de marketing, manageri, ingineri etc. provin din țările cele mai afectate, Italia și Spania, deci vor fi blocați în case ceva vreme de-acum încolo.

MotoGP pe www.motobikes.ro, cu sprijinul Motul România.


Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×