KindHuman’s The Don eun gravel bike candadian ieftin, cu cadru din aluminiu și vopsea personalizată gratis
Locuitorii din Toronto beneficiază de o rețea bogată de poteci pavate sau de pământ în jurul orașului, pe malul Don-ului și în parcul Don River Valley. Producătorul KindHuman Bicycles s-a inspirat din aceste împrejurimi când a creat noua bicicletă Don.
KindHuman, cu sediul în Toronto, a dorit să creeze o bicicletă perfectă pentru potecile din jurul orașului dar și pentru cei ce vor să se dea pe trasee de același gen peste tot în lume. Don trebuie să fie suficient de rezistentă pentru a supraviețui orașului și suporturilor de biciclete din mediul urban, dar suficient de ușoară pentru a fi o plăcere la pedalat. Pentru asta, KH fabrică Don în Canada din tuburi de aluminiu 7000 fabricate în Italia.
Geometria e gândită pentru stabilitate și încredere, cu un unghi al furcii de 70-72.5 grade și un unghi al tijei de șa de 74-73 de grade, în funcție de mărime. Cadrul are spațiu pentru anvelope de 700c x 42 mm și folosește ax thru de 12 x 100 și 12 x 142 mm. Cadrul are cablurile rutate intern și un dropout propriu dintr-o singură bucată, compatibil cu transmisii 1x sau 2x, cu prinderi de etrier flat mount, monobloc BB86 și prinderi pentru portbagaj și aripi.
Bicicleta completă are o greutate de 10.2 kg, ceea ce nu e foarte puțin, dar este vorba de o bicicletă construită complet manual și oferită la un preț de 1899$. În plus, ea este oferită, pentru o perioadă limitată, cu vopsea personalizată gratuit. Asta nu înseamnă că se pot adăuga elemente grafice extravagante, dar permite alegerea culorii de bază, culorii elementelor grafice și a finisării mată sau lucioasă. După ce promoția se va termina, vopseaua personalizată va fi oferită la un preț de 250$. De asemenea, se poate alege culoarea ghidolinei dar și dimensiunile ghidonului, pipei și a brațelor angrenajului.
DETALII
- Tuburi italiene din aluminiu 7000, cu diametru mare, pentru un raport excelent greutate/rigiditate
- Furcă din carbon pentru greutate redusă, confort mai bun și direcție precisă
- Geometrie modernă sloping pentru confort mai bun și manevrabilitate bună
- Ax thru de 12×100 în față și de 12×142 în spate
- Cabluri de schimbător și conducte de frână rutate intern
- Furcă cu gât conic cu rulmenți inferiori de 1.5 pentru direcție precisă
- Drop-out adaptabil, dintr-o bucată, de producție proprie
- Posibilitatea de montare a unui schimbător față de tip clamp-on pentru transmisii 2x
- Frâne pe disc cu prindere flat-mount pentru etrieri
- tijă de șa de 27.2 mm
- prinderi pentru portbagaj și aripi
- monobloc BB86
- greutate completă de 10.2 kg
- spațiu pentru anvelope de 42 mm
Don este disponibilă și poate fi comandată oricând de pe pagina producătorului.
0 Comments
Recommended Comments
There are no comments to display.
Join the conversation
You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.