Alex Marquez câștigă primul #StayAtHomeGP virtual de la Mugello
În prima cursă virtuală din 2020, organizată pe circuitul de la Mugello, în jocul oficial MotoGP 2019, pe PlayStation 4, au participat 10 piloți ai clasei mari. Diferențele de abilități sunt destul de mari între rideri, evident, dar lupta pentru victorie s-a dat între Pecco Bagnaia și Alex Marquez, cu victoria celui din urmă.
Marquez a ocupat prima treaptă a podiumului, urmat de un italian și încă un spaniol. Când o spui așa, ar putea părea că vorbim despre o cursă reală de anul trecut. Doar că acel Marquez din cazul nostru se referă la Alex, fratele mai mic al lui Marc, care se pricepe foarte bine la MotoGP 2019 pe consola PS4, iar italianul de pe doi nu este Dovi, Petrucci sau Rossi, ci Pecco Bagnaia, despre care chiar Doctorul spunea că este unul dintre cei mai pricepuți jucători pe PS4 din VR46 Academy.
Maverick Vinales a ocupat cea de-a treia treaptă a podiumului, după ce a fost doborât în primul viraj al cursei de Fabio Quartararo. Francezul a plecat din pole-position după o sesiune scurtă de calificări, de cinci minute, și părea capabil să-și adjudece victoria, dar a făcut mai multe greșeli, începând cu cea din primul viraj, când a căzut împreună cu Vinales.
Mai mulți piloți au căzut de-a lungul cursei, dar, fiind vorba de o competiție virtuală, se ridicau și reluau cursa imediat, uneori reușind să nu piardă nicio poziție în urma unei astfel de trânte, cum a fost cazul cu Bagnaia, pe final de cursă, când acesta era destul de aproape de Alex Marquez și avea încă șanse la victorie. Pecco a căzut, dar a pierdut doar 4-5 secunde și și-a păstrat poziția până la finalul cursei scurte, dar palpitante, de doar șase tururi.
Marc Marquez a plecat cu șanse minime de la început, căci primul său contact cu jocul oficial MotoGP 2019 a fost acum două zile, deci avea un minimum de antrenament. Chiar și așa, a rulat o vreme în poziția a treia, până a căzut și a fost depășit de Vinales.
Quartararo a reușit, pe final de cursă, revenind după două căzături și încă o ieșire în decor, să-i fure locul patru lui Marc Marquez, care a fost urmat de Alex Rins, Joan Mir, Miguel Oliveira, Iker Lecuona și Aleix Espargaro.
Spectacolul a fost și să-i putem urmări pe unii dintre cei mai rapizi piloți din lume cum gestionează cursa, căci îi vedeam pe toți în timp real. Marc Marquez era foarte concentrat, fratele Alex mai relaxat și foarte încrezător (se vede că se pricepe foarte bine la joc). Bagnaia și Vinales păreau și ei destul de relaxați, unul cu căști enorme, celălalt cu șapca întoarsă. Niciunul dintre ei nu a luat cursa foarte în serios, însă (poate în afară de Bagnaia și Alex Marquez), cu toții făcând glume în limba spaniolă de-a lungul cursei.
Valentino Rossi trebuia să ia parte și el la această cursă virtuală, dar s-a retras în urmă cu câteva zile, motivând că nu este un gamer foarte puternic.
E foarte probabil să vedem și alte #StayAtHomeGP în următoarele săptămâni, pe măsură ce așteptarea curselor reale se prelungește din cauza răspândirii Covid-19 în toată lumea. Cursa de astăzi poate fi văzută gratuit pe motogp.com.
0 Comments
Recommended Comments
There are no comments to display.
Join the conversation
You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.