Jump to content
  • entries
    5,684
  • comments
    0
  • views
    588,255

Maxxis a lansat noile anvelope ușoare și late de Trail/XC Aspen și Rekon 29×2.4 WT


freeriderro

164 views

Dacă până acum era greu de ales între anvelope late pentru tracțiune și înguste pentru greutate redusă, problema e pe cale să se rezolve. Noile modele din colecția Maxxis Wide Trail par să ofere ambele calități, fiind recomandate și de Nino Schurter, Kate Courtney și restul echipei SCOTT-SRAM MTB Racing Team.

Wide-Trail-XC-1024x683.jpgWide-Trail-XC-1024x683.jpg

Cum și jantele de MTB au evoluat, împreună cu ele s-au schimbat și anvelopele pentru a ține pasul. Maxxis a introdus noua colecție Wide Trail special proiectată pentru a fi montată pe jante late. Designul profită de amprenta mărită la sol fără să schimbe forma cauciucului făcându-l prea înalt sau prea balonat. Există pe piață multe opțiuni de anvelope late, dar acum ele intră în domeniul XC-ului, cu greutate mică dar dimensiune actualizată.

SCOTT-Spark-RC_wtxc-1024x683.jpgSCOTT-Spark-RC_wtxc-1024x683.jpgMaxxis-Wide-Trail-XC-tires-specs-fitmentMaxxis-Wide-Trail-XC-tires-specs-fitment

Maxxis spune că aceste anvelope sunt optimizate pentru jante cu lățimea internă de 30 mm. Ele funcționează și pe jante mai înguste, până la 25 mm, dar nu mai puțin de atât. De asemenea, trebuie ca anvelopele să încapă pe bicicletă. Multe modele de XC sunt încă destul de limitate la dimensiunea anvelopelor, în special în zona chainstay-urilor. Maxxis recomandă un spațiu de minim 6 mm în toate punctele cheie prezentate pe bicicleta Scott de mai sus. Maxxis spune că anvelopele au dimensiunea 2.4 dacă sunt umflate la 25 psi pe jantă de 30 mm, așa că elementul cheie e să fie suficient loc. Toate bicicletele din tabelul de mai sus au fost declarate compatibile cu aceste noi anvelope.

Wide-Trail-XC-10-filter-1024x922.jpgWide-Trail-XC-10-filter-1024x922.jpg

Cine are loc, poate să aleagă între Aspen sau modelul un pic mai agresiv Rekon Race. Ambele sunt disponibile în mărimea 29×2.4 WT cu carcase de 120 tpi, compus de cauciuc dual și pereți ranforsați EXO. Bineînțeles, anvelopele sunt Tubeless Ready dar greutatea e de doar 720 g pentru Aspen și de 760 g pentru Rekon Race.

Wide-Trail-XC-3-1024x683.jpgWide-Trail-XC-3-1024x683.jpg

Anvelopele vor fi disponibile din această vară la prețul de 70$ bucata. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com


Sursa: Freerider

0 Comments


Recommended Comments

There are no comments to display.

Join the conversation

You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Add a comment...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Create New...