Dynaplug Carbon Racer – cea mai ușoară sculă de vulcanizat anvelope tubelss
Noua sculă de vulcanizat anvelope tubeless Carbon Racer de la Dynaplug are o greutate cu 40% mai mică decât cea mai ușoară sculă din aluminiu Dynaplug Race, fiind conform producătorului cea mai ușoară astfel de sculă din lume. Nu mai e nevoie să se adauge greutate mare bicicletei pentru a fi pregătit în cazul unei pene, se atașează o astfel de sculă în spatele unui suport de bidon sau într-o geantă și va sta uitată acolo până când va veni vremea ei să salveze ziua. Mai mult, Cannondale a decis să includă Carbon Racer ca echipare standard pe modelele de top din gama de XC Scalpel 2021.
Faptul că anvelopele tubeless sunt mai rapide, oferă mai mult control și confort și sunt mai puțin expuse la pene e deja binecunoscut. Însă penele încă se întâmplă iar Dynaplug a câștigat renumele pentru fabricarea unora dintre cele mai bune instrumete din lume pentru reparat anvelope tubeless. Noul model Carbon Racer scade din greutate prin folosirea materialelor compozite.
În mod curios, Dynaplug Carbon Racer nu e practic construită din fibre de carbon ci dintr-un nylon întărit cu 30% fibră de sticlă, dar care oferă un aspect mat asemănător carbonului. Scula cu două capete Carbon racer are o parte mai subțire pentru șosea, ce acceptă dopuri normale și una mare pentru MTB ce acceptă dopuri Mega pentru găuri de dimensiuni considerable. În curând va fi disponibilă și o variantă specială de șosea, cu ambele capete de dimensiuni mici și probabil mai ușoară.
Toată scula cu capacele incluse în ambele capete are o greutate de doar 14 g, față de 23 g pentru modelul Racer din aluminiu. Suportul de prindere sub bidon mai adaugă 10 g pentru cei ce nu vor să transporte Carbon Racer-ul în buzunar sau geantă. Dimensiunile sculei sunt de 11 x 95 mm.
Carbon Racer va fi disponibil standard pe noile modele Cannondale, sau direct de la Dynaplug la prețul de 48$. Pachetul include scula Carbon Racer, trei capete standard, două mari de tip Megaplug și sistemul de prindere sub suportul de bidon, care se potrivește și cu modelul Racer din aluminiu.
Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Informații de pe bikerumor.com
0 Comments
Recommended Comments
There are no comments to display.
Join the conversation
You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.