Maverick Vinales a câștigat prima sa cursă a sezonului la Misano, în Marele Premiu al regiunii Emilia-Romagna. Această veste în sine nu ar fi una surprinzătoare, căci se știa că spaniolul avea un ritm de cursă excelent, dar felul în care s-a desfășurat cursa ne-a ținut cu sufletul la gură de la început la final.

Sezonul 2020 de MotoGP este unul aparte, cu siguranță. A început mai târziu, este mult mai scurt și foarte, foarte intens. Dacă adăugăm în ecuație și lipsa campionului en-titre, Marc Marquez, situația degenerează în haos. Ceea ce e excelent pentru noi, privitorii, dar ne putem imagina că e foarte stresant pentru piloți, mai ales pentru cei minim 12 (!) care au șanse clare la titlu. Cu siguranță nu a existat vreodată un sezon de Motomondial în care atât de mulți piloți să fie încă în cărți pentru titlu după opt etape disputate.

Cursa de ieri a avut atâtea turnuri imprevizibile încât era extrem de greu să ții pasul. Și, dacă weekendul trecut a fost unul de vis pentru VR46 Academy, cu Morbidelli și Bagnaia pe primele două locuri și cu mentorul lor la limita podiumului, acesta a fost unul de-a dreptul dezastruos pentru formațiunea din Tavullia, deși începuse cu mari speranțe.

Morbidelli a fost scos de pe pistă în urma căzăturii lui Aleix Espargaro, la începutul cursei, pierzând orice speranță de a lupta pentru victorie. Problema italianului a fost locul relativ slab în calificări, care l-a făcut să fie nevoit să lupte în pluton, unde se pot întâmpla foarte multe lucruri imediat după start.

La scurt timp după aceea, Rossi a căzut și el, pierzând fața motocicletei în virajul patru al circuitului său de casă. S-a ridicat și a continuat cursa, dar nu mai putea spera la mare lucru.

Pecco Bagnaia părea să confirme cotele excelente pe care le avea la casele de pariuri înainte de Misano 2 și se distanțase la conducerea cursei, cu Maverick Vinales nu foarte departe, pe urmele sale. O primă victorie pentru Pecco, pe al său Ducati Pramac, ar fi făcut furori, căci Misano este circuitul pe care oamenii de la VR46 se antrenează frecvent, cu motociclete de stradă, fiind la doi pași de casa lor. Dar, cum avea să spună Bagnaia după cursă, „sezonul acesta merg mână în mână cu ghinionul”. Italianul de la Pramac Ducati a căzut pe final de cursă, în timp ce gestiona aparent fără probleme avantajul pe care îl avea față de Vinales. Căzătura a fost complet inexplicabilă, cum declara chiar el: „Mă doare foarte tare faptul că am căzut în timp ce gestionam avantajul, dacă aș fi căzut când eram pe doi și încercam să îl prind pe cel de pe locul unu ar fi fost mai ușor de acceptat. Dar să cad în felul ăsta mă enervează foarte tare. Nu trăgeam tare, pentru că totul îmi venea foarte ușor, e o motocicletă care merge foarte tare și care are avantaje pe frânare. Putem să ne permitem să nu forțăm prea mult pe viraje. Să cad în modul acesta inexplicabil mă îngrijorează puțin pentru că nu am avut avertismente în tururile de dinainte. Să cazi fără niciun fel de avertisment e ceva greu de înțeles.”

Echipa lui Bagnaia a studiat datele după cursă și căzătura continuă să fie inexplicabilă. Conform șefului său de echipă, Cristian Gabbarini, toți parametrii erau identici cu cei din turul anterior – înclinare, viteză, accelerație etc. O ipoteză foarte plauzibilă ar fi că Bagnaia a pus roata, din pur ghinion, pe o fâșie de plastic dezlipită de pe o vizieră – acel „tear-off”, chiar când era foarte înclinat. Dacă e așa, atunci ar fi al doilea pilot Pramac Ducati care cade victimă unei astfel de bucăți de plastic, în aceeași cursă, fiind vorba așadar de un ghinion de dimensiuni epocale! Căci motivul abandonului lui Jack Miller în cursa de la Misano a fost motorul care nu mai trăgea. De ce? O fășie dezlipită de pe viziera lui Fabio Quartararo a fost aspirată în motor și a blocat aproape complet admisia motocicletei lui Miller.

Brad Binder părea să fie în plină ascensiune până în momentul în care a căzut și el. Lupta la vârf, pentru locul doi, s-a dat în cele din urmă între Joan Mir, Pol Espargaro și Fabio Quartararo. Mir a arătat un ritm ucigător pe final de cursă și și-a asigurat locul doi, iar Quartararo părea să fi făcut suficient pentru a-și rezerva a treia treaptă a podiumului. Dar francezul fusese penalizat pe final de cursă cu un „long lap”, după ce depășise de cinci ori limitele pistei, și n-a apucat să ispășească penalizarea, așa că i-au fost adăugate trei secunde la timpul total de cursă, podiumul revenindu-i astfel lui Espargaro.

Situația în campionat n-ar putea fi mai strânsă de atât, după opt etape disputate. Dovizioso este în continuare lider în clasamentul general, dar Vinales și Quartararo sunt la doar un punct de italianul de la Ducati. Joan Mir, care a avut cel mai bun parcurs dintre toți piloții în ultimele trei etape, este la doar patru puncte de Dovi. Locul opt în clasament, Miguel Oliveira, este la 25 de puncte de lider. Locul 12, Alex Rins, la 40 de puncte.

Teoretic, oricare dintre primii 12 are încă șanse clare la titlu. Dacă ar fi să numesc un favorit în acest moment, m-aș gândi în primul rând la Joan Mir. Deși nu are experiență, debutând anul trecut, merge constant, evoluează bine și motocicleta Suzuki este una dintre cele mai echilibrate de pe grilă. Dovizioso este încă la conducerea clasamentului general, dar a rămas acolo într-un concurs de împrejurări care este puțin probabil să se repete de foarte multe ori și italianul încă nu reușește să maximizeze performanțele motocicletei sale, asta în condițiile în care Bagnaia zboară cu o motocicletă (teoretic) ușor inferioară. Vinales a câștigat cursa de ieri și pare să-și revină, dar spaniolul de la Yamaha este în continuare propriul său inamic, punându-și prea multă presiune psihologică, la care nu face față. Are șanse clare la titlu, dar va trebui să meargă mai tare și mai constant decât a făcut-o până acum. Imediat după victorie, Maverick făcea semne care sugerau „haterilor” să tacă din gură. După părerea mea, astfel de semne ar trebui făcute după o victorie dominantă, în care nu a lăsat nimănui nicio șansă. Eventual după câteva victorii consecutive. Deocamdată, Maverick a primit cadou o victorie care nu era deloc sigură, în urma ghinionului lui Bagnaia. Și a ratat rezultate bune în multe alte curse în care era cotat foarte bine și unde arătase un ritm de cursă excelent. Deci, cel puțin deocamdată, „haterii” ar mai avea muniție.

Fabio Quartararo, după mine, pleacă cu a doua șansă, în urma lui Mir. Pentru că presiunea de a lupta pentru titlu își spune cuvântul și francezul face greșelile tipice unui pilot fără prea multă experiență în luptele la vârf în cea mai aprigă clasă din motociclismul viteză mondial. Mir, care a început sezonul fără presiune și pentru care titlul ar fi un bonus nesperat, e mai încrezător și face mai puține greșeli. În plus, vor urma curse pe circuite unde contează viteza pe linie dreaptă (Barcelona, Aragon) și acolo Yamaha va avea probleme.

Oricum ar fi, după ce am văzut până acum, pot fi sigur de un lucru: indiferent cine va ieși campion, sezonul 2020 va rămâne în istorie ca unul dintre cele mai atipice și mai spectaculoase sezoane nu doar din MotoGP, ci și din motorsport în general.