Specialized lansează compusul T9 pentru cauciuc, cu aderență mare și revenire lentă
Suspensia este în general principalul actor atunci când vine vorba de cum este afectată experiența ta pe poteca. Însă și anvelopele au un rol important, afectând mersul tău pe bicicleta mai mult decât doar în privința aderenței. Nu este vorba doar despre frecarea cu solul sau rezistența în timp ci vorbim și de cât de elastic este cauciucul în sine. La fel ca la suspensie, dacă revenirea e prea rapidă, roata va sări ca o minge de cauciuc.
Pentru a rezolva problema asta, Specialized a creat compusul T9 pentru un cauciuc care nu sare atât de mult.
T vine de la „thread compound”, iar cifra reprezintă nivelul de aderență și amortizare. Cu cât cifra este mai mare cu atât aderența este mai mare, iar revenirea dintr-un șoc mai înceată.
Folosind diferiți polimeri de cauciuc și aditivi, Specialized a reușit să „încetinească” compușii din cauciuc, filtrând impactul suportat de roată și vibrațiile.
Noul Specialized T9 – pentru cine este?
Dacă privim unde a folosit Specialized noul T9 ne dăm seama că este vorba de mers agresiv la vale cu bicicleta, pe trasee unde aderența și controlul contează foarte mult.
Oferit în cadrul anvelopelor Specialized pentru „gravity”, anvelopele cu T9 sunt îndreptate spre riderii care se dau mai mult la vale. T9 este în general disponibil la carcasele Grid Gravity, deși Specialized Butcher vine cu opțiunea Grid Trail și dimensiunile 29×2.3 si 2.6.
Opțiune Dual Compound
Pentru cei care doresc viteză mai mare și anvelopă cu centru mai rezistent, dar vor totuși pentru viraje aderența mare a cauciucului T9, Specialized oferă modelul Eliminator cu doi compuși – cu T7 pe centru și T9 pe margini.
0 Comments
Recommended Comments
There are no comments to display.
Join the conversation
You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.