Adio, Fausto Gresini! Managerul de echipă din MotoGP a pierdut lupta cu Covid-19
Echipa Gresini a anunțat că Fausto Gresini a pierdut lupta cu Covid-19, după două luni de chin. Italianul împlinise de curând 60 de ani.
Vestea pe care nimeni n-ar fi vrut s-o dea a apărut astăzi, aproape de ora prânzului: după aproximativ două luni de luptă cu Covid-19, Fausto Gresini ne-a părăsit, la puțin timp după ce împlinise 60 de ani.
„Noi, toți cei de la Gresini Racing”, scrie echipa sa, „suntem alături de familie, de soția Nadia și de copiii Lorenzo, Luca, Alice și Agnese… și nenumăratelor persoane care au avut ocazia să-l cunoască și să-l aprecieze.”
Lupta lui Fausto Gresini cu virusul a început în decembrie, când acesta acuza simptome de gripă și a făcut un test, care a ieșit pozitiv. Situația s-a înrăutățit rapid, Gresini fiind internat în spital pe 27 decembrie. Italianul a fost internat inițial la spitalul din Imola, fiind transferat ulterior la spitalul Carlo Alberdo Pizzardi din Bologna, într-o unitate specializată pentru tratarea pacienților cu Covid-19.
Situația s-a îmbunătățit în primele zile din 2021, medicii declarând că starea lui Fausto era încă gravă, dar stabilă. Managerul italian respira cu ajutorul unui ventilator mecanic și era sedat, situație care s-a menținut până la jumătatea lunii ianuarie. Starea lui Gresini părea să se îmbunătățească, acesta reușind să comunice cu familia prin apel video, cu ocazia zilei de naștere a fiicei sale, apoi a fost vizitat și de soție.
Pe 21 ianuarie, medicul care se ocupa de Gresini declarat că plămânii acestuia sunt grav afectați atât în urma virusului, cât și în urma unei infecții ulterioare și că nu pot să ducă suficient oxigen în sângele pacientului decât cu ajutorul unui ventilator mecanic. Apoi, pe 27 ianuarie, starea sa se îmbunătățea și mai mult: nu mai avea febră, făcea fizioterapie și era conștient.
La începutul lunii februarie, prognoza medicilor era în continuare una rezervată, în ciuda îmbunătățirilor în starea lui Fausto. Pe 16 februarie, fiul său, Lorenzo, scria că starea tatălui său s-a înrăutățit brusc și neașteptat, acesta fiind din nou în comă indusă. Plămânii săi erau foarte inflamați. Pe 18 februarie, medicul său, Nicola Cilloni spunea că Gresini este în stare critică din cauza insuficienței respiratorii. Ieri, pe 22 februarie, se anunțase prematur decesul lui Fausto, dar fiul său dezmințea știrea pe pagina sa de Facebook.
Toată lumea motociclismului sportiv este în doliu după vestea aflată astăzi. Fausto Gresini a fost un om respectat și iubit de toată lumea din padoc, fiind mentor și susținător pentru multe generații de piloți de top, printre care și regretatul Marco Simoncelli. Gresini și-a început cariera ca pilot în GP în 1983, devenind campion mondial de două ori la categoria 125 cmc, în 1985 și 1987. În 1987 a câștigat toate etapele din sezon, cu excepția ultimei, când a căzut. Recordul de 10 victorii într-un sezon la categoria 125 îi aparține și acum. Echipa Gresini a luat titluri mondiale în clasa intermediară, cu Daijiro Kato în 2001 la 250 și cu Toni Elias la Moto2 în 2010.
Odihnește-te în pace, Fausto Gresini, oriunde te-ai afla!
0 Comments
Recommended Comments
There are no comments to display.
Join the conversation
You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.