Dacă în articolul precedent am povestit despre peisajele senzaționale de-a lungul drumurilor pustii din Kotor, iată că acum schimbăm registrul și trecem la sporturi acvatice cu placa de stand up paddle, pe care am purtat-o în multe peșteri și tuneluri ascunse, dar și la câteva dintre numeroasele forturi și mânăstiri din golfurile Kotorului.

Țărmul Adriaticii este spectaculos, stâncos, cu o falie de coboară aproape vertical în adâncuri, mulți zeci de metri, fiind parcă o continuare a munților de deasupra. Marea a sculptat forme deosebite, renumitele Blue Caves, cu apă de un albastru cum eu nu am mai prins, nicăieri altundeva. Seria de Blue Caves este formată dintr-o peștera imensă, plus alte câteva mai mici, secrete, în care se poate intra doar cu un SUP, după exerciții intense de gimnastică. Peștera principala, cea faimoasa la care ajung toate bărcile cu turiști, seamănă mai mult cu o catedrală, în care natura a mutat vitraliile pe podea. Pentru că fix asta ai impresia că e sub ține, atunci când treci cu SUPul pe una dintre cele două intrări: apă adâncă, limpede, în care nisipul alb aflat la 20 de metri în adâncuri reflectă lumina de un albastru fosforescent. Fundul mării este acoperit parțial și de bolovani imenși, rămășițe ale tavanului ce acum se ridică în întuneric și din care colonia de lilieci își face simțită prezența. La o primă scufundare ai sentimentul că ești foarte mic, de parcă fiecare cotlon întunecat dintre bolovani ascunde un monstru marin. Iar de sub nivelul mării, când privești către albastrul închis al peșterii, te încearcă o oarecare teamă, deștiind ce se află dincolo de intrare. Însă, după câteva minute de acomodare, te familiarizezi cu locul și începi să observi bancurile de pești ce patrulează pereții și fundul nisipos. Iar bărcile cu turiști aduc alți oameni, dornici și ei de o baie în acest loc deosebit.

Un loc ce merită menționat în zona este Veslo Camp, într-un crâng de măslini vechi, răcoros, cu o ieșire în trepte direct în Adriatică. Este locul perfect pentru lansarea SUPurilor, dar și un pit stop ideal după tură, având niște senvișuri și o limonadă minunate, mai ales după 3 ore de padelat și snorkeling. Marea problema aici sunt prețurile, proprietarul cerând 10-20 de euro pe parcarea mașinii, în funcție, probabil, de starea de spirit pe care o are în acea zi.

Tot țărmul sudic al peninsulei este punctat de forturi vechi, austro-ungare, de pe vremea când imperiul se termina la malul mării. Cel mai faimos, Mamula, bastionul ce odată păzea intrarea în Kotor Bay, care a fost și lagăr de concentrare in Al Doilea Război mondial, acum este transformat în spa-resort de 5 stele. Ironic… În drumul spre cazare, noi am prins la apus fortul Arza. Aici mi-am dat seama prima oară că suntem în Balcani. Oriunde la vest, Arza ar fi fost un muzeu atracție turistică de prim rang. Aici, însă, este gol, lăsat de izbeliște și plin de grafiti. Există o poartă la intrare, care nu e încuiată, iar treptele vechi, fragile, îți permit să îl explorezi, cu oarecare grijă să nu pășești în locul nepotrvit. Însă tocmai parcă asta îi da un sentiment aparte, că îl poți explora și observa liber: vechea fântână, camera tunurilor, sau faptul că pe aleea pe care armamentul era adus cu mocănița, acum sunt grupuri de tineri care și-au pus corturile și ascultă muzică cubaneză în surdină. Balkanii au feelingul lor, cu care și noi parcă rezonăm, de multe ori.

Ah, da, să nu uit că fortăreața era încă păzită chiar și în ziua în care am vizitat-o noi, de cea mai fotogenică pisica din toată Lustica.

Un alt loc despre care vreau să va povestesc, înainte să ieșim din atmosfera nostalgică a fostei Yugoslavii, este tunelul în care submarinele comuniste se realimentau și erau reîncărcate. Locul este de poveste, mulți mi-au spus că de poveste de groază. Aflat la buza peninsulei, lângă cochetul sat Forte Rose, devenit și el resort de 5 stele, tunelul intră adânc, cred că vreo 50-70m, în dealul peninsulei. Este lat, iar apa clară îți permite să îi admiri pereții și podeaua, chiar până la mijlocul lungimii sale. Însă, dacă stai prost cu inima, nu cred că e locul ideal de explorat. Cam de la mijlocul tunelului, lucrurile se întunecă, apa care câțiva metri mai în spate părea îmbietoare, acum e o cerneală închisă la culoare, lumina e puțină, iar picăturile de apă ce cad din tavan te fac să te uiți peste umăr, “a fost o picătură? sau e vreun zombie comunist yugoslav, ieșit din adâncuri să mă atace?”. Către capătul tunelului, în dreapta, se deschide chiar o ușă mică de fier, parțial dărâmată, oferind o frântură de lumina către încăperile adiacente, acolo unde lucra personalul și probabi unde erau barăcile. Acolo chiar nu am avut curajul să întru, doar privind-o am simțit un fior rece pe spinare. Însă, oricum, dacă veți merge pe SUP în grup, cred că toate fricile astea ar dispărea, am înțeles că locul este chiar o destinație căutată de scafandri.

Mai jos va las cu pozele aventurii, cred că unele dintre ele descriu momentele mai bine decât cuvintele mele. Pentru toate turele descrise mai sus puteți găsi trackurile gpx pe profilul meu de strava, în perioada 21 iunie – 4 iulie 2021. Iar noi rămâne să ne auzim din nou pentru următoarele capitole ale excursiei în Muntenegru.

Sursa: Freerider