Honda NT1100: va arăta, oare, așa?
Mult a fost, puțin a mai rămas!
Honda NT1100 va fi prezentată, oficial mâine, așa că intrăm și noi în jocul anticipărilor. După cum am spus deja, ea va împărți propulsorul de 1.084 cmc cu Africa Twin, urmând a rula pe roți de 17 inch, în timp ce pentru transmisie vor exista atât o variantă clasică, cât și una automată, DCT.
sursa foto – Young Machine
Practic, așteptăm o motocicletă careia îi va plăcea să facă touring, atât timp cât drumurile rămân asfaltate, cel mai probabil cu partenera pe locul pasagerului, dar care, la o adică, ar trebui să se dovedească suficient de distractivă și atunci când este pilotată solo, ținând cont de motorizare.
Japonezii de la Young Machine au tot analizat, pare-se, clipul video lansat săptămâna trecută de Honda și au venit cu o imagine randată care ne propune un NT1100 ce reprezintă practic o evoluție a lui VFR800X Crossrunner. O motocicletă capabilă, acesta nu a avut însă niciodată suficient factor „wow”, fiind abandonat de Honda odată cu introducerea normelor Euro 5.
Așadar, dacă săptămâna trecută se vorbea despre concurența pe care noul NT1100 ar fi capabilă să o facă unor modele precum BMW R1250RT sau Kawasaki NinjaSX, iată că acum putem lua în calcul și variantele Ducati V2 sau Tracer 9GT.
Atât le-a trebuit jurnaliștilor japonezi și, hop, au sărit cu o randare!
Mâine vom pune capăt speculațiilor și vom descoperi ce poate să ne ofere una dintre cele mai așteptate motociclete ale acestui sezon.
0 Comments
Recommended Comments
There are no comments to display.
Join the conversation
You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.