Jump to content
  • entries
    1,658
  • comment
    1
  • views
    96,466

Grație clubului 4V Motorsport, Constanța devine de azi polul Rally Raid-ului românesc și est-european!


Motobikes

163 views

Constanța devine încet dar sigur unul dintre polii de interes ai sporturilor cu motor din România și din Europa de Est și va decide în acest an campionii României la rally raid.

247120499_198569655687141_85658739207024

La numai două luni de la găzduirea uneia dintre cele mai „fierbinți“ etape din actualul sezon al Campionatului Național de Rally Raid, județul Constanța se pregătește acum pentru cel mai important moment al anului în ceea ce îi privește pe pasionații de off-road.

La sfârșitul acestei săptămâni, timp de patru zile, aproape 60 de concurenți și 37 de echipaje din țară și străinătate se vor întrece prin vastele și variatele peisaje ale județului Constanța, perfecte pentru această disciplină. Îi așteaptă un total de 600 de kilometri, probe speciale foarte lungi, dar și două titluri puse la bătaie de către organizatori:

Raliul Speranței, Cupa Județeană 4V, Constanța

Etapa finală a Campionatului Național de Rally Raid al României 

Pentru prima dată, județul Constanța reușește ca după numai cinci evenimente organizate la cele mai înalte standarde în decurs de trei ani, după modelul competițiilor occidentale, să decide noul sau noii campioni ai României la Rally Raid.

245582224_1808131289372584_4172569044935

Cum arată traseul?

Pentru punerea la punct a traseului la standardele de calitate practicate în cadrul competițiilor internaționale de anvergură – Raliul Dakar, Raliul Marocului, Africa Eco Race, Silk Way Rally – a fost nevoie de zeci de zile petrecute pe teren și de câteva mii de kilometri parcurși de către organizatori,  Asociația Club Sportiv 4V Motorsport.

Rally raid-ul este un sport în care orientarea este pusă pe primul plan, chiar înaintea calităților de pilotare sau de îndemânare, ori a performanțelor motocicletei. „Road-book-ul“ (harta traseului) este unul dintre capitolele asupra cărora s-a acordat o atenție deosebită.

La acestea se adaugă oportunitatea care li se oferă practicanților de rally raid și tuturor participanților, români sau străini, care sunt dispuși să „alerge“ pe drumuri de țară, prin văi abrupte, pline cu noroi și praf, prin albii de râuri, prin lanuri de porumb și de floarea soarelui, să descopere sau să redescopere într-un mod pe cât de neconvențional, pe atât de inedit, frumusețile tărâmului dintre Dunăre și mare.

240486281_2594833010812150_9049276143810

Care a fost răspunsul sportivilor?

4V Rally Raid România și „Raliul Speranței – Cupa Județeană 4V, Constanța“ sunt două competiții în plină ascensiune. Astfel, interesul manifestat în rândul practicanților de rally raid din țară și din străinătate este unul pe măsură. Chiar dacă evoluția pandemiei și impunerea noilor restricții i-au forțat pe unii dintre participanți să își schimbe planurile în ultimul moment, numărul concurenților înscriși la start ne demonstrează că, indiferent de condiții, nevoia de adrenalină, dar mai ales calitatea întrecerii, primează când vine vorba de pasiunea pentru rally raid.

Astfel, întrecerea se va desfășura la secțiunile Auto, Moto, SSY și Quad, în timp ce participanții sunt împărțiți în clasele Profi, Promo și Discovery.

“Raliul Speranței – Cupa Județeană 4V, Constanța” este o competiție organizată de Asociația Club Sportiv 4V Motorsport cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

A cincea ediție a 4V Rally Raid România este organizată de Asociația Club Sportiv 4V Motorsport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, a Federației Române de Motociclism și a Ministerului Tineretului și Sportului.

Sponsorii evenimentului sunt: Honda Motor, Pepsi, Agrodania, GTC Autoshop, DMS Auto, La Colibe, Rul Service, Race Shop și Est Bike

Etapele de concurs vor putea fi urmărite LIVE pe pagina de Facebook 4V Rally Raid Romania.

239427791_2594351620860289_2846745579936

Iată și programul 4V Rally Raid România – 5th Edition

Joi – 21 octombrie 2021
– înscrieri,
– verificări administrative,
– verificări tehnice,
– prolog,
– conferință de presă,
– masă tradițională românească,
– briefing.

Vineri – 22 octombrie 2021
– start PS 1, lungime totală 306 km din care proba specială 292, legatura 14 km,
– briefing.

Sâmbătă – 23 octombrie 2021
– start PS 2, lungime totală 310 km din care proba specială 279 km, legatura 30,8 km,
– cina festivă.

Duminică – 24 octombrie 2021
– morning coffee,
– festivitate premiere,
– conferință de presă.


0 Comments


Recommended Comments

There are no comments to display.

Join the conversation

You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Add a comment...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Create New...