Jump to content
  • entries
    1,638
  • comment
    1
  • views
    93,988

Made in Britain: CCM Spitfire Heritage ’71, festin din titan pentru aniversarea cu numărul 50 a companiei independente


Motobikes

161 views

CCM este un nume departe de a fi relevant atunci când te referi la piața moto autohtonă, dar motocicletele britanice și-au găsit câțiva proprietari și în România. Ba chiar, acum niște ani, exista și un showroom CCM, pe care nu am ratat ocazia de a-l vizita.

bike-image-1-e1638534555643.png

Fondată în 1971 de către Alan Clews, inginer și pilot de motocross, CCM a fost timpul orientată către modelele off-road. Inițialele provin de la Clews Competition Machines, iar primele motociclete au fost construite utilizându-se o serie de cadre cumpărate de la BSA, atunci când compania își închidea porțile. Ca pentru orice mic producător, istoria a fost agitată pentru CCM, britanicii construind motociclete pentru Armata Britanică și implicit forțele NATO, echipate cu motoare Rotax. În anii 2000, CCM a utilizat motoare Suzuki și Kymco pentru o serie de motociclete supermoto și dual sport, dar ideea de a se îndrepta către piața modelelor premium a fost cea care a stabilizat compania și a adus succes afacerii. Asta după ce normele Euro 4 au încheiat producția unui promițător adventur bike.

bikes3-scaled-1.jpg

Intră în scenă CCM Spitfire, o motocicletă pentru care britanicii folosesc în prezent propulsoarele monocilindrice pe care BMW le pregătise pentru Husqvarna și care poate fi configurată într-o sumedenie de variante, de la (un fel de) supermoto la bobber. Ca și capacitate de producție CCM încă jonglează între artizanat și producție de serie, motocicletele sunt scumpe dar nu inaccesibil de scumpe, vorbind despre aproximativ 11.000 de lire sterline pentru tot ceea ce oferă Spitfire. Ok, și ce oferă Spitifire vei întreba?

– Păi, oferă acel tip de motociclism.

– Ai înnebunit complet. Care?

Moto-New.png

Păi, în primul rând vorbim despre un monocilindru și cine a folosit așa ceva în mod uzual, știe la ce ne referim. Apoi, se scoate din ecuație tot ceea ce înseamnă electronică sofisticată și se pun în loc kilograme puține și un caracter foarte agil. Vorbim și despre o grămadă de accesorii, componente și detalii customizate, pentru care ar trebui să vâri mâna adânc în buzunare, dacă ai vrea să le alegi de la unul din marile branduri. Iar elementele de carenaj, ia-le de unde nu-s… Cine are nevoie de așa ceva atunci când se dă cu motorul? Glumim puțin, desigur, dar ai prins ideea.

Iar acum să vorbim despre Heritage ’71 TI, modelul pregătit de CCM pentru a marca a cincizecea aniversare a mărcii

ccm-heritage-71-1.jpg

Ti provine desigur de la titan și se spune că este alegerea cunoscătorilor. Acest material de regulă regăsit în industria aerospațială a fost utilizat pentru cadrul trellis, complet expus privirii, dar și pentru sistemul de evacuare, despre care britanicii spun că e compus din 64 de secțiuni sudate individual. Merită menționate și scărițele Raptor, desigur, tot din titan. CCM nu s-a încurcat la suspensii, a mers pe mâna Öhlins Blackline, descrisă de producătorii suedezi drept clasică, clasică, atemporală și minimalistă.

CCM_Heritage-DETAIL_SeatCowl-V5.png

Franele Brembo, cu discuri dantelate și etrier radial și componente de la Rizoma, completează tabloul. Trebuie să menționăm și roțile cu șapte spite de la Dymag, care aduc o economie de șase kilograme în ceea ce privește masa nesuspendată. Șaua acoperită cu piele Beluga stă pe un subcadru din aluminiu prelucrat prin mașinare, care poartă semnătura lui Alan Clews, dar și un badge CCM, iar în ce privește electronica, aceasta a primit o concesie sub forma unui far adaptativ full Led.

CCM_Heritage-DETAIL_Headstock-V4.png

Toată motocicleta cântărește doar 136 de kilograme, cu toate plinurile făcute, cu 20 de kilograme mai puțin decât modelul de serie. Desigur, cu un monocilindru de 600 cmc, răcit cu lichid, capabil de 55 de cai putere și un cuplu de aproape 60 Nm, asta nu sună deloc, dar deloc rău, chiar dacă ar fi să te gândești la modelul standard de Spitfire. Nu avem un preț pentru motocicletă, dar dacă te-am făcut curios, pe site-ul CCM, britanicii te invită să le faci cunoscut interesul tău pentru Heritage ’71 TI. Singura noastră rugăminte este să le spui că acest articol te-a convins să îți comanzi una.

Ultimii ani au fost așadar foarte buni pentru CCM. Compania i-a cooptat ca amabasadori pe  Carl Fogarty și pe Dougie Lampkin, cel dintâi fiind deja onorat cu un Spitfire „Foggy Edition”. Pregătește oare CCM ceva mai potrivit și pentru cel care este de 12 ori campion mondial de trial? Deocamdată, cel care a pus la lucru serios un CCM Spitfire este actorul Mark Wahlberg, în noul său film, „Infinite”, britanicii spunând că nu a fost nevoie de altceva decât de o motocicletă de serie, pentru seria de cascadorii.

Screenshot-2021-07-07-at-14.53.34.png

 


0 Comments


Recommended Comments

There are no comments to display.

Join the conversation

You are posting as a guest. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Add a comment...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Create New...