Mergi la conţinut
  • postări
    137
  • comentarii
    2
  • vizualizări
    36.778

Adıl

Autentifica-te  
Su Shi

288 vizualizări

Sa pornim spre China deci. Viza avem, tupeu ne mai trebuie. Pentru ca in China, se stie, nu se intra decat pe bani seriosi. Asadar ne vom limita la o tura de-a lungul gardului pe care chinezii si l-au tras semi-clandestin peste tarlaua tadjica. Vremea tine cu noi.

La est de Murghab incepe poate una dintre cele mai faine piste de pietris din Asia Centrala. Ca de obicei, nimeni, decat ramasitele unor creaturi aproape mitice. Gazelele Marco Polo, endemice in zona, sunt animale venerate de traditia shamanica si protejate de lege. Asta nu le impiedica sa sfarseasca tragic, in farfuria kirghizilor sau in farmaciile chinezilor cu dare de mana.

Ne petrecem prima parte a zilei la marginea unui hau. Ca atunci cand da cu pietre de sus, in cazul de fata un meteorit mai de doamne-ajuta, mai raman si urme. Locul e excelent pentru un picnic, si de stat la taclale cu un colectiv de ingineri care isi fac de lucru intr-o mina de argint.

Argintul urmeaza sa ia drumul…. ai ghicit… Chinei! China e colea, dupa gard, zice Adil, un kirghiz vorbitor de rusa care ne gaseste cascand gura si ochii dupa marmote. Cred ca avem o mina ostenita dupa ce am sapat prin trackurile astea nisipoase.

Hai mai bine la mine, zice kirghizul, va dau iaurt de iac, totul natural. O sa va placa!

Stai departe? intreaba Ana. Dar casa inca putin si o zarim. E o constructie pitica de chirpici, adunata in spatele unor coline; dincolo de un parau, cu vedere la culmile inzapezite de peste granita. In spatele casei o imprejmuire de nuiele serveste de tarc pentru femelele de iac gestante sau care alapteaza vitei. Restul turmei e la cativa kilometri in deal, in grija baiatului celui mai varstnic, care nu are nici 13 ani impliniti.

Acesta este un jailoo, adica teritoriul de pasunat estival al unei familii nomade. Pentru ca vara e in parg, ne-am nimerit in plin proces de mobilare si organizare a gospodariei. Sotii Uluu-Ruslan locuiesc impreuna cu Janna, cumnata dupa frate. Janna are maini de pianista, cu care framanta si modeleaza un sac de paine. Cuptorul functioneaza, cum altfel, pe baza de balega de iac.

Adil si familia si-au pus in gand sa ne trateze cu ce au mai bun in batatura. Incepem ospatul cu cel mai bun kefir pe care l-am mancat vreodata. Ceva imi spune ca mai bun nu o sa mai gasim niciunde. Apoi unt de casa intins pe paine calda, pe care gazda o rupe in dreptul fiecaruia, un gest de ospitalitate care ne-a devenit drag. Toate lactatele sunt de iac, dar atat de fine incat nu am crede ca suntem intinsi pe jos in fata unei musamale care tine loc de masa, intr-o casuta stramta, pierduta in pustiu. Restul dupa-amiezii il petrecem cu Adil si baiatul cel mare, care isi fac de lucru cu turma de vite. Viteii trebuie separati de mame si priponiti de-o parte, ca vacile sa fie mulse in liniste. Taurii trebuie manati in afara tarcului. Laptele trebuie distribuit in recipiente diferite dupa cum va fi procesat. Balega trebuie adunata si pusa la uscat pentru a folosi de combustibil. E mult de munca. Adil face totul cu voie buna si autoironie, sunt un toreador de munte, zice el cu un chiot in timp ce arunca cu pricepere lasoul inspre un taur cafeniu.

Nu apucam sa ne revenim din prima sesiune gastronomica, ca Adil vine cu un copan tentant: carne de iac maturat la vant. Mancati carne, da? intreaba. Eu am de facut un drum in Murghab, o sa se ocupe sotia de voi. Pana se pregateste fripturica, Janna remobileaza camera de oaspeti. Din cateva ctii de carton se inchipuie etajere si o servanta, pe care sunt aliniate frumos ceainice, castronase pentru ceai sau supa, cutii cu zahar si sare, un DVD player, un radio, un puzzle. Pe lavita sunt asezate morman perne, plapumi si pleduri. Camera incepe incet incet sa arate ca o locuinta obisnuita. Dar ceea ce ii da viata sunt chiotele puradeilor care ne tin de urat.

Adil are o fetita de cateva luni, mezina familiei. Ii place la Ana in poala.

Janna are si ea un pui mic

Madina, o dulcica cu frizura de punkista

Fiica cea mare a lui Adil

Fiul cel mare, seful turmei de pici si de iaci, un viitor cowboy kirghiz. Un tip foarte istet si curios, de la care am invatat cum sa pui o anume frnza sub sapca ca sa nu curga transpiratia siroaie in arsita verii, cum se priponesc viteii, cum se impiedica vacile, cum se spune in limba kirghiza la soare, munte, cer… Un tip de milioane :)

Intre timp e gata cina. Langa minunatul kefir de mai devreme ni se pune dinainte un platou cu sarazin copt in unt, cartofi la cuptor si friptura de iac promisa. Gustul e dincolo de cuvinte.

Spre noapte se lasa un frig de crapa pietrele. Femeile astupa ferestruica de la camera cu o perna. Aveam in gand sa punem cortul, dar Janna ne pregateste un culcus de cinci stele: cateva straturi de perne intinse pe jos, si o plapuma de lana, usoara ca un fulg. Asternuturile sunt proaspete, noi noute, scoase din tipla sub ochii nostri. Sincer, nu stiu ce am facut sa-i meritam pe oamenii astia. Ni se topesc inimile de drag, si adormim ca niste prunci de lapte la sanul mamei.

A doua zi o petrecem in acelasi ritm: Ana face paine si rasfoieste albmul de familie. Eu legan pruncii. Iar dupa pranz dau o tura pana in China, printr-o spartura in gard. Distractia e maxima pana cand zaresc un binoclu lucind in departare. Pentru ca nu am chef de probleme, fac cale intoarsa acasa, unde sunt intampinat cu masa intinsa.

Cat am fost plecat Ana a hotarat ca e musai sa le facem o vizita parintilor Jannei. Care locuiesc in Ronkhul. Pentru ca nu avem cum sa o taiem prin desert, o sa facem un ocol spre Murghab, si apoi iar spre est pana in satul cu pricina. Janna ne da un biletel pentru familie, care o sa ne tina si loc de adresa.

Vine si vremea sa ne luam ramas bun. Femeile se imbratiseaza emotionate. Mai sa-mi dea si mie lacrimile.

Drumul inapoi spre pista principala parca e si mai fain ca ieri.

Spre amiaza suntem inapoi in Murghab. Apoi din drumul principal de asfalt facem dreapta spre Ronkhul. Pista trece pe langa o serie de lacuri limpezi ca cristalu, insa infestate de tantari.

Ronkhul pare un loc de pe o alta planeta. Fata de satul Jannei, Murghab e o adevarata metropola.

Cu ajutorul ravasului de la Janna navigam pe ulitele inguste pana in fata casei. Mamei, Gulan, i se umezesc ochii la vederea scrisului fiicei celei mari. Ii facem o bucurie si mai mare cu poza nepotelului pe care inca nu l-a vazut de cand s-a nascut. Femeia de 65 de ani, indoita de la sale, dar care emana o neostoita energie, pune in miscare intreaga familie. Suntem din nou ospatati pe cinste. Choromo, o paine kirghiza coapta in unt, kefir, fructe, ceai.

Tatal Jannei, Tahtaul, ne spune ca ne-a vazut acum doua zile in Murghab. Na ce mica e lumea!

Batranii ne lasa in compania tinerilor. Muhammat, fratele mai tanar al Jannei, si Osor, mezinul.

Zodiacul kirghiz, asemanator cu cel chinezesc.

Dar vizitele scurte sunt si cele mai placute. A doua zi ne luam adio si plecam spre Kirghizstan. Inainte sa ajungem la asfalt imi cedeaza cricul. Evident, nu am cum sa mai pornesc, noroc ca avem doua motoare. Incalec pe al Anei, si dau fuga in Murghab unde imi sudez placuta. In mai putin de o ora suntem iara pe cai.

Bun! Regasim asfaltul. Nu ne era deloc dor, si din fericire nu dureaza mult pana sa avem din nou sub roti pamant si piatra. Urcam la peste 4600 de metri altitudine, in pasul care marcheaza cel mai inalt punct al calatoriei in Asia.

Nu avem de gand insa sa parasim Pamirul inainte de a ne regasi prietenii ciclisti si de a campa impreuna cu ei la 4200 de metri, unde ne vom trezi cu promoroaca pe cort si soare inghetat sub gene…



<a href="http://intotheworld.eu/2013/09/adil/" rel='external'>Sursa</a>
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×