Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    128
  • comentarii
    5
  • vizualizări
    31.493

Moto-aventura (sau cum e cand nu iti pasa ca vine iarna)

Autentifica-te  
NDX

738 vizualizări

http://www.blackhelmets.ro/2013/11/23/moto-aventura-sau-cum-e-cand-nu-iti-pasa-ca-vine-iarna/' send='false' layout='button_count' show_faces='true' width='450' height='65' action='like' colorscheme='light' font='lucida grande'>

hartaPlecarea a fost planificata pentru vineri seara ora 22:00 dar din cauza unor probleme de ultim moment am plecat din Bucuresti la 2 jumate noaptea. Busica dornic de viteza dar, imediat la iesirea din Afumati… ceata. Dar nu ceata, ci CEATZA, o pacla alba si groasa de nu vedeai la 10 metri. Pun avariile, inchid gazul si simt cum roata spate pierde aderenta si patineaza putin stanga-dreapta. Umezeala din aer facuse pe asfalt o mazga alunecoasa, mai ceva ca zoaiele pe care le imprastie de obicei in Bucuresti cisternele de la Rosal. Atentie mare, avarii puse si viteza redusa. Ceata facea sa fie parca si mai frig de obicei, dar in nici un caz nu erau mai mult de 5 grade. Urmaream cu atentie asfaltul sa vad daca nu cumva incepe sa sclipeasca in lumina farului – semn de polei. Dar nu prea mai conta, oricum aluneca pe jos ca dracu. Mergem in coloana, avand in fata un camion si in spate, tinute la distanta de semnalele galbene, mai multe masini. La intrarea in Urziceni tragem pe dreapta in benzinarie. Bagam rapid o cafea si un ceai fierbinte, ne mobilizam si incalecam din nou pe motor sa mergem mai departe.

1 b3

Si cand am zis ca am scapat de ceata, dupa vreo 4 km de drum cat de cat acceptabil, vedem din nou zidul de abur alb care ne invaluie. Viziera de la casca devine aproape inutila: umeda pe dinafara si aburita de respiratia mea pe dinauntru nu ma mai ajuta deloc asa ca am ridicat-o si am continuat drumul asa. Lipsa de vizibilitate si asfaltul patinoar ne obliga la viteza redusa care parca face sa simti si mai puternic frigul de afara. Intram in depasiri cand fuioarele de ceata se mai sparg si vedem ce se intampla in fata si… peste catva timp facem un popas scurt la Lukoilul de la intrare in Buzau. Ionut da cateva ture de benzinarie ca sa se mai incalzeasca iar eu ma ocup putin de busa, ma cam ingrijoreaza nivelul scazut al uleiului.

Dupa cateva minute bagam o tigara si apoi din nou pe motor, la drum. La iesirea din benzinarie pierd spatele de la motor, il simt cum derapeaza si cum roata din spate porneste lateral spre fata. Recuperez, stabilizez motoul si totul e ok, ne continuam drumul spre Siriu.

Ceata s-a transformat intr-o umezeala ciudata. Viziera devine opaca si oricat as incerca sa o sterg nu reusesc asa ca renunt si o las in continuare ridicata. Mai avem de mers pana in satucul de munte si alegem varianta pe care o credeam eu cea mai usoara: la dreapta printr-o comuna, drum asfaltat apoi drum de piatra. Trec de niste zone de noroi si urmeaza cateva urcari abrupte. Drumul forestier pe care abia incape o masina incepe sa fie din ce in ce mai dificil. Dupa o curba in lumina farului vad ca lucrurile se schimba, si nu in bine: un urcus abrut, cu drumul destul de stricat iar mai departe din ce in ce mai rau. Oprim ca sa reevaluam situatia. Suntem inghetati de frig si rupti de foame asa ca dam bagajele jos pentru un popas mai indelungat.

a1

Incercam sa incalzim niste cremvursti pe motor si pe toba de esapament insa oricat ai sta cu mana pe toba abia se dezmorteste, e frig de crapa pietrele, deh, dimineata in munti. Asteptam rasaritul soarelui sa se mai incalzeasca putin ca sa putem pleca mai departe. Nu dureaza mult si de undeva de pe crestele dealurilor din fata isi fac aparitia primele raze de soare.

a3 a4 a5 a9 a2 a7 a6

Nu stiu la ce sa ma astept mai departe pe drumul asta asa ca luam decizia sa ne intoarcem in drumul national si sa alegem a doua varianta care presupunea trecerea peste un pod de scanduri si cabluri metalice. Zis si facut, bagam viteza, mai oprim o data sa fotografiem rasaritul si ne indreptam spre destinatie pe ruta nr. 2.

a8 a9 a10 a11 a12

Ca si in partea cealalta, drum de asfalt care se continua cu un drum de pamant. De data asta mai mult noroi dar mult mai drept, se vede ca este mai circulat. Trecem pe langa o balastiera si vad si podul. Cam lung iar urcarea pe el e destul de abrupta, in usoara curba si plina de nisip ud amestecat cu pietris. Pe mijlocul drumului de acces, la inceputul podului sunt doua sine metalice asezate longitudinal si iesite in sus, deci nu aveam loc de manevra. Accelerez usor, aleg trasa corecta si intru pe pod ajungand ok pe zona de scanduri. Nu erau fixe, unele lipseau si erau asezate tot longitudinal, deci atentie sa nu cadem in apa. Adrenalina ajunge la nivelul maxim in momentul in care podul intra in balans, opresc si astept sa se linisteasca. Pornesc din nou incet in zgomotul cablurilor de metal care se loveau unele de altele si a scandurilor de lemn pe care calcam cu rotile. Ajungem la capat usor si incerc sa-mi aduc aminte de ce nu am ales varianta asta de la inceput.

b4 b2 a20

Continuam cativa kilometri pe drum de pamant si, spre fericirea lui busica si prin niste zone cu noroi :) ) si ajungem la ultima faza a drumului, o panta destul de abrupta cu bolovani si pietre de toate dimensiunile. Intru pe ea dar dupa o curba la dreapta inclinatia se accentueaza si salvez in ultimul moment mobra de la tavaleala. Cu putin ajutor si noroc cucerim si ultima parte a drumului si ajungem la destinatie.

b1 a21 a23 a22 alex

Dupa cateva minute stateam impreuna cu Ionut pe o banca de lemn ciocnind un pahar de tuica care a mers ca uns: uite ca am facut-o si pe-asta, am mers cum ne-a fost cel mai greu si am ajuns fara nici o problema la destinatie dar cu multa adrenalina pompand prin vene.

a24

Mancam rapid si apoi somn de voie cateva ore. Dupa-amiaza o luam usor pe dealurile din zona si ne oprim pe o culme de pe care se vede satul cum se linisteste la caderea serii. Pe masura ce se lasa intunericul se mai vad doar luminile de la ferestre palpaind printre copaci. E liniste si un moment de relaxare de care nu ai cum sa ai parte nicaieri altundeva, in nici un oras.

a31

 

a27 a25 a26 a29 a30 a28 a35

Ne intoarcem acasa trecand pe langa niste case parasite si pregatim masa de seara, rapid si eficient: carnati pe furca. Ne cam rodea foamea asa ca nu mai asteptam sa se faca jarul. Mancam sa ne-ajunga, mai stam la foc si apoi somn, a doua zi avem program incarcat.

a32

 

a33 a34 a36

Duminica dimineata bagam rapid un mic dejun si pornim usor la drum. Cafeaua de acasa nu isi facuse foarte bine efectul asa ca decidem sa oprim in patarlagele sa mai completam provizia de mancare. E vreme de vara tarzie, e cald si un soare orbitor imi aduce aminte de lunile trecute.

a40

 

a41 a42 a43 a44

Spre barajul de la Siriu suntem insotiti de razele soarelui care se strecoara printre ramurile aurii ale copacilor; peisajul este demential, culorile toamnei transforma padurea intr-o gradina imensa. Urcam la baraj, nu suntem decat noi si o masina. Undeva, in departare se mai aud cateva motoare care urca muntele dar nu opresc, pleaca mai departe.

a45 a46 a47 a48 a49 a50 4

Incepem si noi coborarea spre Brasov. Este exact definitia dupa-amiezii de duminica, nu intalnim decat cateva masini pe drum, e liniste si pace. Vremea tine cu noi si doar in zonele cu padure deasa se simte putina racoare. Dupa coborare, intr-o localitate, dupa o curba fara vizibilitate la dreapta, 2 vaci ocupau toata soseaua iar proprietarul statea la poarta si nu dadea nici un semn ca ar incerca sa le ia de pe drum. Frana blana, le ocolesc, de pe contrasens mai venea o masina, ce sa zic, am mai luat o doza de adrenalina ca asa-i in motociclism.

5 3

Ajungem in Brasov ferindu-ne de radare si tragem pe dreapta in Lukoil. Aveam doua variante de intoarcere in Bucuresti: DN1 sau Cheia. DN1 era ok, dar mai vroiam putina aventura iar Cheia era traseul perfect. Ii detaliez lui Ionut dezavantajele si riscurile intoarcerii pe Cheia si e de acord cu mine: mergem pe unde-i mai greu :) ).

Dau bice calutilor mecanici si ocolim Brasovul intrand pe soseaua spre Cheia. Se intuneca si incepe sa se lase frigul. Inainte de a urca pe munte tragem pe dreapta si ne imbracam cu toate hainele pe care le aveam la noi: stiam cam ce ne asteapta.

a51

Pe Cheia prindem un pic de ceata si un frig care imi ingheta respiratia pe viziera. Pe jos ud, mazga alunecoasa si inselatoare: zici ca ai trecut de portiunea periculoasa dar de indata ce incerci sa te apleci simti cum pierzi aderenta si incepi sa aluneci. Era mai rau decat pe drumul spre Buzau iar lucrurile se inrautateau pe masura ce avansam. De intors era deja prea tarziu asa ca mergem inainte. Trecem de Cheia si prin Maneciu asfaltul incepea sa fie acceptabil. Maresc viteza, totul e ok, pana la primele serpentine din Izvoarele – Homoraciu unde incep iar sa patinez fix cand eram aplecat pe curba. Senzatii extreme, redresez, e frig dar simt cum imi curge transpiratia pe spate, asfaltul era foarte inselator. Alterneaza portiuni uscate, unde ai aderenta, cu portiuni de mazga si, dupa cum aluneca, si polei. Trag tare sa ajungem la Valenii de Munte si ma concentrez doar pe ideea asta. Nu mai simt frigul, dar stiu ca acolo este o benzinarie unde putem opri sa ne incalzim, o vizualizez ca pe o oaza de lumina intr-un desert de intuneric.

La Valeni oprim in benzinarie si luam masa de seara. Cu plinul facut pornim spre Bucuresti urmand ca de la Ploiesti sa intram pe autostrada. Vroiam adrenalina? Intru pe autostrada si trag de gaz. E libera, asfaltul ok si se merge perfect. Si am avut adrenalina. In doua secunde am intrat intr-o ceata pe care puteai sa o tai cu cutitul. Frana, avarii, nu vedeam nimic in fata. Treaba era cam albastra, dar aveam avantajul ca nu aveam localitati, strazi laterale, pietoni si alte elemente de hazard. Cu viziera ridicata navigam prin marea de masini care se miscau greoi clipind des din avarii sau oprisera pe banda de urgenta. Ne apropiem de Bucuresti, sau asa spun indicatoarele fiindca in fata nu se vede nimic. Abia pe soseaua de centura se mai ridica putin ceata, putem vedea sigla albastra de pe cladirea Fan Curier.

a52

Si, aproape de miezul noptii suntem acasa. A fost o excursie extraordinara, grea dar frumoasa. Sau cum bine spunea cineva: “naspa-MARFA!”

 

<a href="http://www.blackhelmets.ro/2013/11/23/moto-aventura-sau-cum-e-cand-nu-iti-pasa-ca-vine-iarna/" rel='external'>Sursa</a>

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×