Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    141
  • comentariu
    1
  • vizualizări
    31.104

Antarctica 2 – Cum am ajuns pe vasul spre Antarctica

Autentifica-te  
AnjinSan

341 vizualizări

Cât timp am stat în Ushuaia, am campat. Asta și din motive ”economice” dar și pentru că locul unde am pus cortul era foarte frumos, undeva sus pe un deal, la poalele pădurii, de unde orașul se vedea mic, sub noi.

DSC_0013.JPG

DSC_0020.JPG

Însa era frig. Foarte frig. Mai ales diminețile erau ”speciale” iar când priveam culmile înzăpezite din jur, nu prea îmi venea să cred că e vară.

DSC_0213.JPG

DSC_0040.JPG

Nu mai e nevoie să spun că rost de plajă sau de baie nu prea era, deși ne aflam, in plina vară, la mare. Așa se face că ne gândim să ne pregătim de plecare spre locuri mai calde (ceea ce, ciudat pentru un european, aici înseamnă să te îndrepți spre… nord).

Mergem la prânz în oras și mă gaândesc să mai trec o dată și pe la agenția la care fusesem cu o zi înainte, ca să le mulțumim măcar și să ne luăm la revedere. Suntem cu motocicleta iar Andreea rămâne jos lângă ea. Doar nu avea să dureze mult…

IMG_0026.JPG

Urc la etajul unu, intru în agenție… și mi se pare că sunt ca la camera ascunsă. Cele două doamne cu care vorbisem ieri mă întâmpină vesele, ”certându-mă” că nu răspund la telefon (era adevărat, îl uitasem dimineață în cort și nu aveam deci la ce să răspund). Imediat sunt învăluit din toate părțile și aflu că există vești extraordinare:

- S-a eliberat o cabină.

- Cum s-a eliberat o cabină?

- Ei bine un cuplu de francezi a pierdut conexiunea zborului cu care veneau aici, în Ushuaia, și nu vor mai ajunge la timp.

- Uh, asta trebuie as fie tare rău pentru ei.

- Da, este, insă poate e spre binele vostru. Spuneți, vreti voi cabina? Vasul pleacă poimaine.

- Pai… eu aș vrea-o. Nu avem nici banii necesari, nu știm nici unde lăsăm motocicleta si nici nu avem haine pentru Antarctica. Dar in rest… sigur, am vrea cabina.

Auzind acestea tanti face o mică pauză descumpanită (alți turiști fac pregatiri cu mai bine de un an înainte și au totul gata cu cel puțin 6 luni înainte de marea plecare. Iar eu nu aveam nici măcar o geacă mai acătări cu 2 zile înainte de plecare. Parcă suntem din alt film, însă alege să aibă încredere în noi). Revenim deci imediat la o atutudine mai optimistă. Eu vorbesc în tară și aflu că aș putea să primesc  fondurile de care mai aveam nevoie. Una din doamnele de acolo, ascultând dialogul nostru, vine și îmi spune ca mama ei are un garaj, însă nu mai are mașină. O să vorbească cu ea să vedem dacă putem lăsa motocicleta în acel garaj. Și iată, cealaltă doamnă își aduce aminte că are acasă două geci ”de Antarctica”. I-au fost lăsate de doi turiști americani care în urma altor cumpărături, nu mai avuzeseră loc în bagaje și pentru acestea.

Stau eu și mă gândesc, stau și mă gândesc… da, sunt mulți bani (însă o mare parte din sumă inițială este plătită deja de oamenii care nu mai ajung), da o să ne dea peste cap puțin planurile pentru întoarcerea acasă în Europa și da, nu avem nimic pregătit și mai este doar o zi până la plecare. Însă uite, cu banii suntem ajutați de acasă, pentru motocicletă se găsește loc și până și gecile speciale ne sunt împrumutate cu bucurie. Păi atunci, când atâtea lucruri se ”alinieaza”, nu aș fi eu dobitoc să zic, ”nu, nu merg”. Ba bine că da. Așa că fug la fereastră (Andreea era încă jos, cu motocicleta și cred că deja se plictisise întrebându-se ce fac eu atâta vreme sus). Deschid geamul și îi spun: ”Mergem în Antarctica! Hai și tu sus!”

Acuma, altcineva în locul Andreei, s-ar putea să se fi mirat auzind aceste cuvinte. Și poate ar fi obiectat și ar fi pus întrebări ”lămuritoare”. Andreea mea însă nu a facut nimic din toate acestea. A zâmbit larg, a spus ”yeeey, să mergem” și apoi a venit sus. Nu mai era nevoie de nici o întrebare, de nici o lămurire. Știa că mergem mai departe și avea încredere că o să fie bine.

Au urmat acte, hârtii, telefoane, organizări. Am plecat de acolo 2 ore mai târziu, cu 2 bilete de îmbarcare. Ne uitam pe ele și nu ne venea să credem. Chiar plecam.

Iată cum în câteva minute lucrurile se pot schimba, cum întri să îți iei la revedere de la cineva și primesti în schimb ocazia să descoperi o lume pe care prea puțini oameni o văd. În seara aceea am adormit greu. Insa nu mai era datorita frigului. Micul nostru cort era prea neîncăpător pentru toate gândurile ce ne asaltau.

IMG_0043.JPG

A doua zi, imediat ce ne trezim, aruncăm privirile spre golf, nerăbdători să vedem vasul pe care aveam sa ne îmbarcăm. Însă acesta era încă pe ape, aducând o tură anterioară de turiști. Într-adevăr, din Ushuaia sunt fără oprire cursele spre Antarctica în timpul verii. Ne mulțumim deci să admirăm alte bărcute și ne pregătim să ne luăm rămas bun de la camping. Și nu, nu am lăsat si noi un sticker acolo.

DSC_0336.JPG

DSC_0019.JPG

”Pachetul” excursiei avea inclusă și o noapte la un hotel din Ushuaia, aceasta fiind foarte utilă pentru cei care zburau de departe și ajungeau cu o zi înaintea plecării. De această noapte la hotel aveam să profităm și noi. Coborâm din nou în oraș și ne luăm la revedere de la Gunnar de la cort si de la hainele moto. Nu vom mai avea nevoie de ele în următoarele 12 zile.

După nopțile friguroase petrecute în camping, hotelul, cu al său duș fierbinte, vine ca o binecuvântare.  Facem ultimele pregătiri și ne petrecem seara în liniște. Ni se alătură și Phill, pentru o ultimă dată aici în sud.

DSC_0024.JPG

Aveam să îl revedem, tot întâmplător, înainte de a zbura spre casa, în Sao Paolo o lună mai târziu. Deocamdată însă, el se pregătea să se îndrepte spre nord, iar noi, să ne îmbarcăm, spre sud.

În ziua plecării, vedem mormanul de bagaje (în principal troller-e) aduse de către pasagerii lui Plancius. Pe lângă ei, noi ne simțim oarecum ”mărunți” (în cel mai bun sens) cu cele 2 genți Kappa albe. Ele și mănușile cu apărători sunt singurele lucruri care amintesc de faptul că suntem motocicliști.

DSC_0043.JPG

Ceilalti pasageri își lasă bagajele și se grăbesc să viziteze împrejurimile. O mașină va duce toate lucruile lor pe vas. Noi nu avem nevoie de asta, ne luăm gențile pe umăr și plecăm la pas spre port. Apropiindu-ne putem să recunoaștem în sfârșit ”casa” noastră pentru următoarele 12 zile

DSC_0071.JPG

Unul dintre vasele acestea era al nostru. Însa nu, nu cel mare și alb. Ci acel mic vaporaș albastru din fața sa. Numele său? Plancius, fost vas de cercetare olandez, transformat într-unul turistic, de expeditie. Poate acomoda maximum 110 pasageri + echipaj și are cala întarită pentru a rezista gheții. Suntem relaxati și ne simțim ușori fără bagaje. Habar nu avem la ce să ne așteptăm de la această vacanță în vacanță.

IMG_0062.JPG

Dar zâmbim încrezători îmbrăcați cu gecile noastre galbene, de împrumut. Și mai amuzant, gecile sunt imprimate cu firma concurentă a celei cu care călătorim noi. O să fie interesant!

Urcați la bord, trecem repede peste partea cu primitul bagajelor (ale noastre erau cu noi) și ne găsim camera, undeva în pântecele vasului, la categoria ”Leonardo di Caprio” – pentru cine a văzut Titanic…

DSC_0079.JPG

Poate vi se pare mica și înghesuită. Însă pentru noi era echivalentă cu un hotel de 5 stele. Aveam așternuturi curate și fine, prosoape albe frumos împăturite, o baie cu apă fierbinte (în ea mă aflam când am făcut poza de mai sus :P ). Aveam și ciocolată! Noi eram deci bucuroși și ne miram oarecum auzind pe hol plângeri ale altor pasageri, plângeri că e camera nu știu cum sau că ”serviciul” e nu știu cum. Eah, cred că unii oameni ar găsi ceva de care să se plângă în orice situație. Așa că nu pierdem mult vremea sub punte. Urcăm chiar la timp pentru a vedea micuțul vas pilot cum ne poziționează pentru a ieși în larg.

DSC_0098.JPG

DSC_0095.JPG

Pe măsură ce vasul se răsucește, împins de voinicelul ”La Pampa”, Ushuaia se desfășoară zgribulită, sub munți.

DSC_0096.JPG

Cu un șuerat scurt, vasul pilot se desprinde agil și ne lasă să ne descurcăm singuri. Asta e tot, drum bun! Plancius se strecoară lin pe lângă uriașa navă de croazieră ce pare un oraș plutitor față de noi.

DSC_0104.JPG

”Infinity” poate să ducă peste 2000 de turiști și clasa ei este prea mare pentru a fi lăsată să ajungă până în Antarctica. Noi în schimb, cu micul vas de expediție, vom avea voie să ne apropiem de mal și să debarcăm pe uscat. Acesta este unul dintre multele amănunte de care, atunci când cauți o variantă de a ajunge în Antarctica, poate nu ești conștient și nici nu te avertizează cineva. Este bine deci să faci alegerea potrivită când îți rezervi biletele.

DSC_0151.JPG

Și asta pentru că de câțiva ani există reguli stricte la care aderă toți operatorii de turism care duc călători în Antarctica. Regulile sunt menite să protejeze acest ultimul ținut, nealterat de om și pentru prima dată, am văzut că aceste reguli chiar tind să fie respectate. O să vă povestesc în următoarele articole mai multe despre aceste reguli, căci sunt intersante.  Deocamdată însă, ne bucurăm împreună de un minunat sfârșit de zi.

DSC_0146.JPG

Oare cum o sa fie vremea ”dincolo”?

micadu?d=yIl2AUoC8zA
W1MGmU8mlhg

<a href="http://feedproxy.google.com/~r/micadu/~3/W1MGmU8mlhg/" rel='external'>Sursa</a>
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×