Mergi la conţinut
  • postări
    137
  • comentarii
    2
  • vizualizări
    37.121

Flori de stepa

Autentifica-te  
Su Shi

659 vizualizări

August in Mongolia. Stepa e in parg, miliarde de fire de iarba mijind taioase din pamantul de culoarea cafelei cu lapte. La cateva ceasuri de la rasarit, pe o colina cu umerii adunati la 45 de grade, un cort verde deschis scanceste sub toaca ploii.

De cateva zile cerul plange fara pauza, cenusiu ca un cadavru. In jurul cortului din clisa de pamant se itesc tulpini delicate, care balanseaza bractee pufoase, albe, adunate in rozete cat un banut. Flori de stepa. Flori de colt. Prezenta lor discreta parca mai indulceste asprimea locului in care am innoptat. Ne zgribulim in cortul nostru verde deschis, in fata unei cani aburinde cu terci de ovaz. Nu avem nici un chef sa ne tragem pe noi echipamentul imbibat in capriciile vremii de peste saptamana. Inspectata printr-o deschizatura a fermoarului, valea arata jalnic. Pustie, inecata in ceata alburie, acoperita cu rauri de glod lipicios.

Dar noroiul si lacrimile, chiar daca nu sunt ale noastre, ci ale norilor, vin la pachet cu aventura. Trebuie sa ni se prelinga adanc pe sub echipament, pana in suflet. Carnea va suporta mai departe pedeapsa ploii, ca ochii sa merite rasplata florilor. Asa ca ne urnim afara din cort.

Dupa ce ne pliem in genti gopodaria si glisam pe versant inapoi in vale, o luam de la capat. Peste noapte, insiropat cu ploaie, drumul a devenit indescifrabil, iar deviatiile inutile. Dar din cand in cand intram cu rotile intr-o zona care pare sa fi fost, ca prin farmec, aproape crutata de ploi.

Inaintam lent, urmarind o directie cardinala mai curand decat o trasa coerenta. De departe siluetele noastre trebuie sa arate mai curand a cautatori de comori care sapa frenetic dupa pepite, decat a motociclisti.

Nu mai suntem singuri. Masini de multe zeci de mii de dolari si pline ochi cu turisti imbracati in trening de gala framanta noroiul si improasca baltile. Saptamana asta intreaga Mongolie serbeaza Naadam-ul. In Ulaanbaatar stadionul geme de lume care urmareste intreceri ecvestre si demonstratii de tras cu arcul, evocand traditia nomada a natiunii. Iar cetatenii cu stare de la capitala s-au hazardat in provincie, cu clanul si gipanul din dotare. E frumos “la tara”, ne spune un mongol mangaindu-si abdomenul imens, peste care si-a suflecat tricoul putind a votca. Practicat deloc exclusiv de barbati, consumul de tarie ramane sportul preferat al urmasilor lui Ginghis Han. Efectele sunt de la hilare, la tragice: condus haotic, obezitate, violenta domestica.

In “absenta” tatilor, sarcinile gopodariilor nomade apasa, distribuite de la tanar la batran, pe umerii fragili ai fetelor si femeilor. Copiii mana si mulg vitele. Mamele covasesc laptele, strecoara kefirul, taie branza in forme si o aseaza la uscat in yurta. Bunicile, chiar de trag binisor la masea, au in grija procesarea laborioasa a carnii. Tot ele se ocupa cu distilarea alcoolului acela cu iz de lapte acru despre care am povestit deja in posturile anterioare. Mainile lor sunt aspre, batatorite de munca. Hainele lor sunt grele, captusite cu blana ca sa le apere trupul subtire de frig. Parul lor negru ca taciunele e infasurat in basmale care impestriteaza cu putina culoare monotonia stepei. Ele sunt florile Mongoliei. Si in Numrog, intr-o bodega jalnica, mai descoperim doua.

Imbracate in roz, fetitele se uita la desene animate in vreme ce tatal pazeste o cratita cu fidea instant si un raft cu bere si biscuiti. La intrebarea noastra ridica din umeri. Pe ecran, sub privirile amenintatoare ale lui Tom si ale unui al doilea motan, Jerry paseste inapoi in cutia de conserve din care a incercat sa evadeze, ba chiar isi ruleaza singur capacul de tabla pana la gat. Suntem nevoiti sa facem si noi la fel ca Jerry: ne intoarcem mofluzi (si flamazi) la motociclete. Mai facem o data cu mana copilelor care au imbobocit la fereastra, ne tragem manusile bocna si plecam mai departe. In centrul localitatii oferta e neasteptata. In mijlocul saraciei generale troneaza  magazinul: termopane, casa de marcat, rafturi care gem de dulciuri scumpe. In afara de cateva cepe si o mana de cartofi care putrezesc in fundul incaperii, nici vorba de produse de baza ca orez, paine sau legume. Dar e firesc, orice gopodarie produce propriile lactate si de multe ori paine, magazinul e pentru rasfat, pentru o calatorie intr-o alta lume si intr-un alt destin.

Ana apare triumfatoare cu o sacosa cu sfecla murata din Polonia, pliculete de ceai din Sri Lanka si biscuiti din Rusia.

In timp ce trece strada o vad oprindu-se si inspectand amuzata ceva pe jumatate ingropat in drumul desfundat. Cadavrul unei papusi. Ana culege capul cu plete roz si il adauga in plicul de pe tankbag, la colectia ei de ciudatenii care mai contine printre altele samanta unei plante misterioase, o pana de uliu si o floare de colt. Amintiri din Mongolia. Un baietel ii observa gestul, si dupa cateva minute ii aduce un al doilea cap de papusa, de data asta blond, cules tot de pe jos. Cu talismanele astea trag nadejde ca zeii sa nu mai tune si fulgere peste noi.

Glodul se mai domoleste.

Pana cand trasele devin curate si nisipul mai tare. Iar cerul mai ca promite albastru.

Dupa amiaza ajungem in Tosutingel si la prima benzinarie “normala” de cand am parasit Olgii. Intram in oras prin dosul unor gospodarii, dar prin fata unui ansamblu de stupa deasupra caruia se lafaie clasicul curcubeu de stepa.

Orasul nu ne spune nimic. Drumul principal e asfaltat si de-a lungul lui sunt insirate cladiri de la urate la hidoase, toate supermarketuri.

In fata unui mastodont de beton observam imbulzeala si niste femei cu un soi de cobilite din aluminiu. Investigam. Marfa precupetelor nu ne poate lecui foamea: niste fructe de padure asemanatoare cu afinele si coarnele, teribil de acre; dar aici unde cresc atat de putine vegetale orice fruct e pretios, si chiar si aceste acrituri trebuie sa aduca un important aport de vitamine pentru la iarna. La parterul cladirii insa e o cantina non-stop. Un autocar de elevi din Ulaanbaatar a pus pe goana toate ospataritele, care lopateaza galusti de oaie si castroane de lapte hoardei guralive. Cu maxime insistente gasim suficienta fiertura de oaie pe fundul oalei, doua portii de orez si o lingura de varza rasa cu morocovi si maioneza cat sa ne saturam amandoi. Prima noastra cina intr-un “restaurant” mongol nu e gustoasa, dar e ieftina: sub 3 euro de persoana.

 



<a href="http://intotheworld.eu/2013/12/flori-de-stepa/" rel='external'>Sursa</a>
Autentifica-te  


1 comentariu


Recommended Comments

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×