Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    90
  • comentarii
    3
  • vizualizări
    23.709

3. Departe in Asia – Un drum cu sens unic

Autentifica-te  
Two Ride Pamir

234 vizualizări

GOPR0563-1024x768.jpg

Melitopol este un oraş industrial. Hotelul unde am innoptat l-am găsit urmând pas cu pas un indicator pus pe stâlpii de lumină. Puţina engleză pe care o vorbeşte o frumoasă doamnă de la recepţie a fost suficientă pentru a obţine o cameră pentru noi şi o parcare sigură pentru motociclete. A fost prima noapte petrecută în necunoscut. Totul a decurs normal, ca la orice hotel. Am plătit cu cardul VISA un preţ rezonabil, am servit un mic dejun absolut normal, inclus în preţ.

Este ora 9.30, vreme excelentă. Aducem la „zero” (ieri am parcurs 453Km) şi pornim. Următoarea destinaţie este Novoazovsk, estimăm 235Km, foarte aproape de graniţa cu Rusia. Peisajul este neschimbat. Aceleaşi întinderi imense de floarea-soarelui, drum liber, nici urmă de aşezări omeneşti. Puţin înainte de Berdiansk şoseaua se apropie atât de mult de Marea Azov încât se vede luciul apei. Cotesc pe primul drum de pământ la dreapta, care după mine nu poate să ducă decât la mare. În mai puţin de 2 kilometri suntem pe malul mării! Faleza este puţin înaltă, plaja este îngustă, nisipul este fin, apa este foarte calmă. Marea asta nu are decât 14 metri adâncime. Sunt destul de mulţi oameni dar nu este aglomeraţie. Oprim pe faleză în faţa unor case de vacanţă foarte modeste, mai mult un fel de construcţii uşoare din ce s-a gasit la îndemână. Presupunem ca cei care fac baie in mare sunt proprietarii. Nu este chiar curat, mai degrabă murdar, gunoaie diverse, multe sticle de plastic aruncate peste tot, vetre de foc, praf. Lăsăm motocicletele, coborâm pe o potecă malul abrupt de pământ, ne schimbăm în nişte boscheţi cam rari, şi…direct în Marea Azov ! Ceva mai bun nici că putea să ni se întâmple astăzi. Pentru o aşa baie, merită să baţi drumul până aici ! Cam după două ore urcăm la motociclete. Doi bărbaţi le privesc foarte atenţi şi curioşi. Ne întreabă, evident în ruseşte, de unde suntem. Romania. Se miră puţin, şi unul din ei, Andriuşka, ne povesteşte că are şi el o maşină BWM, ceva cu „7” dar mai mult nu înţelegem.

1533913_426307397472126_176635041_n.jpg

 

61489_426307667472099_654245804_n.jpg

1535722_426307457472120_1135459910_n.jpg

 

1510438_426307500805449_2109512712_n.jpg

 

1527021_426307600805439_1542675740_n.jpg

 

Pornim spre Mariupol. Este trecut de amiază şi e foarte cald, dar nu mă deranjează, mie îmi place căldura. Conduc în tricou cu mănecă scurtă şi vestă,cea ce nu este moto-ciclistically correct! Pierdem din vedere marea, rămasă undeva în dreapta noastră. Mariupol-ul este un oraş-port foarte poluat. Este sufocat de trei combinate siderurgice imense, plus ceva chimie, care îşi aruncă tot praful, toate gazele şi tot fumul asupra lui. Or fi fost ele (combinatele), cândva, în afara oraşului dar acum sunt înconjurate de case. Treaba nu e de azi de ieri. In vremurile lui de „glorie” oraşul ăsta era al treilea cel mai poluat din toată URSS. Dacă ne gândim ca URSS era cam o treime din planeta Pământ, vedem că nu e de glumit. Şi tocmai aici, unde îţi vine greu să respiri, şi nu prea ai nici de văzut mare lucru, noi rătăcim drumul. Ieşim din oraş, revenim, ajungem în port, iar ieşim, revenim, ajungem în centru, cumpărăm ceva de măncare şi apă de la un superkarket, ocolim pe străzi mici, întrebăm.

1536523_426307894138743_1519593378_n.jpg

 

1609785_426307857472080_299685611_n.jpg

Toată lumea ne îndreaptă spre ieşirea de unde noi ne-am întors de două ori ! Şi busola şi GPS-ul arătau tot acolo, dar noi nu reuşeam să găsim indicatorul de Novoazovsk. După vreo două ore de bântuit prin oraşul ăsta murdar, ramân făra benzină. Ne îndreptăm, pentru a treia oară, spre aceeaşi ieşire, şi intrăm la o benzinărie. Nu prea ne mai arde de nimic. Un tânăr ne ia în primire, prietenos, amabil, respectos. Alimentăm şi întrebăm disperaţi, în engleză, unde este drumul. El ne spune ceva, în ruseşte, şi ne arată aceeaşi direcţie de unde noi ne-am întors,repet, de două ori. E foarte sigur pe el: înainte, şi apoi la stânga. Pornim cu ochii mari,mergem încet pe lângă combinat, ajungem la intersecţia unde se cotea o şosea la stânga, pe care o ştiam dinainte, şi vedem, tocmai sus, agăţat de de nişte sârme care traversau drumul, un indicator mic, murdar, o săgeată la stănga, scris in ruseşte: NOBOA3OBCbK (Novoazovsk)! Quat erat demostrandum!

1535489_426307820805417_422108118_n.jpgÎnghiţim pe nerăsuflate cei vreo 40Km până în oraş, scoatem bani de la un bancomat şi pornim, cale de 8Km, până la campingul de la Siedove, chiar pe malul mării. Siedove este un orăşel cu o stradă principală plină de lume in chiloţi, grătare fumegânde, mese, muzici la maxim, chioşcuri, comedii, maşini, biciclete, scutere, o harababură de oameni veniţi la odihnă. Ne strecurăm cu greu prin aglomeraţie, ni se face loc şi suntem urmăriţi de priviri curioase. Ajungm la intrarea in camping şi oprim motoarele. Explicăm, în engleză, unui tânăr, că am vrea să punem cortul nostru acolo pentru o noapte. El nu prea ne înţelege şi cheamă pe altul care vorbeşte bine englezeşte. Ne spune un preţ mai mare decât plătiserăm la hotel la Melitopol, doar suntem „amerikanski”! Refuz imediat, refuză şi el, pornim înapoi revoltaţi. Traversăm din nou aglomeraţia zgomotoasă în speranţa ca vom găsi o gazdă la casele apropiate. Nimic. În timp ce noi nu prea ştiam încotro să o mai luăm, apare un băiat blond, roşu în obraji, solid, cu un puştan în spatele lui, pe un scuter minuscul „second hand”, scofâlcit sub greutatea lor.  „-Amerikanski?”  „-No, Romania!”  „-Romania!? Haraşo! Hotel?”  „-Da,hotel”. Ne face semn să îi urmăm. Demarează printre oameni, noi după ei, intră pe un drum lateral nepavat şi opreşte în faţa unei curţi cu un gard cam rar şi cam rupt. In bătătura de pământ, multă lume, cam pestriţă, copii, bere, muzică. Mai multe corpuri de case, înşirate la grămadă mai noi şi mai vechi, murdare, colorate strident. Primul impuls a fost să plec imediat dar, din respect pentru ei rămânem în drum, călare pe motociclete. „Amerikanski,amerikanski”, dă buzna pe poartă băiatul nostru, către o femeie modestă, cam brunetă şi cam slabă, probabil gazda. În timp ce el gesticula victorios arătând spre noi şi repetând mereu „amerikanski”, eu şi Theo ne întrebăm din priviri cum scăpăm de acolo. Ne invită să vedem „komnata”(camera). Lăsăm motocicletele în drum, traversăm curtea, deşi ne era clar cum arată „komnata” şi intrăm printr-o perdea de tifon ruptă şi murdară, pe post de uşă. Toate privirile ne urmăresc fascinate, copiii deja sunt pe lângă motociclete. În cameră, paturi vechi de lemn, vopsite albastru, asternuturi alb-gri, geamuri murdare. Mă prefac interesat, întreb de preţ, încerc să explic din semne că ne întoarcem mai târziu şi, spre dezolarea şi nedumerirea generală, plecăm. Am impresia că băiatul şi femeia neagră şi slabă se iau la ceartă dar noi, deja dăm colţul spre şoseaua principală. Părăsim gălăgiosul şi pestriţul Siedove înapoi spre Novoazovsk. Încercăm să găsim un drum către marea de dincolo de lanurile de floarea-soarelui unde să campăm, deşi prin minte ni se învârtesc poveşti cu rakeţi şi jafuri banditeşti din periculoasa Ukraină. Sfârşim, aproape pe întuneric, prin a obţine o cameră într-un motel pe marginea drumului, unde scria cu litere luminose „komnaty”. La recepţie, care de data asta se confundă cu tejgheaua restaurantului propriu, „aceeaşi” frumoasă domnişoară ucrainiancă, puţin vorbitoare de limbă engleză….Motocicletele, în curtea din spate. Trip 342Km.

1011739_426307734138759_338799133_n.jpg

Motelul este în marginea oraşului,între case. Camera în care am dormit are aer condiţionat, mobilier tipic de hotel ieftin, aşternuturi nu foarte proaspete, toaletă şi duş pe coridor, curat, la comun cu alte două camere. Restaurantul are bere şi mâncare din belşug. Astăzi facem pauză. Este 27 iulie, ziua în care Theo împlineşte 25 de ani. Celebrăm prin odihnă! După un mic dejun sumar, scoatem motocicletele din curte, dăm o raită prin Novoazovsk, revenim, lăsăm la motel câteva alimente cumpărate. Sticluţa de votcă „Nemiroff” o luăm cu noi. Pornim firesc pe drumul lateral care trece chiar pe lângă motel, spre mare. Aseară nu l-am văzut! După câteva sute de metri ajungem în faţa unei curţi din care vine uşor zgomot de cârciumă. În faţa porţii deschise, două biciclete echipate de drum lung. În curte, sub o copertină colorată, la câteva mese, bărbaţi tineri imbrăcaţi foarte lejer, unii doar în pantaloni scurţi si papuci, beau bere. Oprim motoarele şi intrăm. Salutăm ridicând mâna dreaptă şi zicând „Hallo”! Ni se răspunde cu mâini ridicate, voci prietenoase şi zâmbete. La o masă mică, pe care nu o puteam vedea din drum, stau un domn şi o doamnă, cu feţe rasate de occidentali, si beau ceai. Ei ne zâmbesc, ne salută, noi ne îndreptăm direct spre masa lor, ne strângem mâinile. „ Where are you from”?  „Holland”! Ne mutăm la o masă mai mare şi începem să povestim, când în engleză, când în germană. Noi suntem Vali şi Theo, tată şi fiu, am pornit acum câteva zile din Romania, cu motocicletele, într-o călătorie prin Asia Centrală. Ei sunt, nu le mai ştiu numele, au fost şi prin Romania cu bicicletele, acum au venit cu trenul până la Kiev, apoi pe biciclete până la Astrahan, de unde iau trenul şi se întorc în Olanda. Vorbim tare, râdem, domnul comandă o sticla mare de bere în cinstea noastră, mai mult a lui Theo…

1377543_426307937472072_1521636445_n.jpg

                                                     

Uite că nu suntem singurii care umblăm pe aici. Oamenii ăştia sunt mânaţi de aceeaşi curiozitate ca şi mine: să vezi cu ochii tăi! Oare cum arată, în realitate, imensul spaţiu sovietic? Oare cum arată, în realitate Mama Rusia? Cum arată pe aici oamenii simpli, cum arată casele lor, ţara lor, cât de buni sau de răi sunt ei de felul lor, fără a face apel la politică?  Avem noi oare ceva, bun sau rău, de impărţit unii cu alţii? Eu, prietenii din Olanda, şi ei, ruşii deopotrivă, am crescut cu convingerea că trebuie să ne scoatem ochii unii altora. Aşa o fi?! În scurt timp, noi cei ca mine şi ca olandezii, vom lăsa viitorul pe mâinile unora ca Theo şi ca băieţii ăştia despuiaţi care beau bere pe lângă noi. Vor fi ei oare mai buni decât noi? Sper din tot sufletul să fie! Pe drum i-am mai povestit lui Theo câte ceva despre război, despre comunism, despre deportări, despre suferinţele cumplite pe care pământul ăsta le-a răbdat. Nu rămâne decât să fim atenţi,să înţelegem cât mai mult. Dacă nimic din trecut nu mai poate fi schimbat, măcar să nu-l mai repetăm.

150199_426307960805403_1986583688_n.jpg

1527136_426308010805398_525973943_n.jpg

Într-o atmosferă generală de prietenie româno-olandeză-ucrainiană părăsim terasa şi ajungem repede la plajă. Nu prea e soare .Multe magazii  de tablă, murdare, ruginite, părăginite. Închinăm din sticluţa de votcă în cinstea lui Theo, ne strângem mâinile, ne pupăm şi să fie bine!  Eu rămân pe nisip iar el se duce puţin mai încolo, la nişte bărbaţi care se chinuie să pună in funcţiune un tobogan acvatic. Se vede treaba că nu au muncit degeaba pentru că, după câteva ore, începe să curgă apă pe el şi câţiva copii chiuie de bucurie. Ne salutăm de departe, sunt invitat să gust puţină pastă de peşte şi un păhărel de votcă. După un dialog „extenuant” le spun că plecăm. Spasiba prieteni, plecăm la „komnata”. Mâine, ne aşteaptă Rossia!  La motel, petrecere. Aproximativ 30 de persoane iau masa in restaurant şi dansează pe terasă, afară. Muzica este un lăutar. Are o instalaţie electronică pentru instrumente iar el este voce, „live.”   Cântă melodii locale pe care toţi le fredonează în timp ce dansează. Noi servim cina la o masă de tablă cam murdară şi ne uităm la ei. O bere, şi ne retagem la culcare.

GOPR0599-1024x768.jpg

 

10213_426308074138725_1895057681_n.jpg

Noaptea a fost cam cald, nu prea am dormit şi de caldură şi de grijă. Oare cum va fi în Rusia? Ne trezim la 5.30. Strângem bagajele şi coborâm către ieşirea in curtea din spate. Toate uşile spre afară sunt încuiate. Batem de cateva ori şi nu ne vine a crede ochilor. O minune blondă, o adolescentă cu ochii somnoroşi, ne deschide uşile spre curte. Este imbrăcată lejer, pantaloni scurţi şi un maieu subţire, mulat pe formele rotunde. Ne revenim din şoc şi ieşim. Pregătim motocicletele, aducem la „zero” dăm să plecăm. Minunea blondă aşteaptă în prag privind mirată. Îi facem semn cu mâinile, bye, bye…Ea ridică uşor în aer o mână delicată, şi întrebă cu o voce moale, abia şoptit: „ -Where are you from”?



<a href="http://tworidepamir.ro/3-departe-in-asia/" rel='external'>Sursa</a>
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×