Mergi la conţinut
  • postări
    137
  • comentarii
    2
  • vizualizări
    36.778

Din rau, in cel mai rau

Su Shi

876 vizualizări

Joi, 15 august. In Ulaanbaatar e o vreme mizerabila pentru o plimbare prin oras, dar cum eu plec la Magadan, mi-e indiferent. O sarut pe Ana de plecare si de emotie uitam sa imortalizam momentul. Daca totul va decurge bine, urmeaza sa ne revedem peste aproximativ 20 de zile. Nu am inca idee cum vom face sa comunicam altfel decat prin email. Cartela Anei e pe zero, iar telefonul meu e blocat pe operatorul de roaming din Romania, deci ca sa imi iau un SIM rusesc imi va trebui un alt aparat. Cu atentie sa nu patinez in clisa, parasesc curtea guesthouse-ului impreuna cu Matthew si Robert.

Mathew a venit din UK pe un XR 400 cu directia Magadan, Robert este un croat care lucreaza ca barman in Munchen, de unde a plecat via Rusia cu intentia de a face turul lumii pe o Honda Transalp. Am intrat in vorba cu cei doi de acum cateva zile, cand bocaneam fiecare la mobra din dotare si am hotarat sa facem o parte din drumul prin Rusia impreuna. Mathew si-a pregatit obsesiv Honda de drum, iar eu i-am tinut isonul.

Robert si-a echipat Transalpul cu troliu si rezervor de Africa Twin. Inainte sa porneasca impreuna cu mine si Matt spre Valdivostok, Robert a testat un vehicul mai putin ortodox, cu care sosise un alt calator. Imaginea croatului incarcat la maxim imi aminteste de cum am plecat noi in 2011 in Africa.

In loc sa fac pe turistul in Ulaanbaatar, in saptamana care a trecut am avut doar ore de mecanica. Dar cine ma cunoaste stie ca sunt fericit sa desfac si sa asamblez la loc KTM-ul. Oasis nu e insa garajul lui tata-mare, unde as avea tot ce imi trebuie. Am verificat jocul supapelor, am montat Trailmaxurile si am pastrat D908-urile pentru zonelor hardcore.

Imi place sa vad ca cei de la KTM au investit foarte mult timp in dezvoltarea motocicletelor lor; deviza ready to race nu se refera doar la comportmentul in conditii de competitie (sasiu, motor, suspensie), ci fiecare surub este gandit sa usureze servisarea vehiculului. Glumeam cu Pinocchio inainte sa plec (pentru cine nu-l stie, probabil ca e cel mai bun mecanic KTM din Romania, mai ales pe partea de suspensii) ca modelul asta poate fi servisat de la A la Z doar cu T-ul din dotare. Ziua in care m-am apucat sa verific jocul la supape era deja pe incheiate si un alt aventurier a venit neincrezator la mine si m-a intrebat daca sunt sigur ca nu ma hazardez sa ma apuc de o operatiune atat de complicata atat de tarziu. As fi terminat in mai putin de o ora daca nu as fi descoperit ca motorul nu se racise dupa tura de dimineata. A doua zi dupa micul dejun, procedura amanata mi-a luat sub 45 de minute. In schimb cei patru litri de ulei ma costa trei drumuri pana in celalalt capat al orasului la asa-zisa reprezentanta KTM, care nu detine 15W60 300V Offroad pe stoc. De nevoie si cu inima indoita, am cumparat 15W50. Stiu ca LC4 este temperamental. Sper ca va fi ok.

Pentru ca ultimele pregatiri tehnice ne-au luat toata ziua si hotarasem si eu si Matt si Robert ca e musai sa nu mai pierdem inca o noapte in Ulaanbaatar, ne urnim la o ora aiurea: 6 seara. Scapam rapid de traficul retard din capitala. Sub cerul vast de Mongolia, campia s-a trezit la viata intr-un mozaic de inflorescente multicolore. Depasim ultimele iurte si ultimele turme manate de cowboys cu braie late peste caftane imblanite. Pana la lasarea noptii apucam sa bifam ceva mai mult de 100 din cei 300 de km pana la frontiera cu Rusia. Cum hotaram sa punem tabara incep sa se vada diferentele dintre calatori. Daca Mathew este indiferent in alegerea locului de campat, Robert incearca sa ne convinga sa alegem unul cat mai retras, pe cat posibil in afara campului vizual al unui eventual trecator. Desi suntem in raza unei stane si a catorva iurte, reusesc sa il conving ca tot ce ni se poate intampla este sa fim invitati la micul dejun intr-un ger bine incalzit. Intindem corturile. Eu dorm intr-un Vaude de o persoana pe care l-am primit de la un ciclist german. Coincidenta a facut ca John sa apara in Ulaanbaatar pe o bicicleta KTM si sa imparta cu noi dormitorul in momentul in care ne intrebam cu vom distribui ecipamentul de camping intre noi. Eu si Ana plecasem evident cu un singur cort si un singur sac de dormit, dublu. I-am propus lui John sa ii cumparam gentile de bicla, iar el ne-a sugerat sa peticim cortul pe care il folosise in Mongolia si pe care intentionase sa il arunce la cos. Pentru ca am hotarat ca sacul si cortul nostru sa ramana la Ana, eu mi-am cumparat un sac de dormit chinezesc din mall, cu 15 dolari. Va fi o decizie pe care in foarte scurt timp voi ajunge sa o regret amarnic. Inainte de culcare Mathew ne face o surpriza: are dosite in desaga mobrei 3 beri pe care le sorbim cu nesat.

Dimineata sunt cel mai aratos dintre cei trei, cu un servetel indesat in nara dreapta si aratand ca un figurant dintr-un film de groaza. Acum cateva minute mi-am aplicat un upercut in nas in timp ce strageam chinga ROK. Cum ar fi fost ca Robert si Matt sa ma vada zacand lat, cu sangele siroind si cu nimeni in jur pe raza de cativa km? Noroc ca sunt destul de bine facut ca sa-mi rezist propriului pumn. Sunt acum mai linistit cand ma gandesc ca voi fi singur pe BAM. Intr-o lupta dreapta, eu impotriva mea, stiu ca tot eu voi iesi deasupra. :) )

Dupa ultimul mic dejun cu buuz (galuste cu osanza de care m-am cam saturat de prima data cand le-am incercat), rulam pe ultima linie dreapta din Mongolia.

Vama dintre Mongolia si Rusia

Odata cu intrarea pe teritoriul rus, peisajul isi recupereaza verticala. Un razboi in regnul vegetal decide granita, care este trasata cu brutalitate intre ecosisteme. Unde stepa cedeaza armele, pinii taigalei isi incep domnia. In toata Asia Centrala nu exista aproape nici o tranzitie intre padure, campie si piatra. Sunt trei fasii orizontale care se succed fara sa se intretaie: taiga, stepa, Himalaya. De generatii popoarele care locuiesc in aceasta uriasa felie de lume s-au deplasat de-a lungul, si niciodata de-a latul peisajului.

La circa 70 km de Ulan Ude, in oraselul in Gusinaziorsk, ne abatem intr-un aprozar sa refacem proviziile. Plecam cu traistele pline, dar imediat descoperim ca din trei am ramas doar doi. Nici urma de Matt. Facem cale intoarsa si il gasim pe Matt in fata supermarketului, abuzand in van de kickstarter-ul Hondei. Devenim atractia strazii. Toti chibitarii isi ofera, ruseste, ajutorul, dar cei mai grozavi sunt cei doi betivani cu o Lada tunata, care ne explica ca problema este ca nu avem destula benzina in rezervorul de lichid de frana!

Verificam aprinderea si alimentarea, dar semnul de intrebare este lipsa de compresie din kickstarter. Ne resemnam ca ziua e compromisa, iau eu plec sa fac rost de o cazare. Pe drum ma intersectez cu o gasca de enduristi carora le cer ajutorul. Baietii pleaca spre Robert si Matt, eu antamez in schimbul a 50 de dolari o camera intr-un hotel jalnic, iar Robert il tracteaza pe Matt pana la pensiune. Curtea e suficient de incapatoare ca a doua zi la micul dejun sa facem bucati motorul Hondei.

Gasim pin-ul decompresorului automat blocat, ceea ce lamureste lipsa compresiei. Asamblam totul la loc si micuta Honda porneste la prima pedala.

Din nefericire nu facem nici 20 de km ca Matt ramane din nou in urma.

De data asta lucrurile par mult mai grave: kickstarter-ul este blocat, ceea ce inseamna mai mult ca sigur o avarie in motor. Din nou, este de ajuns sa apara rusii pentru ca totul sa se precipite: primul pick-up opreste la semnele noastre si incarcam bolnava, reintorcandu-ne in Gusinaziorsk.

Pe drumul spre oras Mathew pune in miscare masinaria ruseasca: il suna pe enduristul de cu o seara inainte si ii spune ca e groasa. Rusul nu se dezminte: trimit in om sa te rezolve, ii zice lui Matt, te asteapta in benzinarie. Dupa 15 minute il cunoastem pe John, care ulterior am aflat ca este atreprenor si se ocupa cu transportul huilei de la minele din zona la termocentrala de pe lac. Din Range Rover-ul lui John coboara un nene mai in varsta – mecanicul lui de incredere – si inca un baiat. Neica mecanicul mustaceste inspre pistonul blocat si ne confirma ce stiam deja – situatia e nasola. Nu avem decat sa tractam din nou Honda pana la acasa la mecanic, unde ne trezim in plin Nikita Mikhalkov: o curte micuta, un garaj, o bojdeuca taraneasca cu ancadramente de lemn tipice izbelor rusesti, nevasta care pune muraturi (pentru ca deja e toamna) si nepotelul care isi face siesta de la amiaza in camera din fund (din cauza asta am fost rugati sa vorbim in soapta, ceea ce cand nu sti ruseste face dialogul si mai dificil). Pentru ca o poveste cu motociclete in Rusia nu functioneaza fara rusoaice superbe, isi face aparitia prietena lui John, studenta la limbi straine in China, care va face pe translatorul intre noi vorbitorii de engleza, John a carui engleza e destul de sumara si mecanicul care nu vorbeste chiar deloc. Odata motorul desfacut, verdictul e implacabil: o bucata din piston lipseste iar cuzinetii de la palier par gripati. John pune mana pe telefon si in cateva minute Matt primeste niste cotatii pentru piesele care ar putea sosi de la Moscova. Oricum e limpede ca reparatia nu are cum sa dureze mai putin de o saptamana.

Pentru a ne mai alina supararea, John ne invita la masa: katlet, kartoshki y piva intr-un stalov (un fel de bistro tipic de cartier). La masa se ia o hotarare importanta: eu cu Robert o sa-i mai tinem companie lui Matthew doar inca o noapte. Desi am plecat din Mongolia cu gandul de a merge impreuna pana la Magadan, Matthew nu va putea sa reia aventura prea curand. Dar spre deosebire de viza lui care e valabila un an, a mea expira in mai putin de 25 de zile, care sper sa-mi ajunga sa-mi fac treaba si sa o revad pe Ana in Rusia. Mai mult, decidem cu gazdele noastre ca ar fi un moment bun sa innoptam pe malul lacului Gusin. Ne inarmam cu bere, carne si carbuni si mergem sa ne instalam tabara la malul apei.

Prietena lui John pledeaza convingator pentru calitatea ADN-ului rusesc intr-o pereche de pantaloni scurti.

Cat mancam si bem, John se arata ocupat cu niste telefoane misterioase, dupa care ii da lui Matt vestea pe care orice copil o asteapta de Craciun: ce zici daca iti fac rost de un XR sa-ti continui drumul pana la Magadan? intreaba John. Intre timp putem sa ti-l reparam pe al tau si vedem noi cum decurge totul mai departe. Matt se fastaceste. Narmalnyi, il calmeaza John, nu trebuie sa imi dai raspunsul acum, dar sa stii ca mi-ar face o mare bucurie sa te ajut cu treaba asta. Dupa cateva ore John si prietena lui isi iau la revedere, dar peste putin timp John revine calare pe XR-ul pomenit – ca nu cumva ca Matt sa aiba vreo secunda impresia ca atunci cand rusul spune ceva o face ca sa se dea mare si nu pentru ca e 400% sigur de ce vorbeste. Ce-i drept in cazul asta procentul e de 250%, ptr ca XR-ul nu e de 400cc, ca al lui Matt, ci doar de 250cc.

Ramanem in urma lui John la o bere, dezbatand solutii de ruta si alte idei in jurul focului pe care se rumenste gratarul aferent. Robert este responsabil cu entertainmentul.

————————————————————————————-

Dimineata ii trimit email Anei, cu care am comunicat numai prin SMS-uri trimise pe telefonul lui Baptiste de pe un ‘sapun’ pe care mi l-am luat din Rusia si in care am infipt un SIM local. Nu am primit inca nici o reactie de la ei, si telefonul Anei continua sa fie ‘mort’.

Date: Sunday, August 18, 2013 7:42:11 AM

Subject: Raliul UB – Magadan – Updates II

Motorul lui M. e cam praf; l am desfacut ieri si tre sa schimbe

pistonu si crankshaftul. Intre timp John i a facut rost de un XR250 cu

care sa continue pina la magadan si inapoi cat rezolva cu livrarea

pieselor din UK aici. Se intreba daca nu puteti sa le luati voi in caz ca le trimite la oasis. Eu plec acum cu Robert spre Yakutsk, sa ma intalnesc cu Noah.

————————————————————————————-

Pe la 9 John revine cu masina. Eu si Robert il urmam spre iesirea din oras, dar cand sa ne luam adio, Robert isi aminteste ca are nevoie de spray  pentru a mai prelungi agonia pana la Vladivostok lantului foarte uzat de la Transalp. Atat ii trebuie lui John: pune mana pe telefon, apoi face stanga imprejur si ne conduce in fata curtii unui tovaras care a iese sa ne salute cu un spray de lant in mana. Este un dar pentru Robert. Nu am auzit, dar imi imaginez cum a sunat dialogul intre cei doi rusi: Maslo na tsepi iesti? Iesti. Davai!

In fine plecam. Trecem prin apropiere de Ulan Ude fara sa mai deviem catre oras si intram pe Autostrada Moscova-Vladivostok, cu directia Chita. La bivuac, ne luam cina fiecare in cortul lui, pentru ca suntem vanti cu cruzime de temutii tantari de taiga.

In Desyatinkovo, un mic centru de apicultori, producatorii din spatele tarabelor ne fac semn sa trecem cu viteza redusa: imediat la iesirea din oras un echipaj de politie sta la panda. Cand ne e lumea mai draga Robert trage pe dreapta. Oricat ii da la automat motorul nu mai porneste.

Cu jumatatea de litru de benzina pe care o car in butelia de la arzator mutantul japonez se trezeste la viata. Concluzionam ca ritmul mai alert pe care l-am impus a facut Honda mai insetata de gaz. Daca tot facem cale intoarsa sa alimentam, luam si o gustare de pranz intr-un kafe, dar la vederea urmatorului personaj mai sa ne innecam cu zakuski.

In fata benzinariei trage un neo-zeelandez care arata identic cu mosul mustacios din Buggs Bunny, calare pe  un IJ Planeta cumparat de la Magadan.

Individul e in drum catre Moscova si ne avertizeaza ca spre Magadan totul e sub apa. Daca te prinde ploaia, imi spune barbosul, poate sa dureze si 4-5 zile pana sa vina cineva sa te scoata de acolo. Altfel drumul nu e greu, e o bucata mai dificila dupa Yakutsk, dar daca ai ceva experienta treci fara probleme. Vorbele neo-zeelandezului nu fac decat sa confirme ceea ce se vehiculeaza de prin iulie: anul 2013 este unul neobisnuit de potrivnic. Inundatii catastrofale au devastat regiuni din sud-estul Rusiei si s-au extins pana spre orasul ei cel mai siguratic, transformand portiuni de pietris in mlastini impracticabile. Drumul de vara spre Magadan, singurul care conteaza, nu se lasa scormonit de rotile enduristilor care au visat la el din iarna. Si anotimpul estival atat de zgarcit cu Siberia a predat deja stacheta toamnei. In cateva zile noptile se vor incheia cu prima bruma si in cateva saptamani taigaua va amuti sub o pojghita de gheata. Dar eu ma ghidez dupa deviza lui Gramsci: “traiesc cu pesimismul spiritului, dar cu optimismul vointei”.

Sunt satisfacut ca am tras tare pe zona plata, deja spre Chita drumul incepe sa fie interesant. Taigaua, aceasta jungla boreala, ridica in calea soarelui un filtru sculptural. Lumina e tactila, ca o poleiala care face ca fiecare obiect, de la cel mai banal bolovan la un arbore de 20 de metri inaltime, sa para ceva pretios, un element dintr-o scenografie demna de un tzar. Ne adapam armasarii de fier si dupa un somn viguros in padure, a doua zi intram in Chita- Zabaykalsky Krai la o runda de provizii.

Inainte de picnicul de la pranz suntem fortati la un ocol de cativa zeci de km din pricina unui pod in santier. Bucata de 20-40 km de pietris prin care ne reconectam la magistrala Moscova-Vlad e partea cea mai faina a zilei si se termina intr-un loc perfect de bivuac, care imi aminteste de Mongolia. Este a doua dimineata cand ne trezim cu corturile fleasca de condens: ziua e scurta in taiga si soarele incepe sa topeasca ceata de abia dupa 8, asa ca zabovim cu bulendrele insirate la zvantat, la un ceai si la taclale.

Ca sa recuperam startul tarziu bagam toata ziua cox intrerupt doar de popasuri scurte de benzina, ceai, cafea sau… tufis.

Desi drumul e plictisitor de impecabil, taigaua e plina de dovezi ca in curand nu sa ne mai plictisim. Inundatiile catastrofale nu sunt simple zvonuri alarmiste; de multe ori liziera padurii e granita dintre uscat si hegemonia apelor. Se intampla nu o data sa incepem sa cautam un loc de campat pe la 5 – pentru ca deja in jur de 6.30 apune soarele – si sa navigam zadarnic hectare intregi de mlastina infestata cu tantari. Ingrijorat ca am intrat in ultima jumatate de ceas de semi-lumina (sau semi-intuneric?), ma duc in recunoastere pe un drum secundar. Nimeresc intr-o alta zona ciuruita de balti, dar spre norocul nostru baltile duc intr-un luminis unde zace o cariera de piatra abandonata probabil de la constructia drumului. Gramada de pietris pe care campam nu e cea mai confortabla suprafata, dar cel putin nu e uda.

In vremea asta aflu ca dupa ce eu si baietii am plecat din oaza, Ana si Baptiste, riderul francez cu care stiam ca va petrece vremea cat eu sunt in Rusia, s-au sucit. Pozele urmatoare sunt facute de  francez sau de Ana exclusiv cu aparatul lui Baptiste si ii apartin.

Daca initial urmau sa faca o tura scurta in Gobi, apoi sa urce in Irkutsk, Baptiste a avut dificultati cu viza ruseasca si de sictir a realizat ca nu mai are chef nici de washboard-ul mongol din desert. Asa ca a convins-o pe Ana sa se odihneasca cateva zile in parcul national, in asteptarea vizei. In orice caz amandoi au parasit cu bucurie capitala, strazile ei incantatoare, iluzia abundentei din magazine si portiile de gulas, galustile cu grasime si scovergile pline de ulei.


La o aruncatura de bat de Ulaanbaatar insa, cei doi au regasit Mongolia: de bucurie, au aruncat corturile pe primul petec de iarba. Au fost primele ore in care Ana s-a putut odihni, dupa stresul si galagia din oras. Ploi puternice se anuntasera in toata zona, si intr-adevar peste noapte cota raului unde au campat a continuat sa urce, alimentata de afluentii din amonte. Dimineata Ana se trezeste prizoniera pe insula dintre ape.

Un loc departe de oameni pe care apa tocmai l-a facut si mai greu accesibil grataragiilor de weekend, ce poate fi mai de nelepadat, cugeta Ana si companionul sau. Asa ca incurajati de singurele suflete cu care impart niste hectare bune de padure, cei doi isi muta tabara la 500 de metri de primul loc. Corturile lor sunt vizibile in centrul celei de-a doua poze facuta de pe munte, langa palcul de copacei.

Abia din a doua noapte Ana si Baptiste cad de acord aupra unui lucru: sunt amandoi insutit mai extenuati decat se simteau in miezul actiunii, si acest parc este locul ideal pentru o vacanta in vacanta. Nu se vor misca din tabara lor vreme de 4 zile, motiv pentru nenea care traieste in iurta singuratica din apropriere sa intre la intrebari. Dupa ce Ana isi viziteaza vecinul pentru a-i cere o lingura de sare, mongolul ii intoarce cu gratie gestul, impreuna cu un asortiment de organe de oaie. In sfarsit Ana are ocazia sa testeze temuta oaie fiarta cu tot cu mate, fiere si ce o mai fi continut stomacul si intestinul gros al sacrificatei fiinte, care a pus pe goana atatia calatori. Nu doar gustul, ci si mirosul, mi-a marturisit Ana mai tarziu, sunt infioratoare. In a doua vizita in vecini, Ana pune ca de obicei o tona de intrebari, si mongolii sunt incantati sa ii explice cum isi fac cu mana lor aproape tot ce exista in iurta, basca harnasamentele pentru cai.

DRZ-ul si TTR-ul parcate in siguranta, Ana si Baptiste o ard in scurte drumetii si gratare, experimentand cu metode de a frige carnea cand nu ai de nici unele, si adunand cu voiosie (mai ales Ana) toate vreascurile din zona.

Parcul e plin de vietati, de la veverite, marmote, pasari, pana la serpi.

Asta nu inseamna ca pe alocuri natura nu e generos decorata de mana omului.

Urmatoarele 48 de ore sunt investite in explorarea portiunii de nord-est a parcului, unde peisajul arata ca locul de joaca al unor uriasi.

Vacile mongole sunt la fel de neclintite ca si iacii in ideea de se catara oriunde iarba e mai grasa si mai gustoasa.

Dupa o noapte la iurta (cu tot cu buda aferenta!) Ana si Baptiste fac o vizita manastirii buddhiste ascunse intr-un pliu al muntelui; versetele puse in calea calatorului care urca poteca de acces fac ca drumul lin sa para abrupt si anevoios.

De sus valea e innecata in lumina; mica asezare de case aminteste in mod curios de un satuc dintr-o tara nordica.

Dar prevestirile de pe pazia manastirii sunt severe: iata ce ii asteapta pe cei care calca alaturi de drumul drept; pentru a se asigura ca preferinta ei pentru coclauri nu o sa o duca fix in bratele diavolilor albastri, Ana face apel la zei, iar peste noapte trage cu urechea la ritualul samanic care se intampla sa aiba loc la un luminis de cortul ei.

Vrajile nu-si fac efectul, pentru ca in mai putin de 48 de ore Ana si Baptiste sunt nevoiti sa se intoarca in curtea oazei, unde camioanele par sa nu se fi mutat din loc.

Francezul si tenteaza destinul cu niste caviar de la supermarket, in timp ce galateanca il masoara cu suspiciune.

Intoarcerea in Ulaanbaatar nu e numai necaz: in oaza au revenit si alti prieteni, printre care corsicanii. Grupul (aproape) reintregit isi propune sa combata efectul capitalei cu o cina la un indian. Dar pentru ca Ulaanbaatar este Ulaanbaatar, chiar si accesul intr-un resturant cu preturi la nivelul celui mai scump indian din Romania se face cu pretul vietii.

————————————————

Ana imi scrie:

cu baptiste am planuit sa plecam de aici pe 27

vezi ca viza de rusia expira pe 14, deci trebuie sa iesim

pana atunci

————————————————

In Never, unde drumul se bifurca catre Yakutsk si Vladivostok, ne intalnim cu Kim si americanul Noah care vin de pe BAM cu intentia de a face drumul la Magadan impreuna cu Matthew si cu mine. Matt urma sa aduca la punctul de intalnire un colet din Ulaanbaatar cu greutatea kitului de decompresie automata, piesa reparata in Irkutsk de Noah la 690-ul din dotare. Cum Matt a ramas blocat, eu fac pe curierul. Dar de cand am schimbat noi SMS-urile planurile tuturor s-au dat peste cap. Al treilea tovaras de drum al baietilor, un anume Kurt, a hotarat sa se intoarca in Mongolia, lui Matt i-a murit mobra, Noah s-a amorezat de o bikerita rusoaica cu care s-ar putea reintalni in drum spre Vlad, iar inundatiile din Siberia au luat proportii. Asa ca dupa o poza de grup, facem intr-adevar schimb de echipa, dar altfel decat am chibzuit initial. Americanii si croatul pleaca spre Vlad: Kim si Robert dupa barca, Noah dupa fata. Eu raman pe directia Yakutsk.

Dar deja indoiala ma roade: are vreun sens oare sa bat ca nebunul 3000 de km dus-intors, plus inca vreo 300o de la Never la Irkutsk (din care am facut deja 85%), numai ca sa ajung la Magadan?

Daca e pe bune ce se aude despre blocajele pe Kolyma Highway, riscul sa naufragiez intre doua echipaje de lucratori rusi care repara drumul este real, iar sa-i astept zile la rand sa soseasca nu e, in cazul meu, o perspectiva grozava. Baietii nu ma lasa nici ei cu mana goala. Am discutat despre traseul spre Tynda, care e punctul de inflexiune la aproximativ jumatatea drumului, intre BAM-ul de Vest si de East. Kim si Noah mi-au dat informatii legate de semafoarele de cale ferata de pe BAM, trecerile de rau si locurile cheie unde sunt obligat sa trec pe podul de cale ferata.

Urmatorii 180 de km pana in Tynda sunt in lucru, cu niste portiuni mai nervoase. Fiecare suflet intalnit in Rusia conteaza. Daca ursul siberian ramane ascuns si isi vede cu indiferenta si timiditate de treaba lui, rusul isi face din ajutarea calatorilor o misiune. Pe Alexey din Celiabinsk il intalnesc dupa 50 de km de drum, si aceasta intamplare se va dovedi salvatoare. Alexey vine de la Yakutsk pe un CB 400 (da, o motocicleta de strada); dupa ce de acasa la Magadan a mers pe o Africa Twin, la Yakutsk si-a vandut mobra si a cumparat-o pe asta cu care se intoarce acasa.

Nu ne despartim pana nu imi da doua numere de telefon: cel al unui anume Sasha din Tynda si contactul lui Alex, seful clubului de bikeri din Yakutsk. Orice problema ai, imi spune, ii suni pe astia doi. In sfarsit, ma bucur de pietris, de 690 si de gandurile mele. La fel ca Asia Centrala, Siberia este propice sufletelor care isi cauta rostul. Pentru ca e ingradit de geografia condensata pe o suprafata redusa, travaliul spiritului europen isi gaseste rostul in certitudinile descoperirilor stiintifice, in revelatiile ezoterice. Spiritele Asiei Centrale se regasesc in natura care le oglindeste pe ele insele. Noi calatorii nu putem sa atingem in scurtul nostru periplu nici limpezimea demonstrata de vanatorii lui Herzog, nici intelepciunea buryatilor lui Jeremiah Curtin. Dar nici o zi petrecuta aici nu se incheie fara sa lase urme. Sunt primele zile in care sunt singur cu motocicleta, si ma bucur de dulcea singurate, caci ea e sora cu libertatea.



0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×