Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    676
  • comentarii
    113
  • vizualizări
    260.165

Zen Şi Arta Reparării Motocicletei

green.kecske

228 vizualizări

Călătoria personajului în şaua motocicletei, alături de fiul Chris, este trecerea printr-un Purgatoriu. O călătorie cu substratul dureros al conştiinţei că societatea intervine obstrucţional asupra spiritelor care îndrăznesc să se ridice, să se remarce, să se facă auzite şi să se detaşeze din plutoanele de umbre amorfe înregimentate în ceaţa unei vieţi lipsite de substanţă.

"Zen și arta reparării motocicletei. O investigație asupra valorilor", de Robert M. Pirsig

Vreau să încep cu vorbele lui Robert M. Pirsig, din "Cuvăntul final", la cartea de faţă: "Cărţile purtătoare de cultură lansează o provocare la adresa valorilor culturale şi adesea fac asta în perioade în care cultura tinde să favorizeze provocarea lor. Cărţile acestea nu sunt neapărat de calitate. Coliba unchiului Tom n-a fost o capodoperă literară, însă a fost o carte purtătoare de cultură. A apărut într-o perioadă în care întreaga cultură era pe cale să respingă sclavia. Oamenii au văzut în ea o portretizare a noilor valori şi lucrarea a devenit un imens succes. Succesul cărţii de faţă pare rezultatul aceluiaşi fenomen. Tratamentul involuntar cu şocuri electrice descris aici este astăzi interzis. E un atentat la libertatea umană. Cultura s-a schimbat."

Pentru mine, "Zen şi arta repararii motocicletei" a fost o carte greu de citit, pentru că este o carte dureroasă. Este un strigăt. Strigătul intelectualului care se vede ameninţat, în intimitatea spiritului său curios şi analitic, de incultură agresivă şi fără speranţă, care atacă şi macină societatea şi calitatea vieţii într-o atare societate.

Călătoria personajului său în şaua motocicletei, alături de fiul Chris, din Minnesota până în California, este trecerea printr-un Purgatoriu, cu întoarceri în trecutul personal înceţoşat, cu voinţa revenirii în pacea prezentului, cu dorinţa recuperării spirituale agresate tragic, cu limpezirea de sine a celui ce a fost şi a devenit nevoit. O călătorie în timp şi în sine, punctată şi dominată de analize filozofice sofisticate privind calitatea vieţii, specificitatea şi calitatea omului ca fiinţă gânditoare şi creativă. Cu substratul dureros al conştiinţei că societatea intervine obstrucţional asupra spiritelor care îndrăznesc să se ridice, să se remarce, să se facă auzite şi să se detaşeze din plutoanele de umbre amorfe înregimentate în ceaţa ignobilă a unei vieţi lipsite de substanţă.

Platforma psihologică utilizată de personaj pentru a se avânta în analizele sale privind "metafizica calităţii" este această "artă a reparării motocicletei", implicit pacea de tip zen impusă "adesea când lucrezi în mecanică". Pentru că "de unele lucruri nu te prinzi fiindcă sunt atât de mărunte, că-ţi scapă din vedere. Dar pe altele nu le vezi din cauză că-s uriaşe…o cu totul altă dimensiune". Şi intrinsecă, ideea că "o înţelegere clasică, consideră lumea, în principal, drept o formă esenţială ea însăşi. O înţelegere romantică o vede în termeni de aparenţă imediată. Dacă i-ai arăta un motor, o schiţă tehnică sau un circuit electronic unui romantic, e foarte puţin probabil să i se pară ceva interesant. Nu-l atrage, fiindcă realitatea pe care o vede el e suprafaţa.

Şiruri plicticoase şi complicate de nume, linii şi numere. Nimic interesant. Dar dacă i-ai arăta aceeaşi matriţă sau schemă, dacă i-ai face aceeaşi descriere unui clasic, respectivul s-ar uita la ea şi ar fi fascinat, fiindcă el vede dincolo de linii, desene şi simboluri, o uriaşă bogăţie de forma esenţială. Modelul romantic e în principiu inspiraţional, imaginativ, creativ, intuitiv. Predomină emoţiile şi nu faptele. Arta, ca opus al ştiinţei, e o percepţie cel mai adesea romantică. Nu ţine seama de raţiune sau de legi. Acţionează prin emoţie, intuiţie şi conştiinţa estetică. În culturile nord-europene, modelul romantic e asociat de obicei cu feminitatea, dar asociaţia nu este, desigur, una necesară. Modelul clasic, prin contrast, acţionează prin recurs la raţiune şi reguli – care sunt ele înseşi forme imanente ale gândirii şi comportamentului. În culturile europene, acest model este predominant masculin, iar domeniile ştiinţei, medicinei şi dreptului sunt neatrăgătoare pentru femei, în principal pentru acest motiv.

Deşi mersul cu motocicleta e romantic, reparatul motocicletei e cât se poate de clasic. Murdăria, unsoarea, stăpânirea formei imanente, toate sunt lipsite de romantism şi de fel atrăgătoare pentru femei… Există o estetică a clasicului, pe care romanticii adesea n-o observă din cauza subtilităţii sale. Şi inevitabil "Aici e sursa problemei. Oamenii tind să gândească şi să simtă exclusiv conform unui model sau celuilalt, însă – făcând asta – tind să nu înţeleagă şi să subestimeze ce are de oferit celălalt model."

Prins între meticuloasa pregătire a vehiculului sau de mers pe drumuri şi analizele sale filozofice dezvoltate pe numeroase căi şi ramuri congruente, personajul lui Pirsig apelează mereu la existenţa lui Phaidros, o entitate din trecutul său (de fapt cel care a fost el însuşi), cel care "a găsit în filozofie o continuare naturală a întrebării ce-l îndreptase, dintru început, spre ştiinţă. Ce înseamnă toate acestea? Care este sensul tuturor?" Şi până la urmă "cum este obţinută cunoaşterea apriori şi cum este utilizată ea?"

Tot acest periplu în şaua motocicletei este un periplu investigatoriu în istoria socială şi culturală a lumii şi o călătorie în regăsirea propriei personalităţi agresate, o redescoperire a sinelui sau reechilibrat prin împăcarea cu tot şi cu toate.

Grea şi dureroasă incursiune în majoritatea dilemelor omenirii şi mai ales ale spiritualităţii omului modern în căutarea identităţii şi personalităţii sale şi până la urmă în căutarea păcii interioare şi a unei fărâme de fericire.

blogentry-41220-0-40859300-1390747356_th

La un moment dat, Pirsig – personajul său – spune "Valorile sociale sunt drepte doar dacă valorile individuale sunt drepte. Locul în care se poate îmbunătăţi lumea este în primul rând inima şi mâinile cuiva şi apoi de acolo se poate continua. Alţi oameni vor să vorbească despre prelungirea destinului omenirii. Eu vreau doar să vorbesc despre cum se repară o motocicletă. Cred că ceea ce vreau să spun are o valoare perenă."

Tocmai despre valorile perene ale umanităţii vorbeşte această carte de mare profunzime intelectuală, filozofică şi emotivă în ansamblu. O carte asupra căreia voi reveni, când voi simţi nevoia să înţeleg ceva în plus despre ce mi se întâmplă în viaţă şi voi avea nevoie să mă reconciliez cu mine însămi.

Se cuvine să furnizez şi următoarea apreciere a The New York Times: "O carte importantă, plină de răspunsuri la cele mai încurcate dileme ale contemporaneităţii. Zen şi arta reparării motocicletei este una dintre cele mai rafinate plăceri ale spiritului."



0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×