Drumul spre Troick este mult mai liber, mai sunt nori, dar încet încet ieşim şi din ploaie. Facem repede cei o sută şi ceva de kilometri până în oraş, cumpărăm mâncare de la un supermarket, mâncăm şi noi ceva, şi pornim spre graniţă. Cerul se deschide din ce în ce mai mult. Lumina clară a după-amiezii cade pieziş peste câmpurile de grâu şi pădurile de mesteacăn. Nu se putea să ratăm mestecenii Rusiei! Oprim să-i luăm cu noi în câteva ultime poze. Ne prinde din urmă, mergând şi el grăbit spre Kazakhstan, un motociclist foarte încărcat. Opreşte singur lângă noi, ne salută, facem cunoştinţă. Vorbeşte foarte puţin engleză dar ne înţelegem. Îl cheamă Stas, este rus, vine tocmai din Kamceatka. A adus motocicleta cu avionul până la Moscova, se duce până la Alma-Ata, se întoarce în Rusia, mai umblă pe acolo şi ia din nou avionul către casă.

Vrea să ajungă în seara asta la Kostanay, vreo 200 de kilometri dincolo de graniţă. Noi am mers deja aproape 500 de kilometri astăzi, aşa că, am vrea să ne oprim imediat după ce intrăm în Kazakhstan. Ne lasă un număr de telefon şi ne spune că, dacă totuşi ajungem în Kotanay, poate să ne ajute să găsim un hotel ieftin. Mai mergem câţiva kilometri şi ajungem la graniţă. Din nou avem emoţii!

Avem degeaba pentru că băieţii din vama rusă sunt simpatici, amabili, ne invită să trecem pe lângă coloana de maşini care aşteaptă, ne pun ştampilele in paşapoarte şi ne arată Kazakhstanul. Am reuşit ! Am făcut cei 2500 de kilometri prin Rusia, cu toate ploile, cu toate camioanele, cu toate bacurile, în cinci zile! Batem palma şi pornim spre vama unde scrie cu litere mari: KAZAKHSTAN. Aceeaşi băieţi simpatici, amabili, curioşi să ştie de unde venim şi unde ne ducem. Au figuri asiatice, ochii uşor oblici,uniforme impecabile cu chipiuri înalte. Asta le dă un aer solemn. Se uită, aşa de formă, prin cutii, ne întreabă, mai în glumă mai în serios, „ţigaret, alcool, narcotic, pistaliet”, ne dau un bileţel tipărit şi ne fac semn că suntem liberi! Salutăm, mulţumim „spasiba” şi plecăm. Abia după câţiva kilometri oprim să batem palma într-o altă ţară nouă!

Planul ar fi fost să căutăm un loc de înoptat. Pe hartă sunt, până la Kostanay, două localităţi foarte mici. Vedem ceva, dar nu inspiră încredere. Este ora 19, vremea e bună, drumul la fel,dacă am mai merge noi cei 180 de kilometri până la Kostanay, şi acolo îl căutăm pe Stas?! Hai că se poate! Drumul e pustiu cât vezi cu ochii, neted în stânga şi în dreapta, nu deal, nu vale, nu curbă, le „călcăm” binişor şi, încă pe ultimele minute de lumină şi primele de întuneric, intrăm în Kostanay.

Dăm acolo de Stas, liniştit, discutând cu câţiva puştani cu un scuter cu roata din spate foarte moale. Ne spune că îl aşteaptă pe Viktor, prietenul lui, motociclist, patronul celui mai bun hotel din oraş; dacă vrem putem să mergem şi noi cu el. Bineînţeles că vrem! Până vine Viktor, dăm pompa noastră puştanilor, le mai dă Theo o ţigară, îşi umflă roata şi pleacă. În scurt timp opreşte lânga noi o maşină mare, neagră, strălucind de curăţenie. Din ea coboară un domn tânăr, blond, păr buclat, lung pe spate, costum negru impecabil, batistă la buzunar, cămaşă albă foarte elegantă, papion negru. Era ca scos din cutie! Este Viktor! Dă mâna cu noi, foarte amabil, este cam grăbit, aşa că ne invită să îl urmăm. Tăiem un câmp îngropat în beznă, pe un drum prost, intrăm pe o stradă luminată, plină de băltoace adânci şi murdare, ajungem la hotel. Ne invită să ne ocupăm camerele, să facem duş şi apoi să coborâm la masă. Nu contează că e târziu, toată lumea e la dispoziţia noastră! Se scuză că trebuie să plece, merge la o nuntă, dar ne lasă pe mâini bune. „Spasiba” Viktor, distracţie plăcută, casă de piatră mirilor, eşti un adevărat domn! Hotelul este o construcţie nouă, curat, camere mari, mobilier cam clasic, perfect, toate dotările, internet Wi-Fi, aşternuturi imaculate, băi sclipind de curăţenie. N-ai fi crezut că pe strada asta aşa de proastă poţi să găseşti atâta perfecţiune! Duşul fierbinte vine ca o binecuvântare, după toată mizeria şi suferinţa de pe M5. Coborâm împreună cu Stas în restaurant, unde, în jurul unei mese îmbelşugate, ne întindem la vorbă cu el şi cu prietenii lui Viktor până târziu în noapte… Trip 690Km!

Viktor este rus. Pe Stas nu l-a văzut în viaţa lui dar au luat legătura prin telefon, atunci când Stas, ştiind că va ajunge la Kostanay, a căutat pe cineva „din branşă” unde să înopteze. Tot timpul m-am întrebat cât o să ne coste pe noi o noapte de lux în Kazakhstan. Dimineaţa, invitaţi la cafea şi mic dejun de prietenii lui Viktor, întreb ce avem de plătit. Patronul a spus aşa: ”băieţii plătesc numai masa de seară; cazarea şi micul dejun sunt cadou din partea mea”. Punct. Aşa se obişnuieşte acolo, motocicliştii se ajută între ei. Noi am picat din întâmplare în „sistemul” ăsta.

Mi-am amintit de un motociclist ucrainian, pe care l-am întâlnit în Romania într-o seară. Eram şi eu tot cu motocicleta. Nu ştia nici măcar un cuvânt româneşte, numai rusă şi ceva germană. M-a rugat, în germană, să-l ajut să găsească un loc de dormit ieftin, undeva prin Râşnov. Am mers cu el la o pensiune, am tocmit preţul şi l-am lăsat acolo. Am plecat mai departe, la casa mea de la Bran, cam un sfert de oră distanţă. Nu l-am invitat şi pe el. Mi-a părut rău mai târziu, dar lui nu i-a mai folosit la nimic. Plătim câţiva dolari şi, pe la 7.30 pornim împreună cu Stas, spre capitala Astana. Distanţa este mare, peste 700 de kilometri. Noi nu ne mai grăbim, putem să stăm aici o lună, dar Stas vrea să ajungă astăzi.

Kazakhstanul este o ţară uriaşă, a 9-a din lume. Este mai mare decât toată Europa de Vest dar populaţia nu depăşeşte 17 milioane, adică 6 oameni la kilometrul pătrat! Este o ţară preponderent musulmană. Are toate formele de relief, de la deşert până la munţi acoperiţi de zăpezi veşnice. Dispune de rezerve inepuizabile de gaze naturale şi petrol. Noi avem de mers 2500 km, în cea mai mare parte stepă, din nord, de la graniţa cu Rusia, până în sud, la graniţa cu Kyrgystan, cu câteva zile de pauză. În plus, avem de luat viza pentru Uzbekistan de la Alma- Ata. Ieşim repede din oraş, după ce trecem prin faţa unui post de control al poliţiei. Viteză mică, suntem urmăriţi de faţa înfricoşătoare a unui „ninja” vigilent. Ieşim între lanuri de grâu. Mergem din nou pe axa care desparte plus infinit de minus infinit. Banda îngustă de asfalt a drumului despică stepa extraplată în două părţi identice. Ce e în stânga e şi în dreapta, ce e în faţă e şi în spate.

După aprox.100 de kilometri, după ce trecem, totuşi, pe lângă nişte ochiuri de apă, înconjurate de pădurici de pini, ne abatem într-un oraş mic să scoatem de la un bancomat primii bani de Kazakhstan: Tenge.

În faţa băncii suntem înconjuraţi de lume. Dacă în Ucraina şi Rusia nu prea ni s-a dat atenţie, aici e altceva. Oamenii vin la noi curioşi să ştie tot ce se poate şti: de unde suntem, unde ne ducem, de când am plecat, când ajungem acasă, cum ne cheamă, cât costă motocicletele, cât costă drumul, de unde avem bani, de unde avem timp, ce muncim, câţi ani avem, dacă avem neveste, şi tot aşa! Pentru cei care vin mai târziu explică cei care au fost de la început.

Cea mai curioasă este o doamnă nu prea în vârstă, care rămâne lângă noi privind concentrată motocicletele. Toţi sunt foarte prietenoşi, au un fel naiv de a-şi exprima interesul şi uimirea. Theo se duce la Poliţie să înregistreze viza. Este şi asta o grijă. În Kazakhstan, trebuie să te prezinţi la poliţie, în maximum trei zile de la intrare, să înregistrezi viza. Dacă nu o faci dai 100 de dolari amendă. Nu prea e clar la ce fel de poliţie trebuie să te duci, noi încercăm aici. E o secţie mică, i-am salutat la venire, ne-au răspuns, poate ţine! După vreo 20 de minute Theo se întoarce victorios, cu bileţelele ştampilate în mână: a fost foarte simplu, ne-au scris într-un caiet şi au pus ştampila. Ieşim din oraş, prietenul Stas îşi ia rămas bun şi porneşte grăbit spre Astana. Ca să fie pomana până la capăt, ne lasă un număr de telefon al unui club de motociclişti din Alma-Ata. Privindu-l cum se pierde în depărtare încerc să-mi imaginez cam pe unde vine Kamceatka. N-o să-l mai vedem niciodată. Partir c’est mourir un peu! Spasiba bunule Stas, să ajungi sănătos la tine în Kamceatka!