Mergi la conţinut
  • postări
    137
  • comentarii
    2
  • vizualizări
    36.778

‘Sa nu conduci motociclete’ II

Autentifica-te  
Su Shi

349 vizualizări

Vestea ca eu si 690-ul in pioneze suntem in drum spre Moscova o prinde pe Ana intr-un stalov siberian. Tocmai a oprit impreuna cu Baptiste, pentru o portie de pozy (ceea ce mongolii numesc buuz) si sa-si mai dezmorteasca picioarele. Un musteriu ii aude conversand in franceza si incurajat de procentul de alcool din sange, izbucneste intr-o sansoneta. Vodca si nu ideologia este aliatul cel mai bun al guvernului, capacul peste cratita in care clocoteste molcom kasha natiunii. Rusii isi iau singuri doza de cate o suta de grame la orice ora a zilei – iar istoria ne-a aratat ca revolutiile nu sunt conduse de betivi joviali, ci de asceti. Inapoi la Marina@Irkutsk, Ana si Baptiste se resemneaza sa isi rezolve si ei transportul in capitala rusa. Negocierile si logistica le ocupa cea mai mai parte a zilei: niste muncitori cu cate doua maini stangi incropesc suporti pentru motociclete, iar motociclistii se metamorfozeaza pentru urmatoarele doua zile si jumatate in backpackeri. Hainele de turist si lipsa castilor moto ii fac – cel putin la inceput – se se simta cumva inadecvati. Dar atmosfera din Trans-Siberian e molipsitoare. La jumatate de ceas de la debutul voiajului, pasagerii se schimba in echipamentul de tren: treninguri lejere, papuci, capoate de casa. Traistele cu provizii incep sa alimenteze festinul general, se da cep sticlelor de vodca, se da drumul la limbi. Sunt recuperate abilitatile sociale pierdute in saptamanile printre nomazi rareori rusofili sau anglofili, si spre finalul primei seri Ana face pe traducatorul (atat prin cuvinte, cat si prin mima si desene) intre francez si rusi. Ca ameteala sa fie si mai mare, unul dintre vecinii de vagon e armean, si tine mortis sa o invete pe Ana cateva cuvinte in limba natala, solicitand de fiecare data echivalentul fie in romana, fie in engleza. Seara culmineaza cu un festin si o betie in toata regula in compania lui Daniel si Aleksandr, doi tineri siberieni din Krasnoiarsk. Sedusi, ca toti rusii pentru un motiv anume, de faptul ca in tren sa afla un francez, cei doi tin mortis sa il aiba drept oaspete in vagonul restaurant. Ana e atenta sa nu i se umple paharul la nesfarsit, dar Baptiste, la primul contact de felul asta, este victima sigura a celor doua sticle de vodca. Pe drumul de intoarcere la vagonul de dormit francezul va trebui sa viziteze fiecare buda din tren si va rata urarile de noapte buna rostite intre vecini in nu mai putin de cinci limbi diferite.

Sigur ca romantismul unei calatorii cu Trans-Siberianul este oarecum exagerat: dupa 24 de ore de toropeala, trupurile marinate in zapuseala din vagon incep sa acuze nevoia de dus, mirosul de supa la plic si de carnati cu nitrati de sodiu e din ce in ce mai gretos. Pe geam Siberia se deruleaza indiferenta, monotona, inselator de virgina.

Dar vagonul cu celule de dormit e un stup cu tot atatea scene hazlii. Un antropolog, un umorist sau un carcotas s-ar giftui cu material: o tigancusa sexy de 17 ani isi alapteaza pruncul de 1, un nene sparge seminte culese direct din floarea soarelui care ii serveste si ca ambalaj si ca farfurie, doi fosti marinari in chiloti si maieuri dungate in masoara tatuajele si joaca poker cu priviri ciudat de languroase, mama armeanului ii hraneste cu adoratie seria de iubite de o ora ale fiului care intre episoade de coma alcoolica si-a pus in gand sa seduca toate persoanele de sex feminin din tren. Ultima sosita ii scapa din mreje: o lezbiana subtire ca trestia, care dupa ce isi saruta pe peron iubita durdulie, refuza convivialitatea voiajului, cuibarindu-se in pat cu fata la perete. Pe culoar un tata pregateste o gustare pentru fiul lui de 9 ani, care doarme in pozitie de alergator strangand la piept o mitraliera de jucarie. Mama poarta pedichiura roz bombon si colanti provocatori si un rictus de ingrijorare pe frunte. Un pasager atipit geme in somn pe raftul de sus. Talpile desculte ii atarna deasupra culoarului unde Aliona, intendenta de vagon, s-a apucat sa mature. E tanara, poate nu are nici 25 de ani, dar cumva trasaturile i s-au sedimentat deja in cele ale unei Aliona mai batrane cu cateva decenii. De doua ori pe zi isi pune peste uniforma un capot din nylon albastru cu guleras brodat, isi ia maturica si galetusa cu zoaie, si incepe sa deretice, mustruluindu-si pasagerii ca pe niste copii de gradinita, certandu-i ca nu ridica picioarele ca sa poata strange gunoaiele, ca stau prea mult la veceu sau ca nu fac liniste cand se da stingerea. Pentru Ana e ca si cum ar face o calatorie nu de-a lungul Rusiei, ci de-a curmezisul istoriei, in tineretea sau poate copilaria parintilor. Rusii insa, spre deosebire de natiunile care au fost obligate sa le adopte ideile, nu par vexati de ceea ce se intampla, si calatorii isi vad de calatorie cu aceeasi voiosie indiferenta. Cuplul de pensionari care ocupa banchetele de sub Ana si Baptiste sfarsesc prin a lega o amicitie efemera cu mama armeanului. In afara orelor de masa – care sunt dese si prelungite – cei doi soti este clar ca nu mai au nimic sa-si spuna. Fiecare isi traieste propria viata, picotind, dezlagand integrame, sau sforaind de-a binelea.

Din cand in cand cineva cu capul mare a decretat ca opririle in statii trebuie sa fie mai lungi, astfel ca cei care nu isi intrerup voiajul pot sa verifice daca nu au facut intre timp tromboflebita. Pentru altii este un prilej sa cumpere si mai multa mancare de la mamaiele care asteapta cu pui fript si cartofi pe peron – in fond nu e altceva mai interesant de facut in tren decat sa gustaresti, sa bei si sa dormi. Pentru turisti, e o ocazie sa admire cat efort artistic a fost consumat odinioara pentru a portretiza liderii politici, sau sa rataceasca prin garile Rusiei.

In fine, inainte de zorii celei de-a treia zi, astept in gara moscovita, impreuna cu Vlad, trenul 69 care imi aduce prietena din Siberia. Revederea ne moaie genunchii si desi s-au intamplat si evenimente mai putin fericite, grupul nostru este euforic. Pe Baptiste il plantam intr-un hostel, in asteptarea marfarului cu care a doua zi sosesc DRZ-ul si TTR-ul.

De parca Moscova nu ar avea 15 milioane de locuitori, dam nas in nas cu Tom, riderul american pe care l-am cunoscut acum o luna si ceva in urma tocmai in Ulaanbaatar

Odata mobrele celor doi care au batut Buryatia eliberate, Baptiste isi vede de drum. Eu si Ana ramanem sa ne indragostim putin de Moscova. Vlad ne pune la dispozitie bicicletele familiei: tura ne starneste cheful pentru ceea ce urmeaza sa facem in mai putin de zece zile in celalalt capat al Asiei.

Moscoviti

Cand nu exploram suprafata, bantuim subteranele: metroul moscovit este o adevarata galerie de arta, fiecare statie un exemplu de mozaic, arta cubista, elemente art nouveau, ba chiar si marturii ale superstitiilor slave care fac maini grabite sa slefuiasca ‘talismanul’ preferat.

Desi ne-am dori sa zabovim, in scurt timp trebuie sa ne incepem etapa ciclistica in China. Asta inseamna ca avem putine zile sa conducem inapoi in Bucuresti si sa ne bucuram de familie si prieteni. Pentru asta am nevoie de cineva de incredere care sa-mi sudeze cadrul. Barbos, masiv, gurmand, poet, betiv, generos, pe Kostya il intalnesc in atelierul lui de sudura de la liziera Moscovei. Dar Kostya nu e un sudor, ci un artist in metal; un fabricant.

690-ul restaurat pentru a doua oara, suntem gata sa ne luam ramas bun de la Vlad.

Odata ce periferia Moscovei dispare in zare, ne asternem la drum intins. Din cand in cand facem pauza de ceai – motocicletele merg bine, iar noi suntem in forma dupa odihna din Moscova. Din pacate finalul de expeditie va fi patetic. Acesta e ultimul bivuac linistit…

Dupa care incep poznele… In Kiev Ana face prima pana; urmez eu, pe ploaie si pe autostrada. Reparatia dureaza suficient cat sa fim nevoiti sa campam in cel mai mizerabil noroi, in zgomotul infernal al camioanelor.

Pana in Odessa blestematul 15W50 imi termina tachetii. Nu este ultima lovitura sub centura si ne ia mai mult de un ceas sa convingem pe cineva sa ne ajute sa transportam mobra pana in primul oras.

La sediul firmei de transport dam peste un bun samaritean: Dimitri ne ajuta sa negociem un pret rezonabil pentru serviciile soferului care va tracta cu o Lada platforma  dubioasa in care priponim 690-ul. Ana ia loc in masina iar eu ii conduc DRZ-ul prin ploaie continua.

La 10 noaptea impingem motoarele dincolo de granita, in Moldova, unde ne asteapta sora Anei cu un vecin din Galati, cu intentia de a tracta KTM-ul. Dar vamesii ucrainieni hotarasc ca galateanul e suspectat de nu stiu ce infractiune; masina si cei doi sunt eliberati din anchete tarziu spre zori. Ora la care, extenuati, sictiriti si infrigurati, eu si Ana am depus de mult armele si am intins cortul pe primii cinci metri patrati din afara zonei de frontiera.

Dimineata ne recupereaza o duba antamata in Galati.

Bucuria de a fi incheiat o tura scurta dar intensa, in care ne-am depasit obiectivele si ne-am redescoperit atat fiecare in parte cat si impreuna, este sifonata de sosirea non-eroica. Plina cu de toate – drame, zapada, viziunea Himalayei, nomazi, birocratie, Siberia, orase stralucitoare, furtuni de nisip si cate si mai cate, aventura moto Into Asia ia sfarsit.

Urmeaza o saptamana in care ne parcam cu regret motocicletele in garaj si ne pregatim bagajele pentru cateva luni pe bicicleta. Pentru ca am facut mii de kilometri suplimentari si o tura pe BAM fata de planul initial, consideram ca am compensat mai mult decat onorabil distanta ramasa dintre Ulaanbaatar si prima destinatie din China. Incepem deci in Beijing.

 Avertisment! Cei care nu stiu inca daca sa urmareasca o aventura pe bicicleta pe un site despre aventuri cu motocicleta, sunt avertizati ca jurnalul de calatorie care urmeaza poate contine: un oras al viitorului versus un oras interzis

disciplina si relaxare

feluri de mancare care iti lasa gura apa, printre care cea mai faimoasa pho din lume si omizi mai scumpe decat aurul

iures citadin versus zen rural

lapovita in pasuri alpine la peste 5000 de metri in Tibet si furtuni tropicale in Yunnan

actiune pe pista care cere tone de carbohidrati

o poveste despre cum se traieste in cele mai fotogenice orezarii din lume

Cowboy tibetani si un copil mofturos care seamana cu un Ionut mai mic

oameni buni ca painea calda

o China a armoniilor 

si una a constrastelor

un dragon de jad ascuns in Yangtze 

o micro-aventura alpina si o saptamana in coada de peste

un loc secret in Vietnam

o reuniune pe litoralul Cambogiei

… dar stai asa, calatoria inca nu s-a incheiat.



Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×