Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    90
  • comentarii
    3
  • vizualizări
    23.709

10. Departe in Asia – Un drum cu sens unic

Autentifica-te  
Two Ride Pamir

266 vizualizări

Mâncarea a fost foarte bună, cafeaua o bem afară, la umbră. Să vedem acum dacă murim pe drum! Trece prin faţa noastră în viteză, spre Astana, o maşină foarte mică, cocoşată de bagaje. Are pe uşă o etichetă mare „Mongol Rally”. Se duce vreo 200 de metri, se întoarce şi opreşte lângă noi. Coboară trei băieţi foarte tineri, ne salutăm, hello, where are you from? Romania, you? Canada!

men-without-map1.jpg

Ei merg până la Karaganda şi de acolo o iau iar în sus, spre Pavlodar, prin Rusia, până la Ulan Bator. Theo le dă un stick Two Ride Pamir, adică noi, să-l lipească pe maşină, mai vorbim ceva, apoi ne despărţim: bye, bye, drive safe!

men-without-map2.jpg

Pornim şi noi, mergem vreo două ore şi mă ia un somn de nu mai pot să mă ţin drept. Încerc să-l înving, dar zadarnic. Oprim, aţipesc lungit pe marginea drumului, în ciulini, cam 40 de minute şi mergem mai departe.

grau.jpg

Intrăm în Astana după ploaie. Tragem la prima gostiniţa, mai la margine să fie mai ieftin, ne arată o cameră de 5000 de tenge (30dolari) şi plecăm să găsim un bancomat. Cumpărăm ceva de mâncare de la un supermarket şi revenim la gostiniţa pe întuneric şi pe potop. Suntem salutaţi zgomotos, aproape cu urale de paznicul de noapte, ”Rumunia ţigani”; îl salutăm şi noi mai mormăit „mai dute-n p…mă-tii” şi urcăm în hotel. Avem o cameră drăguţă, pe la etajul patru, de unde se văd foarte frumos luminile Astanei. Trip 382Km.

astana.jpg

În caietul de kilometri scrie pentru astăzi „pauză Astana”. Nu vom face pauză pentru că nu suntem nici obosiţi şi nu este nici vreme bună. Plouă cu intermitenţe, când torenţial, când moderat, cerul este acoperit de nori până la orizont. Dacă ar fi fost vreme bună, poate ar fi meritat să dăm 5000 de tenge să mai umblăm o zi prin Astana, dar pe ploaie nu are rost. Oraşele mari sunt scumpe şi noi nu prea avem bani. Plecăm din hotel pe la ora 11. Recepţionera, o femeie cam acră şi cam nevrozată, ne atrage de mai multe ori atenţia să nu uităm să-i lăsăm cheia. Mulţumim convenţional şi plecăm. La Jaksy, la baza sportivă, a fost de o mie de ori mai bine! Pornim pe ploaie puternică. Pentru mine, Astana nu a fost pentru mult timp, decât numele unei echipe de ciclism din Turul Franţei la care concurau Lance Armstrong şi Alberto Contador. Ştiam că are legătură cu fostul spaţiu sovietic dar nu era clar. Mă întrebam mereu, de unde numele Astana, de la ce vine el?! Mai toate celelalte echipe aveau nume de branduri foarte cunoscute. Dar Astana, nici măcar nu sună ruseşte!? Mai târziu am aflat că este numele noii capitale a Kazakhstanului. Oraşul a devenit capitală în anul 1997 sub numele vechi de Akmola iar în 1998 a primit numele de Astana(Poarta Regală). Tot ce a fost înainte de 1997 a fost ras şi s-a construit de la zero, după proiectele celor mai notorii arhitecţi ai momentului. Rezultatul este un oraş magnific în inima stepei kazakhe. Parcurgem la întâmplare bulevarde perfecte, totul este nou, curat, building-uri uriaşe, zgârie nori, arhitecturi science-fiction, straturi vii şi multicolore de flori. Totul respiră foarte multă bogăţie şi mai ales, ambiţie. Ţinta noastră este „Bayterek”, simbolul noului oraş. Trecem prin faţa moscheii „Nur Astana”, cea mai mare din Asia Centrală, cotim la stânga şi oprim.

astana10.jpg

Turnul „Bayterek”(Cuibul de Pasăre) simbolizează o veche legendă kazakhă, în care o pasăre divină depune un ou de aur în vârful copacului vieţii. Este renaşterea unei naţiuni. Turnul are înălţimea de 97 de metri, adică anul în care Astana a devenit capitală. Este probabil locul cu cea mai bună perspecivă şi drept recompensă pentru munca noastră, ploaia se opreşte şi iese soarele.

astana14.jpg

Este un oraş sclipitor, dar nu putem să nu ne gândim la străzile prăfuite din Atbasar şi la satele de chirpici lăsate în urmă!

astana12.jpg

 

astana11.jpg

 

Pornim din nou, la întâmplare, să căutăm ieşirea spre Karaganda. Intrăm, din neatenţie, într-o zonă interzisă din preajma palatului prezidenţial, de unde suntem invitaţi de un poliţist foarte înţelegător să plecăm. Ajutaţi de busolă şi GPS luăm direcţia bună. Trecem prin faţa mai multor ambasade, unde vedem şi drapelul nostru, traversăm râul Ishim si oprim în faţa unei moschei foarte mari. Intrăm.

astana18.jpg

Sute de perechi de pantofi sunt aşezate în rafturi de lemn. Theo nu se descalţă, să nu rămână singur în moschee, deci nu intră! Intru numai eu. Este imensă, placată toată în marmură, pe jos mochetă groasă cu model oriental. Nu văd alte feţe europene în afară de noi. Sunt preocupat să nu fac ceva care nu se cuvine. Mă uit la ce fac ei şi fac la fel, dar tot am un sentiment de nelinişte. Plecăm repede.

astana17.jpg

 

astana16.jpg

Ajungem la periferie. Peisajul orbitor cedează locul unui cartier ponosit. Probabil că aici nu au ajuns încă buldozerele! Eu am o problemă „logistică”. Sunt ud la picioare şi nu mai suport. În Rusia am mers două zile ud, aici sunt din nou ud şi nu am şanse să mă usuc până diseară. Bocancii mei nu rezistă deloc iar pantofii sport pe care îi am se udă imediat de la asfalt, chiar dacă ploaia s-a oprit. Schimbatul ciorapilor nu e o soluţie, trebuie să cumpăr cizme. Trebuie, dar de unde, în Astana oraşul „aerospaţial”, cizme de cauciuc !? Poate doar o pereche „Louis Vuitton”! S-ar putea însă, ca acest cartier ponosit să-mi aducă noroc! Oprim într-un loc aglomerat cu multe dughene pestriţe. Cumpărăm câte un sandwich uriaş de la una mai răsărită. Theo intră într-un bazar să cumpere baterii pentru GPS. Vine şi îmi spune că a văzut cizme. Mă duc, probez, cam mari, dar altele nu sunt. Dau cam 10 dolari şi de acum încolo poate să plouă oricât! Drumul până la Karaganda merge frumos, taie câteva coline, lanurile de grâu lasă din ce în ce mai mult loc ierburilor arse de soare.

kharaganda.jpg

kharaganda2.jpg

Intrarea în oraş o ratăm. Ne abatem prea devreme la stânga şi mergem vreo 10 kilometri pe un drum foarte prost, pe lângă nişte combinate jalnice, intrăm într-un orăşel plin de praf şi ieşim din nou în drumul principal. Prindem intrarea bună dar drumul este infernal. Gropi, praf, fum, coadă la stopuri, depăşim coloana interminabilă, trecem un pod şi ne apropiem de centru. Trebuie să găsim un loc de dormit înainte să se întunece. Oprim să ne orientăm. Lângă noi opreşte o maşină, şoferul, un băiat tânăr, coboară şi ne întreabă: „problem?” Noi spunem „gostiniţa” şi ne face semn să mergem după el. Este şeful clubului moto din Karaganda. Tăiem în viteză centrul, vedem turla unei biserici creştine, catolică sau reformată, ajungem în parcarea unui supermarket şi oprim. Este întuneric. Tânărul ne spune că trebuie să aşteptăm doi prieteni de-ai lui care vorbesc engleza, să ne înţelegem mai bine. Nu prea ştim ce să credem. Eu aş fi mers la biserică, uneori casele parohiale au camere de oaspeţi, dar nu am găsit drumul. Vin foarte repede doi băieţi cu motociclete, ne salutăm şi ne fac semn să mergem în urma lor. Ieşim puţin din oraş, întoarcem şi oprim în faţa unui imobil ca un bloc, cu faţada de sticlă, în beznă totală. Băieţii ne arată spre imobil spun „hotel” şi pleacă. Intrăm, căţiva oameni care stăteau la o lumânare, se holbează la noi. Nu e curent. Ieşim, ne ducem câteva zeci de metri mai încolo, la alt hotel identic, beznă şi acolo. Recepţionerul, un băiat sfios, are măcar lanternă. Patroana, o scorpie cam grasă care nu a vrut să lase nimic la preţ pentru că stăm pe întuneric, ne cere paşapoartele, plătim, ne duce în cameră. Nu lumină, nu apă, nu mâncare. Câţiva ţânţari, flămânzi ca şi noi. Trip 260Km.

kharaganda3.jpg



Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×