Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    90
  • comentarii
    3
  • vizualizări
    23.709

11. Departe in Asia – Un drum cu sens unic

Autentifica-te  
Two Ride Pamir

189 vizualizări

Numele acestui oraş are o rezonanţă aparte, nu prea sună nici asiatic, nici ruseşte. Preia de fapt numele latin al tufelor uscate care cresc pretutindeni în stepa care îl înconjoară. Aici au fost deportaţi masiv germani, şi nu numai, în timpul războiului şi după aceea.

Am citit că, nu departe în stepă, sunt adevărate câmpuri ale morţii, unde valuri de pământ acoperă pe cei pieriţi în acele timpuri grele. Locurile acelea nu pot fi însă vizitate. Dacă aceste câmpuri aride şi minele de cărbune din apropiere ar avea glas, am afla probabil, treibilul adevăr. Există chiar un cimitir de care se preocupă guvernul german. Acea biserică creştină, pe care am văzut-o aseară, mă face să cred că ceva este. Pornim să dăm o tură prin oraş, să trecem pe la biserică să vedem ce e cu ea şi apoi să plecăm spre Balkash. Revenim in centru, nici urmă de aglomeraţia de ieri. Într-o piaţă nu prea mare se ridică în faţa noastră statuia, destul de simplă, a unui cosmonaut. Recunosc imediat figura lui Iuri Gagarin, primul om care a zburat în cosmos. În 12 Aprilie 1961 Gagarin a decolat cu racheta Vostok 1 tot din Kazakhstan, de la Baikonur, vreo 1500 de kilometri mai la vest de aici, a înconjurat Pământul o dată şi a revenit cu bine, după 108 minute. Aşa a început istoria explorării spaţiului cosmic. Gagarin nu a avut o soartă fericită. În 1968, la 34 de ani, s-a prăbuşit cu avionul lui, un MIG 15 lângă Moscova.

Kharaganda.jpg

Cosmodromul de la Baikonur este acum închiriat Rusiei, până în anul 2050! Rulăm agale prin Karaganda, ne bucurăm de vremea caldă, de liniştea nesperată. Parcarea bisericii este pustie, poarta este deshisă. Intrăm în curte. Pe o placă scrie în limba germană că biserica, romano-catolică, este opera unor persoane austriece generoase . Este construită pe locul unei foste biserici, degradată de vreme. Este mare, sunt câteva câteva sute de locuri pe bănci. Finisajul este perfect, interiorul este sobru, curtea este îngrijită. Este, la scară mică, un colţ de Austria. Încerc să-mi dau seama ce s-ar fi întâmplat dacă am fi venit aseară aici. Cred că am fi avut şanse, dar acum nu mai contează.

Kharaganda2.jpg

Kharaganda3.jpg

Un domn distins, cu ochi vioi şi un zâmbet discret, coboară dintr-un VW Passat perfect curat, şi ne întreabă în germană de unde suntem. Observ la gâtul lui, pe sub gulerul cămăşii negre, o bentiţă albă, semn că este preot. Răspundem că din Romania. Ridică din sprâncene admirativ, înclină uşor din cap, şi ne întreabă unde ne ducem. Spre Balkash, sperăm să ajungem până diseară. Bun, dacă mergeţi la Balkash, luaţi numărul ăsta de telefon, este de la parohia noastră, pe strada Martha; Preotul de acolo vorbeşte foarte puţin engleză dar întrebaţi lumea şi vă arată oricine. Mulţumim foarte mult, domnule părinte! Se pare că este ziua noastră norocoasă. Ce avea să urmeze, avea să ne arate că, în ziua asta, Dumnezeu ne-a ţinut în palmă! Ieşim repede din Karaganda, mâncăm un „catliet” cu nişte şoferi de camioane care repară din greu la osia unei remorci şi pornim prin arşiţa stepei.

Kharaganda4.jpg

Kharaganda5.jpg

Cu toate că este foarte cald nu pot să merg în mânecă scurtă. În mers este frig, simt aerul rece! Motorul lui Theo tot pierde ulei. Am hotarât că astăzi oprim undeva la umbră şi etanşăm cu metal lichid. Trebuie să aşteptăm cel puţin două ore să se întărească. Ne dăm seama că în stepă nu există umbră şi oprim pe un maidan murdar, pe lăngă o construcţie cam în paragină, în plin soare. Spăl cu benzină, pun metal lichid din belşug, stăm mai bine de două ore la plajă şi pornim. După câţiva kilometri, iar fum şi miros de ulei ars. Nu a mers, trebuie să-i aplic ceva mai hi-tech! Kazakhstanul se trage dintr-o populaţie nomadă. Au colindat secole întregi întinderile nesfârşite ale Asiei, călare pe caii lor sprinteni, în căutare de pământuri mai bune. Astăzi caii umblă singuri.

cai.jpg

Îi vedem în grupuri mai mari sau mai mici, complet liberi, cu coamele în vântul stepei, fără hamuri sau căpăstru. Ei ne privesc de la distanţă, oarecum surprinşi de admiraţia noastră, cu un aer suveran. Parcă ne spun: stepa asta a fost, şi va fi mereu a noastră! În faţă cerul se întunecă ameninţător. În lateral sclipesc fulgere dar tunete nu se aud. Pe ce înaintăm, pe aia cerul este tot mai negru. Se anunţă o vreme pe care nu ţi-ai dori-o nici dacă eşti cu maşina, dar cu motocicleta!

noi2.jpg

Vântul puternic aduce pe şosea tufe uscate pe care uneori nu le putem evita. Aerul este amestecat cu nisip. Este şi mai întuneric. Este din ce în ce mai greu să te menţii pe o traiectorie dreaptă. Theo este primul, eu la aproximativ 30 de metri în urmă. Văd în faţă, în lateral dreapta, un nor de praf negru venind spre drum. Îmi dau seama că acolo vântul este puternic. Am în spate o maşină mică, semnalizând pentru depăşire. Brusc, totul scapă de sub control. Sunt luat de vânt, cu motocicletă cu tot, ca o foaie de ziar, şi împins fără să pot să opun cea mai mică rezistenţă, spre stânga. Sunt trecut de linia mediană şi sunt împins în continuare spre margine. Lupt cu disperare să nu cad. Mă inclin puternic pe dreapta, pe vânt, am impresia că roata de faţă pierde contactul, sprijin puţin piciorul drept pe asfalt şi redresez. Ajung la mai puţin de un metru de marginea din stânga a asfaltului. Dacă mă scoate pe nisipul din lateral sunt pierdut.

Kharaganda6.jpg

Aici se termină totul! Instinctiv reduc viteza şi numai aşa reuşesc să mă orientez cât de cât spre dreapta. Mă preocupă maşina din spate. Nu am timp să privesc în oglindă, dar presupun că a văzut şi stă la distanţă. În faţa mea, Theo a fost luat şi el de vânt, dus pe stânga drumului dar nu aşa de mult ca mine. A redresat în timp ce eu mă luptam să nu cad. Reduc viteza tot mai mult şi revin pe dreapta. Maşina din spate ne depăşeşte iar şoferul ne aruncă o privire perplexă. Oprim. Vântul nu mai este nici el aşa de puternic. Totul a fost de ordinul secundelor. Puteam să murim amândoi. Nu o dată, ci de două ori! Dacă din faţă venea un camion ar fi fost imposibil să evităm. Ne-ar fi băgat sub el ca pe o tufă de ciulini. Asta una! Al doilea, dacă pala de vânt ne-ar fi lovit din stânga ne-ar fi scos imediat de pe asfalt. Drumul este supraînălţat cu aproximativ 3metri faţă de nivelul plat al stepei. Pe taluz sunt puşi bolovani de piatră să nu fie spălat de ploi. Balustradă nu există. Am fi fost acum, poate, două dintre sutele de morminte pe care le-am văzut de-a lungul acestui drum! Nu e de stat.

drum-intins.jpg

 

Pornim pe sub norii negri, începe să plouă. Abia apucăm să ne punem costumele impermeabile şi se dezlănţuie potopul. Nu e ploaie, e o rupere de nori, din cer nu vin picături ci şuvoaie de apă şi grindină. Deşi suntem pe asfalt mergem prin apă mare. Fulgere înfricoşătoare luminează orizonturile.

vali.jpg

Nu trece nici o maşină, suntem absolut singuri în catacombele infernului. Astăzi este însă ziua noastră norocoasă. În câţiva kilometri lăsăm în urmă şi ploaia şi vântul şi păşim smerit sub un cer variabil! Ai zice că a fost doar un vis urât din care te-ai trezit speriat. Îmi vin în minte versurile lui Eminescu: „Dintre sute de catarge, Care lasă malurile, Câte oare le vor sparge, Vânturile, valurile…”

drum-stepa.jpg

Pe dreapta apare gardul de beton al unei curţi imense, care separă de nemărginirile stepei, o „gostiniţă” mai răsărită. Tragem în parcare şi intrăm. Ne primeşte o matroană cam grasă şi cam negricioasă, cu o rochie albastră înflorată, legată la cap cu o basma tot înflorată. Ne măsoară din ochi şi aşteaptă să-i spunem cu ce ocazie. „Komnata!?” „Veniţi cu mine!” Îşi cară fundul mare într-o cameră cu vreo 6 paturi de fier, apoi într-o baie cu o cabină de duş care stătea să cadă, apoi afară şi arată o gaură în gard la vreo 200 de metri: toalet. Preţul, 4000 (24 dolari) de tenghe. Femeia asta nu mi-a plăcut de la început, dar acum mă enervez. Ia stai cucoană, pe ce vrei tu să ne iei nouă atâţia bani? Crezi că nu ştiu că aşternuturile alea nu le-ai schimbat de când le-ai cumpărat? Ştiu, nici nu avem nevoie de ele, dormim în sacii noştri de dormit! Crezi că nu ştiu că în baia ta jegoasă nu curge niciun fir de apă rece, darămite caldă? Ştiu! Crezi că nu ştiu că la noapte, dacă am nevoie la toaletă, până ajung fac pe mine sau mă mănâncă lupii de stepă? Ştiu, până acolo să te duci tu, că eu nu mă duc! Şi atunci? Crezi că dacă vin din Europa călare pe motocicletă, mă dau banii afară din casă? Aproape că îi bag în ochi trei degete de la mâna dreaptă: trei mii, dacă vrei! Se uită şiret la noi şi zice: bine, trei mii. Vezi că se poate! Mâncare esti? Esti! Pregăteşte ceva că venim acuma! Despachetăm şi punem tot într-un pat la întâmplare. Trip 257km

theo.jpg



Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×