Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    90
  • comentarii
    3
  • vizualizări
    23.490

12. Departe in Asia – Un drum cu sens unic

Autentifica-te  
Two Ride Pamir

181 vizualizări

Gostiniţa asta arată bine, parţial, şi pe dinăuntru. Are o sală de mese mare şi curată, are listă de preţuri. Cerem ceva cu carne de vită (karova). Arată bine şi este gustos. Suntem singurii clienţi, deocamdată. Cucoana care ne-a primit nu se mai arată, se arată în schimb un domn nu prea înalt, calm, simpatic,trecut de 50 de ani, obişnuit cu locul. Ne salută şi se aşează la masa noastră. Salutăm şi noi, nu ne deranjează, pe aici se obişnuieşte. Bineînţeles ne întreabă „v at ku da”(de unde sunteţi). Răspundem automat, Romania. Nu confundă nici cu Ghermania nici cu Anglia, ştie exact despre ce este vorba. Aflăm că el este Hamit, patronul. Vine aici numai vara, ţine gostiniţa asta cu familia. Iarna pleacă la el acasă, în Uzbekistan. Doamna care ne-a primit este sora lui, apoi soţia lui, o femeie destul de tânără, şi copilul lor, un băiat de vreo 12-13 ani.

Hamit3.jpg

Hamit are o calitate excepţională: aproape tot ce spune el, deşi vorbeşte numai ruseşte, înţelegem, iar noi, deşi vorbim în câteva limbi necunoscute lui, înţelege. Are asemenea gesturi şi o intonaţie a vocii că se face înţeles. Ştie foarte multe lucruri despre toate ţările din zonă, cine sunt preşedinţii, care este populaţia, cum e cu americanii, ştie de Europa şi de ţările ei, ştie de Romania şi de Ceauşescu! La un moment dat, devine chiar „translator” între noi şi alţi căţiva bărbaţi care s-au alăturat discuţiei, reluând în limba rusă ceea ce ei spuneau, tot în ruseşte. Îi place atât de mult de noi încât, noaptea târziu, ne mai oferă o masă, pe gratis.

Hamit.jpg

Spre dimineaţă, înainte să se lumineze de ziuă, aud pe unul din bărbaţii care au dormit cu noi în cameră, zorind pe altul: padiom! Au sărit amândoi în picioare, au ieşit grăbiţi şi nu s-au mai întors…

Noi nu „padiom”,ne trezim târziu, când toate maşinile plecaseră. Facem o plimbare prin parcarea imensă,pustie şi găsesc soluţie la o problemă delicată care mă preocupă mai demult. Oamenii ăştia se poartă atât de frumos cu noi iar noi nu facem nimic. Mai avem de trecut prin multe ţări unde nu ştim ce ne aşteaptă. În Ucraina am scris pe cutii numele tuturor ţărilor, în ordinea parcurgerii. Acum voi da fiecărei ţări un calificativ, un „smiley face” sau „sad face,” ca emoticoanele de e-mail. Aşa, toată lumea va şti cu ce impresie am părăsit ţara respectivă. Dau imediat câte un „smiley face” Moldovei, Rusiei şi Ucrainei! Hamit ne oferă micul dejun pe gratis.

Hamit2.jpg

Este un om foarte de treabă. Ne strângem mâinile bărbăteşte, îi salutăm familia, îi mulţumim cu mâna pe inimă şi pornim, lăsând şi aici un pic de părere de rău…

Hamit4.jpg

Avem o vreme supebă. Având în vedere ce am păţit ieri mă gândesc mai profund la sensul şi la pericolele acestui drum. Mergem prin Kazakhstan de aproape 1500 de kilometri. Drumul nu a trecut prin niciun sat, prin niciun oraş, numai stepă. Acum e chiar deşert. Drumurile spre localităţi se desprind în lateral, aproape mereu fără piatră, fără asfalt, direct pe câmp. Drumul nostru merge drept până se pierde în zare. Singurele semne de viaţă sunt maşinile care îl străbat. Nu pare a fi un drum uşor.

Balqash5.jpg

Pe margine, în afară de milioanele de sticle de plastic, ambalaje de staniol, doze de bere sau alte băuturi, sunt foarte multe cauciucuri de camion aruncate. Dacă opresti, vezi printre tufişuri parbrize sparte, piese de maşină îndoite, rupte, julite. Din loc în loc vezi câte o epavă de maşină mică strivită sau arsă; vezi remorci de camion, răsturnate, îndoite, devastate, porţiuni de asfalt carbonizat. Am văzut chiar o motocicletă din care nu mai era aproape nimic. Par a fi lăsate acolo în semn de avertisment. Şi mai este ceva care te înspăimântă: mormintele, foarte multe morminte. Nu am văzut niciodată atâtea morminte pe un drum. Sunt retrase cam la 100 de metri de asfalt, sunt îngrijite, aliniate. Sunt sute, pe ambele părţi ale drumului, fac parte din ordinea firească. Mă întreb ce am fi făcut noi ieri daca am fi căzut sau dacă ne-am fi izbit de ceva. Echipajele de poliţie sunt rare şi mai mult în marginea localităţilor mai mari, nu am văzut nici măcar o singură „salvare” pe tot drumul. Am văzut câteva puncte sanitare, la distanţe foarte mari, dotate cu maşini vechi, lente, neechipate. Oamenii sunt săritori, dacă te văd oprit, opreşte imediat cineva şi te întreabă dacă e OK, „normalnâi”, dar ce să-ţi facă cu mâinile goale. Într-o zi, când m-am întins pe jos să dorm un pic, în plin soare, a oprit o maşină şi l-a întrebat pe Theo dacă e OK. Theo a spus că da. Atunci şoferul a arătat spre mine şi a întrebat: koleg OK? Este probabil singurul lucru pe care poţi conta.

Balqash.jpg

Ce faci însă dacă eşti rănit, pierzi sânge, secundele îţi sunt numărate, ai nevoie urgent de asistenţă calificată? Acum este vară sunt aproape 40 de grade plus, este senin, dar cum o fi iarna? Temperatura coboară aici spre minus 50 de grade! Ce fac şoferii ăştia cu camioane vechi care abia îşi trag sufletul. Ce face unul care derapează şi se răstoarnă. Nu există balustradă, parapet, nimic, doar o fâşie îngustă de asfalt ridicată la 3 metri deasupra stepei. Numai când îţi pui întrebările astea te ia groaza. Şi atunci, care e sensul, care e rostul, ce cauţi tu aici, la mii de kilometri de luxul tău de acasă, de bunăvoie, şi mai iei şi pe copilul tău cu tine, pe aceste „rutas mortales”? Să fie oare cum spune Eminescu: „…s-ar părea atunci că-nveţi, Cum că viaţa preţ să aibă, şi cum moartea s-aibă preţ”…

Balqash3.jpg
O haldă de steril de câţiva kilometri ne anunţă că am ajuns la Balkash. După ea se ascunde un combinat care fumegă pe toate părţile. Intrăm pe străzi cu asfalt prost, ne uităm după turlă de biserică dar nu vedem. Dăm telefon preotului, încercăm în engleză, încercăm în germană dar după câteva cuvinte din care nu se înţelege nimic ni se răspunde în ruseşte. Explicăm în germană ce vrem, că venim la biserică şi acolo discutăm mai mult. Auzim de mai mule ori OK, OK şi închidem. Poate că omul îţelege dar nu poate să vorbească. Întrebăm o femeie de „catolic, catolic” şi ne arată încotro ar trebui să mergem. Ne surprinde că ne trimite înapoi pe drumul pe care am venit dar nu am văzut nici o turlă de biserică. Femeia ne spune că undeva pe stânga. Parcurgem încet drumul înapoi fără să fim convinşi că o să găsim ceva. Avem însă, din nou, noroc! Pe o străduţă la stânga, se vede o turlă mică, de tablă rosie, cu o cruce în vârf. Asta este! La intrarea pe stradă, pe o tablă ruginită scrie „Martha”! Noi ne aşteptam să vedem o turlă care să domine măcar o parte de oraş, dar aceasta este mică, pierdută printre alte case. Oprim în faţa porţii şi suntem primiţi de un bărbat încântător, înalt, voinic, blond cu ochi albaştri, cu un zâmbet sincer de om blând. Este îmbrăcat într-un combinezon gri, de lucru. Bănuim că este preotul. La Karaganda ni s-a spus că este slovac, aşa că am salutat în germană, ne-a răspuns zâmbind „haloo” şi ne-a invitat apoi arătând cu mâinle amândouă spre curte. Intrăm şi dăm de şantier. Urcăm la etajul bisericii pe o scară de lemn, printre cabluri, furtune, scule, piese, câţiva muncitori, şi ajungem într-o odaie curată dar cu urme de fum în jurul unei uşi care ducea spre o baie. Prietenul nostru ne explică mai mult din semne că acum două zile maşina de spălat a luat foc. A avut noroc că era prin curte şi a stins cu câteva găleţi de apă. Acum lucra el însuşi la refacerea instalaţiilor în baie. Muncitorii lucrează la o altă instalaţie de apă care nu are legătură cu incendiul. Suntem invitaţi amabil să luăm loc la masă. Primim un suc de mere făcut în casă şi începem să pvestim cum am ajuns acolo. Vali, Theo, fiu, Romania, tur, Asia, Biserica din Karaganda, Balkash….amestecăm limbile, română, rusă, engleză, germană, scoatem dicţionarul bilingv, arătăm cuvinte, ne arată şi el alte cuvinte, si în final ne înţelegem. Îl rugăm dacă poate să ne primească două zile pentru că avem ceva de lucru la o motocicletă. Ne spune că putem să stăm cât vrem, că nu ne costă nimic, dăm cât vrem. Eu îi răspund, mai în glumă mai în serios, că pot să îl ajut la instalaţii, dar nu mai este cazul, sunt aproape gata. Ne spune râzând: „dacă vreţi zero, atunci zero daţi”! Trip 149Km.

Balqash4.jpg



Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×