Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    90
  • comentarii
    3
  • vizualizări
    23.702

14. Departe in Asia – Un drum cu sens unic

Autentifica-te  
Two Ride Pamir

249 vizualizări

Lacul Balkash, cu cei 600 de kilometri în lungime este un lac ciudat. Apele lui sunt separate fix la jumătate de o strâmtoare (Uzynaral). Jumătatea estică este mai îngustă, are maximum 19 kilometri şi are apă sărată. Jumătatea vestică este mai lată, are maximum 74 kilometri şi are apă dulce. Adâncimea maximă este de 26 de metri. Ocupă pe harta Kazakhstanului o suprafaţă infimă, deşi se vede din spaţiu, este lung căt toată Romania. Noi vom parcurge conturul jumătăţii vestice, pe o lungime de mai bine de 300 de kilometri. Vom avea toată ziua, în stânga noastră, apele lui albastre. Rulăm în plină stepă aridă şi plată. Este foarte cald, mergem numai în tricou.

balqash6.jpg

Am citit că pe malul lacului sunt staţiuni de agrement unde turiştii vin ca la mare. Am vrea să găsim şi noi un astfel de loc să facem o baie. După 40 de kilometri un panou mare, viu colorat, ne anunţă că dacă o luăm la stânga ajungem la o plajă. Cotim către clădirile noi şi în mai puţin de 1km. ajungem în staţiune. Plaja este însă în spatele unor curţi închise cu garduri de care nu putem trece. În curţi multe maşini cu numere ruseşti. Mergem paralel cu linia de garduri câteva sute de metri, până se termină, începe o zonă mlăştinoasă plină de gunoaie după care începe altă curte în care sunt două clădiri noi cu etaj.

balqash2.jpg

Aici porţile sunt deschise. Intrăm şi parcăm printre câteva maşini ruseşti aruncate cam la întâmplare. O alee frumos pavată duce spre plajă.

balqash5.jpg

Se vede că este ceva încă neterminat. Dinspre un fel de recepţie vine la noi o domnişoară frumoasă, asiatică, ochii oblici. Îl imping pe Theo în faţă, pentru impresie. Treaba e clară: ni se explică in engleză că dacă vrem să facem baie acolo trebuie să plătim 500 Tenghe. Când e vorba de bani vorbesc eu: stimată domnişoară noi nu avem bani, suntem călători, dar nici nu vrem să stăm prea mult, o baie şi gata, în două ore plecăm. O.K, dacă numai două ore no problem. Rahmat (mulţumesc) cu mâna dreaptă pe inimă, domnişoară, eşti prea frumoasă să fii rea! Plaja are un nisip închis la culoare cu granulaţie ceva mai mare.

balqash1.jpg

Apa este tulbure de la valurile care antrenează nisipul de pe fund. Mai în larg este limpede şi albastră. Intru în apă numai eu, Theo preferă să privească.

balqash3.jpg

Nu e foarte caldă iar când ieşi e chiar răcoare din cauza vântului. Este totuşi bună ca amintire a locului: am făcut baie în lacul Balkash.

balqash4.jpg

Plecăm mai devreme de două ore, revenim la drumul naţional unde întâlnim primele trei cămile. Pasc liniştite printre ierburile uscate fără să le pese prea tare că sunt fotografiate ca nişte super-staruri. Acum câteva zile am văzut caii din Kazakhstan, acum cămilele, e clar că suntem în inima Asiei. Ce galopuri trebuie să fi încins pe aici hoardele lui Gingis-Han! Azi nu prea mai avem mare lucru de văzut în afară de stepa selenară tăiată de banda de asfalt ca o coadă de cometă. Aţipesc un pic printre gunoaie la umbra unei gostiniţe părăsite, mâncăm ceva la un popas unde un domn în uniformă bleumarin închis şi alb, marinar pe Marea Caspică, ne spune că a vizitat câteva oraşe din Romania şi, încet, încet ne apropiem de capătul dinspre sud-vest al lacului Balkash.

balqash7.jpg

 

popas.jpg

Intrăm pe o colină stâncoasă pentru o ultimă fotografie cu lacul apoi revenim la drum. Motocicleta lui Theo nu a mai pierdut nici picătură de ulei, sunt liniştit.

balqash8.jpg

Încercăm la un camping pe malul lacului, nu ne place, mai mergem ceva kilometri până dăm de eterna gostiniţă cu parcarea plină de TIR-uri. Am trecut astăzi pe lângă localităţi ca Sarişagan, Minaral, Shighanak, Burubaital, nume cu o rezonanţă deosebită care aş vrea să ştiu ce înseamnă. Poate voi afla vreodată.Trip 307Km.

aksuayuli.jpg

Astăzi ar tebui să ajungem la Alma-Ata. În caietul de kilometri scrie că etapa asta ar trebui să fie în 12 August. Suntem în 9 August, avem aşadar un avans de 3 zile. Avansul a apărut numai în Kazakhstan. Pauza pe care o planificasem în Astana am făcut-o în Balkash dar am mers mai mult pe parcursul fiecărei zile. De la Celiabinsk ar fi trebuit să facem până aici 11 zile dar am făcut numai 8. Etapa asta nu cade totuşi bine pentru că la Alma-Ata trebuie să mergem la Ambasada Uzbekistanului pentru viză. Este vineri şi noi vom ajunge mult după închiderea programului. Va trebui să aşteptăm până luni să mergem la ambasadă şi nu ştim cât va mai trebui să aşteptăm după aceea. Un hotel în Alma-Ata nu poate fi mai puţin de 100 de dolari pe noapte. Dacă nu găsim ceva ieftin va trebui să ieşim din oraş să campăm undeva sau, o gostiniţa pe marginea drumului. Pe de altă parte însă, de la Alma-Ata încep munţii. Mi-a plăcut câmpia rusă, mi-au plăcut colinele Uralilor, îmi place stepa kazakhă dar munţii înalţi sunt altceva. Pentru ei am venit până aici şi abia aştept să-i văd. Pe la ora 8, după ce parcarea se goleşte de TIR-uri şi după ce sorbim câte o cafea pornim şi noi. Undeva în stânga distingem ultimele luciri albastre ale lacului Balkash. Dispar şi ele repede şi din nou ai senzaţia că dacă, prin absurd, cineva ţi-ar întoarce motocicleta fără să ştii, ai , ai merge liniştit în sens invers. Suntem din nou pe axa care separă infinitul în două. Nimic în stânga, nimic în dreapta. Menţinem viteza sub 100km/oră să nu supraîncălzim motoarele. Drumul este bun dar pustiul îmi provoacă o stare de nelinişte. Prea este pustiu! Ne scot din monotonie nişte băieţi bruneţi, bine îmbrăcaţi, cu doamnele lor tot brunete, să fi fost vreo 7-8, cu două limuzine Mercedes mai vechi dar bune, opriţi pe marginea drumului. Fac semne disperate să oprim. Oprim în paralel cu ei şi numai ce-i auzim: „Mânca-v-aş, veniţi din Romania, şi noi suntem români, daţi-ne şi nouă ceva, o conservă, un litru de benzină, că nu mai avem bani de niciun fel, murim de foame p-aicea mânca-v-aş”! Ce e cu voi pe-aici măi băieţi, ce căutaţi tocmai prin locurile astea, îi întreb. „Facem afaceri bre, ce putem şi noi”! „Ce afaceri faceţi voi aici”? „Luăm de aici, vindem în Rusia, luăm din Rusia, vindem aici, asta afacere” Mă gândesc să-i ajut cu ceva dar nu am cu ce. Nici nu sunt sigur că sunt sinceri. Noi nu avem bani (tenge) nici de benzină, rezervoarele sunt aproape goale, să umblu la portofel, la dolari, nu prea am curaj în pustiul ăsta, cu ei pe lângă mine. Alimente, în afară de apă şi ceva biscuiţi, nu avem nimic. Nu ştiu dacă e un fel de „s-a’ntâlnit hoţul cu prostul” sau mai degrabă „ruptul şi cârpitul”. Le spun că nu avem nici noi şi plecăm. Sper să se fi descurcat într-un fel până la urmă! Apare în faţă-dreapta noastră (sud-vest), departe, în tremuratul aerului încins, conturul unui lanţ de munţi.

Mă găndesc să fie munţii dinspre Alma-Ata dar nu prea se poate. Până acolo mai avem 200 de kilometri. Mai mergem aproximativ 100 de kilometri şi ne dăm seama că sunt înălţimi din Kazakhstan pe care le lăsăm în urmă, spre vest. Privesc spre răsărit, unde ar trebui să fie munţii de peste 4000 de metri dinspre graniţa cu China dar nu sa văd nici aceia. Distanţa este prea mare, peste 200 de kilometri. Mergem de ceva vreme cu becurile de minim combustibil aprinse. Canistrele sunt goale. Ne trebuie o benzinărie KazMunaiGaz pentru că ei admit plata cu card. Nu găsim şi intrăm la prima care ne apare în cale, vis-a-vis de un popas cu multe grătare care prepară „şaşlik”, un fel de frigărui din carne de oaie. Avem prea puţini „Tenge”, 1200, şi întrebăm dacă putem să plătim cu dolari. Nu se poate. Punem fiecare câte 4 litri, plătim 1000 de tenge şi nu mai avem nimic pentru câte un şaşlik. Când să ieşim din benzinărie văd că aripioara de la roata mea de spate este ruptă şi freacă de lanţ. O demontez repede şi o pun la bagaj, după care tragem la popas. Primele două grătare nu primesc dolari, al treilea, un tip tânăr, solid, simpatic, primeşte. Plătim 5 dolari ( aproximativ 1000tenge ) şi primim fiecare şaşlik-ul şi ceai. La o masă lângă noi mai sunt câţiva prieteni ai patronului, cam fioroşi dar prietenoşi. Totul decurge frumos, mâncăm, povestim cu băieţii, le facem poze pe motocicletele noastre de senzaţie!

sashlyk.jpg

sashlyk2.jpg

Un somn mic pe patul de afară şi înapoi pe plita fierbinte a drumului. Şoseaua taie câteva coline după care brusc urcă o pantă în curbă la stânga apoi coboară în curbă la dreapta către albia unui rîu cu apă limpede şi verdeaţă pe ambele maluri. Câţiva oameni fac baie! Simt un val de bucurie care urcă din vârful pantofilor până în vârful ultimului fir de păr: gata cu stepa! Şi pentru ca satisfacţia să fie maximă, pe stânga, benzinărie KazMunai…Mai avem până la Alma-Ata aproximativ 150 de kilometri. Deja vedem în zare o linie de nori albi sub care bănuim vârfurile înzăpezite. Verdeaţa inundă stepa aridă, drumul taie coline verzi, livezi, câmpuri cultivate. Ochii sunt aţintiţi pe linia de nori de la orizont. Nu vreau să pierd momentul „istoric” al distingerii primei siluete de munte. La 100 de kilometri de oraş se vede sub nori o linie mai închisă dar nu suntem siguri. La 80 de kilometri e clar că sunt munţii. La 70 de kilometri, vedem de pe muchia unui deal , ca într-o acuarelă, oraşul Alma-Ata! Cotim pe un drum de pământ la stânga să admirăm în linişte minunea.

astana.jpg

Fix în faţa noastră se desfăşoară o suprafaţă plană, mai uscată înspre noi dar din ce în ce mai verde spre orizont. Fundalul este închis de un lanţ masiv de munţi foarte înalţi cu vârfurile acoperite de zăpadă. La baza muntelui, în pâcla albatră a depărtării, contururile tremurânde ale clădirilor. Batem palma, ne îmbrăţişăm, ne gândim la motocicletele noastre credincioase şi sorbim cu privirile întinderile nesfârşite ala Asiei…

end-1024x798.jpg

 



Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×