Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    90
  • comentarii
    3
  • vizualizări
    23.488

22. Departe in Asia – Un drum cu sens unic

Autentifica-te  
Two Ride Pamir

183 vizualizări

Când lumea se mai risipeşte puţin, primim bucuroşi vizita unui călător foarte special, bineînţeles neamţ. Văzusem de la venire, în afara parcării, un „Wohnmobil” sau un „Camper”, un microbuz Mercedes foarte mare, model vechi de peste 15 ani, cu număr de Germania. Avea frânghii legate de el şi de nişte fiare din apropiere pe care se uscau rufe de copil foarte mic. Pe lângă maşină, o femeie blondă, tânără, slabă, cu trăsături frumoase, spăla vase de aluminiu. Bărbatul, în jur de 40 de ani, tot blond, un tip uscat, cu fibrele muşchilor vizibile, meşterea ceva pe la o uşă. Aş fi vrut să vorbesc cu ei dar am zis să prind un moment când nu sunt ocupaţi mai spre seară, poate chiar la un foc. Stând noi pe lângă cort, ne-am trezit cu el coborând poteca şi salutându-ne. Am trecut direct la limba germană. I-am spus de noi, de unde venim, cum ne-a mers, ce vrem să facem mai departe, în total vom fi pe drum ceva mai mult de două luni. El, alpinist german, a plecat de acasă cu nevasta şi copilul, o fetiţă, acum un an, când fiica lor avea 6 luni. Au fost un grup mai mare cu mai multe maşini, la un moment dat s-au despărţit urmând să se reântâlnească prin China pentru a continua spre India şi de acolo mai departe, parcă spre Noua Zeelandă, încă vreun an. Are ceva probleme cu ambreiajul şi încearcă să rezolve mâine în Bishkek. Nu ştie încotro o va lua, nu are vize, nu ştie cum le va lua dar e convins că va ajunge. Şi eu sunt convins. Dacă a plecat el cu un copil de 6 luni care are nevoie de hrană specifică, de multă odihnă, de asistenţă medicală, de un program ordonat şi a ajuns până aici înseamnă ori că sunt nebuni ori că sunt foarte buni. L-am întrebat cum de s-a încumetat el să plece cu un copil aşa mic. Răspunsul a fost că atunci când fetiţa va creşte ei nu vor mai putea să umble prin lume pentru că va trebui dusă la grădiniţă, la şcoală şi tot aşa. Am mers cu el până la maşină, nu ştiu ce a vrut să-mi arate. Erau libere numai cele două scaune din faţă, coplia dormea pe undeva prin spate, printre bagaje. Nu mai era loc nici pentru un ac. I-am dat un foarte mic ajutor să-şi umple un rezervor de 200 de litri cu apă de băut de la izvorul de lângă noi, apoi au strâns tot şi au plecat să rezolve ambreiajul. I-am urat sănătate şi mult noroc şi vreau să cred că toate îi merg bine. După o noapte friguroasă petrecută în cort ne încălzim la soare. Theo este mai leneş dar eu pornesc în susul văii Adygen să „cercetez” puţin zona şi să fac fotografii.
ala-archa.jpg
andygen.jpg
ala-archa4.jpg
ala-archa6.jpg
ala-archa5.jpg
Tot parcul Ala-Archa este un rai al alpinismului de vară şi de iarnă vizitat de alpinişti din toată lumea. Am citit pe un panou că undeva aproape este un cimitir al unora dintre cei mai buni alpinişti sovietici morţi pe munte sau în condiţii neobişnuite. Am mai citit ceva foarte interesant, de care habar nu aveam şi anume ordinul „Snow Leopard”. Ştiu câte ceva din ascensiunile în Alpi, în Himalaya, in Alaska, ştiu câteva nume de alpinişti celebri care au învins, sau nu, greutăţile muntelui, am auzit sau am cunoscut personal pe unii dintre cei mai buni de la noi. Nu am ştiut însă aproape nimic despre locurile astea. Nici nu ştiu dacă „Snow Leopard” mai există sau nu. Povestea este foarte simplă şi foarte frumoasă. Iei „Snow Leopard” dacă urci toate 4 cele mai înalte vârfuri peste 7000 de metri din (fosta) URSS:Ismoil Somoni,7495m(Tadjikistan), Jengish,7439(Kyrgyzstan), Lenin,7134(Tadjikistan), Korsbemevckiy,7105(Tadjikistan).
panou-ala-archa5.jpg
panou-ala-archa4.jpg
panou-ala-archa3.jpg
panou-ala-archa2.jpg
panou-ala-archa.jpg
Undeva în afara listei, dar oarecum obligatoriu şi el pentru orice alpinist care se respectă, Khan Tengri, 6995(Kytgyzstan).Pe panou scrie că numai 300 de alpinişti din fosta URSS au primit „Snow Leopard”. Noi vom traversa aceşti munţi, unele dintre aceste vârfuri le vom vedea poate, din depărtare, pierdute în neguri şi în nori, dar nu vom şti care sunt…Poteca mea taie mai întâi poienile acum pustii, mă scoate chiar în firul văii Adygen cu apă limpede, spre deosebire de Ala-Archa care este gri din cauza nisipului antrenat, prind apoi o altă potecă pe care urc abrupt câteva sute de metri, fac un popas la o belvedere, mai merg puţin şi mă întorc la cort pe la ora 12. Cimitirul nu l-am găsit dar nici nu am mai insistat. Theo încă doarme dogorit de razele soarelui.
floare-ala-archa.jpg
Se trezeşte şi el, mai mâncăm ceva din pepenele primit ieri, ne mai uităm pe la motociclete, pe hărţi, mai citim, mai scriem, pierdem timpul până spre după-amiază când se înorează şi se răceşte. De teamă să nu plouă peste noapte şi să ne bage apă în cort, şi pentru că lângă râu a fost frig, mutăm cortul mai sus, nu departe de drum. Nimic nu ne-a mai tulburat liniştea până după căderea întunericului, spre ora 22, când a oprit în parcara pustie o Toyota Lexus 4×4, a coborât din ea un tip cu o blondă „trăznet”(eu nu am văzut-o, Theo a stat de vorbă cu ei, am încredere deplină în el)au luat o pătură şi s-au pierdut cu totul în bezna poienilor de peste apă de unde au revenit cam într-o oră. Aşa picnic romantic nu ne-ar fi stricat nici nouă, dar nu-i nimic, data viitoare venim cu Toyota Lexus 4WD…
ala-archa7.jpg

 



Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare
×