Mergi la conţinut

Freerider

  • postări
    4.285
  • comentarii
    0
  • vizualizări
    303.208

Basic MTB : Cum fac fishing?

Autentifica-te  
freeriderro

249 vizualizări

Fishingul este un trick ce te poate ajuta sa cobori diferite borduri cu un plus de stil. La urma urmei este un drop, care poarta denumriea de fishing datorita miscarii pe care trebuie s-o executi pe bicicleta : cobori mai intai cu roata de spate ca apoi s-o aduci dupa tine si pe cea de fata.


Exista trei metode de a face fishing : de pe loc, din miscare si prin rotirea la 180 de grade. Vom incepe cu prima metoda, dat fiind faptul ca este si cea mai simpla dintre toate.


Cum fac fishing de pe loc?


In teorie, lucrurile stau foarte simplu. Practica va fi cea care va necesita mai multa atentie din partea ta. Chiar si asa, este un trick ce poate fi realizat usor.


Reusita realizarii acestui trick consta in controlul bicicletei atunci cand actionezi frana de fata. Principiul este simplu : te deplasezi cu viteza mica, actionezi frana de fata – automat roata de spate se va ridica – iar in acel moment trebuie sa misti greutatea corpului spre stanga sau spre dreapta, depinde cum alegi sa realizezi trick-ul.


Dupa ce spatele bicicletei se misca intr-o parte va trebui sa tragi de ghidon in aceeasi parte, astfel incat bicicleta sa se desprinda de pe bordura pe care se afla. Indicat ar fi sa incepi sa realizezi acest trick la o bordura mica. Ca apoi sa alegi borduri din ce in ce mai mari.


Cum fac fishing din mers?


Se aplica aceeasi regula ca la fishing-ul de pe loc, doar ca-l faci in mers. Deplaseza-te cu o viteza medie, lasa-te pe partea din fata a bicicletei (dar fara a actiona frana) suficient de mult cat roata de spate sa se desprinda de pe bordura. In acel moment, trebuie sa-ti muti greutatea corpului catre stanga sau dreapta iar apoi sa tragi spre tine de ghidon astfel incat sa coboare si roata de fata.


Nu este un trick util, dar poate fi eye-catchy. Sau poate fi vazut ca o alternativa la coboratul de pe borduri.


Cum fac fishing cu 180?


Este ceva mai complicat, deoarece trebui sa poti realiza bine 180-ul. Poti citi aici un tutorial complet despre cum se face 180 cu bicicleta. Odata ce stapanesti 180-ul, sa faci fishing utilizandu-te de aceasta miscare nu devine decat rutina.


Trebuie sa executi un 180 pe marginea bordurii, tot ce-ti mai ramane de facut este tragi de ghidon spre tine ca sa cobori si roata de fata.


Urmareste filmul oferit de Freerider TV :




Sursa: Freerider

Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

  • Conținut Similar

    • De freeriderro
      Dacă se poate spune un singur lucru bun despre acest nou virus apărut în lume, SARS-CoV-2, este că a stimulat puternic oamenii să iasă mai mult în natură. Poate nu neapărat virusul ci mai degrabă „abstinenţa” la care am fost forţaţi o perioadă, carantina. S-a vazut că în ciuda „lenii” care ne cam caracterizează, oamenilor le place afară, chiar şi dacă e vorba doar de o plimbare în parc. E bună şi asta. Un alt lucru bun pe care „covidul” ni l-a dat este că ne-a învăţat şi să fim mai curaţi.
      Observând această dorinţă „nemaivăzută” a oamenilor de a ieşi din case, ne-am spus că împrejurarea merită investigată, aşa că am întrebat industria locală cum se vede situaţia din direcţia lor, pentru a înţelege dacă fenomenul are efecte benefice şi asupra vânzărilor de biciclete şi echipament outdoor. Personal, recunosc că am fost suprins, plăcut, să văd că rafturile au început să se golească.
      „În perioada de carantină, firma noastră a funcționat non-stop”, spune Robert Sipiczki – CEO BikeFun, reprezentant Merida Bikes. „Magazinele din România care au și vânzare online, nu au încetat să ne trimită comenzi nici în această perioadă. După a doua săptămână a lunii Mai, valoarea comenzilor a crescut simțitor cu fiecare zi. Valoarea vânzărilor în România este mai mică încă decât cea specifică acestei perioade a anului, dar întrevedem posibilitatea să se ajungă la nivelul preconizat până la sfârșitul anului. În toată România a pornit în forță piața bicicletelor și a componentelor, accesoriilor. Exemplele din Europa occidentală ne arată că cererea în magazine la terminarea carantinei, va exploda, așa că magazinele care stoc suficient vor putea beneficia de acest boom de vânzare. Între mărcile mari pe plan internațional, Merida a reușit să asigure un flux de biciclete noi chiar bun, până acum, însă din cauza de lipsă de stocuri a partenerilor, în viitor este posibil să apară mici probleme. Starea stocurilor pentru componente și accesorii putem spune că este satisfăcătoare.”
      „Aproape tot ce poate fi integrat în sintagma „echipament sportiv”, sigur a înregistrat o creştere de minim 20% în ultimele 30 de zile”, spune şi Simona Vasiliu – marketing manager Giant România. „Bicicletele nu reprezintă o excepţie. Distincţia se face în gama: low/medium – creştere, high-end – stagnare. De asemenea, se constată o apetenţă pentru bicicletele electrice care permit plimbări comode şi lungi pe aproape orice tip de teren.
      Claustrarea impusă de pandemie a permis o reconfigurare a valorilor şi priorităţilor. Studiile o arată şi totul se reflectă în piaţă: românii au învăţat să economisească (~50%), să pună accent pe sănătate (~9%), să se bucure de lucruri simple. Bicicleta conţine câte puţin din fiecare valoare redescoperită:
      – economisire – cel mai ieftin, rapid şi sigur mijloc de transport;
      – sănătate – fizică şi psihică;
      – lucruri simple – starea de urgenţă s-a transformat în stare de alertă ceea ce înseamnă că nu există libertate totală de deplasare. Deci, va trebui să ne mulţumim cu cea parţială. Iar bicicleta va fi unul dintre instrumentele de mare ajutor deoarece ne va permite să exersăm starea de libertate într-un spaţiu relativ restrâns.”
      „Într-adevăr, vânzările în perioada asta au crescut, lucru care ne bucură”, mărturiseşte Ovidiu Ciovică, general manager Erelka SRL, reprezentant Silverback Bikes. „Chiar dacă pe piaţa din România suntem de mai mulţi ani cu bicicletele Silverback, Barcicleta Social Bike Shop este o locaţie tânără în Craiova. Activitatea cafenelei a scăzut acum, oferind clienţilor, momentan, doar varianta ”take away”. Dar vânzările de biciclete, piese şi accesorii, cât şi operaţiunile de service, recondiţionare şi închiriere biciclete au crescut semnificativ. Aşa cum în alte oraşe europene au fost luate acum măsuri suplimentare de reconfigurare a pistelor de biciclete, sper că şi la noi se va face o schimbare în acest sens, îmbunătăţind infrastructura şi astfel piaţa bicicletelor să fie mereu în creştere”.
      Ce avem aici e doar vârful icebergului, pentru că situaţia este cam general întâlnită, nu doar la magazinele de biciclete ci şi la cele pentru drumeţie şi outdoor. O mişcare inteligentă ar fi să mergi rapid într-un magazin de biciclete şi să vezi care sunt ofertele, pentru că bicicletele zboară efectiv de pe rafturi, în special cele din gama medie!
      Sursa: freerider.ro
    • De freeriderro
      Diete, diete și iar diete… Indiferent că sunt grași sau slabi, sedentari sau sportivi, azi toți sunt înnebuniți de diete! Este probabil una din marile obsesii ale lumii moderne!
      Și eu trec prin asta de ani de zile. Am încercat de toate, luni de zile fiecare, simple, combinate, extreme sau mai lejere. Pot să spun multe despre fiecare… Doar că faptul că spun despre cum a funcționat sau nu ceva la mine, nu înseamnă că același lucru e valabil și la alții. Organismul uman e foarte variat și nu există soluții universale…
      Oricum, trebuie început cu concluziile. Să fie clar, nu există diete sănătoase dacă acestea se bazează pe excluderi totale și măsuri extreme. Sănătoase pe termen lung sunt doar cumpătarea și echilibrul. Dar totuși unele diete pot da o mână de ajutor din când în când…
      Dieta keto și low-carb
      Cumva, cel mai mult am cochetat cu keto. Pentru că sunt un gurmand, iubesc ceafa de porc suculentă sfârâind pe un grătar iar keto se împacă de minune cu poftele astea. Practic keto implică eliminarea aproape completă a oricăror carbohidrați din alimentație, meniul constând în cea mai mare parte din grăsimi, cu o mică parte de proteine.
      Este cea mai ”smart” dietă deoarece se joacă cu fiziologia organismului. Activează un mecanism de protecție și face ca omul să treacă de pe combustibilul său principal, glucidele, pe cel de rezervă, cetonele. Este o protecție dobândită de organism în perioadele istorice de foamete. Practic, în lipsa de carbohidrați, organismul descompune grăsimile și mușchii, iar ficatul le transformă în corpi cetonici. Aceștia fac ca organismul să meargă în continuare, până când resursele se termină. Adică ajungem ca amărâții aceia ce mor de foame în Africa, piele și os. Pentru a ne ajuta să trecem peste asta, organismul elimină parțial și senzația de foame. Doar că trecerea de la regimul normal la funcționarea pe cetone, numită ketoză, nu e chiar ușoară, organismul se desprinde greu de mult iubiții carbohidrați: stări de rău, amețeli sunt lucruri normale 2-3 zile.
      Bun, gata teoria. Cum merge? Pai pentru slăbit merge excelent. Grăsimi nu prea poți mânca prea multe fără o felie de pâine sau un cartofior lângă, așa că aportul caloric e scăzut și senzația de sațietate e permanentă. Iar corpul pierde greutate văzând cu ochii. Odată în ketoză, apare și o stare ciudată de bine. Cam miroase gura a acetonă, în rest totul pare ok.
      Problema e cu sportul. Deși te simți bine, parametrii funcționali scad. VO2 max o ia în jos grav. Pulsul nu prea mai vrea să joace cum juca înainte. Anduranța rămâne și e chiar mai bună, dar capacitatea de efort puternic rapid, de sprint, e praf. Nu mai vorbim de efort anaerob, ăla e ca și cum a dispărut în neant. Acesta e motivul pentru care dieta asta mi se pare perfectă pentru cicliști în perioada de iarnă, când se lucrează pe antrenamente de bază, de intensitate redusă.
      Este sănătos? Încă nu se știe… Medicii sunt rezervați în a se pronunța, de obicei spunând că e o idee nouă și că nu există studii serioase. Personal nu mi se pare o idee bună să dureze peste 3 luni, dar sunt unii care țin un astfel de regim de ani de zile.
      eficiență: ***** ușor de ținut: **** nivel performanță: ** Dieta vegetariană (fără carne)
      A renunța la carne e o idee interesantă. O justificare excelentă e cea morală: animalele chinuite, efectul de seră produs de creșterea industrială a animalelor mari… E greu de ținut? Așa și-așa… pur și simplu renunți la carne. Poți apela cât de des vrei la produse înlocuitoare, cum ar fi cele de la Beyond Meat, care au produs înlocuitori de carne din plante, aproape perfecți la gust și senzație. Sau poți să de dezici total. Fiecare cu alegerea lui.
      Dieta păstrează totuși produse animale: lactate și ouă. Astfel, putem spune că alimentația e destul de echilibrată. Există teorii despre deficiențe de vitamina B12, dar nu e ceva complet elucidat.
      Cum merge? Merge bine părerea mea. E doar un alt mod de viață. Schimbarea e mai mult morală. Personal mi se pare că eliminarea cărnii aduce un plus de energie, deoarece probabil aceasta consumă multe resurse pentru a fi digerată. Pe perioadele renunțării la carne m-am simțit bine, aș putea zice că un pic mai bine decât cu alimentație completă.
      Dar slăbești? Păi nu neapărat, depinde ce și cât mănânci. Totuși văd o tendință de păstrare mai ușoară a siluetei. Nu aș încadra totuși dieta asta la cele de slăbit.
      eficiență: ** ușor de ținut: ** nivel performanță: ***** Dieta vegană (fără produse animale)
      Personal asta mi se pare cea mai dură încercare prin care am trecut. Dieta vegană e foarte greu de ținut. Pentru a putea păstra o alimentație completă și sănătoasă, trebuie să procuri alimente mai greu de găsit (chia, quinoa, tot felul de alune și nuci foarte scumpe, goji, avocado) ce nu se regăsesc uzual în bucătărie. Viața se complică enorm. Procesul de procurare și preparare a hranei ajunge să ocupe o parte mare a vieții.
      Dar slăbești? Da, cu siguranță se simte. Doar că nu e spectaculos cum e la keto, unde poți scăpa și de 1 kg pe zi. Aici slabitul merge constant și sigur, dar într-un ritm mai lent. Se spune că în 6 luni, nivelul îl ajunge pe cel din keto, unde efectul e mai pronunțat la început și scade pe parcurs.
      Dar cu sportul? Sincer, cu o dietă ce conține chestii uzuale eu am simțit o lipsă acută de proteine în alimentație. Deși carbohidrații permit performanțe bune, după un antrenament serios recuperarea e de durată, durerile musculare sunt persistente zile întregi. Să rezolv problema asta, am apelat la suplimente: shake proteic vegan. Odată ce am început să consum o porție de shake după fiecare antrenament, lucrurile au revenit la normal.
      E sănătos? Eu zic că pentru a fi sănătos trebuie unul din două lucruri: fie să completezi cu suplimente, fie să calculezi foarte bine aportul de nutrienți și să pregătești meniuri scumpe și eficiente.
      eficiență: **** ușor de ținut: * nivel performanță: **** Intermitent fasting
      Intermitent fasting-ul nu e neapărat o dietă ci un mod de consum al alimentelor, ce poate fi combinat cu orice dietă. Implică o pauză de masă lungă și consumarea tuturor meselor din zi într-o perioadă scurtă. Cea mai folosită schemă e 16 ore de pauză cu 8 ore în care mănânci.
      Aici părerea mea s-ar putea să nu fie pe placul tuturor, deoarece sunt mulți avocați ai acestui mod de viață. Teoria prin care în 8 ore nu poți să mănânci tot aportul caloric necesar pentru 24 de ore o fi valabilă la unii, dar nu la mine. Sincer, dacă sunt rupt de foame pot mânca 3-4000 kcal așa, din antebraț. Iar cele 16 ore de pauză sunt o justificare psihologică periculoasă pentru astfel de festin. Practic toată ideea asta de fasting mi s-a părut funcțională doar în combinație cu keto, unde oricum foamea e la nivel foarte redus. Altfel pentru mine cel puțin aportul caloric în cele 8 ore e mai mare decât în 24 h normale.
      E sănătos? Discutabil… Afectează performanța? Tot discutabil… Practic totul depinde de cele 8 ore și ce faci tu cu ele…
      eficiență: *** ușor de ținut: *** nivel performanță: *** Dieta Herbalife
      Fără să vreau să fac publicitate negativă sau pozitivă, Herbalife e o opțiune luată în considerare de multă lume, o dietă veche de zeci de ani pe piață. Evident am trecut și eu prin ea.
      Dieta Herbalife implică pur și simplu înlocuirea a 2 mese pe zi cu câte un shake-minune, în timp ce a treia masă e lăsată la latitudinea fiecăruia, dar cu măsură. În plus, se mai adaugă niște vitamine și tablete naturiste.
      Funcționează? Așa singură nu știu, dar pot să spun că în combinație cu sportul eu am slăbit de la peste 120 kg până pe la 90, în vreo 2 ani. Nu am ținut-o chiar strict, uneori am folosit doar 1 shake, dar a mers. Merge și fără sport? Nu știu… Organismul fiecăruia reacționează diferit.
      E ușor de ținut? Sincer, deși reclama e că da, nu e chiar așa. Shake-ul ăla nu ține de foame între mese. Mai ai voie o gustare, dar e praf în ochi. Faci foamea. La greu. Dar funcționează… Din păcate produsele nu sunt ieftine deloc, însă s-ar putea ca fix banii aceia mulți cheltuiți să te motiveze să nu calci pe lângă, ar putea și acesta să fie un factor important ce contribuie la rezultatele pozitive.
      Este sănătos? Aici chiar e greu de comentat…. Practic 60-75% din ce bagi în tine sunt produse sintetice. Nu sunt paranoic, nici indiferent cu asta. Vrei să slăbești, îți asumi niște riscuri, personal nu am resimțit niciun efect negativ.
      Performanțele sportive? Da, aici stai bine, deoarece consumând atât de multe produse sintetice, acestea sunt calculate perfect și ai tot ce e nevoie. Există chiar și produsele dedicate pentru sportivi.
      eficiență: ***** ușor de ținut: *** nivel performanță: ***** CONCLUZIE?
      Nu, din păcate nu există vreo concluzie foarte clară. De ani de zile schimb dietă după dietă. Fac sport. Mă simt bine, analizele au fost mereu perfecte, dar nu am ajuns la forma fizică dorită, la pătrățelele alea. Pentru că probabil fiecare are o genă care îi spune cum trebuie să arate. Nu e condamnat nimeni să fie mereu așa, dar peste un anumit nivel munca de schimbare devine exponențial mai grea. Mă simt și m-am simțit mereu sănătos, însă știu și că sunt o victimă a cutumelor moderne care ne spun cum ar trebui să arătăm și să fim. O victimă conștientă și neajutorată. Știu și nu pot să fac nimic. Voi ajunge vreodată să fiu mulțumit de mine, de propriul organism, să ajung la pacea aceea interioară? Nu știu… sper… momentan nu mi se arată. Și azi iar au la masă la serviciu doar cu carne, mi-am adus pachet de acasă…
      Sursa: freerider.ro
    • De freeriderro
      Salzkammergut Trophy nu prea mai are nevoie de prezentare. Este cel mai mare concurs de maraton mtb de o zi din Austria și unul dintre cele mai mari din lume, la fiecare ediție atrăgând la start peste 5000 de participanți din mai mult de 40 de țări. Este evenimentul despre care a auzit tot mtb-istul pasionat și care dorește să ajungă aici măcar o dată în carieră. Concursul oferă participanților 7 distanțe de concurs, „vedeta” fiind traseul A cu o lungime extremă de 210 km și diferență de nivel monstruoasă de peste 7000 m.
      Bucla lungă, de peste 200 km, este cu adevărat specială pentru că străbate regiunile Hallstatt – Dachstein – Salzkammergut incluse în Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO, traseul de mtb fiind considerat unul din cele mai spectaculoase și frumoase peisagistic din Europa. Cum majoritatea dintre noi nu prea tragem pentru podium, înseamnă că avem timp berechet pentru admirat peisajul. Și crede-mă, ai ce vedea aici. Spre exemplu, unul din pasajele absolut superbe și iconice pentru acest concurs, este zona de tuneluri și balcoane săpate direct în stâncă, pe unde binențeles, vei trece cu bicicleta.
      foto Ewige WandÎnsă cum nu mulți sunt capabili să parcurgă tura lungă, la Salzkammergut Trophy vei găsi alte 6 distanțe dintre care una sigur ți se potriveste. Astfel, avem tura lungă, traseul A de 210 km pentru care startul este la ora 5 dimineața (!), traseul B de 119 km, traseul C de 76 km, traseul D „All Mountain” la care am participat, cu 56 km, traseul E de 54 km, F de 38 km și G cu o lungime de 22 km.
      Însă Salzkammergut Trophy este mai mult decât un simplu concurs de mtb. Este un festival al bicicletei, o sărbătoare unde se strânge nu doar toată Europa, ci totă lumea pasionată de mtb. Evenimentul este foarte mare și pe lângă concursul propriuzis, găsești aici multe alte activități conexe. În primul rând e vorba de expozitia de biciclete, piese, echipament și accesorii, care de la an la an este mai mare. Găsești aici o mulțime de oferte speciale și multe mărci pe care nu le găsești în România. Este o bună ocazie spre exemplu, să-ți completezi garderoba specială cu echipament pentru ciclism.
      Însă activitatea fizică pe care o faci când vii aici, și peisajele pe care le primești, înseamnă doar o parte din pachetul complet al experienței. Cealaltă parte este locul în care stai, cazarea pe care o alegi și care nu are cum să fie decât perfectă. De fiecare dată când am venit la acest concurs, noi ne-am cazat la Hagan Lodge din satul Altaussee.
      Hagan Lodge este practic un complex de căsuțe confortabil amplasat între doi versanți de munte. Căbănuțele sunt de mai multe feluri însă majoritatea au două sau trei camere la etaj, living și bucătărie la parter, două băi și da, o saună. Sunt abslout perfecte atunci când vii cu prietenii și familia și închiriezi una în care pot locui confortabil patru-șase persoane.
      Layout-ul interior este foarte bine gândit, căsuțele fiind construite să ofere maximum de confort, și vara, când vii aici cu bicicleta și iarna dacă ești la schi. Însă cireașa de pe tort trebuie să fie sauna ta privată, cu acces direct la exterior. Ce poate fi mai plăcut ca după o zi mizerabilă petrecută la concurs pe bicicletă, în frig, ploaie și noroi, așa cum am avut eu “norocul” la ediția 2019, să intri direct sub un duș fierbinte, apoi în sauna în care stai cât vrei tu, alternând cu tradiționalele ieșiri afară la frig sau sub dușul rece.
      Vă spun că mai plăcut de atât poate fi doar berea nefiltrată pe care o bei la final de zi afară, pe terasa cabanei, povestind cu prietenii, mirosind iarba și ploaia care tocmai se termină înseninând cerul și privind liniștit apusul cum se lasă peste crestele munților din jurul tău, în timp ce uiți coșmarul prin care ai trecut de-a lungul zilei.
      Totuși, ca să nu te plictisești de atât bine la căsuțele Hagan, poți alterna cu vizite la thermele din zonă. Poți merge la Narzissenbad din Aussee, situate la doar 7 km de Hagan Lodge. Și aici beneficiezi de relaxare maximă în timp ce uiți de „greutățile” prin care ai trecut de-a lungul zilei. Mai ales dacă ai concurat cumva cu bicicleta greșită, la un concurs la care te-a plouat toată ziua.
      Am participat la Salzkammergut Trophy de câteva ori până acum și tot timpul cu bicicleta de cross country, pentru că ăsta este și profilul concursului – maraton mtb cross country. Recent însă organizatorii au introdus și traseul „All Mountain”, căruia i-au spus D și pe care m-am gândit să-l încerc în 2019, având și o bicicletă nouă care s-ar fi potrivit unui traseu mai tehnic de mtb. Profilul traseului, lungimea și diferența de nivel ofereau deja primele indicii care ar fi trebuit să-mi atragă atenția că sunt pe cale să fac o greșeală, să particip adică pe un traseu de cross country cu bicicleta de enduro-mtb. Pentru că ăsta era planul, să merg pe noua Merida One-Sixty pe care o aveam la test.
      Totuși apelativul „all mountain” pe care l-au dat organizatorii traseului D, îmi dădea speranțe că vor exista coborâri dificile pe care le voi parcurge fără probleme mulțumită suspensiilor mari de 160 mm ale bicicletei, porțiuni pe care aș fi putut recupera „masiv” ce pierdeam pe urcare. Ei bine, n-a fost așa. Adică, deși coborâri am avut, acestea nu au fost deosebit de grele. În schimb urcările m-au rupt.
      Bicicleta aleasă pentru concurs a fost nepotrivită însă am folosit-o fiind în plin proces de testare. Merida One-Sixty este o bicicletă enduro pursânge, gândită să meargă extrem de tare, dar la vale. Strălucește când merge la vale, și tu împreună cu ea. Geometria este foarte bine gândită, iar suspensiile le fel. La deal însă este coșmar, lucru pe care l-am spus fără perdele în review. Nu ai cum să faci o bicicleta care să meargă foarte bine și la vale și la deal, decât dacă faci compromisuri, lucru care înseamnă practic că bicicleta nu va merge bine nici acolo, nici acolo.
      Aventura a fost și mai intensă pentru că toata ziua a fost frig și a plouat la concurs. De la prima oră până la finiș. Noutate pentru mine a fost și faptul că traseul D a avut startul în altă localitate decât tradiționalul Bad Goisern, unde se întâmplă toate. Am ajuns la start cu trenul special pus la dispoziție de organizatori, iar acolo am avut timp să conștientizez coșmarul care urmă să aibă loc. Nu are rost s-o mai lungesc, concluzia este simplă. La Salzkammergut Trophy participi cu bicicleta de cross country, preferabil full suspension, indiferent cum numesc organizatorii traseul.
      Pe de altă parte, deși ediția 2019 Salzkammergut Trophy s-a numit pentru mine eșec, experiența per ansamblu a fost la fel de plăcută ca de fiecare dată când am ajuns în zonă. Și asta pentru că dacă te hotărăști să participi la acest concurs nu bați atâta drum doar să te dai o zi la concurs și apoi să pornești înapoi spre casă alți 1300 km. Nu, vii să stai câteva zile, poate chiar o săptămână. Aduci cu tine toate bicicletele posibile – mtb xc și enduro, gravel și cursiera, și te dai pe toate până leșini.
      Pentru că ai pe unde. Pentru cross country nu trebuie să te gândesti deloc în plus. Pur și simplu iei la pedalat oricare din traseele oficiale de concurs. Pentru enduro te duci la Leogang, cum am fost și noi, sau mai aproape la Schladming, și trăiești senzațiile tari dintr-un bikepark. Iar despre cursieră mai are rost să povestim? Ai sute și sute de kilometri de asfalt perfect, cu trafic redus sau complet absent, care te duc până sus pe munte. Odată ajuns sus este obligatorie pauza de bere nefiltrată sau radler, după preferințe, de la cabana perfectă din vârf de munte, după care pornești la vale și te bucuri de viraje, peisaje și natură. Partea frumoasă este că nu ai cum să te plictisești, pentru că știi că a doua zi o iei de la capăt!
      Sursa: freerider.ro
    • De freeriderro
      A-ți petrece concediul sau vacanța acasă nu mai este demult valabil pentru mulți dintre noi. Astăzi destinațiile externe, exotice, sunt cel puțin la fel de apreciate ca cele din țara noastră, Grecia fiind printre cele mai populare. Dacă mulți dintre noi preferă să viziteze această țara primăvara, fie cu ocazia cantonamentelor, fie participând la un concurs, vara Grecia este preferată aproape exclusiv pentru statul la plajă. Însă am spus „aproape”, întrucât traseele de bicicletă sunt la fel de potrivite. Cu excepția temperaturilor mai mari, pentru care trebuie să te pregătești cu mai multă apă și cremă de soare, traseele sunt la fel de primitoare.
      Sithonia – bună pentru plajă, dar și bicicletă
      Brațul Sithonia al peninsulei Halkidiki din Grecia, este situat central, între Kassandra și Athos. Dacă peninsula Kassandra este cea mai dezvoltată din punct de vedere turistic, al drumurilor și divertismentului, Athos este închis publicului, pentru a-l vizita fiind necesare formalități speciale. Pentru plajă, Sithonia este cât se poate de potrivită, în sezon fiind mai puțin aglomerată în comparație cu alte destinații din Grecia. Apa este superbă, curată și cristalină, iar plajele nu sunt exagerat de aglomerate. Dar pentru că divertismentul nu ne interesa în mod deosebit, am ales de data asta să vedem cum este Sithonia pe bicicletă.
      Având experiența anilor trecuți, când am pedalat în Thassos, Corfu, dar și Tenerife sau Turcia, ne așteptam ca Sithonia să fie cât de cât la fel. Însă pentru a fi siguri că nu avem probleme cu rulajul, am luat ambele tipuri de biciclete potrivite reliefului din această zona, mai precis gravel – care putea fi și mtb, și cursiera.
      Traseu gravel bike – Parthenon, Itamos
      Pentru gravel/mtb am ales un traseu offroad care ne-a dus până aproape de cel mai înalt punct al peninsulei, vârful Itamos. Cu o altitudine de 817 m, vârful nu este „fabulos” de înalt, însă având în vedere că orice tură pornește de la nivelul mării, de la zero metri, diferența de nivel acumulată într-o tură de aproximativ 50 km, este suficientă. Noi am avut 1.300 m.
      Pe Sithonia drumurile offroad circulate din interiorul peninsulei, sunt de foarte bună calitate cu foarte puține șanse de noroi, majoritatea suprafețelor de rulare fiind pietriș sau stâncă. Sunt drumuri forestiere late și perfecte pentru gravel bike. Urcările sunt de asemenea decente, nefiind exagerat de abrupte. Când însă ieși de pe ele și intri pe forestiere secundare, treaba se mai schimbă. Calitatea rămâne la fel de bună, drumul devenind mai îngust.
      Însa diferența principală este că rampa crește semnificativ. Există serpentine, dar puține, urcările devenind pe acolocuri extrem de abrupte. Există un drum forestier principal pe „creasta” munților din interiorul peninsulei, din care se desprind aceste forestiere secundare. Poți planifica astfel, bucle care să stea doar offroad. Însă așa cum am spus mai sus, atenție drumurile extrem de abrupte. De preferat ca acestea să fie făcute la vale.
      Totuși indiferent de traseul offroad ales, este foarte recomandat ca undeva la mijlocul său să treci prin satul Parthenonas, amplasat la 350 m altitudine. Este o oază plină de măslini, în mijlocul deșertului relativ din munții peninsulei. Vei găsi aici câteva mini restaurante, terase, cafenele, unde îți poți reface forțele. Parthenonas este undeva mai la sud față de ruta directă spre vârful Itamos, așa că dacă vrei să scurtezi, poți ține drumul principal spre vârf, fără să mai faci ocolul spre sat. Download track gps de aici.
      Traseu șosea – Tour of Sithonia
      Traseul de șosea nu putea fi altul decât turul peninsulei. Tour of Sithonia are în jur de 115 km cu aproximativ 1.730 m diferență de nivel. Ocolește întreaga peninsula și este destul de solicitant întrucât ai tot timpul fie urcare, fie coborâre. Foarte scurte și puține zonele de plat. Altitudinea maximă o vei găsi undeva în sudul traseului, la 253 m. Întrucât vara temperaturile sunt mari, recomandat este să ai pe bicicletă două bidoane mari de apă pe care să le reumpli în sate cu fiecare ocazie. Download track gps de aici.
      muntele Athos în zareAșadar, dacă vara asta planifici concediu la mare în Sithonia, ia în considerare să ai la tine și bicicletele întrucât ai pe unde să le folosești. Dacă nu ai loc în masină pentru două, cursieră și mtb, poți folosi cu succes un gravel bike, care combină cu succes avantajele ambelor biciclete.
      Tour of Sithonia Parthenon climb, Itamos Sursa: freerider.ro
    • De freeriderro
      Iarna lui 2019 a fost de vis, cine își mai aduce aminte. Zăpadă din belșug și ocazii de explorare la tot pasul. Explorare pe biciclete, pe fat bike așa cum făceam de câțiva ani de zile. Însă deși era frumos, ceva lipsea și era evident ce, pentru că pe Facebook rulau poze aproape doar cu aventuri la schi de tură. Cum schiul „normal”, alpin, îl practic din copilărie, nu a fost deloc o dezicie grea atunci când am hotărât să încerc și schiul de tură. Și o nouă lume de oportunități s-a deschis în acest fel.
      Totuși la scurt timp după luarea deciziei am descoperit că alegerea echipamentului potrivit nu este deloc ușoară. La fel ca la biciclete, schiurile de tură sunt de tot felul: mai confortabile, mai rigide, mai de plimbare, mai de freeride(r), mai optimizate pe urcare, mai pe coborâre, coborâre pe zăpadă mică, mare, înghețată etc. Zeci și sute de opțiuni, iar experiență zero.
      Venind de la mtb, mai precis maraton nu cross country, știam ce voiam să fac în viitor cu aceste schiuri. Sau mai precis credeam că știu. Mă gândeam că va fi ca la bicicletă. Voi urca zeci de kilometri și ore în șir, admirând peisajele în timp ce mă bucur de munte, premiul fiind cucerirea vârfului. Apoi, odată ajuns sus, voi îndrepta vârfurile la vale și voi porni cu viteză „supersonică”, într-o siguranță deplină, mulțumită echipamentului folosit și experienței. Facem absracție de variabila numită avalanșă. Însă dacă echipamentul ar fi performant, experiența lipsea. Așa că partea supersonică trebuia să mai aștepte oricum.
      Alegerea echipamentului nu a fost ușoară. La fel ca la bicicletă, una performantă la deal va fi groaznică la vale și la fel invers. Greu, dacă nu chiar imposibil, de găsit un compromis care să performeze bine și acolo și acolo. În general când găsești o bicicletă „bună-la-toate”, de obicei nu e cu adevărat bună la nimic, dacă vrei performanță cât de cât.
      Așa că mă gândeam să aleg schiuri înguste cu pieile de focă aferente, focusul principal fiind pe urcare. Însă la vale aș fi avut o problemă cu zăpada mare, neamenajată ca pe pârtie. Trebuia deci căutat un compromis. La fel și cu clăparii. Îmi imaginam unii comozi, mai moi, cu mai puține clape. Pentru că ținta era în continuare urcarea și chiar mersul pe jos în ei pe traseu montan, acolo unde lipsea zăpada. Însă m-aș fi lovit de aceeași problemă la vale. O pereche de clăpari moi ar fi fost greu de controlat pe zăpadă mare.
      Așa că după o documentre destul de lungă și complicată, m-am oprit la magazinul Alba Sport Vision din Alba Iulia care mi-a oferit să încerc, și să cumpăr ulterior dacă sunt mulțumit, schiurile K2 Wayback 88 cu legături Alpinist 12 împerecheate cu clăparii K2 Mindbender 120. Și hop, uite cum „inconștient” m-am trezit că am ales echipament care seamănă mai mult cu noua pasiune la mtb – bicicleta de enduro Merida One-Sixty cumpărată la finalul lui 2018, decât cu vechiul meu prieten de încredere Specialized Epic pentru cross country mtb.
      Nu aș avea cum să le fac celor trei piese de echipament o recenzie. Sunt prea virgin în acest nou sport. Totuși după un concediu pe aceste schiuri în Austria și după câteva ture în România, o impresie „la cald” nu este totuși greu de avut.
      Schiurile
      K2 Wayback 88 sunt pentru sportivi avansați. Ok, aici nu prea am nimerit-o. Pe de altă parte fiind gândite pentru backcountry, se pare că se descurcă bine și la deal și la vale. Având 88 mm sub talpă, Wayback sunt mai degrabă înguste dupa standardele de azi, mai ales când te gândești că un schi pentru pârtie normală are în jur de 82 mm. Cu toate astea schiurile sunt suficient de late pentru a te descurca bine pe zăpadă mare.
      K2 Wayback 88K2 Wayback 88 sunt și foarte ușoare. Cele de 181 cm înălțime folosite de mine cântăresc 1,64 kg bucata, iar fără legături 1,27 kg. Așadar chiar sunt ușoare, iar asta înseamnă un real avantaj la urcare pe ele sau cu ele în spate. Avantajul se pare că se simte și la vale pe zăpadă mare, pentru că îmi era ușor să schimb direcția prin săritură. Însă încă nu am avut suficient de multe astfel de situații ca să fiu sigur pe ce spun.
      Și chiar este un sentiment plăcut ca după zeci de ani de folosit schiuri de pârtie care cântăresc în mâna ta cât o nicovală, să le poți ține pe acestea de tură cu doar două degete. Sincer, plăcerea principală este când ajungi în vârf „fresh” și ai apoi o grămadă de energie pentru datul tare la vale.
      Clăparii
      Aici s-a întâmplat fix la ca la schiuri. Ce am luat nu seamănă deloc cu ce aveam în minte. K2 Mindbender 120 sunt practic de freeride nu touring. Cele 4 clape și felxul mare 120, spun din start asta. Totuși, echipamentul din ziua de azi este atât de performant încât aproape a devenit „bun-la-toate”. Per ansamblu, clăparii sunt văzuți de experți a fi mai degrabă îndreptați spre performanță decât spre începători. Cu un flex 120 și cei 98 mm în zona cea mai lată a labei piciorului, clăparii se simt preciși și rigizi. Și chiar am simțit asta la vale când puteam să trag de ei așa cum simțeam că e bine, iar schiurile mă ascultau. Pe de altă parte talpa GripWalk și liberatea de mișcare de 50° incadrează acești clăpari în categoria touring, devenind foarte ok și confortabili și la deal. Așadar buni-la-toate…
      K2 Mindbender 120K2 Mindbender 120 au o greutate de 1,9 kg bucata, măsura 44/28.5 (324 mm). Deci destul de grei dacă ne gândim că un clăpar special pentru touring are în jur de 1,2 kg, sau mai puțin dacă crești prețul. Totuși orice sub 2 kg este acceptabil, dacă vrei ca echipamentul să fie mai versatil, să poți face mai multe tipuri de ture cu aceeași clăpari.
      În natură i-am simțit ok. Spun doar ok și nu „super”, pentru că nu i-am folosit încă suficient și nici nu am suficientă experiență. Sunt însă clăpari înguști cu cei 98 mm, deci mai spre „racing”. Așa că acordă atenție specială acestui aspect. În general nu m-a deranjat partea asta însă dacă mergi mult pe jos în ei, deci nu pe schiuri, s-ar putea să simți oasele laterale ale labei piciorului că sunt deranjate de treaba asta. Partea bună este că ghetuța interioară este complet termoformabilă. Așa că după un sezon de rodaj îi poți duce la un centru de schi pentru a-i termoforma și lărgi în zonele care deranjează. Tot spre racing te duce gândul și felxul 120, care potrivit standardelor internaționale, înseamnă un clăpar pentru schiori intermediari-avansați și experți. Hai să zicem că măcar la prima categorie mă încadrez.
      Legăturile
      Însă dacă la schiuri și clăpari m-am scărpinat în creștet o grămadă de timp, legăturile au fost o alegere ușoară. Era clar din start că trebuie să fie legături „în puncte”. Tipul ăsta nou de legături de tură e foarte interesant. Și pe cât de „firave” par a fi, pe atât de performante sunt. Practic clăparii sunt fixați de schiuri în doar 4 puncte, două în față și două în spate, avantajul principal la aceste legături fiind greutatea lor extrem de mică.
      Marker Alpinist 12Am rămas la Alpinist 12, produsul cu care cunoscutul brand Marker și-a făcut intrarea în lumea legăturilor minimaliste pentru schiul de tură. Din informațiile găsite pe net, greutatea unei perechi este de doar 267g fără frână, iar când o pui în comaprație cu greutatea unei legături clasice care depășește un kilogram, diferența chiar contează.
      Legăturile îmi plac ca design, dar și pentru că știu acest brand încă din anii ’80 când am intrat eu pentru prima oară în contact cu schiurile. Faptul că sunt mult mai ușoare și mai simple decât tipul tradițional al legăturilor de tură, a însemnat mult pentru mine și a justificat prețul mai mare.
      foto Andrei BrebulețPe de altă parte Alpinist 12 nu sunt cele mai “cele” legături de pe piață. Spre exemplu pentru a prinde clăparul în față trebuie să pășești în legătura și apoi să speri că s-au fixat corect. În realitate durează mult, ocazional extrem de mult, până nimerești pinii, să intre corect în găurile clăparului. Și este o opinie pe care am mai întâlnit-o în recenziile internaționale. Dacă nu ai reușit din prima „resetezi” legătura și o iei de la capăt. Până acum m-am dat doar pe vreme bună, dar pot doar să-mi imaginez cât de „plăcut” poate fi pe viscul când trebuie s-o iei urgent la vale și nu reușești să fixezi legătura.
      Alternativa am folosit-o recent la o pereche de legături Skitrab al cărui sistem de fixare, deși similar, este mult mai simplu. La acestea trebuie să apeși cu bațul de schi în legătura care este elastică, și îi dai drumul doar când clăparul este în poziția corectă pentru ca pinii să intre corect. Super simplu! Pe de altă parte la Marker Alpinist 12, modul lui de fixare prin pășire, permite și opțiunea de blocare a clăparului, când ești în modul „mers”, în acest fel eliminând eliberările accidentale ale clapărului din legătură.
      Și partea din spate a legăturilor Alpinist este pe cât de simplă pe atât de eficientă. Fixarea clăparului în cei doi pini se face mulțumită unei sârme în “U” din titan, groasă și elastică. Asta este tot. Totuși ai eliberare laterală de siguranță, existând opțiunea reglării DIN-ului de la 6 la 12.
      Marker Alpinist 12Însă spre deosebire de ce am mai folosit fugitiv în trecut și ce mai văzusem la prieteni, înălțătoarele de la Alpinist 12 mi s-au părut aproape inexistente. Potrivit specificațiilor, Marker Alpinist 12 oferă înălțare de 0 grade – atunci când mergi pe plat sau rampă foarte mică, 5° când urci pe rampă medie și 9° când urci cel mai abrupt. Dacă compari cu ce mai găsești pe piață și vezi că există înălțătoare și cu mult peste 13 grade, înțelegi ce vreau să spun.
      Cu toate astea am reușit să urc și cele mai abrupte rampe fără să simt că mă chinui, folosind înălțarea maximă de 9 grade. Urcarea spre cabana Bârcaciu din Făgăraș, pe drumul “de mașină” nu pe poteca oficială, poate fi considerată un super test, la cât de abrupta e. Reușita o pun în cea mai mare parte pe seama clăparului care fiind în poziția „urcare” a permis piciorului și gleznelor mele, un grad foarte mare de mobilitate. Mi-am dat seama că pot folosi legăturile doar în cele două moduri – plat și înălțare maximă, sărind peste înălțarea medie care, pentru a o folosi, trebuie să rotești legătura spate la 180 grade, lucru puțin mai incomod de făcut.
      Cabana Bârcaciu, FăgărașAșadar echipamentul cu care am început aventura schiului de tură nu este cel pe care mi l-am imaginat la început. Însă, așa cum de foarte multe ori se întămplă după ce citești mai mult pe net și vorbești cu oameni care se pricep, ajungi să iei altceva, dar care se dovedește în timp că este mai potrivit pentru ce urmează să faci. Până acum, schiurile și clăparii K2 și legăturile Marker sunt ceea ce îmi trebuie, chiar dacă fiecare din cele trei piese de echipament, are câte ceva la care a trebuit să fac compromis.
      Singurul „păcat” până acum este că iarna 2020 a fost foarte săracă în zăpadă, condiții ideale fiind doar la altitudini mari la care ajungi mai greu când viața ta zilnică este la oraș. Dar chiar și așa am reușit să fac deja kilometri buni pentru a prinde și mai bine gustul schiului de tură. Ce sper însă la final este totuși să nu ajung cu schiurile de tură la fel ca la biciclete, cu 10 tipuri diferite pentru 10 discipline diferite.
      Sursa: freerider.ro
×